ICCJ. Decizia nr. 3716/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3716/2013
Dosar nr. 1478/89/2013
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 106 din 10 mai 2013 a Tribunalului Vaslui s-au dispus următoarele:
I) a fost condamnat inculpatul C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 320l alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
Pe durata executării pedepsei s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
Conform art. 350 alin. (l) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpat şi în temeiul art. 88 alin. (l) C. pen., deduse din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 12 noiembrie2012 la zi.
S-a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.A.J. Vaslui şi în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 fiind obligat inculpatul să plătească acesteia cu titlu de cheltuieli de transport suma de 546,95 lei.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat o cârjă, o bâtă şi o creangă de gutui, obiecte. înregistrate la poziţia 50/2013 în registrul de corpuri delicte a instanţei.
În temeiul art. 191 alin. (l) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 3065 Iei, din care suma de 400.lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu la urmărirea penală şi judecată, şi suma de 2035, reprezentând c/v expertiză întocmită de S.M.L.J. Vaslui, nr. 34o/ N din l2 noiembrie 2012, se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Il) în temeiul art. 320l alin. (5) C. proc. pen., s-au disjuns acţiunile civile exercitate de părţile civile B.G. şi V.G. stabilindu-se termen de judecată pentru 15 mai 2012, ora 13,00 (ulterior, prin sentinţa penală nr. 113 din 22 mai 2013, aceeaşi instanţă admiţând acţiunile civile, fiind astfel obligat inculpatul la plata despăgubirilor către părţile civile respective).
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 831/P/2012, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, la data de din 22 martie 2013, şi înregistrat la instanţă la data de 26 martie 2013, sub nr. 1478/89/2013, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul C.M. pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
Conform actului de sesizare al instanţei, în dimineaţa zilei de 10 noiembrie 2012, inculpatul a plecat de acasă să cumpere o sticlă cu ulei pentru drujbă. Când a revenit acasă, a constatat că numita V.M. nu era. l-a întrebat pe copii dacă ştiu unde este mama lor, iar ei i-au spus că nu ştiu şi că ar fi plecat cu V.G., tatăl victimei. Inculpatul s-a întâlnit cu acesta şi l-a întrebat dacă ştie unde este concubina lui, iar V.G. i-a propus să meargă să o caute acasă la V.N., unchiul victimei. Când au ajuns la acesta acasă, au constatat că uşa era încuiată, astfel încât au mai rămas în drum să stea de vorbă. La scurt timp a venit şi V.N. acasă, a descuiat uşa şi a intrat în casă. După el a intrat în casă şi inculpatul care a căutat-o pe soţia lui sub pat. A găsit-o aici, a tras-o de picioare şi a scos-o de sub pat, cerându-i să meargă acasă. V.N. fusese plecat în dimineaţa aceea de două ori de acasă, iar prima dată nu închisese uşa, astfel încât, cel mai probabil, victima a intrat în casa acestuia după prima sa plecare. Inculpatul a luat-o pe V.M. acasă iar aici a început să o certe pentru că părăsise domiciliul în lipsa lui. În timp ce V.M. era pe pat, a început să o lovească cu pumnii. Inculpatul a declarat că apoi a mers afară şi a rupt o creangă dintr-un gutui, groasă cât un deget, s-a întors în casă şi a lovit-o pe concubina sa peste tot corpul. Fiul lor F., în vârstă de 9 ani, a declarat că tatăl său a lovit-o pe mama sa cu b bâtă ce o ţinea lângă uşă şi cu care obişnuia să o mai lovească. Lângă bâtă a mai fost găsită şi o cârjă, despre care afirma că tatăl său o mai bătea pe mama sa cu ea, însă a precizat că în acea zi a bătut-o cu o bâtă care se afla tot lângă uşă, lângă cârjă. Inculpatul şi fiul său au declarat diferit şi cu privire la activităţile ulterioare agresiunii. Inculpatul a arătat că, la insistenţele concubinei