ICCJ. Decizia nr. 3735/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3735 /20 13

Dosar nr. 4109/86/2013

Şedinţa publică din 27 noiembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 87 din 17 aprilie 2013, TribunaIul Suceava a condamnat pe inculpatul H.M.C., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b), lit. d) şi e) C. pen., pe o perioadă de 6 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale, parte vătămată fiind minora G.A.G.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b), lit. d) şi e) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 21 februarie 2013, la zi şi s-a menţinut starea de arest preventiv a acestuia.

S-a luat act că partea vătămată minoră G.A.G., prin reprezentant legal, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Din oficiu, a fost obligat inculpatul să plătească părţii vătămate minore G.A.G., prin reprezentant legal Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Complexul de Servicii Comunitare, Centrul de primire al copilului în regim de urgenţă Suceava, cu sediul în municipiul S., judeţul Suceava, suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, plus dobânda legală până în momentul achitării integrale.

A fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 728/P/2010 din 18 martie 2013, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul H.M.C., pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în următoarele:

La data de 30 octombrie 2010, partea vătămată G.A.G., în vârstă de 14 ani, din oraşul S., sat V., judeţul Suceava, elevă în clasa a IX-a, a sesizat lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Oraşului Salcea, judeţul Suceava, cu privire la faptul că inculpatul H.M.C., concubinul mamei sale, în perioada 2005-29 octombrie 2010, orele 22:00,(ultima oară la această dată), profitând de poziţia sa de autoritate în cadrul familiei, prin constrângere şi ameninţare, a întreţinut raporturi sexuale orale şi normale (din cursul anului 2008), cu ea, fapte ce s-au consumat în locuinţa de la adresa de domiciliu.

Partea vătămată minoră a arătat că abuzurile sexuale la care a fost suspusă de către inculpat au început de la vârsta de 8 ani, în lipsa mamei sale, când inculpatul a început să o pipăie în zona organelor genitale, iar la vârsta de 9 ani a întreţinut pentru prima dată acte sexuale orale cu aceasta; ulterior, când avea vârsta de 13 ani, inculpatul, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra (în locuinţă nu se mai afla nimeni în afară de cele două părţi) şi de a-şi exprima voinţa, folosind un ton ameninţător, i-a impus părţii vătămate să se dezbrace, întreţinând primul raport sexual normal cu aceasta. Partea vătămată a mai declarat că, în cursul anului 2010, inculpatul a întreţinut relaţii sexuale normale şi orale cu ea, împotriva voinţei sale, aproape zilnic. În data de 24 octombrie 2010,partea vătămată a povestit despre chinurile pe care le îndura zilnic martorului B.I.G., persoană pe care a cunoscut-o prin intermediul reţelei de socializare „X”. La data de 28 octombrie 2010, în timp ce partea vătămată se afla la domiciliu, Ia calculator, inculpatul a venit şi a constrâns-o să întreţină un raport sexual normal, prilej cu care a fotografiat-o şi filmat-o cu telefonul mobil, afirmând că, dacă va spune cuiva, va arăta acele filmări şi altor persoane. În seara zilei de 29 octombrie 2010, orele 22:00, prin exercitarea de violenţe fizice, inculpatul a întreţinut un raport sexual oral cu partea vătămată, împotriva voinţei acesteia, ulterior minora fugind de la domiciliu, iar mama sa, martora G.L., a sesizat organele de poliţie.

La data de 30 octombrie 2010, urmare a intervenţiei legitime a organelor de poliţie, partea vătămată G.A.G. a fost extrasă din mediul familial, D.G.A.S.P.C. Suceava instituind faţă de aceasta o măsură de protecţie vizând continuarea studiilor, în cadrul Complexului de Servicii Comunitare, Centrul de primire al copilului în regim de urgenţă Suceava.

