ICCJ. Decizia nr. 3859/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3859/2013

Dosar nr. 145/43/2011

Şedinţa publică din 5 decembrie 2013

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 23 din 26 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen. art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. cerere formulată de inculpaţii H.R.I., H.P.Ş., D.I.O. şi M.M.S.

În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul H.R.I., la pedeapsa închisorii de 6 ani pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. şi a art. 320¹ C. proc. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În baza art. 2 pct. 1 Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept a instrumentelor confecţionate pentru lovire sau tăiere în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34, 35 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 86⁴ C. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin D.P. nr. 549 din 5 mai 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia şi s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute în final 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul H.R.I. prin Încheierea penală nr. 42/CC din 1 august 2012 a Tribunalului Sibiu (Mandat de arestare preventivă nr. 14 din 1 august 2012).

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului H.R.I. durata reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 31 iulie 2012 la zi.

În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. art. 74 lit. a) C. pen. şi cu aplicarea art. 76 lit. a), art. 80 C. pen., a fost condamnat inculpatul H.P., la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., art. 80 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În baza art. 2 pct. 1 Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., art. 80 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept a instrumentelor confecţionate pentru lovire sau tăiere în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34, art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 86¹) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere şi a încredinţat supravegherea acestuia Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu, stabilind un termen de încercare de 9 ani în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen. a stabilit inculpatului măsurile de supraveghere prev. de art. 86³ lit. a), b), c), d) iar în baza art. 359 C. proc. pen. art. 86⁴ alin. (2) C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului H.P.Ş. durata reţinerii din data de 31 iulie 2012.

În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. art. 74 lit. a) C. pen. şi cu aplicarea art. 76 lit. a), art. 80 C. pen., a condamnat pe inculpatul D.I.O., la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.

În baza art. 2 pct. 1 Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., art. 80 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept a instrumentelor confecţionate pentru lovire sau tăiere în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34, art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere şi a fost încredinţată supravegherea acestuia Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu, stabilind un termen de încercare de 9 ani în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului H.P.Ş. durata reţinerii din data de 31 iulie 2012.

În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. art. 74 lit. a) C. pen. şi cu aplicarea art. 76 lit. a), 80 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M.S., la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34, 35 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. s-a suspendat executării pedepsei sub supraveghere şi a fost încredinţată supravegherea acestuia Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu, stabilind un termen de încercare de 9 ani în condiţiile art. 86² C. pen. În baza art. 86³ C. pen. a stabilit inculpatului măsurile de supraveghere prev. de art. 86³ lit. a), b), c), d) iar în baza art. 359 C. proc. pen. art. 86⁴ alin. (2) C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen.s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului H.P.Ş. durata reţinerii din data de 31 iulie 2012.

În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. art. 74 lit. a) C. pen. şi cu aplicarea art. 76 lit. a), art. 80 C. pen., condamnă pe inculpatul I.R.I., la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34, 35 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 86³ C. pen. a stabilit inculpatului măsurile de supraveghere prev. de art. 86³ lit. a), b), c), d), iar în baza art. 359 C. proc. pen. art. 86⁴ alin. (2) C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului H.P.Ş. durata reţinerii din data de 31 iulie 2012.

În baza art. 118 lit. f) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul M.M.S. un cuţit de bucătărie de 31 cm, având plăsele din lemn cu lamă metalică de 19 cm, ridicat în baza dovezii din 31 iulie 2012.

În baza art. 1349 NCC, 1357 NCC, 1381 NCC, art. 1387 NCC, art. 1391 NCC au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata, către parte civilă D.L., a sumei de 1.800 RON cu titlu de daune materiale şi a sumei de 25.000 RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, O.U.G. nr. 72/2006, au fost obligaţi inculpaţii în solidar, la plata despăgubirilor materiale reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, astfel:

- către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, cu sediul în Sibiu, str. B-dul C., judeţul Sibiu - suma de 3.345,72 RON cu dobânzi şi penalităţi de întârziere până la stingerea debitului.

- către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sibiu, cu sediul în Sibiu, str. C., judeţul Sibiu - suma de 397,27 RON cu dobânzi şi penalităţi de întârziere până la stingerea debitului.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpaţi în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a SNDGJ.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 600 RON fiecare, din care, suma de 2.000 RON în faza de urmărire penală.

La termenul de judecată din 24 octombrie 2012 inculpatul H.R.I. a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, invocând dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

Ceilalţi inculpaţi au invocat în faţa instanţei de fond dispoziţiile art. 70 C. proc. pen.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut în fapt că, în noaptea de 30/31 iulie 2012 inculpaţii s-au aflat în clubul R. din oraşul Cisnădie unde sărbătoreau ziua de naştere a martorului M.M.P. În jurul orelor 4:00 partea vătămată D.L. însoţită de martorii C.M.I., R.O.I., R.E., R.R. şi I.D. au intrat în incinta clubului unde au fost întâmpinaţi de martora M.C., mama sărbătoritului, care le-a cerut să părăsească clubul întrucât este o petrecere privată, solicitare la care grupul de tineri au achiesat şi au părăsit clubul fără a purta vreo discuţie cu persoane invitate la petrecere. După ce au părăsit clubul, grupul de tineri din care făcea parte şi victima, s-au deplasat pe strada Măgurii şi s-au oprit la intersecţia acestei străzi cu Piaţa Nouă unde au rămas să discute. La scurt timp lângă acest grup a oprit un autoturism marca X cu numere de Germania din care au coborât cinci persoane, toate înarmate, care s-au îndreptat spre grupul de tineri oprit în stradă. De la volan a coborât inculpatul H.R.I. înarmat cu un topor, acesta fiind însoţit de inculpaţii H.P. înarmat cu o bâtă, D.I. având asupra sa o bâtă, M.M.S. înarmat cu o bâtă şi inculpatul I.R. cu o bucată de sticlă provenită dintr-o sticlă de băutură spartă, toţi îndreptându-se spre grupul părţii vătămate. În faţa acestui iminent atac, partea vătămată a fugit pe strada M. iar ceilalţi însoţitori ai acesteia au fugit pe cealaltă stradă. Inculpatul H.R. a pornit în urmărirea părţii vătămate lovindu-l pe acesta cu muchia toporului la nivelul piciorului fapt ce a determinat căderea victimei, după care a continuat lovirea părţii vătămate alături de ceilalţi inculpaţi care şi ei l-au lovit cu obiectele cu care erau înarmaţi dar şi cu pumnii şi cu picioarele, profitând de faptul că victima era căzută la pământ. Agresarea victimei a durat câteva minute, după care inculpaţii au abandonat-o în stradă şi au plecat de la locul incidentului cu autoturismul. Imediat după agresarea părţii vătămate, însoţitorii acesteia au revenit la locul faptei, constatând că partea vătămată era căzută la pământ, prezentând urme de sânge la nivelul capului, fiind lovită pe tot corpul, la faţa locului sosind în scurt timp şi poliţia şi salvarea.

Constatarea medico-legală efectuată părţii vătămate a evidenţiat o serie de leziuni traumatice produse la data de 31 iulie 2012, respectiv, plagă suturată chirurgical suprasprâncenos stânga, fractură ambelor oase membru superior stâng, fracturi costale, plagă frontală stângă, plăgi contuze membre superioare şi inferioare, contuzie pulmonară dreaptă, colecţie pleurală, echimoză roşiatică palidă la limita dintre flancul abdominal stâng şi mezogastru, excoriaţie superficială creastă iliacă, TCC acut închis. Aceste leziuni traumatice s-au putut produce prin lovire repetată cu corpuri dure între care posibil şi corp dur de formă alungită, leziunile de la membrul superior stâng având caracter de autoapărare, leziunile necesitând 50 - 55 zile de îngrijiri medicale.

La scurt timp după incident patrula poliţiei Cisnădie a identificat pe strada Argintului, autoturismul marca X iar lângă autoturism, ascunşi în spaţiul verde, au fost găsiţi inculpaţii M.M. şi D.I., asupra inculpatului M. fiind găsit un cuţit cu lungimea de 31 cm.

Privitor la participaţia fiecărui inculpat la comiterea faptelor pentru care sunt cercetaţi, aceştia au invocat în faţa instanţei de fond faptul că probele administrate în cauză nu confirmă împrejurarea că partea vătămată a fost agresată de toţi inculpaţii, neputându-se stabili care dintre inculpaţi l-a lovit, în ce zonă a corpului şi cu ce fel de obiect vulnerant.