sale de a nu o mai lovi, s-a oprit din agresiune şi a aruncat băţul pe foc, după care victima a plecat iar în seara aceea nu a mai revenit acasă. Minorul F. a declarat că mama sa a murit în casă, în cursul zilei, după ce a bătut-o tatăl său şi că seara, după ce s-a întunecat, tatăl său a pus victima într-un căruţ şi a transportat-o într-o şură părăsită în apropierea casei, unde, de altfel, a şi fost găsită, a doua zi dimineaţa. A doua zi, în 11 noiembrie 2012, inculpatul a mers la locuinţa lui V.G. şi i-a spus acestuia că nu o găseşte pe concubina lui, întrebându-l dacă ştie unde este. V.G. i-a spus că nu ştie, astfel încât inculpatul a plecat acasă. La scurt timp, a venit la el tatăl victimei şi împreună au căutat victima prin jurul casei. Au ajuns la şura părăsită şi V.G. a constatat că uşa de la intrare era asigurata cu un lemn pe exterior. A scos lemnul şi a intrat în interior împreună cu inculpatul. V.G. a observat victima în paie, însă şi-a dat seama că ceva nu este în regulă/ţinând cont de faptul că uşa de la intrare era închisă pe la exterior. Fiindu-i frică de inculpat, i-a spus acestuia că nu o vede pe M. şi să se uite el mai bine. Inculpatul s-a uitat în. paie şi a spus că M. este acolo. V.G. i-a spus inculpatului că se duce în sat să mai cheme pe cineva ca să vadă victima, astfel încât a închis uşa de la intrare, asigurând-o cu acelaşi lemn „după care aplecat acasă la numitul P.C.” căruia i-a spus că e posibil ca fata lui să fie moartă în şură şi l-a rugat să vină şi el să o vadă. S-a întors împreună cu P.C. la şură, l-a luat în drum şi pe inculpat, au intrat în interior iar P.C. a constatat că victima este decedată şi i-a spus inculpatului să anunţe poliţia.
Prin raportul de expertiza medico-legal nr. 340/N/2012 întocmit de S.M.L.J. Vaslui, s-a constatat că moartea numitei V.M. a fost violentă şi s-a putut instala în noaptea de 10 noiembrie 2012. Moartea a avut drept cauză un şoc traumatic şi hemoragie, urmare a unui politraumatism, cu multiple echimoze, excoriaţii, infiltrate sanguine, hematoame, precum şi fractură de omoplat drept şi ruptură hepatică la marginea anterioară. Politraumatismul s-a produs prin loviri cu şi de corpuri dure; s-au identificat multiple mărci traumatice ale unor loviri active cu corp contondent alungit. între politraumatism şi moarte există o legătură de cauzalitate directă, necondiţionată. S-a apreciat că victima şi agresorul au fost iniţial faţă în faţă; agresorul a aplicat lovituri cu corp dur, posibil şi mijloace de atac proprii omului; agresorul a aplicat multiple lovituri cu corp contondent alungit la nivelul membrelor, dar şi la nivelul toracelui, mai ales la nivelul feţei posterioare, ceea ce implică o schimbare a poziţiei victimă-agresor; este posibil ca victimă să fi căzut şi să fi recepţionat lovituri, fiind în decubit (prezintă multiple lovituri la nivelul trunchiului, pe faţa posterioară şi pe regiunile fesiere); este posibil ca victima să fi tentat măsuri de apărare cu membrele. Sângele recoltat de |a cadavru conţinea 2,00 g %o alcool, umoarea vitroasă recoltată de la cadavru conţine 2,60 g %o alcool; aceste valori indică o imbibiţie care din punct de vedere clinic corespund unei stări cu pierderea coordonării musculare, dezorientare şi confuzie, alterarea judecăţii şi memoriei, exagerarea stărilor emoţionale. Sângele recoltat de la cadavru aparţinea grupei sanguine 0(1).
Sub aspect juridic, s-a apreciat că fapta inculpatului C.M. de a lovi victima peste tot corpul cu un corp contondent alungit, cauzându-i leziuni traumatice care au condus către deces, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen.
S-a reţinut că fapta inculpatului este dovedită cu: procesul-verbal de sesizare; procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto anexă; raportul de expertiză medico-legală de autopsie şi planşa foto anexă; declaraţiile martorilor; declaraţiile inculpatului; procesul-verbal de reconstituire şi planşa foto anexă; proces-verbal de examinare criminalistică şi planşa foto anexă; alte acte.
În termen legal, potrivit art. 320l C. proc. pen., inculpatul C.M. a declarat în faţa instanţei de fond că recunoaşte fapta reţinută prin actul de sesizare a instanţei şi că solicită să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaşte şi le însuşeşte.
Verificând din oficiu şi constatând că actul de sesizare a instanţei a fost legal întocmit, că instanţa este competentă să judece cauza, că a fost legal sesizată, că din probele administrate rezultă că fapta săvârşită de inculpat este stabilită, că sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse, instanţa de fond a admis cererea inculpatului de judecare potrivit procedurii prevăzută de art. 320l C. proc. pen., apreciindu-se că fapta acestuia de a lovi victima peste tot corpul cu un corp contondent alungit, cauzându-i leziuni traumatice care au condus către deces, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen.
La stabilirea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere, în cadrul criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 şi 52 C. pen., cu luarea în considerare a gradului de pericol social concret al faptei, de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de conduita inculpatului de pe parcursul procesului penal, de urmarea produsă, de conţinutul cazierului judiciar al inculpatului, precum şi de dispoziţiile art. 320l alin. (7) C. proc. pen.
În baza art. 350 alin. (l) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpat şi în temeiul art. 88 alin. (l) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 12 noiembrie 2012, la zi.
Întrucât S.A.J. Vaslui s-a constituit parte civilă, şi şi-a dovedit pretenţiile civile, instanţa de fond a admis acţiunea civilă formulată de acesta şi în temeiul art. 313 din Legea 95/2006 modificată I-a obligat pe inculpat să plătească cu titlu de cheltuieli de transport suma de 546,95 lei.
În temeiul art. 3201 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea acţiunii civile privind părţile civile B.G. şi V.G., stabilindu-se termen de judecată pentru data de 15 mai 2013.
În termen legal, împotriva sentinţei prin care a fost soluţionată acţiunea penală au declarat apel părţile civile B.G. şi V.G., precum şi inculpatul C.M.
Prin decizia penală nr. 124 din 25 iunie 2013, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, a dispus următoarele:
A admis apelurile declarate de părţile civile B.G. şi V.G. şi de inculpatul C.M., a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Tribunalul Vaslui, sub aspectul săvârşirii de către inculpatul C.M. a infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului C.M., cu deducerea duratei măsurilor preventive.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele: Conform dezbaterilor din data de 25 iunie 2013, Curtea de Apel laşi, ca instanţă de apel, mai întâi a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, şi pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin hotărârea de fond, în procedura simplificată, prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., din infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen., în infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., având în vedere situaţia factuală imputată inculpatului prin actul de inculpare, situaţie de fapt însuşită de acesta.
Curtea de apel a avut în vedere, pentru diferenţierea poziţiei subiective cu care a acţionat inculpatul, respectiv, intenţia în cazul omorului, şi praeţerintenţia în cazul loviturilor şi vătămărilor cauzatoare de moarte, o serie de elemente: numărul loviturilor aplicate victimei, intensitatea acestora, modalitatea în care au fost aplicate, dinamica leziunilor produse (politraumatism cu multiple echimoze, excoriaţii infiltrate sanguine, hematoame precum şi fractură de omoplat drept şi ruptură hepatică la marginea anterioară),. împrejurările concrete de comitere a agresiunii, precum şi poziţia inculpatului-faţă. de aceste împrejurări. Concluziile raportului de necropsie sunt în sensul că moartea victimei a avut drept cauză un şoc traumatic şi hemoragie „urmare a multiplelor traumatisme, echimoze/excoriaţii infiltrate sanguine, hematoame precum şi fractură, de omoplat drept şi ruptură hepatică la marginea anterioară. De asemenea, reţine în concluziile raportului de necropsie că politraumatismul s-a produs prin loviri cu şi de corpuri dure, s-au identificat multiple mărci traumatice ale unor loviri active cu corp contondent alungit şi că între politraumatism şi moarte există o legătură de cauzalitate directă, necondiţionată. Tot din raportul de necropsie se face referire şi la poziţia inculpat - victimă, reţinându-se că iniţial victima şi agresorul au fost faţă în faţă, dar întrucât agresorul a aplicat mai multe lovituri la nivelul membrelor, cât şi la nivelul toracelui, mai ales la nivelul feţei posterioare, acest aspect implicând o schimbare a poziţiei victimă-agresor, fiind posibil ca victima să fi căzut şi să fi recepţionat lovituri, fiind în decubit.
Astfel, în opinia instanţei de apel, lovirea repetată a victimei cu şi de obiecte contondente, peste tot corpul, numărul şi intensitatea loviturilor aplicate acesteia, demonstrate de concluziile necropsiei, dintre care reţinem multiplele traumatisme, echimoze, excoriaţii infiltrate sanguine, hematoame, precum şi fractura de omoplat drept şi ruptura hepatică la marginea anterioară, utilizarea unui corp contondent alungit, respectiv o bâtă, pentru a-i aplica lovituri victimei, chiar şi după ce aceasta a căzut, disproporţia de forţe faţă de aceasta, derivată din raportul femeie bărbat şi, implicit, capacitatea reacţiilor fizice specifice sunt elemente care, alături de atitudinea ulterioară a inculpatului, respectiv ascunderea victimei într-o şură, caracterizează intenţia indirectă de a ucide şi justifică reţinerea infracţiunii de omor. Toate datele prezentate atestă acceptarea de către inculpat a posibilului deces al victimei, urmare a agresiunii sale şi nu îl plasează în zona culpei faţă de acest rezultat, aspect care ar fi determinat menţinerea încadrării juridice de lovituri cauzatoare de moarte.
În partea expozitivă a deciziei atacate a menţionat instanţa de prim control judiciar că fiind pusă în discuţie această nouă încadrare juridică a faptei de către instanţă de apel, „.. inculpatul a declarat că nu este de acord, în acest mod renunţând la procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.”.
Or, în opinia instanţei de prim control judiciar schimbarea încadrării juridice în apel a faptei inculpatului în una mult mai gravă, constituie o împrejurare ce impune parcurgerea celor trei grade de jurisdicţie şi din perspectiva dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O., cu atât mai mult cu cât judecata cauzei în faţa primei instanţe s-a făcut în cadrul procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., respectiv procedura simplificată, în acest mod nefiind efectuată cercetarea judecătorească. S-a susţinut că, totuşi, caracterul integral devolutiv al apelului, cale de atac în cadrul căreia pot fi administrate probe, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., nu elimină soluţia trimiterii cauzei spre rejudecare, care este în acord cu dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., relativ la dreptul la un proces echitabil, mai ales în cauza de faţă, în condiţiile în care judecarea cauzei în faţa primei instanţe s-a făcut în cadrul procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., nefiind efectuată cercetarea judecătorească. Pe de altă parte, s-a constatat că la instanţa de fond partea civilă B.G. a solicitat amânarea cauzei pentru a se prezenta apărătorul ales, cerere respinsă implicit prin soluţionarea, la acel termen a dosarului în procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen., încălcându-se astfel dreptul la apărare al acesteia, în latură penală, înscrisurile depuse la dosar la fond, la acel termen, atestând nemulţumirile acesteia în ceea ce priveşte latura penală. Toate aceste elemente, conchide instanţa, de prim control judiciar, se circumscriu nulităţii prevăzute de art. 197 alin. (4) teza II C. proc. pen., care poate fi luată în considerare din oficiu, acest lucru fiind necesar pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.
În final, s-a arătat că atât timp cât legea procesual penală consacră principiul triplului grad de jurisdicţie în cazul infracţiunilor supuse analizei, iar judecarea cauzei în faţa primei instanţe s-a făcut în cadrul procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., nefiind efectuată cercetarea judecătorească, se impune desfiinţarea hotărârii instanţei de fond, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare a aceleiaşi instanţe;
Împotriva deciziei instanţei de apel inculpatul C.M. a declarat prezentul recurs, motivele şi cazurile de casare fiind menţionate în parte introductivă a hotărârii.
Recursul inculpatului va fi admis pentru următoarele motive: Se constată, din examinarea părţii introductive a deciziei atacate şi, respectiv, din examinarea sentinţei instanţei de fond, că instanţa de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracţiunea mai gravă prevăzută de art. 174 C. pen., în următoarele condiţii:
Procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.;
La judecarea cauzei în primă instanţă au fost prezenţi partea civilă B.G. şi numitul V.G. (tatăl victimei, care a menţionat că înţelege să se constituie parte civilă cu suma de 20.000 lei pentru daune morale);
În faţa instanţei de fond inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată, procurorul de şedinţă şi numiţii B.G. şi V.G., astfel cum rezultă din încheierea din 08 mai 2013, neopunându-se aplicării acestei proceduri, totodată dispunându-se disjungerea laturii civile referitoare la despăgubirile solicitate de cele două părţi civile;
Prealabil trecerii la dezbateri pe latură penală, nici procurorul şi nici numiţii B.G. şi V.G. nu au formulat cereri şi nici nu au invocat aspecte din care să rezulte nemulţumirea cu privire la încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, după cum nici instanţa, din oficiu, nu a pus în discuţie o astfel de schimbare a încadrării juridice a faptei;
Împotriva sentinţei prin care s-a soluţionat latura penală au declarat apel inculpatul şi numiţii B.G. şi V.G. (în calitate de părţi civile);
La judecarea apelurilor au fost prezenţi inculpatul, asistat de avocat, şi partea civilă B.G. (fără un avocat ales);
Din conţinutul părţii introductive a deciziei atacate rezultă că apelanta parte civilă B.G., în dezbateri, a menţionat că are aceleaşi critici ca şi partea civilă V.G., arătând numai că „este nemulţumită de cuantumul pedepsei aplicate inculpatului”, „ca este nemulţumită de pedeapsa aplicată”; din consemnările deciziei nu rezultă voinţa procesuală a părţilor civile de a formula o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. ori o critică adusă sentinţei sub acest aspect juridic;
- în raport cu motivele de apel ale inculpatului şi părţilor civile, astfel cum au fost consemnate anterior, instanţa de apel, din oficiu, a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracţiunea mai gravă de omor prevăzută de art. 174 C. pen.;
- chiar şi după această punere în discuţie din oficiu de către instanţa de apel a schimbării de încadrare juridică a faptei, partea civilă B.G. a menţionat numai-că „solicită ca legea să facă dreptate, faţă de certificatul medico-legal existent la dosar”, neexistând consemnată o solicitare de schimbare a încadrării juridice a faptei, solicitate care, în raport cu gravele consecinţe juridice, nu poate fi dedusă de către” instanţă, certificatul medico-legal din dosar existând încă din cursul, urmării penale, nefiind un act nou, o probă nouă în apel;
- în condiţiile în care acuzarea nu exercitase calea de atac a apelului, procurorul de şedinţă a menţionat că „în mod corect instanţa de apel a pus în discuţie acest lucru sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor.. există intenţie indirecta”;
- în final, instanţa de apel a dispus expres schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracţiunea mai gravă de omor, prevăzută de art. 174 C. pen. şi, ulterior, a pus în discuţie contradictorie „oportunitatea trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond”.
Se constată că, în condiţiile desfăşurării şedinţei de judecată în apel, astfel cum au fost consemnate în partea introductivă a deciziei atacate, şi în raport cu criticile inculpatului şi părţilor civile, consemnate în modul arătat în aceeaşi parte introductivă a deciziei atacate, instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice, în cursul dezbaterilor, într-o infracţiune mai gravă (art. 174 C. pen.), astfel cum rezultă din dispoziţia expresă inserată la pag. 3 a deciziei atacate.
De asemenea, se constată că instanţa de apel, după schimbarea încadrării juridice în cursul dezbaterilor (într-o modalitate expresă), a pus în discuţie contradictorie „oportunitatea trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond”.
În final, prin admiterea apelurilor inculpatului şi părţilor civile, s-a dispus „trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Tribunalul Vaslui, sub aspectul săvârşirii de către inculpatul C.M. a infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.”
Înalta Curte apreciază că decizia atacată este supusă casării în temeiul dispoziţiilor pentru următoarele motive:
Procedura, simplificată de judecată, reglementată de art. 3201 C. proc. pen., are o natură juridică specială, derogatorie de la dreptul comun, inclusiv sub aspectul consecinţelor şi posibilităţilor legale de contestare a sentinţei pe căile de atac, dar şi a limitelor judecării cauzei în apel.
Este adevărat că, potrivit art. 3201 alin. (6) C. proc. pen., la instanţa de fond este posibilă schimbarea încadrării juridice a faptei, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor acuzatului (prin procedura prevăzută de art. 334 C. proc. pen.), fie la cererea procurorului ori a părţilor, fie chiar din oficiu.
De asemenea, în apel este posibilă criticarea sentinţei cu privire la schimbarea încadrării juridice ori, dimpotrivă, la respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, însă numai în condiţiile exercitării căii de atac după caz, fie de către inculpat, fie de către procuror, fie, în sfârşit de către partea vătămată, parte civilă.
În prezenta cauză, procurorul nu a exercitat apel, ceea ce sugerează împrejurarea că Ministerul Public a achiesat la încadrarea faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., astfel, cum s-a dispus la instanţa de fond; de altfel, nici la instanţa de fond nu a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei.
Schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracţiunea mai gravă de omor, prevăzută de art. 174. C. pen., nu se poate realiza prin admiterea apelului inculpatului, fiind incidenţă regula neagravării situaţiei în propria cale de atac.
În consecinţă, instanţa de apel nu putea să procedeze „la schimbarea încadrării juridice a faptei într-o infracţiune mai gravă decât în urma admiterii apelului părţilor civile şi numai în măsura în care acestea formulau expres o critică, o cerere referitoare la încadrarea juridică, mai ales că, la fond, nu fuseseră exprimate nemulţumiri cu privire la încadrarea juridică a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. (cel puţin aşa cum rezultă din menţiunile inserate în hotărârile atacate).
În sfârşit, soluţia dispusă prin decizia atacată (trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Tribunalul Vaslui, sub aspectul săvârşirii de către inculpatul C.M. a infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., conform dispozitivului deciziei) nu se regăseşte printre soluţiile prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., nefiind realizată niciuna dintre ipotezele arătate în acest text legal; judecătorul nu poate extinde cazurile de nulitate absolută, prevăzute de art. 197 alin. (2) C. pen., la alte situaţii de încălcare a legii procesual-penale (aceasta şi cu privire la nulitatea atrasă de faptul că instanţa de fond nu a amânat judecarea cauzei la cererea părţii civile B.G., având în vedere imposibilitatea prezentării avocatului ales, întrucât art. 197 alin. (2) C. proc. pen., are în vedere neasistarea inculpatului, iar nu neasistarea părţii civile). Deşi. instanţa de apel, sub aspectul neasistării părţii civile ori a neamânării judecării cauzei pentru lipsa avocatului acestei părţi civile, face trimitere la art. 197 alin. (4) teza II C. proc. pen., nu motivează întrunirea tuturor condiţiilor cerute de lege în materia nulităţii relative, evident în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu desfăşurarea activităţilor judiciare la instanţa de fond, respectiv, cu împrejurarea soluţionării laturii penale a cauzei.
În principiu, în cazul în care instanţa schimbă încadrarea juridică a faptei, prin respectarea drepturilor şi garanţiilor prevăzute de art. 334 C. proc. pen., dispune ea însăşi condamnarea inculpatului, chiar dacă potrivit noii încadrări juridice competenţa ar aparţine instanţei ierarhic superioare; excepţia este numai situaţia în care schimbarea de încadrare juridică se face într-o infracţiune care atrage competenţa unei instanţe ierarhic superioare (art. 41 C. pen.). În prezenta cauză penală, instanţa de apel era deopotrivă competentă să judece cauza indiferent de încadrarea juridică (art. 183 C. pen., sau art. 174 C. pen.), prin observarea situaţiei procesuale concrete (atacarea unei sentinţe pronunţată în temeiul art. 3201 C. proc. pen şi, respectiv, persoanele care pot declara apel în raport cu latura penală a cauzei, cu efectul devolutiv al apelului şi limitele sale, cu regula neagravării situaţiei în propriul apel, art. 362, 371, 372 C. proc. pen.).
