ICCJ. Decizia nr. 364/2013. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 364/2013
Dosar nr. 78/33/2012
Şedinţa publică din 1 februarie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată sub nr de mai sus, revizuientul B.P.A. a solicitat, în temeiul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea sentinţei penale nr. 46/2011, din 07 aprilie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, în dosarul nr. 962/33/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3414/2011, din 5 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 5000 (cincimii) lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1) şi (3) C. pen., alături de un alt inculpat, P.V.A., condamnat la aceeaşi pedeapsă şi pentru aceeaşi infracţiune.
Pentru a pronunţa sentinţa penală de condamnare a celor doi inculpaţi, sentinţă rămasă definitivă prin respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de aceştia de către instanţa supremă, Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori a reţinut în esenţă că, cei doi inculpaţi, ofiţeri de poliţie în cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Brigada Cluj-Napoca şi lucrători de poliţie judiciară, delegaţi să efectueze acte de cercetare penală în dosarul nr. 49D/P/2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, în ziua de 19 mai 2008, în jurul orei 14,30, în sediul unităţii la care lucrau, au aplicat cu mâinile şi picioarele mai multe lovituri părţii vătămate M.R.V., arestat preventiv şi încătuşat, după ce acesta a participat la o confruntare cu un alt inculpat, cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale timp de 5-6 zile.
Aşa cum s-a arătat, revizuientul a solicitat revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive, invocând existenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care priveşte acea situaţie când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
În susţinerea cererii de revizuire, s-a arătat că sentinţa penală nr. 46 din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj, rămasă definitivă prin respingerea recursului, este nelegală şi netemeinică, întrucât a fost condamnat pentru o infracţiune pe care nu a săvârşit-o "fără să se cunoască o serie de împrejurări de natură a conduce la o soluţie diametral opusă, respectiv achitarea" revizuientului, că după pronunţarea sentinţei penale nr. 46 din 7 aprilie 2011, a Curţii de Apel Cluj, respectiv după rămânerea definitivă a acesteia, prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "au apărut fapte şi împrejurări noi, necunoscute de instanţa de fond, respectiv de cea de recurs la momentul soluţionării cauzei, care atrag nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii" prin care a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1) şi (3) C. pen.
Astfel, hotărârea judecătorească s-a întemeiat pe declaraţia nereală a părţii vătămate M.R.V., iar faptele şi împrejurările noi se referă la faptul că instanţa nu a cunoscut faptul că partea vătămată l-a ameninţat că-l va reclama şi pe el pentru lovire cu toate că nu era adevărat, dacă nu declară că l-a văzut pe P.A.V. când îl lovea,că aceasta a făcut plângere penală "Ia nervi", la mânie şi că această stare i-a afectat raţiunea făcându-l să declare aspecte nereale cu privire la persoana revizuientului, că instanţa nu a cunoscut faptul că pe parcursul procesului penal partea vătămată a dorit în repetate rânduri să-şi schimbe declaraţia, întrucât aceasta nu corespundea realităţii, însă i-a fost teamă de eventualele consecinţe,iar în momentul în care P.V.A. a recunoscut că a agresat partea vătămată, acesta era în biroul nr. 7 doar cu partea vătămată, iar revizuientul nu se afla în acel birou.
În aceeaşi cerere de revizuire, s-a motivat în continuare că "faptele şi împrejurările noi" rezultă din următoarele:
1. Declaraţia dată de M.R.V. autentificată la BNP O.M. (încheierea de autentificare nr. 2521 din 18 octombrie 2011) în care partea vătămată a susţinut că niciodată nu a fost lovit sau ameninţat de către poliţistul B.A. şi că a făcut plângere penală faţă de acesta doar pentru că a fost enervat de faptul că a fost lovit de către poliţistul P.A., iar după ce acesta din urmă l-a agresat, în birou a intrat poliţistul B.A. fără ca acesta să-l agreseze în vreun fel.
În declaraţia dată în faţa notarului, M.R.V. a menţiona că "pe parcursul urmăririi penale şi înainte de judecarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recursului, respectiv în lunile iulie-august 2011", a încercat să-şi schimbe declaraţia, însă procurorul de caz şi apărătorul său ales l-au sfătuit să nu o facă deoarece în acest caz împotriva lui se vor efectua cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă.
