ICCJ. Decizia nr. 3638/2013. Penal

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3638/2013

Dosar nr. 27587/3/2012

Şedinţa publică din 20 noiembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 14 august 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a constatat inadmisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de petentul revizuent D.N.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin referatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bucureşti din 11 iulie 2011, s-a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuirea formulată de petentul D.N. împotriva sentinţei penale nr. 1154/F din 24 decembrie 2009 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 32682/3/2009, definitivă prin decizia nr. 3037 din 7 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea referatului, parchetul a arătat că solicitarea petentului revizuent D.N. ţine de fondul cauzei, care a fost deja avut în vedere de către instanţele de judecată care au procedat la soluţionarea acesteia, şi, întrucât nu au fost invocate fapte sau împrejurări noi, cererea de revizuire nu poate fi încadrată în cazul de revizuire prevăzut de-dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire în raport de ansamblul actelor şi lucrărilor dosarului, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1154/F din 24 decembrie 2009 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 32682/3/2009 s-a dispus condamnarea inculpatului D.N. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 74 alin. ultim C. pen., art. 76 lit. a) şi art. 80 C. pen. iar în temeiul dispoziţiilor art. 861 şi art. 862 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani ce reprezintă termen de încercare.

În fapt, s-a reţinut că: „în noaptea de 2 din 3 iunie 2009, inculpaţii I.R.M. şi D.N. au organizat, condus şi coordonat preluarea de către inculpaţii N.C.L. şi C.E. a cantităţii de aproximativ 3 kg de substanţă despre care cunoşteau că este heroină, de la colaboratorul având nume de cod „P.G.” şi de la investigatorul sub acoperire cu nume de cod „P.S.”.

În privinţa inculpatului N.C.L. s-a mai reţinut că în noaptea de 2 din 3 iunie 2009, a condus pe drumurile publice autoturismul marca X, fără a poseda permis de conducere.

Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 3037 din 7 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-au dispus următoarele:

„Înlătură cu privire la inculpatul D.N. aplicarea art. 74 alin. ultim, art. 76 lit. a) şi art. 80 C. pen.

În temeiul art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri.”.

Tribunalul a avut în vedere la aprecierea admisibilităţii în principiu a căii extraordinare de atac faptul că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale; având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Prin cererea de faţă, formulată în data de 18 mai 2012, condamnatul D.N. invocă necesitatea reaprecierii materialului probator aflat la dosarul cauzei şi expertizarea înregistrărilor întrucât alături de acesta au mai participat la săvârşirea infracţiunii şi alte persoane, cererea de revizuire astfel formulată nefiind întemeiată în drept de către petentul revizuent.

Tribunalul a reţinut că pentru a se dispune revizuirea unei hotărâri penale definitive în temeiul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este necesar să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanţă la data judecării cauzei, care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Probele trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute. Nu se poate ajunge, astfel, pe cale revizuirii la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză sau la suplimentarea probaţiunii, pe aspecte de fapt avute în vedere de instanţa sau instanţele ce au judecat cauza.

Tribunalul a constatat că motivele de fapt invocate de petent nu se încadrează nici în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi nici în vreun alt caz de revizuire prevăzut de art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel, revizuientul-condamnat D.N., fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinicie ale încheierii.

Prin decizia penală nr. 102 din 19 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost respins, ca tardiv, apelul declarat de revizuientul-condamnat D.N.

Revizuientul-condamnat a fost obligat la plata sumei de 400 RON cu tiulu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON onorariul apărătorului din oficiu s-a dispus a fi avansetă din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar, la termenul de judecată din 19 aprilie 2013, din oficiu, a invocat excepţia tardivităţii căii de atac.

Analizând încheierea apelată din perspectiva momentului declarării căii de atac, Curtea de Apel a constatat că încheierea a fost pronunţată la data de 14 august 2012 şi comunicată revizuientului la aceeaşi dată.

Potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de declarare al apelului este de 10 zile de la comunicare, astfel că cererea de apel datată 27 martie 2013 a fost tardiv formulată.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, condamnatul revizuient a declarat recursul de faţă.

Examinând recursul declarat în raport cu criticile formulate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de condamnatul D.N. este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 14 august 2012, Tribunalul, secţia a II-a penală, a constatat inadmisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de petentul revizuent D.N., dată la care acestuia i-a şi fost comunicată minuta încheierii.

La 29 ianuarie 2013, condamnatul a formulat o cerere către Tribunalul Bucureşti prin care a solicitat eliberarea unei copii de pe încheierea din Camera de Consiliu din 14 august 2012, copie care i-a fost comunicată la 4 februarie 2013.

La 27 martie 2013 (data poştei) condamnatul a formulat cerere apel împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 14 august 2012, arătând în declaraţia olografă că „am primit Ia camera de detenţie minuta prin care mi s-a respins cererea de revizuire şi mi s-a spus că este definitivă, iar în urma cererii din 29 ianuarie 2013 când am primit încheiere în integralitate, am observat că acesta nu este definitivă”.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că în mod legal apelul condamnatului a fost respins ca tardiv, întrucât acesta a exercitat calea de atac cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 363 C. proc. pen., ultima zi în care acesta ar fi putut declara apel fiind 27 august 2012.

Faţă de considerentele ce precedă, urmează ca recursul declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat D.N. împotriva deciziei penale nr. 102 din 19 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3638/2013. Penal