Soluţia dispusă de instanţa de apel este greşită şi prin raportare la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., deoarece nu rezultă care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-şi reia cursul şi, mai ales, nu se indică concret instanţei de fond ce anume activităţi judiciare trebuie să efectueze (să treacă la rejudecarea cauzei prin efectuarea cercetării judecătoreşti, respingând cererea inculpatului de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., să dispună condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică a faptei de către instanţa de apel).
De exemplu, în decizia atacată se menţionează că „Interpelat de către instanţa de apel faţă de noua încadrare juridică inculpatul a declarat că nu este de acord cu aceasta, în acest mod renunţând la procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen”.
Or, instanţa de apel trebuia să clarifice motivat aspectul de drept referitor la posibilitatea, în calea de atac a apelului, de a se „renunţa la procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen.”, procedură aplicată la instanţa de fond, ori de a se reveni la procedura comună de judecată (care presupune-efectuarea cercetării judecătoreşti, fie direct în apel, fie prin desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la fond).
Invocarea ca temei al soluţiei dispusă prin decizia atacată (trimiterea cauzei spre rejudecare) a prevederilor art. 6 din C.E.D.O., cu referire la „dreptul la un proces echitabil” şi la regula „parcurgerii celor trei grade de jurisdicţie” mai ales în raport cu caracterul general al argumentării, nu este de natură să înlăture constatarea încălcării dispoziţiilor legale, anterior menţionate.
Toate aceste aspecte juridice şi, deopotrivă, consecinţele specifice, urmează a fi clarificate de instanţa de apel în scopul soluţionării legale a apelurilor cu care fost investită.
La adoptarea soluţiei admiterii recursului inculpatului, şi trimiterii cauzei pentru rejudecarea apelurilor, a fost avută în vedere particularitatea soluţiei dispusă prin decizia atacată, recursul vizând o soluţie de desfiinţare a sentinţei şi trimitere spre rejudecare în primă instanţă a cauzei penale, iar nu o decizie prin care a fost soluţionată pe fond cauza penală (ipoteză în care instanţa de recurs, la rândul său, ar fi avut posibilitatea soluţionării pe fond a cauzei penale, respectiv soluţionarea pe fond a recursului inculpatului).
Ultimul act ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-şi reia cursul la instanţa de apel este încheierea din 11 iunie 2013.
Cu referire la starea de arest, pe de o parte, în raport cu art. 5 din C.E.D.O. şi art. 23 din Constituţie, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. l60b C. proc. pen.
Conform art. l60b C. proc. pen., două sunt soluţiile pe care instanţa le poate dispune: a) dacă se constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului [(art. l60b alin. (2) C. proc. pen.)]; b) dacă se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menţinerea arestării preventive [(art. 160 alin. (3) C. proc. pen. )].
Înalta Curte constată că, până la acest moment, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu au încetat şi impun în continuare privarea sa de libertate, printre acestea fiind existenţa unor probe sau indicii temeinice care dovedesc în mod rezonabil că acesta ar fi săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată, pe care, de altfel, a recunoscut-o solicitând .aplicarea procedurii simplificate prin „pledare a vinovăţiei”, şi pentru care s-a aplicat de către instanţa de fond o. pedeapsă cu închisoarea executabilă în regim de detenţie, activitatea judiciară desfăşurată în cursul judecăţii în primă instanţă şi, respectiv, în cursul judecăţii în apel, nerelevând aspecte contrare.
În sfârşit, se apreciază că sunt respectate şi dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O., inculpatul fiind deţinut legal „pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent” nefiind depăşit termenul rezonabil al duratei arestării în sensul C.E.D.O.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 124 din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează decizia atacată şi dispune trimiterea cauzei la Curtea de Apel laşi pentru rejudecarea apelurilor.
Menţine starea de arest a inculpatului C.M.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei se va plăti fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3648/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3728/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
