ICCJ. Decizia nr. 3745/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3745/2013
Dosar nr. 7596/2/2013/a1
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 20 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, în Dosarul nr. 7596/2/2013 (3780/2013), în baza art. 3001 alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.V., C.F., S.D., P.C.I. şi B.L. şi în temeiul art. 3001 alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a acestora.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul avocat oficiu, în sumă de 100 RON, pentru asistenţa acordată inculpatului S.D., a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. din 15 noiembrie 2013, au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii:
- C.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, pentru instigare la infracţiunea de spălare a banilor, comisă în legătură cu o infracţiune de luare de mită, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată (65 acte materiale), a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (65 acte materiale), prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. şi la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen. raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 republicată, art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
- C.F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. şi la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- S.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2)din Legea nr. 78/2000;
- P.C.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de dare de mită, complicitate la infracţiunea de cumpărare a influenţei şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în forma participaţiei improprii şi în legătură directă cu infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. şi la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 26 C. pen. raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi la art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
- B.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură directă cu infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 19 noiembrie 2013 şi faţă de faptul că inculpaţii menţionaţi mai sus sunt în stare de arest preventiv, s-a stabilit termen în camera de consiliu, potrivit dispoziţiilor art. 300^1 C. proc. pen., în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării, înainte de expirarea acesteia.
În urma examinării întregului material probatoriu al cauzei, a ascultării punctului de vedere exprimat de inculpaţi, prin apărători dar şi personal precum şi al parchetului, Curtea a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate.
În esenţă, s-a reţinut în sarcina inculpatei C.V. faptul că, în cursul lunii februarie a anului 2012, în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, a primit prin intermediul învinuitei D.A., suma de 630.000 euro, de la inculpatul S.D., pentru a pronunţa împreună cu alţi doi membri ai completului de judecată, o soluţie favorabilă în cauza 9972/2/2011.
De asemenea, s-a reţinut faptul că, în luna iulie 2013 a acceptat promisiunea învinuitei D.A., privind oferirea sumei de 50.000 euro şi ulterior a primit această sumă prin intermediul fiului ei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra numitei D.S. judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a o determina să pronunţe o soluţie favorabilă în cauza 1754/63/2012, aflată în recurs. Totodată, în cursul lunii iulie 2013 a ajutat-o pe învinuita D.A., să primească un folos de 100.000 euro de la investigatorul sub acoperire T.R., lăsând să se creadă că are influenţă asupra martorei D.S. judecător la Înalta Curte, pentru a pronunţa o soluţie favorabilă în acelaşi dosar menţionat mai sus.
S-a reţinut şi faptul că, a determinat-o pe sora sa, M.M., ca din banii primiţi cu titlu de mită, să achiziţioneze un apartament pe numele acesteia din urmă, pe care l-a şi achiziţionat cu suma de 636.642,8 RON.
În perioada ianuarie 2008-iunie 2013 a indus în eroare, cu ajutorul învinuitelor C.M. şi D.G., pe funcţionarii din cadrul Departamentului Economic şi administrativ din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, prezentând 65 înscrisuri falsificate, privind deţinerea calităţii de chiriaş în temeiul a două contracte de închiriere încheiate cu aceleaşi complice, în scopul obţinerii pentru sine şi pentru numita C.M. a unui folos material injust, fapta având drept urmare cauzarea unei pagube de 140.064 RON, în dauna Curţii de Apel Bucureşti.în aceeaşi perioadă a falsificat 15 înscrisuri intitulate „declaraţie” şi 50 chitanţe de plată, folosite la serviciu pentru compensarea ilegală a chiriei.
În sarcina inculpatului C.F., s-a reţinut în esenţă faptul că, având cunoştinţă despre conivenţa infracţională dintre învinuita D.A. şi inculpata C.V., mama sa, a ajutat-o pe inculpată să primească folosul de 50.000 euro., de la învinuita D.A., în data de 8 august 2013, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
În sarcina inculpatului S.D., s-a reţinut în esenţă faptul că, în perioada septembrie 2011-februarie 2012, atât în mod direct cât şi cu ajutorul învinuitului S.M., al inculpatei P.C.I. şi al martorei denunţătoare R.I., precum şi al învinuitei D.A., a promis suma de 1.500.000 euro şi a dat suma de 1.200.000 euro, dintre care 630.000 euro au ajuns în posesia inculpatei C.V., pentru ca aceasta, în calitatea sa de judecător la Curtea de Apel Bucureşti să pronunţe o soluţie favorabilă în Dosarul nr. 9972/2/2011, respectiv să admită contestaţia în anulare formulată de inculpatul S.D.
În perioada august-septembrie 2011, a promis învinuitei D.A., sumă de 500.000 euro, pretinsă de aceasta din urmă, pentru obţinerea unei soluţii favorabile în Dosarul nr. 7372/2/2011 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, însă, întrucât soluţia nu i-a fost favorabilă, inculpatului i-au fost restituiţi banii integral de către învinuita mai sus menţionată.
În sarcina inculpatului B.L., s-a reţinut faptul că, în luna aprilie 2012, a pretins împreună cu învinuita D.A., suma de 350.000 euro de la învinuitul S.M., lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, pentru a influenţa soluţia în Dosarul nr. 19797/300/2010, având ca obiect recursul declarat de inculpatul S.D. împotriva unei încheieri de menţinere a arestării preventive şi ulterior a primit suma de 420.000 euro, în temeiul unui contract de asistentă fictiv.
În ceea ce o priveşte pe inculpata P.C.I., s-a reţinut în sarcina acesteia faptul că, în perioada septembrie 2011-februarie 2012, I-a ajutat împreună cu învinuitul S.M., pe inculpatul S.D., să promită suma de 1.500.000 euro, învinuitei D.A., ulterior să dea acesteia suma de 1.200.000 euro, pentru obţinerea unei soluţii favorabile pentru inculpatul S.D., în Dosarul nr. 9972/2/2011. De asemenea, s-a reţinut că, în luna aprilie 2013, ca urmare a pretinderii de către inculpatul B.L. a sumei de 350.000 euro, pentru obţinerea unei soluţii favorabile inculpatului S.D. în Dosarul nr. 19797/300/2010 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, I-a ajutat pe inculpatul S.D. să dea inculpatului B.L. suma de 420.000 euro în care se includea suma de 350.000 euro anterior pretinsă, pentru coruperea judecătorilor.
De asemenea, s-a mai reţinut şi că, în aceleaşi împrejurări, I-a determinat pe reprezentantul SC I.S.M. SA să încheie cu avocatul B.L., contractul de asistenţă juridică din 4 aprilie 2012, prin care s-a atestat necorespunzător faptul că, suma de 1.900.052 RON, echivalentul sumei de 420.000 euro, ar constitui onorariu de avocat.
Curtea a reţinut că în cauză în urma parcurgerii etapei urmăririi penale şi administrării probatoriului în această etapă, au rezultat indicii suficient de temeinice că inculpaţii au comis faptele pentru care sunt trimişi în judecată şi arestaţi preventiv, în sensul art. 63 şi art. 681 C. proc. pen., din datele existente rezultând presupunerea rezonabilă că aceştia au comis faptele. Acestor noţiuni din dreptul intern le corespunde sintagma de motive verosimile folosită de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv fapte şi informaţii de natură a convinge un observator obiectiv, că, persoana faţă de care se efectuează cercetări, a comis o infracţiune (cauza Fox, Campbell şi Hartley c. Regatului Unit), fără să fie necesar ca, pentru a menţine o persoană în detenţie provizorie, să existe probe tot atât de puternice pentru a se putea formula o acuzare completă, cauza Murray contra Regatului Unit).
S-a apreciat că relevante în acest sens, sunt denunţurile şi declaraţiile martorilor R.I. şi B.B., ale martorilor cu identitate protejată, procesele-verbale privind constatarea infracţiunii flagrante, declaraţiile învinuiţilor D.A., Z.G., B.N., S.M., D.G., D.C., C.M., R.S., procese-verbale de confruntare, declaraţiile martorilor S.V., S.A., M.M.A., T.N., M.O., N.L., S.M.A., D.D., M.O., S.F., R.A., T.V., N.A., V.F., V.C., D.S., C.G. şi C.E., C.M.A. şi alţii, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice, declaraţiile investigatorului sub acoperire T.R., precese-verbale de ridicare înscrisuri de la investigator, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice în mediul ambiental, procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire, planşă foto privind înscrisurile întocmite de învinuita D.A., cu ocazia întâlnirilor avute cu investigatorul sub acoperire, planşe foto privind momente ale întâlnirilor investigatorului sub acoperire cu inculpata C.V. şi învinuită D.A., planşă foto privind constatarea infracţiunii flagrante săvârşite de inculpatul C.F., planşă privind predarea sumei de 10.000 euro către investigatorul sub acoperire şi altele.
