ICCJ. Decizia nr. 362/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 362/2013
Dosar nr. 1075/109/2008*
Şedinţa publică din 1 februarie 2013
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 102 din 16 februarie 2012, Tribunalul Argeş a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice pentru toţi inculpaţii, din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) Raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Au fost condamnaţi inculpaţii A.F.G., născută la data de 24 aprilie 1978 în comuna T., judeţul Argeş, cetăţenia română, studii superioare, ocupaţia economist, necăsătorită, domiciliată în municipiul C.A., jud. Argeş, şi A.S., născut la 9 mai 1966 în Bucureşti, cetăţenia română, studii superioare, administrator de societate comercială, căsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în Bucureşti, cu reşedinţa în oraşul Ş., judeţul Argeş la câte:
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 74, art. 76 C. pen.;
- 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74, art. 76 C. pen.;
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea dispoziţiilor art. 74, art. 76 C. pen.;
- 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi art. 74, art. 76 C. pen.
În baza art. 33, art. 34 şi art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele, urmând ca inculpaţii să le execute pe cele mai grele, sporite cu câte 6 luni, în total câte 7 ani şi 6 luni închisoare şi câte 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţii privative de libertate potrivit art. 57 C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepselor interzice inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza aII-a, lit. b) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, au fost condamnaţi inculpaţii S.C.R., născut la data de 24 aprilie 1971 în municipiul R.V., cetăţenia română, studii medii, administrator de societate comercială, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, domiciliat în P., şi P.V.A., născut la data de 19 mai 1974 în oraşul C., judeţul Argeş, cetăţenia română, studii medii, administrator de societate comercială, căsătorit, are un copil minor, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în P., fără antecedente penale la câte:
- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 74,76 C. pen.;
- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74, art. 76 C. pen.;
- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) şi c) din Lg.nr. 656/2002 cu aplic. disp.art. 74,76 C. pen.;
- 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74, art. 76 C. pen.
În baza art. 33, art. 34 şiart. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele, urmând ca inculpaţii să le execute pe cele mai grele, sporite cu câte 6 luni, în total câte 5 ani şi 6 luni închisoare şi câte 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţii privative de libertate, potrivit art. 57 C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepselor, s-a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea actelor false.
În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, s-a dispus trimiterea unei copii legalizate a prezentei hotărâri la Registrul Comerţului, pentru efectuarea cuvenitelor înregistrări.
În baza art. 163 C. proc. pen., s-au menţinut măsurile asigurătorii privind bunurile de mobilier şi aparate electronice ale inculpatului A.S. şi sechestrul asigurător instituit asupra autovehiculelor aparţinând părţii responsabile civilmente, SC V.P.I. SRL Bascov.
În baza art. 14 şi 346 C. pen., art. 998 şi 1000 alin. (3) C. civ., au fost obligaţi inculpaţii, în solidar între ei, iar pe inculpaţii S.C.R. şi P.V.A., în solidar cu părţile responsabile civilmente SC V.P.I. SRL Bascov şi SC R.O.T. SRL Bascov la 2.291.113,61 RON, despăgubiri către partea civilă SC L.R. SRL Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, sector 1.
Au fost obligaţi inculpaţii, iar pe inculpaţii S.C.R. şi P.V.A. în solidar cu părţile responsabile civilmente, la câte 30.500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care câte 50 RON reprezentând onorariul de avocat din oficiu, potrivit împuternicirii din 9 aprilie 2008, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a constatat, că prin decizia penală nr. 61/A din 3 iunie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, au fost admise apelurile promovate de către inculpaţi şi de către procuror, a fost desfiinţată sentinţa penală nr. 230 din 7 iulie 2010 a Tribunalului Argeş şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la prima instanţă.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că sentinţa este lovită de nulitate deoarece inculpaţilor li s-a încălcat dreptul la apărare, dat fiind că în momentul în care a pus în discuţie încadrarea juridică instanţa nu le-a pus în vedere că au dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă şi a respins cererea acestora de acordare a unui termen în vederea pregătirii apărării în raport de noua calificare juridică. A mai reţinut instanţa de apel că şi calificarea juridică dată faptei de fals în înscrisuri este discutabilă, întrucât expertiza grafoscopică întocmită în cauză a dovedit că scrisul de pe actele defăimate nu aparţine niciunuia dintre inculpaţi şi neexistând probe că aceştia au ajutat cu intenţie la săvârşirea falsului, lor putându-li-se imputa că au folosit actele contabile care conţineau date necorespunzătoare adevărului, cunoscând că sunt false, în vedere producerii de consecinţe juridice.
Rejudecând cauza după desfiinţarea cu trimitere, tribunalul a constatat, că prin rechizitoriul nr. 18S/P/2006, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Piteşti, a trimis în judecată pe inculpaţii A.F.G., A.S., S.C.R., P.V.A., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen., art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 23 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 656/2002.
Din probatoriul administrat în primul ciclu procesual, tribunalul a reţinut, în fapt, următoarele:
În anul 2005, inculpata A.F.G. era asociat unic şi administrator la SC A.C.G.G. SRL, cu sediul social în municipiul C.A., la domiciliul acesteia şi cu punct de lucru declarat în municipiul P., unde funcţiona şi SC E. SRL, ce avea ca asociat unic şi administrator pe învinuitul A.S.
