ICCJ. Decizia nr. 3847/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3847/2013
Dosar nr. 2391/1/2013
Şedinţa publică din 4 decembrie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost transmisă prin fax, la 12 aprilie 2013, şi înregistrată, sub nr. 2391/1/2013, cererea de contestaţie în anulare formulată contestatoarea P.M.S. împotriva deciziei penale nr. 921 din 18 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 9506/63/2010.
În motivarea scrisă a căii de atac (filele 2-3), contestatoarea a solicitat admiterea cererii de contestaţie în anulare, desfiinţarea deciziei penale nr. 921 din 18 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi rejudecarea recursului, întrucât procedura de citare nu a fost îndeplinită conform legii, în cauză fiind incidente prevederile art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. S-a mai arătat că, în cursul anului 2009, a fost audiată de către organele de poliţie iar apoi nu a mai fost citată în cauză şi că şi-a schimbat domiciliul la dosar existând dovezi în acest sens.
Înalta Curte, analizând cererea de contestaţie în anulare în raport cu motivul invocat dar şi în raport cu actele şi lucrările din dosar, constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind, deci, o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relative la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuindu-se astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestaţiei în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i)1, cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1)1 ori art. 38516 alin. (1).
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a)-c) si e) C. proc. pen. este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra fondului cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a acesteia.
Înalta Curte, analizând cererea de fată, constată că motivul cererii de contestaţie în anulare indicat de contestator - cel prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. „când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii ” - nu este incident în cauză.
Conform actelor de la dosar, în Dosarul nr. 9506/63/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în care s-a pronunţat decizia contestată, numita P.M.S. a avut calitatea de parte vătămată.
La primul termen de judecată,4 februarie 2013, partea vătămată P.M.S., deşi legal citată, a lipsit, iar apărătorul ales al recurentului inculpat B.A.C. a depus la dosar motive de recurs şi două declaraţii pe proprie răspundere din partea numitelor Z.S. şi P.M.S. - însăşi partea vătămată (fila 190)- declaraţii datate 15 noiembrie 2012 în faţa unui notar din Germania, instanţa luând act de aceste înscrisuri (Încheiere 4 februarie 2013, fila 214-215).
Pentru cel de al doilea termen de judecată - 4 martie 2013, partea vătămată P.M.S. a fost citată la adresele cunoscute, inclusiv prin afişare la uşa Consiliului Local Băileşti, judeţul Craiova, aceasta lipsind fiind însă reprezentată de apărător desemnat din oficiu, avocat Z.C. (împuternicire avocaţială fila 253); la acest termen cauza a fost luată în dezbateri, pronunţarea soluţiei fiind amânată la 18 martie 2013.
Faţă de cele expuse, concluzia care se impune este că citarea părţii vătămate (contestatoarea) P.M.S. pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs - 4 martie 2013-a fost legal îndeplinită, aceasta având cunoştinţă de existenţa dosarului încă din data de 15 noiembrie 2012, când s-a prezentat la notar pentru a da declaraţie, iar prezenţa sa .personal, în faţa instanţei de recurs nu era obligatorie, aceasta fiind reprezentată de apărător desemnat din oficiu.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatoarea P.M.S. împotriva deciziei penale nr. 921 din 18 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 9506/63/2010.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatoarea P.M.S. împotriva deciziei penale nr. 921 din 18 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 9506/63/2010.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3802/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3848/2013. Penal → |
|---|
