ICCJ. Decizia nr. 3734/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3734/2013
Dosar nr. 7702/99/2012
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 117 din 19 martie 2013, pronunţată de Tribunalul laşi s-a dispus condamnarea inculpatului H.F., în prezent aflat în Penitenciarul laşi, pentru săvârşirea infracţiunii de „viol asupra unei minore care nu a împlinit vârsta de 15 ani”, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 75 alin. (2) C. pen., [prin respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de „loviri sau alte violenţe”, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.], Ia pedeapsa principală de 18 ani şi 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen., pentru o perioadă de 7 ani.
Pe durata şi în condiţiile prev.de art. 71 C. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, respectiv de la 27 iulie 2012 Ia zi.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul H.F., în condiţiile art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ.
în baza art. 17, art. 346, art. 348 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile minore D.I., suma de 50.000 RON cu titlu de daune morale.
În baza art. 189, art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 3.500 RON cheltuieli judiciare, din care: suma de 200 RON reprezintă onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpat în faza de urmărire penală, ce urmează a fi achitat către Baroul laşi din fondurile speciale ale Ministerului Public; suma de 400 RON reprezintă onorariile avocaţilor din oficiu desemnaţi pentru inculpat şi partea vătămată minoră în cursul cercetării judecătoreşti, ce urmează a fi achitată către Baroul laşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept: „lnculpatul H.F. locuieşte fără forme legale la sora sa, într-o casă construită în laşi, are 34 de ani. Astfel cum rezultă din referatul de evaluare, potrivit informaţiilor obţinute din dosar, corelate cu informaţiile oferite de sursele intervievate, caracteristica principală a relaţiilor intrafamiliale este cea de sprijin reciproc.Tânărul este caracterizat prin prisma accidentului pe care l-ar fi suferit în Franţa în mai 2010; astfel, sursele apropiate afirmă că ar avea pierderi de memorie (atât referitoare la memoria de lungă durată, dar mai ales la cea de scurtă durată); sechelele accidentului se concretizează în dureri de cap insuportabile (potrivit afirmaţiilor inculpatului) şi acesta este motivul pentru care consumă excesiv alcool şi cafea. Comportamentul impulsiv al acestuia nu este asociat, potrivit declaraţiilor concubinei (şi mama părţi vătămate minore), cu partea sexuală, în sensul întreţinerii de relaţii intime. Cu ocazia interviului făcut de consilierul de probaţiune a menţionat că nu-şi aminteşte ce s-a întâmplat, dar are încredere în sora sa, martora P.E., care i-a spus că a lovit minora pentru că nu l-a ascultat. Rolul adoptat de inculpat în relaţia cu a sa concubină şi cu fiica acesteia (parte vătămată în cauză) a fost cel de protecţie, predispoziţie declanşată şi alimentată încă din familia de origine prin imaginea surorii mai mari. Pe fondul consumului de alcool a agresat-o pe minoră, de mai multe ori. Din sursele intervievate rezultă că este perceput ca o persoană care se manifestă violent atunci când consumă băuturi alcoolice. De altfel, fapta dedusă judecăţii a fost comisă în astfel de circumstanţe.”
Cu privire la fapta dedusă judecăţii, s-au reţinut următoarele: începând din luna august 2011, inculpatul H.F. (originar din laşi, în vârstă de 33 ani la acel moment) a instituit o relaţie de concubinaj cu numita D.M.G. (în vârstă de 34 de ani, din judeţul Caras-Severin), pe care a cunoscut-o în Italia. Cei doi şi-au stabilit domiciliul în oraşul O., judeţul Caras-Severin, în locuinţa numitei G.V. (mama numitei D.M.G.), însă în cea mai mare parte a timpului au fost plecaţi la muncă în străinătate, în Franţa şi Italia.
În această situaţie, fiica numitei D.M.G., partea vătămata D.I. în vârstă de 13 ani, a fost lăsată în grija bunicii materne G.V., în oraşul O. Cu încuviinţarea mamei, în luna mai 2012, minora D.I. a fost adusă în municipiul laşi, unde a fost lăsată în grija surorii inculpatului, respectiv martora P.E., domiciliată în zona dezvoltată pe şesul râului B., str. A.B. În luna iulie 2012 inculpatul H.F. a revenit în ţară şi s-a cazat în laşi, la sora sa P.E. În seara zilei de 26 iulie 2012, inculpatul a consumat băuturi alcoolice împreună cu membrii familiei şi, pe fondul stării de ebrietate, a luat hotărârea de a întreţine relaţii sexuale cu partea vătămată minoră, D.I.
În realizarea acestei rezoluţii infracţionale, urmărind atragerea minorei în afara sferei de ocrotire oferită de căminul familial, inculpatul a invitat-o pe partea vătămată în oraş, cu promisiunea că îi face cinste cu o pizza. Având încredere în inculpat, pe care îl percepea ca pe un tată, minora D.I. a acceptat invitaţia, astfel că,în jurul orei 03:00, cei doi au plecat de la domiciliu, îndreptându-se către cartierul D. Înainte de a ajunge la puntea peste râul B., inculpatul s-a oprit într-o zonă ferită şi a aşternut pe sol o pătură pe care o luase de acasă, de pe un fotoliu. Inculpatul s-a aşezat pe pătură şi i-a spus minorei să i se alăture, însă aceasta I-a refuzat. Atunci inculpatul a prins-o pe partea vătămată de mână şi a tras-o lângă el, după care a întrebat-o dacă este virgină. Deşi minora i-a spus că este virgină, inculpatul i-a cerut să se dezbrace, iar în urma refuzului acesteia, autorul a lovit victima în mod repetat, cu palmele peste ceafă, dar şi peste faţă. În pofida acestor violenţe, partea vătămată a continuat să se opună, dar a cedat în faţa inculpatului atunci când acesta i-a spus că o va arunca în râul B. Sub ameninţările cu moartea partea vătămată s-a dezbrăcat de pantaloni şi de chiloţi, iar inculpatul s-a urcat deasupra victimei minore, cu care a întreţinut un raport sexual normal şi complet, care a durat circa 5-8 minute. Evident că în tot acest timp partea vătămată s-a opus actului sexual şi a ţipat, strigătele sale de ajutor fiind auzite de mai mulţi locuitori ai blocurilor de peste râul B. În această situaţie, realizând că o persoană de sex feminin se află în primejdie, martora C.A.R. a sunat la Serviciul 112, solicitând intervenţia poliţiei. Din adresa din 27 iulie 2012 a Inspectoratului de Poliţie Judeţean laşi rezultă că S.N.U.A.U. 112 a fost apelat Ia data de 27 iulie 2012 ora 03:41, de către o persoană care s-a prezentat a fi C.A.R.
