ICCJ. Decizia nr. 3739/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3739/2013
Dosar nr. 546/116/2013
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 59 din data de 11 aprilie 2013 Tribunalul Călăraşi, secţia penală, s-a admis cererea formulată de inculpatul A.I. privind judecarea cauzei în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A.I. la 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 36 C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor dispuse împotriva inculpatului, respectiv de 2 ani închisoare pronunţată prin sentinţa penală nr. 152 din 12 aprilie 2012 a Judecătoriei Călăraşi şi 2 ani închisoare pronunţată prin sentinţa penală nr. 159 din 19 aprilie 2012 a Judecătoriei Călăraşi, inculpatul A.I. având de executat pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare.
S-a luat act că inculpatul A.I. a executat perioada cuprinsă între 15 februarie 2012 şi 12 aprilie 2012.
În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei de 2 ani închisoare, rezultanta contopirii, pedeapsa pe care inculpatul A.I. o are de executat pe lângă pedeapsa pronunţată prin prezenta, acesta având de executat în total 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. s-a dedus perioada executată din pedeapsa revocată, de la 15 februarie 2012 la 12 aprilie 2012 ca şi prevenţia de la 7 februarie 2013 la zi.
S-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei pronunţată prin prezenta, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a luat act că partea vătămată G.I.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul la 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat din care 200 RON apărător oficiu inculpat fază de urmărire penală, avocat C.C., 150 RON apărător oficiu faza de urmărire penală parte vătămată, avocat S.F.D., 100 RON verificare stare de arest faza de judecată, avocat E.G.A., 200 RON, apărător oficiu inculpat faza de judecată, avocat T.M. şi 150 RON apărător oficiu, partea vătămată faza de judecată, avocat G.M.I.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi din data de 20 februarie 2013 a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul A.I., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. săvârşirea pe raza municipiului Călăraşi.
În sarcina inculpatului, prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că în perioada octombrie 2012-februarie 2013 a recrutat-o şi găzduit-o la domiciliul său pe minora în vârstă de 14 ani G.I.E. pe care a exploatat-o sexual în scopul obţinerii de beneficii materiale.
Inculpatul a fost reţinut la 7 februarie 2013 şi în data de 8 februarie 2013 Tribunalul Călăraşi a dispus arestarea preventivă a acestuia măsură menţinută succesiv pe parcursul procesului penal.
Examinând actele şi lucrările dosarului respectiv declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu clienţii, cu diferiţi taximetrişti sau cu minora parte vătămată, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, planşa foto, toate coroborate cu declaraţiile de recunoaştere a inculpatului tribunalul a reţinut că fapta săvârşită de acesta s-a consumat după cum urmează.
La data de 17 ianuarie 2013, inculpatul A.I. în baza unei convorbiri telefonice prealabile purtate cu investigatorul sub acoperire G.C., autorizat de procurorul de caz prin ordonanţa nr.7A din 14 decembrie 2012, s-a întâlnit cu acesta pe str. A.G. din municipiul Călăraşi, însoţit de minora în vârstă de 14 ani, G.I.E., prezentând-o investigatorului ca fiind fata care urmează să meargă cu acesta pentru a întreţine relaţii sexuale, contra sumei de 150 RON pentru o oră şi 50 RON pentru o jumătate de oră, iar pentru un interval mai mare de timp urmează să negocieze cu fata direct. Imediat însă, după ce investigatorul i-a înmânat inculpatului A.I. suma de 150 RON reprezentând contravaloarea serviciilor sexuale din partea minorei G.I.E., vândute de inculpat, acesta din urmă a fost imobilizat de organele de poliţie care au găsit asupra acestuia cele 2 bancnote din cupiura de 50 RON şi 5 din cupiura de 10 RON marcate prin pulbere fluorescentă cu înscrisul „trafic de minori”, oferite de investigator. Cu prilejul prinderii sale în flagrant inculpatul a declarat că o cazează pe minora G.I.E. Ia domiciliul său şi că o oferă pe aceasta la diferiţi clienţi pentru a întreţine relaţii sexuale cu ea, iar banii preveniţi din această activitate sunt încasaţi de el.
Din coroborarea probelor administrate atât înainte de organizarea acţiunii flagrante dar şi ulterior, a rezultat că activitatea de traficare a minorei de 14 ani G.I.E. de către inculpat a fost mai laborioasă şi mai amplă, reprezentând o sursă constantă şi sigură de venit pentru acesta.
Practic inculpatul o găzduia la domiciliul său în care locuia alături de fratele şi de tatăl său pe minoră, în calitate de prietenă a sa, însă, Ia un moment dat, neavând vreo sursă de venit, nici el şi nici familia sa, inculpatul a început să racoleze clienţi pentru a întreţine raporturi sexuale cu minora în schimbul unor sume de bani. De regulă, clienţii îl contactau telefonic pe inculpat şi negociau cu acesta tariful şi intervalul de timp, iar după ce se înţelegeau la preţ, minora, fie însoţită de inculpat, fie singură, se întâlnea cu clienţii la un loc stabilit de comun acord (la vreun hotel sau la domiciliul clienţilor). În situaţia în care clienţii nu aveau o locaţie, prestaţiile sexuale se desfăşurau la domiciliul comun al inculpatului şi părţii vătămate.
Banii percepuţi drept contravaloarea prestaţiilor sexuale erau încasaţi de cele mai multe ori de inculpat, dar uneori şi de partea vătămată, tarifele practicate de minoră fiind de 60 RON pentru 10-15 minute şi 150 RON pentru o oră iar în cazul în care erau trei clienţi în acelaşi timp, tariful era de 300 RON pentru o oră.
Banii rezultaţi din aceste activităţi ilicite erau folosiţi în principal pentru cheltuielile curente zilnice ale celor doi însă aceştia le ofereau bani şi membrilor familiei inculpatului, care, conform susţinerilor acestuia, nu aveau cunoştinţă de sursa de provenienţă a banilor.
Martorii P.M.V., T.S.R. şi D.G., audiaţi în faza de urmărire penală au declarat că au aflat că inculpatul are o fată care prestează servicii sexuale contra unor sume de bani şi că după „negocierea” cu acesta au şi întreţinut raporturi sexuale cu minora, banii fiind încasaţi de inculpat.
În şedinţa din data de 28 martie 2013, inculpatul a învederat instanţei că înţelege să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. şi faţă şi de poziţia reprezentantului parchetului care a apreciat cererea inculpatului legală şi a solicitat admiterea acesteia tribunalul a admis cererea privind judecarea cauzei în procedura simplificată.
Inculpatul a mai precizat că îşi însuşeşte probatoriile administrate la urmărirea penală şi nu are obiecţiuni de făcut şi nu doreşte să administreze probatorii noi.
Partea vătămată, minora G.I.E., prezentă în instanţă a învederat că nu se constituie parte civilă.
Faţă de probele administrate în cauză şi în raport de recunoaşterea totală a inculpatului tribunalul a constatat că încadrarea juridică dată faptei este corectă şi în baza textului de lege în baza căruia a fost trimisă în judecată inculpatul A.I. urmează a dispune condamnarea acesteia.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere, în primul rând, gravitatea deosebită a infracţiunii săvârşite de inculpat asupra unei minore de numai 14 ani, gravitatea rezultată din modalitatea concretă prin care acesta a exercitat abuzuri fizice şi emoţionale asupra minorei profitând şi speculând credulitatea şi naivitatea părţii vătămate date de vârsta extrem de fragedă creându-i convingerea că este iubita sa cu perspectiva unei căsătorii. Apoi, instanţa a avut în vedere periculozitatea inculpatului dată atât de modalitatea vulgară în care negocia prestaţiile sexuale ale minorei cât şi de constanţa şi abilitatea cu care fixa programul zilnic de muncă al părţii vătămate urmărind să nu fie pauze între clienţi în scopul obţinerii unor venituri cât mai mari pe care le folosea, după cum a declarat însuşi inculpatul, pentru plăcerile personale, plimbări şi jocuri de noroc.
Pe lângă aceste circumstanţe reale ale faptei, fişa de cazier judiciar a inculpatului atestă că acesta se află în stare de recidivă postcondmantorie inculpatul săvârşind prezenta faptă în temenele de încercare ale suspendării condiţionate din două pedepse anterioare:
- prin sentinţa penală nr. 152 din 12 aprilie 2012 a Judecătoriei Călăraşi definitivă prin nerecurare inculpatul a fost condamnat la 2 ani cu suspendare condiţionată pe un termen de încercare de 4 ani pentru art. 208-209 alin. (1) lit. a), lit. g), lit. i) C. pen., fiind arestat la 15 februarie 2012 şi eliberat la 12 aprilie 2012.
- prin sentinţa penală nr. 159 din 19 aprilie 2012 a Judecătoriei Călăraşi, definitivă prin nerecurare, inculpatul a fost condamnat la 2 ani cu aplicarea art. 81-art. 82 pe un termen de încercare de 4 ani pentru art. 26 C. pen. raportat la art. 208-art. 209 lit. a), lit. e) C. pen.
Faţă de această stare de recidivă a inculpatului instanţa a dispus contopirea celor două pedepse pronunţată împotriva inculpatului, faptele fiind concurente, s-a luat act că inculpatul a executat o parte din pedeapsa rezultantă şi s-a dispus revocarea beneficiului suspendării de care inculpatul a beneficiat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul A.I. criticând-o sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei în raport cu criteriile art. 72 C. pen., arătând în esenţă că, în raport cu împrejurările reale ale cauzei se impune o reţinere de circumstanţe atenuante cu consecinţa reducerii pedepsei.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate prin prisma criticilor invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 371 teza finală C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul este fondat şi l-a admis în condiţiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în considerarea următoarelor argumente: Principiul individualizării judiciare a pedepsei consacrat în art. 72 C. pen. presupune o evaluare adecvată şi completă a tuturor criteriilor prevăzute de lege respectiv gradul de pericol social concret, din perspectiva modului în care este influenţat de obiectul juridic al infracţiunii, latura obiectivă (acţiunea interzisă de lege şi urmarea produsă), forma de vinovăţie, scopul urmărit şi mobilul declanşat de acesta precum şi persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., sunt împrejurări de fapt care numai raportate la fapta concretă, la ansamblul împrejurărilor în care aceasta a fost comisă şi la persoana inculpatului, pot dobândi, prin apreciere, valenţe atenuante.
Ele se constată, se recunosc şi se aplică în mod facultativ, nedobândind în mod automat caracter uşurător ci numai în funcţie de aprecierea globală efectuată asupra gradului de pericol social concret al infracţiunii comise şi a potenţialului de periculozitate a inculpatului.
Astfel, s-a statuat în mod constant că recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei. În ansamblu, sau caracterizată favorabil, de o asemenea manieră, persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
Totodată, la stabilirea şi aplicarea pedepsei trebuie evaluate, în mod plural, criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., la cerinţele şi datele particulare ale speţei, precum şi la persoana inculpatului, în aşa fel încât să conducă la un tratament penal adecvat, corespunzător gradului de pericol social şi persoanei inculpatului, precum şi nevoii de apărare a valorilor sociale.
Fermitatea presupune în materia individualizării pedepsei, aplicarea întocmai, cu consecvenţă şi intransigenţă principială, a prevederilor legale instituite prevăzute de art. 72 C. pen., în spiritul şi în scopul în vederea căreia au fost instituite, în special în vederea asigurării prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, precum şi reinserţiei sociale a inculpatului, exigenţe statuate de art. 52 C. pen.
O pedeapsă fermă nu se confundă cu o pedeapsă aspră ci trebuie să exprime, în mod concret, tratamentul penal cel mai adecvat necesităţilor de reeducare a inculpatului găsit vinovat, şi de apărare socială.
Raportând acestei criterii principale la cauza supusă examinării, urmare a apelului declarat de inculpatul A.I., Curtea a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., de 5 ani închisoare nu este just individualizată în raport cu criteriile art. 72 C. pen.
În speţă, apelantului inculpat i s-a stabilit, pe baza probelor legal administrate şi concludente adevarului în faza de urmărire penală şi a declaraţiei de recunoaştere a vinovăţiei, dată în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., vinovăţia pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constând în aceea că, în perioada octombrie 2012-februarie 2013 a recrutat-o şi găzduit-o la domiciliul său pe minora în vârstă de 14 ani G.I.E. în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituţiei.
Aşa cum a rezultat din chiar actul de sesizare a instanţei, inculpatul o găzduia la domiciliul său pe minoră în calitate de prietenă a sa însă, la un moment dat, neavând nicio sursă de venit, nici el şi nici familia sa, inculpatul a început să racoleze clienţi pentru a întreţine raporturi sexuale cu minora, în schimbul unor sume de bani.
Această situaţia de fapt a fost susţinută de declaraţiile inculpatului şi ale părţii vătămate. Astfel, partea vătămată a arătat că l-a cunoscut pe inculpatul A.I. în timp ce era într-un centru maternal din Călăraşi, întrucât la vârsta de 13 ani a născut un copil, pe care ulterior l-a încredinţat unui asistent maternal. A mai arătat că, la scurt timp, neavând niciunul dintre membrii familiei vreo sursă de venit, loc de muncă, a decis împreună cu inculpatul să înceapă practicarea prostituţiei, pentru a avea asigurat un venit constant (declaraţia din 7 februarie 2013).
Dacă în cazul unei victime minore datorită vârstei şi vulnerabilităţii sale se poate considera, de principiu, că valoarea socială lezată ar fi apărarea dreptului la libertatea de voinţă, in concreto, în speţa de faţă, este vorba de o minora care a dat naştere unui copil, la vârsta de 13 ani, iar la 14 ani a început o relaţie cu un bărbat, în vârstă de 21 de ani, cu care s-a mutat să locuiască împreună, acceptând să întreţină raporturi sexuale, contra cost, cu diferiţi clienţi, ceea ce poate conduce la concluzia că valoarea socială lezată ar fi apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă, nerezultând, sin dubito, că inculpatul a recrutat-o şi, ulterior, găzduit-o pe minoră în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituţiei.
Oricum, schimbarea încadrării juridice prin mecanismul art. 334 C. proc. pen., în infracţiunea de proxenetism, s-a apreciat că nu poate opera în propria cale de atac a inculpatului întrucât s-ar aduce atingere principiului non reformatio in pejus.
Reevaluând gradul de pericol social concret al infracţiunii pentru care inculpatul şi-a recunoscut vinovăţia prin prisma circumstanţelor factuale reţinute în cauză. Curtea a apreciat că pedeapsa inculpatului poate fi stabilită cu luarea în considerare a unor împrejurări atenuante, în condiţiile art. 74 alin. (2) C. pen., cărora le-a dat efectul legal cuvenit, potrivit art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
Totodată a stabilit pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., fiind obligatorie în condiţiile art. 65 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
S-a reţinut că, inculpatul a mai fost anterior condamnat prin două sentinţe penale pentru infracţiuni concurente la două pedepse de câte 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, infracţiuni ce au fost contopite conform art. 36 alin. (2) C. pen.
S-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este comisă în termenul de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen. pentru infracţiunile anterior comise. Curtea, în conformitate cu art. 83 C. pen. a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare şi a dispus executarea în întregime a acesteia pe lângă pedeapsa pronunţată în prezenta cauză.
Drept pentru care, Curtea în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul A.I. împotriva sentinţei penale nr. 59 din data de 11 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Călăraşi.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond: În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 80 C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 65 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
A constatat că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 152 din 12 aprilie 2012 a Judecătoriei Călăraşi şi prin sentinţa penală nr. 159 din 19 aprilie 2012 a Judecătoriei Călăraşi sunt concurente.
În temeiul art. 36 alin. (2) C. pen. a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 152 din 12 aprilie 2012 a Judecătoriei Călăraşi cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată sentinţa penală nr. 159 din 19 aprilie 2012 a Judecătoriei Călăraşi, inculpatul A.I. având de executat pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare.
În temeiul art. 83 C. pen. a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare, şi a dispus executarea în întregime a pedepsei pe lângă pedeapsa pronunţată prin prezenta, inculpatul A.I. urmând să execute în total 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei principale a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 383 alin. (11) C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă şi potrivit art. 383 alin. (2) C. proc. pen. şi a dedus din pedeapsă perioada executată de la 15 februarie 2012 la 12 aprilie 2012 precum şi timpul reţinerii şi arestării preventive de la 7 februarie 2013 la zi, menţinând celelalte dispoziţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul A.I.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, a susţinut motivele scrise de recurs, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., solicitând următoarele:
- reducerea pedepsei de 3 ani închisoare al cărui cuantum îl consideră excesiv în raport de circumstanţele faptei, de împrejurarea că inculpatul a recunoscut şi regretat fapta comisă, solicitând a se da o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b) şi lit. c) C. pen. şi art. 76 C. pen.
Examinând recursul declarat de inculpatul A.I. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (2), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 20 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv, cauzele penale aflate la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013 însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că recurentul inculpat a motivat recursul în termen, respectiv Ia data de 1 noiembrie 2013, (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 27 noiembrie 2013), respectând, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar, apreciază însă, că solicitarea recurentului inculpat de a se proceda la reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. care este incident când s-a făcut o greşită aplicare a legii, ci în cazul de casare prevăzut de pct. 14 teza I al art. 3859 C. proc. pen., care însă a fost abrogat, prin Legea nr. 2/2013.
Drept urmare, criticile invocate de către inculpat, privesc netemeinicia deciziei şi nu nelegalitatea acesteia, aspect care nu poate fi cenzurat din această perspectivă, urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 2/2013, astfel că Înalta Curte nu poate să procedeze la o nouă reindividualizare a pedepsei aplicată inculpatului.
Ca urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva deciziei penale nr. 172 din 20 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A.I., durata arestării preventive de la 15 februarie 2012 la 12 aprilie 2012 şi a reţinerii şi arestării preventive de la 7 februarie 2013 la 27 noiembrie 2013.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi suma de 150 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată G.I.E., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACETE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.I. împotriva deciziei penale nr. 172 din 20 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A.I., durata arestării preventive de la 15 februarie 2012 la 12 aprilie 2012 şi a reţinerii şi arestării preventive de la 7 februarie 2013 la 27 noiembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat şi suma de 1 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată G.I.E., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3738/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 3740/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
