ICCJ. Decizia nr. 3648/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3648/2013

Dosar nr. 950/40/2010

Şedinţa publică din 20 noiembrie 2013

Deliberând asupra recursurilor declarate constată următoarele:

Prin sentinţa penală 187 din 26 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia penală, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin apărători, din infracţiunea de „omor calificat” prevăzută şi pedepsită de art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de „încăierare” prevăzută şi pedepsită de art. 322 alin. (3) C. pen.

S-a dispus condamnarea inculpatului I.C. (fost C.), poreclit „M.”, pentru săvârşirea infracţiunii de „omor calificat” prevăzute şi pedepsite de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., la pedeapsa de 18 (optsprezece) ani închisoare şi 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive a inculpatului de la 17 august 2009 şi până la 23 martie 2011, inclusiv.

A fost menţinută măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea dispusă prin încheierea de şedinţă din 22 martie 2011.

S-a admis în parte cererea de despăgubiri formulată de partea civilă G.E. personal, cât şi pentru minorii G.R.N. şi G.R.M. şi a fost obligate inculpatul să plătească acestora suma de 29.288 lei daune materiale şi suma de 100.000 lei daune morale.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 8.740 lei reprezentând contribuţie lunară pentru întreţinerea minorilor G.R.N. şi G.R.M., calculată pentru perioada 14 iulie 2008 - 26 septembrie 2011 şi în continuare, lunar, câte 120 lei pentru G.R.N. şi 100 lei pentru G.R.M., începând cu data pronunţării hotărârii şi până la majoratul copiilor.

S-a respins cererea privind plata cheltuielilor judiciare formulată de partea civilă G.E.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă de fond a reţinut, din examinarea probelor administrate la urmărirea penală cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, că partea vătămată Ş.B., din oraşul Cisnădie, judeţul Sibiu, se afla în luna iulie 2008 într-un camping pentru emigranţi, situat pe strada Grochowska din Varşovia, efectuând diverse activităţi de comerţ, împreună cu Ş.B., în acelaşi camping mai locuiau G.E. concubina acestuia, G.P., Ş.M. şi Ş.V., fraţii săi, precum şi G.L., soţia lui G.P., I.D., concubina lui Ş.M., G.I.D. şi N.N.L., toţi din judeţul Sibiu.

În apropierea locului unde se afla organizat campingul pentru emigranţi, se afla o staţie P. şi un magazin gen supermarket „R.”.

În acelaşi loc erau cazaţi şi inculpatul I.C. (fost C.), zis „M.”, împreună cu concubina acestuia G.C.R., precum şi rudele inculpatului: I.R. zis „Z.”, C.C. zis „Ş.”, C.V. zisă „I.” şi concubinul acesteia F.R. zis „R.”, cu toţii din municipiul Suceava.

În ziua de 10 iulie 2008, în acest camping au mai apărut C.T.D. zisă „S.” din Botoşani, împreună cu soţul C.G. zis „N.” şi copii lor, C.D., C.A., C.A., C.F.I. zisă „T.”, C.C. zis „C.”, precum şi ginerii N.O. zis „E.” şi R.M. zis „F.”.

În camping, membrii grupului de etnie rromă din judeţul Sibiu erau numiţi „Unguri” iar membrii grupului de etnie rromă din judeţele Botoşani şi Suceava au fost numiţi „moldoveni”.

În ziua de 11 iulie 2008, în timp ce bărbaţii din grupul ungurilor se aflau prin bazarele din Varşovia, între G.E., concubina victimei şi C.C. zis „Ş.” a avut loc un conflict determinat de atitudinea celui din urmă, care s-a urcat într-un autoturism aparţinând concubinilor Ş.B. şi G.E. şi a ascultat muzică cu sonorul la maxim, după care a încercat să deplaseze autoturismul în faţa căsuţelor în care locuia. La intervenţia numitei G.E., Ş. i-a adresat cuvinte triviale, ceea ce a făcut ca la întoarcerea grupului de rromi din judeţul Sibiu, al cărui lider era martorul G.P., între aceştia şi grupul de rromi moldoveni, al cărui lider era inculpatul, să aibă loc o discuţie, inculpatul dând asigurări că numitul C.C. a fost beat şi a vrut să împingă autoturismul doar pentru a asculta muzică.

Inculpatul şi-a cerut scuze din partea lui C.C., care era beat şi le-a promis rromilor din judeţul Sibiu că asemenea incidente nu se vor mai întâmpla. La această discuţie, lângă G.P. se afla şi victima Ş.B., căruia concubina îi relatase cele întâmplate şi între el şi Ş. a avut loc un schimb de replici mai dure, de natură a agrava conflictul dintre cele două grupuri de rromi.

În dimineaţa zilei de sâmbătă, 12 iulie 2008, martorul G.P. împreună cu Ş.B. s-au deplasat în bazarul W., unde au efectuat acte de comerţ până în jurul prânzului. În jurul orelor 12,30-13,00, când s-au întors în camping i-au găsit pe rromii din grupul moldovenilor stand în faţa căsuţelor şi consumând băuturi alcoolice, respectiv votcă, la câteva mese îmbinate. Întrucât cei din grupul moldovenilor erau sub influenţa alcoolului, G.P. şi-a luat familia şi s-au deplasat în spatele campingului unde au jucat tenis până seara, când între Ş.V. din grupul ungurilor şi N.O., R.M., C.C. şi C.C., toţi din grupul moldovenilor, a avut loc un schimb de replici, toţi adresându-şi cuvinte triviale.

În noaptea de 12 iulie 2008, în jurul orelor 01,00-02,00, rromii din grupul celor din Sibiu au intenţionat să se culce, dar între aceştia şi rromii din judeţele Botoşani şi Suceava a izbucnit un nou conflict şi o încăierare, soldată cu atacuri reciproce.

Au intervenit mai întâi organele din paza orăşenească şi apoi organele de poliţie care au condus cele două grupuri de rromi la o secţie de poliţie. Aici, inculpatul I.C., care se putea înţelege cu poliţiştii în limba engleză, a prezentat situaţia într-un mod favorabil grupului moldovenilor, astfel încât cei din grupul ungurilor au fost trataţi ca persoane vinovate.

În timp ce rromii din cele două grupuri se aflau în sediul poliţiei, în afara incintei s-au adunat şi femeile din cele două clanuri.

După circa două ore, inculpatul, împreună cu persoanele care-l însoţeau au fost eliberaţi iar la ieşirea din secţie, inculpatul i-a ameninţat pe rromii din grupul celor de la Sibiu că, în momentul în care vor ieşi din secţia de poliţie, vor fi omorâţi („o să vă scot maţele afară”).

În jurul orelor 04,00, au fost eliberaţi şi rromii din judeţul Sibiu, care pentru a ajunge în camping au luat mai întâi un tramvai până în staţia R.W. iar în continuare au folosit un autobuz de transport în comun până în apropierea supermarket-ului R. În momentul în care au coborât din autobuz, aceştia au observat că din campingul de lângă staţia P. se deplasa spre ei autoturismul marca V.S. de culoare roşie şi alte autoturisme (un V.G. de culoare albastră şi un O.V. de culoare vişinie) aparţinând rromilor moldoveni.

În momentul în care au ajuns în apropierea grupului de rromi din judeţul Sibiu, aceştia au observat că cei din grupul moldovenilor au deschis portierele de la autoturismele, care continuau să ruleze încet, şi au coborât înarmat cu bastoane de baseball, cuţite şi macete, strigând celor din grupul ungurilor să nu fugă pentru că şi aşa vor fi omorâţi.

Fraţii victimei, respectiv Ş.M. şi Ş.V., precum şi femeile din grupul rromilor unguri au fugit, de frică, prin spatele supermarket-ului R., printre copacii aflaţi în faţa campingului, însă nemaiavând timp să fugă pe acelaşi traseu, victima Ş.B. şi martorul G.P. s-au refugiat pe o potecă îngustă, din parcul situat lângă staţia P., de-a lungul gardului, spre campingul de emigranţi.

O parte din rromii moldoveni au alergat după G.P. şi Ş.B., iar când i-au ajuns din urmă, inculpatul I.C. l-a lovit pe G.P. cu un baston de baseball, acesta cazând la pământ, inculpatul continuând să fugă după victimă.

În timp ce G.P. era lovit de C.C. zis „Ş." şi de o altă rudă a inculpatului, a auzit victima strigând „nu mă bate că mă omori”. Când s-a uitat spre locul de unde veneau strigătele, martorul G.P. declară că l-a văzut pe inculpatul I.C. lovind victima cu bastonul de baseball peste cap, după care a strigat să i se dea un cuţit, continuând să o lovească în zona coapselor şi în special în piciorul stâng. Martorul G.P. declară că victima a mai fost lovită şi de alte persoane din grupul moldovenilor însă acestea, după ce aplicau loviturile cu bâtele şi cu mânerul unei săbii, în special în zona capului, fugeau spre maşini.

Acelaşi martor a precizat că ultimul s-a ridicat de pe victimă inculpatul, care avea un cuţit în mână şi, în timp ce se îndrepta înspre el, a apărut martora G. E., concubina victimei, iar în apropiere a oprit o maşină de poliţie.

Martorul a precizat că este exclusă orice confuzie cu privire la persoana inculpatului, pe care îl cunoştea din camping, ca fiind şeful clanului moldovenilor, iar pentru a fi exclusă orice eroare în acest sens, i s-a prezentat la Poliţia din Varşovia mai multe fotografii, din care l-a indicat fără nici o ezitare pe inculpat.