Mai departe, patrula a fost sesizată la ora 03:45 şi s-a deplasat de îndată în zona indicată prin dispecerat. În acea zonă a fost descoperit şi o altă persoană, respectiv, martorul M.N.D., care a confirmat că a auzit strigăte de ajutor. Organele de poliţie s-au deplasat către zona de unde fuseseră auzite ţipetele şi, pe şesul râului B. au depistat pe inculpat (identificat ulterior), care era complet dezbrăcat, alături de minoră, care prezenta urme de sânge în zona gurii şi a nasului. Din procesul-verbal întocmit urmare a sesizării, ca şi din procesul-verbal de cercetare la faţa locului (împreună cu planşele fotografice anexă) a rezultat faptul că, pe malul râului B., pe o pătură de culoare verde, a fost găsită o persoană de sex masculin de aproximativ 32 de ani, dezbrăcată complet, şi o persoană de sex feminin,de aproximativ 13-14 ani, îmbrăcată cu un hanorac de culoare negru, lângă ea fiind o pereche de pantaloni de culoare roz. Minora prezenta urme de sânge în zona gurii şi a nasului. Aceasta a declarat verbal (deci, imediat după comiterea faptei) că a fost lovită de cel care era lângă ea pentru a întreţine raporturi sexuale. Agenţii de ordine publică au cerut inculpatului să îi însoţească Ia sediul Secţiei 1, însă acesta a refuzat, i-a spus minorei să fugă şi s-a împotrivit cu agresivitate măsurilor dispune de poliţişti. În această situaţie agenţii au trecut la imobilizarea lui şi l-au condus la sediul poliţiei în vederea identificării.
La sediul poliţiei, minora a declarat că, inculpatul i-a propus să meargă la o pizza, însă, când a ajuns pe malul râului B., folosind forţa, H.F. „m-a obligat să întreţin raporturi sexuale cu el, am opus rezistenţă, dar m-a lovit în zona gurii, după care m-a violat”.
Mai departe, minora a fost transportată la Institutul de Medicină Legală laşi, unde a fost examinată. Din procesul-verbal întocmit cu această ocazie rezultă că minora D.I. prezenta echimoze, leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu mijloace contondente şi care pot data din 27 iulie 2012. De asemenea, prezenta o deflorare recentă care putea avea aceeaşi dată. Aceste constatări provizorii au fost ulterior transformate în concluzii. Din raportul de constatare medico-legală din 9 august 2012 a rezultat inclusiv faptul că leziunile au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale. Erau situate pe piramida nazală.
În legătură cu aceste fapte ale inculpatului, s-au menţionat următoarele: din declaraţiile victimei date în faza de urmărire penală rezultă că inculpatul a folosit atât constrângerea fizică, dar şi constrângerea psihică; a recurs la forţă pentru a anihila împotrivirea copiIei: „m-a prins de mână şi m-a tras după el pe pătură”; „m-a întrebat dacă sunt virgină (...) după care mi-a cerut să mă dezbrac, dar eu l-am refuzat, moment în care acesta m-a lovit de două ori cu palma peste cap în zona cefei, după care m-a lovit de două ori cu palma în zona feţei”; „m-a ameninţat că mă va arunca în râul B. şi mă va îneca”; de asemenea, a recurs nu numai la ascendentul dat de statutul pe care îl avea în ochi minorei, aceasta considerându-l tată, dar şi la Constituţia sa fizică, la frica imprimată minorei imediat după ce a tras-o lângă el, a lovit-o şi ameninţat-o; pe parcursul procesului penal, minora D.I. în vârstă de 13 ani la momentul agresiunii, nu a avut constanţă în declaraţiile date; în faza de urmărire penală, a precizat în mod constant că inculpatul H.F. a agresat-o sexual; a descris modalitatea în care acesta a acţionat; declaraţiile victimei minore în faza de urmărire penală au constanţă, atât cele date cu ocazia audierii propriu-zise, cât şi cele date cu ocazia desfăşurării altor acte procedurale (cercetarea la faţa locului, examinarea medico-legală, consilierea psihologică; din analiza fişei de examinare psihologice, rezultă că, în faţa psihologului, în cadrul aceleiaşi faze procesuale, a precizat în mod indubitabil faptul că, a fost „lovită de către H.F. cu palmele în zona feţei, ameninţată, „mi-a spus că mă strânge de gât şi că mă aruncă în B.”, după care a întreţinut cu ea un act sexual forţat); mai mult, persoanele din anturajul apropiat, cu care a vorbit după comiterea agresiunii, precizează că minora a făcut trimitere la inculpat ca fiind cel care a agresat-o sexual; astfel, martora H.A.D., sora inculpatului, a declarat în data de 27 iulie 2012 că, minora i-a relatat faptul că, „în jurul orei 03:00 a fost trezită din somn de către H.F. şi au ieşit din curte pentru a merge în oraş. În zona şes B. a fost agresată fizic de către acesta şi a dezbrăcat-o şi a încercat să întreţină raporturi sexuale „martora P.E. a declarat în data de 27 iulie 2012 că, nepoata ei vitregă, respectiv D.I. i-a spus că, în dimineaţa aceleiaşi zile, în jurul orei 03:00, în timp ce se odihnea, la un moment dat a fost trezită de către tatăl ei vitreg, respectiv, inculpatul H.F., care i-a spus să meargă cu el în oraş pentru a cumpăra pizza, lucru cu care ea a fost de acord. Acestei martore, victima i-a relatat în detaliu ce s-a întâmplat, cu atât mai mult cu cât această martoră a asistat şi la audierea victimei, în calitate de tutore. Minora I-a indicat în mod clar pe inculpat ca fiind persoana ce a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el. Mama victimei, chemată din Italia de una din surorile inculpatului, după declanşarea cercetărilor, a afirmat că, a găsit-o pe fiica ei internată în Centrul de Primiri în Regim de Urgenţă laşi. Aceasta i-a povestit în detaliu ce s-a întâmplat, aspecte care coincid cu cele anterior menţionate şi care dovedesc constanţă în declaraţiile victimei în faza de urmărire penală; toate relatările minorei îl plasează pe inculpat ca agresor. Însă declaraţiile şi relatările părţii vătămate din faza de urmărire penală se coroborează cu celelalte probe la care instanţa a făcut deja referire. Mai mult, analiza procesului-verbal de cercetare la faţa locului este edificatoare în a-I considera pe inculpat ca fiind autorul agresiunii sexuale (astfel, partea vătămată minorăjn prezenţa martorului asistent M.N.D., a declarat, la doar câteva minute de la obligarea Ia întreţinerea de relaţii sexuale de către inculpat, ce i s-a întâmplat; cu această ocazie a precizat clar că inculpatul, la adresa căruia folosea apelativul tată, a fost cel care a forţat-o; mai mult, din procesul-verbal de efectuare de verificări, în baza sesizării telefonice, rezultă că a fost găsită, în zona menţionată, pe o pătură de culoare verde, o persoană de sex masculin de aproximativ 32 de ani, dezbrăcată complet, persoană identificată ulterior ca fiind inculpatul H.F., care a început să aibă un comportament agresiv, spunându-i tinerei în cauză să fugă. Tânăra era partea vătămată minoră D.I., care prezenta urme de sânge în zona gurii şi a nasului şi care a declarat verbal, imediat după comiterea faptei, că a fost lovită de cel care se afla lângă ea pentru a întreţine raporturi sexuale); în cursul cercetării judecătoreşti, au intervenit o serie de modificări în declaraţii, urmare a mai multor factori. Astfel, deşi mama victimei, D.M.G., a solicitat externarea minorei din Centrul de Primire în Regim de Urgenţă cu obligaţia de a se stabili la domiciliul din oraşul O., judeţul Caraş-Severin, atât aceasta cât şi minora au continuat să locuiască la familia inculpatului, mai precis la martora P.E. Ca atare, minora nu a mai continuat şedinţele de consiliere psihologică, deşi, din prima fisă de examinare psihologică făcută victimei la data de 6 august 2012 în cursul urmăririi penale rezulta că tabloul clinic indica simptome de traumă, specifice unei situaţii de criză, de punere în pericol a propriei existenţe; stare de depersonalizare şi depreciere; tensiune interioară cu ruminaţii şi flashback-uri. Mai mult, după externarea minorei, mama a considerat necesar să îl viziteze pe inculpat în Penitenciarul laşi, unde a fost însoţită de minoră de patru ori. Urmare a acestor vizite, coroborat cu împrejurarea că cele două au continuat să locuiască la familia agresorului, care au exercitat influenţe asupra mamei şi minorei, aceasta din urmă şi-a modificat declaraţiile şi a vorbit, pentru prima dată de când au fost declanşate cercetările în cauză, despre o nouă persoană, un băiat pe nume D., pe care l-ar fi cunoscut pe net. Din declaraţia victimei date în faţa instanţei rezultă că ea şi mama ei locuiesc la sora inculpatului, respectiv la P.E., şi „inculpatul nu a încercat să întreţină relaţii sexuale” cu ea, ci doar „m-a găsit la jumătatea câmpului, iar D. era peste mine. Eram dezbrăcată de la jumătate în jos. Şi D. Era (...) nu am ţipat ci, doar atunci când tatăl meu m-a oprit să alerg după D., am strigat D., D., ia-mă cu tine. Tata m-a luat acasă, m-a certat ca un părinte, am început să plâng şi, când a venit poliţia, eram aproape de casă. Eram îmbrăcată.” Această susţinere, ca şi cea potrivit cu care D. ar fi lovit-o peste nas sunt lipsite de realism şi de suport probatoriu. Nu sunt altceva decât rodul influenţelor exercitate de inculpat şi familia acestuia. Aceştia au profitat de faptul că mama victimei nu obţine venituri în România şi nu câştigă nici un ban. Martorul asistent M.N.D. a declarat pe întreg parcursul procesului penal, inclusiv în faţa instanţei, că minora a ţipat şi, fără a folosi vreun nume sau apelativ, a spus „dă-mi drumul să mă duc acasă”. Martora C.A.R., care a apelat serviciul 112, a precizat că se auzeau ţipete, fata ţipa opreşte-te, opreşte-te şi zgomote ca şi cum cineva lovea cu palma. Aceasta a văzut „o fată, care era îmbrăcată, plângea, dar am văzut că era plină de sânge în jurul gurii şi spunea poliţiştilor că a fost luată din casă, că a fost bătută, că a fost violată (...)”. Imediat după comiterea agresiunii, victima a precizat că a fost luată din casă. Nu a vorbit nici un moment despre faptul că şi-ar fi dat întâlnire cu cineva în acea zonă. Ori, din casă nu putea a fi luată decât de cineva foarte apropiat, care a şi fost găsit la locul faptei, respectiv inculpatul. Susţine minora că poliţiştii au ţipat la ea şi i-au cerut să semneze nişte hârtii. Însă, astfel cum rezultă din declaraţia dată în faza de urmărire penală, la audiere a participat inclusiv martora P.E., sora inculpatului trecută ca şi tutore. Aceasta nu a susţinut, în acelaşi moment procesual, deşi a dat declaraţie, că s-ar fi exercitat vreo presiune asupra minorei sau chiar asupra ei. În plus, la audiere a participat inclusiv un asistent social. În cursul cercetării judecătoreşti, martora P.E. a susţinut nu numai că nu a participat în mod efectiv la audierea minorei de către organele de poliţie, dar susţinerile făcute de ea sunt diferite de cele consemnate în declaraţia dată la 27 iulie 2012, declaraţie pe care nu a mai citit-o, ci doar semnată. A încercat să contureze varianta susţinută de minoră în faţa instanţei şi a afirmat că D.I. mai pierdea timpul pe calcuIator. Martora H.A.D., cealaltă soră a inculpatului, a făcut trimitere, în cursul cercetării judecătoreşti, la o persoană D. cu care minora mai comunica pe net. Despre acest băiat s-a vorbit pentru prima dată abia când mama victimei a ajuns în laşi, la familia inculpatului şi au avut loc vizitele la penitenciar, împreună cu minora. Chiar şi în astfel de circumstanţe, surprinderea inculpatului dezbrăcat lângă minora D.I., de asemenea dezbrăcată de la brâu în jos, împrejurare coroborată cu celelalte probe directe (declaraţia martorei C.A.R., procesele-verbale de consemnare a împrejurărilor surprinse de organele de poliţie alertate, raportul de constatare medico-legală ce atestă o deflorare ce poate data din 27 iulie 2012) sunt edificatoare pentru a concluziona că agresiunea sexuală a fost comisă de către H.F. Având în vedere declaraţiile contradictorii ale victimei minore, instanţa a dispus audierea doamnei psiholog L.B.; aceasta a desfăşurat şedinţele de consiliere a victimei pe perioada prezentei ei în Centrul de Primiri în Regim de Urgenţă. Din declaraţia acesteia rezultă că primele declaraţii date de minoră sunt veridice, ca şi cea dată de victimă în prezenţa mamei ei, la momentul la care aceasta din urmă a ajuns în laşi, prin care îl prezintă pe inculpat ca şi agresor. Pe de altă parte, prezenţa mamei, la acel moment iniţial, a constituit un real sprijin pentru copil, care nu avea o persoană de suport. Odată cu reintegrarea minorei Ia mamă, respectiv la data de 6 august 2012, dat fiind şi angajamentul acesteia de a se stabili în oraşul de domiciliu, respectiv O., încălcat, de altfel, ca şi faptul că au continuat să locuiască la familia inculpatului şi să-l viziteze pe acesta din urmă la locul de deţinere, au apărut declaraţii contradictorii şi primele referiri la o persoană de sex masculin pe nume D.; din raportul psihologic de evaluare a situaţiei copilului D.I., întocmit de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Serviciul de Urgenţă, judeţul Caraş-Severin rezultă că minora este avidă de stabilitate, securitate emoţională şi de un mediu care să-i confere linişte şi mai puţine probleme; manifestă susceptibilitate faţă de stimuli externi; a prezentat trăiri specifice, coşmaruri, reamintiri intruzive (flashback-uri), tulburări de concentrare a atenţiei, senzaţie de teamă, hipervigilenţă, irascibilitate, tulburări de somn; de asemenea, victima a precizat că, pe durata procesului, mama sa, la îndemnul inculpatului, i-a sugerat să-şi schimbe declaraţia în sensul favorizării acestuia; odată revenită în oraşul de domiciliu, minora a început să frecventeze şcoala, s-a integrat în colectivitate, are un grup de prieteni; mai trebuie subliniat că, din acelaşi raport psihologic de evaluare rezultă că, în viaţa victimei este implicată o persoană cu prenumele de D., respectiv, D.D.D., care este fratele minorei, în prezent beneficiind de o măsură de protecţie specială, respectiv cea a plasamentului la un asistent maternal profesionist, de pe raza judeţului Caraş-Severin; în faza judecăţii, inculpatul a negat întreţinerea de relaţii sexuale cu minora; mai mult, a negat şi conţinutul referatului de evaluare psiho-socială, precizând că nu este adevărat că ar fi Iovit-o pe minoră peste faţă pentru că nu l-a ascultat. Cu toate acestea în faza de urmărire penală, precizează: „nu-mi aduc aminte motivul, dar ştiu că m-am enervat, i-am aplicat două-trei palme peste faţă D.I., aceasta a început să ţipe şi să fugă, am fugit după ea, m-am împiedicat, am căzut jos, în acel moment au venit organele de poliţie”; din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 14 februarie 2013, întocmit de Institutul de Medicină Legală laşi, rezultă că inculpatul este în evidenţa Spitalului S. laşi cu două internări, cu diagnosticul de „tulburări de comportament”; trebuie menţionat că raportul a fost întocmit cu luarea în considerare a documentelor medicale primite la solicitarea instanţei de la unităţile spitaliceşti din Italia, unde, în 2007 figurează cu o intervenţie neurochirurgicală pentru „traumatism cranian şi fractură craniană înfundată”; ulterior, a mai fost înregistrat cu cefalee uşoară, ameţeli şi deranjarea vederii; s-a constatat o tendinţă de simulare a unei afecţiuni neurologice neconfirmată de documentele medicale din Italia şi de examenele complementare actuale; s-a concluzionat că, inculpatul a prezentat la data comiterii agresiunii sexuale diagnosticul de „tulburare de personalitate emoţional-instabilă cu agravări onirofile”, a avut capacitate psihică de apreciere critică asupra conţinutului şi consecinţelor social-negative ale faptei, acţionând cu discernământ; legat de vârsta victimei, s-a menţionat că, inculpatul ştia foarte bine că minora nu a împlinit 15 ani, dată fiind tocmai relaţia apropiată existentă între cei doi; mai trebuie amintit faptul că minora îl apela pe inculpat cu tată.
După cum s-a precizat mai sus, inculpatul H.F. a adoptat o poziţie procesuală necorespunzătoare, atât în faţa instanţei de judecată, cât şi în faza de urmărire penală. La început a admis doar că a lovit-o, descoperind-o cu un băiat pe malul B.ului. Ulterior, a precizat că nu îşi mai aminteşte nimic din ce s-a întâmplat în noaptea de 26 din 27 iulie 2012. Episodul agresiunii fizice asupra minorei i l-ar fi povestit sora sa, martora P.E. şi l-a acceptat, dar nu îşi aminteşte nimic. Mai mult în faţa instanţei a negat inclusiv consemnările din referatul de evaluare psiho-socială; unde, a susţinut că ar fi lovit-o pe victimă pentru că nu l-a ascultat.
Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul laşi rezultă (pe lângă cele deja subliniate la începutul prezentei hotărâri) că, întreaga evoluţie a inculpatului, din copilărie până în prezent, a fost marcată de debutul timpuriu în comportamentul infracţional şi conturarea unei mentalităţi infracţionale puternice, ca urmare a numeroaselor sale condamnări.
De asemenea, în cazul inculpatului s-au constatat existenţa unor probleme legate de consumul de alcool şi de gestionarea furiei. S-a concluzionat prin referat că reabilitarea inculpatului trebuie susţinută printr-o intervenţie de specialitate psiho-terapeutică, în scopul restructurării cognitiv-comportamentale a acestuia. S-a considerat în mod imperios necesar includerea inculpatului în programe specializate de terapie comportamentală adaptate etapei în care se află, în scopul reducerii consumului de alcool şi identificării de strategii propriile prevenire şi intervenţie în situaţiile de criză.
În drept: Fapta inculpatului H.F. care, în noaptea de 26 din 27 iulie 2012, mai exact în data de 27 iulie 2012, în jurul orei 03:00, prin exercitarea unor acte de violenţă fizică (aplicarea de lovituri repetate în zona feţei) şi a unor constrângeri morale (ameninţări cu moartea prin înecare în râul B.), profitând şi de imposibilitatea victimei de a se apăra, a obligat-o pe partea vătămată D.I., minoră în vârstă de 13 ani, să suporte un raport sexual normal, cu penetrare intra-vaginală completă şi deflorare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „viol exercitat asupra unei minore ce nu a împlinit 15 ani”, prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen.
În cauza de faţă, după cum s-a arătat mai sus, nu există nici un dubiu cu privire la faptul că inculpatul este autorul agresiunii sexuale. Din procesul-verbal întocmit urmare a sesizării de către martora C.A.R., ca şi din procesul-verbal de cercetare la faţa locului (împreună cu planşele fotografice anexă) a rezultat faptul că, pe malul râului B., pe o pătură de culoare verde, a fost găsită o persoană de sex masculin de aproximativ 32 de ani, dezbrăcată complet şi o persoană de sex feminin, de aproximativ 13-14 ani, îmbrăcată cu un hanorac de culoare negru, lângă ea fiind o pereche de pantaloni de culoare roz. Minora prezenta urme de sânge în zona gurii şi a nasului. Aceasta a declarat verbal (deci, imediat după comiterea faptei) că a fost lovită de cel care era lângă ea pentru a întreţine raporturi sexuale (respectiv, de către inculpatul H.F.). Agenţii de ordine publică au cerut inculpatului să îi însoţească la sediul Secţiei 1, însă acesta a refuzat, i-a spus minorei să fugă şi s-a împotrivit cu agresivitate măsurilor dispuse de poliţişti. În această situaţie agenţii au trecut la imobilizarea lui şi l-au condus la sediul poliţiei în vederea identificării. Acolo a şi fost identificat. Mai mult, la sediul poliţiei, minora a declarat că, inculpatul i-a propus să meargă la o pizza, însă, când a ajuns pe malul, râului B., folosind forţa, H.F. „m-a obligat să întreţin raporturi sexuale cu el, am opus rezistentă, dar m-a lovit în zona gurii, după care m-a violat!”. Martorii asistenţi nu au văzut altă persoană de sex masculin în afara inculpatului Ia locul comiterii agresiunii. Rudele inculpatului au aflat în acea zi de la partea vătămată ce i s-a întâmplat şi cum H.F., prin constrângere fizică şi psihică, morală, recurgând nu numai la ascendentul dat de statutul său (era apelat cu tată), dar şi la constituţia sa fizică, a obligat-o la întreţinerea unui raport sexual (a se vedea în acest sens precizările instanţei de mai sus, cu trimitere la declaraţiile părţii vătămate date în faza de urmărire penală, ale martorilor H.A.D., P.E., M.N.D., la toate înscrisurile care reliefează profilul psihic şi psihologic al minorei, inclusiv cel comunicat instanţei de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Serviciul de Urgenţă, judeţul Caraş-Severin. Prin urmare, nu poate fi reţinută încadrarea juridică prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., respectiv loviri sau alte violenţe, astfel că solicitarea formulată de inculpat prin apărător în această privinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. urmează a fi respinsă. De altfel, lovirea victimei a fost recunoscută de inculpat doar în faza de urmărire penală, în cursul judecăţii precizând că a aflat despre faptul că ar fi lovit victima de la sora sa P.E., care la rândul său aflase de la partea vătămată minoră, dar el nu-şi aminteşte acest lucru.