2. Declaraţia dată de P.V.A., autentificată la BNP L.O.I. (încheierea de autentificare nr. 586 din 25 octombrie 2011) în care acesta arată, între altele, că după finalizarea confruntărilor a rămas în aceeaşi încăpere, respectiv biroul nr. 7, împreună cu inculpatul M.R.V. şi cu şeful serviciului B.A. B.A. a ieşit din biroul nr. 7 iar el a rămas singur cu inculpatul, moment în care acesta a devenit agitat, ocazie cu care l-a încătuşat şi cerându-i să se aşeze pe un scaun i-a aplicat "patru-cinci lovituri cu palma în zona capului şi o lovitură de picior în zona tibie;""". în momentul următor a intrat în biroul nr. 7 şi B.A., care nu i-a adresat injurii şi nici nu l-a lovit pe inculpat, iar apoi împreună l-au condus pe inculpat în biroul nr. 3.
3. Declaraţia dată de P.D.A., autentificată la BNP L.O.I. (Încheierea de autentificare nr. 609 din 01 noiembrie 2011), în care acesta arată că la data de 19 mai 2009, în timp ce se afla în biroul nr. 3 de la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, a asistat la o discuţie purtată între colegul său B.A. şi inculpatul M.R.V., cercetat la acea dată în stare de arest preventiv în dosarul nr. 49D/P/2008 pentru săvârşirea infracţiunii de trafic şi consum de droguri şi că în cursul acestei discuţii M.R.V. l-a ameninţat pe colegul său B.A. că dacă nu declară că l-a văzut pe P.A.V. când îl lovea, îl va reclama şi pe el pentru lovire.
4. Declaraţia dată de J.I.M. autentificată la BNP F.T.M. (Încheierea de autentificare din 25 august 2011) care relatează că în ziua de 19 august 2011, în timp ce se afla cu prietenul său P.V.A. pe marginea lacului Tarniţa, acesta s-a întâlnit cu doi tineri, unul prezentându-se "R.", despre care a aflat că ar fi făcut o plângere penală împotriva lui P.V.A. şi a altui coleg, pe nume B.A., şi cu acea ocazie acest tânăr a afirmat că singurul lucru de care-i pare rău este că "celălalt a căzut nevinovat", făcând referire la B.A.
5. Declaraţia dată de M.A., autentificată la BNP F.T.M. (Încheierea de autentificare din 31 august 2011) care relatează că în ziua de 19 august 2011, în timp ce se afla cu prietenul său M.R.V. pe marginea lacului Tarniţa, s-au întâlnit cu două persoane, dintre care l-a recunoscut doar pe poliţistul A.P. şi că în timpul discuţiilor dintre "R." şi poliţist a auzit că "lui R. îi pare rău că a făcut plângere şi împotriva altui coleg, A.P., care coleg nu are nici o vină.".
În legătură cu declaraţiile date în fata notarului public de către J.I.M. şi M.A., revizuientul a precizat că declaraţiile autentificate ale acestora au fost prezentate şi depuse în fata instanţei de recurs, însă "nu au fost administrate ca probe în condiţii procedurale".
Prin sentinţa penală nr. 2 din 28 februarie 2012, Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul B.P.A. împotriva sentinţei penale nr. 46 din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a apreciat că motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Împotriva hotărârii anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs revizuientul B.P.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea orală a recursului s-a susţinut că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, aceasta fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., făcându-se referire la împrejurarea că recurentul revizuient condamnat a fost greşit condamnat şi că i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei făcând referire la faptul că a fost condamnat pentru o infracţiune pe care nu a săvârşit-o, fără să se cunoască o serie de împrejurări, apreciind că o interpretare corectă a acestora ar fi de natură a conduce la o soluţie de achitare.
Verificând cererea de revizuire, instanţa de fond a apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii necunoscute de instanţă la momentul judecăţii.
Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive este posibilă în anumite cazuri, expres şi limitativ prevăzute de lege, în speţă, condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de către instanţă la soluţionarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.
În prezenta cauza, se constată că recurentul revizuent a urmărit, de fapt, schimbarea soluţiei dată de instanţă, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanţelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei - şi mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.
Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţe la momentul judecării cauzei.
Rezultă, aşadar, că susţinerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică şi legală.
În lumina acestor consideraţii, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.P.A. împotriva sentinţei penale nr. 2 din 28 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj – Secţia Penală şi de Minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 368/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 362/2013. Penal → |
|---|
