ICCJ. Decizia nr. 3857/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3857/2013
Dosar nr. 28014/3/2012
Şedinţa publică din 5 decembrie 2013
Deliberând asupra recursurilor de faţă, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:
1. Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 15 din 15 ianuarie 2013, a hotărât următoarele:
În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul V.R. la pedeapsa principală de 16 (şaisprezece) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 10 raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 16 (şaisprezece) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de organizare a traficului internaţional de droguri de mare risc şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a mai fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 12 (doisprezece) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul V.R. să execute, ca urmare a contopirii pedepselor principale, pedeapsa cea mai grea, de 16 ani (şaisprezece ani) închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., a fost interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută arestarea preventivă dispusă faţă de inculpatul V.R., iar în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 10 mai 2012 la zi.
În baza art. 26 raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul V.M., la pedeapsa principală de 15 (cincisprezece) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 1390 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 340 din 16 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 6662 din 25 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rest ce a fost contopit cu pedeapsa aplicată în speţă, în final, inculpatul V.M. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută arestarea preventivă dispusă faţă de inculpatul V.M., iar în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 10 mai 2012 la zi.
În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata S.F.A., la pedeapsa principală de 12 (doisprezece) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată, la pedeapsa principală de 8 (opt) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata S.F.A. să execute, ca urmare a contopirii pedepselor principale, pe cea mai grea, de 12 ani (doisprezece ani) închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatei, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută arestarea preventivă dispusă faţă de inculpata S.F.A., iar în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata reţinerii şi a arestării preventive de la 10 mai 2012 la zi.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. c), art. 76 lit. a) şi art. 80 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.T.Şt., la pedeapsa principală de 7 (şapte) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul P.T.Şt. să execute, ca urmare a contopirii pedepselor principale, pe cea mai grea, de 7 (şapte) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută arestarea preventivă dispusă faţă de inculpatul P.T.Şt., iar în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 10 mai 2012 la zi.
În baza art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea, în vederea distrugerii, a cantităţii de 9 comprimate care conţin MDMA, rămase din 11 comprimate ecstasy, indisponibilizată la I.G.P.R.- D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. 0022006 din data de 03 ianuarie 2012, 13 comprimate care conţin MDMA, rămase din 15 comprimate ecstasy indisponibilizate la I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. 0022005 din data de 03 ianuarie 2012, cantitatea de 223,33 grame cocaină şi 5,05 grame cocaină, rămase din cantitatea de 229,08 grame cocaină indisponibilizată la I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. 0022007 din data de 03 ianuarie 2012, cantitatea de 177,88 grame cannabis şi 6 grame cannabis, rămase din cantitatea de 6,72 grame cannabis indisponibilizată la I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. 0022388 din data de 24 mai 2012.
În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 1.800 lei provenită din fondurile D.C.C.O., primită de inculpatul P.T.Şt., în schimbul vânzării cantităţii de 36 comprimate ecstasy, sumă care nu a fost recuperată în cursul urmăririi penale.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea bunurilor ce au fost folosite la săvârşirea infracţiunilor, respectiv a unui cântar electronic ce a fost ridicat de la inculpatul P.T.Şt. şi depus la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O., conform dovezii seria H nr. 0022387 din 24 mai 2012. şi a unui grinder metalic (aparat folosit în mărunţirea mugurilor de cannabis)
S-a dispus restituirea, către inculpaţi, a următoarelor bunuri: a unui telefon marca Samsung cu seria IMEI 359780/04/291968/2 ce conţinea o cartelă V. cu seria 108261733809; un telefon marca Nokia cu seria IMEI 359043/04/584201/7; o cartelă SIM V. cu seria 108217539946, ce au fost ridicate de la inculpatul P.T.Şt. şi depuse la camera de corpuri delicte a D.G.P.M.B. - S.C.J.S.E.O., conform dovezii seria H nr. 0087513 din 24 mai 2012;
- un telefon marca Nokia model 1616-2 cu seria IMEI 356242/04/984896/1 ce conţinea cartela C. seria 8940030611507659248; un telefon mobil marca N. model C3-00 CU SERIA imei 355933/04/337685/7 ce conţinea cartela SIM Frog cu seria 8940030311005425016; o cartelă SIM Vectone Mobile cu seria 43150000010354547; telefonul mobil N. model 1616-2 cu seria 358633/04/478019/1 ce conţinea cartela SIM C. cu seria 8940030711609106450; cinci cartele SIM: marca Ortel Mobile Nederland cu seria 46247882502, Frog cu seria 8940030211002501688 şi O. cu seria 0902150049083P0468, C. cu seria 8940030211600153015; V. cu seria 004266663952; un telefon mobil marca S. model SGH-X510 cu seria IMEI 352650/01/995808/7 ce conţinea o cartela SIM C. cu seria 8940031110630894979; un telefon mobil marca ZTE-GS302 cu seria IMEI 356693040738652 şi un telefon mobil marca Nokia model C3-00 cu seria IMEI 355933/04/061045/6 ce conţinea o cartelă SIM C. cu seria 8940030711609106732, ce au fost ridicate de la adresa unde locuiau inculpaţii V.R., V.M. şi S.F.A. şi depuse la camera de corpuri delicte a D.G.P.M.B. - S.C.J.S.E.O., conform dovezii seria H nr. 0087514 din 24 mai 2012.
- un telefon marca S. model GT-E 1230 cu seria IMEI 358735/04/356608/1 ce conţinea cartela SIM V. cu seria 108207639227; un telefon marca Samsung model GT-E 1050 cu seria IMEI 354656/04/724443/0 ce conţinea cartela SIM O. cu seria 1008240067744H2G7; un telefon marca Samsung model GT-E 1050 cu seria IMEI 359579/04/017360/1 ce conţinea cartela SIM V. cu seria 108217404539; un telefon marca N. model 500 cu seria IMEI 357924/04/627725/7 ce conţinea cartela SIM C. cu seria 505229976100 şi un telefon marca N. model N8 ce conţinea cartela SIM O. cu seria 1008140277013, bunuri ce au fost depuse la camera de corpuri delicte a D.G.P.M.B. - S.C.J.S.E.O., conform dovezii seria H nr. 0087512 din 24 mai 2012.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii V.R., V.M. şi S.F.A. la plata a câte 9.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul P.T.Şt. la plata sumei de 7.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 2191/D/P/2011 din 18 iulie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului V.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 10 raportat la art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu art. 37 lit. b) C. pen., toate cu art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen.; inculpatul V.M. pentru săvârșirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu art. 37 lit. a) C. pen. şi inculpata S.F.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen.; inculpatul P.T.Şt. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 4 alin. (1) din aceeaşi lege, cu art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen.
În esenţă, actul de trimitere în judecată a reţinut că inculpatul V.R. în perioada 24 - 25 noiembrie 2011 a procurat din Olanda cantitatea de 229,08 grame cocaină pe care, prin intermediul concubinei sale, inculpata S.F.A. a depus-o, disimulat într-un troler pe cala autocarului cu destinaţia România de unde a fost preluată de coinculpată.
Inculpatul V.M., fratele inculpatului V.R. a ajutat pe acesta din urmă să introducă în ţară cantitatea de 229,08 grame cocaină, supraveghind transportarea în siguranţă a drogurilor de mare risc pe traseul Amsterdam – Sebeş.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 – art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală, şi alte probe noi, instanţa a examinat şi apreciat materialul probator, confirmând existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorilor acestora sens în care a reţinut:
La data de 25 noiembrie 2011, lucrători din cadrul B.C.C.O. Bucureşti - Serviciul Antidrog s-au sesizat cu privire la faptul că inculpaţii V.R. şi S.F.A. urmau să introducă în ţară o cantitate relativ mare de droguri.
Astfel, procedându-se la interceptarea şi înregistrarea autorizată a convorbirilor şi comunicărilor telefonice efectuate de către inculpaţii P.T.Şt. zis „P.”, V.R., S.F.A. şi V.M. zis „F.”, a rezultat că la data de 23 noiembrie 2011, în jurul orei 17,00, inculpaţii V.R., S.F.A. şi V.M. zis „F.” au părăsit Municipiul Bucureşti cu destinaţia Amsterdam - Olanda, cu scopul de a procura şi introduce în ţară droguri de mare risc, respectiv cocaină.
Înainte de a pleca din Bucureşti, la 23 noiembrie 2011 ora 16,19, inculpaţii V.R. şi P.T.Şt. au purtat o discuţie telefonică, din care rezultă că inculpatul P.T.Şt. se afla în posesia unei cantităţi de droguri pe care încerca să o vândă, iar banii obţinuţi urma să-i dea inculpatului V.R. Cu ocazia aceleaşi discuţii telefonice, inculpaţii V.R. şi P.T.Şt. zis „P.” au stabilit să se întâlnească la locuinţa acestuia din urmă, pentru a discuta personal detalii privind plecarea inculpatului V.R. la Amsterdam.
La data de 23 noiembrie 2011, ora 22,02, inculpatul V.R. i-a trimis inculpatului P.T.Şt. zis „P.” un SMS cu „S.F.A. Amsterdam”, ceea ce însemna că inculpatul P.T.Şt. zis „P.”, prin serviciul Western Union urma să-i trimită o sumă de bani în Amsterdam pe numele inculpatei S.F.A.
La data de 25 noiembrie 2011, când inculpaţii V.R., S.F.A. şi V.M. zis „F.” se aflau în Amsterdam, inculpatul P.T.Şt. zis „P.” i-a comunicat inculpatului V.R. numele persoanei prin intermediul căreia i-a trimis suma de 300 euro la Amsterdam şi codul de expediere a banilor. Persoana folosită în expedierea banilor se numeşte P.D.C., fiind posibil o rudă apropiată inculpatului P.T.Şt.
În discuţiile telefonice purtate la 25.11 2011, între inculpaţii V.R. şi P.T.Şt. zis „P.”, acesta din urmă îi cerea în mod insistent primului să-i procure şi lui droguri, denumite codat „M. a”, însă inculpatul V.R. încerca să-i explice că „Nu promit, am dat deja banii, încerc pe datorie să văd ce pot face”, ceea ce însemna că inculpatul V.R. plătise cocaina şi aştepta să-i fi adusă. La 25 noiembrie 2011, ora 16,47, inculpatul V.R., folosind o cartelă telefonică de Olanda, l-a sunat pe inculpatul P.T.Şt., iar acesta din urmă i-a cerut „ … măcar 50-100 … adu-mi ceva … le-am promis la ăştia … să le închid gura la ăştia…”, referindu-se posibil la 50-100 grame cocaină sau 50-100 comprimate ecstasy. În continuarea discuţiei, inculpatul V.R. i-a spus că „Băi, Şt. eşti nebun ? Crezi că n-aş vrea ? Dacă ştiam de la început. Când am plecat, te-am întrebat şi ai zis nu … Aşa mi-ai zis în faţa scării….”, inculpatul V.R. făcând referire la data de 23 noiembrie 2011, când înainte de a pleca din Bucureşti l-a vizitat pe inculpatul P.T.Şt. zis „P.”.
În dimineaţa de 26 noiembrie 2011, s-a reţinut că inculpatul V.R., aflat în Amsterdam împreună cu inculpaţii S.F.A. şi V.M. zis „F.”, intrase în posesia a 229,08 grame cocaină, droguri de mare risc ce au fost disimulate într-un troler.
La aceeaşi dată, ora 08:00, inculpata S.F.A. s-a deplasat în staţia firmei E. din Amsterdam, unde se afla parcat autocarul, condus de martorul L.V.D., autocar ce urma să efectueze cursa spre România. Inculpata S.F.A., prezentându-se sub numele fals de N.L., i-a dat martorului L.V.D. trolerul în care se afla disimulată cocaina, spunându-i martorului că tot ea va ridica trolerul de la Sebeş, întrucât se întoarce în ţară pe cale aeriană.
Martorul L.V.D. a depozitat trolerul în cala autocarului şi i-a dat inculpatei S.F.A. numărul de telefon folosit pe autocar, pentru a păstra legătura cu aceasta şi a anunţa-o cu privire la ora când autocarul va ajunge la Sebeş.
În staţia din Amsterdam, inculpatul V.M. zis „F.” s-a urcat în acelaşi autocar, pentru a supraveghea transportarea în siguranţă a trolerului ce conţinea cocaina până în localitatea Sebeş, unde drogurile de mare risc urmau să fie preluate de inculpaţii V.R. şi S.F.A.
În continuare, la data de 26 noiembrie 2011, inculpaţii V.R. şi S.F.A. au părăsit oraşul Amsterdam şi în noaptea de 27 noiembrie 2011, în jurul orei 01:00, cu autoturismul marca Opel Vectra, au intrat în ţară prin P.T.F. Nădlac şi s-au deplasat până la Sebeş, unde au rămas în aşteptarea autocarului.
La data de 27 noiembrie 2011, în jurul orei 08:30, autocarul, condus de martorul L.V.D. a intrat în ţară prin P.T.F. Nădlac, iar în staţiile din localităţile Arad şi Deva, inculpatul V.M. zis „F.” a supravegheat atent cala autocarului, urmărind călătorii care preluau bagajele, conform procesului verbal întocmit în cauză de inspectorul de poliţie care la frontieră a urcat în autocar, în scopul supravegherii acestui inculpat.