Faţă de aspectele de fapt şi de drept expuse s-a dispus condamnarea inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei principale ce va fi aplicată şi a modului ei de executare, instanţa va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, dispoziţiile generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpat este unul foarte ridicat, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, aşa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care fapta a fost comisă şi, nu în ultimul rând, urmările produse, respectiv, încălcarea libertăţii de mişcare, a libertăţii sexuale şi a integrităţii corporale a unei fetiţe de doar 13 ani, a bazelor morale care trebuie să lumineze viaţa unui copil, pe care trebuie să se sprijine familia lărgită sau acceptată, atingerea adusă dezvoltării fizice şi psihice a victimei minore. Prin raportare mai ales la vârsta părţii vătămate, la împrejurarea că aceasta era virgină, la faptul că minora a avut încredere deplină în inculpat, pe care îl considera drept tată, acesta din urmă profitând de ascendentul asupra ei, dat atât de acest statut, cât şi de relaţiile anterioare derulate în mod firesc tocmai urmare a acestei percepţii, trebuie subliniat faptul că agresiunea sexuală şi-a pus amprenta asupra dezvoltării psihice a copilului, asupra echilibrului socio-afectiv al acestuia, astfel cum rezultă din fişele de examinare psihologică analizate mai sus. Modul de desfăşurare a infracţiunii a fost unul foarte agresiv: ameninţată cu înecul în râul B., folosind forţa fizică, lovind-o în mod repetat în zona feţei şi a capului (din raportul de constatare medico legală rezultă că minora prezenta echimoze şi excoriaţii în zona nasului, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale; martorii asistenţi au declarat că fetei îi curgea sânge din nas şi din zona gurii). Impactul evenimentelor asupra sistemului de valori al minorei, sentimentului de securitate ce ar trebui să însoţească orice copil la această vârstă, a fost unul puternic; astfel, suferinţele fizice şi psihice pricinuite ca urmare a agresiunii sexuale la care a fost supusă au conturat, Ia prima evaluare psihologică, un tablou clinic care indica simptome de traumă, specifice unei situaţii de criză, de punere în pericol a propriei existenţe; stare de depersonalizare şi depreciere; tensiune interioară cu ruminaţii şi flashback-uri. La rândul său inculpatul prezintă un pericol social ridicat fapt dovedit de modalitatea şi împrejurările în care a comis infracţiunea (pe fondul consumului de alcool, prin ameninţare şi prin violenţă fizică).
În plus, atitudinea acestuia de după comiterea faptei, a fost caracterizată prin detaşare emoţională. Încă de la început, de la momentul la care a fost surprins de organele de poliţie, a încercat să scape de responsabilitate, cerându-i minorei să fugă, iar el devenind suficient de agresiv pentru a trebui să fie imobilizat.
Ulterior, nu numai că nu a manifestat empatie pentru minoră, dar, odată cu apariţia mamei minorei, prin intermediul acesteia, a încercat să denatureze mersul procesului, şi a convins minora (care a fost adusă în vizită la penitenciar de mama sa tocmai pentru acest lucru) să-şi schimbe declaraţiile şi să facă vorbire despre o altă persoană de sex masculin. Cum am analizat această împrejurare, fac trimitere la cele mai sus menţionate. De altfel, chiar din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 14 februarie 2013, întocmit de Institutul de Medicină Legală laşi, rezultă că s-a constatat la inculpat o tendinţă de simulare. lmportante sunt şi concluziile referatului de evaluare, analizate mai sus, dar care evidenţiază faptul că reabilitarea inculpatului trebuie susţinută prin includerea acestuia în programe structurate, care să vizeze sprijinirea lui în stoparea consumului de alcool, dar şi în adoptarea de noi abilităţi personale. De asemenea, trebuie menţionat că profilul inculpatului este unul agresiv, pe fondul consumului de alcool.
De asemenea inculpatul este recidivist postexecutoriu, în cauză fiind reţinute dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. În antecedenţă, inculpatul a suferit mai multe condamnări definitive pentru infracţiuni contra patrimoniului, în special.
În funcţie de aceste criterii, cât şi de dispoziţiile părţii generale ale C. pen., precum şi de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, ţinând cont şi de întreaga situaţie de fapt reţinută în sarcina inculpatului, instanţa i-a aplicat acestuia o pedeapsă principală cu închisoarea orientată înspre maxim.
Alăturat de pedeapsa principală, instanţa, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. îi va aplica inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a, lit. b) şi e) C. pen. pe o durată de şapte ani, ţinând cont de împrejurările evidenţiate în considerentele prezentei hotărâri. În cauză s-a putut aplica pedeapsa complementară a degradării militare, prevăzută de art. 67 C. pen., întrucât inculpatul nu are stagiul militar satisfăcut. La individualizarea, în această modalitate, a pedepselor complementare, instanţa a avut în vedere tocmai comportamentul ilicit şi nedemn al inculpatului, atitudinea lui în relaţiile cu persoanele de sex opus, în relaţiile de familie, consumul excesiv de alcool şi violenţele fizice şi psihice, relevate de probele menţionate mai sus, apreciind că acesta este incompatibil cu calitatea de tutore sau curator.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen., existând identitate de raţiune în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei accesorii şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii aceloraşi drepturi, astfel că, motivele care au determinat şi au impus aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen. sunt aceleaşi cu cele care reclamă incidenţa art. 71 C. pen.
Constatând că temeiurile ce au stat la baza luării, şi ulterior menţinerii stării de arest preventiv a inculpatului nu s-au modificat, ci, din contră, s-au consolidat, mai ales că s-a dispus condamnarea acestuia, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a menţinut această măsură preventivă.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, respectiv de la 27 iulie 2012 la zi.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, instanţa a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul H.F., în condiţiile art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, la termenul din 17 septembrie 2012, în temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. (1) C. proc. pen. a fost pornită şi exercitată din oficiu acţiunea civilă pentru partea civilă minoră, iar în temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. (2) C. proc. pen.s-a pus în vedere reprezentanţilor legali ai părţii vătămate să prezinte întinderea daunelor materiale şi morale suferite de minoră, toate datele necesare şi cheltuielile făcute cu însănătoşirea acesteia; de precizat că, nu au fost oferite instanţei date cu privire la prejudiciul material presupus cauzat victimei minore.
În ceea ce priveşte prejudiciul moral, s-a arătat că este cunoscut faptul că acesta este rezultatul lezării unui drept nepatrimonial şi, deşi s-a considerat că este imposibilă o reparare pecuniară a acestuia, invocându-se caracterul arbitrar al acestei reparaţii, neputându-se stabili nici un fel de echivalenţă între durerea morală şi o anumită sumă de bani, totuşi prezenţa acestuia ca parte componentă a prejudiciului în ansamblu, şi-a găsit o aplicare constantă în practica judiciară. Despăgubirile acordate pentru prejudicii izvorâte din fapte ilicite trebuie să reprezinte întotdeauna o acoperire integrală şi nu se stabilesc în raport cu posibilităţile materiale ale inculpatului sau ale victimei. Esenţială, s-a reţinut a fi stabilirea concordanţei dintre întinderea prejudiciului moral şi cuantumul despăgubirii, nefiind admisă nici o diferenţă în plus, şi nici o diferenţă în minus. În cazul lezării relaţiilor sociale referitoare la libertatea de mişcare, la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, Ia desfăşurarea vieţii sexuale a persoanei cu respectarea normelor morale, Ia convieţuirea socială, în cazul lezării bazelor morale care trebuie să lumineze viaţa unui copil, a integrităţii fizice şi psihice a unui minor, pentru cuantificarea prejudiciului moral, nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care în raport cu consecinţele, pe oricare plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze dezechilibrele morale, dificultăţile în adaptare, carenţele de la nivelul gândirii, astfel cum rezultă din fişele de evaluare psihologică.
Astfel, s-a reţinut că această cuantificare nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de partea civilă în plan psihic importanţa valorilor lezate şi măsura în care li s-a adus atingere, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială şi socială a părţii civile. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral efectiv produs.
În cauză, instanţa a fost în măsură să aplice aceste criterii, urmare a faptului că a fost produs acel minim de argumente şi indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin acţiunile exercitate de către inculpat, de natură a duce la evaluarea echitabilă a despăgubirilor ce ar urma să compenseze prejudiciul moral efectiv produs părţii civile minore. S-a reţinut că sunt evidente consecinţele negative suferite de partea civilă în plan psihic, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea acesteia la viaţa socială (minora vrea să fie lăsată în pace, să nu mai fie tulburată de prezenţă diverselor autorităţi şi să îşi vadă liniştită de cursul firesc al vieţii), traumele psihice (puse în evidenţă nu numai de constrângerea fizică şi morală şi de impactul acţiunilor agresive, dar şi de atitudinea inculpatului imediat după comiterea faptei, i-a cerut să fugă; ulterior, în cursul cercetării judecătoreşti, a determinat-o să-şi schimbe declaraţiile; s-a subliniat că victima era virgină, că a fost violentată fizic într-un mod degradant, lovită peste cap, peste faţă de mai multe ori, suficient de tare cât să-i producă leziuni, a fost trasă de mână pentru a o imobiliza în poziţia culcat; după comiterea agresiunii, victima a suferit un şoc posttraumatic, manifestat inclusiv prin stări fizice deplorabile; acest şoc a fost accentuat prin faptul că a fost dusă să-l viziteze la penitenciar, tocmai pentru a o determina să-şi schimbe declaraţia; a fost şantajată sufleteşte, precizându-i, astfel cum rezultă din ultimul raport de evaluare, că trebuie să se comporte ca o familie, şi să aibă grijă de el,ca tată). În urma programelor de consiliere, minora a reuşit să depăşească perioada în care nu dorea să comunice cu nimeni şi a continuat cursurile şcolare. Toate aceste împrejurări, de asemene, au fost avute în vedere la cuantificarea despăgubirilor morale ce vor fi acordate.
Faţă de cele arătate instanţa a apreciat că, alături de pedeapsa aplicată inculpatului pentru fapta comisă, suma de 50.000 RON este necesară şi echitabilă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de victima minoră.
În consecinţă.în baza art. 17, art. 346, art. 348 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile minore D.I. suma de 50.000 RON cu titlu de daune morale.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 C. proc. pen., precum şi pe cele ale art. 191 alin. (1) C. proc. pen. în ceea ce priveşte onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, precum şi cheltuielile judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termenul prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul H.F. a declarat apel solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicate pe care îl consideră prea mare, raportat la poziţia sa de recunoaştere în faţa instanţei de apel şi a problemelor sale de sănătate, care l-au împiedicat să-şi dea seama de gravitatea faptei în momentul comiterii ei.
Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului de fond şi sentinţa criticată, prin prisma motivelor de apel, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat următoarele: Instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul procesului penal, din care rezultă atât existenţa faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât şi săvârşirea acesteia cu vinovăţie, în forma cerută de lege.
Astfel, au fost valorificate mijloacele de probă strânse în faza de urmărire penală şi constând în procesul-verbal de sesizare prin Serviciul 112, procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi de ridicare a unor mijloace materiale de probă, declaraţiile părţii vătămate D.I., copia certificatului de naştere a părţii vătămate, raportul de constatare medico-Iegală, fişa de examinare psihologică a victimei, relaţii anchete sociale, declaraţiile martorilor H.A.D., M.N.D., B.M., C.A.R., P.E., D.M.G., declaraţiile inculpatului care au fost coroborate în sensul art. 69 C. proc. pen. cu dovezile administrate la instanţa de fond.