În configurarea probatorie a situaţiei de fapt reţinută în cauză, Parchetul a apreciat ca fiind importante următoarele mijloace de probe ştiinţifice şi procedee probatorii:

Rapoartele de constatare medico-legală cu nr. Y1 din 1 noiembrie 2011 şi Y2/2011, emise de S.M.L Suceava, care concluzionează că partea vătămată G.A.G. „prezintă o deflorare veche, mai veche de 10-12 zile, a cărei dată nu se poate preciza”, „a prezentat echimoze hemitorace drept, coapsa stângă şi braţ stâng ce au putut fi produse prin lovire cu mijloace contondente, la data de 29 octombrie 2010”, leziuni ce „au putut necesita 2-3 zile îngrijiri medicale.”.

Din raportul de evaluare psihologică din 2 decembrie 2010 întocmit de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Judeţului Suceava reiese că, la momentul examinării psihologice iniţiale, minora suferea de traumă psihică, stări de depresie repetate şi stări de anxietate datorate abuzurilor sexuale şi psihice repetate Ia care a fost supusă de inculpat.

În urma examinării tehnico-ştiinţifice a locului, în locuinţă au fost identificate şi ridicate două telefoane mobile folosite de inculpat pentru realizarea, respectiv transferul unor filmări, sistemele informatice, respectiv o unitate de calculator, folosit de partea vătămată pentru a purta discuţii pe X cu martorul B.I.G., student Ia o facultate din municipiul laşi, două obiecte de îmbrăcăminte, respectiv o bluză de pijama, şi o pereche de pantaloni de pijama despre care G.A.G. a declarat că Ie-a purtat în momentul comiterii faptelor din 28 octombrie 2010, respectiv 29 octombrie 2010, o cârpă despre care minora a declarat că a fost folosită cu acelaşi prilej, de către inculpat, pentru a se şterge în zona genitală după comiterea faptelor.

Pe sistemele informatice ridicate şi supuse percheziţiei informatice în baza autorizaţiei din 3 noiembrie 2011 emise de Tribunalul Suceava, nu au fost identificate aspecte de interes cauzei instrumentate.

Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 februarie 2013 al Institutului Naţional de Criminalistică, Serviciul de Biocriminalistică, concluzionează:

- „pe bluza de pijama purtată de minoră la data de 28 octombrie 2010, orele 10:00 şi respectiv 29 octombrie 2010 orele 22:00, în momentul comiterii agresiunilor, testele efectuate au indicat prezenţa celulelor epiteliale şi a salivei, fiind identificat un amestec cu profile genetice ce provine de la partea vătămată, inculpat şi o a treia persoană necunoscută” şi că „în urma calculelor biostatice efectuate ipoteza conform căreia la crearea urmei biologice şi-a adus contribuţia inculpatul, partea vătămată şi cel puţin o altă persoană necunoscută, este de 70330 ori mai posibilă decât ipoteza conform căreia urma ar fi fost creată de alte două persoane necunoscute din populaţia studiată şi partea vătămată”;

- „pe pantalonul de pijama purtat de minoră la data de 28 octombrie 2010, orele 10:00 şi respectiv 29 octombrie 2010 orele 22:00, în momentul comiterii agresiunilor, testele efectuate au indicat prezenţa celulelor epiteliale, fiind identificat un amestec de profile genetice ce provine de la partea vătămată, inculpat şi cel puţin o a treia persoană necunoscută”;

- „pe materialul textil indicat de minoră ca fiind folosit de inculpat pentru a se şterge în zona genitală imediat după momentul comiterii agresiunilor, testele efectuate au indicat prezenţa capetelor de spermatozoizi şi a celulelor epiteliale, fiind identificat un amestec de profile genetice ce provine de la inculpat şi partea vătămată” şi că „în urma calculelor biostatice efectuate ipoteza conform căreia la crearea unei urme biologice şi-a adus contribuţia inculpatul şi partea vătămată este de 979.400.000 ori mai posibilă decât ipoteza conform căreia urma ar fi fost creată de o altă persoană necunoscută din populaţia studiată şi partea vătămată.”.

