ICCJ. Decizia nr. 3955/2013. Penal. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). înşelăciunea (art. 215 C.p.), infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3955/2013

Dosar nr. 3890/90/2010

Şedinţa publică din 11 decembrie 2013

Asupra recursurilor penale de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 168 din data de 22 noiembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. 3890/90/2010 al Tribunalului Călăraşi, secţia penală, s-a respins cererea de schimbare a încadrării publice a faptelor din art. 26 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248, 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 25 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248, 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000, art. 248, 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 - 76 C. pen. a condamnat pe inculpata C.(C.)A.M., domiciliată în Râmnicu Vâlcea, la 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)), teza a II-a şi lit. b)) C. pen.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 - 76 C. pen. în legătură directă cu infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248, 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe aceeaşi inculpată la 200 RON amendă penală.

În baza art. 33 lit. a)) C. pen. a stabilit ca inculpata C.(C.)A.M. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 81 - 82 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a celor accesorii pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare.

A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 - 84 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

A admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă C.B. SA Bucureşti şi a obligat pe inculpată către această parte civilă la plata sumelor de 1.331.842,13 RON şi respectiv 617.245,42 RON, reprezentând credite acordate prin mijloace frauduloase.

A dispus anularea actelor false, respectiv adeverinţa nr. 42 din 16 noiembrie 2007 emisă de SC M. SRL Vâlcea şi nr. 36 din 12 decembrie 2007 emisă de SC L. SRL Vâlcea.

A obligat pe inculpată la plata sumei de 10.300 RON cheltuieli judiciare către stat (suma de 10.000 RON reprezentând cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală iar 300 RON cheltuieli din faza de cercetare judecătorească).

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 75/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Piteşti - înregistrat la Tribunalul Vâlcea au fost trimişi în judecată inculpaţii:

- D.D., sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni: luare de mită în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 254 C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. şi ped. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 248¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, săvârşit în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. şi ped. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în legătură directă cu infr. prev. şi ped. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 248¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; uz de fals în formă continuată, săvârşit în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. şi ped. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în legătură directă cu infracţiunea prev. şi ped. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 248¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; infracţiunea de spălare a banilor, în formă continuată, în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. şi ped. de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 248¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. complicitate la infracţiunea de delapidare în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, faptă prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215¹ alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

- C.O.E., trimis în judecată sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni: dare de mită în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; dare de mită în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248, art. 248¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, săvârşit în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. şi ped. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu infr. prev. şi ped. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 248¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 215¹ alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., infracţiunea de spălare a banilor, în legătură directă cu infracţiunea de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. şi ped. de art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 în legătură directă cu art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;

- B.C., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: luare de mită în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 254 C. pen. rap. la art. 5 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., uz de fals, săvârşit în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. şi ped. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 291 C. pen. în legătură directă cu infr. prev. şi ped. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 248¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu ref. art. 248, art. 248¹ C. pen.; complicitate la infracţiunea de delapidare, în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 26 din C. pen. rap. la art. 215¹ alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.; complicitate la infracţiunea de spălare a banilor, în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 în legătură directă cu art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu ref. la art. 248, 248¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.;

- P.L., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, săvârşit în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit în legătură directă cu infracţiunea de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. şi ped. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu infracţiunea de prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. ambele cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.;

- K.F., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, săvârşit în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit în legătură directă cu infracţiunea de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. şi ped. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu infracţiunea de prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen. şi

- C.A.M., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248, 248¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, săvârşit în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit în legătură directă cu infracţiunea de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi în formă continuată, dacă funcţionarul, public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. şi ped. de art. 25 din C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu infr. prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248, 248¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ambele cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.

Prin Sentinţa nr. 1.325 din 3 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Călăraşi, unde la data de 19 octombrie 2012 dosarul s-a înregistrat sub nr. 3890/90/2010.

La termenul de judecată din data de 8 noiembrie 2012 reprezentantul parchetului a arătat că inculpata C.(C.)A.M. a fost audiată la Tribunalul Vâlcea la data de 11 mai 2011 când aceasta a învederat că înţelege să beneficieze de prevederile art. 320¹ C. proc. pen. iar judecata să se facă numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, recunoscând faptele aşa cum au fost prezentate în rechizitoriu solicitând judecarea cauzei faţă de această inculpată şi disjungerea în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi inculpaţi.

Instanţa a admis cererea având în vedere că inculpata a înţeles să se prevaleze de disp. art. 320¹ C. proc. pen. care sunt imperative şi mai mult situaţia acesteia a fost incertă mai mult de 1 an şi jumătate de la declaraţia de recunoaştere.

Având în vedere poziţia de recunoaştere a inculpatei C.(C.)A.M., prima instanţă a reţinut că în perioada săvârşirii faptelor inculpata a fost consilier vânzări în cadrul C.B. - Sucursala Râmnicu Vâlcea şi în această calitate, a avut conform fişei postului, următoarele atribuţii principale: colaborează cu consilierul vânzări clienţi persoane fizice la analiza preliminară a documentaţiei de credit pentru stabilirea clasei de performanţă financiară; se asigură de existenţa tuturor documentelor/informaţiilor necesare, asigurând buna calitate a deciziei de împrumut; efectuează analiza riscului de credit, cu respectarea normelor de creditare; întocmeşte şi semnează referatul de credit pentru clienţi persoane fizice; înaintează referatul de credit pentru aprobare Consiliului de credite sau avizare pentru cele care depăşesc competenţele Comitetului de credite al sucursalei; redactează contractul de credit prin aplicaţia informatică conform referatului de credit aprobat, iar pentru clauzele specifice (altele decât cele standard) solicită consilierului juridic formularea acestora; preia clauzele speciale formulate de consilierul juridic spre a fi inserate în contractul de credit; transmite contractul de credit consilierului vânzări clienţi persoane fizice pentru a-l prezenta clientului; actualizează clasa de performanţă financiară a clienţilor, la cererea Compartimentului Monitorizare credite, în baza documentaţiei primite de la consilierul de vânzări clienţi persoane fizice; asigură consultarea bazelor de date specializate în informaţia de risc de credit pentru clienţii persoane fizice, inclusiv pentru activitatea de carduri; efectuează alte activităţi pentru clienţii persoane fizice, conform obiectului de activitate al C., cu respectarea prevederilor legale (norme, metodologii, legi, etc.) şi îndeplineşte orice alte atribuţii dispuse de conducerea sucursalei.

De asemenea, conform fişei aceluiaşi post, răspunde de îndeplinirea sau neîndeplinirea sarcinilor de serviciu prevăzute în fişa postului; răspunde disciplinar, material şi penal după caz, de daunele şi prejudiciile aduse C. datorită neaplicării sau aplicării necorespunzătoare a normelor precum şi a actelor normativ; răspunderile şi atribuţiile menţionate nu sunt limitative, la acestea se adaugă cele care decurg în mod expres sau implicit din legi, hotărâri, norme, decizii, ordine pe domeniul de activitate.

Inculpatul D.D. în calitate de director la C. SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea a contractat un credit de nevoi personale în sumă de 1.200.000 RON pe o perioadă de 25 de ani de la C. SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea. Contractul de credit poartă numărul RQ 07113009144516 din 16 noiembrie 2007. Ataşat contractului de credit au fost următoarele adeverinţe de salariu: adeverinţă de salariu emisă de C. - Sucursala Râmnicu Vâlcea pentru inculpatul D.D., adeverinţă de salariu emisă de B. Direcţia Resurse Umane privind pe numita D.C., soţia inculpatului D.D., adeverinţa de salariu emisă de SC M. SRL Râmnicu Vâlcea şi înregistrată sub nr. 72 din 16 noiembrie 2007 privind pe numita D.C. din care rezultă că aceasta era angajată la societate pe durată nedeterminată în funcţia de consultant financiar bancar cu un salariu de încadrare de 4.100 RON.

Această adeverinţă de salariat emisă de SC M. SRL a fost falsificată ea fiind întocmită de către numitul P.G.D. la solicitarea inculpatei C.(C.)A.M.

Fără această adeverinţă inculpatul D.D. nu ar fi putut contracta creditul de nevoi personale.

P.G.D. a declarat că o cunoaşte pe inculpata C.(C.)A.M. şi la solicitarea acesteia i-a întocmit adeverinţă de salariat pentru atestarea în mod nereal a calităţii de salariat şi a veniturilor sale pentru persoana D.C. pentru care a întocmit o adeverinţă în numele SC M. SRL, dar a fost asigurat că această adeverinţă va fi folosită fără a produce efecte juridice.

Din verificările efectuate a rezultat că SC M. SRL nu apare înregistrată, în bazele de date ale ITM Vâlcea ca având salariaţi, acest aspect rezultând din adresa emisă de ITM Vâlcea şi înregistrată sub nr. 12.886 din 6 august 2010.

În baza acestor acte prin aprobarea Comitetului de direcţie al C. SA, creditul de nevoi personale a fost convertit în categoria creditelor acordate salariaţilor, în condiţii preferenţiale fiind încheiat în acest sens contractul de credit salarial, înregistrat sub nr. 74 din 22 februarie 2008.

Fără ajutorul inculpatei C.(C.)A.M. respectiv fără adeverinţa emisă de SC M. SRL prin care se atesta calitatea de salariat al soţiei inculpatului D.D., acesta nu ar fi putut contracta creditul de nevoi personale. De asemenea, inculpata C.(C.)A.M. l-a ajutat şi pe inculpatul B.C. în aceeaşi manieră, respectiv l-a rugat pe P.G.D. să-i obţină o adeverinţă de salariat pentru a putea beneficia de un contract de nevoi personale.

În acest sens, P.G.D. a întocmit o adeverinţă în numele SC L. SRL din care rezultă că B.C. era salariat fiind angajat la această societate pe durată nedeterminată în funcţie de inginer şi avea un salariu net lunar de 7.883 RON.

Această adeverinţă a fost dată inculpatei C.(C.)A.M. care a confirmat prin semnătură verificarea telefonică a datelor înscrise în respectiva adeverinţă de salariu.

Şi de această dată P.G.D. a fost asigurat de către inculpata C.(C.)A.M. că va fi folosită dar nu va produce consecinţe juridice.

Practic, la accesarea creditului bancar în sumă de 700.000 RON de către B.C. au fost prezentate ca şi acte doveditoare a veniturilor realizate, documente care nu atestă o stare de fapt reală, respectiv calitatea de salariat a lui B.C. la SC L. SRL.

Din verificări a rezultat că SC L. SRL nu apare înregistrată în baza de date a ITM Vâlcea ca având salariaţi (adresă ITM Vâlcea nr. 14.793 din 16 septembrie 2010).

Cu ajutorul inculpatei C.(C.)A.M. cei doi respectiv D.D. şi B.C. au obţinut câte un credit de nevoi personale, pe care altfel, nu l-ar fi obţinut, întrucât veniturile nu le permiteau.

Este indubitabil că cele două adeverinţe emise de SC M. SRL şi SC L. SRL au fost întocmite în fals de către P.G.D. la solicitarea inculpatei C.(C.)A.M. şi au fost esenţiale în obţinerea creditelor de nevoi personale.

Inculpata C.(C.)A.M. a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa aşa cum au fost analizate mai sus prevalându-se de disp. art. 320¹ C. proc. pen.

În şedinţa publică din 8 noiembrie 2012 inculpata C.(C.)A.M., prin apărătorul său ales, a arătat că înţelege să se judece pe baza probelor existente dar a apreciat că încadrarea juridică ar fi de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în loc de cele două infracţiuni respectiv art. 26 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248, 248¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 25 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248, 248¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., solicitând astfel schimbarea de încadrare juridică.

În susţinerea acesteia apărătorul inculpatei a apreciat că aceleaşi acţiuni ale inculpatei nu pot fi reţinute ca formând elementul material al laturii obiective din conţinutul constitutiv al infracţiunii de instigare la fals şi, respectiv, de complicitate la abuz în serviciu deoarece infracţiunea de abuz în serviciu are un caracter subsidiar, o faptă de abuz săvârşită de un funcţionar şi, bineînţeles complicitatea la această faptă încadrându-se în disp. art. 246 - 248 C. pen. numai dacă fapta respectivă nu are incriminare distinctă în C. pen. sau în legi speciale.

Cum în sarcina lui P.G.D. s-a reţinut numai săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în mod evident în sarcina inculpatei care l-a instigat trebuia să se reţină la fel.

De asemenea, câtă vreme în sarcina inculpatului D.D. s-a reţinut şi săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă incriminată de disp. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în sarcina numitului P.G.D. nu se mai putea reţine infracţiunea de fals prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 întrucât falsul nu a fost săvârşit în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunile a II-a şi a III-a din lege.

Aşa fiind, în sarcina inculpatei nu se putea reţine infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248, 248¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 25 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248, 248¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ci doar cea prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Prima instanţă a respins cererea de schimbare a încadrării juridice întrucât inculpata C.(C.)A.M. se face vinovată de săvârşirea infracţiunilor aşa cum au fost reţinute în rechizitoriu. Inculpata exercită efectiv atribuţii de serviciu în procesarea cererilor de credit care au avut la bază înscrisuri frauduloase pe care le cunoştea cu consecinţa acordării creditelor oneroase, respectiv a întocmit referat de credit şi a confirmat prin semnătură telefonică datele respective în adeverinţa de salariu. Inculpata a solicitat numitului P.G.D. să-i întocmească două adeverinţe false asigurându-l pe acesta că respectivele nu vor produce consecinţe juridice. Prin urmare, inculpata nu s-a oprit doar la a primi aceste adeverinţe false ci a mers mai departe ajutându-i pe D.D. şi B.C. să obţină pe baza acestor adeverinţe false, credite de nevoi personale pe care în mod normal nu le-ar fi obţinut.

Dispoziţiile Legii nr. 78/2000 se aplică persoanelor care exercită o funcţie publică indiferent de modul în care au fost învestite în cadrul autorităţilor publice sau a instituţiilor publice. Prin urmare, C. este o instituţie publică iar faptele săvârşite se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 78/2000.

Instanţa a constatat că, în drept, fapta inculpatei C.(C.)A.M. funcţionar în cadrul C.B. - Sucursala Râmnicu Vâlcea, care, cu intenţie, a înlesnit şi ajutat pe inculpatul D.D. să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi în formă continuată, în legătură cu împrejurările în care acesta a obţinut în mod necuvenit în interes propriu şi cu încălcarea dispoziţiilor legale, cele două credite de nevoi personale în sumă de 1.200.000 RON şi respectiv 700.000 RON (acesta din urmă fiind obţinut de către B.C., în fapt fiind utilizat de către D.D.), credite obţinute în baza unor documente falsificate, respectiv adeverinţele cu nr. 42 din 16 noiembrie 2007 emisă de SC M. SRL Râmnicu Vâlcea, ambele întocmite de către P.G.D. la solicitarea inculpatei şi a inculpatului D.D. şi nerambursate de către acesta din urmă, producând în acest mod o gravă pagubă materială în dauna C.B. SA, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap la art. 248, 248¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele aceleiaşi inculpate de a-i solicita numitului P.G.D., în împrejurările şi în scopurile de mai sus arătate, întocmirea cu date nereale a celor două adeverinţe de venit, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, săvârşit în scopul de a ascunde comiterea sau în realizarea scopului urmărit în legătură directă cu infracţiunea de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prev. şi ped. de art. 25 din C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în legătură directă cu infr. prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248, 248¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere circumstanţele reale în care au fost săvârşite faptele, modalitatea şi împrejurările comiterii acestora (prin obţinerea celor două adeverinţe false i-a ajutat pe cei doi inculpaţi D.D. şi B.C. să obţină credite de nevoi personale pe care în condiţii normale nu le-ar fi obţinut) circumstanţele personale, tânără, atitudinea sinceră de recunoaştere şi regret, având în întreţinere un copil minor în vârstă de 8 luni, fără antecedente penale, conştientizând caracterul faptelor săvârşite precum şi criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen.

Faţă de aceste circumstanţe, prima instanţă a apreciat că scopul pedepsei şi reeducarea inculpatei se pot realiza şi fără executarea acesteia în regim de detenţie motiv pentru care au fost aplicate în cauză dispoziţiile art. 81 - 82 C. pen. şi nu dispoziţiile art. 86¹ C. pen. privind suspendarea sub supraveghere solicitată de reprezentantul parchetului având în vedere că obligaţiile ce i-ar fi impuse în baza acestui text de lege ar impieta asupra posibilităţilor inculpatei de a se îngriji de copilul său care are o vârstă extrem de fragedă de doar 8 luni, iar îndreptarea şi resocializarea sa se pot realiza printr-o pedeapsă în condiţiile art. 81 C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, prima instanţă a constatat că C.B. SA Bucureşti s-a constituit parte civilă cu suma de 1.331.842,13 RON reprezentând contravaloarea creditului acordat lui D.D. şi 617.245,42 RON reprezentând credit acordat lui B.C., sume la plata cărora inculpata a fost obligată.

A apreciat că nu se impune disjungerea laturii civile solicitată de apărătorul inculpatei, întrucât pe latură civilă aceasta nu a solicitat nicio probă şi mai mult decât atât ceilalţi inculpaţi care au solicitat probatorii pe latură civilă nu au avut în vedere ca obiective şi cele două credite de nevoi personale, raportul de expertiză urmând a fi întocmit în funcţie de obiectivele stabilite prin Încheierile din 11 aprilie 2012 şi 25 aprilie 2012 vol. VIII al dosarului 3890/90/2010 al Tribunalului Vâlcea şi în care nu se regăsesc obiective din care să rezulte că ar fi contestate cele două credite.

Există contracte de credit emise pe numele celor doi inculpaţi prin care le-au fost acordate credite de nevoi personale cu ajutorul inculpatei C.(C.)A.M., credite certe, la acoperirea cărora se au în vedere ratele stabilite pentru fiecare.

S-a dispus anularea actelor false, respectiv Adeverinţa nr. 42 din 16 noiembrie 2007 emisă de SC M. SRL Vâlcea şi nr. 36 din 12 decembrie 2007 emisă de SC L. SRL Vâlcea.

A fost obligată inculpată la 10.300 RON cheltuieli judiciare către stat (suma de 10.000 RON reprezentând cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală iar 300 RON cheltuieli din faza de cercetare judecătorească).

Împotriva sentinţe penale au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpata C.(C.)A.M.

Parchetul a criticat hotărârea atacată, sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor şi neaplicării pedepselor accesorii şi complementare prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.

A apreciat că, faţă de modalitatea concretă de comitere a faptelor de către inculpată, poziţia pe care a ocupat-o aceasta, la momentul săvârşirii infracţiunilor, calitatea specială de care s-a folosit, circumstanţele personale care relevă calitatea personală de care aceasta s-a folosit, cuantumul prejudiciului, respectiv, 1.900.000 RON care constituie un nivel ridicat, neacoperit la acest moment, nici măcar parţial, se impune aplicarea unor pedepse prin majorarea cuantumului acestora şi aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen.

Cu privire la pedeapsa complementară aplicată de un an de zile, s-a arătat că acest cuantum reprezintă minimum special, considerat ca nefiind satisfăcător pentru a conduce la îndeplinirea scopului şi funcţiilor pedepsei, sens în care, a solicitat şi majorarea cuantumului pedepsei complementare, iar, în ceea ce priveşte pedeapsa prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., faţă de împrejurarea că, în comiterea infracţiunii, inculpata s-a prevalat, atât de funcţia pe care o deţinea într-una din entităţile juridice prevăzute de art. 145 C. pen., fiind vorba de o instituţie de utilitate publică, cât şi atribuţiile de serviciu specifice fişei postului de funcţionar bancar - ofiţer de credite, s-a apreciat că se impunea şi aplicarea acestei pedepse, ca o condiţie necesară asigurării scopului de prevenire, constrângere şi educare a pedepsei.

Inculpata C.(C.)A.M. a solicitat schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni reţinute în concurs într-o singură infracţiune prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. şi reducerea pedepsei sau aplicarea unei sancţiuni, administrative, respectiv, amenda prevăzută de art. 18¹ C. pen., urmând a se avea în vedere că inculpata are un copil în întreţinere.

În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen.

Cu privire la latura civilă, a precizat că hotărârea este vădit nelegală, în sensul că nu se putea soluţiona latura civilă pentru simplul fapt că acest prejudiciu este imputabil şi altor participanţi la proces.

Instanţa, în opinia inculpatei, a încălcat dispoziţiile art. 52 C. proc. pen. cu privire la prezumţia de nevinovăţie.

A mai arătat că, din considerentele sentinţei, rezultă că instanţa a ajuns la concluzia că nu se impune disjungerea cauzei, întrucât inculpata nu a solicitat probe, or, aceasta a uzat de procedura prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen.

Nu în ultimul rând, a arătat că, deşi prin rechizitoriul parchetului se reţin cheltuieli judiciare în cuantum de 1.000 RON, prin sentinţa apelată i se impută inculpatei cheltuieli, în faza de urmărire penală, în cuantum de 10.000 RON.

Prin Decizia penală nr. 107/A din 4 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpata C.(C.)A.M. împotriva Sentinţei penale nr. 168 din 22 noiembrie 2012 a Tribunalului Călăraşi, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând în fond:

A înlăturat aplicarea prevederilor art. 81 - 82 C. pen.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatei C.(C.)A.M., din infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248, 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 25 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpata C.(C.)A.M. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. a condamnat aceeaşi inculpată la pedeapsa de 200 RON amendă penală.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. d) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa de 3 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 86¹ - 86² C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

Conform art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, a stabilit ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Conform art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a dispus şi suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpata la plata sumei de 1.300 RON, cheltuieli judiciare către stat în fond.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 334 C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpata C.(C.)A.M. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248, 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 246, 248¹ C. pen. cu referire la art. 258 C. pen. şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Curtea a reţinut că, în mod corect, instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt, în urma coroborării întregului material probatoriu administrat în faza de urmărire penală constând în aceea că, apelanta inculpată C.(C.)A.M., în calitatea sa de funcţionar în cadrul C.B. - Sucursala Râmnicu Vâlcea (consilier vânzări), a înlesnit şi l-a ajutat pe coinculpatul D.D. să obţină, în mod necuvenit, în interes propriu şi cu încălcarea dispoziţiilor legale, două credite de nevoi personale în cuantum de 1.200.000 RON şi, respectiv, 700.000 RON (acesta din urmă fiind obţinut de către B.C., în fapt, fiind utilizat tot de către D.D.), credite obţinute în baza unor documente falsificate, respectiv, adeverinţe de salariu şi nerambursate, producând, în acest mod, consecinţe deosebit de grave, anume, o pagubă materială mai mare de 200.000 RON, în dauna C.B. S.A.

De asemenea, inculpata a solicitat numitului P.G.D., în împrejurările şi în scopul arătat mai sus, întocmirea, cu date nereale, a două adeverinţe de venit.

Instanţa de prim control judiciar a constatat că încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatei este incorectă, reţinând că, în perioada săvârşirii celor două acte materiale, inculpata era consilier de vânzări în cadrul C.B. - Sucursala Râmnicu Vâlcea şi, în această calitate, a avut, conform fişei postului, atribuţii arătate în actul de sesizare şi menţionate de instanţa de fond în cuprinsul hotărârii.

Coinculpatul D.D., în calitatea sa de director în cadrul C.B. S.A. - Sucursala Râmnicu Vâlcea, a contractat un credit de nevoi personale în sumă de 1.200.000 RON pe o perioadă de 25 de ani de la C. SA - Sucursala Râmnicu Vâlcea, contract înregistrat sub numărul RQ 07113009144516 din 16 noiembrie 2007.

La contractul de credit au fost ataşate următoarele înscrisuri sub semnătură privată: adeverinţă de salariu emisă de C. - Sucursala Râmnicu Vâlcea pentru inculpatul D.D., adeverinţă de salariu emisă de B. Direcţia Resurse Umane privind pe numita D.C., soţia inculpatului D.D., adeverinţa de salariu emisă de SC M. SRL Râmnicu Vâlcea şi înregistrată sub nr. 72 din 16 noiembrie 2007 privind pe numita D.C. din care rezultă că aceasta din urmă era angajată la societatea respectivă, pe durată nedeterminată, în funcţia de consultant financiar bancar cu un salariu de încadrare de 4.100 RON.

Această adeverinţă de salariat a fost întocmită, de către numitul P.G.D., la solicitarea inculpatei C.(C.)A.M., în numele S.C. M. S.R.L., fiind falsificată prin atestarea, în mod nereal, a calităţii de salariat şi a veniturilor sale, pentru persoana D.C. Din adresa nr. 12.886 din 06 august 2010 emisă de ITM Vâlcea a rezultat că SC M. SRL nu apare înregistrată, în bazele de date ale ITM Vâlcea, ca având salariaţi.

Fără această adeverinţă inculpatul D.D. nu ar fi putut contracta creditul de nevoi personale.

În baza acestor acte, prin aprobarea Comitetului de direcţie al C. SA, creditul de nevoi personale a fost convertit în categoria creditelor acordate salariaţilor, în condiţii preferenţiale fiind încheiat, în acest sens, contractul de credit salarial, înregistrat sub nr. 74 din 22 februarie 2008.

Fără ajutorul inculpatei C.(C.)A.M., respectiv, fără adeverinţa emisă de SC M. SRL prin care se atesta calitatea de salariat a soţiei inculpatului D.D., acesta din urmă nu ar fi putut contracta creditul de nevoi personale.

A reţinut că în aceeaşi manieră, inculpata C.(C.)A.M. l-a ajutat şi pe inculpatul B.C., respectiv, l-a rugat pe numitul P.G.D. să-i obţină o adeverinţă de salariat pentru a putea beneficia de un contract de nevoi personale. În acest sens, P.G.D. a întocmit o adeverinţă în numele SC L. SRL din care rezulta că B.C. era salariat, fiind angajat la această societate, pe durată nedeterminată, în funcţia de inginer şi avea un salariu net lunar de 7.883 RON.

Această adeverinţă a fost dată inculpatei C.(C.)A.M. care a confirmat, prin semnătură, verificarea telefonică a datelor înscrise în respectiva adeverinţă de salariu.

La accesarea creditului bancar în sumă de 700.000 RON de către B.C. au fost prezentate, ca şi acte doveditoare a veniturilor realizate, documente care nu atestă o stare de fapt reală, respectiv, calitatea de salariat a lui B.C. la SC L. SRL, deşi această societate nu apare înregistrată în baza de date a ITM Vâlcea ca având salariaţi (adresă nr. 14.793 din 16 septembrie 2010).

Cu ajutorul inculpatei C.(C.)A.M., inculpaţii D.D. şi B.C. au obţinut câte un credit de nevoi personale de la C.B. S.A. - Sucursala Râmnicu Vâlcea, pe care altfel, nu l-ar fi obţinut.

Cele două adeverinţe de salariu întocmite, în fals, de către P.G.D., la solicitarea inculpatei C.(C.)A.M., au fost determinante în obţinerea creditelor de nevoi personale.

Aşadar, inculpata, cu depăşirea atribuţiilor sale de serviciu, a procesat două cereri de credit, care au avut la bază înscrisuri frauduloase (adeverinţe de salariu false), pe care le cunoştea, cu consecinţa acordării creditelor oneroase, respectiv, a întocmit referatul de credit şi a confirmat, prin semnătură, verificarea telefonică a datelor respective din adeverinţa de salariu, verificare pe care, în mod evident, nu a făcut-o.

Din această perspectivă, instanţa de apel a reţinut că infracţiunea de înşelăciune constă în inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoase a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, pricinuindu-se astfel şi o pagubă persoanei indusă în eroare.

Definitoriu pentru caracterizarea infracţiunii de înşelăciune este acţiunea amăgitoare pe care o întreprinde persoana ce comite această faptă, tocmai pentru a obţine un bun mobil sau imobil pentru sine sau pentru altul.

Subiectul activ poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale, iar subiectul pasiv este persoana fizică sau juridică, de drept privat sau public, al cărei patrimoniu a fost lezat, păgubit, prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Atitudinea făptuitorului prin care acesta comite infracţiunea de înşelăciune este reprezentată de o acţiune sau inacţiune frauduloasă, de amăgire sau inducere în eroare a victimei, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.

Mai mult, a constatat că în cauză, infracţiunea de înşelăciune a fost săvârşită prin folosirea, de către inculpaţii D.D. şi B.C., a unor mijloace frauduloase (cele două adeverinţe de salariu false), fiind realizat, astfel conţinutul agravant al infracţiunii, prevăzut în art. 215 alin. (2) C. pen.

Infracţiunea a fost săvârşită şi în forma specială a "înşelăciunii în convenţii", prin inducerea în eroare a partenerului contractual, respectiv, prin acţiunea de a include în cele două contracte încheiate între părţi informaţia esenţială a venitului realizat.

Partenerul contractual C.B. S.A., prin Comitetul Director, din care făcea parte şi inculpatul D.D., alături de alte persoane cu atribuţii decizionale în cadrul băncii, a fost indus în eroare cu ocazia încheierii contractelor.

Urmarea imediată a săvârşirii acestei infracţiuni a constat în crearea unei situaţii care a produs o pagubă patrimoniului părţii civile, înşelăciunea având consecinţe deosebit de grave, în înţelesul art. 146 C. pen.

Prejudiciul adus patrimoniului unităţii bancare s-a produs în momentul încheierii contractului de credit, prin inducerea în eroare a reprezentanţilor societăţii bancare, în sensul că debitorii - soţia inculpatului D.D. şi inculpatul B.C. - realizează venituri constante în vederea restituirii împrumuturilor.

Sub aspectul intenţiei cu care făptuitorul acţionează la momentul săvârşirii acestei infracţiuni, a reţinut că este esenţial pentru existenţa faptei ca, la momentul comiterii ei, făptuitorul să urmărească şi să dorească inducerea în eroare a persoanei vătămate, tocmai pentru a obţine un bun. Astfel, această infracţiune se comite cu intenţie directă, făptuitorul urmărind obţinerea unui folos material injust.

Infracţiunea de înşelăciune s-a consumat în momentul în care, prin prezentarea adeverinţelor de venit false, s-a produs inducerea în eroare care a determinat societatea bancară să încheie contractele de credit în baza cărora inculpaţii D.D. şi B.C. au primit sumele solicitate, creând, astfel, în mod corelativ, o pagubă, contracte care, în mod evident, nu s-ar fi încheiat fără aceste mijloace frauduloase.

Actele pregătitoare, deşi posibile, nu sunt însă pedepsite de lege, dar trebuie avute în vedere însă la individualizarea pedepsei întrucât, de multe ori, sunt relevante cu privire la pericolul pe care îl prezintă făptuitorul.

Când actele pregătitoare au fost efectuate de o altă persoană, în speţă, de către apelanta inculpată, ajutând, astfel, pe autor, la realizarea acţiunii de amăgire, ele devin acte de complicitate anterioară.

Cum, în cauză, inculpata a făcut mai mult decât să înlesnească şi să ajute autorii (de altfel, în cazul inculpatului B.C., nici nu se pune această problemă) să îndeplinească, în mod defectuos, un act de serviciu, astfel cum este incriminat abuzul în serviciu, a apreciat că încadrarea juridică corectă a faptei este cea prevăzută de dispoziţiile art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., motiv pentru care a şi dispus schimbarea încadrării juridice conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen.

A mai reţinut instanţa de apel că infracţiunea de abuz în serviciu este legată exclusiv de atribuţiile de serviciu ale făptuitorului, exercitate în mod abuziv şi nu priveşte, aşadar, o acţiune de inducere în eroare, cum este cazul în speţă.

Pentru aceleaşi considerente a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpata C.(C.)A.M. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248, 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 246, 248¹ C. pen. cu referire la art. 258 C. pen. şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, a apreciat că, în mod temeinic, instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata C.(C.)A.M. din două infracţiuni reţinute în concurs într-o singură infracţiune prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu referire la infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, a reţinut că prevederile art. 17 lit. c) şi d) din Legea nr. 78/2000 nu descriu şi nu determină structura juridică şi conţinutul constitutiv al unor noi infracţiuni de fals ori de abuz în serviciu, altele decât cele regăsite în C. pen. Textele de lege incriminează modalităţile agravate ale acestor infracţiuni, atunci când faptele au fost săvârşite în scopul ascunderii uneia din infracţiunile de corupţie sau asimilate acestora ori în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune.

Poziţia subiectivă - caracterizată de intenţie calificată de scop, determină, în reglementarea legii, modalităţile agravate ale infracţiunilor, atunci când acestea au fost săvârşite în condiţiile prevăzute în Legea nr. 78/2000.

Or, fapta de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost săvârşită în scopul comiterii infracţiunii de înşelăciune, în modalitatea complicităţii şi nu constituie o infracţiune în legătură directă cu infracţiunile de corupţie pentru a putea fi încadrată în prevederile art. 25 C. pen. cu referire la art. 290 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Pentru aceste argumente a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prin înlăturarea dispoziţiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatei a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. constând în dispoziţiile părţii generale a C. pen. incidente în cauza dedusă judecăţii, dispoziţii ce privesc forma consumată şi continuată în care s-au realizat infracţiunile, contribuţia adusă la săvârşirea faptelor în calitate de complice şi, respectiv, instigator; limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârşite reieşit din modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a acestora - prin obţinerea celor două adeverinţe false, inculpata apelantă i-a ajutat pe cei doi inculpaţi D.D. şi B.C. să obţină credite de nevoi personale pe care, altfel, nu le-ar fi obţinut -, valoarea mare a prejudiciului infracţional creat şi nerecuperat, persoana şi conduita inculpatei - vârsta tânără a acesteia, faptul că are în întreţinere un copil minor, lipsa antecedentelor penale, dar şi atitudinea procesuală sinceră de recunoaştere şi regret.

A constatat că, deşi instanţa de apel a reţinut, în favoarea inculpatei, în mod justificat, circumstanţe atenuante judiciare, nu s-a indicat care anume circumstanţe au fost reţinute, în mod concret, dintre cele prevăzute, în mod limitativ, de dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) - c) şi art. 74 alin. (2) C. pen., context în care a reţinut, în favoarea inculpatei, circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere conduita bună a inculpatei înainte de săvârşirea infracţiunii.

A apreciat că scopul educativ şi preventiv al pedepsei prevăzut de art 52 C. pen. poate fi atins, numai prin aplicarea unei pedepse, pentru fiecare infracţiune săvârşită, cu închisoarea şi, respectiv, cu amenda penală, orientată sub minimum special prevăzut de lege, redus cu o treime, cu reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare.

Cu referire la aplicarea prevederilor art. 34 alin. (1) lit. d) C. pen., a apreciat, în acord cu prima instanţă că nu se impune adăugarea, în totul sau în parte, a amenzii penale.

Totodată, având în vedere că relaţiile sociale cu caracter patrimonial protejate de lege prin incriminarea faptei de înşelăciune sunt cele referitoare la încrederea şi buna credinţă a celor ce intră în aceste relaţii, conduita inculpatei şi circumstanţele personale ale acesteia a apreciat că aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere este îndestulătoare pentru realizarea scopului preventiv educativ al sancţiunii, prev. de art. 52 C. pen.

Pentru aceleaşi considerente a apreciat că se impune aplicarea pedepsei accesorii şi complementare prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. (interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de consilier de vânzări), pe lângă cele prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

La aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a ocupa funcţia de consilier de vânzări, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., instanţa de apel a avut în vedere faptul că, prin săvârşirea infracţiunilor, folosindu-se de funcţia sa, inculpata este nedemnă să o mai ocupe în continuare.

Instanţa de control judiciar a constatat ca fiind fondată critica inculpatei C.(C.)A.M. privind greşita obligare la plata sumei de 10.300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (suma de 10.000 RON reprezentând cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală iar 300 RON cheltuieli din faza de cercetare judecătorească), în condiţiile în care, prin actul de sesizare a instanţei s-au stabilit cheltuieli judiciare, pentru inculpată, în cuantum de 1.000 RON.

În legătură cu aplicabilitatea prevederilor art. 18¹ alin. (1) C. pen., astfel cum a solicitat apelanta a reţinut că potrivit art. 18¹ alin. (1) C. pen., fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Or, fapta de înşelăciune este o infracţiune, esenţialmente, de rezultat, în cauză, cu consecinţe deosebit de grave, care afectează relaţiile sociale cu caracter patrimonial referitoare la încrederea şi buna credinţă a celor ce intră în aceste relaţii.

În aceste condiţii, a reţinut că infracţiunile prezintă un grad ridicat de pericol social reieşit din gravitatea faptelor, din modalitatea şi împrejurările concrete în care inculpata a săvârşit faptele şi din urmările produse.

În ceea ce priveşte critica referitoare la modul de soluţionare a acţiunii civile, a apreciat-o ca fiind nefondată.

Având în vedere schimbarea de încadrare juridică dispusă în cauză, instanţa de apel a reţinut că infracţiunea de înşelăciune se consumă în momentul în care se produce paguba, ca rezultat al activităţii de inducere în eroare. Prin urmare, pentru analizarea existenţei acestei infracţiuni şi pentru încadrarea faptei, în alineatele prevăzute de art. 215 C. pen. este obligatoriu a se stabili, atât producerea efectivă a pagubei, cât şi întinderea prejudiciului, aşa încât, disjungerea acţiunii civile, conform art. 347 C. proc. pen., nu este posibilă.

Pe de altă parte, în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, prejudiciul infracţional produs, de natură patrimonială, este cert, motiv pentru care, apreciază că instanţa de fond a soluţionat, în mod judicios, latura civilă exercitată în cadrul procesului penal.

Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpata C.(C.)A.M., invocând, în drept, cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Parchetul, în susţinerea recursului, a invocat greşita aplicare a legii raportat la încadrarea juridică dată faptelor, în sensul greşitei schimbări a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei C.(C.)A.M. din complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi a înlăturării dispoziţiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în ce priveşte infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În esenţă, a susţinut că, inculpata era funcţionar în cadrul C.B., cu atribuţii de serviciu precis determinate, în cadrul cărora avea obligaţia de a verifica documentele prezentate în vederea obţinerii unor credite şi întocmirea referatelor pentru acordarea acestora. Astfel, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a instigat la întocmirea a două adeverinţe de venit false, ulterior, confirmând împrejurarea că a efectuat cercetări şi a constatat corectitudinea acelor adeverinţe, iar mai apoi a întocmit referatul favorabil în vederea acordării creditelor, ajutându-i în mod direct şi nemijlocit pe inculpaţii D.D. şi B.C. în obţinerea nelegală a două credite, unul în valoare de 1.200.000 RON, iar cel de al doilea în valoare de 700.000 RON.

Corelativ acestei critici a solicitat aplicarea unei pedepse în limitele legale speciale reduse cu o treime, prin înlăturarea prevederilor art. 74 - 76 C. pen.

Inculpata C.(C.)A.M., întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., a criticat cele două hotărâri sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptelor însă nu în sensul celor invocate de Parchet, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată într-o singură infracţiune de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În susţinerea recursului a invocat împrejurarea că în sarcina lui P.G.D. a fost reţinută o singură infracţiune, cea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. şi cum singura activitate materială imputată inculpatei a fost aceea că l-ar fi determinat pe P.G.D. să emită cele două adeverinţe, despre care s-a reţinut că au fost false, a apreciat că nu poate fi reţinută o altă faptă pentru inculpată decât cea de instigator la emiterea de către P.G. a adeverinţelor false, faptă pe care a şi recunoscut-o, beneficiind de judecata în cadrul procedurii simplificate.

A mai arătat că atâta timp cât D.D. nu are calitatea de funcţionar public în accepţiunea prev. de art. 147 C. pen., fiind director de bancă, or, banca indiferent că statul are calitatea de acţionar majoritar, cum este cazul C.B., este o societate comercială pentru că toate băncile, inclusiv C.B. funcţionează după o" lege specială care le califică expresis verbis ca fiind societăţi comerciale, iar în opinia sa D.D. nu avea calitatea de funcţionar public şi atunci în sarcina acestuia nu putea să fie reţinută săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 astfel că, nu se putea reţine în sarcina inculpatei complicitate la o infracţiune care nu poate fi reţinută în sarcina autorului.

Şi sub aspectul laturii civile a solicitat să se constate că s-a făcut o greşită aplicare a legii, în sensul că, deşi inculpata a solicitat judecata în cadrul procedurii simplificate, nu i s-a permis administrarea de probe sub aspectul laturii civile, or, s-ar fi impus disjungerea cauzei sub acest aspect, cum dealtfel a şi solicitat inculpata.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpata C.(C.)A.M. prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării motivelor de recurs formulate de părţi, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursurilor, în raport de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) şi (2¹) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod, prin urmare, verificarea instanţei de control judiciar se limitează astfel numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege şi care au fost invocate în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepţie a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu (art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.).

Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluţiei căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

Astfel cum se poate observa, decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 4 aprilie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013), ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în cauză.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., invocat de Parchet şi intimata inculpată, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că atât parchetul cât şi inculpata şi-au motivat recursurile în termen şi constatând îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va proceda la analizarea acestora, în limitele stabilite de noile reglementări.

1. Criticile Parchetului privind greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, prin schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei C.(C.)A.M. din complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în complicitate la infracţiunea de înşelăciune şi înlăturarea dispoziţiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 din conţinutul infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, sunt neîntemeiate (caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.).

Deşi, cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. ce viza greşita încadrare juridică dată faptei a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, având în vedere că aspectele învederate de Parchet nu se referă la o altă situaţia de fapt decât cea reţinută în actul de sesizare, însuşită de cele două instanţe şi de către inculpată, criticile pot fi analizate din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., controlul judiciar fiind realizat doar asupra chestiunilor de drept.

Raportat la aceste considerente şi stabilind limitele în cadrul cărora pot fi analizate criticile recurenţilor, Înalta Curte constată că din analiza comparativă a conţinutului infracţiunilor prev. de art. 246 cu ref. la art. 248 şi art. 215 C. pen. rezultă că, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice sunt apărate relaţiile sociale a căror normală formare, desfăşurare şi dezvoltare presupune o anumită conduită a subiectului activ - funcţionar public - pentru bunul mers al activităţii acestor instituţii şi apărarea intereselor persoanelor de orice abuz iar în cazul infracţiunii de înşelăciune în oricare dintre variantele sale normative sunt apărate relaţiile sociale de ordin patrimonial, a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare presupune buna credinţă şi corelativ, o încredere minimă, fără ca subiectul activ să fie circumstanţiat - poate fi orice persoană.

Sub aspectul elementului material se constată că în cazul infracţiunii de abuz în serviciu acesta constă în neîndeplinirea, îndeplinirea defectuoasă de către subiectul activ a unui act din sfera atribuţiilor de serviciu iar în cazul infracţiunii de înşelăciune în varianta tip constă în inducerea în eroare în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, în varianta agravată de alin. (2) constă în folosirea de mijloace frauduloase care atunci când constituie o infracţiune distinctă intră în concurs cu fapta de înşelăciune iar în varianta agravată de la alin. (3), în inducerea în eroare cu prilejul încheierii sau executării unui contract iar inducerea în eroare să fie determinantă pentru încheierea sau executarea respectivului contract.

Din interpretarea celor două norme de incriminare, raportat şi la activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatei C.(C.)A.M., Înalta Curte, în acord cu instanţa de apel, apreciază că infracţiunea de abuz în serviciu presupune neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către subiectul activ, or, prin acţiunile sale inculpata nu a ajutat făptuitorul să nu îşi îndeplinească aceste atribuţii, ci prin obţinerea unor adeverinţe false emise de P.G.D., la solicitarea inculpatei, prin care se atesta în mod nereal, calitatea de salariat a numitei D.C. la SC M. SRL Râmnicu Vâlcea şi a numitului B.C. la S.C. L. SRL, a veniturilor obţinute de aceştia, a ajutat la inducerea în eroare a Comitetului de direcţie al C.B. S.A., care a acceptat dosarele şi acordat credite de nevoi personale inculpaţilor D.D., director al C. - Sucursala Râmnicu Vâlcea şi B.C. (contractul de credit nr. RQ 07113009144516 din data de 16 noiembrie 2007 pentru suma de 1.200.000 RON cu o perioadă de rambursare de 25 de ani pentru D.D. şi contractul de credit nr. RQ 07123293154593 din data de 13 decembrie 2007 în valoare de 700.000 RON pentru B.C.).

Mai mult, în cazul inculpatului B.C. nici nu se poate vorbi de un sprijin acordat în vederea neîndeplinirii vreunei atribuţii de serviciu, câtă vreme acesta nu are calitatea cerută de lege subiectului activ în cazul infracţiunii de abuz în serviciu - funcţionar public.

Sub aspectul laturii subiective se reţine că făptuitorii au urmărit inducerea în eroare a băncii în scopul obţinerii acelor credite iar inculpata C. i-a sprijinit în această activitate.

Se mai constată că prin prezentarea acestor adeverinţe false şi care au fost determinate pentru acordarea creditelor s-a realizat elementul material al infracţiunii de înşelăciune în varianta prev. de art. 215 alin. 3 C. pen., urmarea imediată constând în crearea unei situaţii ce a produs băncii un prejudiciu realizându-se chiar de la momentul încheierii contractelor de credit, având în vedere că documentele prezentate în susţinerea cererii de acordare a creditelor nu atestau o situaţie reală, prin urmare, dacă aceste împrejurări ar fi fost cunoscute contractele nu s-ar fi încheiat. De asemenea, având în vedere valoarea prejudiciului creat SC C.B. S.A., de 1.331.842, 13 RON şi respectiv, de 617.245,42 RON, în mod întemeiat s-a reţinut de către instanţa de apel că sunt incidente dispoziţiile alin. (5) al art. 215 C. pen. - înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave -, prin raportare la prevederile art. 146 C. pen.

Prin urmare, activităţile desfăşurate de inculpata C.(C.)A.M. în modalitatea expusă şi care se circumscriu ca moment temporal anterior inducerii în eroare, constituie acte de complicitate anterioară la realizarea activităţii infracţionale de către cei doi coinculpaţi - prezentarea adeverinţelor false în scopul inducerii în eroare a băncii şi acordării creditelor.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatei C.(C.)A.M. a fost corect încadrată de către instanţa de prim control judiciar în dispoziţiile art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., sub forma complicităţii.

Reţinând că încadrarea juridică corectă dată faptei este cea prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. iar instigarea lui P.G.D. realizată de inculpata C.(C.)A.M. s-a săvârşit în scopul înlesnirii realizării activităţii de inducere în eroare cu ocazia încheierii contractelor de credit de către coinculpaţii din prezenta cauză, faptă ce nu este în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, Înalta Curte apreciază că, în mod justificat, au fost înlăturate din încadrarea juridică dispoziţiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi s-a dispus, de către instanţa de apel, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen., fiind înlăturată forma agravată a infracţiunii (comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în condiţiile stabilite de Legea nr. 78/2000).

Faţă de aprecierile instanţei de recurs referitoare la încadrarea juridică dată faptelor şi având în vedere modificările aduse conţinutului art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., în sensul că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că nu poate analiza criticile parchetului care deşi circumscrise cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. vizează în realitate greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatei în condiţiile reţinerii circumstanţelor atenuate judiciare prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

În consecinţă, pentru toate aceste considerente urmează să respingă recursul Parchetului ca nefondat.

2. În ce priveşte criticile inculpatei C.(C.)A.M., circumscrise tot cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., privind greşita aplicare a legii, în sensul că se impunea schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată într-o singură infracţiune de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, fără reţinerea agravantei prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte le apreciază ca neîntemeiate.

Fără a mai relua argumentele expuse la analizarea criticii Parchetului ce au condus la aprecierea de către instanţa de recurs că încadrarea juridică corectă a faptelor comise de inculpata C.(C.)A.M., sunt cele prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 25 rap. la art. 290 C. pen., în plus Înalta Curte reţine că, inculpata a solicitat realizarea judecăţii în cadrul procedurii simplificate recunoscând faptele astfel cum au fost descrise în actul de sesizare. Or, contrar celor susţinute de recurentă în motivele de recurs, în actul de inculpare s-a reţinut ca situaţie de fapt împrejurarea că l-a instigat pe P.G.D. să emită cele două adeverinţe false şi i-a ajutat pe coinculpaţii D.D. şi B.C. să obţină cele două contracte de credit, prin inducerea în eroare a băncii urmare prezentării acestor adeverinţe nereale, dar care au fost determinante în acordarea creditelor.

Ca atare, reţinând că încadrarea juridică corectă este aceea de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi având în vedere că mijlocul fraudulos prin care s-a realizat inducerea în eroare a băncii constituie prin el însuşi o infracţiune - fals material în înscrisuri sub semnătură privată - în mod corect s-a reţinut existenţa şi concurenţa celor două fapte.

Neîntemeiate sunt şi criticile recurentei intimate inculpate C.(C.)A.M. privind greşita aplicare a legii cu referire la soluţionarea laturii civile a cauzei, circumscrise aceluiaşi caz de casare.

Constatând că în sarcina inculpatei s-a reţinut complicitate la infracţiunea de înşelăciune, ce s-a consumat la momentul încheierii contractelor de credit iar pentru existenţa faptei şi încadrarea juridică corespunzătoare se impune a se stabili valoarea prejudiciului cauzat, care în cauză este dat de valoarea celor două contracte de credite, nu poate fi primită critica recurentei că în mod greşit nu s-a disjuns latura civilă, instanţa de recurs apreciind că s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor privind soluţionarea laturii civile alăturat procesului penal. Mai mult, din actele şi lucrările dosarului rezultă că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate la solicitarea celorlalţi inculpaţi dar care nu a vizat şi cele două contracte de credite a căror valoare este certă şi reliefată în conţinutul contractelor, prin urmare, o disjungere a laturii civile nu era justificată nici din această perspectivă - administrarea de probatorii -, invocată de recurentă în susţinerea recursului.

Pentru toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpata C.(C.)A.M. împotriva Deciziei penale nr. 107/A din 4 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., având în vedere că recurenta intimată inculpată este cea care se află în culpă procesuală, o va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat iar cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului parchetului rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpata C.(C.)A.M. împotriva Deciziei penale nr. 107/A din 4 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2013.

Procesat de GGC - AM

← ICCJ. Decizia nr. 3856/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3966/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3843/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3850/2013. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3856/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 3966/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3991/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3992/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3994/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs