ICCJ. Decizia nr. 368/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 368/2013
Dosar nr. 2423/54/2012/a1
Şedinţa publică din 1 februarie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de la 23 ianuarie 2013, Curtea de Apel Craiova a dispus în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. menţinerea stării de arest a inculpatului D.D.
Pentru a dispune această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul
Prin rechizitoriul nr. 36/P/2009 din 19 decembrie 2012 D.N.A., S.T. Craiova a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului D.D. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
- 2 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. combinat cu art. 2481 C. pen.;
- o infracţiune de participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual săvârşită în realizarea scopului urmărit prin infracţiunea asimilată infracţiunii de corupţie, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;
- o infracţiune de fals intelectual comisă în realizarea scopului urmărit prin infracţiunile asimilate infracţiunii de corupţie, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;
- o infracţiune de fals intelectual în formă continuată comisă în realizarea scopului urmărit prin infracţiuni asimilate infracţiunii de corupţie, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) raporta la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (4 acte materiale);
- 3 infracţiuni de uz de fals, comise în realizarea scopului urmărit prin săvârşirea infracţiunilor asimilate infracţiunii de corupţie, prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;
- o infracţiune de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen.
În esenţă, în fapt, prin actul de sesizare al instanţei, s-a reţinut în sarcina inculpatului că acesta în calitate de primar al comunei B.O., judeţul Mehedinţi şi preşedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar, şi-a atribuit, fără drept, posesia terenului în suprafaţă de 2 ha din punctul „R.”, încălcând dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 republicată şi ale art. 5 lit. h) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, prin delimitarea în teren şi pe planul parcelar al terenurilor din zonă, a suprafeţelor de care era interesat, obţinând apoi cu uşurinţă hotărârea judecătorească prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate şi i-a fost emis titlul definitiv de proprietate, fără să fi avut vreodată terenul în proprietate sau să-l fi moştenit, producând prin aceasta un prejudiciu în sumă de 493.652 RON, echivalentul sumei de 139.958 euro în dauna Consiliului Local al municipiului Drobeta Turnu Severin şi obţinând pentru sine un folos material injust în sumă de 1.100.000 euro (abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 2481 C. pen.).
S-a reţinut de asemenea că acelaşi inculpat i-a determinat pe numiţii B.M. şi M.A.R., care au săvârşit fapta fără vinovăţie, să întocmească şi să semneze, în locul său şi al secretarului Primăriei B.O., adresa din 1 februarie 2005 ce atestă date nereale privind situaţia terenului în suprafaţă de 2 ha, conţinutul acesteia fiind plăsmuit de către inculpat în realizarea scopului urmărit prin infracţiunea de abuz în serviciu (participaţie improprie la fals intelectual, prevăzut de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000).
S-a arătat totodată că inculpatul D.D. a folosit adeverinţa din 1 februarie 2005 falsificată la Judecătoria Drobeta Turnu Severin în Dosarul nr. 12562/2004 în realizarea scopului urmărit prin infracţiunea de abuz în serviciu [uz de fals, prevăzut de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000].
Ulterior inculpatul a emis, în calitate de primar al comunei B.O., adresa din 11 august 2005, prin care comunica O.C.P.I. Mehedinţi că Primăria B.O. este de acord cu punerea în posesie a moştenitorilor A.M.G. şi A.M.M. cu 0,87 ha teren pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, deşi cunoştea faptul că autorul acestora nu deţinuse terenul solicitat şi nu formulase cerere de reconstituire la Comisia Locală de Fond Funciar B.O., fără să fi pus în discuţia comisiei locale şi să fi obţinut aprobarea acesteia, spre a formula un astfel de răspuns către O.C.P.I., încălcând dispoziţiile art. 8, art. 12 alin. (1) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 republicată, precum şi cele prevăzute de art. 1 şi art. 5 din Regulament şi de a pune la dispoziţia învinuitei B.I. planul parcelar al terenurilor din zona „R.” în scopul obţinerii de către aceasta, în mod nelegal, a terenului de 0,87 ha pentru care a avut ofertă de cumpărare la valoarea de 400.000 euro şi a obţinut efectiv 20.000 euro, producând prin aceasta o pagubă în dauna Consiliului Local al municipiului Drobeta Turnu Severin în sumă de 214.803 RON, echivalentul a 60.900 euro, recuperată integral (abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzut de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 2481 C. pen.).