Aceste probe se coroborează cu următoarele elemente probatorii testimoniale:

Martora G.L., concubina inculpatului, a arătat că locuieşte de peste 11 ani cu acesta, la casa bunicii ei P.E., din satul V. Împreună cu ei mai locuiesc şi alţi trei copii minori ai săi, cu vârstele de 10, 8 şi 5 ani. Fiica sa, partea vătămată G.A.G., în vârstă de 16 ani, locuieşte efectiv din 30 octombrie 2010 într-un centru de plasament din municipiul Suceava, unde continuă liceul. Arată că, în toamna anului 2009, la o dată pe care nu o reţine a fost să o ajute pe vecina I.D., la cules sfeclă din grădină. Cu această ocazie, i s-a spus că lumea vorbeşte prin localitate despre faptul că ar fi o relaţie între concubinul şi fiica sa, în sensul că acesta „s-ar da la ea”. I-a răspuns vecinei că acest lucru nu este adevărat, pentru că concubinul ţine la fata ei şi îi cumpără de toate, ca şi cum ar fi tatăl ei natural. Casa în care locuiesc are 4 camere, din care ei utilizau doar două. În cursul lunii martie 2010, ea dormea cu inculpatul şi cei trei copii mai mici în acelaşi pat, într-una din camere. Fiica G.A.G. dormea singură, pe un pat mai mic, în cealaltă cameră. În una din nopţi, a auzit o scârţâitură de pat din cealaltă cameră. S-a ridicat şi s-a uitat din uşă, văzându-l pe concubinul său cum sare din patul fiicei sale. L-a întrebat ce se întâmplă, apoi a mers la fiică şi a tras pătura de pe aceasta, văzând că este dezbrăcată de la jumătate în jos. Şi-a dat seama că concubinul întreţinea relaţii sexuale cu fiica. A început să o certe atât pe fiică, cât şi pe concubin. Fiica a început să plângă, zicându-i că acesta a forţat-o să întreţină relaţii sexuale cu el, ameninţând-o că o va omorî dacă va spune ceva. După ce a mai vorbit eu fiica sa în acea noapte, aceasta i-a spus că concubinul a înregistrat-o cu telefonul mobil în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu ea şi a ameninţat-o că va merge la un local unde va descărca înregistrările pentru ca acestea să fie văzute de multă lume. L-a întrebat pe inculpat de ce şi-a bătut joc de fiica ei şi acesta i-a spus că fata a fost de acord să întreţină relaţii sexuale cu el. Tot atunci fiica i-a spus că el a mai violat-o şi anterior datei respective. A doua noapte după acest incident, a auzit cum concubinul încerca din nou să întreţină relaţii sexuale cu fata şi s-a certat cu el. Aflând că mama ei doreşte să-l reclame pe concubinul ei la poliţie pentru abuzurile sexuale, partea vătămată i-a cerut să nu o facă de râs în sat, pentru că nu va mai putea ieşi în drum şi va fi supusă oprobiului public. Aceasta a fost de acord cu fiica sa, astfel încât nu a depus plângere la organele de poliţie.

Pe la mijlocul lunii octombrie 2010, în jurul datei de 17 octombrie, martora a fost chemată de sora bunicii ei, care i-a dat 200 RON pentru a merge la casa bunicii şi a face curat. Cu această ocazie, martora i-a spus că inculpatul H.M.C., concubinul său, ar avea o relaţie cu fiica sa, partea vătămată G.A.G. şi că se vorbeşte insistent prin localitate în legătură cu acest lucru. Martora a negat, apreciind că fiica ei i-ar fi spus ceva dacă acesta ar abuza sexual de ea. G.L. a mai arătat că, sus-numitul vorbea foarte frumos despre partea vătămată, spunea bărbaţilor cu care lucra că este foarte frumoasă, că are corp frumos şi îi făcea multe fotografii pe care le punea pe display-ul telefoanelor din casă. În ziua de 28 octombrie 2010, în jurul orelor 09:00, a plecat de acasă la Primăria oraşului S., unde avea de rezolvat unele probleme şi a revenit la orele 11:00. Când a plecat, fiica sa, G.A.G. dormea singură în camera ei, folosită în comun cu cealaltă fiică de 8 ani, plecată dimineaţa la şcoală, concubinul rămânând acasă şi uitându-se Ia un film pe calculator. Când a revenit de la primărie, fiica sa avea ochii în lacrimi. De aceea, a întrebat-o, de faţă cu inculpatul, ce s-a întâmplat, ea răspunzându-i că o doare capul. După ce concubinul a plecat, fiica sa i-a spus că acesta a lovit-o şi a constrâns-o, sub ameninţarea cu moartea, să întreţină raport sexual normal, fiind filmată cu telefonul mobil de către el, relatându-i, totodată, că a fost ameninţată cu moartea în cazul în care îi va spune mamei ei ceva în legătură cu abuzurile Ia care a fost supusă încă de la vârsta de 8 ani, solicitându-i mamei sale să nu anunţe poliţia, deoarece va rezolva ea problema cumva, întrucât îi era ruşine, lucru cu care martora a fost de acord.

Aceasta a mai făcut precizarea că a întrebat-o pe partea vătămată, fiica sa, G.A.G., de când au început abuzurile din partea concubinului său, ocazie cu care a luat la cunoştinţă că acestea au început în ziua de 27 august 2004, când s-a născut fiul C.L. şi a stat în spital o perioadă de circa 4-5 zile. Partea vătămată i-a relatat că, în acea perioadă, inculpatul, beat fiind, i-a dat pantalonii şi chiloţii jos şi a pipăit-o în zona organelor genitale. După aproximativ un an, fata a fost constrânsă, după propriile afirmaţii, să întreţină, sistematic, raporturi sexuale orale, de 2-3 ori pe lună, de câte ori mama sa era plecată de acasă.

De asemenea, i s-a mai povestit de către aceasta că, începând cu anul 2008, când avea 13 ani, fiind elevă în clasa a Vll-a, inculpatul a întreţinut şi raporturi sexuale normale cu ea. O altă relatare despre care martora are cunoştinţă priveşte întâmplarea din seara zilei de 29 octombrie 2010, orele 22:00, când martora a relatat că a ieşit din casă, simţindu-se rău. Partea vătămată, minora G.A.G., a rămas în casă Ia calculator, iar inculpatul, fiind în stare de ebrietate, consuma vin dintr-o sticlă de 2 litri. Când a revenit după 10 minute, a găsit-o pe fată ţipând la inculpat să o lase în pace, după care a şi ieşit dezbrăcată din locuinţă, fugind în grădină. Ea l-a întrebat pe inculpat ce are cu fata, acesta sărind la bătaie şi spunându-i să o aducă înapoi, în caz contrar va omorî pe toţi din casă cu un cuter, pe care l-a luat de pe o grindă. Atunci ea a sunat la poliţie şi, după sosirea echipajului, care l-a condus pe inculpat la sediul organului de poliţie, minora G.A.G. a revenit şi i-a spus că a luat telefonul din casă şi a vorbit cu un prieten pe nume I., care i-a spus că e bine că s-a întâmplat aşa şi a aflat şi poliţia. Martora a mai menţionat că inculpatul, de faţă cu ea, o pişcă de fund pe G.A.G. şi spunea că: „moare satul după ea”, „uite ce fală am eu”, „uite ce ţâţe i-au crescut”, etc, precum şi alte expresii care în mod normal nu ar fi folosite de un părinte. Martora a mai arătat că nu este certată cu inculpatul şi nu ştie ce l-a determinat să recurgă la aceste acte.

În data de 30 octombrie 2010, martora s-a prezentat la poliţia din localitate, unde a relatat abuzurile la care a fost supusă fiica ei, solicitând a se lua măsurile legale împotriva concubinului său. De asemenea, aceasta a arătat că nu a sesizat organele de poliţie despre abuzurile sexuale comise de inculpat asupra fiicei sale şi despre a căror consumare avea cunoştinţă, cedând rugăminţilor acesteia, pentru a nu o face de râs. De la data primei sale audieri la poliţie, inculpatul continuă să o ameninţe, spunându-i să nu vorbească despre abuzurile comise asupra fiicei, deoarece organele de poliţie nu au probe faţă de el.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 noiembrie 2012 al I.P.J. Bacău, Serviciul Criminalistic, privind aspectele arătate de către martora G.L., nu au fost evidenţiate modificări ale stresului său emoţional, semnificativ caracteristice indiciilor comportamentului simulat.

Martorul B.I.G., student la laşi, arata că, din luna mai 2010, a început să poarte conversaţii prin intermediul X, cu partea vătămată, care i-a povestit despre compunerea familiei sale, că sunt probleme în aceasta, relatându-i, cu prilejul mai multor discuţii că a avut intenţii de suicid, ca de altfel şi mama ei, care a luat o supradoză de pastile, simţindu-se foarte rău, însă nu a dat amănunte. O altă relatare priveşte împrejurarea că în ziua de 24 octombrie 2010, partea vătămată i-a spus că nu o duce chiar bine, pentru ca a încercat să pună punct „coşmarului” celui din cauza căruia a încercat anterior să se sinucidă şi că a fost ameninţată cu moartea dacă va povesti ceea ce s-a întâmplat legat de „coşmar”, detaliind apoi, în cadrul discuţiilor despre agresiunile sexuale repetate suferite şi ameninţările cu moartea pe care inculpatul Ie-a comis asupra ei, martorul încurajând-o să se adreseze organelor de poliţie. Acelaşi martor a mai precizat că, în seara zilei de 29 octombrie 2010, orele 22:00, partea vătămată l-a sunat, fiind în stare de şoc şi i-a povestit că a fost agresată sexual de către inculpat, respectiv că acesta a lovit-o cu pumnul în piept şi că a reuşit să fugă, mama sa chemând poliţia.

Martorul G.I.A., a declarat că în noaptea de 28 din 29 octombrie 2010, se afla la locuinţa bunicilor săi, când a fost trezit de mama sa, care i-a povestit că inculpatul se află sub influenţa băuturilor alcoolice, face scandal şi că a violat-o pe sora sa, G.A.G. Martorul a declarat că nu ştia de ceea ce se întâmplă cu sora sa, dar că bănuia ceva, pentru că, de fiecare dată când se afla cu inculpatul şi acesta o vedea pe partea vătămată, spunea despre ea: „uite ce fată am, ce frumoasă e, ce bine e îmbrăcată”.

Martorul C.G., vecin cu familia părţii vătămate, a arătat că faptele de abuz sexual reclamate de partea vătămată ar putea fi adevărate, dată fiind apropierea nefirească manifestată de partea vătămată şi inculpat, la vedere, aspect care l-a făcut să creadă că între aceştia ar exista „o relaţie”.

Martora M.L. precizează că se discuta „prin zonă” despre partea vătămată G.A.G. care ar avea o relaţie prea apropiată cu inculpatul, oamenii sesizând că între aceştia ar fi o altă legătură decât cea dintre un părinte şi copilul său.

Pentru reţinerea agravantei prevăzute de art. 197 alin. (3) C. pen. esenţial este ca victima să nu fi avut vârsta de 15 ani, iar autorul să fi admis această posibilitate. Lipsa reprezentării în plan subiectiv, a faptului că partea vătămată cu care a întreţinut relaţii sexuale nu ar fi minoră sub 15 ani, nu poate fi admisă ca urmare a cunoaşterii imediate dintre cele două părţi din cadrul mediului familial.

Totodată, pentru forma continuată a infracţiunii pledează declaraţiile părţii vătămate minore întărite de relatările indirecte ale mamei sale martora G.L., care se coroborează cu certificatul medico-legal al victimei, act ce atestă o deflorare mai veche în contextul în care nu există nici o probă care să arate că victima minora ar fi avut viata sexuală în afara raporturilor la care a fost supusă prin constrângere.

Inculpatul H.M.C. este cunoscut cu antecedente penale, dar acestea nu sunt de natură să atragă starea de recidivă.

În baza ordonanţei nr. 728/P/2010 din data de 21 februarie 2013 a I.P.J. Suceava, Serviciul Investigaţii Criminale, s-a dispus reţinerea inculpatului pe o durată de 24 ore, începând cu data de 21 februarie 2013, ora 14:13.

La data de 22 februarie 2013 prin ordonanţa cu acelaşi număr a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat cu reţinerea aceleaşi încadrări juridice.

În baza referatului cu propunere de arestare preventivă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, inculpatul H.M.C. a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 zile, în baza încheierii de şedinţă şi a mandatului din 22 februarie 2013 (Dosar nr. 3083/86/2013) emis de Tribunalul Suceava la data de 22 februarie 2013.

De la data de 30 octombrie 2010 şi până în momentul reţinerii din 21 februarie 2013 şi ulterior a arestării preventive, inculpatul H.M.C. a locuit împreună cu numita G.L., copiii acesteia din urmă rezultaţi din relaţiile ei anterioare, precum şi minorii născuţi în perioada lor de concubinaj.

Inculpatul nu a recunoscut fapta ce constituie obiectul acuzării sale, arătând că partea vătămată a dat declaraţii mincinoase pentru „că a vrut să scape de el, întrucât o ţinea prea din scurt”.

Fiind solicitat de către organele de cercetare penală pentru a se supune unui test pentru detecţia comportamentului simulat, acesta a refuzat testarea poligraf.

Parchetul a înaintat instanţei de judecată, mijloacele de probă supuse expertizei, care au fost depuse în data de 20 martie 2013 la Camera de Corpuri Delicte, secţia penală, după cum urmează:

- 2 probe biologice prelevate din vaginul minorei G.A.G.;

- 2 probe biologice prelevate de pe zona genitală a învinuitului H.M.C.;

- bluză pijama purtată de minoră la 28 octombrie 2010, orele 10:00 şi 29 octombrie 2010, orele 22:00, în momentele comiterii agresiunilor;

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 4109/86/2013, la data de 20 martie 2013.

La primul termen de judecată din data de 10 aprilie 2013, cu procedura legal îndeplinită, inculpatul a arătat că recunoaşte şi regretă săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi a solicitat ca soluţionarea dosarului să aibă loc în procedura simplificată prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte.

Examinând actele şi lucrările dosarului, respectiv: procesul-verbal de sesizare din oficiu al lucrătorilor de poliţie judiciară, din cadrul Poliţiei oraşului Salcea; declaraţiile părţii vătămate G.A.G.; rapoartele de constatare medico-legală cu nr. Y1 din 1 noiembrie 2011 şi Y2/2011, emise de S.M.L. Suceava; procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică anexă; procesul-verbal de primire a părţii vătămate G.A.G. în cadrul Complexului de Servicii Comunitare, Centrul de primire al copilului în regim de urgenţă Suceava, din data de 30 octombrie 2010; raportul de evaluare psihologică din 2 decembrie 2010 emis de D.G.A.S.P.C. Suceava, privind pe partea vătămată G.A.G.; declaraţiile martorului B.I.G.; declaraţiile martorului G.I.A.; declaraţiile martorului C.G.; declaraţiile martorului C.M.; declaraţiile martorei G.L.; raport de constatare tehnico-ştiinţifică privind detecţia comportamentului simulat din data de 26 noiembrie 2012 privind pe martorul G.L.; declaraţiile martorei M.L.; declaraţiile martorei P.E.; autorizaţia de percheziţie asupra sistemelor informatice din 3 noiembrie 2010 emisă de Tribunalul Suceava; procesul-verbal de percheziţie asupra sistemelor informatice aparţinând inculpatului H.M.C. şi a martorei G.L.; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 februarie 2013 al Institutului Naţional de Criminalistică, Serviciul de Biocriminalistică; declaraţiile inculpatului H.M.C. şi ţinând cont şi de poziţia procesuală adoptată de către acesta în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut aceiaşi situaţie de fapt cu cea descrisă în rechizitoriu, apreciind că, în drept, fapta săvârşită de întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, respectând criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., instanţa a avut în vedere gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracţiunii, modalitatea şi perioada îndelungată de timp în care a acţionat, consecinţele produse, trauma fizică şi psihică cauzată minorei G.A.G., impactuI social negativ realizat în comunitatea din care aceştia provin şi faptul că nu a adoptat o poziţie procesuală corectă în timpul urmăririi penale.

În raport de aceste elemente, prima instanţă a apreciat că nu se justifică a se reţine în favoarea inculpatului nici una din împrejurările care pot constitui circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a)-c) C. pen., pentru a se da eficienţă juridică dispoziţiilor art. 76 Iit. b) C. pen., în sensul coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de textul incriminator.

Aşa fiind, Tribunalul l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare, apreciind că aceasta va fi de natură să asigure reeducarea sa şi prevenirea săvârşirii unor noi fapte dincolo de lege, scop prevăzut de art. 52 C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi e) C. pen., pe o perioadă de 6 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventivele la 21 februarie 2013 până la zi şi s-a menţinut starea de arest preventiv a acestuia.

Fiind audiată la termenul de judecată din 10 aprilie 2013, partea vătămată minoră G.A.G., asistată de reprezentantul legal I.R., şef Modul de Tip Familial „M.P.” din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, Consiliului Judeţean Suceava, a precizat că îşi menţine în totalitate declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi nu se constituie parte civilă motivat de faptul că nici o recompensă materială pe care i-ar da-o inculpatul, nu va putea să rezolve suferinţa psihică prin care a trecut.

De aceea instanţa a luat act că partea vătămată minoră G.A.G., prin reprezentant legal, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Totuşi, din oficiu, în temeiul art. 17 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. Tribunalul a obligat inculpatul să plătească părţii vătămate minore G.A.G., prin reprezentant legal Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Complexul de Servicii Comunitare, Centrul de primire al copilului în regim de urgenţă Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, plus dobânda legală până în momentul achitării integrale, considerând că aceasta va putea să asigure uşurarea şi compensarea, măcar în parte, a suferinţelor fizice şi sufleteşti îndurate de minoră.

Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare.

Împotriva sentinţei inculpatul H.M.C. a declarat apel, susţinând că pedeapsa ce i s-a aplicat este prea severă, motivele fiind dezvoltate oral de apărător la termenul de astăzi şi cuprinse în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând apelul în conformitate cu prevederile art. 371 şi 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că este nefondat, motivat de următoarele: În cadrul procesului penal, pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să reflecte un echilibru, atât sub aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severităţii excesive sau un efect indulgent, urmare a unei clemenţe abuzive, nemăsurate.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte faptele penale săvârşite, cât şi în ce priveşte comportamentul făptuitorului. Ca atare, cuantumul acesteia şi modalitatea de executare trebuie individualizate în aşa fel încât să conducă la reeducarea inculpatului, iar acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale.

În speţă, prima instanţă a făcut o individualizare judicioasă a pedepsei aplicate inculpatului, ţinând cont de criteriile prevăzute la art. 72 C. pen.

Astfel, s-au avut în mod corect în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, respectiv închisoarea de la 10 la 25 ani, ce au fost reduse cu 1/3 potrivit art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., natura şi împrejurările comiterii faptei, modalitatea de săvârşire, consecinţele produse dar şi persoana inculpatului, care nu a recunoscut faptele pe tot parcursul urmăririi penale. Prin urmare, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată de prima instanţă exprimă gradul concret de pericol social al infracţiunii şi periculozitatea inculpatului, fiind în măsură să asigure scopul acesteia, încât nu se impune aplicarea unei pedepse mai blânde sub aspectul cuantumului, iar în ce priveşte modalitatea de executare a acesteia, faţă de natura, modalitatea şi gravitatea faptei săvârşite instanţa apreciază că numai prin executarea sa în regim de detenţie pedeapsa îşi va atinge finalitatea instituită de lege.

Aşa cum corect a apreciat şi prima instanţă, reţinerea circumstanţelor atenuante facultative prevăzute de art. 74 C. pen. în favoarea inculpatului, care să permită coborârea cuantumului pedepsei sub minimul special nu se justifică, faţă de natura şi gravitatea faptei comise, persoana inculpatului care a recunoscut abia în instanţă fapta pentru care a fost trimis în judecată şi care, fără a fi recidivist, a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii.

În cauză nu a fost făcută dovada existenţei unor alte circumstanţe personale care să justifice diminuarea cuantumului pedepsei stabilite iniţial, motiv pentru care s-a dat eficienţă principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral al inculpatului.

Faţă de cele arătate, Curtea a constatat că nu există motive care să justifice reindividualizarea pedepsei, cuantumul acesteia şi modalitatea de executare stabilite de prima instanţă fiind în măsură să realizeze scopurile prevăzute de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul H.M.C.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, a susţinut motivele scrise de recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 cu referire la pct. 17² C. proc. pen., solicitând următoarele:

- reducerea cuantumului pedepsei de 12 ani închisoare aplicată inculpatului, apreciind că această pedeapsă este nelegală întrucât deşi s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., nu s-a dat eficienţă cuvenită acestui text de lege.

- reducerea cuantumului pedepsei de 12 ani închisoare aplicată inculpatului, apreciind că această pedeapsă este nelegală întrucât, nu s-au reţinut dispoziţiile art. 74 lit. a), lit. b), lit. c) C. pen. şi art. 76 C. pen.

Examinând recursul declarat de inculpatul H.M.C. prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât Ia lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată,ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede, în alin. (2¹), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 3 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat,dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de pct. 14 teza I al art. 385⁹ C. proc. pen., acesta s-a modificat având următorul cuprins: „14. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;”

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că recurentul inculpat şi-a motivat recursul în termen (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 27 noiembrie 2013), respectându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. în speţa de faţă, instanţa de control judiciar, apreciază însă, că aceste critici formulate de recurentul inculpat nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. şi pct. 14, întrucât, reindividualizarea pedepsei era prevăzută în cazul de casare prevăzut de pct. 14 teza I al art. 385⁹ C. proc. pen., însă acest caz de casare, a fost abrogat, prin Legea nr. 2/2013.

Analizând critica prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat se constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită cu respectarea dispoziţiilor legale, în limitele rezultate în urma aplicării dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. referitor la reducerea limitelor de pedeapsă în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

Astfel, limitele de pedeapsă pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., sunt între 10 şi 25 ani închisoare, prin reţinerea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., limitele de pedeapsă sunt între 6,8 ani şi 16,8 ani închisoare, astfel că, se constată că pedeapsa de 12 ani închsoare aplicată inculpatului este legală.

Drept urmare, critica invocată de către inculpat, priveşte netemeinicia deciziei şi nu nelegalitatea acesteia, aspect care nu poate fi cenzurat din această perspectivă, urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 2/2013, astfel că, Înalta Curte nu poate să procedeze la o nouă reindividualizare a pedepsei aplicată inculpatului.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.M.C. împotriva deciziei penale nr. 76 din 3 iunie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului H.M.C., durata reţinerii şi arestării preventive de Ia 21 februarie 2013 la 27 noiembrie 2013.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată G.A.G., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul H.M.C. împotriva deciziei penale nr. 76 din 3 iunie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului H.M.C., durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 februarie 2013 la 27 noiembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată G.A.G., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3734/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3736/2013. Penal. Traficul de influenţă... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3705/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3716/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3728/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 3734/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3736/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3737/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3738/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs