ICCJ. Decizia nr. 3737/2013. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3737/2013

Dosar nr. 3226/98/2011

Şedinţa publică din 27 noiembrie 2013

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Ialomiţa, prin sentinţa penală nr. 83/F din data de 21 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3226/98/2011, în temeiul art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.D.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru furtul din noaptea de 16 din 17 septembrie 2010.

În temeiul art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru furtul din nopţile de 23 din 24 ianuarie 2011 şi 18 din 19 februarie 2011.

În temeiul art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen. a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru furtul din noaptea de 12 din 13 iunie 2011.

În temeiul art. 269 alin. (1) C. pen. a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de evadare.

În temeiul art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. a dispus ca inculpatul S.D.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 86¹ C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 6 luni prevăzut de art. 86² C. pen.

Pe durata termenului de încercare a obligat inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (1) C. pen. după cum urmează:

a) să se prezinte a dată la 3 luni la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă, date ce urmează a fi comunicate aceluiaşi serviciu.

A pus în vedere inculpatului potrivit art. 359 C. proc. pen. dispoziţiile art. 83, art. 84 şi art. 86⁴ C. pen. a căror nerespectare atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. a dispus revocarea măsurii arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 88 C. pen. a computat din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii din datele de 30 iunie din 1 iulie 2011 şi 26 iulie din 27 iulie 2011 precum şi perioada arestării preventive de la data de 27 iulie 2011 la zi.

În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen. a obligat inculpatul la 1.500 RON către partea civilă N.V., 300 RON către partea civilă N.A., 250 RON către partea civilă R.A., 1.500 RON către partea civilă B.G., 2.000 RON către partea civilă S.D. şi 700 RON către partea civilă Z.M., sume ce reprezintă despăgubiri civile.

A obligat inculpatul la 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 337/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul S.D.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de: art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen., art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) Iit. e), lit. g), lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 208 alin. (1) raportat Ia art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen., art. 269 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin acelaşi rechizitoriu a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen. (furtul celor patru roţi de la autoturismul F.) şi art. 269 C. pen. (evadare).

S-a reţinut în actul de sesizare că inculpatul S.D.I. în noaptea de 16 din 17 septembrie 2010 a sustras cantitatea de 400 litri motorină, prin efracţie, din rezervoarele a două autotiruri parcate în loc public, în nopţile din 23 din 24 ianuarie 2011 şi 18 din 19 februarie 2011, prin efracţie a pătruns în interiorul a trei autoturisme, în noaptea de 12 din 13 iunie 2011 a sustras prin efracţie patru roţi de la un autoturism F., parcat pe o stradă din municipiul Slobozia şi la data de 27 iulie 2011, în timp ce era transportat spre o autospecială, fiind sub puterea unui mandat de arestare preventivă, a fugit de sub escortă.

La urmărirea penală au fost administrate probe constând în plângerile formulate, declaraţiile părţilor vătămate, cercetarea la faţa locului, planşe foto, rapoarte tehnico-ştiinţifice dactiloscopice, declaraţii inculpat.

Cu ocazia cercetării judecătoreşti au fost administrate aceleaşi probe în plus fiind audiaţi martori propuşi de inculpat şi martorul S.D.D., jandarmul care l-a imobilizat pe inculpat după ce acesta a evadat.

De asemenea au fost audiaţi martorii asistenţi la cercetare.

Inculpatul a fost audiat atât la urmărirea penală cât şi cu ocazia cercetării judecătoreşti şi nu a recunoscut comiterea faptelor.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului instanţa a reţinut următoarele inculpatul S.D.I. locuieşte în comuna D., judeţul Călăraşi şi uneori vine în municipiul Slobozia. La data de 17 septembrie 2010, organele de poliţie au fost sesizate că în noaptea de 16 din 17 septembrie 2010, din rezervoarele a două tiruri (X1 şi X2), s-a sustras prin efracţie cantitatea de 400 litri motorină. Tirurile erau parcate în loc public, respectiv în zona Complexului K. din municipiul Slobozia. Cu ocazia cercetării la faţa locului s-au ridicat urme dactiloscopice de pe lampa de semnalizare dreapta spate a autotrenului X1. Comparate cu impresiunile digitopalmare ale inculpatului S.D.I., s-a constatat că urma papilară ridicată de pe suprafaţa lămpii de semnalizare a autotrenului X1 a fost creată de impresiunea zonei hipotenare de Ia mâna dreaptă a inculpatului S.D.I. Prin sustragerea a 400 litri motorină s-a creat un prejudiciu de 2.200 RON.

În noaptea de 18 din 19 februarie 2011 autoturismul O. cu numărul de înmatriculare X3 a fost spart, sustrăgându-se un extinctor şi o lampă de semnalizare. S-a ridicat cu ocazia cercetării la faţa locului o urmă papilară de pe un suport metalic aflat pe scaunul din dreapta faţă. În urma comparării cu impresiunile inculpatului s-a constatat că urma găsită a fost creată de impresiunea degetului inelar de la mâna stângă a inculpatului S.D.I. Autoturismul aparţinea numitului B.G.

La data de 24 ianuarie 2011, două autoturisme X4 şi X5 au prezentat geamul din faţă dreapta spart, urme de scotocire în interior, fără a se sustrage vreun obiect. În interiorul autoturismului X4 a fost găsită o hartă turistică de pe care s-a ridicat o urmă digitală care comparată cu impresiunile inculpatului a dus Ia concluzia că a fost creată de degetul mare de la mâna dreaptă a inculpatului S.D.I.

La data de 13 iunie 2011, partea vătămată S.D. a sesizat Poliţia Slobozia că în noaptea de 12 din 13 iunie 2011, persoane necunoscute i-au sustras cele patru roţi de la autoturismul F. cu numărul de înmatriculare X6, parcat pe strada M.S. din municipiul Slobozia. Cu ocazia cercetării Ia faţa locului au fost ridicate trei fragmente de urme papilare de pe autoturismul F. Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică se concluzionează în sensul urmele palmare ridicate de pe suprafaţa exterioară a autoturismului X6 au fost create de numitul S.D.I. De menţionat este faptul că numitul S.D. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000 RON. În această cauză inculpatul a fost reţinut de la data de 30 iunie 2011 orele 17:00 până la 1 iulie 2011, orele 17:00.