Cu privire la această apărare tribunalul a constatat că probatoriul administrat în cauză probează faptul că inculpatul H.R.I. a lovit partea vătămată cu muchia toporului la nivelul piciorului apoi a intenţionat să-l lovească cu toporul la nivelul capului însă partea vătămată a parat lovitura cu braţele fiindu-i fracturate ambele oase ale membrului stâng. La rândul său, inculpatul H.P. coboară din autoturism înarmat cu o bâtă cu care loveşte partea vătămată în momentul în care aceasta era căzută la pământ, aceste aspecte fiind relevate de declaraţia părţii vătămate declaraţia martorului C. a martorului R.O. a martorului I. a martorului R.E. a martorei C. şi a martorului R.P.

De asemenea instanţa de fond a reţinut că, inculpatul H.R. recunoaşte starea de fapt reţinută în rechizitoriu, însuşindu-şi probele administrate în faza de urmărire penală iar în ce-l priveşte pe inculpatul D. se arată că este identificat de martori şi de partea vătămată ca fiind cel care a coborât din maşină înarmat cu o bâtă iar inculpatul M. este văzut ca având asupra sa o bâtă. Pe de altă parte, se reţine că declaraţia martorului R.O. confirmă faptul că inculpatul H.R. era înarmat cu un topor iar ceilalţi inculpaţi cu bâte iar martorul S. arată că toţi inculpaţii au lovit victima.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul I. instanţa de fond reţine că acesta este cel care s-a înarmat cu o bucată de sticlă, aspect relevat de partea vătămată de martorul C. şi de martora C.C. care a auzit o sticlă spartă şi deşi raportul medico -legal nu identifică leziuni produse prin tăiere, din declaraţia inculpatului D.I. dată în faza de urmărire penală,rezultă că atât el cât şi inculpaţii H. şi I. au lovit partea vătămată cu picioarele.

În aceste condiţii, faţă de materialul probator administrat în cauză, tribunalul a constatat că fapta inculpaţilor H.R.I., H.P.Ş., D.I., M.M.S. şi I.R., de a exercita, în noaptea de 31 iulie 2012, în stradă, acte repetate de violenţă, de intensitate ridicată, cu toporul, bâtele şi picioarele, în zone anatomice vitale, asupra părţii vătămate D.L., lovituri care au produs leziuni traumatice grave, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. La încadrarea juridică a faptei instanţa va avea în vedere împrejurarea că fapta a fost săvârşită de cinci persoane împreună, astfel că va face aplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. a) C. pen.

Sub aspectul încadrării juridice a faptei tribunalul a constatat că inculpaţii H.R., H.P., D.I. şi M.M.S. au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. cu motivarea că probatoriul administrat în cauză şi actele medico-legale nu dovedesc existenţa intenţiei de a ucide partea vătămată ci inculpaţii au acţionat cu intenţia de a aplica o corecţie părţii vătămate, în condiţiile în care lovitura cu toporul a vizat zona membrelor inferioare iar viaţa victimei nu a fost pusă în pericol.

Cu privire la această cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei tribunalul a apreciat că, în mod constant practica judiciară a făcut distincţie între cele două infracţiuni în funcţie de criteriul atitudinii subiective a făptuitorului faţă de fapta săvârşită. În acest sens,se subliniază că intenţia de a ucide victima, în cazul tentativei la infracţiunea de omor, poate fi directă sau indirectă, aceasta din urmă subzistând în condiţiile în care făptuitorul nu a urmărit uciderea victimei dar a putut să prevadă producerea unui asemenea rezultat şi a acceptat producerea lui. În acest caz, intenţia indirectă specifică infracţiunii de omor rezultă din instrumentul folosit, locul unde a aplicat lovitura şi intensitatea acesteia, astfel că latura subiectivă a infracţiunii de omor subzistă chiar dacă moartea victimei nu s-a produs din motive independente de voinţa autorului şi aceasta a suferit o vătămare corporală care a necesitat îngrijiri medicale până în 60 zile.

În speţă, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii au lovit victima cu un topor, cu bâte, cu o bucată de sticlă şi cu picioarele, loviturile fiind aplicate atât la nivelul membrelor inferioare şi superioare dar şi la nivelul abdomenului şi al capului, ele având o intensitate ridicată în condiţiile în care au produs leziuni grave, respectiv fracturi costale, contuzie pulmonare, fracturi oase membru superior stâng şi TCC acut închis.

În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că nu se poate susţine că leziunile părţii vătămate au avut un caracter superficial, ci, dimpotrivă, au fost apte să producă decesul acesteia, cu atât mai mult cu cât partea vătămată a necesitat o intervenţie chirurgicală de urgenţă,precum şi că deşi actul medico-legal arată că nu există elemente pe baza cărora să se susţină că leziunile au pus în primejdie viaţa victimei, această împrejurare nefiind esenţială pentru încadrarea juridică a faptei.

Pe de altă parte, raportul de constatare medico-legală identifică o fractură a ambelor oase ale antebraţului stâng, leziuni care au caracter de autoapărare, astfel că este dovedită intenţia inculpaţilor de a viza zona capului părţii vătămate, loviturile având o intensitate deosebită în condiţiile în care au produs fracturi de oase. Faţă de toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că, în speţă, inculpaţii au acţionat cu intenţia indirectă de a ucide victima, astfel că a apreciat cererea acestora de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală ca fiind neîntemeiată

Pe de altă parte, instanţa de fond a apreciat că există coautorat la infracţiunea de omor calificat întrucât toţi inculpaţii au atacat împreună victima, au lovit victima cadrul unei activităţi indivizibile şi în realizarea intenţiei lor de a ucide, fiind conştienţi de urmările pe care le vor produce şi acceptând consecinţele acţiunii lor comune, astfel că nu este relevant care dintre loviturile aplicate au putut fi mortale.

În aceste condiţii, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului H.R.I. pentru această faptă, tribunalul a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această faptă (închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni), gradul de pericol social ridicat al acesteia (o infracţiune contra vieţii persoanei), împrejurările în care a fost săvârşită (de cei cinci inculpaţi împreună, prin acte repetate de violenţă exercitate asupra unor organe vitale, inculpatul H.R. fiind înarmat cu un topor) dar şi de persoana inculpatului, care are antecedente penale, fiind condamnat anterior la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea unor fapte de acelaşi gen (ultraj contra bunelor moravuri şi încăierare) pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe o durată de 5 ani. În consecinţă, Tribunalul, având în vedere poziţia procesuală a inculpatului, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. reducând cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege, aplicând o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul H.P.Ş., tribunalul a aplicat acestuia o pedeapsă cu închisoarea de 4 ani pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, având în vedere la individualizarea pedepsei, limitele prevăzute de lege pentru această faptă (închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni), gradul de pericol social ridicat al acesteia (o infracţiune contra vieţii persoanei), împrejurările în care a fost săvârşită (de cei cinci inculpaţi împreună, prin acte repetate de violenţă exercitate asupra unor organe vitale, în stradă) dar şi de persoana inculpatului care nu are antecedente penale, şi a avut o bună conduită înainte de săvârşirea infracţiunii.

Cu privire la inculpatul D.I., tribunalul a aplicat acestuia o pedeapsă cu închisoarea de 4 ani pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, având în vedere, la individualizarea pedepsei, limitele prevăzute de lege (închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni) gradul ridicat de pericol social (o infracţiune contra vieţii persoanei), împrejurările în care a fost săvârşită (de cei cinci inculpaţi împreună, prin acte repetate de violenţă exercitate asupra unor organe vitale, în stradă) dar şi de persoana inculpatului care nu are antecedente penală, având o bună conduită anterior săvârşirii faptei, astfel că va face aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. 76 lit. a) C. pen.

În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului M.M.S., tribunalul a avut în vedere rolul acestuia şi contribuţia acestui inculpat la comiterea faptei de tentativă la omor calificat, precum şi limitele prevăzute de lege pentru această infracţiune (închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni), gradul ridicat de pericol social al faptei (o infracţiune contra vieţii persoanei), împrejurările în care a fost săvârşită (de cei cinci inculpaţi împreună, prin acte repetate de violenţă exercitate asupra unor organe vitale, în stradă), urmările produse dar şi circumstanţele personale ale inculpatului (care nu are antecedente penală şi a avut o bună conduită anterior săvârşirii faptei) a aplicat acestuia o pedeapsă de 4 ani închisoare făcând aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. art. 76 lit. a) C. pen.