S-a arătat că, existenţa indiciilor temeinice că inculpaţii au comis faptele pentru care sunt cercetaţi, a fost constatată prin încheierea din 9 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor C.V. şi C.F., prin încheierea din 14 august 2013. a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor P.C.I. şi S.D. şi prin încheierea din 28 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.L., în Dosarul nr. 5890/2/2013.
Prin urmare, Curtea a constatat că la momentul dispunerii arestării preventive a inculpaţilor prin încheierile mai sus menţionate s-a avut în vedere faptul că există indicii temeinice în sensul comiterii faptelor de către inculpaţi iar probele administrate la urmărirea penală până la acest moment nu au înlăturat aceste indicii.
Curtea a reţinut că, în afara existentei indiciilor temeinice că inculpaţii au comis faptele pentru care sunt cercetaţi, pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care sunt trimişi în judecată sunt în limite mari, ce depăşesc cu mult pedeapsa de 4 ani închisoare iar lăsarea inculpaţilor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Cu referire la acest aspect, toţi inculpaţii, prin apărători, au susţinut că nu s-au făcut nici un fel de dovezi că lăsarea inculpaţilor în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, faţă de faptul că nu sunt acuzaţi de infracţiuni de violentă sau care ar tulbura semnificativ societatea civilă, că sunt acuzaţi numai de infracţiuni de pericol, nu de rezultat, care, prin ele însele nu ar avea impact negativ asupra societăţii, dacă inculpaţii ar fi cercetaţi în stare de libertate.
Curtea a reţinut că, în jurisprudenţa C.E.D.O., se admite că, anumite infracţiuni, prin gravitatea lor şi prin reacţia publică la comiterea lor, pot da naştere unui pericol pentru ordinea publică ce ar putea să justifice arestarea, deci şi menţinerea în arest, cel puţin pentru o perioadă de timp.
Pericolul pentru ordinea publică, deşi nu se confundă cu pericolul social concret al faptelor, este o componentă a acestuia şi se apreciază, în cele din urmă, atât în funcţie de gravitatea faptelor, dar şi în funcţie de urmările produse, de persoanele inculpaţilor.
În cauză, inculpaţii sunt cercetaţi pentru infracţiuni deosebit de grave, destinate să aducă atingere în modul cel mai direct corectitudinii şi credibilităţii actului de justiţie şi încrederii societăţii în acest act, încredere atât de necesară în contextul naţional şi european, social, economic şi politic actual. Gravitatea infracţiunilor este sporită de numărul de persoane implicate, de modul organizat în care se presupune că au acţionat, presupunere bazată pe datele existente la acest moment, de sumele de bani presupus a fi pretinse şi respectiv primite, presupunere ce a rezultat de asemenea, din probele administrate până la acest moment.
Cercetarea inculpaţilor din prezentă cauză în stare de libertate la acest moment procesual, este de natură în opinia instanţei, a amplifica neîncrederea în actul de justiţie şi în fermitatea cu care organele judiciare trebuie să acţioneze în faţa unui asemenea fenomen. Chiar dacă nu sunt infracţiuni de violenţă şi de rezultat, aşa cum au susţinut inculpaţii prin apărători, infracţiunile pentru care sunt cercetaţi inculpaţii, nu doar prin ele însele constituie un obstacol în calea funcţionării normale a societăţii, dar mai ales prin calitatea persoanelor implicate, judecători, avocaţi, persoane condamnate definitiv, cazul inculpatului S.D., prin sumele impresionante ce fac obiectul cercetărilor.