Inculpatul S.D.I. a fost reţinut în cauza privind comiterea unor furturi (mai puţin furtul roţilor de la autoturismul F.) de la 26 iulie 2011, orele 15:30 până la 27 iulie 2011, orele 15:30.

La data de 27 iulie 2011 dimineaţa inculpatul a fost dus la Judecătoria Slobozia pentru judecarea cererii formulate de procuror privind arestarea preventivă a acestuia. După judecarea cererii ce a fost admisă prin încheierea pronunţată în Dosarul nr. 3773/312/2011 şi a emiterii mandatului de arestare pe o perioadă de 29 de zile inculpatul S.D.I. a fost dus de escortă spre autospeciala de poliţie pentru a fi transportat la arest, inculpatul având cătuşe la mâini. Când s-a apropiat de uşa autospecialei, inculpatul a luât-o Ia fugă, parcurgând în jur de 10 metri, însă spre el s-a îndreptat un jandarm ce se afla în curtea Judecătoriei Slobozia. lnculpatul a încercat să îl evite pe jandarm luând-o în partea stângă, însă acesta I-a alergat şi l-a imobilizat trântindu-l la pământ. Jandarmul care l-a imobilizat este S.D.D., fiind audiat ca martor în faţa instanţei.

Martorul a descris în detaliu, modul cum inculpatul a evadat din stare legală de deţinere şi cum a procedat la imobilizarea acestuia.

Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor de furt, nici evadarea, solicitând achitarea.

Tribunalul a apreciat ca nesincere declaraţiile inculpatului precum şi ale martorilor propuşi de acesta inclusiv soţia sa privind prezenţa inculpatului la data comiterii faptelor în localitatea D. sau altele.

Inculpatul nu a prezentat nici o explicaţie plauzibilă referitor la existenţa amprentelor sale digitale pe autovehiculele care au fost efractate.

Tribunalul având în vedere cele ce preced a constatat cu inculpatul a comis cu intenţie toate faptele aşa cum au fost descrise în situaţia de fapt.

În drept, fapta inculpatului S.D.I. care în noaptea de 16 din 17 septembrie 2010 a sustras cantitatea de 400 litri motorină, prin efracţie, din rezervoarele a două autotiruri parcate în loc public, constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat care în nopţile din 23 din 24 ianuarie 2011 şi 18 din 19 februarie 2011, prin efracţie a pătruns în interiorul a trei autoturisme, dintr-unul sustrăgând bunuri, constituie infracţiunea de furt calificat prevăzut de art. art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu privire la aceste fapte, de intervalul dintre comiterea lor, tribunalul a reţinut că inculpatul a acţionat în baza unei singure rezoluţii astfel că se va aplica art. 41 alin. (2) C. pen., infracţiune continuată.

Fapta inculpatului S.D.I. în noaptea de 12 din 13 iunie 2011 a sustras prin efracţie patru roţi de Ia un autoturism F., parcat pe o stradă din municipiul Slobozia, constituie infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen.

Fapta inculpatului S.D.I. care la data de 27 iulie 2011, în timp ce era transportat spre o autospecială, fiind sub puterea unui mandat de arestare preventivă, a fugit de sub escortă, constituie infracţiunea de evadare, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

Întrucât inculpatul a comis infracţiunile înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele, acestea sunt în concurs real astfel că se vor aplica art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen.

Textele de lege au fost enunţate în şedinţă publică, iar în baza lor inculpatul urmează a fi condamnat.

La individualizarea pedepsei inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume gradul de pericol social concret al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, împrejurările comiterii faptei, urmările grave ale acesteia, precum şi persoana inculpatului, încât să se realizeze eficient şi scopul pedepsei, aşa cum este circumscris la art. 52 C. pen.

S-a constatat că inculpatul deşi nu a recunoscut comiterea faptelor, acesta a avut o conduită generală bună, este căsătorit, are un copil minor, nu a mai fost condamnat astfel că urmează a-i aplica minimul de pedeapsă prevăzut de lege.

Sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei aplicate tribunalul a apreciat că, ţinând seama de persoana inculpatului şi de comportamentul său, sunt întrunite în cauză în mod cumulativ condiţiile de admisibilitate ale acordării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Totodată, a apreciat că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat şi, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârşi alte infracţiuni.

În baza art. 86³ inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere stabilite de instanţă şi anume: să se prezinte, o dată Ia 3 luni la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul lalomiţa;să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Conform art. 86³ alin. (2) C. pen. datele de mai sus comunicându-se Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.

În baza art. 359 C. proc. pen. a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86⁴ alin. (1) C. pen. atrăgându-i-se atenţia că dacă în cursul termenului de încercare săvârşeşte din nou o infracţiune suspendarea acordată se va revoca iar pedeapsa se va executa în întregime. Totodată a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor legale în cazul săvârşirii altei fapte penale în cursul termenului de încercare, la fel şi în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege, potrivit art. 359 C. proc. pen. şi art. 86⁴ C. pen.

Tribunalul a dispus în temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

A luat act că inculpatul a fost reţinut în datele de 30 iunie-1 iulie 2011 şi 26 iulie-27 iulie 2011, arestat preventiv în perioada 27 iulie 2011 la zi şi a computat din pedeapsă această perioadă.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie;

Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza art. 71 şi art. 64 C. pen., cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor OmuIui, a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei C.E.D.O. care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, raportat la cauzele Calmanovici c.României (hotărârea din 1 iulie 2008) şi Hirst c.Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), instanţa nu a aplicat în mod automat, ope Iegis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune faţă de natura infracţiunii săvârşite sau comportamentul inculpatului.

În plus, faţă de jurisprudenţa Curţii în materie, instanţa a avut în vedere şi decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit că dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I-lit. c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

Astfel, natura faptei săvârşite determină instanţa a aprecia că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporţională şi justificată, motiv pentru care, în baza art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., instanţa a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Cât priveşte acţiunea civilă a constatat că persoanele vătămate s-au constituit părţi civile cu contravaloarea bunurilor sustrase astfel că tribunalul a admis acţiunea civilă, în temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi urm. C. civ.

În consecinţă inculpatul a fost obligat la 1.500 RON către partea civilă N.V., 300 RON către partea civilă N.A., 250 RON către partea civilă R.A., 1.500 RON către partea civilă B.G., 2.000 RON către partea civilă S.D. şi 700 RON către partea civilă Z.M.,sume ce reprezintă despăgubiri civile.

Faţă de soluţia de condamnare instanţa a obligat inculpatul în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi inculpatul S.D.I.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a criticat hotărârea primei instanţe pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate, atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, apreciind că în cauză se impunea aplicarea unei pedepse în cuantum mai ridicat şi cu executare în regim de detenţie, întrucât faptele săvârşite de inculpat prezintă un grad de pericol social ridicat, în condiţiile în care au fost comise în public, pe timpul nopţii, prin efracţie, inculpatul nerecunoscând săvârşirea infracţiunii, deşi pe autoturismele părţilor vătămate au fost găsite amprentele aparţinând inculpatului, acesta neoferind vreo explicaţie plauzibilă în ceea ce priveşte existenţa amprentelor sale.

În raport de circumstanţele reale şi personale ale inculpatului care a săvârşit un concurs de infracţiuni, a solicitat aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat, cu executare în regim de detenţie.

Cu ocazia dezbaterilor, procurorul de şedinţă a extins motivele de recurs, arătând că un alt motiv se referă la greşita soluţionare a laturii civile, respectiv greşita obligare la despăgubiri către partea civilă N.A., în condiţiile în care în cursul cercetării judecătoreşti a declarat că nu se constituie parte civilă, solicitând totodată înlăturarea obligării inculpatului la plata despăgubirilor către partea civilă Z.M., posesor al autoturismului X2, în raport de care apreciază că nu s-a dovedit fără putinţă de tăgadă săvârşirea infracţiunii de către inculpat în dauna acestei părţi civile.

Inculpatul S.D.I. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi achitarea sa pentru infracţiunile de furt calificat în temeiul art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar pentru săvârşirea infracţiunii de evadare în temeiul art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătând că din probele administrate nu rezultă comiterea infracţiunilor de furt calificat, iar acuzaţia se bazează exclusiv pe amprentele ridicate, că instanţa de fond, în mod netemeinic şi nelegal, a dispus numai audierea unor martori asistenţi, că deşi a fost admisă audierea tuturor martorilor asistenţi de la faţa locului, a audiat alţi martori în cauză ce nu au fost propuşi nici de inculpat, nici de procuror şi fără a pune în discuţie părţilor această probă; că a audiat în calitate de martori doi poliţişti care au efectuat cercetarea penală în dosar şi i-a respins întrebările prin care intenţiona să dovedească că martorii asistenţi-poliţişti nu au participat efectiv la cercetarea la faţa Iocului, fiind în timpul programului; că instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a respins cererea de constatare a nulităţii unor acte de urmărire penală în temeiul art. 197 alin. (4) teza ultimă C. proc. pen. şi anume procesul-verbal de cercetare la faţa locului din 17 septembrie 2010 (a fost folosit un singur martor asistent, iar numele şi datele acestuia au fost inserate în procesul verbal cu alt scris), procesul-verbal de cercetare la faţa locului din data de 24 ianuarie 2011 (în raport de declaraţia unuia dintre martorii asistenţi B.M.), procesul-verbal de cercetare la faţa locului din data de 20 februarie 2011 (fără a se folosi martor asistenţi).

În ceea ce priveşte infracţiunea de evadare, a arătat că faţă de poziţia sa psihologică, respectiv se afla în stare de detenţie, soţia sa născuse în perioada în care acesta era arestat preventiv şi a cerut voie să meargă către gard pentru a-şi vedea copilul însă nu i s-a dat voie, astfel încât a încercat să alerge către gard să-şi vadă copilul, nu a dorit să evadeze întrucât era imposibil din punct de vedere practic şi era conştient că nu avea unde să se ducă.

Analizând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa penală apelată, în conformitate cu dispoziţiile art. 361 şi urm. C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile formulate sunt fondate pentru următoarele considerente:

Soluţia de condamnare a inculpatului S.D.I. adoptată de instanţa de fond este justificată, fiind pe deplin susţinută, în opinia Curţii, de materialul probator existent la dosarul cauzei.

Din probele administrate, respectiv plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, procesele-verbale de cercetare la faţa locului şi planşele foto anexă, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, notele raport întocmite de lucrătorii de poliţie, raportul privind folosirea forţei şi a mijloacelor din dotare şi declaraţiile martorilor P.M., N.T., S.D.D., B.M., B.D.G. rezultând, fără dubiu, că inculpatul S.D.I., în noaptea de 16 din 17 septembrie 2010, a sustras cantitatea de 250 litri motorină, prin efracţie, din rezervorul autotirului cu nr. de înmatriculare X1 parcat în loc public, că în nopţile din 23 din 24 ianuarie 2011 şi 18 din 19 februarie 2011, prin efracţie, a pătruns în interiorul a trei autoturisme(X3, X4 şi X5), dintr-unul sustrăgând bunuri, că în noaptea de 12 din 13 iunie 2011 a sustras prin efracţie patru roţi de la un autoturism F. cu nr. de înmatriculare X6, parcat pe o stradă din municipiul Slobozia şi că la data de 27 iulie 2011, în timp ce era transportat spre o autospecială, fiind sub puterea unui mandat de arestare preventivă, a fugit de sub escortă.

Audiat fiind în legătură cu faptele deduse judecăţii, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de fond, inculpatul S.D.I. nu a recunoscut faptele de furt calificat reţinute în sarcina sa, arătând că nu a sustras nici unul dintre bunurile menţionate în actul de sesizare, iar în legătură cu infracţiunea de evadare a precizat că nu a fugit de sub escortă, ci s-a deplasat spre locul unde se afla soţia şi copilul său pe care dorea să-i ia în braţe.