De asemenea, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul I.R.I., tribunalul, ţinând seama de contribuţia acestui inculpat la comiterea faptei de tentativă la omor calificat, de limitele prevăzute de lege pentru această infracţiune (închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni) de gradul ridicat de pericol social al faptei (o infracţiune contra vieţii persoanei), de împrejurările în care a fost săvârşită (de cei cinci inculpaţi împreună, prin acte repetate de violenţă exercitate asupra unor organe vitale, în stradă) de urmările produse dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului (care nu are antecedente penală şi a avut o bună conduită anterior săvârşirii faptei) a aplicat acestuia o pedeapsă de 4 ani închisoare făcând aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. 76 lit. a) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., tribunalul a aplicat inculpaţilor şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale,având în vedere, natura şi gravitatea faptei săvârşite (o infracţiune contra vieţii persoanei), împrejurările cauzei şi persoana inculpaţilor, astfel că s-a apreciat că aceştia nu prezintă garanţii morale pentru a fi aleşi în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi nici de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. Întrucât, prin săvârşirea unei infracţiuni contra vieţii unei persoane, inculpaţii au dovedit lipsă de respect pentru una din valorile fundamentale ale omului, tribunalul a reţinut că acesta nu poate fi în măsură a aprecia faţă de modul de guvernare a ţării, motiv pentru care i se va interzice acestuia şi dreptul de a alege.

A doua infracţiune pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor este cea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. reţinându-se în sarcina inculpaţilor faptul că, prin actele şi gesturile săvârşite în public în data de 31 iulie 2012 şi prin manifestările la care s-au dedat, au adus atingere bunelor moravuri şi au indus o stare de nelinişte şi insecuritate persoanelor care au perceput activitatea desfăşurată de ei.

Cu privire la această infracţiune inculpaţii au solicitat în faţa instanţei de fond achitarea lor, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu motivarea că nu este întrunită, cerinţa esenţială a laturii obiective anume indignarea şi oprobriul comunităţii, nefiind tulburată liniştea publică şi bunele moravuri.

Instanţa de fond analizând declaraţiile martorilor C.M., R.I.O., R.E., N.I., R.P., a reţinut că martorii au fost alarmaţi de atacul violent şi neaşteptat al inculpaţilor, atac care a provocat teamă şi nesiguranţă martorilor, ceilalţi martori, N.I., R.P. şi S.N., relatând că incidentul i-a speriat şi au avut convingerea că va urma o bătaie. Pe de altă parte, s-a reţinut declaraţia martorului I.D. care a arătat că la locul incidentului se auzeau zgomote, fiind spartă o sticlă şi auzindu-se strigăte ceea ce a confirmat că fapta inculpaţilor de a săvârşit, în public, acte şi gesturi de natură a tulbura liniştea publică întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

Instanţa de fond a reţinut că sunt întrunite elementele laturii obiective ale acestei infracţiuni şi prin aceea că atacul violent al inculpaţilor a avut loc pe o stradă principală din oraşul Cisnădie, chiar dacă la momentul producerii altercaţiei, fiind ora 5:00 nu se aflau trecători, însă strigătele proferate, sticla spartă şi armele pe care le aveau inculpaţii au produs teamă şi agitaţie în rândul martorilor prezenţi la locul incidentului.

Pentru această infracţiune instanţa de fond a aplicat inculpatului H.R. o pedeapsă de 2 ani închisoare, având în vedere la individualizarea acesteia limitele de pedeapsă pentru această infracţiune (închisoarea de la 1 an la 5 ani), circumstanţa agravantă prev. de art. 75 lit. a) C. pen. fapta fiind săvârşită de trei sau mai multe persoane împreună, dar şi de starea de recidivă postcondamnatorie în care se află inculpatul. De asemenea, tribunalul a aplicat dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. reducând cu o treime limitele de pedeapsă şi a aplicat acestuia o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru această infracţiune.

În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi inculpaţi, instanţa de fond a avut în vedere contribuţia acestora la săvârşirea faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită (pe timpul nopţii, în stradă, de cinci persoane împreună, prin utilizarea de bâte şi a unui topor) gradul de pericol social al faptei dar şi circumstanţele personale ale inculpaţilor (aceştia neavând antecedente penale, astfel că se va face aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. respectiv, buna conduită a inculpaţilor anterior săvârşirii faptei). În aceste condiţii, tribunalul a aplicat inculpaţilor H.P.Ş., D.I., M.M.S. şi I.R. câte o pedeapsă de 2 ani închisoare.

A treia infracţiune pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, prev. de art. 2 pct. 1 Legea nr. 61/1991 respectiv, portul fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a instrumentelor confecţionate pentru tăiere sau lovire, faptă constând în aceea că, în data de 31 iulie 2012 au purtat fără drept asupra lor topoare, bâte şi un cuţit, parte din acestea fiind folosite la agresarea victimei.

Instanţa de fond a reţinut din probatoriul administrat în cauză că, la momentul agresării părţii vătămate, inculpatul H.R. avea asupra sa un topor iar inculpaţii H.P., D.I. şi I.R. aveau asupra lor câte o bâtă. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.M.S., acesta, la scurt timp după incident, a fost depistat de organele de poliţie pe strada A. ascuns în spaţiul verde, având asupra sa un cuţit cu lungimea de 31 cm, motivând faptul că avea asupra sa cuţitul pentru a-l folosi la grătar, astfel că, fapta inculpaţilor, de a purta, fără drept, instrumente confecţionate pentru tăiere sau lovire, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, întruneşte elementele constituite ale infracţiunii prev. de art. 2 pct. 1 Legea nr. 61/1991.

Pentru această infracţiune, instanţa a aplicat o pedeapsă de 1 an închisoare pentru inculpatul H.R., având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune (închisoarea de la 3 luni la 2 ani) gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă şi urmările faptei, dar şi starea de recidivă a inculpatului şi aplicabilitatea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. privitoare la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi patru inculpaţi, tribunalul le-a aplicat acestora câte o pedeapsă de 1 an închisoare, având în vedere, la individualizarea acesteia, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită, gravitatea acesteia, urmările produse şi care s-ar fi putut produce, împrejurările comiterii faptei dar şi circumstanţele personale ale inculpaţilor (care nu au antecedente penale şi au avut o bună conduită anterior săvârşirii faptei), astfel că urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. 76 lit. e) C. pen. pentru toţi ceilalţi inculpaţi. În consecinţă, tribunalul a aplicat acestora câte o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 pct. 1 Legea nr. 61/1991.

Cu privire la cererea inculpaţilor de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de a purta, fără drept, instrumente confecţionate pentru tăiere sau lovire, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prev. de art. 2 pct. 1 Legea nr. 61/1991, cu motivarea că lipseşte latura obiectivă instanţa de fond a respins-o faţă de depoziţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală şi în faza de judecată.

Probele testimoniale au dovedit natura şi felul obiectelor vulnerante pe care le-au folosit inculpaţii la agresarea părţii vătămate, astfel că în opinia instanţei de fond susţinerea potrivit căreia, niciunul dintre martori nu a putut indica cu precizie ce obiect avea în mână fiecare inculpat este nefondată.

Cu privire la măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul H.R. tribunalul a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv se menţin şi în prezent, indiciile săvârşirii faptelor de către inculpat transformându-se în probe, iar lăsarea acestuia în libertate prezentând pericol concret pentru ordinea publică prin natura şi gravitatea faptelor săvârşite (infracţiuni contra vieţii persoanei), prin atitudinea inculpatului faţă de aceste fapte, prin rezultatul produs şi prin ecoul faptelor imputate în rândul comunităţii dar şi prin circumstanţele personale ale inculpatului, astfel că, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. tribunalul a menţinut măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul H.R. prin Încheierea penală nr. 42/CC din 1 august 2012 a Tribunalului Sibiu (Mandat de arestare preventivă nr. 14 din 1 august 2012).

