ICCJ. Decizia nr. 3728/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3728/2013
Dosar nr. 1114/86/2013
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2013
Deliberând asupra recursului declarat de revizuentul B.G. împotriva Deciziei penale nr. 56 din 19 aprilie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 40 din 20 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava, în temeiul dispoziţiilor art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul B.G. cu privire la Sentinţa penală nr. 136 din 07 mai 2009 a Tribunalului Suceava, modificată în parte prin Decizia penală nr. 8 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Suceava şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3.043 din 13 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă analizând cererea de revizuire formulată, corelativ dispoziţiilor legale care reglementează această cale extraordinară de atac şi în raport de actele şi lucrările dosarului, a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Prin Referatul nr. 21/III/6 din 18 ianuarie 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a sesizat instanţa competentă, conform art. 399 alin. ultim C. proc. pen., cu cererea formulată de numitul B.G., deţinut în Penitenciarul Botoşani, de revizuire a Sentinţei penale nr. 136 din 07 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 1848/86/2008, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3.043 din 13 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împreună cu propunerea de respingere a acesteia, ca inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. şi Decizia nr. XVII/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cererea de revizuire a fost formulată în baza art. 394 lit. a) şi c) C. proc. pen., iar în motivarea acesteia revizuentul a arătat, în esenţă, că este nevinovat şi nu a avut parte de un proces echitabil. A mai susţinut că există fapte şi împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă, în sensul că rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată a fost întocmit fără probe, pornindu-se de la o plângere penală formulată de către un infractor ce a delapidat şi prejudiciat Statul Român cu peste 2,5 milioane euro, respectiv D.O. (fratele fostului prefect şi senator O.O.).
Prima instanţă, a mai reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 136 din 07 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 1848/86/2008, modificată în parte prin Decizia penală nr. 8 din 26 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Suceava şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3043 din 13 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpatul B.G. a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen., cu reţinerea aplicării art. 74 alin. (1), lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen. s-au interzis inculpatului B.G. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
S-au emis mandatul de executare al pedepsei închisorii şi ordinul de interzicere a părăsirii ţării nr. 173/2009 de Tribunalul Suceava la data de 14 septembrie 2011.
Cu adresa nr. F 69090 din 16 septembrie 2011, Penitenciarul Botoşani a comunicat că revizuentul B.G. a fost arestat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, executarea pedepsei începând la data de 14 septembrie 2011 şi expiră la data de 13 septembrie 2016.
Din verificările efectuate de Biroul executări penale al Tribunalului Suceava a rezultat că până în prezent condamnatul nu a beneficiat de amânarea sau întreruperea executării pedepsei închisorii.
Instanţa de fond a reţinut că, hotărârea prin care s-a dispus condamnarea revizuentului a rămas definitivă, intrând în puterea lucrului judecat.
În considerentele hotărârii, instanţa de fond a mai arătat că, autoritatea de lucru judecat împiedică atacarea pe căi obişnuite a hotărârilor judecătoreşti care au această putere, admiţându-se ideea că numai o împrejurare excepţională poate permite supunerea hotărârii definitive unei examinări şi numai printr-o procedură având caracter excepţional.
Natura juridică deosebită a căilor de atac extraordinare a determinat o reglementare foarte prudentă din partea legii, astfel că sunt prevăzute condiţiile care să permită posibilitatea declanşării acestor căi.
Totodată, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile 403 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, "Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă; în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. Instanţa examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetărilor efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu".
Fiind o cale de atac extraordinară, având o natură juridică mixtă de anulare şi retractare, legiuitorul nu a lăsat libertatea părţilor să invoce orice motiv care, după aprecierea lor, ar afecta legalitatea şi temeinicia hotărârii rămase definitive, în art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen. fiind prevăzute în mod expres şi limitativ, cazurile în care se poate uzita de această instituţie.
S-a mai reţinut că, din economia dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul judiciar.
Din aceleaşi dispoziţii, rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârii în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt.
În condiţiile în care este o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Instanţa de fond, raportându-se la aspectele invocate de către revizuent, prin relaţionare la consideraţiile de ordin juridic expuse, a constatat că acesta canalizează atenţia asupra cazului de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen. şi, analizând aceste dispoziţii, s-a evidenţiat că cererea de revizuire întemeiată în drept pe acest text de lege este dublu condiţionată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data soluţionării cauzei, iar aceste fapte şi împrejurări noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Or, instanţa de fond a reţinut că cel în cauză nu face trimitere la alte elemente noi ce nu au fost cunoscute cu ocazia judecării cauzei, de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, aşa cum este cerinţa art. 394 C. proc. pen.
Totodată, instanţa de fond a apreciat că, susţinându-şi nevinovăţia, pentru a dovedi că nu este autorul infracţiunilor, petentul a invocat o serie de motive care au fost analizate pe parcursul căilor de atac exercitate în cauză. Nemulţumirile legate de administrarea probatoriului administrat şi concludenţa mijloacelor de probă avute în vedere la soluţionarea fondului pot fi supuse analizei doar instanţelor de control judiciar în căile de atac promovate, fiind atributul acestora de a se pronunţa asupra unor atari motive, în limita în care au fost investite. Or, în speţă, toate motivele invocate de către petent în cererea sa de revizuire au fost analizate atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti.
Prin urmare, în condiţiile în care demersul legal al revizuentului nu s-a circumscris cazurilor prev. de art. 394 C. proc. pen., ţinând cont în aceeaşi măsură şi de dispoziţiile Deciziei nr. LX pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, obligatorii pentru instanţe în conformitate cu dispoziţiile art. 4142 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de fond, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 394 C. proc. pen., a respins cererea de revizuire cu care a fost investit, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel revizuentul condamnat B.G., precizând, prin intermediul apărătorului, că sunt date condiţiile de admitere în principiu a cererii de revizuire, pentru ca ulterior să se procedeze la judecarea pe fond a acesteia. A invocat astfel dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., iar la termenul din 12 aprilie 2013 a depus înscrisuri şi a făcut referire în cererea sa la împrejurările care constituie aspecte noi, pe care instanţele nu le-au avut în vedere la momentul când s-a soluţionat cauza în fond, dar şi în căile de atac.
Prin Decizia penală nr. 56 din 19 aprilie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul B.G. împotriva Sentinţei penale nr. 40 din 20 februarie 2013 a Tribunalului Suceava.
A fost obligat revizuentul apelant să plătească statului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. A.M.) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava.
Verificând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, a înscrisurilor depuse în apel (ordonanţele nr. 3346/P/2007 din 27 mai 2009 şi nr. 1742/P/2009 din 28 mai 2012 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava), precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, prin raportare la prevederile ce reglementează instituţia revizuirii, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Revizuirea este o cale de atac de retractare prin care se urmăreşte eliminarea unor erori de fapt în condiţiile art. 394 C.proc.pen., conţinute de hotărârile judecătoreşti definitive, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, potrivit art. 403 C. proc. pen., instanţa de apel a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac, a cărei admisibilitate este în mod strict circumstanţiată cazurilor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen.
Instanţa învestită cu judecarea cererii de revizuire nu poate proceda la rejudecarea fondului pricinii decât în măsura în care găseşte admisibilă în principiu calea de atac, iar aceasta se realizează doar în situaţia existenţei vreunuia din cazurile de revizuire. Nicio altă împrejurare de fapt, oricâtă relevanţă ar avea, şi niciun alt considerent invocat în motivarea cererii de revizuire nu ar putea conduce la rejudecarea pricinii, nefiind permis a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat de care se bucura hotărârea atacată decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Instanţa de apel a apreciat că în cauză, motivele invocate de revizuent vizează în mod formal cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., text de lege care însă nu este incident în cauză, nefiind îndeplinite condiţiile cerute de acesta.
S-a reţinut că, acest caz de revizuire este incident atunci când "s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei".
De asemenea, s-a mai avut în vedere că în cadrul reglementării actuale, elementele noi, necunoscute instanţelor care au soluţionat cauza, pot proveni din existenţa unor împrejurări care, în momentul judecăţii, luate în ansamblu, dădeau convingerea de vinovăţie sau nevinovăţie, dar care, în raport de noi împrejurări ajunse ulterior la cunoştinţa instanţei, sunt de natură a stabili că ceea ce s-a crezut a fi adevăr este în realitate o cunoaştere inexactă a faptelor.
Noile elemente apar din alte fapte sau împrejurări stabilite prin probe, devenite cunoscute după ce hotărârea penală a rămas definitivă.
S-a mai susţinut că pentru a conferi aplicabilitate acestui caz de revizuire trebuie îndeplinite trei condiţii:
a) să se fi descoperit fapte şi împrejurări noi, adică "fapte" şi "împrejurări" care fac parte din obiectul probaţiunii, în sensul că pot contribui la soluţionarea corectă a cauzei (fapte probatorii). Deşi probele sunt fapte şi împrejurări care servesc la aflarea adevărului, cazul de revizuire nu se referă la descoperirea de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie în care s-ar putea continua probaţiunea. Noile fapte şi împrejurări urmează a fi confirmate de probe noi, dar nu probele noi formează temeiul revizuirii, ci faptele şi împrejurările pe care le dovedesc.
Aşadar, ceea ce se cere a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocele noi de probă care ar dovedi o faptă probatorie, pe care instanţa de fond a considerat-o inexistentă.
b) În al doilea rând faptele şi împrejurările invocate în revizuire trebuie să fie noi pentru instanţa de judecată, în sensul să nu fi fost cunoscute de instanţa care a pronunţat hotărârea definitivă. Elementul de noutate trebuie analizat în raport de instanţă şi nu de părţi. Este îndeplinită această condiţie atunci când partea a cunoscut această faptă, dar nu a invocat-o în faţa instanţei.
Se va considera că faptele nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei atunci când ele sunt aduse pentru prima dată la cunoştinţa instanţei, dar şi atunci când faptele indicate în cererea de revizuire au fost anterior invocate în instanţă dar nu s-a procedat la dovedirea lor, fiind doar simple afirmaţii asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat dacă sunt reale sau nu, deoarece fie nu s-a cerut dovedirea lor, fie aceasta nu a fost posibilă din lipsa mijloacelor de probă corespunzătoare, raţiune pentru care instanţa nu le-a avut în vedere la pronunţare.
S-a mai reţinut că, dacă instanţa de judecată s-a pronunţat asupra faptelor invocate ca noi, în sensul că a negat existenţa lor sau a considerat că nu atrag o altă soluţie în cauza dată, nu se mai poate trage concluzia că erau necunoscute pentru instanţă.
c) A treia condiţie este aceea ca faptele noi să dovedească netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal.
Instanţa de apel a apreciat că, deşi revizuentul a indicat cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., aspectele invocate de acesta, prin raportare la considerentele ordonanţelor depuse în apel, nu se înscriu "în categoria faptelor şi împrejurărilor noi de natură a demonstra netemeinicia hotărârii de condamnare", în sensul că aspectele relevate nu au puterea probatorie necesară să răstoarne materialul probator administrat în cauză, în raport de infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. În realitate acesta solicită a se reanaliza situaţia de fapt şi probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti efectuate pe fondul cauzei, procedură inadmisibilă prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul B.G., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, admiterea cererii de revizuire şi rejudecarea cauzei, întrucât se consideră nevinovat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din interpretarea dispoziţiilor legale ce reglementează revizuirea, rezultă că aceasta este o cale extraordinară de atac, prin care sunt atacate hotărâri judecătoreşti definitive care conţin grave erori de fapt.
Finalitatea acestei căi de atac constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcţia procesuală a instituţiei presupune descoperirea, strângerea şi aducerea în faţa instanţei a unui material probator nou, sau cel puţin necunoscut instanţei, care să permită constatarea erorii judiciare şi înlăturarea ei.
Fiind o cale de atac extraordinară şi care pune în discuţie autoritatea unor hotărâri penale definitive, folosirea cererii de revizuire este limitată de legiuitor la anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparenţe de temeinicie.
În conformitate cu dispoziţiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.
Astfel, revizuirea poate fi cerută numai pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., poate fi cerută şi în următoarele cazuri: a) când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauză a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Atât din conţinutul prevederilor menţionate, cât şi din precizările făcute în alin. (2) - (4) ale aceluiaşi articol cu privire la condiţiile în care cazurile reglementate la art. 394 alin. 1 C. proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.
Prin Sentinţa penală nr. 136 din 07 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 1848/86/2008 inculpatul B.G. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul B.G. a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava sub dosar nr. 1848/86/2008.
Prin Decizia penală nr. 8 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de apel Suceava a fost admis apelul declarat de inculpatul B.G., a fost desfiinţată, în parte, Sentinţa penală nr. 136 din 07 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Suceava şi în rejudecare:
A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen., prin aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen. de la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, b), c) C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 136 din 07 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Suceava.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul B.G., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală sub nr. dosar 1848/86/2008.
Prin Decizia penală nr. 3.043 din 13 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G., hotărârea fiind definitivă.
Prin cererea de revizuire formulată, condamnatul B.G. a invocat elemente ce ţin de judecata pe fond a cauzei, invocând cazurile prevăzute de art. 394 lit. a) şi c) C. proc. pen. în acest sens arătat că în mod greşit a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., considerându-se nevinovat.
În motivarea cererii de revizuire a mai susţinut că la baza hotărârii de condamnare au stat înscrisuri false, respectiv facturi false ce au fost identificate de procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava în dosarele nr. 3746/P/2007 şi nr. 1749/P/2009, împrejurare care nu a fost cunoscută de instanţă la momentul soluţionării pe fond a cauzei. A mai arătat că facturile false nu erau semnate de el ca primitor, iar avizele de însoţire a mărfii nu confirmă că a primit şi produsele indicate în facturi. Deşi marfa nu a fost primită, produsele şi contravaloarea acestor au fost reţinute de instanţe cu titlu de prejudiciu.
De asemenea, a mai susţinut că, fila CEC nu a fost completată, semnată şi ştampilată de el, ci de numitul D.O., în calitate de administrator al SC D.E. S.R.L., acest instrument de plată fiind tot un înscris fals, situaţie confirmată de expertiza grafologică aflată la dosar şi care nu a fost luată în considerare de instanţe. A mai precizat că el nu a emis nicio filă CEC, în realitate aceasta i-a fost furată de administratorul SC D.E. S.R.L., acesta fiind persoana care a completat-o, semnat-o şi ştampilat-o. Consideră că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, întrucât nu a indus pe nimeni în eroare, între societatea comercială la care era administrator şi societatea comercială administrată de numitul D.O. existau relaţii comerciale. A mai precizat că a achitat toate facturile către SC D.E. SRL Rădăuţi, iar dacă ar fi avut vreo datorie şi s-ar fi produs vreun prejudiciu, cauza era de natură civilă, iar neînţelegerile ivite între părţi trebuiau soluţionat de instanţa civilă.
A mai învederat că, în cauză a fost efectuată o expertiză contabilă judiciară, însă concluziile ei nu au fost avute în vedere la soluţionarea pe fond a cauzei.
A mai solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina sa, din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în sensul înlăturării alin. (5) din conţinutul art. 215 C. pen., având în vedere că hotărârea prin care s-a dispus condamnarea sa a avut ca temei înscrisuri false, iar în realitate fapta reţinută în sarcina sa nu a produs consecinţe deosebit de grave.
De asemenea, recurentul revizuent a mai învederat că procurorul care a instrumentat dosarul cauzei i-a încălcat dreptul la apărare, întrucât nu i-a asigurat asistenţa juridică, nu i-a prezentat materialul de urmărire penală, rechizitoriul nu a fost semnat de "un şef sau procuror şef" şi instanţa nu a fost sesizată legal, actul de sesizare a instanţei fiind lovit de nulitate absolută. Consideră că procurorul de caz este vinovat de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals şi uz de fals şi neglijenţă în serviciu.
Revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare. În acest sens, constituie asemenea fapte sau împrejurări orice întâmplare, situaţie, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal sau de condamnare.
Prin urmare, pentru a exista cazul de revizuire menţionat, faptele sau împrejurările invocate sau faptele probatorii şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate în cauză trebuie să fie noi.
Elementele de probă noi la care se referă textul de lege enunţat trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui.
În motivarea cererii de revizuire condamnatul a invocat faptul că se consideră nevinovat, nu a săvârşit infracţiunea de înşelăciune şi a fost condamnat pe baza unor înscrisuri false, respectiv a unor facturi care nu au fost completate de el, iar fila CEC pentru care nu a existat disponibil în contul societăţii comerciale la care era administrator, nu a fost completată, semnată şi ştampilată de el. A precizat că, această filă CEC i-a fost furată de administratorul SC D.E. S.R.L., numitul D.O., care a completat, semnat şi ştampilat acest instrument de plată.
Analizând actele dosarului se reţine că revizuentul condamnat a formulat aceleaşi apărări şi în faţa instanţelor care au soluţionat fondul cauzei, nefiind permis ca într-o cale extraordinară de atac să se prelungească probatoriul, să se realizeze o nouă analiză a probelor, a circumstanţelor comiterii faptelor, a cazurilor care pot atrage atenuarea sau agravarea pedepsei.
Verificând susţinerile inculpatului, instanţele au constatat că aspectele invocate de acestea nu sunt reale, ele fiind infirmate de materialul probator administrat în cauză.
În acest sens s-a reţinut din declaraţia martorei G.D., reprezentanta părţii civile SC S.B. S.A. Suceava ( fila 182 dosar urmărire penală) rezultă că "inculpatul a lăsat fila cec cu nr. X semnată, ştampilată şi cu suma sus-menţionată completată".
De asemenea, martorul C.T., reprezentant al părţii civile SC A. S.A. Bacău a relevat în depoziţia sa că, la ridicarea mărfii inculpatul B.G. a predat filele CEC seria X şi X1 delegatului societăţii, că filele cec erau semnate şi ştampilate, iar ulterior restul datelor inclusiv data şi suma scadentă, erau completate "după ce în prealabil conveneam de comun acord cu B.G.". (fila 193 dosar de urmărire penală).
Martorul O.D., reprezentant al părţii civile SC D.E. SRL a declarat că inculpatul personal i-a înmânat fila CEC completată deja cu suma de 602.286 lei, semnată şi ştampilată (fila 18 dosar de urmărire penală), asigurându-l că va avea bani în cont.
Referitor la prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională desfăşurată de condamnat, în baza materialului probator administrat în cauză, instanţele au reţinut că valoarea acestuia este cea reţinută în rechizitoriu, cu atât mai mult cu cât nici expertiza contabilă din apel nu a modificat cuantumul lui.
Totodată, se constată că este neîntemeiată şi susţinerea recurentului revizuent în sensul că instanţa de apel care a soluţionat pe fond cauza nu a ţinut seama de concluziile raportului de expertiză contabilă.
În baza materialului probator administrat în cauză s-a apreciat că prejudiciul total cauzat de inculpatul B.G. părţilor civile SC D.E. SRL Rădăuţi, SC S.B. S.A. Suceava şi SC A. S.A. Bacău este cel reţinut în rechizitoriu şi anume, prin activitatea infracţională desfăşurată de inculpat în relaţiile cu cele trei părţi civile, s-a cauzat un prejudiciu de 681.998,57 lei.
Raportul de expertiză financiar contabilă efectuat cu ocazia soluţionării apelului a concluzionat că la data emiterii cecurilor reţinute în rechizitoriu, SC B. SRL Bosanci nu avea disponibil în cont (fila 151 dosarul instanţei de apel), iar acesta nu a confirmat că prejudiciul ar fi mai mic decât cel reţinut.
Referitor la critica recurentului revizuent în sensul că procurorul de caz nu i-a prezentat materialul de urmărire penală, că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, se constată că aceasta a fost susţinută şi la judecarea fondului cauzei. Raportat la aceste critici, instanţa de apel a constatat că la fila 255 dosar urmărire penală, este întocmit procesul-verbal din data de 20 martie 2007 în care procurorul de caz arată că învinuitul B.G. a fost citat pentru această dată la parchet tocmai pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală, că citaţia a fost înmânată soţiei acestuia, B.M., dar că învinuitul nu s-a prezentat întrucât se sustrage de la acest act procedural, iar la fila 254 dosar urmărire există şi dovada de îndeplinire a procedurii în care se arată că citaţia a fost primită de B.M. - în calitate de soţie.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că revizuentul condamnat nu face trimitere la alte elemente noi ce nu au fost cunoscute cu ocazia judecării cauzei, de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, nu invocă împrejurări noi, necunoscute instanţei de fond, aşa cum impune cerinţa temeiului legal al art. 394 lit. a) C. proc. pen., ci aceleaşi împrejurări, pentru care se încearcă să se obţină o prelungire a probaţiunii şi o reapreciere a probelor deja administrate, în scopul modificării soluţiei deja pronunţate,.
Susţinându-şi nevinovăţia, pentru a dovedi că nu este autorul infracţiunilor de înşelăciune, recurentul revizuent a invocat o serie de motive care au fost deja analizate pe parcursul căilor de atac exercitate în cauză.
Nemulţumirile legate de administrarea probatoriului şi de mijloacele de probă avute în vedere la soluţionarea fondului pot fi supuse analizei doar instanţelor de control judiciar în căile de atac promovate, fiind atributul acestora de a se pronunţa asupra unor asemenea motive, în limita în care au fost învestite.
Cum în cauză condamnatul revizuent B.G. nu a putut dovedi existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de instanţă la data judecării cauzei în căile ordinare de atac, în mod corect, cererea sa a fost respinsă ca inadmisibilă.
De asemenea, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. c C. proc. pen., se impune îndeplinirea cumulativă a două condiţii, respectiv să fie vorba de un înscris oficial sau sub semnătură privată, mijloc de probă care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, care a fost declarat fals şi acest înscris să poată dovedi nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii de condamnare.
Totodată, potrivit articolului 395 alin. (1) C. proc. pen., situaţia prevăzută de art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., respectiv înscrisul fals, poate fi dovedită printr-o hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că revizuentul condamnat nu a dovedit în niciun fel existenţa vreunui înscris fals, sau că în cauză s-ar fi pronunţat o hotărâre judecătorească sau o ordonanţă a procurorului prin care să se constate că înscrisurile care au fost avute în vedere ca mijloace de probă de instanţele care au soluţionat fondul cauzei, au fost rezultatul unui fals material, intelectual sau sub semnătură privată, aşa cum sunt definite în dispoziţiile art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 290 C. pen.
De asemenea, solicitarea revizuentului condamnat privind schimbarea încadrării juridice a faptei de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., pentru care a fost dispusă condamnarea sa, nu se circumscrie niciunui caz de revizuire prevăzut de art. 394 C. proc. pen.
Aspectele ce ţin de încadrarea juridică a faptei sunt chestiuni de fond, deoarece asupra cererii de schimbare a încadrării juridice se pronunţă instanţa cu ocazia cercetării judecătoreşti sau cu ocazia soluţionării pe fond a cauzei, după ce în prealabil a fost pusă în discuţie, în faza dezbaterilor, cu respectarea dreptului la apărare, ori în căile ordinare de atac, fie în apel, fie în recurs exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti ce privesc fondul cauzei.
Aşa fiind, în mod corect atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut că în cauză, motivele invocate de condamnat pentru revizuirea hotărârii de condamnare nu se încadrează în niciunui din cazurile de revizuire prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile legale, motivele invocate fiind în fapt apărări pe fondul cauzei, apărări susţinute şi în faza cercetării judecătoreşti efectuate, astfel că în mod corect, cererea sa a fost respinsă, ca inadmisibilă.
Pentru aceste considerente, întrucât motivele invocate de revizuentul condamnat B.G. nu se încadrează în niciunul din dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. şi examinând şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, constată că hotărârile atacate sunt legale şi temeinice, motiv pentru care, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1, lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.G. împotriva Deciziei penale nr. 56 din 19 aprilie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3716/2013. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 3734/2013. Penal → |
|---|