S-a reţinut că, aceste infracţiuni, prin numărul din ce în ce mai mare în ultima perioadă de timp, aduc atingere în modul cel mai profund corectei şi normalei funcţionări a societăţii şi a instituţiilor sale. În contextul atitudinii de combatere a acestui fenomen social, presupunerea comiterii unor asemenea fapte, este suficient de gravă pentru a justifica privarea de libertate, fiind necesară o reacţie fermă a autorităţilor împotriva celor bănuiţi de comiterea unor astfel de fapte.
Aceste considerente, corelate cu aspectul că arestarea preventivă a inculpaţilor nu a depăşit o durată rezonabilă, conform exigenţelor art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, justifică, în opinia instanţei menţinerea temeiurilor care au determinat arestarea preventivă şi pe cale de consecinţă şi menţinerea măsurii arestării preventive.
Luarea faţă de inculpaţi a altor măsuri alternative, obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara, aşa cum au solicitat inculpaţii, prevăzute de art. 136 C. proc. pen., s-a apreciat că nu ar fi suficiente la acest moment, pentru buna desfăşurare a procesului penal, faţă de pericolul pe care, încă, lăsarea inculpaţilor în libertate l-ar prezenta, în sensul celor expuse, dar şi faţă de faptul că unii dintre inculpaţi nu au dat declaraţii în cauză, nefiind cunoscută poziţia lor procesuală faţă de acuzaţiile care li se aduc şi faţă de probele administrate.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii C.V., C.F. şi P.C.I., solicitând prin apărătorul ales, admiterea recursului, casarea încheierii recurate, şi în rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive, sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură neprivativă de libertate, respectiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu a fiecărui inculpat.
Examinând recursurile declarate de inculpaţii C.V., C.F. şi P.C.I., sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acestea nu sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Conform art. 3001 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanţa este datoare să verifice din oficiu în Camera de Consiliu, legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, s-a conformat acestor dispoziţii după înregistrarea dosarului la instanţă.
De asemenea, potrivit art. 160b alin. (2) C. proc. pen., dacă constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, instanţa dispune prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Conform dispoziţiilor art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Prin încheierea atacată, instanţa de fond, în urma finalizării urmăririi penale şi administrării probatoriului în această etapă procesuală, reţinând că dispoziţiile procedurale susmenţionate sunt aplicabile în cauză pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpaţii C.V., C.F. şi P.C.I., au comis faptele pentru au fost trimişi în judecată şi arestaţi preventiv, în sensul art. 63 şi art. 681 C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi a dispus menţinerea stării de arest a inculpaţilor.
Relevante în sensul probelor şi indiciilor temeinice la care fac referire dispoziţiile legale susmenţionate, sunt denunţurile şi declaraţiile martorilor R.I. şi B.B., ale martorilor cu identitate protejată, procesele-verbale privind constatarea infracţiunii flagrante, declaraţiile învinuiţilor D.A., Z.G., B.N., S.M., D.G., D.C., C.M., R.S., procese-verbale de confruntare, declaraţiile martorilor S.V., S.A., M.M.A., T.N., M.O., N.L., S.M.A., D.D., M.O., S.F., R.A.,T.V., N.A., V.F., V.C., D.S., C.G. şi C.E., C.M.A. şi alţii, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice, declaraţiile investigatorului sub acoperire T.R., precese-verbale de ridicare înscrisuri de la investigator, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice în mediul ambiental, procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire, planşă foto privind înscrisurile întocmite de învinuita D.A., cu ocazia întâlnirilor avute cu investigatorul sub acoperire, planşe foto privind momente ale întâlnirilor investigatorului sub acoperire cu inculpata C.V. şi învinuita D.A., planşă foto privind constatarea infracţiunii flagrante săvârşite de inculpatul C.F., planşă privind predarea sumei de 10.000 euro către investigatorul sub acoperire şi altele.
Raportat la conţinutul acuzaţiilor şi la particularităţile cauzei, Înalta Curte constată că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. în privinţa tuturor celor 3 inculpaţi din prezenta cauză.
Toate infracţiunile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor, sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani.
Pe de altă parte, ansamblul particularităţilor cauzei relevă date că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta pentru ordinea publică o stare de pericol suficient de însemnată pentru a se justifica pertinent privarea lor de libertate în scop preventiv.
În acest sens, Curtea a avut în vedere, în principal, circumstanţele reale ale speţei, cu precădere natura şi gravitatea faptelor pentru care recurenţii inculpaţi au fost cercetaţi şi trimişi în judecată, împrejurările concrete în care se presupune că au acţionat, în condiţii de conspirativitate, concertat şi consecvent pentru atingerea scopului acesteia.
În plus, faţă de instanţa de fond, Înalta Curte reţine perioada îndelungată de timp în care se presupune că inculpaţii au desfăşurat activităţile ilicite, numărul mare de persoane implicate în activitatea infracţională, premeditarea cu care se reţine că au acţionat, după un plan prestabilit, creându-şi alibiuri pentru a nu fi descoperiţi, împrejurări ce au pus în lumină determinarea infracţională a persoanelor implicate. Aceste particularităţi ale cauzei, alături de gravitatea însemnată a presupuselor acţiuni de obţinere frauduloasă a unor beneficii financiare importante, conduc la concluzia că lăsarea inculpaţilor în libertate ar genera, cel puţin la acest moment procesual, un sentiment de insecuritate în rândul colectivităţii şi ar tulbura ordinea publică.
Se reţine că menţinerea măsurii arestării preventive pentru argumente legate, esenţial, de gravitatea şi complexitatea presupuselor fapte, nu aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie a inculpaţilor.
C.E.D.O. a acceptat, în cauza Letellier c.Franţei că, în circumstanţe excepţionale, prin gravitatea lor deosebită şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice detenţia înainte de proces, cel putin pentru un timp.
Totodată, Înalta Curte, reţine că este admis în jurisprudenţa C.E.D.O. că, prin gravitatea lor particulară şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenţie provizorie, cel puţin pentru o perioadă de timp. În cazul unor infracţiuni de corupţie, orientate spre obţinerea unor beneficii financiare considerabile din acţiuni ilegale, însăşi instanţa de contencios european a admis existenţa unui risc însemnat de tulburare a ordinii publice şi persistenţa acestuia chiar după trecerea unor intervale lungi de timp (a se vedea mutatis mutandis hotărârile BarNote c.Franţei, 7 septembrie 1999 şi Eliano Guala c.Franţei, 4 mai 2004).
Or, suspiciunea implicării inculpaţilor în acţiuni ilicite organizate minuţios şi concertat pe o perioadă de aproape 2 ani, modalitatea în care au acţionat, modul de operare bine organizat şi scopul urmărit, sunt elemente ce trebuie avute în vedere la realizarea unei predicţii asupra comportamentului pe care îl vor adopta inculpaţii şi în aprecierea consecinţelor pe care le-ar avea lăsarea lor în libertate.
Înalta Curte consideră din această perspectivă, că lăsarea în libertate a inculpaţilor anterior lămuririi împrejurărilor esenţiale legate de circumstanţele cauzei ar genera o stare de nesiguranţă însemnată.
Se reţine de asemenea că elementele ce ţin de circumstanţierea inculpaţilor ori de nivelul participaţiei lor penale efective sunt lipsite de relevanţă în aprecierea, la acest moment, a necesităţii menţinerii măsurii arestării preventive.
Referitor la caracterul necesar al menţinerii măsurii arestării preventive pentru atingerea scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen, Înalta Curte reţine că din perspectivă faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii şi a stadiului incipient al cercetării judecătoreşti, menţinerea măsurii arestării preventive este singura de natură a permite buna desfăşurare a procesului, o altă măsură preventivă, mai puţin restrictivă, neoferind garanţii adecvate în acest sens.
Raportat şi la criteriile prevăzute de art. 136 alin. final C. proc. pen., se constatată că, în cazul fiecărui inculpat, contribuţia penală concretă la comiterea faptelor reţinute de procuror nu este atât de neînsemnată, iar situaţia lor personală nu poate fi caracterizată de o manieră atât de pozitivă încât să justifice pertinent luarea unei măsuri cum este cea a obligării de a nu părăsi localitatea.
Gradul de pericol social al acţiunilor inculpaţilor C.V., C.F. şi P.C.I., se apreciază că este neîndoielnic unul suficient de ridicat pentru a legitima prin el însuşi privarea de libertate a inculpaţilor.
Cu privire la situaţia familială a inculpaţilor C.V., C.F. şi P.C.I., instanţa de control judiciar reţine că nu poate fi analizată izolat de circumstanţele reale ale cauzei şi nu relevă, în mod izolat, o periculozitate atât de scăzută pentru a justifica punerea lor în libertate.
Cu privire la cererile formulate inculpaţii C.V., C.F. şi P.C.I. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu altă măsură preventivă, neprivativă de libertate respectiv, obligarea de a nu părăsi localitatea, Înalta Curte apreciază că şi aceste cereri sunt nefondate, având în vedere pe de o parte caracterul necesar al menţinerii măsurii arestării preventive pentru atingerea scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum s-a evocat anterior, iar pe de altă parte neîndeplinirea cerinţelor înscrise în art. 139 C. proc. pen. în conformitate cu care măsura arestării preventive se înlocuieşte cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea ei.
Înalta Curte, având în vedere natura acuzaţiilor aduse, este îndreptăţită să creadă că privarea de libertate este necesară şi prin prisma dispoziţiilor art. 136 C. proc. pen., vizând scopul şi categoriile măsurilor preventive, pentru a nu perturba desfăşurarea procesului penal, arătând că în timp doar imperativele cercetării judecătoreşti nu mai justifică detenţia celui în cauză pentru că în mod normal riscurile iniţiale ale perturbării ei se atenuează pe măsura efectuării investigaţiilor necesare, a obţinerii unor probe suplimentare şi a efectuării verificărilor. În acest sens, Înalta Curte apreciază, raportat la nivelul actual al investigaţiilor, că plasarea în detenţie a inculpaţilor este justificată de motive pertinente şi suficiente.
În sensul celor expuse, mai sus Înaltă Curte consideră că plasarea inculpaţilor în detenţie, cel puţin în această fază procesuală, pentru a-i împiedica să o perturbe, este pe deplin justificată, fiind vorba despre o cauză în care cercetarea judecătorească abia a debutat, iar inculpaţii nu au fost încă audiaţi de instanţă. Aşa cum s-a mai arătat, după o perioadă, imperativele cercetării judecătoreşti nu vor mai fi suficiente, chiar într-o asemenea cauză, pentru a justifica detenţia.
Apărările formulate de inculpaţi în sensul netemeiniciei complete a acuzaţiilor aduse, nu sunt în opinia Înaltei Curţi suficiente şi relevante pentru a se putea revoca măsura arestării preventive. În acest sens Înalta Curte arată că faptele care au dat naştere la bănuielile în discuţie nu trebuie să fie de acelaşi nivel ca cele necesare pentru justificarea unei condamnări sau chiar a fundamenta o anumită acuzaţie, astfel încât autorităţile judiciare, prin prisma art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţie nu sunt obligate să prezinte probe suficiente pentru a formula o acuzare completă în momentul formulării propunerii (cauza Murrayvs U.K.).
Cât priveşte circumstanţele personale ale inculpatei C.V., magistrat cu o lungă carieră de excepţie, se reţine că acestea nu sunt argumente suficiente pentru a se putea dispune luarea unei alte măsuri preventive, având în vedere gravitatea în concret a faptelor presupus comise pe de-o parte, iar pe de altă parte împrejurarea că formaţia sa profesională şi exigenţele calităţii de magistrat nu diminuează periculozitatea faptelor ori a persoanei sale.
Dimpotrivă, cunoaşterea exactă a semnificaţiei conduitei sale ilicite a permis conştientizarea tuturor consecinţelor acţiunilor întreprinse, iar asumarea acestora, în pofida riscurilor, denotă un grad de pericol social suficient de însemnat pentru a dispune menţinerea stării de arest. Cât priveşte circumstanţele personale ale inculpaţilor C.F. şi P.C.I., se reţine că acestea prezintă relevanţă şi pot fi valorificate, însă la momentul soluţionării cauzei pe fond şi nu la verificarea stării de arest a acestora.
Faţă de aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii C.V., C.F. şi P.C.I. împotriva încheierii din 20 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, în Dosarul nr. 7596/2/2013 (3780/2013).
Va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii C.V., C.F. şi P.C.I. împotriva încheierii din 20 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, în Dosarul nr. 7596/2/2013 (3780/2013).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pnă la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3744/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3752/2013. Penal → |
|---|