Curtea a constatat că pentru prima dată, exclusiv în faţa instanţei de apel, inculpatul a declarat că recunoaşte în integralitatea ei infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Faţă de poziţia de recunoaştere a inculpatului în faţa instanţei de apel şi a problemelor reale medicale care rezultă din actele depuse la dosar, Curtea a constatat că pedeapsa aplicată acestuia este prea mare. S-a reţinut că este de netăgăduit că fapta comisă de inculpat are o gravitate sporită, confirmată generic şi de limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, dar şi în concret, de circumstanţele de fapt efective în care acţiunea cu caracter, infracţional a fost desfăşurată de făptuitor.
Individualizarea pedepselor presupune însă atât analizarea aspectelor defavorabile cât şi cele favorabile inculpatului, precum şi a tuturor celorlalte criterii stabilite de art. 72 C. pen. care se referă la împrejurările săvârşirii faptei, gravitatea acesteia, dată de urmările produse ori care s-ar fi putut produce, dar şi cele cu caracter personal ce ar putea determina atenuarea sau agravarea răspunderii penale.
Pedeapsa stabilită pentru infracţiunea comisă trebuie în acelaşi timp individualizată pentru a răspunde principiului proporţionalităţii în sensul unui raport echitabil şi echilibrat între fapta săvârşită şi răspunderea penală şi a unei corecte, necesare şi corespunzătoare adecvări a pedepsei la scopul legii penale, în condiţiile prevăzute de art. 52 C. pen.
Aplicarea unei pedepse de 18 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de „viol”, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (3), teza I C. pen., s-a apreciat că este prea mare în condiţiile în care acesta a recunoscut fapta şi la data comiterii agresiunii inculpatul a prezentat diagnosticul de „tulburare de personalitate emoţional-instabilă cu agravări onirofiie”.
Curtea a considerat că pedeapsa de 16 ani închisoare ce a aplicat-o inculpatului, respectă principiul proporţionalităţii şi justei echilibrări între natura valorilor sociale lezate şi sancţiunea penală, deoarece ca mijloc de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea conţinând dezaprobarea legală şi judiciară atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită cât şi referitor la comportamentul infractorului care trebuie astfel să se convingă că nerespectarea legii presupune pedepsirea sa şi să evite în viitor comiterea unor alte fapte antisociale.
Drept consecinţă,pentru considerentele expuse, Curtea a admis apelul inculpatului conform art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a desfiinţat în parte, în latură penală sentinţa, cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei aplicate inculpatului de prima instanţă, fiind menţinute toate celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.
Raportat la gravitatea faptei comise, Curtea a apreciat de asemenea, că se impune menţinerea arestării preventive a inculpatului, deducând arestarea preventivă la zi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul H.F.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, a susţinut motivele scrise de recurs, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., solicitând următoarele:
- achitarea inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu reţinerea dispoziţiilor art. 48 C. pen.
- reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi 76 C. pen. şi aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de inculpatul H.F. prin raportare Ia dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ei doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, Ia data de 18 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar Ia chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că recurentul inculpat şi-a motivat recursul în termen, respectiv la data de 29 octombrie 2013 şi la data de 21 noiembrie 2013, (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 27 noiembrie 2013), respectându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar, apreciază însă, că aceste critici formulate de recurentul inculpat nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., întrucât, reindividualizarea pedepsei era prevăzută în cazul de casare prevăzut de pct. 14 teza I al art. 3859 C. proc. pen., însă acest caz de casare, a fost abrogat, prin Legea nr. 2/2013.
Cu privire la solicitarea de achitare a inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat Ia art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu reţinerea dispoziţiilor art. 48 C. pen., de asemenea se constată că nu se circumscrie cazului de casare invocat, întrucât pentru a se înlătura răspunderea penală a inculpatului, era necesar ca din expertiza medico-legală efectuată să rezulte că inculpatul a acţionat fără discernământ;
Or, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 14 februarie 2013, întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi, rezultată că inculpatul este în evidenţa Spitalului S. laşi cu două internări, cu diagnosticul de „tulburări de comportament”; raportul fiind întocmit cu luarea în considerare a documentelor medicale primite la solicitarea instanţei de fond de la unităţile spitaliceşti din Italia, unde, în anul 2007, inculpatul figurează cu o intervenţie neurochirurgicală pentru „traumatism cranian şi fractură craniană înfundată”; ulterior, a mai fost înregistrat cu cefalee uşoară, ameţeli şi deranjarea vederii; din concluziile acestui raport rezultă că, (...) „s-a constatat o tendinţă de simulare a unei afecţiuni neurologice neconfirmată de documentele medicale din Italia şi de examenele complementare actuale”; s-a concluzionat că, inculpatul a prezentat la data comiterii agresiunii sexuale diagnosticul de „tulburare de personalitate emoţional-instabilă cu agravări onirofile”, a avut capacitate psihică de apreciere critică asupra conţinutului şi consecinţelor social-negative ale faptei, acţionând cu discernământ;
Drept urmare, criticile invocate de către inculpat, privesc netemeinicia deciziei şi nu nelegalitatea acesteia, aspect care nu poate fi cenzurat din această perspectivă, urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 2/2013, astfel că Înalta Curte nu poate să procedeze la o nouă reindividualizare a pedepsei aplicată inculpatului.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.F. împotriva deciziei penale nr. 111 din 18 iunie 2013 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului H.F., durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 iulie 2012 la 27 noiembrie 2013.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi suma de 150 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată D.I., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACETE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul H.F. împotriva deciziei penale nr. 111 din 18 iunie 2013 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului H.F., durata reţinerii şi arestării preventive de Ia 27 iulie 2012 la 27 noiembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi suma de 150 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată D.I., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3728/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3735/2013. Penal → |
|---|
