ICCJ. Decizia nr. 3738/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3738/2013
Dosar nr. 7958/105/2010
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza acteor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 383 din 18 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Prahova, în baza art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., infracţiunea de evaziune fiscală, faptă din data de 8 februarie 2009 a fost condamnat inculpatul G.G., la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
Conform art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Potrivit art. 82 C. pen. termenul de încercare s-a format din cuantumul pedepsei aplicate prin hotărâre, la care s-a adăugat un interval de timp stabilit la 2 ani, fiind în final de 3 ani şi 10 luni.
În temeiul dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. şi art. 84 C. pen. privind efectele revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, precum şi în caz de neexecutare cu rea credinţă a obligaţiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
Conform art. 14-15 C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 346 alin. (1). C. proc. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 998-999 C. civ. şi art. 1000 alin. (3) C. civ. şi art. 1003 C. civ. a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F., D.G.F.P. Prahova.
S-a ridicat sechestrul asigurător luat prin încheierea de şedinţă din data de 2 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, asupra bunului imobil situat în oraşul F.T., sat M., judeţul Prahova, bun aflat în evidenţele fiscale pe numele inculpatului, până la concurenţa sumei de 21.710 RON, în favoarea A.N.A.F.-D.G.F.P. Prahova, dispunându-se restituirea bunului către inculpat.
După rămânerea definitivă a sentinţei, s-a dispus comunicarea la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Câmpina a unei copii de pe dispozitivul sentinţei pentru a se efectua menţiunile prevăzute de lege.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că prin rechizitoriul nr. 3786/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.G., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea ca în data de 8 februarie 2009 a înstrăinat autovehiculul proprietatea sa, marca Y1 sechestrat de organele fiscale în vederea recuperării sumei de 20.870 RON reprezentând TVA şi impozit pe profit datorate de inculpat în solidar cu SC R.P.C. SRL.
În motivarea rechizitoriului s-a arătat că pentru stabilirea situaţiei de fapt reţinută în sarcina inculpatului în faza de urmărire penală s-au administrat ca mijloace de probă: plângerea A.N.A.F.-D.G.F.P. Prahova, adresa din 3 aprilie 2009 a A.F.P. comuna B., judeţul Prahova, procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile din 29 octombrie 2007 al A.F.P. comuna B., judeţul Prahova şi anexa, declaraţia inculpatului dată în faţa organelor fiscale, contract de vânzare-cumpărare pentru vehicul folosit ta data de 8 februarie 2000, sentinţa penală nr. 144/2005 a Judecătoriei Câmpina, sentinţa nr. 718/2007 a Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, fişa de cazier judiciar a inculpatului.
Inculpatul a precizat că solicită aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. privind judecata cauzei pe baza recunoaşterii vinovăţiei.
Inculpatul a fost ascultat în condiţiile prevăzute de art. 3201 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen. acesta precizând personal, că recunoaşte săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei, în modalitatea descrisa în rechizitoriul parchetului îşi însuşeşte în întregime probatoriile administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaşte şi pe baza cărora solicită să fie judecat, că nu solicită administrarea altor probatorii cu excepţia înscrisurilor în circumstanţierea personală a acestuia.
Instanţa de fond a pus în discuţia părţilor admisibilitatea cererii inculpatului de a se judeca potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi constatând că nu există nici un impediment, a admis cererea de a judecare potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Examinând probele administrate în faza de urmărire penală aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. precum şi declarata inculpatului dată în faţa instanţei de judecată în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului în comiterea faptelor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei, precum şi următoarea situaţie de fapt:
La data de 8 februarie 2009 inculpatul a vândut autovehiculul sau aflat sub sechestru legal aplicat de organele, fiscale pentru recuperarea obligaţiilor fiscale.
Din probele administrate în cauză a rezultat că organele fiscale, respectiv A.F.P. a comunei B., au instituit sechestru pe bunuri mobile ale inculpatului în vederea recuperării obligaţiilor fiscale în cuantum de 21.170 RON, datorate de SC R.P.C. SRL Filipeştii de Pădure (asociat şi administrator inculpatul) în solidar cu inculpatul.
În data de 25 octombrie 2010 organele fiscale au instituit sechestru pe autovehiculul proprietatea inculpatului, marca Y1, potrivit procesului-verbal de sechestru pentru bunurile mobile înregistrat din 29 octombrie 2007.