Acelaşi inculpat a emis, în calitatea de primar al comunei B.O., adeverinţa din 14 ianuarie 2008, prin care atesta în fals că formulase cerere, în temeiul legilor fondului funciar, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 2 ha din punctul „R.” în realizarea scopului urmărit prin infracţiunea de abuz în serviciu: obţinerea folosului în valoare de 1.100.000 euro [fals intelectual, prevăzut de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000], iar ulterior a folosit adeverinţa falsificată din 14 ianuarie 2008 la Biroul Notarial Public I.M. în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 15 ianuarie 2008, prin care a vândut terenul în suprafaţă de 2 ha. în schimbul sumei de 1.100.000 euro [uz de fals, prevăzut de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000].
În 2011 inculpatul D.D. a emis în fals, în calitate de primar şi preşedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar B.O., Anexa la hotărârea Comisiei Locale de Fond Funciar nr. 3 din 29 martie 2011, Anexele nr. 1 şi nr. 3 la Regulament privind terenul reconstituit în favoarea numitelor C.E. şi P.P. şi adresa din 29 martie 2011 către Comisia Judeţeană de Fond Funciar Mehedinţi, prin care atesta faptul nereal că în şedinţa Comisiei Locale de Fond Funciar B.O. din 29 martie 2011 se dispusese reconstituirea dreptului de proprietate pentru 1,25 ha teren în baza sentinţei civile nr. 2785/1996, în realizarea scopului urmărit prin săvârşirea de către B.F., prin săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, [fals intelectual, prevăzut de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 4 acte materiale] iar ulterior a înaintat înscrisurile false menţionate anterior către Comisiei Judeţene de Fond Funciar Mehedinţi, în baza lor fiind emisă hotărârea nr. 356 din 5 aprilie 2011 şi emis titlul de proprietate din 18 aprilie 2011 în scopul obţinerii de către H.V.O. a terenului în suprafaţă de 0,87 ha [uz de fals, prevăzut de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000].
În final, s-a arătat că inculpatul D.D. a participat în calitate de preşedinte al Comisiei Locale de Fond Funciar B.O., la luarea deciziei adoptată de comisie prin hotărârea nr. 3 din 29 martie 2011, prin care s-a realizat indirect un folos material pentru H.V.O., persoană cu care acesta s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii 5 ani, (conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen.).
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus totodată trimiterea în judecată în stare de libertate B.I., B.F., D.E. şi B.H.
Actul de sesizare s-a înregistrat pe rolul instanţei la 21 decembrie 2012 cu numărul 2423/54/2012, acordându-se prim termen de judecată la 1 februarie 2013.
Prin încheierea de la 3 ianuarie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 2395/54/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul D.N.A., S.T. Craiova împotriva încheierii nr. 11 din 18 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova şi casând încheierea, a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului D.D. pe o durată de 29 de zile începând cu 3 ianuarie 2013 până la 31 ianuarie 2013 inclusiv.
Asupra legalităţii măsurii arestării preventive a reţinut Curtea de Apel Craiova că toate aspectele de nelegalitate invocate de către apărare sunt întemeiate, apreciind că urmărirea penală a fost efectuată în mod legal de către D.N.A. având în vedere natura infracţiunilor comise de inculpat cât şi calitatea de avocat a inculpatei B.I. trimisă şi ea în judecată prin acelaşi rechizitoriu.
Asupra temeiniciei măsurii instanţa reţine că arestarea preventivă s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 148 lit. b), d) şi f) C. proc. pen., apreciindu-se la acel moment că sunt indicii temeinice că inculpatul a săvârşit faptele descrise în actul de sesizare şi există date că acesta încearcă să zădărnicească în mod direct aflarea adevărului prin influenţarea martorilor din dosar, că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune şi că prin lăsarea în libertate se creează un pericol concret pentru ordinea publică.
În acest sens s-a reţinut că inculpatul a încercat să influenţeze martorii în momentul în care a aflat că urmează să fie audiaţi de către D.N.A.
S-a reţinut că inculpatul, în condiţiile în care era cercetat în calitate de învinuit în Dosarul nr. 36/P/2009, în cursul lunii martie 2011, a săvârşit cu intenţie mai multe infracţiuni ce au legătură cu cauza în care era deja cercetat, dovedind o atitudine de nepăsare faţă de justiţie, apreciindu-se astfel că nu se impune lăsarea sa în libertate.
La analizarea pericolului pentru ordinea publică s-a avut în vedere gravitatea faptelor de care este acuzat inculpatul, împrejurările concrete în care au fost comise faptele, scopul urmărit de inculpat cât şi numărul mare de persoane antrenate în activitatea infracţională.