Instanţa a arătat că în toate declaraţiile date la urmărirea penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, acest martor a precizat că inculpatul este singura persoană în a cărei mână a văzut un cuţit şi a observat fără nici un dubiu când acesta lovea victima în zona picioarelor, după ce anterior îl auzise strigând să i se dea un cuţit.

Între timp, martora G.E., îngrijorată de soarta concubinului, a înconjurat în fugă campingul şi a apărut la locul unde era căzută victima, văzându-l lângă acesta, doar pe inculpat cu un cuţit în mâna şi care, la apariţia ei, s-a îndreptat spre G.P. Martora a precizat că în acelaşi timp cu ea, la locul unde era căzută victima, a sosit şi un poliţist. polonez, care a început să-i facă semne inculpatului să vină spre el, însă acesta s-a retras câţiva paşi cu spatele, după care s-a întors şi a fugit spre una dintre maşinile romilor moldoveni, care avea una dintre portiere deschise, în care s-a urcat şi s-a îndepărtat de locul faptei.

Prima instanţă a constatat că susţinerile acestor martori sunt confirmate şi de către martorul M.G. care, în declaraţiile date la Procuratura din Varşovia, a precizat că în dimineaţa zilei de 13 iulie 2008, în jurul orelor 4,15, în timp ce patrula cu o maşină de poliţie pe strada Grochowska din Varşovia, a observat un grup de cetăţeni alergând pe stradă, bănuind iniţial că ar fi vorba de un accident rutier. Coborând din autoturism, a văzut între nişte arbori, din preajma campingului, într-un loc apropiat de acostamentul străzii, cât şi de staţia P., o persoană căzută la pământ, care avea răni vizibile în zona picioarelor, fiind în stare de inconştienţă. Acest martor a transmis prin staţia radio o formulă de ajutor echipajelor de patrulare de pe teritoriul Comandamentului VII Raional de Poliţie, dispunând urmărirea autoturismelor care se depărtau de locul faptei şi, totodată, a cerut intervenţia de urgenţă a unei maşini de salvare.

Martorul M.G. a precizat, de asemenea, că lângă victimă a văzut o persoană care ulterior a fugit spre maşini şi pe care, după fotografii, a identificat-o ca fiind inculpatul I.C.

La circa 5 minute după sosirea martorei G.E. la locul unde era căzută victima au venit şi fraţii acesteia Ş.M. şi Ş.V., care au găsit victima în stare de inconştienţă şi care au declarat că, din cele relatate de G.P., au înţeles că victima fusese lovită cu cuţitul în zona picioarelor de către inculpat.

Martorul Ş.V. a mai precizat că, din cele spuse de G.P., a înţeles că şi alte trei persoane au lovit victima, însă singurul care avea cuţit era inculpatul, care a şi fost auzit strigând „terminaţi-l şi daţi-i la picioare”.

În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorei G.L., soţia lui G.P., sosită la faţa locului la scut timp după G.E.

După circa 15 minute de la loviturile aplicate victimei, a sosit o maşină de salvare care l-a transportat la Ş.B. aflat tot în stare de inconştienţă, la spitalul de pe strada Szaserow Varşovia.

În ziua de 14 iulie 2008 s-a constatat decesul lui Ş.B., cauza fiind preluată de către Procuratura Raională Warszawa - Praga Poludnie. La cererea procurorului M.J. adresată organelor medico-legale, a fost efectuată necropsia cadavrului de către medicul de medicină legală S.T., la Institutul Militar al Spitalului Central din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

La examenul extern al cadavrului, au fost constatate mai multe leziuni sub forma unor plăgi înţepate pe faţa laterală a coapsei stângi, pe suprafaţa frontală a coapsei drepte şi orientate spre mijloc, pe suprafaţa posterioară mijlocie a subcoastei stângi, pe suprafaţa posterioară a coapsei stângi, zgârieturi ale pielii pe suprafaţa frontală, a coapsei drepte, pe partea posteriorară a braţului drept, pe suprafaţa posterioară a braţului stâng, lividităţi pe suprafaţa superioară a subcoapsei drepte, în zona pleoapelor ochiului stâng (în ochelari), pe suprafaţa posterioară a antebnraţului drept şi încă două plăgi înţepate pe suprafaţa primului deget al mâinii drepte, la înălţimea articulaţiei şi pe faţa posterioară a mâinii stângi. De asemenea, în zona capului, la examenul intern al cadavrului, s-a reţinut prezenţa unor hematoame sangvine, de culoare vişinie, parietal stânga şi dreapta.

Din concluziile raportului medico-legal întocmit cu acest prilej, a rezultat că s-au evidenţiat o plagă înţepată şi tratată chirurgical la nivelul coapsei stângi, în zona posterioară, cu tăierea venei şi a arterei subgenunghiare, în trecerea canalului plăgii, patru plăgi înţepate a coapsei stângi: două legate cu canalul în ţesăturile subdermale, una cu canalul care duce în raza ţesăturilor subdermale cu tăierea muşchiului, o plagă cu canalul care duce spre muşchi; o plagă înţepată a subcoapsei stângi cu canalul care duce la muşchi, plagă înţepată incisivă a degetului mare a mâinii drepte, cu canalul care duce spre ţesăturile subdermale, mici lividităţi şi zgârieturi la suprafaţa pielii coapsei stângi şi posterior, la suprafaţa celor două subcoapse; lividitatea pleoapelor ochiului stâng şi o fisură a osului tavanului orbitei ochiului stâng.

Cauza morţii lui Ş.B. a fost plaga înţepată a coapsei de sub genunchiul stâng, cu deteriorarea vaselor sangvine mari la nivelul plăgii, hemoragie şi comoţie traumato-hemoragică. Plăgile înţepate ale extremităţilor inferioare ale membrelor, precum şi ale degetului mare al mâinii drepte, au putut fi produse cu o unealtă ascuţită (de exemplu cuţit), care a intrat în corpul victimei, rana coapsei de sub genunchiul stâng la o adâncime de cca. 10 cm.

Acelaşi raport a concluzionat că zgârieturile de la nivelul epidermei şi al extremităţilor au putut fi produse cu o unealtă cu vârf ascuţit, posibil cuţit, iar hematoamele parietal stânga şi dreapta, precum şi celelalte leziuni de la nivelul capului, nu au influenţat asupra mecanismului decesului.

În cursul judecăţii, la cererea inculpatului, s-a efectuat o expertiză de către S.M.L. Botoşani, pe baza actelor medico-legale întocmite de autorităţile poloneze, cât şi a foii de observaţie de la spitalul unde a fost internată victima, traduse în limba română.

Din raportul de expertiză medico-legală nr. 54/ E din 16 martie 2011 rezultă că din examinarea categoriilor de leziuni descrise în raportul de necropsie, se poate concluziona că, moartea victimei Ş.B. a fost violentă şi s-a datorat şocului hemoragie decompensat, cu leziuni cerebrale determinate de anoxia prelungită, consecinţa unei plăgi înţepat-tăiate a membrului inferior stâng, cu secţiuni vasculare.

De asemenea, raportul de expertiză evidenţiază că leziunea cu potenţial tanatogenerator a fost plaga de pe faţa posterioară a coapsei stângi, inferior, probabil la limita cu spaţiul popliteu, cu secţiunea arterei şi venei poplitee, plagă care s-a putut produce prin lovire cu un obiect înţepător-tăietor.

Concluziile acestui raport de expertiză medico-legală au fost confirmate în totalitate de către Comisia de avizare şi control al actelor medico-legale de pe lângă I.M.L. Iaşi, comisia fiind de acord cu concluziile care sunt ştiinţific elaborate şi bazate pe datele medicale inserate în expertiză.

Acelaşi I.M.L. Iaşi a întocmit şi un nou raport de expertiză medico-legală bazat şi pe un răspuns al dr. P.R.F. din cadrul Clinici de Chirurgie Vasculară a Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi.

Instanţa a reţinut că şi acest nou raport de expertiză medico-legală nr. l 178/ CA din 2 septembrie 2011 concluzionează că moartea numitului Ş.B. a fost violentă şi s-a datorat şocului hemoragie consecutiv hemoragiei externe prin plagă înţepat-tăiată, cu secţiunea arterei şi venei poplitee stângi. Secţiunea arterei şi a venei poplitee stângi au avut rol tanatogenerator, pe când hematoamele de la nivelul capului nu au avut rol în determinismul morţii. Se mai precizează că în cazul arterei şi venei poplitee se produce exsangvinare în timp de 10-15 minute, iar în lipsa unei intervenţii medicale de urgenţă, pacientul decedează. Aşa cum a reieşit din documentaţia medicală pusă la dispoziţia institutului, conduita terapeutică aplicată victimei din momentul preluării ei de către ambulanţă şi până la momentul decesului, a fost corectă. Acelaşi raport consideră că nu se poate concluziona că amputaţia de la genunchi, ce a fost propusă la un moment dat, ar fi salvat viaţa pacientului. Acesta era comatos, prin depăşirea timpului de ischemie cerebrală. Fiind vorba numai de gambă, fie că ar fi fost vorba de un sindrom de perfuzie, fie că intervenţia de revascularizare nu ar fi reuşit, amputaţia ar fi fost oportună la 2-3 zile după accident şi nu imediat, în primele 24 de ore.

Instanţa a considerat că acest răspuns satisface şi obiecţiunile ridicate de apărătorii inculpatului cu prilejul dezbaterii în fond a cauzei.

Totodată, s-a reţinut că, în sensul celor două expertize medico-legale sunt şi concluziile dr. T.I., medic primar legist propus de inculpat pentru a participa la întocmirea raportului de expertiză medico-legală, care în consultanţa medico-legală din 18 aprilie 2011 precizează că moartea numitului Ş.B. a fost violentă şi s-a datorat şocului hemoragie consecutivă hemoragiei externe prin plagă înţepat-tăiată, cu secţiuni vasculare la nivelul membrului inferior stâng.

S-a arătat că situaţia de fapt reţinută în precedent rezultă din declaraţiile martorilor G.P., G.E., Ş.M., Ş.V., G.L., I.D., M.G., procesul verbal de cercetare la faţa locului, procesul verbal de autopsiere a cadavrului însoţit de planşe fotografice, raport de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit la data de 4 februarie 2011 de Institutul de Tehnologie Avansată, constatările medicului S.T., raportul medico-legal de necropsiere a cadavrului, expertiza medico-legală efectuată de S.M.L. Botoşani, avizul Comisiei superioare medico-legale din cadrul I.M.L. Iaşi şi noul raport de expertiză medico-legală efectuat de I.M.L. Iaşi.

Referitor la poziţia procesuală a inculpatului, instanţa a reţinut că acesta a avut o poziţie oscilantă pe parcursul procesului, în toate declaraţiile negând că ar fi autorul infracţiunii de omor calificat şi încercând să acrediteze ideea că autorul faptei ar fi în realitate numitul I.R. zis „Z.”. Într-o altă declaraţie, susţine că nici nu a participat la scandalul din dimineaţa zilei de 13 iulie 2008 şi nu cunoaşte cine l-a lovit cu cuţitul pe Ş.B.

Fiind reaudiat de procurori la data de 12 noiembrie 2009 cu privire la bunurile identificate în autoturismul numitei G.C.R., concubina sa şi obiectele de îmbrăcăminte pe care le purta el, victima, precum şi celelalte persoane, recunoaşte că purta în picioare şlapi de culoare maro, pierzând unul dintre şlapi în cursul evenimentelor din dimineaţa zilei respective. De fapt, momentul în care inculpatul pierde şlapul şi se apleacă după el a fost surprins şi de camerele de supraveghere din apropiere, după cum rezultă din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit la 4 februarie 2010, cât şi din imaginile fotografice anexate.

La solicitarea inculpatului s-a efectuat în timpul urmăririi penale şi o constatare tehnico-ştiinţifică privind comportamentul simulat, iar din Raportul de constatare nr. 619330 din 1 februarie 2010 întocmit de I.P.J. Botoşani - Serviciul Criminalistic, rezultă că la întrebările: „Tu l-ai tăiat cu cuţitul pe Ş.B.?”, „L-ai omorât pe Ş.B. pe 13 iulie 2008?”, „Rănile de pe piciorul lui Ş.B. au fost făcute de tine?”, la care, inculpatul a răspuns prin „Nu.”, s-au evidenţiat note specifice comportamentului simulat în traseele fiziologice.

S-a reţinut că, în declaraţia luată de instanţă, inculpatul susţine din nou că este nevinovat, că nu a participat la conflictul în urma căruia a rezultat moartea lui Ş.B. şi că â observat desfăşurarea acestui conflict de la cea. 50-60 metri distanţă, din interiorul unui autoturism. In aceeaşi declaraţie, la întrebările puse, recunoaşte totuşi că 1-a lovit pe G.P. cu piciorul şi că era înarmat. De asemenea, susţine că i-a văzut pe numiţii C.C. zis „C.”, I.R. zis „Z." şi C.C. zis „Ş.”, în timp ce l-au prins pe Ş.B., observând când C. îi aplica lovituri cu picioarele, Ş. cu sabia, iar Z. îl lovea cu un cuţit, încercând să acrediteze ideea că autorul faptei ar fi, de fapt, I.R.

La cererea inculpatului au fost audiate mai multe persoane, toate rude ale acestuia, respectiv I.C., sora inculpatului, F.B., vară primară cu inculpatul, I.M., sora inculpatului, I.E., sora inculpatului, I.C., cumnatul inculpatului, I.S., nepotul inculpatului, I.M., sora inculpatului, B.R., fratele inculpatului, H.M., cumnatul inculpatului şi Şt.M., nepoata inculpatului.

Toţi aceşti martori au declarat că autor al faptelor ar fi I.R. zis „Z.”, care la o cumetrie organizată în municipiul Dorohoi s-a îmbătat, a povestit şi a şi arătat participanţilor cum a procedat la comiterea omorului şi lăudându-se că poartă permanent cuţit asupra sa.

Instanţa a considerat că declaraţiile acestor martori nu pot fi primite, pe de o parte, datorită gradului de subiectivism determinat de rudenia cu inculpatul şi împrejurării că nici unul dintre ei nu a fost prezent în dimineaţa zilei de 13 iulie 2008 în apropierea campingului din Varşovia unde s-au petrecut faptele, iar pe de altă parte, încercării inculpatului şi a unor rude de ale sale de a determina pe fraţii inculpatului şi pe alţi rromi din clanul ungurilor să-şi schimbe declaraţiile în sensul că nu inculpatul ar fi vinovat şi că victima Ş.B. ar fi fost omorâtă de I.R.. In acest sens, s-a arătat că martorul G.P. a declarat că în luna noiembrie 2009 a fost sunat pe telefonul mobil de o persoană de sex feminin care s-a recomandat ca fiind sora lui M. şi care l-a rugat să-şi schimbe declaraţia şi să susţină că autor al faptei ar fi Z. Tot în luna noiembrie 2009, G.P. a fost sunat de un bărbat care s-a recomandat ca fiind cumnatul lui M., adică al inculpatului şi care l-a rugat să declare că autor al faptei ar fi Z. Martorul G.P. a mai arătat că telefoane asemănătoare a mai primit de la o persoană care s-a recomandat „C. de la Iaşi”, cât şi de la numita G.C.R.

Martora V.V. a declarat că la mijlocul lunii noiembrie 2009, a fost sunată de o femeie care s-a recomandat sora lui M. şi care a rugat-o să-i dea numărul de telefon a lui G.P. pentru a-l convinge pe acesta în sensul de a susţine că nu inculpatul este autorul faptei, telefoane asemănătoare primind martora şi de la un cumnat la inculpatului care s-a autointitulat „F.”, cât şi de la martora G.C.R., concubina inculpatului.

Martorul Ş.M., fratele victimei, a declarat că în timp ce se afla în Ungaria a fost sunat pe telefonul mobil de către inculpat, care i-a solicitat să declare organelor de anchetă că nu el, ci o altă persoană l-ar fi omorât pe Ş.B. şi că inculpatul l-a ameninţat că are rude în toată Europa, iar în cazul în care nu se va conforma, îl va prinde pe el şi pe membrii grupului din Sibiu şi îi va omorî.

În acelaşi sens a declarat şi martorul Ş.V., care a menţionat în plus că, la cea. un an de zile de la decesul lui Ş.B., aflându-se în Ungaria împreună cu mama sa şi cu martorul Ş.M., l-au văzut pe inculpat şi pe concubina acestuia într-o maşină, fapt ce i-a determinat să încerce imobilizarea inculpatului şi să cheme poliţia, însă după ce inculpatul a fost arestat, a fost pus în libertate la scurt timp, întrucât în urma verificărilor s-a constatat că nu era dat în urmărire generală.

Instanţa a reţinut că aceleaşi tentative de a acredita ideea că I.R. zis „Z.” ar fi autorul infracţiunii de omor calificat şi nu inculpatul, rezultă şi din transcrierea convorbirilor telefonice efectuate de pe telefoanele mobile de către inculpatul I.C., concubina acestuia G.C.R. şi o altă persoană necunoscută, care era poreclită „B.”.

S-a constatat că atât în cursul urmăririi penale, cât şi la instanţă, au fost audiaţi şi martorii C.C. zis „C.”, C.C. zis „Ş.” şi I.R. zis „Z.”, însă nici unul dintre ei nu a recunoscut că ar fi lovit victima cu cuţitul, ci doar martorul C.C. a admis că l-a lovit cu piciorul.

De asemenea, s-a reţinut că martorul I.R. a mai precizat că nu s-a lăudat la nici o cumetrie că l-ar fi omorât pe Ş.B. şi că la cea. un an de zile de la decesul acestuia a fost contactat de o persoană pe nume I.R., care i-a propus ca în schimbul sumei de 100.000 euro să recunoască că el este autorul faptei şi să se supună unei judecăţi a ţiganilor.

De altfel, a precizat instanţa, prin rezoluţia nr. 53/P/2010 din 12 august 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii I.R., C.C. şi C.C., cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de omor calificat prevăzute şi pedepsite de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen.

Plângerea inculpatului I.C. împotriva rezoluţiei procurorului a fost respinsă, ca nefondată, prin sentinţa nr. 438 din 14 decembrie 2010 a Tribunalului Botoşani, secţia penală, sentinţă rămasă definitivă prin decizia penală nr. 117 din 9 februarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, prin care a fost respins recursul declarat de către inculpat.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei comise de inculpat, la dezbaterea în fond a cauzei, s-a arătat că apărătorii acestuia au solicitat schimbarea acesteia din infracţiunea de omor calificat prevăzute şi pedepsite de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de încăierare prevăzute şi pedepsite de art. 322 alin. (3) C. pen., apreciindu-se că moartea victimei Ş.B. este rezultatul unui conflict dintre romii din zona Sibiului şi rromii moldoveni, petrecut în dimineaţa zilei de 13 iulie 2008, fără a se putea stabili cu exactitate cine a aplicat loviturile de cuţit în coapsa stângă a inculpatului, lovituri care au cauzat o sângerare abundentă şi, în cele din urmă, moartea victimei.

Instanţa a considerat că această cerere de schimbare a încadrării juridice nu poate fi primită, întrucât, aşa cum s-a arătat pe larg în prezentarea situaţiei de fapt, în dimineaţa zilei de 13 iulie 2008, în faţa campingului situat pe strada Grochowska din Varşovia, nu a avut loc nici o încăierare ci, o parte din romii moldoveni i-au urmărit la intrarea în camping pe victimă şi pe fratele acestuia, martorul G.P. şi i-au lovit cu diverse obiecte.

Încăierarea este o infracţiune cu pluralitate de subiecţi activi. Numărul de participanţi la încăierare poate fi variabil, dar trebuie să fie suficient de mare ca să se creeze o înlănţuire şi o încleştare de indivizi, în aşa fel încât să nu se poată distinge activitatea concretă a fiecăruia în cadrul încăierării. Trebuie să existe deci două tabere, de câte cel puţin două persoane fiecare, tabere între care se iscă o ceartă care degenerează în bătaie şi încleştare corp la corp sau un schimb colectiv de lovituri de la distanţă.

Ori, în speţă, a precizat instanţa, se poate vorbi de o încăierare în sensul celor precizate anterior, doar în noaptea de 12 iulie 2008, între orele 24,00 - 1,00, când rromii din cele două tabere s-au lovit în incinta campingului, ceea ce a impus intervenţia poliţiei cu mai multe maşini şi transportarea participanţilor la sediul poliţiei.

Însă, dimineaţa, în jurul orei 4,00, nu a mai existat o asemenea încăierare, în realitate rromii din clanul moldovenilor care ieşeau din camping cu mai multe autoturisme şi intenţionau să părăsească Varşovia, în momentul în care i-au observat pe rromii „unguri” din zona Sibiului, coborând în staţia de autobuz, au început să-i urmărească, o parte dintre ei fugind după G.E., G.L. şi alţi rromi din Sibiu, iar inculpatul şi martorii C.C., C.C. şi I.R., urmărindu-i pe martorul G.P. şi pe fratele acestuia Ş.B. Prima instanţă a reţinut că nu a existat nici o ripostă din partea acestora pentru a se putea vorbi de o încăierare şi nici nu au avut când şi cum să riposteze, întrucât, în momentul în care au fost ajunşi din urmă, au fost loviţi de cei patru agresori, cu diverse obiecte.

Cu privire la vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptei, sintetizând probele administrate în cauză, instanţa a considerat că, fără nici un dubiu, rezultă că inculpatul a fost văzut la locul faptei cu un cuţit în mână şi că a fost singurul care a lovit victima cu acel cuţit. A aplicat nenumărate lovituri cu cuţitul la membrele inferioare, în special în partea de jos a coapsei şi în jurul genunchiului de la piciorul stâng, secţionând artera şi vena poplitee, ceea ce a provocat victimei o intensă hemoragie şi, în final, moartea.

În acest sens, s-a menţionat că relevantă este observaţia dr. S.T. care, la întrebarea „Dacă leziunile au fost efectuate cu un cuţit ascuţit pe ambele părţi sau pe o singură parte şi dacă acestea au fost efectuate cu mai multe obiecte tăietor-înţepătoare?”, precizează că „După starea rănilor şi după natura canalelor rănilor, se poate presupune că acestea au putut fi produse cu un singur instrument, cu cel puţin o margine de decupare (ascuţit pe o parte), având vârf relevat şi cu lama de aproximativ 10 cm.”, ceea ce conduce indubitabil la concluzia că doar inculpatul a fost cel care a aplicat loviturile cu cuţitul în zona membrelor inferioare ale victimei.

S-a precizat că, în cauză, nu poate fi vorba nici despre existenţa infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzute şi pedepsite de art. 183 C. pen., aşa cum au precizat apărătorii inculpatului, întrucât, prin latura sa subiectivă, omorul se deosebeşte de această infracţiune. Dacă în cazul omorului, făptuitorul acţionează cu intenţie, directă sau indirectă, de a ucide, în cazul lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, el acţionează cu intenţia de a Iovi sau vătăma integritatea corporală sau sănătatea victimei, moartea acesteia fiind un rezultat care depăşeşte intenţia sa. Cu alte cuvinte, infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., este o infracţiune praeterintenţionată, care presupune atât intenţie în ceea ce priveşte fapta de lovire sau vătămare corporală, cât şi culpă în ceea ce priveşte moartea victimei. Aşa fiind, pentru încadrarea juridică corectă a faptei ca omor sau loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, de cea mai mare însemnătate este determinarea poziţiei psihice cu care a acţionat făptuitorul.

În surprinderea poziţiei - psihice pe care inculpatul I.C. a avut-o în momentul comiterii faptei, instanţa a precizat că trebuie observat că, faţă de instrumentul folosit de inculpat (cuţit), de numărul şi intensitatea loviturilor, zona vitală în care au fost aplicate şi de experienţa comună care atestă consecinţele pe care le produc asemenea instrumente, ameninţările cu moartea proferate de inculpat la ieşirea din sediul poliţiei din Varşovia, cât şi în timp ce lovea victima (vezi declaraţiile martorilor), se poate trage concluzia că inculpatul a prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al acţiunii sale şi, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui, astfel că el a acţionat cu intenţia de a ucide şi nu de a produce numai vătămări corporale.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările în care a fost comisă, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum şi persoana inculpatului, care a avut o poziţie procesuală necorespunzătoare, însă nu are antecedente penale, iar din relaţiile de concubinaj cu numita G.C.R. are patru copii minori.

Tribunalul a arătat că, prin încheierea nr. 53 din 17 august 2009 a Tribunalului Botoşani, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, iar prin încheierea din 22 martie 2011, măsura arestării preventive a fost înlocuită cu măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea, inculpatul fiind pus în libertate la data de 23 martie 2011.

Întrucât pentru măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea dispusă prin încheierea de şedinţă din 22 martie 2011, norma procesual penală nu prevede limitări în timp, iar în cursul judecăţii această măsură nu a fost revocată şi nici nu a încetat de drept în condiţiile legii, instanţa a precizat că o va menţine.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, numita G.E., în calitate de soţie supravieţuitoare a victimei Ş.B., în nume personal, cât şi pentru minorii G.R.N. şi G.R.M., s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele de 25.000 euro daune materiale reprezentând cheltuielile ocazionate de transportul victimei din Polonia în România în condiţii speciale, cheltuieli de îmbălsămare, înmormântare şi toate celelalte cheltuieli legate de înmormântare (praznice, parastase etc.), precum şi cu suma de 100.000 euro daune morale pentru suferinţa pricinuită de pierderea soţului, respectiv a tatălui.

S-a solicitat, de asemenea, obligarea inculpatului la plata unor sume lunare pentru cei doi copii minori ai victimei, până la împlinirea vârstei de 18 ani, precum şi la plata cheltuielilor judiciare, reprezentând onorariile şi deplasarea avocaţilor la termenele de judecată.

Din studiul actelor depuse de partea civilă la dosar, instanţa a constatat că suma solicitată cu titlu de daune materiale este justificată doar în parte.

Din factura nr. 432 din 4 ianuarie 2011 eliberată că „F.R.” S.R.L., rezultă că partea civilă G.E. a plătit suma de 9.828 lei reprezentând servicii funerare pentru repatrierea decedatului S.B. din Polonia în România. Cu factura nr. 5 din 20 iulie 2008, partea civilă a achitat furnizorului SC H. SRL Sibiu suma de 3.875 lei reprezentând contravaloarea a 155 ciorbe şi 155 fripturi achiziţionate cu titlu de „pomană” pentru decedat. Tot cu prilejul acestei prăznuiri, partea civilă a adus la local 30 sticle cu Coniac în valoare de 1.500 lei, 30 lăzi cu bere în valoare de 1.800 lei, 150 buc. RED-BULL în valoare de 750 lei, prăjituri în sumă de 1.000 lei, 30 baxuri cu sucuri de 900 lei, deci băuturi şi dulciuri în valoare totală de 5.950 lei.

Cu factura nr. 100 din 14 iunie 2009, partea civilă a achitat către M.C. SRL Sibiu suma de 4.560 lei reprezentând contravaloarea sicriului, a crucii şi amenajării mormântului pentru victimă. Pentru obţinerea paşaportului mortuar, a fost achitată suma de 275 zloţi cu chitanţa seria MAEB nr. 0857484 din 16 iulie 2008 către Misiunea Diplomatică a României la Varşovia şi, întrucât la data judecăţii, paritatea dintre zlot şi leu era aproximativ egală (1 zlot=0,977 lei), instanţa va reţine în calculul daunelor materiale şi suma de 275 lei.

La parastasul făcut victimei la un an de zile, s-a cheltuit suma de 4.800 lei, conform facturii nr. 486 din 13 iunie 2009 eliberată de SC T.P. SRL Bucureşti.

Totalizând sumele achitate, aşa cum sunt menţionate în actele analizate anterior, s-a constatat că partea civilă G.E. a cheltuit suma de 29.288 lei pentru repatrierea şi înmormântarea victimei, precum şi organizarea pomenirilor, conform obiceiului.

Sub aspectul daunelor morale, s-a considerat că decesul victimei Ş.B., care a survenit extrem de brutal şi neaşteptat a cauzat soţiei şi copiilor săi, intense suferinţe psihice, care impun cu necesitate o compensaţie materială pe care instanţa a apreciat-o la suma de 100.000 lei.

Din relaţiile victimei Ş.B. cu partea civilă G.E. au rezultat doi copii, respectiv G.R.N., născut la data de 17 noiembrie 2004 şi G.R.M., născută la 22 februarie 2009. Copiii se află în îngrijirea părţii civile şi, după cum a precizat aceasta, nu primesc pensie de urmaş sau alte ajutoare sociale, cu excepţia alocaţiei de stat pentru copii.

Întrucât în prezent, cei doi minori sunt lipsiţi de aportul material al tatălui lor, decedat şi nici nu au alte surse de venit înafara alocaţiei de stat, s-a apreciat ca fiind justificată şi cererea părţii civile referitoare la stabilirea în sarcina inculpatului a unei contribuţii periodice pentru întreţinerea copiilor.

În ceea ce priveşte cuantumul sumelor lunare pentru fiecare copil în parte, s-a observat că victima Ş.B. nu era încadrat în muncă şi nici nu avea alte surse de venit cu caracter permanent. In această situaţie, s-a avut în vedere venitul minim pe economie, care potrivit H.G. nr. l 193 din 24 noiembrie 2010 este, începând cu data de 1 ianuarie 2011, de 670 lei lunar.

Întrucât o treime din salariul minim brut pe ţară, precizat mai sus, este de 220 lei, instanţa l-a obligat pe inculpat să plătească părţii civile suma de 8.740 lei reprezentând contribuţia lunară pentru întreţinerea minorilor G.R.N. şi G.R.M., calculată începând cu data de 14 iulie 2008 (data decesului victimei Ş.B.) şi până la data pronunţării hotărârii, respectiv 26 septembrie 2011. De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească, în continuare, lunar, câte 120 lei pentru G.R.N. şi câte 100 lei pentru G.R.M., începând cu data pronunţării hotărârii şi până la majoratul fiecărui copil.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel părţile civile G.E., G.R.N. şi G.R.M. şi inculpatul I.C.

Partea civilă G.E. a formulat apel atât în nume propriu cât şi în calitate de reprezentant legal al minorilor G.R.N. şi G.R.M. În motivarea apelului părţile civile au criticat sentinţa penală atât sub aspectul laturii penale cât şi civile a cauzei.

Sub aspectul laturii penale s-a arătat că pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului este prea mică faţă de fapta comisă şi persoana acestuia, motiv pentru care se impune majorarea acesteia şi orientarea spre maximul special al pedepsei prevăzute de textul incriminator.

În privinţa laturii civile a arătat că despăgubirile acordate cu titlu de daune materiale şi morale sunt prea mici faţă de prejudiciul suferit, motiv pentru care se impune majorarea acestora la suma echivalentă a 25.000 Euro pentru daune materiale reprezentând cheltuielile efectuate cu înmormântarea victimei şi transportul acesteia în ţară şi a sumei echivalente a 400.000 Euro pentru daune morale.

Inculpatul I.C. a criticat sentinţa penală pentru nelegalitate şi netemeinicie.

A solicitat, în principal, restituirea cauzei la parchet ori achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 174 și 175 lit. i) C. pen., revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea şi exonerarea de la plata daunelor către părţile civile şi a cheltuielilor judiciare către stat.

În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 174 și 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

De asemenea, a solicitat ca, în cazul în care se va reţine vinovăţia sa, la individualizarea pedepsei să se aibă în vedere criteriile de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen., precum şi faptul că nu are antecedente penale, are patru copii minori şi să se reţină circumstanţele judiciare atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 76 lit. b) C. pen., în sensul reducerii pedepsei sub minimul general, iar pentru pedeapsa aplicată să se dispună suspendarea condiţionată în baza art. 81 C. pen.

Prin decizia penală nr. 9 din 29 ianuarie 2013, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelurile declarate de inculpatul I.C. şi de partea civilă G.E., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal pentru minorii G.R.N. şi G.R.M., împotriva sentinţei penale nr. 187 din 26 septembrie 2011 a Tribunalului Botoşani, ca nefondate.

Examinând apelurile declarate în cauză sub aspectul motivelor invocate cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Curtea a constatat că la data de 23 aprilie 2009 Ministerul Justiţiei din Republica Polonia a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea de preluare a urmăririi penale iniţiată în cauza privind pe I.C. cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 156 paragrafele 1 şi 3 C. pen. polonez.

Solicitarea a fost întemeiată pe dispoziţiile Tratatului între România şi Republica Polonă privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în cauzele civile, familiale şi penale încheiat la data de 25 ianuarie 1962 ratificat prin Decretul nr. 323/1962. Prin rezoluţia nr. 512/II/5/2009 din 19 iunie 2009 s-a dispus admiterea cererii de preluare a urmăririi penale privind pe I.C. şi trimiterea dosarului Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani în vederea efectuării urmăririi penale faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen.

Prin rezoluţiile emise în dosarul penal nr. 1271/P/2009 la data de 17 august 2009 Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus începerea urmăririi penale şi respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului I.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen.

Prin rechizitoriul nr. 1271 din 08 februarie 2010 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 și 175 lit. i) C. pen., faptă constând în aceea că, în dimineaţa zilei de 13 iulie 2008, în jurul orelor 04^lD, pe fondul unei altercaţii pe strada Grochowska din Varşovia - Republica Polonă, în apropierea unei staţii de distribuţie a combustibilului şi a unui camping pentru emigranţi, inculpatul i-a aplicat victimei Ş.B. mai multe lovituri cu un cuţit în zona coapselor, orientate spre faţa posterioară a genunchiului stâng, cauzându-i leziuni traumatice grave, cu şoc hemoragie sever, care au condus la deces.

S-a arătat că materialul probator pe care se sprijină situaţia de fapt prezentată în rechizitoriu a fost pe larg descris în actul de sesizare al instanţei de judecată.

Analizând cu prioritate excepţia nelegalei sesizări a instanţei de judecată, Curtea a constatat că au fost respectate dispoziţiile procedurale ce reglementează activitatea de urmărire penală, în deosebi dispozițiile art. 262, 263 şi art. 264 C. proc. pen., reclamate ca fiind încălcate.

Actul de sesizare a instanţei s-a bazat pe probele administrate de autorităţile judiciare poloneze, parte dintre acestea fiind readministrate în cursul urmăririi penale efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

S-a constatat că rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani respectă condiţiile cerute de art. 263 C. proc. pen., cât şi dispoziţiile art. 264 C. proc. pen., fiind verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către prim-procurorul unităţii de parchet.

În cauză, a reţinut instanţa de apel, nu este incident niciunul din cazurile prezentate de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., care să atragă nulitatea rechizitoriului şi respectiv nelegalitatea sesizării instanţei de judecată.

Curtea a constatat că aspectele referitoare la situaţia de fapt şi probele pe care se sprijină rechizitoriul nr. l271/P/2009 din 08 februarie 2010 au fost verificate de prima instanţă în cadrul cercetării judecătoreşti.

Apreciind motivele de apel referitoare la probe ca fiind o cerere de readministrare sau completare a probatoriilor administrate în faza de urmărire penală şi a. cercetării judecătoreşti din faţa primei instanţe, Curtea a arătat că, după ce în prealabil a pus în discuţia părţilor teza probatorie invocată pentru fiecare probă în parte, utilitatea şi concludenta acestor probe, a dispus prin încheierile de şedinţă respingerea acestora.

A constatat că în cauză a fost administrat un amplu probatoriu atât în faza de urmărire penală cât şi în faza cercetării judecătoreşti, probatoriu pe baza căruia s-a reţinut o situaţie de fapt corectă, motiv pentru care Curtea şi-a însuşit motivarea primei instanţe.

Astfel, a arătat Curtea, pe baza probatoriului administrat de prima instanţă, a reieşit cu certitudine că, în dimineaţa zilei de 13 iulie 2008, pe fondul unui conflict între grupurile de etnie rromă, în apropierea unei staţii P. şi a campingului pentru emigranţi, inculpatul I.C. ce se afla împreună cu alte persoane a lovit victima Ş.B. cu un cuţit în zona coapselor şi în special a piciorului stâng, cauzându-i leziuni ce au condus ulterior la decesul acesteia.

Această situaţie de fapt, s-a reţinut că rezultă din procesul - verbal de cercetare la faţa locului, procesul - verbal de autopsie şi planşele fotografice, raportul de constatare tehnică ştiinţifică întocmit la data de 04 februarie 2011 de Institutul de Tehnologie Avansată, fişa medicală a victimei, constatările medicului S.T., raportul de necropsie a cadavrului, expertiza medico-legală efectuată de S.M.L. Botoşani, avizul Comisiei Superioare medico-legale din cadrul I.M.L. Iaşi şi raportul de expertiză medico - legală efectuat de I.M.L. Iaşi, declaraţiile martorilor G.P., G.E., Ş.M., Ş.V., G.L., I.D. şi M.G.

Instanţa de apel a considerat că momentul în care victima a fost lovită cu cuţitul de către inculpatul I.C. a fost observat de către martorul G.P., martor care a relatat că şi celelalte persoane ce se aflau împreună cu inculpatul au lovit victima cu obiecte contondente în zona capului, fiecare dintre acestea părăsind în fugă locul agresiunii. Martorul a arătat că este exclusă orice confuzie cu privire la persoana inculpatului pe care îl cunoaşte din camping ca fiind şeful grupării de etnie rromă moldovenească, persoana inculpatului fiind recunoscută de martor şi din planşele fotografice prezentate spre recunoaştere.

Declaraţia martorului G.P. este susţinută şi de declaraţia martorei G.E. care, întorcându-se la locul incidentului, l-a văzut pe inculpat lângă victimă, inculpatul având un cuţit în mână.

La scurt timp după incident, la faţa locului au sosit şi martorii Ş.M. şi Ş.V., fraţii victimei, martori cărora G.P. le-a relatat cele întâmplate, respectiv că victima a fost lovită de către inculpat în zona picioarelor.

Martorul Ş.V. a relatat în declaraţiile date că din cele prezentate de martorul G.P. victima a fost lovită de trei persoane, singura dintre acestea care avea cuţit asupra sa fiind inculpatul I.C.

Instanţa de apel a constatat că declaraţiile martorilor oculari G.P. şi G.E. se coroborează şi cu declaraţiile martorului M.G. care a relatat că a observat lângă victimă o persoană care la apariţia sa a fugit spre un autoturism. Martorul a fost audiat atât în cursul urmăririi penale efectuate de către autorităţile judiciare poloneze cât şi prin comisie rogatorie după învestirea autorităţilor judiciare române. Fiindu-i prezentate planşe fotografice pentru recunoaşterea persoanei pe care a observat-o lângă victima Ş.B., martorul M.G. l-a prezentat pe inculpat ca fiind acea persoană.

Curtea nu a reţinut criticile inculpatului din apel referitoare la existenţa unor vicii ale procedurii recunoaşterii persoanei prin intermediul planşelor fotografice, apreciindu-le ca fiind nefondate. Prezentându-i-se martorului M.G. planşe fotografice ce cuprindeau fotografiile a patru persoane printre care şi a inculpatului I.C., martorul a recunoscut persoana inculpatului ca fiind cea pe care a văzut-o în imediata apropiere a victimei Ş.B.

Martorul C.l.D. participând la evenimentele din dimineaţa zilei de 13 iulie 2008, a confirmat că venind la locul incidentului a găsit-o pe victima Ş.B. plină de sânge, care i-a relatat că a fost lovită de o persoană cu cuţitul în zona picioarelor. Martorul relatează că G.P. care se afla la o distanţă mică de victimă, putea observa foarte bine actul de agresiune al victimei, aspect confirmat şi de martora I.D.

Instanţa a arătat că, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi identificarea persoanelor participante la conflictul dintre cele două grupuri de etnie rromă, inculpatul a solicitat efectuarea de către Î.N.E.C. Bucureşti a unei expertize a înregistrărilor video de pe CD - ui imprimat de camera de supraveghere primit de la autorităţile judiciare poloneze, probă ce a fost respinsă ca nefiind utilă şi concludentă cauzei deoarece atât din conţinutul opiniei emise la data de 24 octombrie 2008 de Comandamentul Poliţiei din Varşovia VII, a raportului de constatare tehnică ştiinţifică nr. 331006 din 10 noiembrie 2009, a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de Institutul pentru Tehnologie Avansată cât şi din conţinutul procesului- verbal de vizionare a CD - ului încheiat de prima instanţă la data de 22 martie 2011, a rezultat că locul producerii agresării victimei este în plan îndepărtat după un spaţiu verde cu arbori ce obturează câmpul vizual al camerei, fapt ce nu acordă posibilitatea identificării persoanelor implicate în agresarea efectivă a victimei Ş.B., ci doar se pot identifica autoturismele.

Din conţinutul procesului-verbal de autopsie şi necropsie a cadavrului întocmit în cursul urmăririi penale de către autorităţile judiciare poloneze şi a fişei medicale a victimei, instanţa de apel a reţinut că aceasta prezenta la examinare mai multe leziuni şi plăgi înţepate, cauza morţii acesteia fiind plaga inctumă a coapsei de sub genunchiul stâng cu deteriorarea vaselor sangvine mari în trăsătura canalului plăgii, hemoragiei şi a comoţiei traumatico-hemoragice, leziunile din zona capului neinfluenţând mecanismul decesului.

Din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală nr. 541 E din 16 martie 2011 întocmit de S.M.L. Botoşani a rezultat că moartea victimei Ş.B. a fost violentă şi s-a datorat şocului hemoragie decompensat, cu leziuni cerebrale determinante de anoxia prelungită, consecinţa unei plăgi înţepat tăiate a membrului inferior stâng cu secţiuni vasculare.

Analizându-se şi descriindu-se leziunile constatate asupra victimei în documentele medicale şi protocolul de necropsie s-a concluzionat că leziunea fatală a fost plaga pe faţa p o steri o ară a coapsei stângi inferior, probabil la limita spaţiului popliteu, cu secţiunea arterei şi venei poplitee ce s-a putut produce prin lovire cu un obiect înţepător - tăietor, interesarea vasculară determinând starea de şoc hemoragie.

Raportându-se la topografia leziunilor s-a concluzionat că cel mai probabil victima a fost în ortostatism (în picioare), eventual plaga din faţa posterioară a coapsei i-a fost produsă dacă victima se afla în poziţia culcat cu faţa în jos.

Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. 1178/ CA din 02 septembrie 2011 întocmit de I.M.L. Iaşi avizat prin avizul nr. 2089 din 9 septembrie 2011 al Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul aceleiaşi instituţii medico-legală a stabilit aceleaşi cauze a morţii victimei Ş.B., concluzionând că este probabil ca leziunea tanatogeneratoare să fie produsă cu un obiect tăietor înţepător. De asemenea, s-a concluzionat că în raport cu topografia leziunilor, cel mai probabil victima, a fost în ortostatism (în picioare).

Prima instanţă de control judiciar a constatat că concluziile rapoartelor medico-legale se coroborează şi cu concluziile formulate de F.C. SRL Iaşi prin expertul medico-legal – Dr. T.I. efectuat la solicitarea inculpatului I.C.

Relevantă în cauză a fost considerată de instanţa de apel şi observaţia dr. S.T. care a precizat că după starea rănilor şi natura canalelor rănilor, se poate presupune că acestea au putut fi produse cu un singur instrument cu cel puţin o margine de decupare.

Faţă de concluziile actelor medico-legale şi situaţia de fapt prezentată anterior, Curtea a considerat că rezultă cu certitudine legătura de cauzalitate între acţiunea de lovire a victimei de către inculpat cu un cuţit în zona membrelor inferioare, aşa cum relatează martorii prezentaţi anterior şi decesul victimei Ş.B.

Deoarece nu s-au evidenţiat neconcordanţe între concluziile rapoartelor de expertiză medico - legală şi a celorlalte acte medico - legale emise în cauză referitor la obiectul vulnerant care a produs leziunea cu rezultat tanatologic şi la poziţia victimei în momentul agresării, precum şi a faptului că în cauză există avizul nr. 2089 din 9 septembrie 2011 al Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale de pe lângă IML Iaşi, Curtea a respins ca nefiind utilă cauzei cererea de avizare a actelor medico-legale de către Comisia de avizare din cadrul I.N.M.L. Prof. Dr. Mina Minovici Bucureşti.

Curtea a constatat că pe parcursul procesului penal inculpatul a avut o atitudine procesuală oscilantă, nesinceră, încercând sa transfere vinovăţia privind uciderea victimei asupra celorlalte persoane participante la incident şi în mod special asupra numitului I.R.

S-a arătat că, în apărare, inculpatul a solicitat audierea mai multor persoane respectiv I., C., F.B., I.M., I.E., I.C., I.S., I.M., B.R., H.M. şi Şt.M., persoane ce se află în relaţii de rudenie sau afinitate cu acesta. Alături de gradul de subiectivism ridicat pe care îl prezintă depoziţiile acestor martori, cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, Curtea reanalizând declaraţiile acestora a constatat că martorii nu au participat nemijlocit la incidentul din 13 iulie 2008, ei relatând aspecte despre care au luat cunoştinţă în diferite împrejurări.

Martorii au susţinut că au luat cunoştinţă despre faptul că numitul I.R. este autorul faptei din declaraţiile acestuia cu ocazia participării la o petrecere organizată în municipiul Dorohoi, sau de la alte persoane, declaraţii ce nu prezintă relevanţă deoarece nu se coroborează cu probele administrate în cauză.

În dovedirea caracterului subiectiv al declaraţiilor acestor martori, s-a apreciat că, în mod corect prima instanţă a evidenţiat încercarea inculpatului şi a unor rude ale sale de a determina pe martorii oculari să-şi modifice declaraţiile în sensul prezentării ca vinovat pentru moartea victimei a numitului I.R. Astfel, martorii G.P., V.V., Ş.M., Ş.V. şi I.D. au relatat că după producerea evenimentului au fost contactaţi personal sau membri ai familiilor acestora, de diverse persoane care le-au solicitat să-şi modifice declaraţiile în sensul relatării că nu inculpatul I.C. este autorul faptei.

De asemenea, Curtea a reţinut că martorul I.R. audiat în faţa primei instanţe a negat orice recunoaştere a faptei şi a făcut precizarea că a fost contactat de o persoană care, în schimbul oferirii unei sume de bani, i-a propus să recunoască că el este autorul faptei din cauză.

Situaţia prezentată de martori prin care au arătat că s-a încercat influenţarea lor de diverse persoane, rude sau apropiaţi ai inculpatului I.C., s-a considerat că este dovedită şi pe baza transcrierilor interceptărilor convorbirilor telefonice efectuate în cursul urmăririi penale.

Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau a comunicărilor efectuate de la postul telefonic aparţinând lui G.C.R. a fost autorizată prin încheierea de şedinţă nr. 61 din 21 septembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 3738/40/2009.

Curtea a constatat că autorizarea a fost dispusă de către instanţa de judecată cu respectarea dispozițiilor art. 91 şi următoarele C. proc. pen., infracţiunea presupus comisă de G.C.R. şi cea pentru care inculpatul I.C. era cercetat îndeplinind condiţiile cerate de art. 91^l alin. (2) C. proc. pen., respectiv aceea de infracţiuni grave.

Întrucât probatoriul administrat în cauză a stabilit cu certitudine că inculpatul I.C. este persoana care în dimineaţa zilei de 13 iulie 2008 a lovit victima Ş.B. de mai multe ori cu un cuţit în zona coapselor şi a piciorului stâng cauzându-i acestuia leziuni traumatice grave ce au condus ulterior la decesul victimei, Curtea a apreciat ca fiind neutilă şi neconcludentă cauzei cererea formulată de inculpatul apelant de a solicita autorităţilor judiciare poloneze comunicarea tuturor documentelor întocmite în cauză cu prilejul prezentării membrilor grupărilor de rromi la Poliţia din Varşovia sau de transmitere a CD-urilor privind înregistrările efectuate în sediul poliţiei sau a arestului.

Cu aceeaşi motivare a fost respinsă cererea inculpatului apelant pentru efectuarea unei expertize ADN care să stabilească profilul genetic al urmelor prelevate de pe mijloacele materiale de probă, prin compararea fragmentelor ADN prelevate de la victima Ş.B. cu a tuturor persoanelor implicate în incidentul din dimineaţa zilei de 13 iulie 2008.

În ceea ce priveşte raportul de constatare tehnico-ştiinţifică privind comportamentul simulat, Curtea a constatat că acesta s-a efectuat la solicitarea inculpatului I.C., prima instanţă neacordând o valoarea probatorie sporită acestui mijloc de probă.

Faţă de probele prezentate, Curtea a constatat că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului I.C. şi a apreciat că fapta acestuia care în public a lovit în mod repetat victima Ş.B. cu un cuţit în zona coapselor şi a picioarelor, cauzându-i leziuni corporale ce au condus ulterior la deces întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 174 și 175 lit. i) C. pen. şi nu ale infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen.

Curtea a apreciat că prin lovirea repetată şi cu intensitate a victimei cu un obiect vulnerant înţepător-tăietor în zone intens vascularizate ale corpului, chiar dacă inculpatul nu a urmărit rezultatul tanatologic, cel puţin a acceptat producerea acestui rezultat, acţionând sub forma intenţiei indirecte prevăzute de art. 19 alin. (1) lit. b) C. pen.

Stabilind în mod corect vinovăţia inculpatului I.C., s-a apreciat că prima instanţă i-a aplicat o pedeapsă ce a fost individualizată cu respectarea criteriilor generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen.

Curtea a constatat că în cauză nu sunt date, împrejurări care să poată constitui circumstanţe judiciare atenuante în favoarea inculpatului. Aspectele legate de persoana inculpatului şi a familiei acestuia au fost deja avute în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate de prima instanţă, aşa încât Curtea a apreciat că nu se impune efectuarea unei noi reindividualizări a pedepsei prin majorarea sau reducerea acesteia.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă a cauzei promovată de partea civilă G.E. în nume propriu precum şi în calitate de reprezentant legal al minorilor G.R.N. şi G.R.M., Curtea a constatat că aceasta a fost judicios soluţionată pe baza probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti de prima instanţă.

Pentru stabilirea daunelor materiale, prima instanţă a avut în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei, suma de 29.288 lei fiind stabilită prin cumularea tuturor cheltuielilor dovedite ca fiind efectuate de partea civilă G.E. pentru repatrierea şi înmormântarea victimei Ş.B. precum şi a oficiilor ulterioare.

Curtea a apreciat că suma stabilită de prima instanţă cu titlu de daune morale reprezintă o justă şi echitabilă reparaţie a prejudiciului psihic încercat de partea civilă G.E. şi copiii victimei Ş.B., considerându-se că nu se impune majorarea cuantumului daunelor morale.

S-a reţinut despre contribuţia periodică lunară că a fost fixată de prima instanţă în favoarea minorilor G.R.N. şi G.R.M. a fost stabilită la nivelul venitului minim pe economie întrucât victima Ş.B. nu avea un venit permanent. S-a constatat că pentru perioada 14 iulie 2008 - 26 septembrie 2011 contribuţia periodică lunară a fost fixată în favoarea minorilor în sumă globală calculată la nivelul venitului minim pe economie.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs părţile civile G.R.N., G.R.M., G.E. si inculpatul I.C.

Părţile civile G.R.N., G.R.M. şi G.E. au solicitat casarea, în parte, a deciziei recurate şi admiterea în totalitate a cererii de constituire de parte civilă.

Inculpatul I.C. a menţionat că îşi întemeiază calea de atac pe cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 3, 9, 14, 17, 17² şi 18 C. proc. pen.

În esenţă, prin motivele de recurs scrise şi concluziile orale, în apărarea inculpatului s-a susţinut că:

- preşedintele completului de judecată în apel (judecătorul B.O.) era incompatibil să judece apelul inculpatului deoarece, anterior, prin încheierea nr. 225/ R din l4 decembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a soluţionat recursul împotriva încheierii 83 din 10 decembrie 2009 a Tribunalului Botoşani, prin care s-a prelungit durata arestării preventive a inculpatului exprimându-se neechivoc asupra fondului cauzei, în sensul că: „..inculpatul, la data de 13 iulie 2008, în jurul orei 4, pe fondul unei altercaţii, a aplicat victimei lovituri de cuţit în zona coapselor cauzându-i leziuni traumatice care au condus la deces”;

- soluţia de condamnare este consecinţa unei erori grave de fapt deoarece probatoriul administrat nu dovedeşte că inculpatul este cel care a comis infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.;

- motivarea respingerii mijloacelor de probă, solicitate a fi administrate în apel, constituie o simplă aparenţă de motivare deoarece nu s-a demonstrat că acestea nu sunt utile cauzei, respectiv nu s-au pus în evidenţă datele concrete, argumentele care au stat la baza deciziei de a respinge în totalitate administrarea acestora. S-a mai precizat că maniera instanţei de apel care, fără a analiza toate motivele cu care fusese sesizată, a considerat că „îşi însuşeşte motivarea primei instanţe”, apreciind că faptele „au reieşit cu certitudine ..” din probele din dosar, echivalează cu o nemotivare în sensul strict al legii;

- prin respingerea probelor solicitate, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 62 C. proc. pen., care prevăd că instanţa de judecată stabileşte adevărul şi lămureşte cauza sub toate aspectele numai prin probe, fiind încălcate şi dispoziţiile care reglementează dreptul la apărare, prezumţia de nevinovăţie prevăzută de art. 5¹ C. proc. pen. şi dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O.;

- fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., deoarece a fost comisă cu praeterintenţie;

- s-a făcut o greşită individualizarea a pedepsei, solicitând reducerea cuantumului pedepsei şi suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a executării.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor şi a cazurilor de casare invocate, precum şi în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3), Înalta Curte constată următoarele:

Analizând cu prioritate cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen., invocat de inculpatul I.C., se constată că motivul de recurs subsumat acestuia nu este întemeiat.

Potrivit art. 48 alin. (l) lit. a) C. proc. pen., judecătorul este incompatibil a judeca, dacă în cauza respectivă, a soluţionat propunerea de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale.

În cauză, într-adevăr, preşedintele completului de judecată în apel (judecătorul B.O.) a făcut parte, anterior, din compunerea completului de judecată care a soluţionat, prin încheierea nr. 225/ R din l4 decembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, recursul împotriva încheierii 83 din 10 decembrie 2009 a Tribunalului Botoşani prin care se prelungise durata arestării preventive a inculpatului I.C.

Prin decizia în interesul Legii nr. 8/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că judecătorul care a participat la judecarea recursului împotriva încheierii prin care s-a soluţionat propunerea de luare sau prelungire a măsurii arestării preventive a învinuitului ori inculpatului în cursul urmăririi penale nu devine incompatibil să judece cauza în fond, apel sau recurs.

În jurisprudenţa sa, C.E.D.O. a stabilit că judecata în fond sau apel de către un complet format din judecători care anterior s-au pronunţat asupra măsurii arestării preventive, nu constituie, în sine, o încălcare a prevederilor ari 6 paragraful 1 din C.E.D.O. cu privire la imparţialitatea instanţei, Curtea a considerat că, la momentul dezbaterii privării de libertate, judecătorul analizează în mod sumar date existente în dosar în scopul stabilirii dacă există temeiuri pentru suspiciunea privind comiterea unei infracţiuni de către acuzat. Pe de altă parte, în cazul în care este pronunţată o hotărâre, instanţa trebuie să aprecieze dacă probele administrate sunt suficiente pentru a stabili vinovăţia acuzatului. Prin urmare, s-a arătat că suspiciunea şi stabilirea formală a vinovăţiei nu pot fi tratate ca asemănătoare.

Mai mult, instanţa de recurs constată că judecătorul B.O. a făcut opinie separată cu ocazia judecării cauzei în care s-a pronunţat încheierea nr. 225/ R din l 4 decembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, iar paragraful redat de apărarea inculpatului nu face parte din motivarea opiniei separate, ci din motivarea încheierii corespunzătoare opiniei majoritare prin care s-a respins recursul declarant de inculpat împotriva încheierii prin care se dispusese prelungirea duratei arestării preventive.

Având în vedere cele expuse, precum şi caracterul obligatoriu al deciziei în interesul legii potrivit art. 414 alin. (4) C. proc. pen., instanţa de recurs constată că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3 85⁹ pct. 3 C. proc. pen.

Motivul de recurs prin care inculpatul I.C. a criticat respingerea, de către instanţa de apel, a administrării tuturor mijloacelor de probă solicitate în apărare, cu consecinţa pronunţării deciziei exclusiv în baza materialului probator administrat la urmărire penală şi în primă instanţă, se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. (în varianta „prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii”).

Este adevărat că, potrivit art. 378 C. proc. pen., instanţa de apel verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror probe noi, administrate, dar aceasta nu înseamnă că dispoziţiile legale enunţate se aplică în contra respectării dreptului un proces echitabil şi, implicit, a dreptului la apărare, cu atât mai mult cu cât inculpatul I.C. a susţinut, ca motiv de apel, că nu este autorul faptei şi că în mod greşit s-a dispus condamnarea sa pentru comiterea infracţiunii de omor calificat.

În conformitate cu jurisprudenţa C.E.D.O., atunci când i se solicită instanţei să examineze cauza în fapt şi în drept şi să se pronunţe sub aspectul vinovăţiei sau nevinovăţiei reclamantului, aceasta nu poate, din motive de echitate a procesului, să decidă fără aprecierea directă a mărturiilor, C.A.D.O.L.F. nedorind să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective.

În cauză, instanţa de recurs constată că, prin apelul declarat, inculpatul I.C. a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar instanţa de prim control judiciar, fără a administra nemijlocit vreun mijloc de probă, a soluţionat cauza.

În plus, se consideră a fi incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., întrucât instanţa a revenit asupra administrării singurei probe încuviinţate inculpatului, respectiv audierea martorului G.P. şi a respins efectuarea expertizei ADN prorogată după prezentarea şi audierea martorului, în contra dispoziţiilor legale.

Astfel, prin încheierea din 15 februarie 2012, instanţa de apel a admis cererea privind luarea unei declaraţii martorului ocular G.P., dar acesta nu a mai fost audiat întrucât la termenul din 16 ianuarie 2013 instanţa a revenit asupra dispoziţiei de administrare a acestui mijloc de probă, posibil pentru că martorul, fiind arestat şi cu afaceri judiciare la alte instanţe, după cum rezultă din actele dosarului, nu a fost prezentat la Curtea de Apel Suceava, deşi a fost citat pentru mai multe termene de judecată.

Potrivit adresei nr. A26523/PAAB din 11 mai 2012, prin care s-a precizat că martorul nu poate fi adus la termenul din 28 mai 2012, s-a comunicat instanţei ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 31 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 275/2006, să se adreseze A.N.P. în vederea armonizării termenelor între instanţe sau emiterea unei dispoziţii de transfer temporar a martorului G.P. care avea calitate de inculpat într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, fiind în Penitenciarul Aiud. Aceeaşi precizare a fost transmisă instanţei de apel şi pentru termenul din 3 septembrie 2012.

Ulterior, prin adresa nr. 75872/ DSDRP din 26 noiembrie 2012, directorul D.S.D.R.P. a comunicat instanţei că a fost strămutată cauza privind pe G.P. de la Tribunalul Sibiu la Tribunalul Cluj, acesta fiind în Penitenciarul Gherla în baza unui mandat de arestare preventivă, iar la data de 6 decembrie 2012 era fixat termen pentru verificarea legalităţii şi temeinicie arestării preventive şi, având în vedere şi graficul de deplasare a mijloacelor de transport ale Administraţiei Penitenciarelor, nu se putea dispune transferul acestei persoane la Penitenciarul Botoşani în vederea prezentării la Curtea de Apel Suceava pentru termenul din 3 decembrie 2012.

Se constată, aşadar, că martorul G.P. nu a fost audiat deşi, după încuviinţarea cererii privind audierea acestuia, nu a fost administrat vreun mijloc de probă care să conducă la concluzia că audierea martorului nu mai este necesară sau că este inutilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 329 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. De altfel, instanţa de prim control judiciar nici nu a motivat expres dispoziţia prin care a hotărât să nu mai fie administrată proba.

Analizând actele dosarului, instanţa de recurs apreciază că nu se poate accepta că martorul nu a putut fi audiat pentru motivul că acesta se afla în stare de arest preventiv într-o altă cauză, aflată pe rolul unei alte instanţe, iar termenele acordate în acel dosar şi graficul de deplasare a mijloacelor de transport ale Administraţiei Penitenciarelor i-au împiedicat transferul la Penitenciarul Botoşani în vederea prezentării şi audierii sale de către instanţa de apel.

Curtea avea posibilitatea să stabilească un termen care să permită Administraţiei Penitenciarelor să-l prezinte pe martor pentru audiere, în urma verificării în sistemul E. a termenelor acordate în dosarul ce-l privea pe martor, ori să-l audieze pe acesta prin videoconferinţă, prin stabilirea unui termen la care martorul să fie prezentat la curtea de apel în a cărei rază teritorială se afla locul de deţinere al martorului.

Cât priveşte efectuarea unei expertize medico-legale biocriminalistice de tip ADN asupra obiectelor materiale care au fost transmise la dosarul cauzei, se constată că prin încheierea din 15 februarie 2012 a fost prorogată pronunţarea asupra probei după primirea răspunsului de la autorităţile poloneze dacă există în histotecă urme biologice prelevate de la victimă necesare efectuării expertizei AND.

Prin adresa din 22 martie 2012 a Procuraturii Districtuale Varşovia - Praga, secţia a III-a proceduri preliminare, au fost înaintate materialele sub forma unui plic cu material de autopsie/sânge securizat în timpul autopsiei S.B.

La termenul din 28 mai 2012, fără alte precizări, instanţa a prorogat pronunţarea cu privire la admisibilitatea cererii de efectuare a unei expertize ADN a obiectelor materiale care au fost transmise la dosarul cauzei, după prezentarea şi audierea martorului G.P.

După cum s-a arătat, prin încheierea din 16 ianuarie 2013 instanţa a revenit asupra audierii martorului G.P., iar apoi a respins proba cu efectuarea expertizei ADN ca nefiind utilă şi neconcludentă soluţionării cauzei, precizând în considerentele deciziei că proba a fost respinsă întrucât probatoriul administrat în cauză a stabilit cu certitudine că inculpatul I.C. a comis infracţiunea de omor calificat.

Instanţa de recurs consideră că, prin modul în care s-a procedat în raport de solicitarea inculpatului de a se efectua expertiza ADN, s-a adus atingere dreptului la apărare, ca şi componentă a dreptului la un proces echitabil.

Mijlocul de probă în discuţie are caracter ştiinţific, astfel că, în ipoteza în care s-ar constata că printre obiectele ridicate de la faţa locului s-ar afla şi unele aparţinând inculpatului care, eventual, ar prezenta urme ce par a fi de sânge, realizarea unei expertize ADN ar fi de natură a clarifica situaţia de fapt. Instanţa de apel trebuia să ia măsuri pozitive, în sensul de a administra nemijlocit probe, pentru a verifica hotărârea primei instanţe.

Înalta Curte constată, de altfel, că autorităţile judiciare poloneze au transmis organelor judiciare române, mai multe „obiecte materiale de prob” ridicate de la locul comiterii faptei (printre care un cuţit, un şlap de culoare maro deschis), care însă nu au fost valorificate în probaţiune, iar potrivit efectului devolutiv al apelului reglementat de art. 371 C. proc. pen., instanţa este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.

În consecinţă, instanţa de recurs reţine incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., atras de greşita aplicare a legii şi, în raport de dispoziţiile art. 385¹⁵ alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, acesta fiind singurul remediu procesual pentru înlăturarea încălcărilor constatate. Instanţa de apel urmează a avea în vedere şi celelalte critici formulate în recurs de către inculpat, a căror analiză nu mai poate fi realizată, faţă de soluţia pronunţată.

Criticile aduse deciziei atacate de părţile civile G.R.N., G.R.M. şi G.E., care vizează latura civilă, sunt indisolubil legate de modul de soluţionare a laturii penale a cauzei, motiv pentru care recursurile promovate de acestea vor fi admise.

Referitor la măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, se arată că prin încheierea pronunţată la data de 22 martie 2011, în dosarul 950/40/2010, Tribunalul Botoşani, în temeiul art. 139 alin. (l) şi (3⁵) raportat la art. 136 alin. (l) lit. b) şi alin. (4), art. 145 C. proc. pen., a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului I.C. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Spre deosebire de materia arestării preventive, dispoziţiile procedural penale nu prevăd obligaţia instanţei de a se pronunţa, în cursul judecăţii, în sensul menţinerii măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea în cazurile în care se menţin temeiurile care au stat la baza luării măsurii, ceea ce înseamnă că măsura subzistă până la pronunţarea unei soluţii definitive dacă nu intervin motive pentru înlocuirea sau revocarea acesteia, iar în cauză, la acest moment procesul, temeiurile care au stat la baza înlocuirii arestării preventive cu obligarea inculpatului de a nu părăsi localitatea nu au dispărut, din materialul probator rezultând indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, conform art. 143 C. proc. pen.

Aşadar, ţinând seama de caracterul restrictiv al interpretării dispoziţiilor procedurale, potrivit cărora măsurile preventive nu pot fi luate, prelungite sau menţinute ori revocate decât în limitele prevăzute de norma de reglementare, se impune ca măsura obligării de a nu părăsi localitatea să nu poată fi menţinută de instanţa de judecată în raport de dispoziţiile art. 145 C. proc. pen.

În acelaşi sens sunt dispoziţiile art. 350 C. proc. pen., care reglementează măsurile pe care le ia prima instanţă cu privire la starea de libertate la pronunţarea sentinţei, fiind prevăzut, în ipoteza măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, că instanţa se pronunţă numai asupra luării sau revocării acesteia.

În aceeaşi ordine de idei este şi decizia în interesul Legii nr. 76/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385¹⁵ alin. (l) pct. 2 lit. c) şi alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de părţile civile G.E., G.R.N., G.R.M. şi de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 9 din 29 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va casa decizia penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul parţial al avocatului din oficiu, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul avocatului din oficiu pentru termenul din 25 septembrie 2013, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de părţile civile G.E., G.R.N., G.R.M. şi de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 9 din 29 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parţial al avocatului din oficiu, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul avocatului din oficiu pentru termenul din 25 septembrie 2013, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3646/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 3716/2013. Penal. Lovirile sau vătămările... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3635/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3636/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3638/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3646/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3705/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3716/2013. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3728/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 3734/2013. Penal