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpaţilor H.P.Ş., D.I., M.M.S., I.R. instanţa de fond, având în vedere faptul că inculpaţii nu au mai fost condamnaţi anterior, neavând antecedente penale, cu posibilităţi de reintegrare a apreciat că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru aceştia şi fără executarea pedepsei .

S-a încredinţat supravegherea inculpaţilor Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Cu privire la inculpatul M.M.S., la data de 31 iulie 2012, cu ocazia controlului corporal efectuat asupra acestui inculpat, organele de poliţie au găsit asupra inculpatului M. un cuţit de bucătărie cu lungimea de 31 cm, ridicat de la inculpat potrivit dovezii. Potrivit raportului de constatare medico legală efectuat în cauză partea vătămată a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire repetată cu corpuri dure, posibil corp dur de formă alungită, fără a prezenta leziuni care ar fi putut fi produse prin lovire cu un cuţit. În aceste condiţii, nefiind dovedit în cauză faptul că inculpatul a folosit cuţitul la săvârşirea infracţiunii, tribunalul a dispus confiscarea acestui cuţit, în baza dispoziţiilor art. 118 lit. f) C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, partea vătămată D.L. s-a constituit parte civilă cu suma de 23.900 euro şi 1.800 RON, din care 1.800 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare, supliment alimente, transport la spital, 3.900 euro reprezentând venituri nerealizate în perioada august - septembrie 2012, şi suma de 20.000 euro reprezentând daune morale (10.000 euro de la inculpatul H.R., 2.500 euro de la inculpatul H.P., 2.500 euro de la inculpatul D.I., 2.500 euro de la inculpatul M.M. şi 2.500 euro de la inculpatul I.R.)

Prin chitanţele depuse la dosarul cauzei partea vătămată a dovedit achitarea sumei de 233,11 RON pentru medicamente şi investigaţii medicale iar cu martorii R.E. şi C.M. partea vătămată a dovedit achitarea sumei de 50 RON zilnic pentru transportul rudelor părţii vătămate la spital şi pentru aprovizionarea acesteia cu medicamente şi alimente, martorul R. fiind cel care a efectuat efectiv aceste transporturi şi care a încasat contravaloarea transportului de la partea vătămată. Pentru aceste cheltuieli instanţa de fond a acordat suma de 700 RON, partea vătămată fiind internată în spital o perioadă de două săptămâni (50 RON x 14 zile). De asemenea, instanţa de fond a acordat şi suma de 854 RON cu titlu de dauna materiale reprezentând contravaloarea alimentaţiei suplimentare şi a medicamentelor pe perioada spitalizării, apreciind că o sumă de 61 RON pe zi reflectă în mod corect cuantumul acestor cheltuieli, în condiţiile în care spitalul care a prestat cheltuielile pentru tratamentul şi îngrijirea părţii vătămate a efectuat cheltuieli în sumă de 3.345,72 RON.

Instanţa de fond a înlăturat declaraţia martorei G.D. care a arătat că a efectuat cheltuieli zilnice de 500 RON pe perioada spitalizării părţii vătămate, ca fiind exagerată.

În ceea ce priveşte solicitarea de acordare a daunelor morale, tribunalul a constatat că fapta inculpaţilor a produs o serie de leziuni care au necesitat 50 - 55 zile de îngrijiri medicale, impunând spitalizarea victimei şi imobilizarea în atelă a braţului fracturat, tratamente care au produs o serie de suferinţe fizice şi traume psihice.

Sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, tribunalul a apreciat că, faţă de natura leziunilor suferite de partea vătămată, de numărul zilelor de îngrijiri medicale, de tratamentele urmate şi care se impun mai fi efectuate, dar şi de practica judiciară în materie, o sumă de 25.000 RON a fost apreciată ca îndestulătoare pentru repararea prejudiciului moral suferit de partea vătămată

Prin cererea de constituire de parte civilă D.L. a mai solicitat şi obligarea inculpaţilor la plata sumei de 3.900 euro reprezentând venituri nerealizare pentru perioada august - septembrie, cu motivarea că fapta săvârşită de inculpaţi l-a împiedicat să-şi onoreze un contract aflat în derulare în Germania, despăgubiri pe care instanţa de fond nu le-a acordat cu motivarea că acest contract a luat sfârşit la data de 28 iunie 2012, părţile compensându-se sub aspect financiar.

În aceste condiţii, tribunalul, constatând că la dosar nu s-a făcut dovada faptului că acest contract de muncă a fost prelungit ori că s-a încheiat un alt contract de muncă valabil pe perioada în care a fost săvârşită fapta, şi nici nu s-a dovedit existenţa unei oferte ferme de lucru pe numele părţii vătămate, a apreciat pretenţiile solicitate cu titlu de venit nerealizat ca fiind neîntemeiate .

De asemenea, în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, O.U.G. nr. 72/2006, au fost obligaţi inculpaţii în solidar, la plata despăgubirilor materiale reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, în sumă de 3.345,72 RON cu dobânzi şi penalităţi de întârziere până la stingerea debitului şi la plata sumei de 397,27 RON cu dobânzi şi penalităţi de întârziere până la stingerea debitului, către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sibiu.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpaţi în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a SNDGJ.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., tribunalul, având în vedere culpa procesuală a inculpaţilor, a obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 600 RON fiecare, din care, suma de 2.000 RON în faza de urmărire penală.

Împotriva Sentinţei nr. 23 din 26 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, inculpaţii H.R.I., H.P.Ş., D.I.O., M.M.S., I.R., şi partea civilă D.L.

I. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu în apelul formulat în scris a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate sub următoarele aspecte:

- individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpaţilor pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prin înlăturarea aplicării circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

- aplicării disp. art. 86¹ C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a pedepselor.

- individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpaţilor H.P.Ş., D.I.O., M.M.S., I.R. pentru infracţiunea prev. de art. 2 pct. 1 Legea nr. 61/1991,care este nelegală ca urmare a aplicării disp. art. 74 lit. a) 76 C. pen.

În motivarea apelului s-au învederat următoarele:

1. Pentru infracţiunea prev. de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 deşi s-a reţinut doar circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., pedeapsa aplicată inculpaţilor H.P., D.I., M.M. şi I.R. nu a fost coborâtă sub minimul special, fiind reţinute în mod greşit dispoziţiile art. 80 C. pen. pe lângă cele prev. de art. 76 C. pen., în condiţiile în care nu s-au reţinut şi circumstanţe agravante pe lângă cele atenuante.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda, fiind nelegală pedeapsa de 1 an închisoare aplicată acestor inculpaţi în condiţiile în care s-a reţinut în favoarea lor circumstanţa atenuantă legală prev. de art. 74 lit. a) C. pen.,astfel că potrivit dispoziţiilor art. 76 lit. e) C. pen., pedeapsa trebuia coborâtă sub minimul special până la minimul general sau aplicată o amendă.

2. Pedepsele prevăzute de Codul penal pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor sunt închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat (respectiv închisoarea de la 5 la 8 ani şi 4 luni pentru inculpatul H.R.I., conform art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.), închisoarea de la 1 la 5 ani pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice şi închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda pentru infracţiunea de port fără drept de cuţit sau alte asemenea obiecte folosite pentru tăiere, împungere sau lovire în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică.

Potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanţa de fond a reţinut în cazul infracţiunilor de tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri circumstanţa agravantă reglementată de art. 75 lit. a) C. pen. luând în considerare împrejurarea că infracţiunile au fost săvârşite de cei cinci inculpaţi împreună, pentru inculpatul H.R.I. fiind aplicate şi dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., iar pentru inculpaţii H.P.Ş., D.I.O., M.M.S. şi I.R. s-a reţinut şi circumstanţa atenuantă legală prev. de art. 74 lit. a) C. pen. pentru toate cele trei infracţiuni reţinute în sarcina lor.

Însă, în mod greşit instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 78 C. pen. la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului H.R.I., potrivit cărora se poate aplica o pedeapsă până la maximul special, iar dacă acesta este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 5 ani, care nu poate depăşi o treime din acest maxim.

Din considerentele hotărârii a rezultat că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului H.R.I. instanţa a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, de împrejurările în care a fost săvârşită fapta (de către cei cinci inculpaţi împreună, prin acte repetate de violenţă exercitate asupra unor organe vitale fiind înarmat cu un topor), precum şi de persoana inculpatului, care este recidivist, fiind condamnat anterior la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea unor fapte de acelaşi gen, săvârşind infracţiunile pentru care a fost condamnat în perioada termenului de încercare al suspendării sub supraveghere aplicate pentru această pedeapsă.

În aceste condiţii, este în opinia apelantului, total nejustificată, aplicarea unei pedepse apropiate de minimul special pentru tentativa la omor calificat, în timp ce pentru celelalte două infracţiuni pedepsele sunt orientate spre maximul special.

De altfel, şi ceilalţi inculpaţii H.P.Ş., D.I.O., M.M.S. şi I.R., au fost condamnaţi la câte o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, sub minimul special, reţinând în mod nejustificat circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. pentru faptul că nu au antecedente penale şi au avut o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunii. Instanţa nu a luat în considerare urmările pe care faptele inculpaţilor le-au produs părţii civile, împrejurările şi modalitatea de comitere a faptelor, atitudinea inculpaţilor, care nu au recunoscut săvârşirea faptei şi unii dintre ei nu s-au prezentat în faţa instanţei de judecată în mod constant, inculpatul I.R. lipsind la toate termenele de judecată, iar inculpaţii M.M.S. şi D.I.O. au lipsit la unele termene de judecată.

S-a apreciat că toate datele care rezultă din probele administrate în cauză şi din actele dosarului nu sunt în măsură să caracterizeze favorabil persoana inculpaţilor într-o asemenea manieră încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special pentru tentativa la infracţiunea de omor calificat să satisfacă, în mod corect imperativul justei individualizări a acestora, singura raţiune fiind mai degrabă aceea a aplicării suspendării executării pedepsei.

Mai mult, instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiilor art. 76 C. pen. pentru cei patru inculpaţi coborând pedeapsa aplicată pentru tentativa la infracţiunea de omor calificat sub minimul special, deşi sunt aplicabile dispoziţiile art. 80 alin. (2) C. pen. circumstanţa atenuantă prev. art. 74 lit. a) C. pen. fiind concurentă cu circumstanţa agravantă prev. de art. 75 lit. a) C. pen., situaţie în care este greşit reţinut şi aplicat art. 76 C. pen. fiind aplicabile doar dispoziţiile art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen., potrivit cărora în caz de concurs între cauzele de agravare şi cauzele de atenuare, pedeapsa se stabileşte ţinându-se seama de circumstanţele agravante, de circumstanţele atenuante şi de starea de recidivă, coborârea pedepsei sub minimul special nefiind obligatorie.

Trebuie remarcat şi faptul că, deşi s-au reţinut aceleaşi circumstanţe agravante şi atenuante şi pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri pedeapsa aplicată pentru această infracţiuni este orientată spre maximul special, iar pentru infracţiunea prev. de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 deşi s-a reţinut doar circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. pedeapsa nu numai că nu a fost coborâtă sub minimul special, ci este chiar orientată spre maximul special, individualizarea pedepselor aplicate de către instanţa de fond fiind greşită atât sub aspectul legalităţii cât şi sub aspectul temeiniciei.

Luând în considerare toate împrejurările concrete în care s-au săvârşit faptele, urmările pe care le-au produs părţile vătămate şi persoana inculpaţilor s-a apreciat că aplicarea unor pedepse la limita minimului special (în cazul inculpatului H.R.) sau chiar sub minimul special (în cazul celorlalţi inculpaţi), a căror executare a fost suspendată condiţionat, nu este în măsură să realizeze scopul acestor pedepse, astfel cum este definit prin dispoziţiile art. 52 C. pen.

3. Urmare contopirii pedepselor aplicate inculpaţilor H.P., D.I., M.M. şi I.R. în baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 şi art. 35 C. pen. instanţa a stabilit că fiecare inculpat va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1), lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Însă în mod greşit instanţa a dispus în baza art. 86¹ C. pen. suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată în cazul concursului de infracţiuni dacă pedeapsa aplicată este de cel mult 3 ani şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. a), b) şi c).

La termenul din 29 aprilie 2103 reprezentantul parchetului a precizat recursul oral, solicitând:

- reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea tuturor inculpaţilor;

- reducerea pedepselor aplicate inculpaţilor H.P.Ş., D.I.O., M.M.S., I.R. şi stabilirea ca modalitate de executare a pedepselor suspendarea sub supraveghere, pe durata maximă;

- aplicarea unor pedepse în limitele legale pentru infracţiunea prev. de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 inculpaţilor H.P.Ş., D.I., M.M. şi I.R., urmare reţinerii circumstanţelor atenuante.

- menţinerea modalităţii de executare a pedepsei cu detenţie aplicată inculpatului H.R.I. raportat la faptul că acesta este recidivist.

II. Partea civilă D.L., prin apelul formulat a solicitat:

1. majorarea cuantumului daunelor morale şi obligarea în solidar a inculpaţilor la plata acestora.

În susţinerea acestei solicitări s-a arătat că partea vătămată a fost aproape omorât de către inculpaţi şi a necesitat mai multe perioade de spitalizare, suferind un şoc emoţionant puternic şi mai multe intervenţii chirurgicale.

În ce priveşte latura penală a cauzei solicită ca instanţa să aibă în vedere la stabilirea pedepselor concursul de infracţiuni, precum şi modul de executare a activităţii infracţionale, respectiv faptul că inculpaţii l-au agresat pe partea vătămată iar acesta s-a apărat, fiindu-i fracturate braţele, apoi l-au lăsat acolo şi au fugit. Apreciază că nu ar fi echitabilă aplicarea unor pedepse cu suspendarea executării acestora.

2. acordarea cheltuielilor judiciare de la instanţa de fond.

A susţinut că s-a omis de către instanţa de fond a se acorda cheltuielile judiciare justificate cu chitanţele depuse la dosar.

Inculpaţii apelanţii au solicitat următoarele:

III. Inculpatului H.R.I. a solicitat:

- schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor, în vătămare corporală.

- reindividualizarea judiciară a pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.

S-a reţinut sub aspectul stării de fapt că inculpatul H.R.I. a aplicat părţii vătămate o lovitură cu toporul în membrele inferioare, aceasta a căzut iar inculpaţii l-au lovit în continuare, cât timp se afla jos, iar ulterior au abandonat victima.

A relevat că certificatul medico-legal atestă aspecte importante, determinând intenţia de a ucide, însă din concluziile expertizei medico-legale efectuate în cauză reiese că leziunile cauzate de inculpaţi nu au pus în primejdie viaţa victimei, demonstrând astfel că nu a existat intenţia de a ucide.

Fracturarea membrului superior cu un obiect vulnerant reprezintă leziuni de autoapărare însă arată că inculpatul a lovit victima nu asupra capului, ci asupra membrului inferior. După căderea victimei loviturile au fost îndreptate spre alte zone ale corpului. La nivelul capului loviturile au fost superficiale, loviturile puternice fiind aplicate asupra altor zone ale corpului, fapt ce denotă lipsa totală a intenţiei de a ucide.

S-a mai arătat că partea vătămată nu a fost în stare de inconştienţă, loviturile aplicate de inculpaţi fiind doar de corecţie.

A susţinut că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor în vătămare corporală raportată la numărul de zile de îngrijiri medicale ale victimei.

Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepsei pentru tentativă la infracţiunea de omor, a arătat că limitele acesteia sunt cuprinse între 7 ani şi 6 luni şi 12 ani întrucât inculpatul a uzat de procedura simplificată, iar urmare aplicării dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. se reduc limitele de pedeapsă la 5 ani şi 8 ani şi 2 luni. Aplicarea unei pedepse de 6 ani închisoare este prea aspră în raport de faptul că infracţiunea s-a comis în coautorat şi nu se cunoaşte activitatea individuală a inculpaţilor, respectiv care dintre aceştia a aplicat lovitura letală.

IV . Inculpatul H.P.Ş. a solicitat:

- reducerea pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991;

- reducerea pedepsei aplicate pentru tentativă la omor în condiţiile reţinerii dispoziţiilor art. 320¹ şi a circumstanţelor atenuante şi menţinerea modalităţii de executare a acesteia.

V. Inculpaţii D.I.O. şi M.M.S. au solicitat:

- schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor calificat, în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen.

- achitarea pentru infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. şi port ilegal de arme albe, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 61/1991, lipsind latura obiectivă a acestora.

În motivarea apelului s-au susţinut următoarele:

1. Instanţa de fond nu a lămurit aspectele privind locul consumării faptei şi modalitatea concretă în care a acţionat fiecare inculpat.

S-a dovedit în mod cert atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti că primele lovituri au fost aplicate victimei de către inculpatul H.R.I. iar cu referire la celelalte lovituri s-ar fi impus a fi reliefate probele având în vedere că martorii audiaţi au evidenţiat diferite variante.

Incidentul s-a petrecut repede iar martorii s-au temut şi au plecat, rămânând doar puţine elemente de identificare. Unii martori au relatat că au văzut când partea vătămată a fost lovită iar alţii nu. Nu este certă modalitatea de acţionare a inculpaţilor. Iniţial s-a statuat că toţi inculpaţii au lovit victima cu bâta, însă ulterior instanţa de fond a stabilit că doar inculpatul H.R.I. a aplicat această lovitură.

În actul medico-legal s-a concluzionat că leziunile suferite de partea vătămată nu i-au pus în pericol viaţa, acesta fiind un element definitoriu.

Este utilă schimbarea încadrării juridice a faptelor având în vedere că activitatea infracţională a unui inculpat este diferită de activitatea celorlalţi inculpaţi.

2. Din probele administrate rezultă în mod cert că martorii nu s-au deplasat din zonă şi nu au fost atrase alte persoane în incident, iar simpla prezenţă a două grupuri care se încăierau nu impune calificarea incidentului ca fiind ultraj contra bunelor moravuri.

Cu referire la cuţitul deţinut şi nefolosit arată că unii martori nici nu au putut indica dacă l-au văzut.

Cu privire la recursul parchetului s-a solicitat admiterea acestuia, în situaţia respingerii apelurilor inculpaţilor.

VI. Inculpatul I.R. a solicitat:

- a se dispune achitarea inculpatului pentru toate faptele reţinute în sarcina sa fiind incident principiul in dubio pro reo;

Referitor la apelul parchetului solicită a fi respins ca nefondat întrucât în cauză nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie iar cu privire la apelul părţii civile solicită a fi respins.

Cu cheltuieli judiciare.

În motivarea apelului s-au învederat următoarele:

- procurorul s-a considerat sesizat din oficiu cu o faptă ce ţine de competenţa Tribunalului Sibiu - respectiv tentativă la infracţiunea de omor.

- în ceea ce priveşte începerea urmăririi penale nu există nici un element pentru a atrage competenţa organului de parchet;

- procurorul a efectuat urmărirea penală raportat la infracţiunea de vătămare corporală şi a trimis inculpatul în judecată pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat.

Pe fondul cauzei a arătat că premisele de la care se porneşte starea de fapt sunt următoarele:

1. existenţa unui conflict între două grupuri de tineri, găşti de cartier, fără nici un fel de justificare, constând în excese ale tinerilor care au devenit bărbaţi;

A susţinut că atât procurorul, cât şi instanţa de fond au încălcat principiul in dubio pro reo şi au forţat latura obiectivă şi latura subiectivă a infracţiunilor.

2. Actele de probaţiune duc la concluzia că toate persoanele prezente la incident au dat dovadă de imaturitate.

A arătat că autorul colectiv reprezintă creaţia procurorului şi a instanţei de judecată întrucât, în realitate nu a existat o intenţie comună a autorilor.

Nu există în speţă coautori, fiecare inculpat are calitatea de autor şi răspunde pentru fapta proprie. Cu referire la inculpatul I.R. a susţinut că nu există probe de vinovăţie, astfel că operează prezumţia de nevinovăţie. Acest inculpat a coborât din maşină şi a fost prezent când a fost supusă partea civilă agresiunii. Susţine că un ciob de sticlă a fost transformat de către instanţa de fond într-o armă albă. Cu privire la inculpatul I.R. nu există nicio probă directă, iar pentru simpla sa prezenţă la locul incidentului nu se poate dispune condamnarea, fără a se dovedi gestul concret care atestă intenţia directă sau indirectă la comiterea faptei.

A precizat că nu solicită schimbarea încadrării faptei, referitor la tentativa la infracţiunea de omor, ci evidenţiază că urmărirea penală s-a efectuat pentru o altă faptă.

Cât priveşte infracţiunea privind deţinerea de armă albă - un ciob de sticlă aceasta nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului întrucât raportat la actul medico-legal nu există indicii cu privire la acest gen de tăietură.

Sub acest aspect a solicitat achitarea inculpatului pentru infracţiunea de port ilegal de arme albe, lipsind atât latura obiectivă, cât şi latura subiectivă.

În ceea ce priveşte infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri a precizat că răspunderea inculpaţilor nu se impune a fi colectivă, că membrii grupului părţii civile au fugit, rămânând doar partea civilă, că incidentul a durat aproximativ 2 - 3 minute, în rechizitoriu reţinându-se în mod greşit că a durat minute în şir.

Cu privire la tentativa la infracţiunea de omor calificat susţine că actul medico - legal exprimă realitatea în sensul că partea civilă a suferit multiple leziuni, traumatice, acestea fiind cauzate cu siguranţă de inculpatul H.R.I., cu bâta. Ceilalţi inculpaţi au luat câte un băţ dintr-o tufă iar singurul martor ocular nu a fost audiat întrucât organele judiciare nu au făcut suficiente demersuri pentru a-l aduce.

Cât priveşte a doua categorie de leziuni suferite de partea vătămată, respectiv cele costale, a arătat că acestea sunt de cădere şi apropiate de zonele vitale însă acestea şi dinamica producerii lor trebuie scoase din context referitor la vinovăţia inculpatului I.R. În ceea ce priveşte fracturile membrelor superioare, acestea denotă leziuni de autoapărare.

Nu s-a stabilit de către instanţă dacă loviturile au fost cu tăişul toporului sau cu muchia acestuia. Toţi martorii au declarat că la momentul când inculpatul H.R. a aplicat lovitura părţii vătămate, aceasta se afla în picioare.

Curtea analizând sentinţa atacată potrivit motivelor de apel formulate precum şi analizând cauza din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen. a constatat că apelurile formulate sunt întemeiate.

Analizând cu prioritate motivul de apel invocat de apelantul inculpat I.R. privind necompetenţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu de a efectua urmărirea penală în prezenta cauză cu motivarea că iniţial a fost începută urmărirea penală pentru infracţiunea de vătămare corporală infracţiune care nu se află în competenţa acestui parchet Curtea a reţinut că această susţinere este nefondată.

Astfel din Dosarul de urmărire penală nr. 491/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a constatat că prin Rezoluţia din 31 iulie 2012 a fost începută urmărirea penală faţă de inculpaţi pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.,şi infracţiunea de port fără drept a instrumentelor confecţionate pentru lovire sau tăiere în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prev. de art. 2 pct. 1¹ din Legea nr. 61/1991.

În raport de tentativa la infracţiunea de omor calificat competenţa de urmărire penală revine potrivit art. 209 alin. (3) procurorului corespunzător instanţei căreia îi revine competenţa de a soluţiona pe fond cauza.

Sub aspectul stării de fapt, instanţa de apel a constatat că aceasta a fost în mod corect reţinută de instanţa de fond în acord cu probele administrate în cauză precum şi cu declaraţiile inculpatului H.R.I. de recunoaştere a faptelor şi declaraţiei părţii civile D.L.

În baza propriei verificări instanţa de apel a constatat că în noaptea de 30/31 iulie 2012, în jurul orelor 4:30 - 05:00 în oraşul Cisnădie la intersecţia străzilor Piaţa Nouă cu Măgurii, în timp ce partea civilă D.L. şi martorii C.M.I, R.O.I., R.E., R.R. şi I.D.A. stăteau pe trotuar la discuţii au fost atacaţi de cei cinci inculpaţi, care au coborât lângă ei din autoturismul condus de către inculpatul H.R. înarmaţi cu un topor, bâte şi cu cuţit.

Inculpatul H.P. i-a aplicat martorului C.M. o lovitură cu bâta pe care o avea asupra sa, acţiune în urma căreia tineri în direcţie opusă, partea civilă fiind urmărită de către cei cinci inculpaţi.

Ajunsă din urmă de către inculpatul H.R., victima a fost lovită de către acesta cu muchia toporului în unul din membrele inferioare, iar după căderea sa la pământ a fost lovită în continuare de către acest inculpat, inclusiv asupra capului, lovituri pe care victima a încercat să le pareze prin interpunerea antebraţelor, inculpatului alăturându-i-se imediat şi ceilalţi inculpaţi, care timp de mai multe minute, împreună i-au aplicat părţii civile lovituri cu obiectele contondente cu care erau înarmaţi, cu pumnii şi cu picioarele, după care au abandonat victima în stradă deşi aceasta era într-o deosebit de gravă şi necesita îngrijiri medicale de urgenţă.

Urmare agresiunii victima a suferit un politraumatism prin agresiune cu leziuni traumatice craniene, fractura oaselor antebraţului stâng, fracturi costale, fiind necesară internarea sa în Spitalul Clinic Judeţean Sibiu şi supunerea ei unei intervenţii chirurgicale, leziuni care au necesitat pentru vindecare 50 - 55 de zile de îngrijiri medicale, viaţa acestuia nefiind pusă în primejdie.

În drept fapta inculpaţilor H.R.I., H.P.Ş., D.I.O., M.M.S., I.R., care au lovit-o pe partea vătămată cu un topor în cazul inculpatului H.R.I. în unul din membrele inferioare lovitură care a determinat căderea părţii vătămată la pământ unde a fost lovit în continuare de acelaşi inculpat, lovituri de care partea vătămată a încercat să se apere prin interpunerea mâinilor precum şi de restul inculpaţilor cu picioarele şi cu bâtele de către restul inculpaţilor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.

În ce priveşte cererea inculpaţilor de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. cu motivarea că probatoriul administrat în cauză şi actele medico-legale nu dovedesc existenţa intenţiei de a ucide partea vătămată ci doar că inculpaţii au acţionat cu intenţia de a aplica o corecţie părţii vătămate, în condiţiile în care lovitura cu toporul a vizat zona membrelor inferioare iar viaţa victimei nu a fost pusă în pericol, Curtea a reţinut în acord cu instanţa de fond că cererea este nefondată.

În speţă, situaţia de fapt a fost stabilită în principal pe baza declaraţiilor de martori, a declaraţiei părţii vătămate, a declaraţiei inculpatului H.R.I. şi a raportului de constatare medico-legal nr. 330/II/a//34 eliberat de Serviciul de Medicină Legală Sibiu.

Astfel, a reţinut că declaraţia părţii vătămate D.L. se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv C.M.I, R.E., R.P.C, N.I., S.N.P, D.A şi confirmă săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor.

Astfel în ce priveşte infracţiunea de tentativă de omor, contrar apărărilor inculpaţilor care au avansat ipoteza că aceştia prin modul şi zonele în care au aplicat lovituri părţii vătămate, nu au intenţionat să suprime viaţa victimei, Curtea a constatat că în cauză este dovedit, dincolo de orice îndoială, că inculpaţii fără un motiv anume, înarmaţi cu obiecte vulnerante-topor şi bâte, au atacat şi i-au aplicat numeroase lovituri pe toată zona corpului părţii civile.

Potrivit declaraţiei părţii vătămate inculpaţii au coborât din maşină fiecare înarmaţi cu câte un obiect vulnerant, respectiv inculpatul H.R.I. cu un topor, inculpaţii H.P.Ş., D.I.O. cu bâte, M.M.S. cu un cuţit iar I.R. cu o sticlă spartă.

În continuare partea vătămată a declarat ”… Aceştia au coborât din maşină şi s-au năpustit asupra noastră … Prima dată m-a lovit inculpatul H.R. cu un toporul în picior, după ce m-am ferit întrucât acesta intenţiona să mă lovească la nivelul capului. H.P. a mers spre ceilalţi prieteni ai mei, iar ceilalţi m-au atacat pe mine,întrucât nu am reuşit să fug fiind lovit la picior. Am reuşit să mă deplasez aproximativ 3 m dar am fost ajuns de inculpaţi, i-ar H.R. m-a lovit cu toporul la nivelul capului şi în mână întrucât am vrut să parez lovitura. În acel moment am fost lovit cu bâta în spate de al patrulea băiat pe care nu ştiam cum îl cheamă dar azi îl recunosc ca fiind inculpatul D.I., iar apoi m-a H.P. care m-a lovit cu bâtă la nivelul abdomenului. Am fost lovit cu pumni şi picioarele …”

De asemenea martorii audiaţi au descris în mod amănunţit modul de desfăşurare al incidentului după cum urmează:

Martorul C.M.I. a declarat ”… din maşină a coborât H.R. cu un topor în mână, H.P. cu o bâtă, a lui Ş. (inculpatul M.M.S.) avea cuţit, iar R. (inculpatul I.R.) avea o sticlă. Al cincilea băiat fiind C. şi care avea bâtă şi pe care-l identific ca fiind inculpatul D.I. …. Am văzut că victima a fost lovită de H.R. peste picior cu toporul, a căzut jos, după care l-au lovit toţi care cu ce aveau asupra lor inclusiv cu picioarele … Eu am văzut că toţi inculpaţii au lovit victima.”

Martorul R.E. a declarat ”La un moment dat maşina inculpaţilor a trecut pe lângă noi iar după 5 - 10 minute au revenit au coborât lângă noi, H.R. a coborât cu toporul, H.P. avea o bâtă, au mai coborât încă trei băieţi, C. a coborât cu o bâtă, R. cu o bâtă …… Inculpaţii l-au atacat pe martorul C., pe D. şi au încercat fiecare să atace pe cineva.”

Martorul R.P.C. a confirmat aceeaşi stare de fapt arătând că „Eu de la prietenii cu care eram am înţeles că tinerii care au coborât din maşină erau înarmaţi unii cu topor, alţii cu bâte,dar eu personal nu am văzut acest lucru. Am auzit strigăte … Strigătele pe care le-am auzit erau de durere … Eu m-am speriat când am auzit sticla că s-a spart şi am crezut că va fi o bătaie. ”Martorul S.N.P. declară ”În dimineaţa zilei de 31 iulie 2012 cu martorii N. şi R. mă deplasam dinspre zona lac spre Cisnădie pe str. M. … Apoi am observat că un grup de tineri băteau o persoană. Cei care au atacat victima erau 3 sau 4 persoane …. unul dintre aceşti atacatori avea o bâtă în mână. A doua zi am aflat din spusele celor care au asistat la incident că unul a avut şi un topor. ”De asemenea martorul I.D.A. „Din maşină a coborât un băiat cu un topor, doi băieţi cu câte o bâtă iar restul nu am mai văzut întrucât am luat-o la fugă … Atacatorii au fugit doar după D.L. … Am găsit partea vătămată la 2 m de gard aşa încât nu cred că s-ar fi putut lovi de acesta …”

La rândul său inculpatul H.R. a recunoscut în procedura reglementată de art. 320¹ C. proc. pen. starea de fapt aşa cum a fost descrisă prin rechizitoriu, recunoscând implicit activitatea infracţională desfăşurată de restul coinculpaţilor .

Faţă de aceste probe care au răsturnat prezumţia de nevinovăţie a inculpaţilor precum şi faţă de faptul că inculpaţii nu au răsturnat aceste probe şi nu şi-au dovedit nevinovăţia, Curtea a constatat că apărările inculpaţilor sunt nedovedite.

Analizând în continuare criticile formulate de inculpaţi privind încadrarea juridică a infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat Curtea a reţinut că deşi, potrivit raportului de constatare medico-legal leziunile produse părţii vătămate nu i-au pus în primejdie viaţa, existenţa acestui raport nu infirmă soluţia instanţei de fond şi nu conduce la concluzia unei erori grave de fapt.

S-a reţinut că acest raport confirmă leziunile traumatice craniene, toracice şi la nivelul membrelor cauzate părţii vătămate, produse prin lovire cu corpuri dure între care posibil şi corp de formă alungită şi care au necesitat 50 - 55 de zile de îngrijiri medicale.

Acceptând concluziile raportului de constatare medico-legal invocate de inculpaţi, fapta acestora întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiune de omor calificat, chiar dacă actul medical opinează că leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei, întrucât cele două noţiuni de „punere în primejdie a vieţii” şi de „tentativă la omor” sunt total diferite, prima depinzând de aspectele medicale, cea de-a doua de contextul juridic al producerii faptei sub aspectul tentativei. S-a reţinut că sub aspectul încadrării juridice, esenţial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă la omor calificat ori în vătămare corporală gravă este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care a săvârşit fapta.