În baza acestui proces-verbal bunul a fost lăsat în custodia inculpătului, fiind indisponibilizat cât timp durează executarea silită.
S-a reţinut că în cauza prin sentinţa penală nr. 144/2005 a Judecătoriei Câmpina, inculpatul, în calitatea sa de administrator al SC R.P.C. SRL a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. b) din Legea nr. 87/1994, fiind obligat, în solidar cu SC R.P.C. SRL la plata prejudiciului creat prin infracţiunea de evaziune fiscală, în sumă de 20.870 RON, reprezentând TVA şi impozit pe profit.
Sentinţa a rămas definitivă prin decizia penală nr. 502 din 10 iunie 2005 a Tribunalului Prahova, instanţele penale obligându-l pe inculpat în solidar cu SC R.P.C. SRL F.T., la plata obligaţiunilor fiscale datorate, reprezentând TVA şi impozit pe profit.
Ulterior, deoarece obligaţiile fiscale nu au fost achitate, iar societatea a intrat în procedura de faliment, organele fiscale au instituit sechestru asupra bunului mobil din averea inculpatului.
La data de 8 februarie 2009 inculpatul, deşi cunoştea că bunul, autovehiculul aşa cum a fost descris mai sus, este sechestrat în vederea recuperării obligaţiilor fiscale conform contractului de vânzare-cumpărare l-a înstrăinat numitului F.A.A., pentru suma de 4.800 euro, din suma obţinută inculpatul nu a achitat obligaţiile fiscale ci şi-a cumpărat un alt vehicul.
Potrivit chitanţelor depuse la dosar, inculpatul a achitat suma de 1.000 RON pentru acoperirea sumelor datorate bugetului consolidat al statului.
Astfel în raport de cele ce preced, tribunalul a considerat că în drept, fapta inculpatului, care la data de 8 februarie 2009 a înstrăinat autovehiculul proprietatea sa, marca Y1, sechestrat de organele fiscale în vederea recuperării sumei de 20.870 RON reprezentând TVA şi impozit pe profit datorate de inculpat în solidar cu SC R.P.C. SRL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005.
Din fişa de cazier judiciar a inculpatului a rezultat că acesta a suferit o condamnare, tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 11 din Legea nr. 87/1994, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 144/2005 a Judecătoriei Câmpina, definitivă la data de 10 iunie 2005 prin decizia penală nr. 502/2005 a Tribunalului Prahova, a cărei executare a fost suspendată condiţionat potrivit art. 81 C. pen., pentru această pedeapsă intervenind reabilitarea de drept, potrivit art. 86 C. pen., astfel încât, în baza art. 38 alin. (2) C. pen. această pedeapsă, s-a apreciat că nu atrage starea de recidivă.
În raport de criteriile arătate şi făcând în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. instanţa de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege redus cu 1/3, într-un cuantum apt spre a atinge scopul preventiv educativ al pedepsei.
În temeiul textelor de lege indicate, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii.
În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
Conform art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Potrivit art. 82 C. pen. termenul de încercare a fost compus din cuantumul pedepsei aplicate prin hotărâre, la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de lege de 2 ani, fiind în final de 3 ani şi 10 luni.
În temeiul dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. şi art. 84 C. pen. privind efectele revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, precum şi în caz de neexecutare cu rea credinţă a obligaţiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza dispoziţiilor art. 14-15 C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 998-999 C. civ. şi art. 1000 alin. (3) C. civ. şi art. 1003 C. civ. a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F.-D.G.F.P. Prahova
Totodată a fost ridicat sechestrul asigurător luat prin încheierea de şedinţă din data de 2 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, asupra bunului imobil situat în oraşul F.T., sat M.J., judeţul Prahova, bun aflat în evidenţele fiscale pe numele inculpatului, până la concurenţa sumei de 21.710 RON, în favoarea A.N.A.F.-D.G.F.P. Prahova şi s-a dispus restituirea bunului către inculpat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Prahova.
În motivarea apelului procurorul a invocat două motive de apel şi anume: nereţinerea stării de recidivă postcondamnatorie şi greşita ridicare a sechestrului asigurător instituit în cursul judecăţii.
