ICCJ. Decizia nr. 3769/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3769/2013
Dosar nr. 23563/109/2012
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2013
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 147 din 20 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., a fost achitat inculpatul C.G.D. pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen., raportat la art. 254 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În baza dispoziţiilor art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 500 RON.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, că prin încheierea din 18 decembrie 2012, pronunţaţii de Tribunalul Argeş, în baza art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., s-a admis plângerea formulată de petentul C.G.D., împotriva soluţiei adoptată prin rechizitoriul nr. 329/P/2012 din data de 10 iulie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, s-a desfiinţat în parte rechizitoriul nr. 329/P/2012 din 10 iulie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, doar în ce priveşte dispoziţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului C.G.D. şi s-a reţinut cauza spre judecare.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că probele existente la dosar sunt suficiente pentru a se proceda la judecarea cauzei în fond.
Din actele şi lucrările dosarului: declaraţia martorului denunţător S.S.C., declaraţia martorului D.N.C., inculpat în altă cauză, declaraţia inculpatului C.G.D., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi a discuţiilor în mediul ambiental şi înscrisuri, tribunalul a reţinut, că la data de 5 mai 2012, inculpatul C.G.D. l-a oprit în trafic pe martorul denunţător S.S.C. şi, constatând defecţiuni la sistemul de lumini al autoturismului, a exagerat sancţiunea care ar putea fi aplicată martorului denunţător şi i-a dat de înţeles că trebuie să le dea celor doi inculpaţi câteva roiuri de albine pentru a nu fi sancţionat. Inculpatul C.G.D. l-a chemat la locul faptei pe martorul D.N.C. (inculpat în altă cauză), care a stabilit modalităţile de contact cu denunţătorul.
S-a constatat că prin fapta sa, inculpatul C.G.D. a creat premisele pretinderii de către martorul D.N.C. a unui roi de albine de la martorul denunţător S.S.C.
Instanţa de fond a apreciat, că fapta inculpatului C.G.D. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de: mită prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Dar, în raport de activitatea infracţională desfăşurată şi elementele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv vârsta şi poziţia acestuia, tribunalul a apreciat, că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, situaţie pe care, de altfel, a reţinut-o şi procurorul la urmărirea penală, dispunând scoaterea de sub urmărirea penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
În raport de aceste elemente, tribunalul, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., a achitat pe inculpatul C.G.D., pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În baza dispoziţiilor art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 500 RON.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul C.G.D., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea criticilor s-a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a avut în vedere temeiul art., respectiv art. 10 lit. b1) C. proc. pen. raportat la art. 181 C. pen.
A apreciat că, în raport de situaţia de fapt, temeiul achitării este cel prevăzut de dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., având în vedere că toate probele administrate în cauză au demonstrat că inculpatul nu se face vinovat de săvârşirea faptei ce a fost reţinută în sarcina sa.
Prin decizia penală nr. 51/A din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul inculpatului C.G.D., fără antecedente penale împotriva sentinţei penale nr. 147 din 20 februarie 2013 a Tribunalului Argeş.
S-a desfiinţat în totalitate atât sentinţa atacată cât şi încheierea din 18 decembrie 2012 şi, rejudecând, s-a admis plângerea petentului împotriva dispoziţiei de scoatere de sub urrnărire penală menţionată la pct. 2 în dispozitivul rechizitoriului nr. 329/P din 10 iulie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
S-a înlăturat sancţiunea administrativă de 1.000 RON, cheltuielile judiciare de 50 RON şi s-a schimbat temeiul scoaterii de sub urmărire penală din art. 10 lit. b1) C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Examinând actele şi lucrările dosarului, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit dispoziţiilor art. 371 şi urm. C. proc. pen., curtea a admis apelul declarat de inculpat, pentru următoarele considerente:
La data de 5 noiembrie 2012 petiţionarul învinuit C.G.D. a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 329/P/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea criticilor petiţionarul a arătat că susţinerile procurorului nu au suport în realitatea obiectivă, fiind simple supoziţii ce nu s-au întemeiat pe probe certe, concludente şi pertinente în condiţiile în care la oprirea în trafic a autoturismului condus de denunţător, după legitimarea acestuia, învinuitul i-a atras atenţia asupra faptului că nu îi funcţionează farul din partea stângă, fiind îndemnat să remedieze defecţiunea, deoarece putea pune în pericol circulaţia.
Totodată, petiţionarul învinuit a arătat că i-a aplicat denunţătorului un avertisment verbal, fără a se purta alte discuţii cu privire la o altă sancţiune prevăzută de lege şi fără a se reţine vreun document sau a se nota numărul de înmatriculare al autovehiculului.