Însă, din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa a rezultat că urma papilară ridicată de pe suprafaţa suportului metalic descoperit pe scaunul din dreapta faţă cu ocazia cercetării la faţa locului în cazul furtului din autovehiculul X3 a fost creată de impresiunea degetului inelar de la mâna stângă a numitului S.D.I.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa a rezultat că urma digitală ridicată de pe harta turistică descoperită cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului în interiorul autoturismului X4 a fost creat de impresiunea degetului mare de la mâna dreaptă a numitului S.D.I.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 25 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa a rezultat că urma papilară ridicată de pe CD-ul examinat cu ocazia cercetării la faţa locului în cazul tentativei de furt din autoturismul X5 din noaptea de 23 din 24 ianuarie 2011 a fost creată de impresiunea degetului inelar de la mâna stângă a numitului S.D.I.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa a rezultat că urma papilară ridicată de pe suprafaţa lămpii de semnalizare dreapta spate de la autoturismul X1 cu ocazia cercetării la faţa locului în cauza privind furtul a 400 litrii de motorină din rezervoarele autoturismului X1 şi X2 comis în noaptea de 16 din 17 septembrie 3022 a fost creată de impresiunea zonei hipotenare de la mâna dreaptă a numitului S.D.I.

De asemenea, din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 29 iunie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa a rezultat că urmele palmare ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului de pe suprafaţa exterioară a autoturismului X6 au fost create de numitul S.D.I.

Prin urmare, în contextul celor arătate, având în vedere constatările şi concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică susmenţionate, ce reprezintă probe ştiinţifice şi care se coroborează cu plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, cu procesele-verbale de cercetare la faţa locului şi planşele foto anexă şi cu declaraţiile martorilor P.M. şi B.D.G., Curtea a constatat că în mod justificat s-a reţinut în sarcina inculpatului S.D.I. că, în noaptea de 16 din 17 septembrie 2010, a sustras cantitatea de 250 litri motorină, prin efracţie, din rezervorul autotirului cu nr. de înmatriculare X1 parcat în loc public, că în nopţile din 23 din 24 ianuarie 2011 şi 18 din 19 februarie 2011, prin efracţie, a pătruns în interiorul a trei autoturisme (X3, X4 şi X5), dintr-unul sustrăgând bunuri, că în noaptea de 12 din 13 iunie 2011 a sustras prin efracţie patru roţi de la un autoturism F. cu nr. de înmatriculare X6, parcat pe o stradă din municipiul Slobozia, vinovăţia acestuia fiind pe deplin dovedită.

De altfel, inculpatul S.D.I., deşi a negat comiterea tuturor acestor fapte, nu a fost în măsură să ofere o explicaţie plauzibilă cu privire la identificarea în toate aceste cazuri la faţa locului a urmelor sale papilare sau palmare.

De asemenea, martorii propuşi de inculpat, B.F. şi N.P., nu au confirmat prezenţa inculpatului într-o altă locaţie decât la locul săvârşirii faptelor.

În ceea ce o priveşte pe martora S.G., s-a reţinut că este adevărat că aceasta a declarat că inculpatul nu a lipsit noaptea de acasă în perioadele în care se susţine că ar fi furat diferite bunuri, însă Curtea a apreciat ca fiind subiectivă declaraţia sa şi că aceasta nu poate fi luată în considerare, dat fiind calitatea sa de soţie a inculpatului S.D.I. şi materialul probator anterior menţionat, din care a rezultat cu certitudine comiterea faptelor de furt calificat anterior menţionate de către apelantul inculpat.

Referitor la criticile ce vizează procesele-verbale de cercetare Ia faţa locului, din actele dosarului nu a rezultat niciun indiciu care să creeze dubii instanţei de judecată cu privire la veridicitatea aspectelor consemnate în acestea de către organele de urmărire penală sau cu privire Ia corectitudinea sau obiectivitatea lucrătorilor de poliţie sau legalitatea activităţilor desfăşurate.

De asemenea, potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. pen., organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului în prezenţa martorilor asistenţi, afară de cazul când aceasta nu este posibil, iar conform art. 131 alin. (1) C. proc. pen. despre efectuarea cercetărilor la faţa locului se încheie proces-verbal care printre altele trebuie să cuprindă menţiunile arătate în art. 91.

Potrivit art. 91 alin. lit. c) C. proc. pen., procesul-verbal trebuie să cuprindă numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi, când există.

Prin urmare, potrivit dispoziţiilor legale sus menţionate, cercetarea la faţa locului se realizează în prezenţa martorilor asistenţi numai când acest lucru este posibil, prezenţa unui singur martor, asistent sau a nici unuia nefiind în măsură, să conducă la constatarea nulităţii proceselor-verbale de cercetare la faţa locului, în prezenta cauză procesele-verbale de cercetare la faţa locului fiind întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.

În ceea ce priveşte audierea martorilor asistenţi în calitate de martori, instanţa de judecată este cea care apreciază dacă, în raport de actele dosarului, o astfel de probă este utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei, ca de altfel şi în situaţia întrebărilor adresate de părţi martorilor.

De altfel, în faţa instanţei de apel inculpatul S.D.I. nu a solicitat administrarea unei astfel de probe.

Referitor Ia fapta de furt calificat în dauna părţii vătămate Z.M. ,din noaptea de 16 din 17 septembrie 2010, Curtea nu va reţine în sarcina inculpatului S.D.I. şi comiterea acestei fapte, în condiţiile în care inculpatul a avut o poziţie de nerecunoaşterejar în ceea ce priveşte autoturismul cu nr. de înmatriculare X2 condus de partea vătămată Z.M. nu a fost identificată nicio urmă papilară sau palmară care să aparţină inculpatului, neexistând la dosarul cauzei nici o probă care să formeze convingerea fermă că inculpatul a săvârşit această faptă.

Având în vedere că în ceea ce priveşte faptele de furt calificat din noaptea de 16 din 17 septembrie 2010 nu au fost aplicate, nici prin actul de sesizare a instanţei, nici de către instanţa de fond, dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen., deşi se impunea, dat fiind reţinerea a două acte materiale de furt calificat în dauna două părţi vătămate, nu se impunea în contextul celor arătate, punerea în discuţie a unei schimbări de încadrare juridică, inculpatul fiind condamnat pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. e), lit. g), lit. i) C. pen. pentru furtul din noaptea de 16 din 17 septembrie 2010.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evadare, Curtea a constatat că încadrarea juridică corectă este în dispoziţiile art. 20 C. pen. raportat la art. 269 alin. (1) C. pen., fapta comisă de inculpat fiind în faza de tentativă.

Potrivit art. 269 alin. (1) C. pen. evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de 6 luni la 2 ani, în alin. (4) al aceluiaşi articol se arată că tentativa se pedepseşte.

Din examinarea acestui text de lege a rezultat că elementul material al laturii obiective a acestei infracţiuni îmbracă forma unei acţiuni de părăsire a locului în care făptuitorul este legal reţinut sau deţinut fără a avea încuviinţarea obţinută în condiţiile legii.

Evadarea se consumă în momentul în care părăsirea stării legale de reţinere sau deţinere a devenit efectivă, consumarea faptei având loc când persoana a reuşit să dobândească, urmare a evadării, starea de libertate.

Tentativa constă în săvârşirea de acte care duc efectiv la îndeplinire rezoluţiunea infracţională, deci, din efectuarea de acte de executare, executare care se desfăşoară între ultimul moment al fazei actelor de pregătire şi momentul consumării.

Tentativa reprezintă o parte din desfăşurarea activităţii infracţionale şi se găseşte material într-un raport de antecedenţă cauzală, de legătură de la cauză la efect faţă de rezultatul final, care s-ar fi produs dacă fapta nu ar fi rămas în forma imperfectă a unei executări neterminate sau fără rezultat.

Fapta consumată este forma perfectă, tipică a infracţiunii, se realizează în momentul final al executării, al desfăşurării activităţii infracţionale şi reprezintă înfăptuirea integrală atât a conţinutului material al infracţiunii, deci realizarea laturii obiective, respectiv acţiunea sau inacţiunea, cât şi urmarea păgubitoare sau primejdioasă.

În prezenta cauză, din declaraţia martorului S.D.D. a rezultat că inculpatul S.D.I., aflându-se sub escortă, a fugit pe la ieşirea de acces auto unde se afla maşina poliţiei spre gardul instanţei, având cătuşele la mâini, fiind prins de martor la aproximativ 7-10 metrii de grad, acesta desfăşurându-şi activitatea de jandarm în cadrul Judecătoriei Slobozia.

De asemenea, din declaraţiile martorilor N.T. şi P.M. şi notele raport întocmite de lucrătorii de poliţie a reieşit că după ce s-a dispus de către Judecătoria Slobozia arestarea preventivă a inculpatului, în momentul în care trebuia să urce în maşina poliţiei, acesta fiind încătuşat, a fugit pe lângă maşină în direcţia porţii de acces auto de la Judecătoria Slobozia, fiind prins şi imobilizat după cca. 10 metri de un jandarm.

În contextul celor arătate, Curtea a apreciat că fapta comisă de inculpatul S.D.I. a rămas în faza tentativei, părăsirea stării legale de deţinere nefiind efectivă, nefiind produsă urmarea imediată, respectiv dobândirea stării de libertate, inculpatul fiind prins şi imobilizat după câţiva metri în incinta Judecătoriei Slobozia, acesta cu cătuşele la mâini nereuşind să părăsească curtea Judecătoriei Slobozia, noţiunea de evadare cuprinzând în ea atât acţiunea de evadare, cât şi rezultatul acesteia.

În ceea ce priveşte susţinerile apelantului inculpat cu privire la comiterea acestei fapte, s-a apreciat că acestea nu sunt confirmate de probele administrate în cauză, din declaraţiile martorilor P.M., N.T. şi S.D.D. nerezultând aspectele învederate de inculpat, martorul S.D.D. precizând în faţa instanţei că nu era nicio persoană în afara incintei Judecătoriei Slobozia, întrucât dacă era ar fi văzut-o.

Prin urmare, Curtea a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu privire la această faptă, care a fost comisă de inculpatul S.D.I. cu forma de vinovăţie cerută de Iege, fiind dovedită pe deplin prin probele anterior menţionate, inculpatul cunoscând foarte bine că a fost arestat preventiv şi cu toate acestea, având cătuşe la mâini a fugit de sub escorta poliţiei cu intenţia de a părăsi curtea Judecătoriei Slobozia.

Referitor la pedepsele aplicate de instanţa de fond, Curtea a apreciat că au fost corect individualizate, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 269 alin. (1) C. pen., Curtea l-a condamnat pe inculpatul S.D.I. la pedeapsa de 3 luni închisoare.

Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pentru ca pedeapsa să-şi realizeze funcţiile şi scopul, definite de legiuitor în art. 52 C. pen. trebuie să corespundă sub aspectul duratei şi naturii sale (privativă sau neprivativă de libertate, executabilă sau nu) gravităţii faptei comise, potenţialului de pericol social pe care în mod real, îl prezintă persoana infractorului, dar şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.

Pedeapsa nu-şi poate îndeplini integral funcţiile, nu-şi poate realiza scopul decât dacă este adaptată cazului individual concret, adică gradului de pericol social al faptei şi al făptuitorului şi necesităţilor reale de îndreptare şi reeducare a acestuia.

Pedeapsa este o măsură de constrângere cu caracter strict personal şi se aplică persoanei infractorului cu scopul de a împiedica comiterea de noi infracţiuni din partea acestuia, persoana infractorului fiind aceea asupra căruia trebuie să acţioneze pedeapsa prin funcţiile sale.

Aptitudinea funcţională a pedepsei depinde de măsura în care aceasta corespunde persoanei infractorului, Ia stabilirea ei trebuind să se ţină seama de periculozitatea socială a acestuia, exprimat de gradul de înapoiere a conştiinţei sale, de măsura în care sunt înrădăcinate în conştiinţa sa mentalitatea şi deprinderile antisociale şi deci de probabilitatea că în viitor el să săvârşească fapte socialmente periculoasele trăsăturile specifice de temperament şi de caracter ale infractorului, care determină un anumit mod de a reacţiona sub influenţa pedepsei, iar o pedeapsă necorespunzătoare acestor particularităţi ale persoanei infractorului pierde din aptitudinea ei funcţională, putând duce la rezultate contrare celor urmărite prin aplicarea şi executarea ei.