Dezvoltând motivele de apel, procurorul a susţinut că inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 144/2005 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin decizia penală nr. 502 din 10 iunie 2005 a Tribunalului Prahova la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru evaziune fiscală, pedeapsă ce a fost suspendată condiţionat conform art. 81, art. 82 C. pen., pe un termen de încercare de 4 ani. Acest termen s-ar fi împlinit la 5 iulie 2009, dar între timp inculpatul a săvârşit infracţiunea reţinută prin hotărârea atacată ceea ce impune reţinerea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. şi revocarea suspendării executării pedepsei.
În ceea ce priveşte sechestrul asigurător instituit pentru recuperarea prejudiciului în sumă de 20.870 RON, prima instanţă, în mod greşit a dispus ridicarea acestei măsuri, deoarece inculpatul nu a achitat în totalitate această sumă ci doar o parte, respectiv suma de 6.880 RON, rămânând o diferenţă de 14.830 RON.
În motivarea apelului, partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Prahova a criticat hotărârea atacată pentru omisiunea instanţei de a obliga inculpatul la plata sumei cu care s-a constituit parte civilă, respectiv de 21.170 RON plus accesoriile şi penalităţile până la plata efectivă a debitului.
Examinând hotărârea atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile invocate de apelanţi, dar şi din oficiu, conform art. 371 C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:
În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Curtea a observat că aceasta a fost corect stabilită de prima instanţă şi nici nu este criticată de către apelanţi.
Mai mult decât atât inculpatul a uzat de procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., recunoscând fapta imputată prin rechizitoriu şi nesolicitând administrarea altor probe.
Verificând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, instanţa de apel a constatat într-adevăr că la data de 8 februarie 2009 inculpatul G.G. a vândut autoturismul marca Y1, asupra căruia era instituit de organele fiscale un sechestru pentru recuperarea unui prejudiciu adus bugetului de stat, tot prin săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală şi pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 144/2005 a Judecătoriei Câmpina.
Fapta inculpatului, s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005.
Referitor la individualizarea pedepsei s-a observat, că în mod judicios tribunalul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 72 C. pen., cu consecinţa unei pedepse de 1 an şi 10 luni închisoare.
În legătură cu prima critică a procurorului, Curtea a constatat că aceasta este întemeiată.
Inculpatul G.G. a fost condamnat anterior prin sentinţa penală nr. 144/2005 a Judecătoriei Câmpina, definitivă la 6 iulie 2005, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executări pe un termen de încercare de 4 ani (hotărârea rămânând definitivă prin nerecurarea deciziei penale nr. 502 din 10 iunie 2005 a Tribunalului Prahova prin care s-a soluţionat apelul procurorului).
Săvârşind infracţiunea dedusă judecăţii la data de 8 februarie 2009 şi decsoperită în termenul de încercare al pedepsei anterioare, care ar fi expirat la data de 6 iulie 2009, în mod greşit prima instanţă a considerat că inculpatul este reabilitat de drept, prin împlinirea termenului de încercare.
Contrar, celor reţinute de instanţa de fond, s-a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 83 C. pen., deoarece infracţiunea comisă ulterior este în termenul de încercare de 4 ani, stabilit prin hotărârea anterioară de condamnare.
De asemenea inculpatul a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., datorită condamnări anterioare la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 144/2005 a Judecătoriei Câmpina.
Referitor la cea de-a doua critică a procurorului, de asemenea Curtea a constatat că aceasta este întemeiată întrucât, potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută prin prezenta lege, luarea măsurii asigurătorii este obligatorie. Cum inculpatul a comis infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. g) din legea menţionată, iar aceasta nu face nici o diferenţă între infracţiunile comise şi obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii a sechestrului, Curtea a apreciat că în mod greşit prima instanţă a dispus ridicarea sechestrului instituit anterior în faza judecaţii.
În legătură cu apelul părţii civile A.N.A.F., Curtea a constatat că în mod corect tribunalul a respins acţiunea civilă pentru suma de 20.870 RON. Instanţa de apel a apreciat că partea civilă nu poate obţine două hotărâri judecătoreşti (titluri executorii) în baza cărora să-şi recupereze suma solicitată, cu titlu de prejudiciu provenit din aceeaşi cauză (infracţiune în speţa de faţă).
În acest sens, s-a constatat că prin sentinţa penală nr. 144/2005 a Judecătoriei Câmpina inculpatul a fost obligat la plata sumei de 20.870 RON, în solidar cu SC R.P.C. SRL, reprezentând TVA şi impozit pe profit, hotărâre care a fost pusă în executare de A.N.A.F. prin instituirea sechestrului asupra autoturismului marca Y1 pe care ulterior inculpatul l-a vândut şi a fost trimis în judecată în cauza de faţă. Deci, suma de 20.870 RON reprezintă prejudiciul cauzat şi stabilit printr-o sentinţă anterioară de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de evaziune fiscală (care constituie şi primul termen al recidivei postcondamnatorii, aşa cum s-a arătat) şi care poate fi în continuare pusă în executare de către A.N.A.F.
Prin fapta dedusă judecăţii, inculpatul nu a cauzat în mod direct un prejudiciu părţii civile, ci a creat o stare de pericol pentru organul fiscal care a instituit măsura sechestrului, în vederea recuperării unei pagube produse prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În aceste condiţii, Curtea a considerat că obligarea din nou a inculpatului la plata aceleiaşi sume la care a fost obligat şi prin sentinţa penală nr. 144/2005 a Judecătoriei Câmpina nu se justifică, motiv pentru care apelul părţii civile apare ca nefondat şi a fost respins ca atare.
Faţă de aceste considerente şi neconstatând alte motive de nelegalitate şi/sau netemeinicie, Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul procurorului, a desfiinţat în parte hotărârea apelată şi rejudecând, a reţinut în sarcina inculpatului dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., iar în baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 144/2005 a Judecătoriei Câmpina, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă la care s-a adăugat pedeapsa aplicată prin sentinţa atacată, rezultând în final o pedeapsă de 3 ani şi 10 luni închisoare.
S-au înlăturat din hotărârea apelată dispoziţiile art. 81, art. 82 şi art. 71 alin. (5) C. pen., deoarece faţă de starea de recidivă menţionată, nu se poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, art. 83 C. pen. stabilind că este obligatorie revocarea acesteia în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.
De asemenea, s-a înlăturat din hotărârea apelată dispoziţia privind ridicarea măsurii sechestrului asigurător întrucât, această măsură este obligatorie conform art. 11 din Legea nr. 241/2005.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul părţii civile.
Împotriva deciziei penale mai sus menţionate, au declarat recurs, partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Prahova şi inculpatul G.G.
Partea civilă a invocat cazul de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
- Prin motivele de recurs, partea civilă a solicitat în esenţă, obligarea inculpatului la plata sumei cu care s-a constituit parte civilă, respectiv, suma de 21.170 RON plus accesoriile şi penalităţile până la plata efectivă a debitului.
- Recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Prin motivele de recurs, recurentul inculpat a solicitat în esenţă, casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond;
Examinând recursurile declarate prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 22 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurenta parte civilă, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că recurenta parte civilă şi-a motivat recursul la data de 2 aprilie 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 16 octombrie 2013), respectându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar, apreciază însă, că aceste critici formulate de recurenta parte civilă nu sunt fondate întrucât, din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că, prin sentinţa penală nr. 144/2005 a Judecătoriei Câmpina, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 20.870 RON, în solidar cu SC R.P.C. SRL, reprezentând TVA şi impozit pe profit, hotărâre care a fost pusă în executare de A.N.A.F. prin instituirea sechestrului asupra autoturismului marca Y1 pe care ulterior inculpatul l-a vândut şi cu privire la care a fost trimis în judecată în prezenta cauză, prin fapta dedusă judecăţii, inculpatul nu a cauzat în mod direct un prejudiciu părţii civile, ci a creat o stare de pericol pentru organul fiscal care a instituit măsura sechestrului, în vederea recuperării unei pagube produse prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Aşadar, suma de 20.870 RON reprezintă prejudiciul cauzat şi stabilit printr-o sentinţă anterioară de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de evaziune fiscală şi care poate fi în continuare pusă în executare de către A.N.A.F., cum în mod correct a stabilit şi instanţa de apel.
În recursul inculpatului, în ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, aşa cum s-a arătat şi anterior, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că recurentul inculpat şi-a motivat recursul la data de 21 noiembrie 2013, (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 16 octombrie 2013), nerespectându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 (care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurent acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 38510alin. (2) C. proc. pen.
Drept urmare, constatând că nu sunt incidente şi alte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, în temeiul art. 38515 pct. 1 Iit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Prahova şi inculpatul G.G. împotriva deciziei penale nr. 58 din 22 martie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3737/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3739/2013. Penal → |
|---|