La 27 noiembrie 2011, orele 11:25 şi 13:04, inculpata S.F.A. l-a sunat pe martorul L.V.D., iar acesta i-a spus că autocarul va ajunge la Sebeş în jurul orei 14:00. În cele două discuţii telefonice pe care le-a purtat cu martorul L.V.D., inculpata S.F.A. s-a prezentat sub numele fals de „L.”.
La 27 noiembrie 2011, în jurul orei 14:00, autocarul a staţionat la Sebeş, iar inculpata S.F.A. a preluat de la martorul L.V.D. trolerul în care se afla cocaina. Inculpatul V.M. zis „F.” şi-a continuat deplasarea cu autocarul până în localitatea Sibiu, de unde urma să fie preluat de fratele său, inculpatul V.R.
După ce a intrat în posesia trolerului, inculpata S.F.A. s-a deplasat spre autoturismul marca Opel Vectra, staţionat în apropierea autocarului, autoturism în care se afla inculpatul V.R. Inculpata S.F.A. a depozitat trolerul în portbagaj şi s-a urcat pe scaunul din dreapta faţă, după care inculpatul V.R. a pus autoturismul în mişcare, deplasându-se spre Sibiu, de unde urma să-şi preia fratele.
Lucrătorii de poliţie nu au intervenit în autogara din Sebeş, intenţia fiind aceea de a-i supraveghea pe inculpaţii V.R. şi S.F.A. până la Sibiu, de unde aceştia din urmă trebuiau să-l preia şi pe inculpatul V.M., intenţionându-se surprinderea în flagrant a celor trei inculpaţi, conform susţinerilor din rechizitoriu.
Prezenţa mai multor autoturisme în apropierea autogării unui oraş mic (Sebeş), într-o zi de duminică, când traficul rutier este redus, a creat suspiciuni inculpatului V.R., sporindu-i vigilenţa. Pe traseul Sebeş – Sibiu, inculpatul V.R. s-a convins de prezenţa lucrătorilor de poliţie şi a accelerat viteza, timp în care inculpata S.F.A. s-a deplasat pe bancheta din spate a autoturismului, a înlăturat spătarul banchetei, a pătruns în portbagajul autoturismului şi din troler a scos pachetul ce conţinea cantitatea de 229,08 grame cocaină, pachet pe care l-a aruncat vis-a-vis de o benzinărie „P.”, situată la 10 km de ieşirea din Sebeş, pe drumul spre Sibiu.
O parte din lucrătorii de poliţie au oprit în apropierea locului unde s-a observat aruncarea coletului, iar restul lucrătorilor de poliţie au continuat urmărirea autoturismului condus de inculpatul V.R. pe o distanţă de aproximativ 1 km. După oprirea autoturismului Opel Vectra şi imobilizarea inculpaţilor V.R. şi S.F.A., s-a verificat interiorul autoturismului, constatându-se că trolerul de culoare neagră, pe care inculpata S.F.A. l-a preluat din Sebeş, din cala autocarului, se afla în portbagajul autoturismului, dar avea fermoarul deschis, iar interiorul era răvăşit.
Lucrătorii de poliţie au efectuat căutări în zona unde inculpaţii V.R. şi S.F.A. au aruncat pachetul, dar la data de 27 noiembrie 2011 nu a fost găsit coletul aruncat. Starea de oboseală acumulată de lucrătorii de poliţie (pentru a parcurge aproximativ 600 km şi a ajunge la Nădlac în dimineaţa de 27 noiembrie 2011) şi având în vedere că era vorba de un câmp cu vegetaţie crescută, cu aria de căutări extinsă, iar lumina naturală nu permitea o căutare prelungită, s-a amânat continuarea căutărilor pentru una din zilele următoare.
În timp ce lucrătorii de poliţie efectuau căutări la aproximativ 100 metri de benzinăria „P.”, martora F.E.C., angajată a benzinăriei, s-a apropiat de echipajele de poliţie şi a confirmat faptul că a observat cum dintr-un autoturism de culoare închisă a fost aruncat un pachet, cu menţiunea că autoturismul marca Opel Vectra cu care inculpatul V.R. a intrat în ţară în noaptea de 27 noiembrie 2011 şi pe care l-a condus pe traseul Sebeş - Sibiu era de culoare închisă, respectiv vişinie.
Întrucât la data de 27 noiembrie 2011, nu a fost găsit coletul aruncat de inculpaţii V.R. şi S.F.A., aceştia au fost lăsaţi să-şi continue deplasarea.
În paralel, inculpatul V.M. zis „F.” s-a deplasat cu autocarul condus de martorul L.V.D., până în localitatea Sibiu, unde a coborât din autocar şi a rămas în aşteptarea inculpaţilor V.R. şi S.F.A., fără a cunoaşte faptul că aceştia au fost opriţi de lucrătorii de poliţie.
La data de 27 noiembrie 2011, după ora 16:30, inculpaţii V.R. şi S.F.A. au purtat mai multe discuţii telefonice cu inculpatul V.M. zis „F.” şi, în mod insistent, i-au cerut să părăsească oraşul Sibiu cu un taxi, comunicându-i totodată că au fost opriţi de lucrătorii de poliţie. Din Sebeş şi până în momentul imobilizării, inculpaţii V.R. şi S.F.A. au observat autoturismele folosite de lucrătorii de poliţie şi în discuţia telefonică de la ora 16:45, inculpata S.F.A. îl atenţiona pe inculpatul V.M. zis „F.”, cerându-i să se verifice şi să fie atent la anumite mărci şi culori de autoturisme.
Inculpaţii V.R. şi S.F.A. nu şi-au continuat deplasarea spre Bucureşti, ci s-au întors spre localitatea Deva, după care au părăsit ţara.
De asemenea, la 27 noiembrie 2011, ora 17:21, inculpatul V.R. l-a sunat pe inculpatul P.T.Şt. şi i-a cerut să-i expedieze de urgenţă bani la Deva, tot pe numele inculpatei S.F.A.. În continuarea discuţiei, inculpatul V.R. i-a spus inculpatului P.T.Şt. că are „probleme mari, serioase” şi, de asemenea, l-a sfătuit să „nu te mai cerţi cu nimeni, ai înţeles? Absolut cu nimeni, cu nimeni, cu nimeni. Da?.. Adică stai liniştit, stai liniştit…”, ceea ce însemna că-l avertiza să nu mai vândă droguri nimănui.
În perioada 27-28 noiembrie 2011, inculpatul V.R. a purtat numeroase discuţii cu fiul său V.A.G., prin care îi cerea să arunce toate telefoanele din casă, să rupă cartelele şi să facă curat la medicamente, ceea ce poate denota fie faptul că dorea să înlăture orice posibilă urmă care să-l incrimineze ori exista posibilitatea să mai fi avut în locuinţă alte droguri. În discuţia telefonică din 27 noiembrie 2011, ora 23:14, inculpatul V.R. îi spunea fiului său „A.” că „era să mă nenorocesc pe viaţă … (adică să fie depistat transportând cocaina). Sunt vai de capul meu şi nu mai pot să vin acasă o perioadă …. Te duci pe Magheru, la Western Union, pui banii … pe numele lui A. … S.F.A., Budapesta, Ungaria…”.
Având în vedere numeroasele convorbiri telefonice purtate de inculpaţii V.R. şi S.F.A. în perioada 27-28 noiembrie 2011, ulterior opririi lor în trafic, procesul verbal de flagrant, faptul că martora F.E.C. a observat momentul când din autoturismul în care se aflau inculpaţii V.R. şi S.F.A. s-a aruncat un obiect de culoare închisă, precum şi înregistrările efectuate de lucrătorii din cadrul Serviciului Flagrant, ce au sprijinit activităţile desfăşurate de lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului Antidrog, prin ordonanţa procurorului din 30 noiembrie 2011, s-a dispus ca lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului Antidrog să se deplaseze pe DN1, pe ruta Sebeş – Sibiu şi să efectueze verificări amănunţite vis a vis de benzinăria „P.”, în zona bornei kilometrice 349, unde existau indicii clare că la data de 27 noiembrie 2011 inculpaţii V.R. şi S.F.A. au aruncat un colet cu droguri.
La data de 01 decembrie 2011, lucrătorii de poliţie s-au deplasat în zona indicată de procuror în ordonanţa de delegare şi în urma unor căutări amănunţite, a fost găsit un pachet ce conţinea o substanţă albă, pulverulentă, ce era ambalată în folii de plastic şi învelită la exterior cu bandă adezivă, tip scotch. În prezenţa martorului asistent S.L.I., pachetul găsit a fost sigilat cu sigiliul tip M.I. cu nr. 50136 şi predat laboratorului pentru analize. Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 145027 din 12 ianuarie 2011, pachetul conţinea 229,08 grame cocaină, cu o concentraţie de 37,37 %.
Tribunalul a constatat că cei trei inculpaţi au pregătit atent săvârşirea infracţiunii, fiecare avea rolul său prestabilit în activitatea infracţională, iar plecarea la Amsterdam a avut un scop precis, acela de a procura cocaină şi a o aduce în ţară în scopul vânzării, aspecte ce rezultă fără dubiu din convorbirile inculpatului V.R. cu coinculpatul P.T.Şt. analizate anterior.
Iniţial, în faza de urmărire penală, cei trei inculpaţi şi-au exercitat dreptul la tăcere, primele declaraţii pe care le-au dat fiind la momentul învestirii judecătorului cu propunere de arestare preventivă, ocazie cu care au negat săvârşirea infracţiunii.
În cursul cercetării judecătoreşti, inculpaţii au fost audiaţi, aceştia păstrându-şi poziţia de nerecunoaştere a infracţiunilor, însă, nefiind în măsură să lămurească aspecte secvenţiale ale situaţiei de fapt care se contrazic flagrant cu poziţia lor procesuală.
Astfel, toţi cei trei inculpaţi au prezentat ca motiv al deplasării lor la Amsterdam acela al unei vizite la familia coinculpatei unde, apărând o serie de disensiuni, li s-a cerut să plece, moment în care V.R. şi S.F. au decis să se reîntoarcă în România, cu autoturismul lor, iar V.M. cu autocarul firmei E., întrucât se certase cu fratele său.
În acest punct, a arătat Tribunalul, a apărut o fractură în apărarea inculpaţilor, pentru că în condiţiile în care apăruseră aceste disensiuni, între cei doi inculpaţi, fraţi, nu se explica de ce totuşi V.R. i-a cumpărat fratelui său biletul pentru transportul cu autocarul, iar după oprirea în trafic a lui V.R. şi S.F., cei doi l-au contactat pe V.M., atrăgându-i atenţia că este urmărit şi dându-i indicaţii în legătură cu ceea ce trebuie să facă.
Faptul că, în aceeaşi dimineaţă, la acelaşi autocar cu care se deplasa V.M. în România, a fost depus trolerul de către S.F., nu este o simplă coincidenţă, ci vine să demonstreze modul în care cei trei au organizat şi pregătit săvârşirea infracţiunilor, V.R. şi S.F. nedorind să rişte, să se întoarcă în România cu droguri asupra lor, dar în acelaşi timp plasându-l în autocar pe V.M. pentru a supraveghea trolerul la opririle autocarului creând aparenţa prezenţei întâmplătoare a acestuia în mijlocul de transport, cu atât mai mult cu cât au făcut cunoscută acea disensiune intervenită între ei.
Că lucrurile nu se desfăşurau în limita normalităţii a fost demonstrată şi de explicaţia total lipsită de veridicitate pe care inculpaţii V.R. şi S.F. au dat-o în faţa judecătorului faţă de motivul pentru care aceasta din urmă a depus trolerul la autocar în condiţiile în care, în paralel, cei doi s-au deplasat în România cu maşina personală. Explicaţia acestora legată de faptul că trolerul nu a mai încăput în maşină pentru că au avut bagaje pe care trebuiau să le lase unor prieteni, în versiunea inculpatului V.R., respectiv a unor rude, în versiunea inculpatei S.F., la Viena, persoane pentru care inculpaţii nu au putut să dea date de identificare decât nişte prenume, iar locul predării a fost unul evaziv „la ieşirea din Viena spre Budapesta la o benzinărie”, nu a putut fi primită şi nici nu a fost probată în vreun fel de către inculpaţi.
Un alt argument care demonstrează precauţia inculpaţilor a constat în aceea că, la predarea trolerului, inculpata S.F.A. s-a prezentat sub o altă identitate, N.L., prezentând un act de identitate cu acest nume şi având fotografia inculpatei. Apărările inculpatei au fost legate de evitarea stârnirii geloziei concubinului său în ipoteza în care ulterior predării bagajului, şoferul L.V. i-ar fi făcut avansuri telefonice, deşi a arătat că pe şofer nu-l mai văzuse niciodată până atunci şi nici nu ştia că ar fi obişnuit să facă avansuri. Este evident că o asemenea apărare nu numai că nu este credibilă, dar tinde spre ridicol, în condiţiile în care o persoană nu s-ar expune riscului de a folosi o carte de identitate falsă doar pentru a evita o situaţie ipotetică, aceea ca o persoană pe care pretinde că nu o cunoaşte să nu-i facă ulterior avansuri, întrucât concubinul său este gelos. În realitate, fiecare dintre cei trei inculpaţi a încercat să se expună cât mai puţin, V.R. nedeplasându-se la autocar să predea trolerul şi rămânând în maşină, V.M. părând un simplu călător în acel autocar iar S.F. folosind acest act de identitate fals tocmai ca, în eventualitatea în care ar fi fost prins coletul, organele judiciare să se îndrepte spre o ipoteză greşită.
Plecând de la declaraţiile coinculpaţilor, pentru a nu se îndepărta de aspectele ce ţin de modul minuţios de pregătire a faptelor, Tribunalul a apreciat că se impune a se mai lămuri un aspect legat de momentul preluării drogurilor la Sebeş, în timp ce coinculpatul V.M. avea bilet până la Sibiu, deşi conform propriilor declaraţii se deplasa la Bucureşti.
La întrebările judecătorului fondului, în legătură cu motivul pentru care au preluat trolerul la Sebeş şi nu în altă locaţie, spre exemplificare Bucureşti-ul, care era localitatea în care se deplasau cei doi, explicaţia celor doi inculpaţi a fost aceea că intenţionau să se oprească la nişte prieteni de-ai lor care locuiau, conform declaraţiei inculpatei S.F.A., în apropiere de Sibiu, fără a cunoaşte numele localităţii, urmând ca acesta să-i fie comunicat telefonic, pentru ca pe finalul declaraţiei să arate că, de fapt, nu o sunase deloc pe prietena ei, fusese doar o discuţie de principiu şi ei luaseră hotărârea conform căreia urmau să o sune, fără să fie ceva stabilit cert. Inculpatul V.R. a precizat că prietenii la care urmau să oprească locuiau într-o localitate între Sebeş şi Sibiu, dar a uitat numele localităţii.
Astfel, Tribunalul a arătat că aceste susţineri sunt neveridice în condiţiile în care inculpaţii nu sunt în măsură să dea elemente clare de identificare a locaţiei motivând ba că au uitat numele localităţii, ba că nu ştiau şi urmau să-l afle pentru a face o vizită care nu era prestabilită, realitatea fiind că cei doi au ales această locaţie după intrarea în ţară excluzând preluarea trolerului în frontieră, pericolul expunerii fiind mult prea mare, dar nici nu au dorit să lase transportul până la Bucureşti, considerând probabil că drogurile sunt mai în siguranţă în propria maşină decât într-un autocar despre care este cunoscut faptul că pe teritoriul României efectuează opriri şi staţionări dese.
Pe cale rutieră, distanţa Amsterdam – Nădlac este de 1616 km care, cu o viteză de aproximativ 100 km/h, care poate fi parcursă în 16 ore. Inculpaţii V.R. şi S.F.A. au intrat în ţară în noaptea de 27 noiembrie 2011 ora 01:00, adică la interval de 17 ore de la ora când inculpata S.F.A. a pus la cala autocarului trolerul în care se afla ascunsă cocaina. Din aceste simple calcule matematice, rezultă că inculpaţii V.R. şi S.F.A. au părăsit oraşul Amsterdam la 26 noiembrie 2011, la scurt timp după ora 08:00. Intenţia inculpatului V.R. a fost de a ajunge la Sebeş, cu mult înaintea autocarului şi de a rămâne în aşteptare un anumit interval de timp, pe care el l-a considerat suficient de a verifica zona şi a se convinge că nu exista pericolul depistării.
Deşi la data de 26 noiembrie 2011, când a pus la autocar trolerul ce conţinea cocaina, inculpata S.F.A. i-a spus martorului L.D. că se va întoarce în ţară pe cale aeriană, ea împreună cu inculpatul V.R. au intrat în ţară prin P.T.F. Nădlac, cu un autoturism marca Opel Vectra.
Fiind ascultat, martorul L.V.D. (şoferul autocarului), în ambele faze ale procesului penal, a arătat că pe inculpata S.F.A. o cunoştea sub numele de N.L. şi că a văzut-o pentru prima dată în staţia din Amsterdam în martie 2011, când aceasta a pus la cala autocarului un troler, ce a fost ridicat de la Ploieşti de două persoane, cu privire la care inculpata S.F.A. i-a spus că sunt părinţii ei. De asemenea, martorul L.V.D. a arătat că, în septembrie 2011, tot la Amsterdam, inculpata S.F.A. a mai pus la cala autocarului un troler care a fost ridicat de la Făgăraş de către inculpatul V.M. zis „F.”. Martorul L.V.D. a declarat că ultima dată a văzut-o pe inculpata S.F.A. în dimineaţa de 26 noiembrie 2011, la Amsterdam, când aceasta a pus un troler, pe care tot ea l-a ridicat de la Sebeş. Martorul a arătat că în acelaşi autocar s-a urcat şi inculpatul V.M. zis „F.”, acesta din urmă având biletul cumpărat din Amsterdam, cu destinaţia Sibiu. În prezenţa martorului asistent C.R., martorul L.V.D. i-a recunoscut de pe planşe foto pe inculpaţii S.F.A. (pe care până în momentul recunoaşterii o ştia sub numele de N.L.) şi V.M. zis „F.”, pe care martorul a afirmat că îl mai văzuse o dată, când ridicase coletul de la Făgăraş. Declaraţiile martorului L.V.D. au fost confirmate de procesele verbale de redare a convorbirilor telefonie purtate la data de 27 noiembrie 2011 orele 11:25 şi 13:04 între acesta şi inculpata S.F.A., convorbiri în care martorul L.V.D. i se adresa inculpatei cu numele de „L.”, iar aceasta din urmă se prezenta la rândul ei sub acest prenume. Cu privire la verificarea trolerului, martorul a arătat că nu a verificat imediat bagajul, ci ulterior şi în mod superficial, fără a constata ceva în neregulă.
La intrarea pe teritoriul României, conform procesului-verbal ataşat, în autocar a urcat un inspector din cadrul I.G.P.R. - B.C.C.O. care avea ca şi atribuţii supravegherea numitului V.M., aspect confirmat şi de declaraţia martorului L.V.D. care a arătat că poliţistul de frontieră i-a adus o doamnă spunându-i că este verişoara sa, la parchet aflând că aceasta este poliţist. Din conţinutul procesului-verbal indicat rezultă descrierea inculpatului V.M. care se coroborează cu imaginile înregistrate şi redate pe suportul optic audio/video ataşat la dosar, precum şi faptul că între localităţile Arad şi Deva la fiecare oprire inculpatul se dădea jos din autocar şi supraveghea cu atenţie cala autocarului în care se aflau bagajele călătorilor, urcând în autocar după ce călătorii care ajungeau la destinaţie îşi luau bagajele şi uşa calei se închidea.
Prezenţa inculpatului V.M. în apropierea autoturismului a fost consemnată şi prin depoziţia martorului S.V., subcomisar de poliţie, audiat în faza cercetării judecătoreşti, ca şi participant la operaţiuni, dar şi prin depoziţia martorului L.S., de asemenea, participant la operaţiuni, care a arătat că până la Sebeş l-a văzut de mai multe ori coborând din autocar, stând de vorbă cu anumite persoane, dar având în raza vizuală cala autocarului, şi a martorului M.I. care audiat în faza cercetării judecătoreşti, a arătat că inculpatul, la opririle autocarului se deplasa pe o distanţă de 4 – 5 metri de acesta, dar din zona în care se poziţiona avea acces vizual la cala autocarului.
În atare situaţie, Tribunalul a apreciat că apărările inculpatului V.M. care, aşa cum s-a arătat, nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, precizând doar că s-a deplasat întâmplător cu acelaşi autocar nu au putut fi primite existând suficiente probe legate de prezenţa sa în autocar, precum şi de măsurile de supraveghere pe care acesta le întreprindea având în permanenţă contact vizual cu cala mijlocului de transport, unde era depozitat trolerul spre a asigura securitatea acestuia până la momentul preluării lui. Fără a-l putea incrimina, nefiind trimis în judecată, pentru alte acte materiale, dar cu valoare de indiciu privind contribuţia sa şi modul efectiv al participării sale, este cel semnalat de martorul L. vis-a-vis de preluarea de către acesta a unui alt colet depus de coinculpata S.F. la Amsterdam, la Făgăraş.
După preluarea trolerului inculpaţii V.R. şi S.F.A. au realizat că sunt urmăriţi, relevant în acest sens fiind declaraţiile ofiţerilor de poliţie care au participat la operaţiune, atât din cadrul B.C.C.O. cât şi cei de la Operaţiuni Speciale Timişoara, care au preluat autocarul de la intrarea în România şi au continuat activitatea până la imobilizarea inculpaţilor.
Potrivit declaraţiilor martorilor M.I. şi L.S., după preluarea şi transportarea trolerului la autoturismul Opel de culoare vişiniu, acest autoturism şi-a început deplasarea efectuând manevre de verificare, deplasându-se pe străzi cu sens unic, pe „interzis”, intrând pe drumul naţional având ca sens de deplasare Sibiu. Aceste declaraţii au fost susţinute şi de imaginile înregistrate în timpul operaţiunii, pe suport optic ataşate la dosar, relevante fiind şi discuţiile pe care ofiţerii implicaţi în operaţiune le-au purtat între ei prin staţie şi din care rezultă pe de o parte, modul în care aceştia se organizau dar şi aspectele legate de deplasarea autoturismului inculpaţilor.
Conform declaraţiilor aceloraşi martori, completată şi de declaraţia martorului S.V., s-a primit ordin de blocare a autoturismului moment în care prin mijloace specifice s-a încercat oprirea acestuia, inculpatul V.R. reuşind să spargă blocajul şi continuând deplasarea cu o viteză mare, de 140 - 145 km/h, conform înregistrărilor aflate pe suportul magnetic, în declaraţia sa inculpatul arătând că la momentul la care a trecut prin dreptul benzinăriei rula cu o viteză de peste 120km/h.
Cei trei martori audiaţi în cauză şi care au participat efectiv la activităţile de urmărire au arătat cum rulând cu această viteză mare, maşina inculpaţilor, s-a angajat în depăşirea unui tir, maşina acestora fiind urmată de autoturismul V.P. în care se aflau martorii M.I. şi L.S., întrucât primiseră ordin să-i blocheze, având maşina cea mai puternică, moment în care cei doi au arătat că au văzut prin luneta autoturismului condus de V.R. cum S.F. s-a întins spre bancheta din spate, a căutat ceva, apoi a revenit pe locul din faţă şi pe geamul din dreapta faţă a aruncat un obiect ce poate fi descris ca fiind de culoare maro sau gri, de dimensiunile unei mingi de tenis şi care se putea ţine într-o mână. Martorii au arătat că nu au putut vedea exact locul unde a căzut pachetul pentru că viteza era foarte mare, dar au luat ca şi reper „un cap de pod” din apropiere, moment în care martorul L.S. a anunţat prin staţie că „s-a aruncat marfa”.
Contrar încercărilor apărării, la vizionarea CD-ului ce cuprindea imagini ale urmăririi operative a autoturismului inculpaţilor, de a face diverse analize vis-a-vis de existenţa unor inadvertenţe între imaginile vizionate şi declaraţiile celor doi martori, Tribunalul le-a apreciat ca fiind nefondate, imaginile vizionate confirmând faptul că în trafic, după ce se auzea pe înregistrare că viteza de rulare este de 140 km/h se observa cum rulează o maşină de culoare închisă (a inculpaţilor), apoi o dubiţă albă urmată de autoturismul argintiu în care se aflau cei doi martori, poliţişti la Serviciul de Operaţiuni Speciale Timişoara. La un moment dat, dubiţa a fost depăşită de ambele maşini, maşina de culoare închisă a intrat în depăşirea tirului, maşina poliţiei, argintie, s-a angajat la rândul ei în depăşirea tirului, moment în care prin staţie unul din ocupanţii acestui autoturism anunţa că „marfa s-a aruncat”. S-a impus, pentru a elimina dubiile de care profită apărarea a se arăta că maşina pe care era montată tehnica de înregistrare video nu era maşina ce se afla în imediata apropiere a O., tocmai de aceea a avut posibilitatea să surprindă momentul depăşirii autoturismelor, care temporal se suprapune cu momentul anunţării prin staţie a aruncării drogurilor.
De remarcat este că potrivit menţiunilor din procesul-verbal întocmit în cauză, dar şi din menţiunile declaraţiilor celor trei martori, ulterior acestui moment, conform procedurilor, primele două maşini printre care şi V.P. au continuat să-i urmărească pe cei doi inculpaţi, reuşind să-i depăşească şi determinându-i să oprească maşina iar restul maşinilor implicate în operaţiune au rămas în zona marcată pentru a căuta drogurile.
Aspectele legate de activitatea inculpatei S.F. în interiorul autoturismului finalizate cu aruncarea pachetului pe geam, aşa cum au fost ele redate de cei doi martori oculari care le-au perceput, aflându-se la distanţă foarte mică în spatele maşinii inculpaţilor, aşa cum se vede şi pe înregistrări, au fost confirmate şi de faptul că la momentul opririi autoturismului acestuia şi al percheziţionării lui s-a descoperit pe bancheta din spate trolerul având fermoarul deschis, care părea a fi răvăşit iar placajul care delimita portbagajul maşinii şi habitatul maşinii era dat la o parte (declaraţia martorului S.V., aspect confirmat şi prin declaraţia martorului M.I. care a arătat că a văzut un bagaj deschis în maşină. În acelaşi sens, a declarat şi martorul G.A.C., care a participat la verificarea maşinii inculpaţilor şi care a confirmat faptul că era deschis hayonul din spate al maşinii aşa încât se putea comunica între portbagaj şi habitatul maşinii, maşina era răvăşită.
Toate aceste elemente au fost redate în procesul-verbal încheiat la momentul operaţional al opririi în trafic a maşinii inculpaţilor şi a percheziţionării ei, proces verbal pe care persoanele în cauză, inclusiv inculpaţii l-au semnat.
Ulterior, apărarea, a contestat semnăturile acestui proces-verbal şi în încercarea de a demonstra faptul că semnăturile nu le aparţin au depus la dosarul cauzei un raport de expertiză grafică extrajudiciară ale cărui concluzii sunt că semnăturile de la rubrica „persoane în cauză” din procesul-verbal nu au fost executate de V.R. şi S.F.A.
Cu privire la această apărare, Tribunalul a înlăturat-o pentru mai multe considerente, în primul rând având în vedere faptul că ne aflăm în faţa unei expertize extrajudiciare, neautorizată de instanţa de judecată şi care nu a fost efectuată de I.N.C., autoritate competentă în materie, iar pe de altă parte, se poate observa că cele două semnături efectuate pe paginile procesului verbal nu conţin elemente grafice pe baza cărora potrivit doctrinei, dar şi jurisprudenţei în materie să permită formularea unei concluzii certe de stabilire a autenticităţii sau neautenticităţii semnăturilor. Ca o ultimă observaţie legată de acest aspect, s-a arătat faptul că, este foarte probabil ca în contextul în care inculpaţii au acţionat în mod organizat, preventiv să-şi „fi pregătit” eventuale formule cu care să semneze în eventualitatea în care erau nevoit să o facă şi care, la un eventual control comparativ cu adevăratele semnături de pe înscrisuri autentice să conducă la o concluzie de genul celei formulate de expertul în cauză.
Revenind la momentul aruncării drogurilor, Tribunalul a arătat că nu pot fi ignorate, din punct de vedere probator, depoziţiile martorei F.E.C. care, în faza de urmărire penală, a declarat în mod constant că la data de 27 noiembrie 2011, în jurul orei 14:30, a observat cum dintr-un autoturism de culoare închisă (referire la autoturismul marc O.V. condus de inculpatul V.R.), care circula cu o viteză foarte mare pe traseul Sebeş – Sibiu a fost aruncat un obiect de culoare închisă. Martora a declarat că autoturismul de culoare galbenă (era unul din autoturismele folosite de lucrătorii de poliţie), care se afla în urmărirea celui de culoare închisă a oprit şi mai mulţi bărbaţi (lucrători de poliţie) au coborât, verificând zona în care se aruncase pachetul.
În faza cercetării judecătoreşti, această martoră a fost reaudiată şi, chiar dacă pe alocuri, declaraţia acesteia conţinea elemente care ar putea să fie interpretate ca şi elemente de confuzie, instabilitate, trebuie constatat că elementele esenţiale au fost descrise de martoră în concordanţă cu primele ei declaraţii, păstrându-se rezerva unei persoane care nu s-a confruntat până la acest moment cu calitatea de martor şi cu specificul unei cercetări judecătoreşti în care toate părţile implicate au posibilitatea să formuleze, diferit şi repetitiv întrebări. Este cert că martora a descris momentul în care din autoturismul de culoare închisă, vişinie, a văzut cum „zboară” un obiect de culoare închisă, pe care chiar dacă nu l-a putut descrie, în raport de poziţia vehiculului a arătat că l-a văzut poziţionat deasupra acestuia în partea dreaptă a drumului şi că era de culoare închisă. Chiar dacă martora a descris că iniţial a crezut că este vorba de un accident între acest autoturism şi L. galben din spatele lui şi a avut percepţia că obiectul care a zburat în aer era bara de la autoturism, trebuie avut în vedere contextul în care aceasta a surprins momentul în condiţiile în care a arătat că se afla întâmplător în faţa benzinăriei, a văzut autoturismele care rulau cu viteză foarte mare, cu menţiunea că distanţa era de 50 - 60 m între ea şi locul unde se aflau maşinile.
Apărările inculpaţilor, vis-a-vis de faptul că martora a declarat că în urma maşinii inculpaţilor se afla un L. galben şi că, potrivit declaraţiilor celorlalţi martori şi imaginilor vizionate, acesta nu a apărut în imediata apropiere a autoturismului inculpatului, nu a putut fi primită ca un element de valoare probatorie însemnată, în condiţiile pe care le presupune o asemenea operaţiune în care au fost implicate mai multe maşini, în care rulajul acestora suportă modificări şi schimbări în coloana respectivă, pentru a nu se deconspira, în condiţiile în care viteza de rulare era mare şi aproape concomitent cu aruncarea pachetului maşina argintie a poliţiei a depăşit maşina inculpaţilor şi s-a poziţionat în faţa acesteia spre a opri, lucru care este posibil să fi scăpat din aria vizuală a martorei (la o viteză de 140 km/h, ochiul uman surprinde imagini în unităţi temporale secvenţiale). Faptul că martora a văzut L. galben oprit nu exclude că autoturismul inculpaţilor a fost urmat de alte două maşini de poliţie printre care cea argintie în care se aflau martorii M. şi L. (lucru confirmat de acesta dar şi de imaginile înregistrărilor) şi nici nu este contrazis de declaraţiile martorului S. care se afla în maşina L. de culoare galbenă, maşină care împreună cu ceilalţi participanţi la operaţiune a oprit în zona acelui podeţ vis-a-vis de o benzinărie.
Un ultim aspect, asupra căruia apărarea a formulat o serie de chestiuni pe care le-a apreciat ca şi contradictorii este legat de momentul găsirii drogurilor.
Aşa cum a rezultat din procesul-verbal întocmit în cauză, dar şi din declaraţiile martorilor audiaţi în seara de 27 noiembrie 2011, pachetul cu droguri nu a fost găsit şi, ulterior, procurorul analizând atât înregistrările cât şi celelalte mijloace de probă pe care le avea în acel moment a apreciat că se pot relua căutările în data de 01 decembrie 2011, dată la care acestea au fost găsite.
Faptul că zona nu a fost securizată între cele două momente ale căutării, că, deşi a fost implicat un număr mare de persoane în activităţile specifice, în data de 27 noiembrie 2011 pachetul nu a fost găsit, sunt elemente care pot fi evaluate ca şi minusuri al urmăririi penale, dar nu într-o manieră care să echivaleze cu inexistenţa unei infracţiuni, pentru că drogurile nu au fost găsite la acel moment iniţial.
Martorii audiaţi în cauză au explicat că la momentul la care s-a anunţat prin staţie aruncarea pachetului cu droguri, nu s-a putut stabili cu precizie acel loc datorită vitezei mari de rulare a autoturismelor şi a condiţiilor fizice (un pachet ce cântăreşte aproximativ 200 gr. şi căruia la o viteză de 140 km/h vântul îi poate schimba traiectoria), luându-se ca şi reper un capăt de pod şi marcarea practic a unui areal de căutare. S-a remarcat, de asemenea, că acele căutări au durat doar câteva ore pentru că lăsarea serii nu a mai permis acest lucru, în plus, vegetaţia din zonă fiind un factor care a îngreunat acele cercetări (a se vedea culoarea pachetului găsit, asemănătoare vegetaţie din zonă).
De altfel, căutările au necesitat timp îndelungat şi în data de 01 decembrie 2011 când ele au fost reluate reţinându-se din procesul-verbal ataşat la dosar urmărire penală., că activitatea de căutare a început la ora 09:00 dimineaţa, iar pachetul a fost găsit la ora 15:30, în apropierea unui podeţ din beton, peste un şanţ paralel cu drumul naţional, în vegetaţia uscată, relevante fiind în acest sens fotografiile judiciare efectuate în cauză la dosar, vizibilitatea acestui pachet fiind destul de mică în vegetaţia destul de abundentă aşa cum rezultă din foto existente la dosar.
Faptul că la aceste căutări, în afară de organele judiciare implicate nu a participat un martor asistent, nu este un aspect pozitiv al actelor procedurale desfăşurate, dar nici nu poate fi sancţionat cu înlăturarea acestuia, pentru că toate circumstanţele faptei se coroborează între ele, nu se poate vorbi de un alt pachet aruncat sau plasat de altcineva în condiţiile în care corespunde descrierii martorilor şi se află în arealul delimitat de aceştia iar explicaţiile organului de urmărire penală, faţă de greutăţile reale de a găsi în condiţiile meteo şi ale locului în care se desfăşurau căutările o persoană dispusă să participe la operaţiuni, sunt plauzibile.
Nu lipsit de relevanţă este faptul că, la momentul găsirii pachetului, organele de urmărire penală au chemat să participe la actele ce urmau să fie întreprinse pe martorul asistent S.L.I. Acesta a arătat că a constatat personal vis-a-vis de benzinărie, la distanţă de 80 – 10 metri într-un şanţ existenţa unui pachet de dimensiunile aproximative ale unui pachet de unt, de culoare gri, pe marginea şanţului respectiv fiind trestie, iarbă.
Din corespondenţa purtată cu Ministerul Public a rezultat, conform adresei de la dosar instanţă, că ambalajul pachetului cu cocaină găsit a fost tratat criminalistic, fără a se evidenţia urme papilare întrucât în intervalul 27 noiembrie 2011 – 01 decembrie 2011, pachetul a fost supus unor temperaturi scăzute improprii conservării urmelor.
Acest aspect, de altfel, a fost susţinut şi de prognozele emise de A.N.M., depuse dosar instanţă, din care rezultă că în perioada de referinţă temperaturile au fost sub 0 grade Celsius iar ca fenomene meteorologice s-a înregistrat aer ceţos, ceaţă care depune chiciură, ninsoare.
Ca o ultimă analiză a mijloacelor de probă, judecătorul fondului a mai adăugat câteva elemente ce au rezultat din înregistrările autorizate şi care - contrar apărărilor formulate de inculpaţi, nu exclud pe aceştia din zona infracţională şi demonstrează, din contră implicarea acestora măsurile de prevedere pe care şi le asumă şi chiar măsuri care să le asigure posibilitatea ulterioare a desfăşurării activităţii infracţionale.
Astfel, conform procesului verbal de redare a convorbirii purtate la 18 decembrie 2011 între inculpaţii V.M. zis „F.” şi V.R., acesta din urmă îi cerea fratelui său „nu mai vb. toate prostiile pe net tele etc”, ceea ce contura împrejurarea că ulterior datei de 27 noiembrie 2011, inculpatul V.R. şi-a sporit măsurile de precauţie, cenzurând şi discuţiile prin serviciile de socializare.
Din discuţiile telefonice purtate la 25 noiembrie 2011, cu inculpatul P.T.Şt. zis „P.”, a rezultat că inculpatul V.R. era cel care avea acces la traficanţii de cocaină din Amsterdam. De asemenea, inculpatul V.R. a implicat doar persoanele apropiate, în care îşi permitea să aibă încredere respectiv fratele (V.M. zis „F.”) şi concubina (inculpata S.F.A.). Inculpatul V.R., ca organizator al activităţii infracţionale, i-a expus doar pe inculpaţii V.M. zis „F.” şi S.F.A., întrucât în situaţia în care aceştia ar fi fost depistaţi, el să-şi poată continua activităţile pe linia traficului internaţional de droguri de mare risc, prin recrutarea şi implicarea altor persoane de încredere.
În acest sens, Tribunalul a apreciat că se confirmă demersul de mai sus, relevantă fiind convorbirea din 10 ianuarie 2012, când inculpatul V.R. se afla încă în Olanda, la ora 16:07 l-a sunat pe inculpatul P.T.Şt. zis „P.” şi în termeni codaţi i-a spus că are nevoie de bani „ca să pot să închiriez o casă… Vreau să-mi închiriez casa şi după aia să vii încoace, că am ceva de făcut, ştii ? … O să aşteptăm 2-3 luni, că nu avem ce să facem …”, ceea ce înseamnă că inculpatul V.R. avea nevoie de bani pentru a cumpăra alte cantităţi de cocaină şi intenţiona să-l folosească pe inculpatul P.T.Şt. zis „P.” în transportarea şi introducerea drogurilor în ţară, întrucât era convins că nu se mai putea folosi de inculpaţii V.M. zis „F.” şi S.F.A. Inculpatul P.T.Şt. zis „P.” s-a arătat încântat de idee, confirmându-i că „Eu sunt în picioare”, adică era liber încă şi nu au apărut împrejurări care să-i trezească suspiciuni.
Coroborând toate mijloacele de probă la care s-a făcut trimitere, evidenţiind atât criticile invocate, apărările înlăturate, dar şi modul în care se coroborează elementele probatorii între ele, Tribunalul a constatat că este dovedită pe deplin participarea şi vinovăţia celor trei inculpaţi.
În consecinţă, Tribunalul a arătat că nu poate fi primită solicitarea de achitare a inculpatului V.R., referitor la infracţiunea de organizare a traficului internaţional de droguri, pe motiv că fapta nu există, în condiţiile în care s-a prezentat modul în care activitatea de introducere în ţară a drogurilor a fost organizată de acesta, atât înaintea plecării din România cât şi la Amsterdam, şi viza cumpărarea drogurilor, transmiterea banilor necesari acestei cumpărări, modul în care urma să se facă transportul lor în afara teritoriului României dar şi în ţară, fiind pregătit terenul şi pentru activităţile ce urmau a fi desfăşurate ulterior pe linia distribuţiei.
De asemenea, au fost înlăturate criticile apărării celor trei inculpaţi, care au solicitat să se constate că nu există infracţiunea de trafic internaţional de droguri de către V.R. şi S.F., respectiv de complicitate la trafic internaţional de droguri pentru inculpatul V.M., pentru că o asemenea activitate de introducere de droguri în România nu a fost demonstrată. În opinia Tribunalului probele analizate pe larg au demonstrat că primii doi inculpaţi au plecat în Olanda, convorbirile purtate cu P.T.Şt. au creat convingerea achiziţionării drogurilor, droguri transportate prin intermediul autocarului în România, cu activitatea de sprijinire a coinculpatului V.M. care a supravegheat acest transport. De altfel, în afara argumentelor de ordin juridic, probatorii, se completează raţionamentul juridic şi cu o chestiune de logică pentru că în ipoteza în care în troler nu s-ar fi aflat cocaina, nu se justifica niciunul dintre actele preparatorii, riscante, ale acestui transport. Mai mult, pachetul cu droguri a fost găsit pe teritoriul României, urmare a activităţii de debarasare de către inculpaţii V.R. şi S.F. pentru a-şi asigura scăparea.
Şi pentru infracţiunile de trafic de droguri de mare risc s-a susţinut aceeaşi teză a apărării pentru inculpaţii V.R. şi S.F., în sensul că nici pe teritoriul României nu a existat o asemenea infracţiune, în opinia apărării inculpaţii neaflându-se în posesia acestor droguri. Tribunalul a considerat că mijloacele de probă analizate au demonstrat că, ajunşi pe teritoriul României, aceştia au preluat de la autocar la Sebeş, trolerul cu droguri şi pe distanţa dintre Sebeş şi Sibiu constatând că erau urmăriţi, au încercat să scape de obiectele care incriminau într-un moment în care încheiau o depăşire a unui tir, depăşire pe care au efectuat-o cu o viteză foarte mare, sperând că vizibilitatea organelor judiciare era obturată şi nu vor putea fi prinşi.
Nici subsidiarul formulat de apărătorul inculpatului V.R. pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, acela al achitării pe motiv că fapta nu a fost săvârşită de el, întrucât nu există o legătură directă între drogurile găsite pe câmp şi persoana inculpaţilor, nu a putut fi primită, Tribunalul apreciind că a demonstrat această legătură de cauzalitate la momentul la care a făcut o coroborare a probelor într-o manieră extinsă, indicând, spre exemplificare declaraţiile celor doi martori care au surprins momentul în care coinculpata S.F. a aruncat drogurile pe geam şi procesul verbal întocmit în cauză la momentul opririi automobilului condus de aceştia, ocazie cu care s-a constatat că trolerul era deschis şi răvăşit.
A fost înlăturată şi apărarea formulată în subsidiar pentru inculpatul V.M., aceea a achitării, întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinută de aceea că nu s-a demonstrat intenţia acestuia de a transporta drogurile nu a putut fi primită, în considerentele hotărârii Tribunalul analizând aspecte ce ţin de participarea acestui inculpat, participaţie care nu era compatibilă cu lipsa intenţiei de a supraveghea acel transport.
Pentru aceste argumente, judecătorul fondului a concluzionat că, în drept:
Faptele inculpatului V.R., constând în aceea că în perioada 24-25 noiembrie 2011, cât timp s-a aflat în Amsterdam – Olanda, a procurat cantitatea de 229,08 grame cocaină pe care în dimineaţa de 26 noiembrie 2011, ora 08:00, prin intermediul concubinei sale, inculpata S.F.A., le-a depus, disimulate într-un troler, la cala autocarului cu destinaţia România, de unde au fost preluate de coinculpată, cei doi continuând deplasarea spre Sibiu, cu intenţia de a-l prelua şi pe inculpatul V.M., care rămăsese în autocar, pe traseu S.F. aruncând drogurile întrucât şi-au dat seama că sunt urmăriţi, întrunesc obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc, trafic intern de droguri de mare risc şi de organizare a infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele săvârşite de inculpata S.F.A., constând în aceea că în dimineaţa de 26 noiembrie 2011, ora 08:00, în timp ce se afla în Amsterdam – Olanda, prezentându-se sub numele fals de N.L., a depus cantitatea de 229,08 grame cocaină, disimulată într-un troler, la cala autocarului cu destinaţia România, de unde au fost preluate de aceasta, care împreună cu coinculpatul V.M. au continuat deplasarea cu autoturismul cu care intraseră în ţară iar pe traseul dintre Sebeş şi Sibiu dându-şi seama că sunt urmăriţi aceasta a aruncat drogurile în timpul deplasării, întrunesc obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic intern de droguri de mare risc, prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta săvârşită de inculpatul V.M., zis „F.”, constând în aceea că în perioada 26-27 noiembrie 2011, l-a ajutat pe fratele său, inculpatul V.R. să introducă în ţară cantitatea de 229,08 grame cocaină, ajutor ce a constat în faptul că, deplasându-se cu autocarul firmei E., a supravegheat transportarea în siguranţă a drogurilor de mare risc pe traseul Amsterdam-Sebeş, întrunesc obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Pentru faptele săvârşite, celor trei inculpaţi le-a fost aplicată câte o pedeapsă (pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina lor), la a căror stabilire şi individualizare s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume: dispoziţiile Părţii generale a Codului penal cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, la modalitatea de executare a pedepselor, dispoziţiile legii speciale respectiv Legea nr. 143/2000 care statuează limitele speciale de pedeapsă pentru infracţiunile deduse judecăţii, precum şi împrejurările reale ale faptei relative la natura şi cantitatea de droguri de mare risc deţinută fără drept, în vederea comercializării, a modului în care faptele au fost săvârşite, în condiţii de pregătire minuţioasă a actelor materiale, ceea ce denotă o specializare infracţională a inculpaţilor, dar şi o lipsă de respect aţă de valorile ocrotite de lege, raportându-ne şi la numărul infracţiunilor comise de fiecare dintre cei trei inculpaţi dar şi la circumstanţele personale ale acestora, reţinându-se că niciunul dintre inculpaţi nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, încercând să prezinte variante care nu au fost susţinute de probele existente la dosar, iar sub aspectul comportamentului anterior inculpatul V.R. este recidivist postexecutoriu, inculpatul V.M. este recidivist postcondamnatoriu, iar inculpata S.A.F., deşi nu este cunoscută cu antecedente penale a mai fost sancţionată administrativ pentru fapte privind regimul drogurilor.
La individualizarea pedepselor în ceea ce-l priveşte pe inculpatul V.R., Tribunalul a avut în vedere rolul de organizator pe care acesta l-a avut în activitatea de procurare din Olanda a drogurilor şi aducerea lor în ţară în vederea comercializării, fără a se ignora starea de recidivă postexecutorie în care se afla şi care denotă o perseverenţă infracţională, chiar dacă în altă materie, la stabilirea limitelor speciale de pedeapsă Tribunalul raportându-se la pedepse situate peste minimul special.
Referitor la inculpata S.F.A., Tribunalul a avut în vedere contribuţia efectivă a acesteia la comiterea faptelor, că, deşi a fost activă în cadrul participaţiei penale, acest lucru trebuie privit şi prin prisma calităţii de concubină a coinculpatului V.R., reţinându-se în favoarea acesteia, cu rezerva că a mai fost sancţionată administrativ, lipsa antecedentelor penale, sens în care s-au reţinut în favoarea acesteia circumstanţele atenuante judiciare cărora, dându-le eficienţă, au fost coborâte limitele de pedeapsă, pentru cele două infracţiuni pentru care a fost condamnată sub minimul special de pedeapsă.
Referitor la inculpatul V.M., Tribunalul a constatat că acesta este cercetat pentru o singură infracţiune, că activitatea sa, de sprijinire a activităţii celorlalţi doi coinculpaţi a reprezentat o contribuţie deosebită la realizarea introducerii în ţară a drogurilor şi, ca un aspect care i-a agravat situaţia juridică este starea de recidivă postcondamnatorie, recidivă specială, ceea ce denotă o specializare a inculpatului în această materie şi mai ales a evidenţiat faptul că rolul pedepsei aplicată pentru condamnarea anterioară nu şi-a atins scopul. În consecinţă, la stabilirea limitelor de pedeapsă, au fost avute în vedere şi aceste elemente care determină situarea pedepsei la limita specială a acesteia şi totodată în baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 1390 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 340 din 16 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 6662 din 25 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă penală, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, din cele două aplicate.
Totodată, Tribunalul a constatat că infracţiunile săvârşite de inculpaţii V.R. şi S.F.A. sunt supuse regulilor concursului de infracţiuni, motiv pentru care s-a dat eficienţă dispoziţiilor legale în materie, urmând ca aceştia să execute pedeapsa cea mai grea din cele aplicate.
Sub aspectul modalităţii de executare a pedepselor, dat fiind cuantumul acestora, precum şi criteriile ce au stat la baza analizei activităţii infracţionale a inculpaţilor, cu referire la natura infracţiunilor, numărul actelor materiale, la poziţia procesuală a acestora, a circumstanţelor personale, Tribunalul a constatat că singura modalitate legală este aceea în regim de detenţie.
2. Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, au declarat apel inculpaţii V.R., V.M. şi S.F.A., solicitând admiterea apelurilor şi achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.
În motivele de apel expuse oral, apelantul-inculpat V.M. a arătat că întregul material probator nu a demonstrat cu certitudine vinovăţia sa necunoscându-se dacă, într-adevăr, acel troler, care a fost ridicat din cala autocarului este acelaşi cu trolerul din care s-ar fi luat un pachet care a fost aruncat pe geamul autoturismului. A precizat că nu există la dosar nici o probă directă din care să rezulte faptul că V.M. a făcut vreun transport de droguri pe care să îl treacă peste graniţa României. În subsidiar, în cazul în care instanţa constată că inculpatul V.M. a realizat acel transport de droguri, a solicitat a se observa că nu există niciun indiciu că el este persoana care a adus acele droguri în România.
În motivele de apel expuse oral, apelanţii-inculpaţi V.R. şi S.F.A. au arătat că nu există la dosar nici o probă directă din care să rezulte că aceştia au fost persoanele care au realizat un transport de droguri peste graniţa României. În subsidiar, au solicitat achitarea întrucât nu ei au săvârşit faptele deduse judecăţii, apreciind că din înregistrările efectuate de organele de poliţie nu reiese cine este persoana care a ridicat trolerul şi nici că inculpata S.F. a introdus trolerul în autoturism. Au precizat că declaraţiile poliţiştilor nu s-au regăsit în filmările de filaj tocmai pentru că nu sunt conforme adevărului, existând contradicţii între aceste declaraţii cu privire la locul în care a fost găsit trolerul, precum şi faptul că nu există fotografii care să ateste faptul că trolerul prezenta urme de răvăşire. Au menţionat că prezenţa martorei care a indicat poliţiştilor faptul că a văzut aruncându-se din autoturism un colet, menţionată în procesul verbal întocmit la faţa locului, nu este confirmată de declaraţiile poliţiştilor, iar expertiza extrajudiciară a concluzionat că cele două semnături au fost realizate de una şi aceeaşi persoană.
Examinând sentinţa penală apelată în raport de motivele de apel invocate cât şi din oficiu, Curtea a constatat că apelurile declarate sunt nefondate.
Prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt, încadrarea juridică fiind corespunzătoare, din probele administrate pe parcursul procesului penal rezultând fără echivoc vinovăţia apelanţilor-inculpaţi cu privire la infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.
Astfel, inculpatul V.R., în perioada 24-25 noiembrie 2011, cât timp s-a aflat în Amsterdam – Olanda, a procurat cantitatea de 229,08 grame cocaină pe care în dimineaţa de 26 noiembrie 2011, ora 08:00, prin intermediul concubinei sale, inculpata S.F.A., care s-a prezentat sub numele fals de N.L., le-a depus, disimulate într-un troler, la cala autocarului firmei E., de unde au fost preluate de coinculpată la Sebeş, aceasta împreună cu coinculpatul V.M. au continuat deplasarea cu autoturismul cu care intraseră în ţară, spre Sibiu, cu intenţia de a-l prelua şi pe inculpatul V.M., care rămăsese în autocar, pe traseu inculpata S.F.A. aruncând drogurile întrucât şi-au dat seama că erau urmăriţi, iar inculpatul V.M., în perioada 26-27 noiembrie 2011, l-a ajutat pe fratele său, inculpatul V.R. să introducă în ţară cantitatea de 229,08 grame cocaină, ajutor ce a constat în faptul că, deplasându-se cu autocarul firmei E., a supravegheat transportarea în siguranţă a drogurilor de mare risc pe traseul Amsterdam-Sebeş.
Inculpata S.F.A. a predat martorului L.V.D., şoferul autocarului, trolerul în care se afla disimulată cocaina, spunându-i acestuia că tot ea va ridica trolerul de la Sebeş, întrucât se întorcea în ţară pe cale aeriană, martorul L.V.D. depozitând trolerul în cala autocarului şi dându-i inculpatei S.F.A. numărul de telefon folosit pe autocar, pentru a păstra legătura cu aceasta şi a anunţa-o cu privire la ora când autocarul va ajunge la Sebeş.
La data de 26 noiembrie 2011, inculpaţii V.R. şi S.F.A. au părăsit oraşul Amsterdam şi în noaptea de 27 noiembrie 2011, în jurul orei 01:00, cu autoturismul marca O.V., au intrat în ţară prin P.T.F. Nădlac şi s-au deplasat până la Sebeş, unde au rămas în aşteptarea autocarului, aşa cum rezultă din procesul verbal întocmit la data de 27 noiembrie 2011 de lucrători de poliţie din cadrul I.G.P.R. – B.C.C.O. Bucureşti.
La data de 27 noiembrie 2011, în jurul orei 08:30, autocarul condus de martorul L.V.D. a intrat în ţară prin P.T.F. Nădlac, iar în staţiile din localităţile Arad şi Deva, inculpatul V.M. a supravegheat atent cala autocarului, urmărind călătorii care preluau bagajele, coborând de fiecare dată din autocar, conform procesului verbal întocmit în cauză de inspectorul de poliţie T.R. din cadrul I.G.P.R. – B.C.C.O. Bucureşti care la frontieră a urcat în autocar, în scopul supravegherii acestui inculpat .
La 27 noiembrie 2011, orele 11:25 şi 13:04, inculpata S.F.A. l-a sunat pe martorul L.V.D., iar acesta i-a spus că autocarul va ajunge la Sebeş în jurul orei 14:00, inculpata S.F.A. prezentându-se sub numele fals de „L.”.
Din procesul verbal întocmit la data de 27 noiembrie 2011 de poliţişti din cadrul I.G.P.R. - B.C.C.O. Bucureşti a reieşit că în dimineaţa zilei de 27 noiembrie 20111, în jurul orei 8,30, în punctul de trecere a frontierei Nădlac şi-a făcut apariţia autocarul firmei E., în autocar aflându-se inculpatul V.M. care urcase la Amsterdam, având ca destinaţie oraşul Sibiu, în localitatea Sebeş, autocarul oprind în autogară, moment în care inculpata S.A.F. s-a apropiat de autocar, a luat legătura cu şoferul care i-a înmânat o geantă de culoare neagră din cala autocarului, pe care aceasta a luat-o, deplasându-se către un autoturism marca O.V. de culoare vişinie, la volanul căruia se afla inculpatul V.R. şi a introdus geanta în portbagajul autoturismului, urcând pe locul din dreapta faţă.
În acelaşi proces verbal s-a menţionat faptul că după câţiva kilometri pe ruta Sebeş-Sibiu, şoferul autoturismului mai sus menţionat, dându-şi seama că este supravegheat, a mărit viteza de deplasare, la limita judeţelor Alba şi Sibiu, la aproximativ 10 km de Sebeş, vis-a-vis de benzinăria P., în dreptul unui podeţ de beton, din acest autoturism, ocupantul locului din dreapta aruncând pe geam un obiect de culoare neagră, însă, întrucât viteza de deplasare era foarte ridicată, nu s-a putut observa cu exactitate locul unde a căzut obiectul respectiv. S-a mai arătat faptul că după un kilometru de la locul unde a fost aruncat obiectul, s-a reuşit oprirea în trafic a autoturismului, fiind identificaţi şoferul şi pasagera, în urma controlului efectuat asupra autoturismului fiind găsită geanta de culoare neagră, ridicată de la autogara din Sebeş, având fermoarul descheiat, în interiorul acesteia nefiind găsite substanţe a căror deţinere este interzisă de lege, iar bucata care separa portbagajul de restul interiorului maşinii nu se mai afla la locul ei, ci era aruncată pe bancheta din spate, astfel încât accesul din interiorul autoturismului către portbagaj se putea face foarte uşor.
S-a precizat în acest proces verbal faptul că poliţiştii au căutat pachetul în zona în care fusese aruncat, fără a-l găsi, la câteva minute de la începerea căutărilor apropiindu-se martora F.E.C., angajată a benzinăriei P., care le-a spus că a observat că dintr-o maşină de culoare închisă a fost aruncat un obiect de culoare neagră, în declaraţiile date aceasta arătând că a văzut cum dintr-o maşină de culoare închisă, în dreptul unui podeţ de beton, la aproximativ 100 m de benzinărie, pe geam, pe partea dreaptă a drumului, a fost aruncat un obiect de culoare închisă, fără a putea indica ce anume era acel obiect.
Martorul L.V.D., şoferul autocarului, a declarat că pe inculpata S.F.A. o cunoştea sub numele de N.L. şi că a văzut-o pentru prima dată în staţia din Amsterdam în martie 2011, când aceasta a pus la cala autocarului un troler, ce a fost ridicat de la Ploieşti de două persoane, cu privire la care inculpata S.F.A. i-a spus că sunt părinţii ei. De asemenea, martorul L.V.D. a arătat că, în septembrie 2011, tot la Amsterdam, inculpata S.F.A. a mai pus la cala autocarului un troler care a fost ridicat de la Făgăraş de către inculpatul V.M. Acelaşi martor a precizat că inculpata S.F.A. în dimineaţa de 26 noiembrie 2011, la Amsterdam, a depus un troler la autocar, pe care tot ea l-a ridicat de la Sebeş, spunându-i că se întoarce în ţară cu avionul.
Potrivit declaraţiilor martorilor M.I. şi L.S., după preluarea şi transportarea trolerului la autoturismul O. de culoare vişiniu, acest autoturism şi-a început deplasarea efectuând manevre de verificare, deplasându-se pe străzi cu sens unic, pe „interzis”, intrând pe drumul naţional având ca sens de deplasare Sibiu, declaraţii care au fost susţinute şi de imaginile înregistrate în timpul operaţiunii, pe suport optic ataşate la dosar, relevante fiind şi discuţiile pe care ofiţerii implicaţi în operaţiune le purtau între ei prin staţie şi din care rezultă pe de o parte, modul în care aceştia se organizau, dar şi aspectele legate de deplasarea autoturismului inculpaţilor.
Conform declaraţiilor aceloraşi martori, completate şi de declaraţia martorului S.V., s-a primit ordin de blocare a autoturismului, moment în care prin mijloace specifice s-a încercat oprirea acestuia, inculpatul V.R. reuşind să spargă blocajul, continuând deplasarea cu o viteză mare, de 140 - 145 km/h, conform înregistrărilor aflate pe suportul magnetic, în declaraţia sa inculpatul arătând că la momentul la care a trecut prin dreptul benzinăriei rula cu o viteză de peste 120km/h.
Cei trei martori audiaţi în cauză şi care au participat efectiv la activităţile de urmărire au arătat cum, rulând cu această viteză mare, maşina inculpaţilor, s-a angajat în depăşirea unui tir, maşina acestora fiind urmată de autoturismul V.P. în care se aflau martorii M.I. şi L.S., întrucât primiseră ordin să-i blocheze, având maşina cea mai puternică, moment în care cei doi au arătat că au văzut prin luneta autoturismului condus de inculpatul V.R. cum inculpata S.F.A. s-a întins spre bancheta din spate, a căutat ceva, apoi a revenit pe locul din faţă şi pe geamul din dreapta faţă a aruncat un obiect ce poate fi descris ca fiind de culoare maro sau gri, de dimensiunile unei mingi de tenis şi care se putea ţine într-o mână. Martorii au arătat că nu au putut vedea exact locul unde a căzut pachetul pentru că viteza era foarte mare, dar au luat ca şi reper „un cap de pod” din apropiere, moment în care martorul L.S. a anunţat prin staţie că „s-a aruncat marfa”.
Conform procesului verbal din data de 01 decembrie 2011 întocmit de poliţişti din cadrul I.G.P.R. – B.C.C.O. Bucureşti, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a faptului că zona este nelocuită, fiind totodată şi ziua de 1 decembrie, s-a arătat că nu s-a putut găsi un martor asistent care să asiste la activităţile efectuate, precum şi faptul că la ora 15,30, pe partea dreaptă a DN 1, la km 349, pe sensul de mers spre Sibiu, la aproximativ 150 m de benzinăria P., în apropierea unui podeţ de beton, peste un şanţ care era paralel cu DN 1, în vegetaţia uscată din zonă a fost găsit un pachet pătrat, având latura de 10 cm, învelit în totalitate în scotch de culoare maro care conţinea o substanţă de culoare albă, ridicarea, efectuarea inciziei în pachet şi sigilarea acestuia făcându-se în prezenţa martorului-asistent S.L.I., ale cărui declaraţii au confirmat cele consemnate în procesul verbal.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 145027 din data de 12 decembrie 2011 a concluzionat că acel pachet avea 229,08 grame, concentraţia probei fiind de 37,37 %+ 2 % cocaină.
La data de 27 noiembrie 2011, după ora 16:30, inculpaţii V.R. şi S.F.A. au purtat mai multe discuţii telefonice cu inculpatul V.M. şi, în mod insistent, i-au cerut să părăsească oraşul Sibiu cu un taxi, comunicându-i totodată că au fost opriţi de lucrătorii de poliţie, din Sebeş şi până în momentul imobilizării, inculpaţii V.R. şi S.F.A. observând autoturismele folosite de lucrătorii de poliţie, în discuţia telefonică de la ora 16:45 inculpata S.F.A. atenţionându-l pe inculpatul V.M., cerându-i să fie atent la anumite mărci şi culori de autoturisme.
Inculpaţii V.R. şi S.F.A. nu şi-au continuat deplasarea spre Bucureşti, ci s-au întors spre localitatea Deva, după care au părăsit ţara.
De asemenea, la 27 noiembrie 2011, ora 17:21, inculpatul V.R. l-a sunat pe inculpatul P.T.Şt. şi i-a cerut să-i expedieze de urgenţă bani la Deva, tot pe numele inculpatei S.F.A., spunându-i că are „probleme mari, serioase” şi l-a sfătuit să nu se mai certe cu nimeni şi să stea liniştit, ceea ce însemna că-l avertiza să nu mai vândă droguri nimănui.
În perioada 27-28 noiembrie 2011, inculpatul V.R. a purtat numeroase discuţii cu fiul său, V.A.G., prin care îi cerea să arunce toate telefoanele din casă, să rupă cartelele şi să facă curat la medicamente.
Discuţia telefonică din data de 27 noiembrie 2011, ora 23:14, dintre inculpatul V.R. şi fiul său este relevantă, acesta spunându-i: „era să mă nenorocesc pe viaţă …. Sunt vai de capul meu şi nu mai pot să vin acasă o perioadă …. Te duci pe Magheru, la Western Union, pui banii… pe numele lui A. … S.F.A., Budapesta, Ungaria…”.
Declaraţiile date de inculpaţi nu au oferit explicaţii plauzibile pentru comportamentul lor, existând totodată şi contradicţii între conţinutul acestora.
Astfel, toţi cei trei inculpaţi au prezentat ca motiv al deplasării lor la Amsterdam acela al unei vizite la familia coinculpatei unde, apărând o serie de disensiuni, li s-a cerut să plece, moment în care V.R. şi S.F. au decis să se reîntoarcă în România, cu autoturismul lor, iar V.M. cu autocarul firmei E. întrucât se certase cu fratele său.
Însă, aşa cum a observat şi Tribunalul, apărarea inculpaţilor nu a putut fi reţinută întrucât în condiţiile în care apăruseră aceste disensiuni, între cei doi inculpaţi, fraţi, nu se explică de ce totuşi V.R. i-a cumpărat fratelui său biletul pentru transportul cu autocarul, iar după oprirea în trafic a lui V.R. şi S.F., cei doi l-au contactat pe V.M., atrăgându-i atenţia că este urmărit şi dându-i indicaţii în legătură cu ceea ce trebuie să facă.
Depunerea trolerului de către S.F.A. în acelaşi autocar cu care se deplasa inculpatul V.M. în România nu este o simplă coincidenţă, ci reprezintă o măsură de precauţie pe care şi-au luat-o cei trei inculpaţi, aceştia neputând risca să se întoarcă în România cu droguri asupra lor, prezenţa inculpatului V.M. în autocar având ca scop supravegherea trolerului la opririle autocarului, aşa cum rezultă din procesul verbal întocmit de poliţistul care a urcat în autocar la punctul de frontieră Nădlac şi care l-a urmărit pe inculpatul V.M. pe parcursul deplasării în România.
De asemenea, transportarea trolerului cu autocarul în condiţiile în care inculpaţii V.R. şi S.F.A. se întorceau în România cu maşina personală este o dovadă în plus că drogurile se aflau în acel bagaj, explicaţiile acestora legate de faptul că trolerul nu a mai încăput în maşină pentru că au avut bagaje pe care trebuiau să le lase unor prieteni, în versiunea inculpatului V.R., respectiv a unor rude, în versiunea inculpatei S.F., la Viena, persoane pentru care inculpaţii nu au putut să dea date de identificare decât nişte prenume, iar locul predării a fost unul evaziv „la ieşirea din Viena spre Budapesta la o benzinărie”, neconcordând şi nefiind probate în vreun fel de către inculpaţi.
Prezentarea inculpatei S.F.A. în faţa şoferului autocarului sub o altă identitate, N.L., aceasta arătând un act de identitate cu acest nume şi având fotografia inculpatei, a întărit convingerea Curţii că trolerul conţinea droguri, având în vedere şi justificările necredibile ale inculpatei în sensul că nu a dorit să-şi decline adevărata identitate deoarece şoferul i-ar fi făcut avansuri la telefon şi nu dorea să-l facă gelos pe concubinul său.
Mai mult, preluarea trolerului la Sebeş şi deplasarea inculpatului V.M. doar până la Sibiu, deşi destinaţia finală pentru toţi era Bucureşti-ul, nu au putut fi argumentate, inculpaţii V.R. şi S.F.A. arătând că intenţionau să se oprească la nişte prieteni de-ai lor care locuiau, în apropiere de Sibiu, fără a cunoaşte numele localităţii sau a preciza numele prietenilor.
Apelanţii-inculpaţi au solicitat achitarea întrucât faptele imputate nu există, neexistând nicio probă directă care să-i incrimineze, iar, în subsidiar, achitarea întrucât faptele nu au fost săvârşite de ei.
Însă aceste solicitări nu au putut fi primite, inexistenţa probelor directe datorându-se modului organizat în care inculpaţii au pregătit comiterea faptelor, luându-şi măsuri de precauţie pentru a nu trezi suspiciuni, iar, în momentul în care au realizat că erau urmăriţi, au acţionat prompt pentru a-şi asigura scăparea şi a înlătura dovezile incriminatoare.
Coroborarea probelor analizate mai sus a dus la o singură concluzie: apelanţii-inculpaţi au săvârşit faptele deduse judecăţii.
Activitatea de introducere în ţară a drogurilor a fost organizată de inculpatul V.R., atât înaintea plecării din România cât şi la Amsterdam, şi viza cumpărarea drogurilor, fiind prestabilit modul în care urma să se facă transportul lor în afara teritoriului României, dar şi în ţară, convorbirile purtate cu P.T.Şt. creând convingerea achiziţionării drogurilor, droguri transportate prin intermediul autocarului în România, transport supravegheat de inculpatul V.M., care a ajutat astfel la introducerea în ţară a drogurilor de către inculpaţii V.R. şi S.F.A., aceştia din urmă reintrând în posesia drogurilor pe teritoriul României, la Şebeş.
S-a invocat faptul că oprirea inculpaţilor trebuia să se facă la intrarea în ţară şi nu să se procedeze la urmărirea acestora, însă această decizie a poliţiştilor a avut ca scop prinderea în flagrant a celor trei având drogurile asupra lor.
S-a mai arătat de către apărare că în declaraţiile date în faţa instanţei de fond de către poliţiştii care au participat la urmărirea inculpaţilor, aceştia au infirmat venirea martorei F.E.C. la momentul căutării pachetului, însă Curtea constată că aceste susţineri nu sunt întemeiate, martorul S.V. confirmând prezenţa martorei, iar martorul G.A.C. menţionând că nu a fost de faţă la data de 27 noiembrie 2011 când a apărut respectiva martoră.
De asemenea, contradicţiile dintre declaraţiile celor doi poliţişti cu privire la locul în autoturism al trolerului la momentul opririi, invocate de apărare, nu au putut fi reţinute, martorul S.V. arătând că trolerul a fost găsit pe bancheta din spate, fermoarul era deschis, părea a fi răvăşit, placajul care delimitează portbagajul de habitatul maşinii fiind dat într-o parte, iar martorul G.A.C., că placajul era dat la o parte putându-se comunica între portbagaj şi habitatul maşinii, maşina era răvăşită, neputând afirma cu certitudine dacă trolerul era deschis, cu privire la poziţia acestuia, afirmând că acesta „crede” că se afla în portbagaj.
S-a mai invocat de către apărare că declaraţia martorei F.E.C., dată în faţa instanţei de fond, nu a făcut decât să confirme că aspectele consemnate în procesul verbal încheiat la data de 27 noiembrie 2011 nu corespund adevărului, însă declaraţia la care se face referire nu contrazice declaraţia dată în cursul urmăririi penale, martora arătând că, aflându-se în faţa benzinăriei, a văzut o maşină de culoare închisă, urmată de un L. de culoare galbenă, ambele circulând cu viteză, observând un obiect pe care nu îl poate descrie ca formă şi dimensiuni, de culoare închisă, zburând în aer, dinspre maşina de culoare închisă, crezând că s-a produs un accident, precizând că iniţial a crezut că acel obiect era bara din faţă a maşinii L., însă aceasta nu a avut nicio avarie, fapt pe care l-a constatat când maşina L. a oprit, din ea coborând poliţiştii cu care martora apoi a luat legătura. De asemenea, martora a precizat culoarea maşinii din care s-a aruncat obiectul, aceasta fiind vişinie, aceeaşi culoare cu a maşinii în care se aflau cei doi inculpaţi.
Apărările inculpaţilor în sensul că martora declara că în urma maşinii inculpaţilor se afla un L. galben şi că, potrivit declaraţiilor celorlalţi martori şi imaginilor vizionate, acesta nu apare în imediata apropiere a autoturismului inculpatului, nu afectează veridicitatea declaraţiei acesteia, în condiţiile în care în această operaţiune au fost implicate mai multe maşini, rulajul acestora suportând modificări şi schimbări în coloana respectivă, pentru a nu se deconspira, iar viteza de rulare era mare şi aproape concomitent cu aruncarea pachetului maşina argintie a poliţiei a depăşit maşina inculpaţilor şi s-a poziţionat în faţa acesteia spre a opri.
Apărarea a contestat semnăturile inculpaţilor V.R. şi S.F.A., de pe procesul verbal din data de 27 noiembrie 2011, fiind depus la dosarul cauzei un raport de expertiză grafică extrajudiciară ale cărui concluzii sunt că semnăturile de la rubrica „persoane în cauză” din procesul verbal nu au fost executate de inculpaţii V.R. şi S.F.A., însă, în mod corect, Tribunalul a înlăturat această probă, în primul rând având în vedere faptul că expertiza nu a fost autorizată de instanţa de judecată şi nu a fost efectuată de Institutul Naţional de Criminalistică, autoritate competentă în materie, iar pe de altă parte, s-a observat că cele două semnături efectuate pe paginile procesului verbal nu conţin elemente grafice care să permită formularea unei concluzii certe de stabilire a autenticităţii sau neautenticităţii semnăturilor.
Apărarea a făcut speculaţii şi cu privire faptul că drogurile au fost găsite câteva zile mai târziu, la data de 01 decembrie 2011.
Acest aspect s-a datorat faptului că au existat factori defavorizanţi şi anume, viteza de rulare a autoturismelor fiind foarte mare nu s-a putut stabili cu precizie locul căderii pachetului, iar lăsarea întunericului a făcut ca în acea zi căutările să dureze doar câteva ore, vegetaţia fiind un factor care a îngreunat căutările, pachetul având o culoare asemănătoare vegetaţiei.
De altfel, căutările au necesitat timp îndelungat şi în data de 01 decembrie 2011 când ele au fost reluate, conform procesului încheiat la acea dată, activitatea de căutare a început la ora 09:00 dimineaţa iar pachetul a fost găsit la ora 15:30, în apropierea unui podeţ din beton, peste un şanţ paralel cu drumul naţional, în vegetaţia uscată, vizibilitatea acestui pachet fiind destul de mică în vegetaţia destul de abundentă, conform fotografiilor depuse la dosar.
Neparticiparea unui martor asistent la căutări a fost motivată de către poliţişti în cuprinsul procesului verbal întocmit la data de 01 decembrie 2011, iar la momentul găsirii pachetului, organele de urmărire penală au chemat să participe la actele ce urmau să fie întreprinse pe martorul asistent S.L.I., aşa cum reiese din acelaşi proces verbal.
Instanţa de fond a făcut demersuri pentru a lămuri aspectele legate de întârzierea găsirii pachetului, A.N.M. comunicând informaţii legate de starea vremii în perioada 27 noiembrie 2011 - 01 decembrie 2011 în zona unde s-a aruncat pachetul, în mare parte fiind ceaţă, iar temperaturile negative, I.G.P.R. - B.C.C.O. Bucureşti comunicând prin adresa nr. 2178155 din 29 octombrie 2012 că lăsarea întunericului a făcut ca la data de 27 noiembrie 2011 căutările să se desfăşoare în intervalul 14,30-17,00, întreaga activitate de căutare fiind îngreunată de vegetaţia deasă şi uscată, cu atât mai mult cu cât pachetul de cocaină era ambalat în bandă adezivă de culoare maro, asemănătoare pământului şi plantelor uscate de la marginea drumului.
De asemenea, D.I.I.C.O.T. – S.T.B. a comunicat instanţei de fond la data de 30 decembrie 2012 că ambalajul pachetului cu cocaină găsit a fost tratat criminalistic, fără a se evidenţia urme papilare întrucât în intervalul 27 noiembrie 2011 – 01 decembrie 2011, pachetul a fost supus unor temperaturi scăzute improprii conservării urmelor.
Instanţa de fond a procedat la o justă individualizare a pedepselor aplicate apelanţilor-inculpaţi având în vedere criteriile menţionate de art. 72 C. pen. şi anume, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, împrejurările de comitere a faptelor, raportat la natura şi cantitatea de droguri de mare risc, modul organizat şi specializat în care faptele au fost săvârşite, contribuţia concretă a fiecărui apelant-inculpat, precum şi circumstanţele lor personale, aceştia având o atitudine nesinceră, inculpatul V.R. este recidivist postexecutoriu, inculpatul V.M. este recidivist postcondamnatoriu, iar inculpata S.A.F., deşi nu este cunoscută cu antecedente penale, a mai fost sancţionată administrativ la regimul drogurilor, fiind reţinută în favoarea acesteia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi făcându-se aplicarea art. 76 C. pen., pedepsele aplicate fiind de natură a atinge scopul pedepsei consacrat de art. 52 C. pen.
În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia nr. 155 din 7 iunie 2013, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii V.R., V.M. şi S.F.A. împotriva sentinţei penale nr. 15/ F din 15 ianuarie 2013 a Tribunalului Bucureşti.
A menţinut arestarea preventivă a apelanţilor-inculpaţi V.R., V.M. şi S.F.A.
A dedus din pedepsele aplicate apelanţilor-inculpaţi reţinerea şi arestarea preventivă din data 10 mai 2012 la zi.
A obligat apelanţii-inculpaţi la plata sumei de câte 400 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariile parţiale ale avocaţilor din oficiu desemnaţi pentru cei trei apelanţi - inculpaţi în cuantum de câte 100 lei s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
3. Împotriva deciziei penale evocate au formulat în termen legal recursuri cei trei inculpaţi aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Verificând respectarea dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile formulate au fost motivate, în acord cu prevederile alin. (2) al textului de lege invocat, printr-un memoriu separat depus la instanţa de recurs la data de 15 octombrie 2013, cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, termen stabilit în cauză la 7 noiembrie 2013.
Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va proceda la examinarea motivelor de recurs invocate de recurenţii inculpaţi prin apărătorul ales.
Se reţine că, potrivit apărării, hotărârile pronunţate în cauză, atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de apel au realizat o copie fidelă a rechizitoriului D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti, fără a face o analiză a probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, lipsind practic raţionamentul juridic personal al judecătorilor investiţi cu soluţionarea cauzei.
În acest sens, se arată că instanţele nu au examinat legalitatea probelor administrate în faza urmăririi penale şi au refuzat administrarea de probe de natură a garanta dreptul la apărare a inculpatului şi a influenţa soluţia procesului.
Se invocă aspectul că la întocmirea rechizitoriului au fost avute în vedere două procese verbale de cercetare la faţa locului şi unul de oprire în trafic a autoturismului condus de V.R., declaraţia martorului ocular F.E.C., transcrierile convorbirilor telefonice, înregistrările video ce conţin imagini ale urmăririi operative a autoturismului inculpatului V.R., declaraţia lui T.R. (I.G.P.R.), adresa D.I.I.C.O.T. din 30 decembrie 2012 a Serviciului Teritorial Bucureşti privind verificarea ambalajului cu cocaina găsită şi declaraţia numitului L.V.D.
Apărarea consideră că cele două procese-verbale de cercetare la faţa locului (din 27 noiembrie 2011 şi respectiv din 1 decembrie 2011) ar fi putut constitui mijloace de probă dacă ar fi fost întocmite cu respectarea art. 91 C. proc. pen., însă în cauză se constată mai multe neregularităţi şi nelegalităţi cu privire la cuprinsul acestor procese verbale şi forma lor.
Astfel, în viziunea apărării, o primă nelegalitate rezidă în falsificarea semnăturilor inculpaţilor V.R. şi S.F.A. (o asemenea conduită fiind infracţiune) aspect reieşit în urma expertizei grafoscopice extrajudiciare întocmite de expert autorizat care a concluzionat că semnăturile celor doi inculpaţi nu au fost realizate de aceştia.
În atare împrejurări, apărarea susține că deşi s-a solicitat instanţei de fond efectuarea unei expertize grafoscopice judiciare, în condiţii de contradictorialitate, de către reprezentanţii I.N.C., în mod total nejustificat, proba a fost respinsă, nemotivat, apreciindu-se, superficial că este vorba numai de un minus al urmăririi penale.
Mai mult decât atât, în referire la procesul-verbal de cercetare la faţa locului din 27 noiembrie 2011, se arată că dispoziţiile art. 91 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., nu au fost respectate, potrivit susţinerilor recurenţilor inculpaţi nici din perspectiva semnăturii martorului asistent pretins a fi fost prezent şi a fi participat la cercetarea la faţa locului, sens în care se invocă declaraţia martorei F.E.C.
Argumente în scopul înlăturării mijloacelor de probă obţinute nelegal sunt aduse de către apărare şi cu privire la procesul verbal întocmit la 1 decembrie 2011, în împrejurările în care acesta s-a realizat în lipsa inculpaţilor şi mai mult, contrazice procesul verbal din 27 noiembrie 2011, menţionând că la acel moment nu a putut fi găsit un martor asistent, deşi se făcuse referire la martora F.E.C. Prin urmare, obiectivitatea activităţii de cercetare la faţa locului nu a existat, iar caracterul probator şi veridic al activităţii de descoperire a pachetului de droguri nu este evident, lipsa inculpaţilor la efectuarea cercetărilor la 1 decembrie 2011, lipsa unor elemente de securizate şi izolare a zonei respective având, în opinia apărării, ca efect nulitatea acestor mijloace de probă, vătămarea dreptului la apărare a inculpaţilor, cu consecinţa art. 46 alin. (2) şi art. 197 C. proc. pen., înlăturarea acestor mijloace de probă obţinute ilegal.
Înlăturarea procesului verbal din 1 decembrie 2011 avea drept rezultat eliminarea din ansamblul probator a pachetului suspect în care s-a presupus că ar fi fost stupefiante, făcând ca în acuzarea împotriva inculpaţilor să nu mai existe nicio probă.
Pe de altă parte, apărarea susţine că dacă un pachet cu dimensiunea celui din cauză ar fi fost aruncat din autoturismul inculpatului la viteza reţinută de organul de urmărire penală, 140-145 km/oră, cu certitudine nu ar fi putut fi găsit în locul în care a fost găsit la 1 decembrie 2011 şi ar fi trebuit să prezinte urme evidente de deformare cauzate de impactul cu solul, dar şi urme papilare, ceea ce nu s-a constatat în fapt.
Din această perspectivă, apărarea critică maniera în care instanţele de judecată nu au înţeles să administreze proba cu expertiza tehnică auto cu obiectivele menţionate, probă ce ar fi fost de natură a înlătura orice dubiu în cauză.
Într-o altă ordine, se prezintă caracterul oscilant al informaţiilor oferite de martora F.E.C. în declaraţiile date în faţa organelor judiciare, relevându-se însă concluzia nelegalităţii modului de obţinere a acestora în faza urmăririi penale, caracterul subiectiv şi nelegal al conţinutului declaraţiilor din acea fază procesuală.
Referitor la interceptările video, apărarea invocă modul în care au procedat instanţele care nu au dat dovadă de rol activ, aşa încât să formeze o convingere cu privire la înregistrările video bazate pe elemente tehnice obiective, dar au folosit la condamnarea inculpaţilor aceste înregistrări care sunt de natură să creeze grave vătămări inculpaţilor în garantarea dreptului la apărare.
În acest sens, se arată că organele de urmărire penală şi instanţele şi-au bazat întregul raţionament juridic pe înregistrările video cu privire la situaţia de fapt petrecută la 27 noiembrie 2011 pe ruta Sebeş-Sibiu în care au fost implicaţi inculpaţii V.R. şi S.F.A. În legătură cu vizionarea imaginilor video, se susţine că în urma administrării probei în faţa instanţei de apel, vizionarea a scos în evidenţă faptul că organele de urmărire penală au fragmentat cu intenţie înregistrarea, iar la momentul solicitării depunerii CD-ului original şi integral pentru expertizare, vizionare, reprezentantul Ministerului Public a precizat că suportul original nu există.
Apărarea a înţeles să critice şi modul în care până la prezentarea materialului de urmărire penală nu a fost depus niciun raport de constatare tehnico-ştiinţifică criminalistică, care să ateste aspectele relevate în adresa D.I.I.C.O.T. din 30 decembrie 2012 privind verificarea ambalajului pachetului cu cocaină.
În acest sens se arată că solicitarea ca procurorul de caz să depună acea adresă, notă a expertului criminalist care a transmis informaţia potrivit căreia pe pachet nu există urme papilare, este întemeiată.
Referitor la situaţia prezentată de inspector T.R., ofiţer poliţie din cadrul I.G.P.R., apărarea învederează că aceasta nu se coroborează cu nicio altă probă a cauzei, însă este singura probă ce a stat la baza condamnării inculpatului V.M. pentru complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc.
În raport cu acuzaţiile aduse celor trei inculpaţi, pe fondul lor, apărarea solicită achitarea acestora, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât din probele administrate nu rezultă îndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse de elementul material al laturii obiective.
În virtutea celor expuse, în invocarea necesităţii desfăşurării unui proces echitabil în sensul art. 6 din C.E.D.O. şi în condiţii de legalitate se apreciază că se impune admiterea recursurilor şi în urma casării deciziei atacate trimiterea cauzei spre rejudecare.
Se impune precizarea că apărătorul ales al recurenţilor inculpaţi a înțeles să invoce drept caz de casare în susţinerea criticilor avansate prevederile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., respectiv greşita aplicare a legii, caz căruia i-a circumscris şi critica referitoare la greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate, în sensul stabilirii unor pedepse mult prea aspre (critica subsidiară).
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei atacate, prin prisma criticilor avansate, a cazului de casare invocat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune cu prioritate următoarele aspecte.
În conformitate cu prevederile art. 3856 C. proc. pen., în situaţia în care recursul este declarat împotriva unei hotărâri care este dată de instanţa de prim control judiciar, efectul devolutiv este statuat prin alin. (1) al articolului evocat, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege, instanţa de recurs urmează a examina cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
De remarcat că în materia reglementării cazurilor de casare, legiuitorul a înţeles să intervină prin Legea nr. 2/2013 privind degrevarea instanţelor judecătoreşti, publicată în M. Of. Partea I nr. 89 din 12 februarie 2013, act normativ care a generat o nouă configurare a reglementării art. 3859 C. proc. pen.
Astfel, în cazul hotărârii supuse atât căii de atac a apelului, cât şi căii de atac a recursului (precum cauza prezentă) controlul judiciar exercitat în recurs, cale de atac declarată sub imperiul Legii nr. 2/2013, împotriva unei hotărâri pronunţate în apel după intrarea în vigoare a acesteia, nu poate fi realizat prin prisma altor cazuri de casare decât cele prevăzute expres în conţinutul art. 3859 C. proc. pen., în prezent.
În raport cu criticile promovate de recurenţii inculpaţi se reţine greşita condamnare a acestora şi solicitarea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., dar şi nelegalitate obţinerii unor probe şi necesitatea înlăturării acestora din materialul probator al cauzei, conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen. (dintr-o eroare materială, probabil, în motivele de recurs depuse în scris la dosar) apărarea invocând art. 46 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 197 C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că apărarea solicită că în urma constatării ilegalităţii obţinerii mijloacelor de probă, să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare pentru asigurarea unui proces echitabil.
Desigur că asemenea cereri formulate în contextul procesual al recursului se impun a fi circumscrise cazurilor de casare reglementate şi soluţiilor pe care instanţa de recurs le are la îndemână în soluţionarea cauzei. Fără a face aprecieri cu privire la caracterul fondat al criticilor aduse de către recurenţii inculpaţi, prin apărătorul ales, în referire la modalitatea desfăşurării urmăririi penale, a judecăţii în faţa celor două instanţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată, în exercitarea controlului jurisdicţional, să se supună actualelor norme care guvernează materia recursului, din perspectiva caracterului expres şi limitativ al cazurilor de casare, precum şi prin prisma soluţiilor pe care legiuitorul le-a prevăzut în soluţionarea recursului.
Procedând la o analiză a conţinutului art. 3859 C. proc. pen., a cazurilor de casare ce pot fi supuse examinării în condiţiile art. 38510 alin. (2), dar şi ale alin. (21) ale aceluiaşi articol, în raport cu criticile formulate de inculpaţii V.R., S.F.A. şi V.M., prin apărător ales, critici care în mod evident nu se înscriu în prevederile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., ci ating şi alte cazuri de casare existente în peisajul procesual până la intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie face următoarele precizări:
Criticile vizând greşita condamnare a inculpaţilor, caz de casare prevăzut în art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în prezent abrogat, nu pot fi evaluate de către instanţa de recurs şi în mod evident asemenea critici nu pot constitui obiect al examinării din perspectiva art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., aşa cum eronat pretinde apărarea.
În acelaşi sens, solicitarea inculpaţilor de a se trimite cauza spre rejudecare nu poate fi primită, în împrejurarea în care prevederile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., statuează fără echivoc ipotezele în care este posibilă o asemenea soluţie, respectiv în cazul în care hotărârea a fost casată în variantele prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 3-6 C. proc. pen., ceea ce nu este aplicabil în cauză (nu se poate invoca fundamentat nerespectarea dispoziţiilor privind compunerea instanţei, publicitatea şedinţei de judecată, participarea procurorului la judecată ori a inculpatului, când aceasta este obligată, potrivit legii sau lipsa apărătorului, când prezenţa era obligatorie).
În mod evident în prezenta cauză nu-şi află incidenţa nici dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) cu referire la art. 3859 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.
Totodată, în realizarea aceluiaşi scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs, în ultim grad de control, numai aspecte de drept, legiuitorul a înţeles să modifice şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilind că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, într-un plan secundar apărarea a înţeles să invoce greşita individualizare judiciară a pedepsei prea aspre aplicate celor 3 inculpaţi, ceea ce în mod neîndoielnic excede sferei de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, dar şi ariei de control conferit de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Solicitarea avansată de recurenţii inculpaţi, prin apărător, de trimitere a cauzei spre rejudecare în condiţiile nelegalităţii obţinerii probelor, a refuzului nejustificat al administrării probelor de către instanţe, astfel cum apărarea susţine, urmează a fi evaluată, însă, prin prisma dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. ultim C. proc. pen.
În raport cu natura criticilor formulate şi apreciind incidenţa dispoziţiilor evocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va proceda la admiterea recursurilor cu consecinţa trimiterii spre rejudecare a cauzei la instanţa de apel în vederea administrării de probe.
În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră necesară administrarea de probe, respectiv de a dispune cu privire la caracterul util al efectuării unei expertize grafoscopice judiciare vizând semnăturile inculpaţilor V.R. şi S.F.A. din cuprinsul procesului verbal de cercetare la faţa locului întocmit la data de 27 noiembrie 2011, în împrejurarea în care la dosarului cauzei inculpatul a produs o expertiză grafoscopică extrajudiciară întocmită de un expert autorizat al Ministerului Justiţiei care a concluzionat că semnăturile celor doi inculpaţi sunt false, nefiind realizate de aceştia. În acelaşi context se înscrie și necesitatea reaudierii martorilor S.L.I., F.E.C., S.V., în scopul stabilirii cu exactitate a împrejurărilor de fapt în care s-a procedat la activitatea de cercetare la faţa locului, la descoperirea acelui pachet de droguri.
Referitor la solicitarea formulată de inculpaţi instanţelor de judecată prin care la dosarul cauzei s-ar impune a fi depusă adresa, notă a expertului criminalist care a formulat informarea privind concluziile în urma verificării ambalajului pachetului cu cocaină, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că pentru o legală administrare a probatoriului cauzei, instanţa de apel va trebui să se pronunţe motivat cu privire la această cerere.
Se impune observaţia că având sarcina analizei legalităţii probelor, instanţa de prim control judiciar se va impune a constata că simpla adresă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti din 30 decembrie 2012 privind verificarea ambalajului acelui pachet cu cocaină în care se arată că nu au fost evidenţiate urme de papile datorită temperaturii scăzute din perioada 27 noiembrie 2011 – 1 decembrie 2011, nu poate constitui un mijloc de probă în sensul legii, fără a fi însoţită de opinia avizată a unui specialist în domeniu, îndeosebi în raport de circumstanţele cauzei, în care s-a contestat maniera în care organele de urmărire penală au efectuat cercetarea la faţa locului şi în ansamblu legalitatea obţinerii probelor. În sensul celor evocate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aminteşte că jurisprudenţa C.E.D.O. a statuat că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie cuprinde, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, în sarcina instanţei existând obligaţia de a se dedica unei analize efective a temeiurilor, argumentelor de probaţiune ale părţilor. Pe de altă parte, coordonatele unui proces echitabil presupun şi independența autorităţii care să certifice realitatea constatărilor referitoare la lipsa urmelor papilare pe pachetul de droguri. Prin urmare, din moment ce există o îndoială privitor la realitatea, fiabilitatea unor constatări, ar trebui să existe şi posibilitatea clară şi efectivă ca aceasta să fie supună unei analize de expertiză, înlăturându-se astfel un obstacol de fapt susceptibil de a descuraja persoane care ar fi dorit să reclame eventuale abuzuri ale autorităţii [(în acest sens C.E.D.O. - Hotărârea din 26 aprilie 2007 – în cauza D.P. împotriva României (M. Of. nr. 830/5.12.2007)].
În virtutea considerentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. ultim C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpaţii V.R., V.M. şi S.F.A. împotriva deciziei penale nr. 155 din 7 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Va casa decizia penală atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Va menţine starea de arest a inculpaţilor V.R., V.M. şi S.F.A.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenţii inculpaţi V.R., V.M. şi S.F.A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 100 lei se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpaţii V.R., V.M. şi S.F.A. împotriva deciziei penale nr. 155 din 7 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează decizia penală atacată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Menţine starea de arest a inculpaţilor V.R., V.M. şi S.F.A.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenţii inculpaţi V.R., V.M. şi S.F.A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 100 lei se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3851/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 3943/2013. Penal. (Legea 161/2003 modificată... → |
|---|