În prezenta cauză, Curtea a apreciat că, menţinând pedepsele aplicate de instanţa de fond pentru infracţiunile de furt calificat şi aplicând inculpatului o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru infracţiunea de tentativă de evadare şi dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 6 luni, în condiţiile art. 86¹ şi urm. C. pen., se realizează o justă individualizare a sancţiunilor, în raport cu gravitatea în concret a fiecărei fapte comise şi periculozitatea autorului acestora, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.

La stabilirea şi aprecierea acestor pedepse, atât în ceea ce priveşte cuantumul cât şi modalitatea de executare, Curtea a avut în vedere, pe de o parte, natura şi gravitatea în concret a fiecărei faptei comise, modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a acestora, astfel cum au fost arătate şi urmările produse sau care s-ar fi putut produce, respectiv prejudiciile modice cauzate.

Pe de altă parte, Curtea a ţinut cont de împrejurarea că inculpatul S.D.I. este căsătorit şi are un copil minor.

De asemenea, Curtea a apreciat, în special la alegerea modalităţii de executare, că nu trebuie ignorat că, în prezenta cauză, apelantul intimat inculpat, a fost reţinut şi arestat preventiv din data de 26 iulie 2011 până la data de 21 martie 2012, fiind în măsură să conştientizeze pe deplin care sunt consecinţele comiterii unor fapte prevăzute de legea penală, cele aproximativ 8 luni petrecute în stare de arest preventiv constituind un serios avertisment pentru inculpat.

Prin urmare, în prezenta cauză, Curtea a apreciat că împrejurările de fapt amintite, cert rezultate din actele dosarului, justifică atât necesitatea aplicării unor pedepse orientate la minimul special şi stabilirii unei modalităţi de executare neprivative de libertate în condiţiile art. 86¹ şi urm. C. pen., fiind în măsură să-şi realizeze funcţiile şi scopul prevăzute în art. 52 C. pen.

De asemenea, şi pedeapsa accesorie a fost corect stabilită de instanţa de fond în raport de natura faptelor comise, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la Protocoalele Adiţionale şi la jurisprudenţa C.E.D.O. în materie (ex.cauzele Hirst c.Marii Brltanu, Sabău şi Pîrcălab c.României s-a) care în conformitate cu art. 11 alin. (2) şi Ia art. 20 din Constituţie fac parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenţiei de către România prin Legea nr. 30/1994, dar şi la decizia nr. 74/2007 pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casare şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii.

Cât priveşte latura civilă a cauzei, Curtea a luat act că partea civilă N.A. a renunţat la despăgubiri.

În acest sens, Curtea a avut în vedere că la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2011 partea vătămată N.A. a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză şi că nu are nicio pretenţie de la inculpat.

Referitor la partea vătămată Z.M., având în vedere considerentele anterior expuse, s-a înlăturat obligarea inculpatului la plata către această parte a sumei de 700 RON.

În ceea ce priveşte pe partea civilă R.A. acesta s-a constituit parte civilă cu suma de 250 RON, reprezentând degradările autoturismului, respectiv geamurile, portiera dreapta faţă, spate.

Având în vedere că din actele dosarului nu a rezultat că inculpatul S.D.I. a sustras vreun bun din autoturismul acestei părţi vătămate, reţinându-se tentativă la furt calificat, Curtea, de asemenea, a înlăturat obligarea inculpatului la plata sumei de 250 RON, despăgubiri civile, către partea civilă R.A.

Ca atare, pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi inculpatul S.D.I. împotriva sentinţei penale nr. 83F din data de 21 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa.

A desfiintat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:

A descontopit pedeapsa rezultantă şi a repus în individualitatea lor pedepsele componente.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din art. 269 alin. (1) C. pen. în art. 20 raportat la art. 269 alin. (1) C. pen. şi a condamnat pe inculpatul S.D.I. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de evadare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul S.D.I. va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

A luat act că partea civilă N.A. a renunţat la despăgubiri.

A înlăturat obligarea inculpatului la plata sumei de 250 RON, despăgubiri civile, către partea civilă R.A. şi la plata sumei de 700 RON, despăgubiri civile, către partea civilă Z.M. A menţinut celelalte dispoziţii.

În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus din pedeapsă perioada reţinerii din datele de 30 iunie din 1 iulie 2011 şi 26 iulie din 27 iulie 2011 precum şi perioada arestării preventive de la 27 iulie 2011 la 21 martie 2012.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale mai sus menţionate, au declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul S.D.I.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 şi 17² C. proc. pen.

Prin motivele de recurs, parchetul a solicitat în esenţă următoarele:

- aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat, cu executare în regim de detenţie, apreciind că în cauză se impune aplicarea unei pedepse în cuantum mai ridicat şi cu executare în regim de detenţie, în raport de circumstanţele reale şi personale ale inculpatului care a săvârşit un concurs de infracţiuni, faptele săvârşite de inculpat prezintă un grad de pericol social ridicat, în condiţiile în care au fost comise în public, pe timpul nopţii, prin efracţie, inculpatul a încercat să se sustragă de sub escortă, a avut mai multe incidente cu legea penală, apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului nu este justificată.

Inculpatul S.D.I. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18, pct. 12 şi pct. 14 C. proc. pen.

- Prin motivele de recurs, susţinute oral de apărătorul desemnat din oficu pentru inculpat, s-au solicitat în esenţă următoarele:

- achitarea inculpatului pentru infracţiunile de furt calificat în temeiul art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. apreciind că faptele nu au fost săvârşite de acesta;

- achitarea inculpatului pentru tantativa la infracţiunea de evadare în temeiul art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa laturii subiective;

- în subsidiar, să se dea eficienţă sporită dispoziţiilor art. 74 Iit. a) şi lit. c) C. pen., având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale iar, valoarea laturii civile este redusă.

Examinând decizia atacată, în temeiul art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Se constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen. în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 2/2013.

Din această perspectivă, trebuie reţinut că deşi inculpatul nu a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., a invocat şi cazul de casare de la pct. 14 ce poate fi luate în considerare din oficiu, aşa încât, instanţa de recurs îl va analiza, cazurile de casare prevăzute la pct. 12 şi pct. 18 ale art. 385⁹ C. proc. pen. nu pot fi analizate, întrucât, potrivit: dispoziţiilor art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.: „Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată”, termen stabilit în prezenta cauză la data de 27 noiembrie 2013, or, inculpatul nu s-a conformat acestor dispoziţii legale imperative, astfel încât recursul inculpatului se va analiza în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Pe de altă parte, se constată că toate aspectele invocate în recursurile declarate de parchet şi inculpat, au fost puse în discuţie atât în faţa instanţei de fond cât şi în faţa instanţei de apel, fiind examinate în mod temeinic de către acestea.

Cu privire Ia recursul parchetului se constată că nu este fondat raportat la critica întemeiată pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. privind cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, cât şi modul de individualizare a executării pedepsei, întrucât aceste aspecte au fost, analizate cu temeinicie de ambele instanţe. Astfel în mod corect instanţa de apel a apreciat, menţinând pedepsele aplicate de instanţa de fond pentru infracţiunile de furt calificat şi aplicând inculpatului o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru infracţiunea de tentativă de evadare şi dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 6 luni, în condiţiile art. 86¹ şi urm. C. pen., că s-a realizat o justă individualizare a sancţiunilor în raport cu gravitatea în concret a fiecărei fapte comise şi cu periculozitatea autorului acestora, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.

Conform art. 72 C. pen., criteriile generale de individualizare a pedepsei sunt dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Modul de redactare al art. 72 C. pen. determină concluzia că gradul de pericol social concret al faptei şi persoana inculpatului îndeplinesc roluri deosebite în cadrul operaţiei de individualizare. Infracţiunea cauzează o tulburare în mediul social, o stare de pericol pentru relaţiile sociale, a căror ocrotire este asigurată prin incriminare şi reparaţie, măsura reparaţiei fiind dată de pericolul social concret.

Pe de altă parte, nu se poate omite că pedeapsa, ca şi măsură de reparaţie, se aplică făptuitorului şi urmăreşte reeducarea sa. Aceasta impune ca la stabilirea pedepsei să se ţină seama şi de persoana infractorului şi de aptitudinea sa de a fi reeducat.

În speţă, la stabilirea şi aprecierea pedepselor aplicate inculpatului, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, s-au avut în vedere, pe de o parte, natura şi gravitatea în concret a fiecărei faptei comise, modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a acestora, astfel cum au fost arătate şi urmările produse sau care s-ar fi putut produce, respectiv prejudiciile modice cauzate părţilor civile.

Pe de altă parte, corect s-a apreciat că trebuie avută în vedere împrejurarea că inculpatul S.D.I. este căsătorit şi are un copil minor, nu are antecedente penale, precum şi faptul că inculpatul, în prezenta cauză, a fost reţinut şi arestat preventiv din data de 26 iulie 2011 până la data de 21 martie 2012, perioadă de timp suficientă pentru a conştientiza pe deplin care sunt consecinţele comiterii unor fapte prevăzute de legea penală, cele aproximativ 8 luni petrecute în stare de arest preventiv constituind un serios avertisment pentru inculpat, ceea ce, şi în opinia instanţei de recurs, conduce la concluzia că nu este necesară executarea pedepsei în regim de detenţie.

Toate aceste aspecte justifică aprecierea instanţei de apel în sensul că scopul prevăzut de art. 52 C. pen. se poate realiza şi prin stabilirea unor pedepse orientate la minimul special şi a unei modalităţi de executare neprivative de libertate, respectiv în condiţiile art. 86¹ şi urm. C. pen., precum şi faptul că, pronunţarea condamnării constituie un avertisment serios pentru inculpat şi, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârşi alte infracţiuni.

În recursul inculpatului, cât priveşte criticile subsumate pct. 18 şi pct. 12 ale art. 385⁹ C. proc. pen., şi în raport de care inculpatul a solicitat achitarea, se constată că aceste critici sunt nefondate, întrucât:

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa a rezultat că urma papilară ridicată de pe suprafaţa suportului metalic descoperit pe scaunul din dreapta faţă cu ocazia cercetării la faţa locului în cazul furtului din autovehiculul X3 a fost creată de impresiunea degetului inelar de la mâna stângă a numitului S.D.I.; din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa a rezultat că urma digitală ridicată de pe harta turistică descoperită cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului în interiorul autoturismului X4 a fost creat de impresiunea degetului mare de la mâna dreaptă a numitului S.D.I.; din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 25 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa a rezultat că urma papilară ridicată de pe CD-ul examinat cu ocazia cercetării la faţa locului în cazul tentativei de furt din autoturismul X5 din noaptea de 23 din 24 ianuarie 2011 a fost creată de impresiunea degetului inelar de la mâna stângă a numitului S.D.I.; din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 iulie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa a rezultat că urma papilară, ridicată de pe suprafaţa lămpii de semnalizare dreapta spate de la autoturismul X1 cu ocazia cercetării la faţa locului în cauza privind furtul a 400 litrii de motorină din rezervoarele autoturismului X1 şi X2 comis în noaptea de 16 din 17 septembrie 2011 a fost creată de impresiunea zonei hipotenare de la mâna dreaptă a numitului S.D.I.

De asemenea, din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 29 iunie 2011 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa a rezultat că urmele palmare ridicate cu ocazia cercetării Ia faţa locului de pe suprafaţa exterioară a autoturismului X6 au fost create de numitul S.D.I.

Aşadar, în contextul celor arătate, având în vedere constatările şi concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică susmenţionate, ce reprezintă probe ştiinţifice şi care se coroborează cu plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, cu procesele-verbale de cercetare la faţa locului şi planşele, foto anexă şi cu declaraţiile martorilor. P.M. şi B.D.G., se constată că în mod justificat s-a reţinut în sarcina inculpatului S.D.I. că, în noaptea de 16 din 17 septembrie 2010, a sustras cantitatea de 250 litri motorină, prin efracţie, din rezervorul autotirului cu nr. de înmatriculare X1 parcat în loc public, că în nopţile din 23 din 24 ianuarie 2011 şi 18 din 19 februarie 2011, prin efracţie, a pătruns în interiorul a trei autoturisme(X3, X4 şi X5), dintr-unul sustrăgând bunuri, că în noaptea de 12 din 13 iunie 2011 a sustras prin efracţie patru roţi de la un autoturism F. cu nr. de înmatriculare X6, parcat pe o stradă din municipiul Slobozia, vinovăţia acestuia fiind pe deplin dovedită, prin întreg materialul probator enunţat anterior.

Apărarea inculpatului S.D.I., privind prezenţa urmelor papilare care s-ar datora împrejurării că anterior incidentului în urmă cu o scurtă perioadă de timp, a fost chemat la poliţie şi atunci a fost amprentat, nefiind pertinentă, nu poate fi primită întrucât este contrazisă de probele ştiinţifice evocate anterior, precum şi de declaraţiile martorilor propuşi chiar de inculpat, B.F. şi N.P., care nu au confirmat prezenţa inculpatului într-o altă locaţie decât la locul săvârşirii faptelor.

În ceea ce o priveşte pe martora S.G., s-a reţinut că este adevărat că aceasta a declarat că inculpatul nu a lipsit noaptea de acasă în perioadele în care se susţine că ar fi furat diferite bunuri, însă, în mod corect instanţa de apel a apreciat ca fiind subiectivă declaraţia sa şi că aceasta nu poate fi luată în considerare, întrucât aspectele evocate nu se coroborează cu alte mijloace de probă.

De asemenea, cu referire la criticile ce vizează procesele-verbale de cercetare la faţa locului, se constată că din actele dosarului nu a rezultat niciun indiciu care să creeze dubii instanţei de judecată cu privire la veridicitatea aspectelor consemnate în acestea de către organele de urmărire penală sau cu privire la corectitudinea sau obiectivitatea lucrătorilor de poliţie sau legalitatea activităţilor desfăşurate.

Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (2) C. proc. pen., organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului în prezenţa martorilor asistenţi, afară de cazul când aceasta nu este posibil, iar conform art. 131 alin. (1) C. proc. pen. despre efectuarea cercetărilor la faţa locului se încheie proces-verbal care printre altele trebuie să cuprindă menţiunile arătate în art. 91.

Potrivit art. 91 alin. lit. c) C. proc. pen., procesul-verbal trebuie să cuprindă numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi, când există.

Astfel, se constată că în prezenta cauză procesele-verbale de cercetare Ia faţa locului au fost întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.

Prin urmare, se constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. c) C. proc. pen. cu privire la aceste fapte, care au fost comise de inculpat, fiind dovedite pe deplin prin probele anterior enunţate.

În ceea ce priveşte tentativa la infracţiunea de evadare, se constată că vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită prin declaraţiile martorului S.D.D. care a relatat că inculpatul S.D.I., aflându-se sub escortă, a fugit pe la ieşirea de acces auto locul unde se afla maşina poliţiei spre gardul instanţei, având cătuşele Ia mâini, fiind prins de martor la aproximativ 7-10 metrii de grad, acesta desfăşurându-şi activitatea de jandarm în cadrul Judecătoriei Slobozia.

De asemenea, din declaraţiile martorilor N.T. şi P.M. şi notele de raport întocmite de lucrătorii de poliţie a reieşit că după ce s-a dispus de către Judecătoria Slobozia arestarea preventivă a inculpatului, în momentul în care trebuia să urce în maşina poliţiei, acesta fiind încătuşat a fugit pe lângă maşină în direcţia porţii de acces auto de la Judecătoria Slobozia, fiind prins şi imobilizat după cca. 10 metri de un jandarm.

Aşadar, se constată că apărările inculpatului, care a arătat că nu a vrut să evadeze, ci a cerut voie să meargă la gard pentru a-şi vedea copilul nou născut în vârstă de 8 luni, nu pot fi primite, întrucât acestea sunt contrazise de probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor enunţaţi anterior, care au relatat că nu era nicio persoană în afara incintei Judecătoriei Slobozia.

Prin urmare, se constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu privire la această faptă, care a fost comisă de inculpat cu forma de vinovăţie cerută de lege, fiind dovedită pe deplin prin probele anterior menţionate, inculpatul cunoscând foarte bine că a fost arestat preventiv şi cu toate acestea, având cătuşe la mâini a fugit de sub escorta poliţiei cu intenţia de a părăsi curtea Judecătoriei Slobozia.

Cu privire la citicile vizând pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen cât priveşte împrejurările care atenuează răspunderea penală, acestea sunt enumerate distinct în art. 72 C. pen., iar explicaţia rezidă în efectele excepţionale ce le sunt recunoscute de lege. Cele mai multe dintre stările, împrejurările, situaţiile sau întâmplările care se referă la fapta săvârşită sau la făptuitor, menţinând pericolul social concret al acestora în limitele pericolului social abstract, reflectat în limitele de pedeapsă, determină stabilirea pedepsei într-o apropiere mai mică sau mai mare de limita minimă sau maximă.

Spre deosebire de acestea, circumstanţele atenuante sau agravante, prin efectul lor mult mai intens asupra gradului de pericol social obligă, după caz, la stabilirea pedepsei sub minimul special sau peste maximul special.

Între gradul de pericol social al faptei şi periculozitatea infractorului, pe de o parte, şi circumstanţele atenuante sau agravante pe de altă parte există o legătură indisolubilă. Esenţa acestor circumstanţe este reducerea, respectiv sporirea gradului de pericol social al faptei sau al periculozităţii persoanei făptuitorului, ceea ce justifică atenuarea sau agravarea răspunderii penale, fiind tocmai variaţiile intervenite în gradul de pericol social.

Din această perspectivă, Înalta Curte consideră că nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante în raport de datele factuale ale speţei, întrucât aşa cum s-a arătat anterior, cuantumul pedepselor au fost stabilite la minimul special, iar modalitatea de executare a fost judicios aleasă, stabilirea pedepsei realizându-se şi prin luarea în considerare a datelor ce caracterizează persoana inculpatului, pentru o cât mai adecvată dimensionare a sancţiunii, în scopul aplicării unei pedepse just individualizate.

Drept urmare, constatând că nu sunt incidente şi alte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul S.D.I. împotriva deciziei penale nr. 24 din 31 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3736/2013. Penal. Traficul de influenţă...		ICCJ. Decizia nr. 3738/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3734/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3735/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3736/2013. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3738/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3739/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3740/2013. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3741/2013. Penal