Inculpaţii erau asociaţi şi la SC S.A. SRL, cu sediul în municipiul Curtea de Argeş, la domiciliul inculpatei A.F.G., dar şi cu punct de lucru în municipiul P. În documente a figurat ca administrator inculpatul A.S.
Inculpaţii S.C.R. şi P.V.A., în aceeaşi perioadă, au fost asociaţi şi administratori cu drepturi egale la SC R.O.T. SRL, cu sediul în comuna B., judeţul Argeş, firmă ce se ocupa exclusiv cu comercializarea produselor petroliere en gross-en detail, şi SC V.P.I. SRL, cu sediul în comuna B., judeţul Argeş, societate comercială ce avea ca principal obiect de activitate transporturile rutiere, dar ocazional, a prestat şi alte activităţi comerciale.
Inculpaţii A.F.G. şi A.S. s-au cunoscut în anul 2003 şi, la scurt timp, s-au hotărât să facă afaceri împreună. Aşa se explică şi faptul că SC A.C.G.G. SRL şi SC S.A. SRL, aveau sediile sociale declarate în municipiul Curtea de Argeş, la domiciliul primei inculpate, dar şi puncte de lucru în municipiul Piteşti.
SC E. SRL Piteşti, unde era asociat unic şi administrator inculpatul A.S., intrase în incidenţă bancară, firma se blocase din punct de vedere financiar, astfel că nu mai putea derula activităţi comerciale, iar situaţia l-a determinat pe inculpat să se asocieze şi să intre în parteneriat de afaceri cu inculpata A.F.G.
Inculpatul A.S. avea o datorie de 50 milioane ROL la SC L.R. SRL, sucursala Rm.Vâlcea, rezultată din neplata unor cantităţi de carburanţi, motiv pentru care a hotărât, împreună cu cealaltă inculpată, să achite respectiva datorie din veniturile dobândite de SC A.C.G.G. SRL, pe care în fapt o coordonau amândoi, urmând să solicite încheierea unui contract de aprovizionare cu produse petroliere pe bază de card corporativ.
Lucrurile s-au desfăşurat conform planului, astfel că SC L.R. SRL a încheiat cu SC A.C.G.G. SRL „Contractul de vânzare-cumpărare prin utilizarea cardului corporativ L.” din 10 februarie 2005. Inculpata A.F.G. s-a dovedit încă de la încheierea contractului neserioasă, deoarece a lăsat drept garanţie o filă cec în alb, care nu a avut niciodată acoperire, lucru ce s-a constatat când a fost introdusă în circuit la data de 6 ianuarie 2006, onorarea ei fiind refuzată. Susnumita nu avea voie să mai emită cecuri deoarece încă de la data de 23 noiembrie 2004 intrase în interdicţie bancară, pentru care fusese somată chiar în scris de Banca Românească cu adresa din 23 noiembrie 2004. La data de 7 decembrie 2004, inculpata predase, pe bază de proces-verbal un carnet de cecuri, cu două file, la banca menţionată. Cu toate acestea, ea a oprit clandestin fila de cec precizată, cu care a garantat contractul de vânzare-cumpărare carburanţi încheiat cu partea vătămată.
În baza acestui contract, beneficiarul, denumit în contract „cumpărător”, a primit două carduri care, potrivit art. 3.1 din convenţie, nu constituiau un instrument de plată, ci „un instrument de evidenţă a tranzacţiilor efectuate de cumpărător”.
Cu cardurile corporative clientul putea alimenta autovehiculele proprii de la orice staţie de distribuţie a SC L.R. SRL.
În mod concret, beneficiarul contractului prezenta cardul corporativ la staţia de distribuţie, acesta era operat în sistemul de calcul şi dacă era valid şi nu existau plăţi restante, se accepta alimentarea. Automat, în sistemul informatic de gestiune a datelor se înregistra tipul carburantului aprovizionat, data, ora, minutul, secunda, staţia de alimentare, cantitatea de carburant livrată şi valoarea acesteia.
Datele menţionate erau colectate automat, în timp real, de baza de date centrală a SC L.R. SRL privind livrările de carburanţi pe bază de card corporativ, la orice staţie de distribuţie din ţară s-ar fi produs aceasta.
La 15 zile după prima aprovizionare, furnizorul emitea factură pentru întreaga cantitate de produse petroliere aprovizionate, iar beneficiarul trebuia să facă plata în următoarele 15 zile.
În baza acestui tip de contract, beneficiarul nu putea să revândă carburanţii achiziţionaţi. Dacă şi-ar fi exprimat această intenţie, furnizorul ar fi încheiat alt tip de contract, cu alte clauze şi cu livrare directă din depozitele SC L.R. SRL. Faptul că inculpaţii au ascuns furnizorului intenţia lor reală, dovedeşte că aceştia plănuiseră să o înşele pe partea vătămată.
Inculpata A.F.G. a primit de la furnizor două carduri, ea a oprit un card corporativ, iar pe celălalt i l-a dat spre folosinţă inculpatului A.S.
În perioada februarie-aprilie 2005, cei doi inculpaţi au aprovizionat cantităţi modice de carburanţi de la staţiile de distribuţie „L.” , achitând facturile la timp.
Pe la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai 2005, inculpaţii A.S., A.F.G., S.C.R. şi P.V.A., s-au asociat, la iniţiativa primului, urmărind achiziţionarea de carburanţi şi revinderea acestora sub preţul de aprovizionare, iar la momentul acumulării unor valori foarte mari sistarea plăţii produselor către furnizor.
