ICCJ. Decizia nr. 3742/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3742/2013
Dosar nr. 6673/2/2013
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă; .
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 4 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 6673/2/2013, în temeiul art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., s-a respins respingerea, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de petentul-inculpat F.R.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligate petentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 8 octombrie 2013, pe rolul acestei instanţei Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost înregistrată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de petentul-inculpat F.R.
În motivare, petentul-inculpat a arătat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă, întrucât este urmărit penal pentru infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, de art. 26 C. pen., raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 84/1998, raportat la art. 90 alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 26 C. pen., raportat Ia art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 26 C. pen. raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen., astfel că, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat nu depăşeşte 18 ani închisoare, după cum s-a stabilit prin decizia nr. VII/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Pe fond, a arătat că nu există indicii temeinice că a comis faptele penale reţinute în sarcina sa, întrucât nu există decât declaraţiile inculpatului D.M., care, în prima sa declaraţie amplă, nu a făcut nici o referire la acesta, apoi există transcrieri ale interceptărilor convorbirilor telefonice privind redarea discuţiilor purtate cu inculpatul G.V., care-l roagă să meargă la Ploieşti, fără să-i comunice motivul, astfel că nu a avut o rezoluţie infracţională, iar la dosar nu există probe că se va sustrage de la procesul penal sau că va zădărnici aflarea adevărului, cu atât mai mult cu cât are un domiciliu în România, are calificarea de inginer constructor, o familie, un minor de 1 an, fiind singurul întreţinător al familiei, şi s-a prezentat de bună-voie la procuror, atunci când a aflat că a fost arestat preventiv.
La termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2013, constatând că este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., astfel după cum s-a stabilit prin decizia nr. VII/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, Curtea, în temeiul art. 1608 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis, în principiu, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de petentul-inculpat F.R.
Curtea a procedat la ascultarea petentului-inculpat, a cărui declaraţie a fost consemnată şi ataşată la dosar.
În dovedirea cererii, petentul-inculpat a formulat, fiindu-i încuviinţată, proba cu înscrisuri în circumstanţiere, depunând la dosar, în fotocopie, certificat de înregistrare în scopuri de TVA, eliberat de A.N.A.F., pe data de 13 decembrie 2012, o fişă de evaluare pentru muncitori, întocmită cu privire la petentul-inculpat de către SC E.G. SRL, contract de vânzare-cumpărare autentificat din 25 noiembrie 2013 de către Biroul Notarial Public A.M., act de dezmembrare şi contract de vânzare-cumpărare, care poartă încheierea de autentificare din 22 martie 2013 a Biroului Notarial Public A.M., promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată din 14 august 2013 a Biroului Notarial Public A.M., certificatul de naştere, eliberat de Consiliul local al sectorului 1 Bucureşti, la data de 13 martie 2013, pe numele F.I., născut pe data de 2 martie 2013.
Analizând actele şi lucrările dosarelor, Curtea a apreciat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu este întemeiată.
Astfel, Curtea a reţinut că, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 21 septembrie 2013, din Dosarul nr. 6348/2/2013 (3123/2013), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a dispus, în temeiul art. 143 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., arestarea preventivă, printre alţii, pe o perioadă de 29 zile, respectiv 22 septembrie 2013-20 octombrie 2013, inclusiv, a inculpatului F.R., faţă de care a fost emis mandatul de arestare preventivă din 22 septembrie 2013, pentru infracţiunile de aderare la un grup de criminalitate organizată, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, de complicitate la contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 84/1998, raportat la art. 90 alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de complicitate la înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de complicitate la producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi lit. b) C. pen., reţinându-se în sarcina sa că în anul 2011 a aderat la grupul infracţional organizat, iniţiat şi constituit de coinculpatul G.I., zis „N.P.”, cu dublă cetăţenie română şi moldovenească, în scopul obţinerii de beneficii materiale ilicite, prin punerea în funcţiune a unor fabrici clandestine de producere şi ambalare de ţigări contrafăcute, care erau puse în circulaţie fără întocmirea de documente legale şi prin sustragerea de la plata accizelor, inculpatul având rolul de a comite infracţiuni de violenţă, pentru perceperea unor taxe de protecţie, recuperări şi alte asemenea activităţi, astfel că în perioada 14 noiembrie 2013-16 noiembrie 2013, la solicitarea inculpatului G.V., a participat la mutarea unei părţi din fabrica clandestină din satul P., comuna B., judeţul Prahova, după care, în incinta halei în care se aflau utilajele şi materialele auxiliare de producere clandestină a ţigaretelor, a participat la ridicarea unui zid, pentru asigurarea conspirativităţii în cazul unei descinderi a autorităţilor.
Totodată, Curtea a constatat că, prin încheierea de şedinţă din data de 30 septembrie 2013, din Dosarul nr. 6348/2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat F.R.
Curtea a constatat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost introdusă după numai aproximativ săptămână de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a luat măsura arestării preventive. Examinând cerinţele legale ale arestării preventive, instanţele de judecată ale fondului şi recursului au apreciat, printre altele, că luarea măsurii de arest preventiv este necesară, pentru a-i da posibilitatea procurorului să administreze, în condiţii de securitate, probele pe care acesta Ie-a enumerat în referatul său, acordându-i o perioadă de 29 de zile, din care a trecut doar o săptămână. Astfel, cu toată relativitatea autorităţii de lucru judecat în materia măsurilor preventive, solicitarea imediată de aplicare a unei alte instituţii procedurale, precum liberarea provizorie sub control judiciar, în condiţiile în care s-a stabilit, în mod definitiv, că măsura arestării preventive este necesară pe o perioadă de 29 de zile, s-a apreciat că, nu numai că nu este oportună, dar, în acelaşi timp, încalcă puterea de lucru judecat. În plus, toate argumentele prezentate de petentul-inculpat, precum lipsa indiciilor temeinice şi a periculozităţii sale au fost analizate la luarea măsurii de arest preventive. S-a reţinut că, Curtea nu poate face abstracţie de dubla cetăţenie a petentului-inculpat, română şi moldovenească, precum şi de condamnarea definitivă a acestuia, în anul 2007, la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri şi de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, date care au justificat temerea că acesta poate comite alte fapte de natură penală, după care să părăsească teritoriul acestei ţări, pentru a se afla sub protecţia ţării în care s-a născut.
Ca atare, Curtea, în temeiul art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., raportat Ia art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de petentul-inculpat F.R., pe care, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul F.R., solicitând prin apărătorul ales, admiterea recursului, casarea încheierii recurate, şi în rejudecare, admiterea cererii de liberare sub control judiciar.
Examinând recursul declarat de inculpatul F.R., sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta nu este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului; de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din următoarele măsuri preventive: a) reţinerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi ţara; d) arestarea preventivă.
În alin. (2) al aceluiaşi text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertăţii individuale, consfinţită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanţiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea şi menţinerea măsurilor preventive.
În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferenţiat de constrângere a libertăţii individuale sau a altor drepturi şi libertăţi, astfel încât să poată fi aleasă, în funcţie de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.
Deşi nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură diferită, fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menţinerea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.
Din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 1602 C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiţii pozitive şi una negativă.
Prima condiţie pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiţie vizează natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite.
Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani”.
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpatului şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, în art. 1602 C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori, sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date” nu a avut în vedere existenţa unor probe în sensul legii, ci a unor informaţii, situaţii, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracţiunea săvârşită, care să îndreptăţească temerea, să o justifice.
Îndeplinirea celor trei condiţii nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocaţie, instanţa având facultatea şi nu obligaţia de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menţinerea măsurii arestării preventive.
Detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
În art. 5 parag. 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul art., are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înţelege sensul dispoziţiei enunţate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicaţie. Astfel s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, Ia un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.
Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 5 parag. 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acestuia nu a depăşit o limită rezonabilă.
Raportând datele speţei dedusă judecăţii la dispoziţiile cuprinse în legea naţională corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte, apreciază că, în acest moment, controlul judiciar nu poate fi instituit inculpatului F.R., pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menţinerea măsurii arestării preventive fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Rezultă din înscrisurile aflate la dosar până la acest moment procesual că, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 21 sepetmbrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 6348/2/2013 (3123/2013), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus, în temeiul art. 143, alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., arestarea preventivă, printre alţii, pe o perioadă de 29 zile, respectiv de la 22 septembrie 2013 la 20 octombrie 2013, inclusiv, a inculpatului F.R., faţă de care a fost emis mandatul de arestare preventivă din 22 septembrie 2013, pentru infracţiunile de aderare la un grup de criminalitate organizată, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, de complicitate la contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 90 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 84/1998, raportat la art. 90 alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 84/1998, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de complicitate la înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de complicitate la producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi de spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi lit. b) C. pen.
Presupusele fapte reţinte în sarcina inculpatului, constând în aceea că.în anul 2011 a aderat la grupul infracţional organizat, iniţiat şi constituit de coinculpatul G.I., zis „N.P.”, cu dublă cetăţenie română şi moldovenească, în scopul obţinerii de beneficii materiale ilicite, prin punerea în funcţiune a unor fabrici clandestine de producere şi ambalare de ţigări contrafăcute, care erau puse în circulaţie fără întocmirea de documente legale şi prin sustragerea de la plata accizelor, inculpatul având rolul de a comite infracţiuni de violenţă, pentru perceperea unor taxe de protecţie, recuperări şi alte asemenea activităţi, astfel că în perioada 14 noiembrie 2013-16 noiembrie 2013, la solicitarea inculpatului G.V., a participat la mutarea unei părţi din fabrica clandestină din satul P., comuna B., judeţul Prahova, după care, în incinta halei în care se aflau utilajele şi materialele auxiliare de producere clandestină a ţigaretelor, a participat la ridicarea unui zid, pentru asigurarea conspirativităţii în cazul unei descinderi a autorităţilor, prezintă un grad ridicat de pericol social concret.
Înalta Curte, constată că, starea de arest a inculpatului a fost prelungită, cu 30 de zile după depunerea cererii de faţă, şi de la acel moment nu au apărut elemente noi care să justifice admiterea cererii de liberare sub control judiciar.
Raportându-ne la gravitatea infracţiunii săvârşite, la împrejurarea că urmărirea penală nu a fost încă finalizată, impunându-se audierea martorilor şi administrarea probelor apreciate ca fiind necesare stabilirii adevărului, dar şi la atitudinea inculpatului parţial sinceră în cursul procedurilor, Înalta Curte apreciază că există „date”, în accepţiunea dispoziţiilor art. 160 alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că detenţia provizorie este legitimă, fiind necesară ocrotirii unui interes general al societăţii care primează în raport de interesul privat al inculpatului, nu a depăşit un termen rezonabil în accepţiunea legislaţiei naţionale dar şi din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (inculpatul fiind arestat la data de 22 septembrie 2013), iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului procesului penal.
Faţă de aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F.R. împotriva încheierii din data de 4 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 6673/2/2013.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F.R. împotriva încheierii din data de 4 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 6673/2/2013.
Obligă recurentul inculpat Ia plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3741/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3743/2013. Penal → |
|---|