A apreciat petiţionarul că afirmaţiile denunţătorului preluate în motivarea procurorului din rechizitoriu sunt singulare şi nu se coroborează cu ansamblul materialului probator administrat în cauză.
Prin încheierea pronunţată la data de 18 decembrie 2012 în acest dosar, în baza art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., s-a admis plângerea formulată de petiţionarul C.G.D. împotriva soluţiei adoptată prin rechizitoriul nr. 329/P/2012 din data de 10 iulie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş şi s-a desfiinţat în parte actul de sesizare a instanţei doar în ceea ce priveşte dispoziţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului C.G.D., fiind reţinută cauză spre judecare.
Curtea a reţinut că în mod greşit instanţa de fond a făcut în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., atâta timp cât plângerea a fost formulată de persoana faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi care a solicitat schimbarea temeiului de drept al soluţiei ce a fost dispusă de procuror în dispoziţia cuprinsă în rechizitoriu.
În cazul admiterii plângerii, judecătorul nu putea pronunţa decât soluţia prevăzută de art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., iar nu şi soluţia prevăzută în art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., întrucât reţinerea cauzei spre judecare prevăzută în acest text de lege implică dobândirea calităţii de inculpat de către învinuitul care a formulat plângerea şi, în consecinţă, agravarea situaţiei acestuia în propria cale de atac, cu încălcarea principiului procesual non reformatio in peius.
De altfel, această încheiere interlocutorie este nelegală, atâta timp cât, pe lângă faptul că trebuia să cuprindă descrierea completă a faptelor cu care era sesizată instanţa, probele pe care se întemeiază, încadrarea juridică completă, era necesar să se menţioneze şi dispoziţia de punere în mişcare a acţiunii penale cu privire la învinuitul C.G.D., care ulterior, la data de 4 februarie 2013 a fost conceptat în calitate de inculpat.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Curtea a reţinut că la data de 5 mai 2012 învinuitul C.G.D. l-a oprit în trafic pe martorul denunţător S.S.C., care circula pe drumurile publice cu un autovehicul ce prezenta defecţiuni la sistemul de iluminare.
Atât din declaraţia învinuitului C.G.D., cât şi din declaraţia inculpatului D.N.C. a rezultat că cel dintâi, fiind în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, i-a aplicat denunţătorului sancţiunea avertismentului verbal.
Sub acest aspect, declaraţia martorului denunţător S.S.C., în sensul că a fost avertizat de agentul de poliţie C.G.D. că va fi sancţionat contravenţional cu 5 puncte de penalizare şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare, nu s-a coroborat cu nicio altă probă administrată în cauză.
În ceea ce priveşte interceptările convorbirilor telefonice Curtea a reţinut că acestea s-au realizat în baza autorizaţiei emisă la data de 18 mai 2012 de către Tribunalul Argeş, secţia penală, conţinutul acestora fiind redat în formă scrisă.
Din toate convorbirile purtate între denunţător şi inculpat în perioada 21 mai 2012-30 mai 2012 nu a reieşit implicarea în vreun fel a învinuitului C.G.D., astfel încât nu s-a putut stabili în ce măsură acesta a creat premisele pretinderii de către inculpatul D.N.C. a unui roi de albine de la martorul denunţător S.S.C.
Sub aspectul elementului material al laturii obiective, infracţiunea de luare de mită are un conţinut alternativ, putând fi realizat prin patru modalităţi distincte, fie sub forma unei acţiuni (pretindere, primire, acceptare promisiune), fie sub forma unei inacţiuni (a nu respinge promisiunea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin).
Participatia penală la infracţiunea de luare de mită este posibilă sub toate aspectele, însă trebuie verificată acţiunea participantului în raport de dispoziţiile prevăzute de art. 25, respectiv art. 26 C. pen.
Curtea nu a putut reţine că învinuitul C.G.D. ar fi avut calitatea de intermediar, iar în ceea ce priveşte participaţia sa penală, nu rezultă sub nicio formă că a înlesnit sau a ajutat în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, cu intenţie.
Totodată, s-a avut în vedere că din întreg ansamblul probator nu a rezultat sub nici o formă că s-ar fi oferit foloase agentului de poliţie D.N.C.
Cu respectarea deciziei în interesul legii nr. 44 din 13 octombrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, sub aspectul temeiului scoaterii de sub urmărire penală, Curtea a reţinut că în mod greşit s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 10 lit. b1) C. proc. pen.
În cauză, faptele învinuitului C.G.D. nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită, astfel încât se impunea scoaterea sa de sub urmărire penală, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Faţă de cele ce preced, văzând dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul formulat de inculpatul C.G.D.
A desfiinţat în totalitate atât sentinţa atacată cât şi încheierea din 18 decembrie 2012 şi, rejudecând, a admis plângerea petentului împotriva dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală menţionată la pct. 2 în dispozitivul rechizitoriului nr. 329/P din 10 iulie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
A înlăturat sancţiunea administrativă de 1.000 RON, cheltuielile judiciare de 50 RON şi a schimbat temeiul scoaterii de sub urmărire penală din art. 10 lit. b1) C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care a criticat soluţia pronunţată în raport cu dispoziţiile art. 172 C. proc. pen., întrucât încheierea din 18 decembrie 2012 a Tribunalului Argeş nu mai putea fi reformată prin casare, deoarece era definitivă la data pronunţării, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., iar acesta este textul legal aplicabil, potrivit regulii că norma specială derogă de la norma generală, şi nu dispoziţiile art. 361 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen., care se referă la posibilitatea atacării odată cu fondul a încheierilor dintr-o cauză.
S-a susţinut că, pe de o parte, criticile aduse încheierii sunt, atât formale, referitor la faptul că, ulterior admiterii plângerii, nu s-a pus în mişcare acţiunea penală, iar pe de altă parte, că acestea sunt fără suport legal, întrucât dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., aplicabile în speţă, şi care se completează cu cele privind judecata în fond şi în căile de atac, nu stabilesc obligaţia punerii în mişcare a acţiunii penale de către judecător. În acest caz, actul de sesizare, care ţine locul rechizitoriului, este plângerea făcută, conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., de persoana interesată, potrivit cerinţei impusă de art. 2781 alin. (9) C. proc. pen., fiind greşită susţinerea că atributul punerii în mişcare a acţiunii penale, în procesul penal, revine doar procurorului, instanţa putând doar să extindă acţiunea penală, în cazul prevăzut de art. 335 C. proc. pen.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de casare, menţionat în motivele scrise ale recursului, s-a precizat că acesta nu mai este susţinut oral de parchet, însă se solicită pronunţarea, în raport cu motivarea scriptică.
Înalta Curte analizând recursul formulat, apreciază că acesta este nefondat în raport de următoarea argumentare:
Hotărârea recurată, conţine şi reflectă din punctul de vedere al Înaltei Curţi sub aspectul soluţiei adoptate o interpretare corectă a probelor administrate de către instanţa de fond, aplicarea dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., ca temei al scoaterii de sub urmărirea penală având suport în realitatea obiectivă a actelor dosarului.
Criticile formulate de parchet şi încadrate dispoziţiilor art. 172 C. proc. pen., chiar dacă au suport teoretic nu afectează în opinia Înaltei Curţi legalitatea soluţiei adoptate şi se circumscriu sferei formalului, astfel că se va complini prin motivare lipsa de rigoare şi temeinicie a Curţii.
Înalta Curte, constată că într-adevăr, Curtea de apel a greşit în momentul în care a apreciat că încheierea din 18 decembrie 2012 a Tribunalului Argeş putea fi reformată prin casare, deoarece era definitivă la data pronunţării, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. şi că prin reţinerea cauzei spre rejudecare s-ar agrava situaţia în propria cale de atac a petentului care a dobândit calitatea de inculpat, toată această procedură de judecată întemeiată pe dispoziţiile menţionate conferă petentului ex lege această calitate procesuală astfel cum corect a procedat instanţa de fond; motivarea instanţei de apel referitor la agravarea situaţiei acestuia în propria cale de atac, cu încălcarea principiului procesual non reformatio in peius este eronată şi denotă o aplicare superficială şi arbitrară a legii.
Faţă de faptul însă, că soluţia în esenţa sa este una corectă, Înalta Curte cu argumentarea expusă vis-a-vis de modul în care instanţa de apel a înţeles să interpreteze şi să aplice conţinutul dispoziţiilor ce reglementează expres procedura de judecată în cazul plângerilor la soluţie atunci când se apreciază că probele existente la dosar sunt suficiente pentru a se proceda la judecarea cauzei în fond, nu va face aplicarea dispoziţiilor art. 172 C. proc. pen., în sensul solicitat de parchet, pentru că abia în această modalitate se poate ajunge la crearea unei situaţii mai grele pentru inculpatul C.G.D.
Critica circumscrisă practic dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi cu privire la care reprezentantul parchetului deşi nu a mai susţinut-o oral, a solicitat Înaltei Curţi să se pronunţe, nu va fi analizată, întrucât ea se bazează pe un text de lege care prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 a fost abrogat, aşa încât nemaifiind aplicabil la acest moment procesual nu poate face obiectul unei examinări efective în sensul solicitat.
Faţă de toate aceste aspecte şi pentru considerentele expuse Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva deciziei penale nr. 51/A din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul C.G.D.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru-intimatul inculpat, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva deciziei penale nr. 51/A din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul C.G.D.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3752/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3801/2013. Penal. Infracţiuni la alte legi... → |
|---|