Bazându-se pe faptul că totul va fi privit ca o relaţie comercială în care unul dintre parteneri intră în încetare de plăţi, nimeni nu va suferi nici un fel de consecinţă, mai ales că A.S. şi A.F.G., au avut grijă ca atât ei, cât şi SC A.C.G.G. SRL, să nu mai deţină nici un fel de bunuri, iar creditorul să nu-şi poată valorifica niciodată creanţa.
Inculpaţii S.C.R. şi P.V.A. au evaluat că neavând ei sau societăţile comerciale pe care le administrau o relaţie comercială directă cu persoana juridică vătămată, nu vor avea nici un fel de răspundere în cauză.
În luna februarie 2005, inculpaţii P.V.A. şi S.C.R. au fost invitaţi telefonic de către inculpatul A.S., la sediul din municipiul Piteşti, iar acolo acesta, împreună cu inculpata A.F.G., le-au făcut oferta de a le vinde benzină şi motorină.
Cei doi au fost convinşi că ofertanţii sunt parteneri de afaceri în aceeaşi firmă, arătând că se cunoşteau de mult timp, inculpatul A.S. executându-le, anterior, instalaţii şi lucrări de amenajări interioare.
Iniţial nu au luat prea în serios oferta, cunoscându-l pe A.S. ca fiind o persoană ce nu inspira încredere, dar au fost rechemaţi în mai multe rânduri la aceeaşi locaţie şi în luna mai 2005, au căzut de acord cu privire la preţul de achiziţionare a carburanţilor şi au încheiat contractul din 12 mai 2005.
Martorul F.A.T., la data comiterii faptelor fiind şef al Staţiei de Distribuţie Carburanţi L. Piteşti, a declarat că inculpata A.F.G., după ce a realizat contractul cu SC L.R. SRL privind dobândirea a două carduri corporative, a venit la locul său de muncă şi l-a întrebat dacă poate, în baza acestora, să aprovizioneze direct de la pompă, la o singură prezentare, câteva mii de litri „respectiv să încarce o autocisternă”.
Acesta i-a precizat că nu ştie ce răspuns să-i dea, dar că o să-şi consulte şefii de la Sucursala V. şi o să o informeze şi-a consultat superiorii, iar aceştia i-au dat un răspuns afirmativ.
În ziua următoare, inculpata A.F.G., împreună cu inculpatul A.S. a venit la Staţia L. Piteşti, amândoi s-au interesat de răspunsul conducerii L., iar el le-a comunicat că pot ridica în baza cardului corporativ orice cantitate de carburant.
Ca urmare, aşa cum a declarat martorul A.A., care a lucrat în calitate de conducător auto la firmele administrate de S.C.R., în prima parte a anului 2005, a fost dirijat de şeful său, în mai multe rânduri, să ridice cu o autocisternă, carburanţi, de la Staţia de distribuţie L. Piteşti, pe care i-a descărcat la SC S. SRL B. Argeş, aşa cum i s-a indicat de către angajator.
De fiecare dată, venea la Staţia L. Piteşti inculpatul A.S. zis M., care prezenta lucrătorului unităţii cardul corporativ.
Cardul era lăsat la staţie pentru că încărcarea unei autocisterne prin pompă dura 3-4 ore. După încărcare şoferul primea de la lucrătorul staţiei bonuri de alimentare şi o copie după un certificat de calitate, pe care le preda unuia dintre administratori. De precizat, că pompele erau programate electronic să se oprească după livrarea unei cantităţi de produs ce varia în jurul a 300 litri. Aşa se face că pentru o cisternă în care încărcau peste 30.000 litri, se emiteau zeci de bonuri.
De asemenea, potrivit martorului F.A.T., fost şef al Staţiei L. Piteşti, inculpaţii A.F.G. şi A.S. au discutat cu el în legătură cu aprovizionarea de carburanţi pe bază de carduri corporative şi din modul cum au tratat problema şi se comportau, i-a lăsat impresia că cei doi sunt parteneri de afaceri. Martorul a mai relatat că şoferii delegaţi veneau de regulă la staţie pentru încărcare cu cardul corporativ, dar şi inculpatul A.S. alimenta tot pe baza unui card corporativ.
M.C., fost şef Serviciu carduri la Centrala L. România, a învederat că pentru livrările de carburanţi pe bază de card corporativ nu exista o limită maximă, ci doar una minimă. La 15 zile se emitea factură către client pentru cantitatea aprovizionată chenzinal, iar plata trebuia făcută după scurgerea unei alte perioade de 15 zile.
Conform atribuţiunilor de serviciu, urmărea cu ajutorul sistemului informatic cantităţile de carburant livrate clienţilor pe bază de card corporativ, iar la un moment dat, prin luna iulie 2005, a observat că SC A.C.G.G. SRL, alimenta excesiv în raport cu ceilalţi parteneri, astfel că l-a contactat telefonic pe inculpatul A.S., care figura în baza de date cu prenumele „M.”, ca fiind persoana de contact în relaţia comercială dintre cele două societăţi comerciale.
Inculpatul A.S. a motivat că are de executat lucrări pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, chiar în zona Staţiei L. Piteşti şi de aceea ridică mari cantităţi de produse petroliere.
Nu după mult timp, de la convorbirea telefonică a celor doi, inculpatul A.S. s-a prezentat personal la Serviciul carduri, unde a căutat-o pe şefa serviciului M.C., dorind să o asigure personal că el este un bun platnic şi că lucrările la autostradă îl forţează la alimentări cu cantităţi mari de carburanţi. Explicaţia susnumitului a fost nereală, pentru că toate produsele petroliere ridicate de la SC L.R. SRL au fost livrate la SC R.O.T. SRL şi SC V.P.I. SRL. Nici SC A.C.G.G. SRL şi nici o altă firmă administrată de inculpaţii A.S. şi A.F.G., nu a avut de executat lucrări pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. El a încercat şi a reuşit să ascundă adevărul, deoarece tipul de contract încheiat cu SC L.R. SRL, nu-i permitea aprovizionarea cu produse petroliere de la staţiile acestei societăţi comerciale şi revinderea lor en gross.
Inculpaţii au plătit corect către SC L.R. SRL, carburanţii aprovizionaţi până în lunile februarie-iulie 2005. S-a început cu aprovizionări în cantităţi mici, după care lunar au crescut simţitor cuantumul acestora, câştigând în acest mod încrederea partenerului de afaceri. În luna august 2005 au aprovizionat produse petroliere în valoare de 2.191.356,16 lei RON conform facturilor fiscale seriile XXXX, nr. Y1, Y2, Y3, iar la factura nr. Y4 din 1 iunie 2005, cu scadenţă la data de 15 iulie 2005, au plătit din valoarea acesteia de 410.686,84 RON, suma de 310.929,39 RON, lucru neobservat de furnizor la timp, pentru a stopa livrările, situaţie de care au profitat inculpaţii şi nu au mai achitat nici această restanţă, creând un prejudiciu total de 2.291.113, 61 RON, 652.534,24 euro la data de 1 septembrie 2005.
Aceştia au negociat şi vândut la beneficiarii lor, încă de la început, în mod continuu, carburanţi sub preţul cu care erau facturaţi de SC L.R. SRL, pierderea aferentă vânzărilor sub preţul de achiziţie fiind de 167.282, 58 RON.
Inculpaţii S.C.R. şi P.V.A., lucrau pentru firmele administrate, chiar în perioada în discuţie, cu carduri corporative tip L., ştiind regimul acestora şi preţurile practicate de furnizor. Cei doi inculpaţi aveau autorizat antrepozit fiscal, la SC R.O.T. SRL, pentru depozitare produse petroliere şi vinderea lor în regim en gross şi prin urmare cunoşteau exact preţurile de piaţă practicate de firmele concurente de profil.
Potrivit martorilor S.C.M. administrator la SC C. SRL Piteşti şi S.C. administrator la SC S. SRL Bascov-Argeş, firme ce au în proprietate staţii de distribuţie carburanţi, inculpaţii S.C.R. şi P.V.A., i-au căutat la sediul firmelor lor şi le-au propus să le livreze benzină şi motorină, la preţuri convenabile, motiv pentru care au acceptat oferta lor. Mai mult, pe lângă preţul sub cel practicat de firmele concurente în piaţă, produsele petroliere le erau aduse cu mijloacele de transport ale societăţilor comerciale ce aparţineau inculpaţilor.
Cei doi inculpaţi au susţinut, în mod nereal că livrează motorina şi benzina la preţul de depozit al L., înţelegerea cu martorii fiind verbală iar plata produselor petroliere făcându-se întotdeauna prin viramente bancare.
Facturile de livrare a mărfurilor le aduceau fie şoferii care realizau transportul, fie unul dintre cei doi inculpaţi.
Inculpaţii au încercat să explice vânzarea produselor petroliere sub preţul de achiziţie prin fluctuaţiile preţurilor impuse de piaţă.
Din verificările realizate de Garda Financiară, Comisariatul regional Argeş, în evidenţele contabile ale SC R.O.T. SRL şi SC A.C.G.G. SRL, a rezultat, că în ziua în care se încărcau carburanţii de la staţiile L., în aceeaşi zi produsul ajungea la cumpărătorul final şi deci vânzarea nu avea cum să fie influenţată de fluctuaţiile de pe piaţa de profil. Pe de altă parte, este de notorietate că toţi operatorii mari de pe piaţa de carburanţi, printre care se află şi SC L.R. SRL, anunţă scumpirile sau ieftinirile produselor cu cel puţin 24 de ore înainte şi prin urmare, firmele concurente, au timp să-şi reaşeze preţurile, conform cererii şi ofertei din piaţă.
În luna ianuarie 2006, la încheierea exerciţiului financiar s-a observat că SC R.O.T. SRL datora la SC A.C.G.G. SRL peste 2 milioane RON. I-a fost adus la cunoştinţă acest lucru administratorului S.C.R., iar acesta a susţinut că nu are datorii, că a acoperit cu numerar debitele cu care figurează în acte şi că va aduce chitanţe doveditoare.
Prin luna februarie 2006, susnumitul i-a prezentat martorei I.L.E., care se ocupa de contabilitatea firmei, un număr mare de dispoziţii de plată, care păreau că provin de la SC A.C.G.G. SRL şi atestau că inculpata A.F.G. dispunea către casierie încasarea sumelor de bani înscrise în fiecare document.
Martora i-a explicat inculpatului că acele dispoziţii de încasare nu pot fi considerate documente justificative de plată, deoarece sunt documente interne ale altei firme neputând substitui chitanţele de plată. De asemenea, i-a precizat că acele documente de încasare nu erau reflectate în registrele de casă şi în documentele bancare ale SC A.C.G.G. SRL, care figura ca sursă de origine.
Inculpatul S.C.R. i-a replicat că el îşi asumă răspunderea pentru acele documente, cât şi pentru înregistrările pe care trebuia să le facă firma de contabilitate în baza lor în documentele SC R.O.T. SRL.
Pentru că operaţiunile contabile pe care martora urma să le facă în contabilitate, erau ilegale, i-a luat inculpatului o cerere prin care îi solicita să opereze dispoziţiile de plată în discuţie. În acea cerere inculpatul S.C.R. preciza că sumele înscrise în acele dispoziţii de plată au fost achitate în numerar, banii provenind din conturile bancare ale SC R.O.T. SRL.
Din probele administrate rezultă, că la datele înscrise în dispoziţiile de plată, SC R.O.T. SRL fie în casierie, fie în conturile bancare nu dispunea de sumele înscrise în actele contabile în discuţie.
De aici, s-a reţinut cu certitudine, că acele dispoziţii de încasare erau false. Inculpaţii A.S. şi A.F.G. au declarat că nu cunosc nimic în legătură cu acele dispoziţii de încasare.
S-a dispus realizarea unei constatări tehnico-ştiinţifică criminalistică cu privire la cele 82 dispoziţii de încasare, iar raportul întocmit de experţi a concluzionat că scrisul şi semnăturile de pe dispoziţiile de încasare nu aparţin inculpaţilor Alexadrescu Săndel, A.F.G., B.C., P.V.A., S.C.R. şi nici persoanelor suspectate de organele de urmărire penală.
De asemenea, nici ştampila nu aparţine firmei de la care documentele par că provin.
Pe de altă parte, a reţinut instanţa de fond, inculpatul P.V.A. a declarat că el şi partenerul său au plătit mari sume de bani în numerar şi că inculpaţii A.F.G. şi A.S. nu le-au dat chitanţe pentru că nu le-a cerut acesr lucru. Cu ocazia controlului efectuat de Garda Financiară, acele dispoziţii de plată, cu care el şi partenerul său justificau plăţile în numerar, nu le-au fost luate în calcul ca documente justificative.
În acest context, instanţa a observat că inculpaţii S.C.R. şi P.V.A., în consens, au folosit acele dispoziţii de încasare false, pe de o parte pentru justificarea sumelor de bani scoase din firmă, succesiv, până la concurenţa debitului către SC A.C.G.G. SRL, reflectat mai departe în paguba creată la SC L.R. SRL, iar pe de altă parte însuşirea acestora.
Aceeaşi martoră a relatat că după încheierea exerciţiului financiar pe o anumită lună, a observat că SC A.C.G.G. SRL, a vândut motorină la SC R.O.T. SRL, fără să posede acte de intrare pentru asemenea produs, lucru pe care i l-a adus la cunoştinţă inculpatului A.S. Acesta i-a adus un listing al unor aprovizionări de la o staţie Lukoil, spunând că aceea îi facturează carburantul de două ori pe lună.
Ulterior, i s-au adus nişte facturi de livrare motorină de la o firmă din Bucureşti, iar în raportul Gărzii Financiare, Comisariatul Regional Argeş, se relevă că SC A.C.G. SRL apare ca având intrări de motorină de la SC L.G.I. SRL, în baza facturilor cu seriile AAAA, nr. Z1 din 2 martie 2005, Z2 din 6 martie 2005, Z3 din 14 martie 2005, fiecare pentru cantitatea de 33.000 litri, dovedindu-se că această societate comercială nu a prestat niciodată activitate, iar facturile cu seriile şi numerele menţionate nu au aparţinut firmei în discuţie, ceea ce demonstrează că formularele tipizate sunt false, neputându-se depista cine a executat scrisul din acestea.
Pentru a justifica livrările de carburanţi de la SC A.C.G.G. SRL la SC R.O.T. SRL, inculpaţii A.F.G. şi A.S., i-au cerut secretarei menţionate să întocmească facturile cu seriile BBBB, nr. W1 din 31 iulie 2005, W2 din 2 iulie 2005, W3 din 15 iulie 2005, W4 din 15 iunie 2005 şi avizele de însoţire a mărfii seriile CCCC, nr. Q1 din 23 iulie 2005, Q2 din 13 iulie 2005, în care s-a înscris în mod neadevărat că delegat a fost numitul A.A., căruia i s-a atribuit o serie şi un număr de carte de identitate false, iar semnătura de pe aceste documente nu este a persoanei trecute în acestea. În facturile precizate s-a trecut că transportul s-a realizat cu autovehiculul înmatriculat în Sibiu. Şi acest număr de circulaţie este trecut în fals, deoarece din verificările realizate de către organele de poliţie a rezultat că în anul 2005 acest număr de circulaţie a fost atribuit unui autoturism D. aparţinând numitului M.D. din oraşul A., judeţul Sibiu. În ceea ce priveşte documentele de livrare (avize şi facturi) emise de SC A.C.G.G. SRL către cele două societăţi comerciale, din vizualizarea acestora se constată că toate au menţionat la rubrica „Date privind expediţia” acelaşi nume. Având în vedere modalitatea de livrare a carburantului prezentată anterior rezultă că aceste date nu sunt adevărate deoarece livrarea efectivă a carburantului s-a realizat în mai multe staţii de distribuţie ale SC L.R. SRL, de multe ori în acelaşi timp.
În acelaşi mod, s-a procedat şi cu facturile fiscale seriile BBBB, nr. W5 din 30 august 2005, W6 din 30 august 2005, W1 din 31 iulie 2005, W3 din 15 iulie 2005, W4 din 19 iulie 2005, W2 din 2 iulie 2005. De precizat că pe factura nr. W3 din 15 iulie 2005 şi W2 din 2 iulie 2005, anterior evidenţiate, s-a menţionat în mod neadevărat că s-au livrat 160.000 litri şi respectiv 270.000 litri motorină, cantităţi ce nu pot încăpea într-o singură autocisternă la un transport, deoarece astfel de utilaje au capacităţi care oscilează în jurul a 35.000 litri.
În perioada 20-28 iunie 2005, inculpaţii A.F.G. şi A.S. care au conlucrat în numele SC A.C.G.G. SRL au cerut secretarei B.C. să completeze şi semneze opt avize de însoţire a mărfurilor, seria CCCC, de la nr. Q3 la nr. Q4, în care sunt înscrise livrări de motorină în cantitate de 270.600 litri, care sunt false, deoarece în luna iunie 2005, firma în discuţie nu a deţinut acte de provenienţă legală pentru cantitatea evidenţiată, cantitate care nu apare înregistrată în evidenţele primare de contabilitate privind produsele petroliere ieşite din gestiune în luna iunie 2005.
Facturile cu date nereale consemnate în ele, emise de SC A.C.G.G. SRL către SC R.O.T. SRL sunt şi următoarele: seriile BBBB, nr. W6 din 3 decembrie 2005, W8 din 2 decembrie 2005, W6 din 30 august 2005, W1 din 31 iulie 2005, W3 din 15 iulie 2005, W4 din 15 iulie 2005, W2 din 2 iulie 2005, W9 din 24 iunie 2005, W10 din 22 iunie 2005, W11 din 16 iunie 2005, W12 din 1 iunie 2005, W13 din 31 mai 2005, W14 din 31 mai 2005, W15 din 25 mai 2005, W16 din 19 mai 2005, W17 din 16 mai 2005. De la acelaşi furnizor către SC V.P.I. SRL, s-au emis facturi cu menţiuni neadevărate, seriile BBBB, nr. W5 din 30 august 2005, W18 din 24 iunie 2005, W19 din 31 mai 2006.
Pentru a ascunde adevărata destinaţie a circulaţiei băneşti, a dobândirii şi folosirii în interes propriu a banilor dobândiţi prin fraudă, inculpaţii au folosit diferite documente false, pe care au avut grijă să nu apară scrisul lor, ci al unor persoane neidentificate.
Astfel, inculpaţii S.C.R. şi P.V.A., au folosit cele 82 dispoziţii de încasare false despre care s-a făcut vorbire, pe care le-au depus la contabilitatea firmei, ca fiind provenite de la SC A.C.G.G. SRL, pentru a justifica banii însuşiţi împreună cu ceilalţi doi inculpaţii , dar pentru care nu aveau acoperire legală.
De asemenea, după declanşarea cercetărilor penale au produs acte de înstrăinare a SC R.O.T. SRL, prin cesiune, în baza unui contract încheiat cu numitul S.C.C., iar în actele încheiate au menţionat că i-au predat acestuia toate actele financiar contabile cât şi întreaga arhivă, pentru a nu se putea verifica şi proba cu documente activităţi comerciale concrete şi mişcarea fluxurilor de numerar, prin verificarea mai ales a registrelor operaţiunilor de casă.
Pe parcursul derulării activităţii infracţionale, inculpaţii au rulat sume mari de bani în numerar, depunându-i şi retrăgându-i succesiv din conturile societăţilor comerciale, pentru ca, în cele din urmă, să-i folosească în interes propriu.
Prejudiciul cauzat părţii civile este în sumă de 2.281.113,61 RON potrivit rapoartelor de expertiză întocmite în cauză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii P.V.A., S.C.R., A.S. şi A.F.G., care au criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând următoarele:
- Sentinţa penală apelată este lovită de nulitate absolută pentru că judecătorul fondului, în rejudecarea cauzei, nu s-a conformat deciziei de îndrumare şi nu a dat citire actului de sesizare, cu arătarea acuzaţiilor, nu a verificat regularitatea actului de sesizare a instanţei, nu a verificat existenţa unei constituiri de parte civilă înainte de citirea actului de sesizare, nu a administrat nici o probă, trecând direct la dezbateri de fond. S-au încălcat astfel pe lângă dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi principiul nemijlocirii administrării probelor.
- Judecătorul fondului nu a verificat apărările formulate de inculpaţi.
- Hotărârea apelată este nemotivată, nefiind respectate dispoziţiile art. 356 lit. c) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 92/A din 13 septembrie 2012 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de inculpaţii A.F.G., S.C.R., A.S. şi P.V.A. împotriva sentinţei penale nr. 102 din 16 februarie 2012 a Tribunalului Argeş, pe care a desfiinţat-o în totalitate şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că prin decizia penală nr. 61/A din 3 iunie 2011 a Curţii de Apel Piteşti au fost admise apelurile declarate în cauză şi s-a dispus trimiterea cauzei la prima instanţă motivat de faptul că sentinţa dată în primul ciclu procesual a încălcat dreptul la apărare care presupunea verificarea regularităţii actului de sesizare, nepronunţarea asupra restituirii cauzei la procuror, amânarea judecării cauzei, urmare a punerii în discuţie, din oficiu, a schimbării de încadrare juridică a faptei şi nemotivarea hotărârii.
Fiind investit cu judecarea cauzei în primă instanţă, Tribunalul Argeş nu s-a conformat dispoziţiilor deciziei de casare în sensul că nu a administrat nici o probă, a omis să treacă la verificarea regularităţii actului de sesizare, citirea actului de inculpare, audierea inculpaţilor încălcând dreptul acestora la un proces echitabil, din perspectiva dreptului recunoscut oricărei persoane acuzate de a se apăra, prin administrarea de probe noi şi neadministrarea celor culese în faza de urmărire penală.
Reţine instanţa de prim control judiciar că, deşi aceste aspecte rezultă din decizia instanţei de control judiciar, instanţa de fond nu s-a conformat îndrumărilor existente în decizia de casare, astfel încât singurul remediu este trimiterea cauzei spre rejudecare iar cursul judecăţii urmează a fi reluat cu respectarea dispoziţiilor art. 300, art. 321 şi urm. C. proc. pen., întrucât se impune verificarea regularităţii actului de sesizare, citirea rechizitoriului, administrarea probelor în modalitatea stabilită şi prin decizia anterioară a instanţei de apel, cu respectarea principiului administrării nemijlocite a probelor dar şi a celorlalte drepturi încălcate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
- instanţa de apel a omis să pună în vedere inculpaţilor că pot beneficia de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. faţă de provederile art. XI din O.U.G. nr. 121/2011.
Se arată că în situaţia în care inculpaţii ar fi arătat că înţeleg să se prevaleze de aceste dispoziţii legale, judecarea cauzei s-ar fi desfăşurat în această procedură simplificată fără a mai fi necesară trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probelor;
- a doua critică a parchetului vizează soluţia de trimitere a cauzei la prima instanţă spre rejudecare, considerând că nu se impunea această soluţie, cât timp, raportat la motivarea instanţei, rezultă că actele procedurale efectuate până la punerea în discuţie a schimbării încadrării juridice rămân valabile, aceasta fiind raţiunea pentru care instanţa de fond a considerat că nu mai este necesar a fi reluată întreaga judecată.
Pentru toate motivele invocate se solicită în cadrul recursului declarat de parchet, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Pitești în vederea soluţionării apelurilor declarate în cauză.
Se invocă cazurile de casare prev.de art. 3859 pct. 10 şi 171 C. proc. pen.
Criticile aduse sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., apreciază Înalta Curte că recursul declarat de parchet este întemeiat, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Înalta Curte va supune analizei, cu prioritate, al doilea motiv de recurs pe care îl consideră întemeiat şi apreciază că soluţia dispusă de instanţa de prim control judiciar de trimitere a cauzei la instanța de fond spre rejudecare nu este corectă.
Astfel, reţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul teritorial Piteşti, nr. 185/P/2006 din 14 martie 2008 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor P.V.A., S.C.R., A.S. şi A.F.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen., art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 23 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 655/2002 şi art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Argeş sub nr. 1075/109/2008.
Prin sentinţa penală nr. 230 din 7 iulie 2010, Tribunalul Argeş, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de înşelăciune din art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Tribunalul Argeş a menţinut încadrarea juridică a celorlalte infracţiuni şi considerând că vinovăţia inculpaţilor a fost dovedită mai presus de orice dubiu, a dispus condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea.
Această sentinţă a fost atacată cu apel deopotrivă atât de parchet cât şi de inculpaţi.
Prin decizia penală nr. 61/A din 3 iunie 2011, Curtea de Apel Piteşti a admis apelurile declarate în cauză a fost desfiinţată în totalitate sentinţa şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa fondului.
Din considerentele primei decizii de trimitere a cauzei spre rejudecare (decizia penală nr. 61 din 3 iunie 2011 a Curţii de Apel Piteşti) rezultă că la pronunţarea acestei soluţii Curtea de Apel Piteşti a avut în vedere următoarele argumente:
1. Deşi la termenul din 1 iulie 2010 tribunalul a pus în discuţie, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave din art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), nu a acordat inculpaţilor un termen în vederea pregătirii apărării deşi au solicitat amânarea cauzei pentru acest motiv.
2. În şedinţa publică din data de 7 mai 2009, inculpata A.F.G., prin apărătorul său, a invocat neregularitatea actului de sesizare a instanţei, pe motiv că faptele reţinute în sarcina sa nu se referă la variantele prevăzute de art. 23 din Legea nr. 656/2002 iar competenţa Serviciului specializat al Parchetului de pe lângă D.I.I.C.O.T. a fost atrasă exclusiv pentru încadrarea greşită, în opinia apărării, în acest text de lege
Reţine Curtea de Apel Piteşti că instanţa de judecată a prorogat discutarea acestei cereri fără însă a fi rezolvată la termenele ulterioare.
3. Judecătorul fondului nu a motivat hotărârea, limitându-se a prelua şi a reda ad litteram conţinutul rechizitoriului fără a realiza o analiză proprie a situaţiei de fapt.
Reţine instanţa de apel că întrucât susţinerile şi cererile apelanţilor inculpaţi nu au fost luate în considerare de judecătorul fondului, acestora fiindu-le încălcat dreptul la apărare pe de o parte, iar pe de altă parte, lipseşte motivarea, a apreciat că hotărârea este lovită de nulitate absolută.
Procedând la rejudecarea cauzei, Tribunalul Argeş a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice pentru toţi inculpaţii, a infracţiunii de înşelăciune din art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi din art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) menţinând încadrarea juridică pentru celelalte fapte şi a acordat termen în vederea pregătirii apărării.
Prin sentinţa penală nr. 102 din 16 februarie 2012, Tribunalul Argeş a dispus condamnarea inculpaţilor la pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenţie, reţinând că vinovăţia inculpaţilor rezultă fără putinţă de tăgadă, din probele administrate în cauză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii iar prin decizia penală recurată, Curtea de Apel Piteşti a dispus aceeaşi soluţie de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa fondului, apreciind că aceasta nu s-a conformat primei decizii de trimitere a cauzei spre rejudecare în sensul de a verifica regularitatea actului de sesizare a instanţei, citirea actului de inculpare, audierea inculpaţilor, administrarea de probe noi şi readministrarea celor culese în faza de urmărire penală.
Reţine Înalta Curte că soluţia instanţei de apel este greşită şi apreciază că instanţa fondului s-a conformat primei decizii de trimitere a cauzei spre rejudecare în sensul de a relua judecata de la data de 1 iulie 2010 când tribunalul a pus în discuţie, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de înşelăciune.
Este adevărat că dispoziţiile art. 383 alin. (3) C. proc. pen. prevăd că în cazul în care se dispune rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-şi reia cursul, iar prima decizie de trimitere a cauzei spre rejudecare nu s-a conformat acestor dispoziţii legale, însă apreciază Înalta Curte că din considerentele deciziei rezultă indubitabil că judecarea cauzei urmează a fi reluată de la data de 1 iulie 2010, toate actele procedurale efectuate până la acel moment rămânând câştigare cauzei.
Această situaţie rezultă chiar din considerentele deciziei nr. 61/A din 3 iunie 2011, Curtea de Apel Piteşti reţinând că deşi inculpaţii au solicitat termen pentru pregătirea apărării, instanţa de fond nu le-a acordat această posibilitate şi de asemenea, că hotărârea nu este motivată, aspecte în raport de care a reţinut că hotărârea este lovită de nulitate absolută.
Mai mult decât atât, toţi apelanţii inculpaţi au criticat sentinţa penală nr. 230 din 7 iulie 2010 pe motiv că Tribunalul Argeş nu le-a acordat posibilitatea de a-şi pregăti apărarea în raport de schimbarea încadrării juridice a faptei pusă în discuţie din oficiu de instanţă, fără a face referire la modul de sesizare a instanţei, la neregularitatea actului de sesizare sau la necesitatea administrării de noi probe sau de readministrare a celor din faza de urmărire penală.
Este adevărat că inculpata A.F.G., în primul ciclu procesual, în faţa instanţei de fond a invocat neregularitatea actului de sesizare referindu-se însă la încadrarea juridică a infracţiunii de spălare de bani, cerere nesoluţionată de instanţa de fond, însă această critică nu a fost invocată ca şi motiv de apel, singurele critici invocate de inculpata A.F.G. fiind cele referitoare la faptul că instanţa de fond nu a acordat termen pentru pregătirea apărării, instanţa nu s-a pronunţat asupra unei excepţii de neconstituţionalitate iar cauza s-a soluţionat deşi procedura de citare nu era îndeplinită cu toate părţile.
Deşi prin decizia penală atacată nr. 92/A din 13 septembrie 2012, Curtea de Apel Piteşti reţine că instanţa de fond nu s-a conformat deciziei prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în sensul de a da citire actului de sesizare, de a verifica regularitatea actului de sesizare, nu arată însă de unde rezultă necesitatea efectuării acestor acte procedurale, cât timp toţi inculpaţii, în primul ciclu procesual au solicitat instanţei de apel trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanţa de fond nu le-a acordat termen pentru pregătirea apărării faţă de schimbarea încadrării juridice pusă în discuţie din oficiu de instanţă.
Apreciază Înalta Curte că soluţia dispusă de instanţa de apel de trimitere a cauzei spre rejudecare pentru motive inexistente în prima decizie de trimitere a cauzei spre rejudecare este greşită, fiind expresia unui formalism excesiv de natură să afecteze judecarea cauzei într-un termen rezonabil conform art. 6 parag. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Verificarea regularităţii actului de sesizare a instanţei şi citirea actului de inculpare fără ca instanţa investită cu soluţionarea apelurilor să dispună în acest sens precum şi după trecerea unui interval de 5 ani de la data sesizării instanţei de judecată, nu reprezintă decât o încercare de tergiversare a soluţionării cauzei, fapt pentru care apreciază Înalta Curte că singura soluţie care se impune este aceea a trimiterii cauzei la Curtea de Apel Piteşti pentru judecarea apelurilor, ocazie cu care va fi avut în vedere şi celălalt motiv de recurs invocat de parchet.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admis recursul Parchetului, va casa decizia penală atacată şi va trimite cauza pentru continuarea judecării apelurilor la Curtea de Apel Piteşti.
Va constata că inculpatul A.S. este arestat în altă cauză.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva deciziei penale nr. 92/A din 13 septembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpaţii A.F.G., S.C.R., A.S. şi P.V.A.
Casează decizia penală atacată și trimite cauza pentru continuarea judecării apelurilor, la Curtea de Apel Pitești.
Constată că inculpatul A.S. este arestat în altă cauză.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A.F.G. şi P.V.A., în sumă de câte 200 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, pentru intimaţii inculpaţi S.C.R. și A.S., în sumă de câte 50 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 364/2013. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250... | ICCJ. Decizia nr. 360/2013. Penal → |
|---|