Apreciază prima instanţă că toate aceste temeiuri subzistă şi în prezent, fapt ce impune în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.D. solicitând, în principal revocarea măsurii arestării preventive iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate.
Susţine apărarea inculpatului că măsura arestării preventive dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în baza art. 1491 C. proc. pen. este nelegală cât timp la data de 3 ianuarie 2013 când s-a dispus măsura arestării preventive, era emis rechizitoriul fiind sesizată şi instanţa de judecată cu soluţionarea în fond a cauzei.
Apărarea inculpatului susţine că menţinerea măsurii arestării preventive nu se mai impune faţă de împrejurarea că faptele au fost comise în anul 2005 şi dacă până în acest moment inculpatul nu a prezentat pericol pentru ordinea publică, nu există motive noi care să justifice privarea de libertate a acestuia, fapt pentru care solicită revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea cu o altă măsură preventivă mai puţin restrictivă.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate celelalte aspecte de fapt şi de drept, reţine Înalta Curte că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că măsura dispusă de instanţa de fond de menţinere a stării de arest conform disp.art. 160b alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 3002 C. proc. pen. este legală şi temeinică, rezultând din actele dosarului că această măsură este impusă de subzistenţa temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Măsura arestării preventive a inculpatului D.D. s-a dispus în baza art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 lit. b), d) şi f) C. proc. pen. apreciindu-se că există la dosar indicii că a săvârşit faptele descrise în actul de sesizare şi de asemenea că există date că acesta încearcă să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorilor şi a inculpatei B.F.
De asemenea rezultă că inculpatul, în condiţiile în care era cercetat în Dosarul nr. 36/P/2009, în cursul lunii martie 2011 a săvârşit cu intenţie mai multe infracţiuni ce au legătură cu cauza în care era deja cercetat, dovedind în acest mod că nu manifestă nici un regret pentru faptele reţinute în Dosarul nr. 36/P/2009 ci a continuat să săvârşească noi infracţiuni pentru a „desăvârşi” activitatea infracţională.
Şi dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă în continuare, natura faptelor comise, modalitatea de comitere a acestora, numărul mare de persoane implicare în activitatea infracţională, ca şi calitatea în care inculpatul a comis aceste fapte, sunt împrejurări ce justifică menţinerea măsurii arestării preventive în continuare.
Inculpatul D.D. s-a folosit de poziţia sa de primar pentru a duce la „bun sfârşit” activitatea infracţională, antrenând mai multe persoane în atingerea scopului său, încercând chiar să influenţeze poziţia unor martori şi inculpaţi pentru a denatura adevărul, aspecte în raport de care apreciază Înalta Curte că nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea în libertate a inculpatului, scopul luării celei mai grave măsuri preventive subzistând în continuare.
Aspectele de nelegalitate invocate de apărare în sensul că la data la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de D.N.A., S.T. Craiova şi a dispus prin încheierea din 3 ianuarie 2013 arestarea preventivă a inculpatului era deja sesizată instanţa cu soluţionarea în fond a cauzei, nu sunt întemeiate şi nu pot afecta legalitatea încheierii recurate.
Înalta Curte este sesizată cu recursul declarat de inculpat împotriva unei încheieri prin care s-a menţinut starea de arest a acestuia în condiţiile prevăzute de art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., ocazie cu care se verifică legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive în sensul constatării subzistenţei temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Este adevărat că la data de 3 ianuarie 2013 când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de parchet şi a dispus în baza art. 1491 C. proc. pen. arestarea preventivă a inculpatului era deja sesizată instanţa de fond cu judecarea cauzei, însă această împrejurare nu poate afecta legitimitatea măsurii arestării preventive nici din perspectiva dispoziţiilor art. 5 parag. (3) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici din perspectiva dispoziţiilor legale interne referitoare la măsurile preventive.
Indiferent de stadiul procesual în care se dispune arestarea preventivă a inculpatului, luarea acestei măsuri preventive se dispune în raport de existenţa unuia din cazurile prev.de art. 148 C. proc. pen. fapt pentru care apreciază Înalta Curte că indicarea dispoziţiilor art. 1491 C. proc. pen. ca temei al arestării preventive, nu poate afecta legalitatea acestei măsuri.
Având în vedere natura şi gravitatea faptelor comise, stadiul procesual în care se află cauza, apreciază Înalta Curte că nu se impune a se lua faţă de inculpat o măsură preventivă neprivativă de libertate, temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Faţă de toate argumentele prezentate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva încheierii din 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 2423/54/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 372/2013. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 364/2013. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250... → |
|---|