Dacă în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta acţionează cu intenţia de ucidere.

Deşi s-a reţinut că infracţiunea prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen. poate avea ca element subiectiv şi intenţia depăşită, în acest caz, s-a apreciat că făptuitorul a acţionat nu cu intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate, ci cu intenţia generală de a o vătăma, rezultatul mai grav - punerea în primejdie a vieţii persoanei - fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar şi caracteristică pentru forma mixtă de vinovăţie „praeterintenţia" (intenţie depăşită).

Curtea a reţinut că în cazul infracţiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve - prin natura şi împrejurările în care au fost săvârşite - că inculpatul a avut intenţia specifică de omor, iar nu intenţia generală de a vătăma.

Astfel, s-a reţinut că în cauză există tentativă la omor şi nu vătămare corporală, întrucât inculpaţii au acţionat în aşa mod încât au provocat leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei şi au folosit instrumente specifice uciderii, respectiv topor şi bâte. S-a arătat că nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional.

S-a apreciat că forma şi modalitatea intenţiei, element al laturii subiective a infracţiunii, rezultă din materialitatea actului, printre altele, din relaţiile personale anterioare existente între inculpat şi victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului.

În cauză, fapta inculpaţilor de a fi aplicat părţii vătămate mai multe lovituri cu topor, bâte şi picioare, constituie tentativă la infracţiunea de omor, viaţa victimei fiind salvată numai prin asistenţa medicală calificată şi de urgenţă ce i s-a asigurat, deci un element independent de fapta inculpaţilor, pe plan subiectiv aceştia trebuind să prevadă că ar fi putut produce moartea.

Analizând în continuare criticile formulate de inculpaţi cu privire la greşita reţinere în sarcina lor a infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice cu motivarea că lipseşte latura obiectivă întrucât incidentul nu a tulburat ordinea şi liniştea publică cu motivarea că nu au fost prezente multe persoane pe stradă, iar cei care au fost prezenţi nu s-au speriat, Curtea a reţinut că această critică este nefondată raportat la probele dosarului.

Potrivit art. 321 C. pen., constituie infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fapta persoanei care, în mod public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea publică.

Din întreg materialul probator administrat în cauză - declaraţii de martori, declaraţiile inculpaţilor şi ale părţii vătămate rezultă că acţiunile violente ale inculpaţilor au avut loc în stradă într-un loc iluminat, au produs larmă şi zgomot determinând temerea martorilor prezenţi la incident,precum şi deplasarea la faţa locului a unui echipaj de poliţie şi de salvare, ceea ce se circumscrie acţiunilor pe care le presupune existenţa infracţiunii prevăzută de art. 321 C. pen.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind nefondate şi criticile privind greşita reţinere a infracţiuni prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, instanţa de fond în mod legal a reţinut existenţa infracţiunii. Curtea a constatat că infracţiunea menţionată există atât sub aspectul laturii subiective în cauză fiind dovedită intenţia directă a inculpaţilor de a săvârşi această faptă cât şi sub aspectul laturii obiective.

Atâta vreme cât inculpaţii s-au înarmat cu obiecte vulnerante respectiv topor, bâte şi o sticlă spartă aceştia au prevăzut că portul armei în loc public ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a vreunei persoane ori ar tulbura ordinea şi liniştea publică, ceea ce sub aspectul laturii subiective constituie intenţie directă şi, deci elementele constitutive ale infracţiunii de port, fără drept, de armă albă, prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Conform art. 2 pct (1) din Legea nr. 61/1991, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă: „portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire (..)”.

Sintagma folosită de legiuitor, respectiv „dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă” trebuie interpretată în sensul că portul fără drept a cuţitului, pumnalului etc., este absorbit ca element constitutiv sau ca circumstanţă agravantă în conţinutul infracţiunii complexe.

Or, prin dispoziţiile art. 175 C. pen. (omorul calificat) nu este incriminată, ca element constitutiv sau ca circumstanţă agravantă, fapta de a purta, fără drept, un instrument apt să provoace moartea.

De altfel, deosebiri între cele două infracţiuni se regăsesc şi în ceea ce priveşte obiectul ocrotirii juridice.

Astfel, în cazul infracţiunii de omor, obiectul juridic generic îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi normală desfăşurare sunt condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.

În cazul infracţiunilor prevăzute în legea specială, obiectul juridic generic îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi normală desfăşurare impun o atitudine civilizată şi respect faţă de normele de morală şi conduită socială.

Faţă de toate considerentele expuse mai sus, Curtea de apel, în conformitate cu probele analizate a constatat că instanţa de fond a reţinut o corectă încadrare juridică a infracţiunilor săvârşite de inculpaţi.

Analizând în continuare individualizarea judiciară a pedepselor Curtea a constatat că instanţa de fond la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpaţilor H.P.Ş., D.I.O., M.M.S. şi I.R.I. pentru infracţiunea prev. de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, a aplicat pedepse peste limita legală ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. care presupun reducerea sub minimul special de 3 luni prevăzut de lege pentru această infracţiune.

În raport de acest minim şi prin valorificarea criteriilor generale înscrise în art. 72 C. pen., privind individualizarea judiciară a pedepsei Curtea a aplicat inculpaţilor câte o pedeapsă de 2 luni închisoare.

De asemenea, raportat la această infracţiune, constatând că în cauză nu s-au reţinut în concurs atât cauze de agravare cât şi de atenuare a răspunderii penale pentru a atrage incidenţa disp. art. 80 C. pen. a înlăturat dispoziţiile art. 80 C. pen. reţinute în defavoarea inculpaţilor H.P.Ş., D.I.O., M.M.S. şi I.R.I. cu referire la infracţiunile de port fără drept de obiecte confecţionate pentru lovire sau tăiere în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prev. de art. 2 pct. 1 Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen.

Criticile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu privind greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat s-a apreciat ca fiind nefondate.

Curtea a reţinut că instanţa de fond, procedând la individualizarea pedepsei, a valorificat criteriile generale înscrise în art. 72 C. pen., pe lângă limitele de pedeapsă stabilite de textul incriminator, de pericolul socialmente grav al faptei, de împrejurările în care fapta s-a comis acordat relevanţă datelor ce caracterizează persoana inculpaţilor care se află la prima incidenţă cu legea penală,sunt persoane tinere, acestea fiind de natură a-i crea convingerea că prin cuantumul pedepselor aplicate, poate să conducă la realizarea scopului pedepsei.

S-a mai constatat că în mod incorect instanţa de fond a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor rezultante de 4 ani închisoare aplicate inculpaţilor H.P.Ş., D.I.O., M.M.S. şi I.R. pentru încălcarea prev. art. 86¹ alin. (2) care dispune că suspendarea sub supraveghere poate fi acordată în cazul concursului de infracţiuni dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani.

De asemenea, a apreciat ca fiind neîntemeiate şi criticile inculpaţilor privind greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate pentru tentativă de omor calificat întrucât în cauză s-a aplicat o pedeapsă sub minimul special iar în cauză nu s-a dovedit existenţa unor circumstanţe pozitive deosebite care să formeze convingerea instanţei că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic decât cel de 4 ani aplicat ar fi în măsură să asigure atât prevenţia cât şi reeducarea acestora.

Curtea a reţinut că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunii şi circumstanţelor personale ale recurenţilor inculpaţi.

Este neîndoielnic că fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracţiune, precum şi împrejurările în care a fost comisă şi modul de acţionare.

S-a mai reţinut că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci şi un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.

Astfel, pedeapsa are şi o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi comportamentul făptuitorului.

Cu privire la critica referitoare la greşita obligare a inculpatului la plata despăgubirilor materiale către partea vătămată, s-a arătat că în mod corect s-a stabilit că, raportat la perioada în care aceasta a fost internată, la disconfortul şi suferinţele fizice şi psihice la care a fost supusă, acordarea unor daune materiale şi morale este justificată,

Aşa fiind, a arătat că o reindividualizare a pedepselor nu se impune, sancţiunile aplicate de instanţă fiind în măsură să satisfacă scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Analizând în continuare apelul părţii civile, Curtea a constatat că daunele morale acordate nu sunt suficiente, raportat la perioada în care aceasta a fost internată, la disconfortul şi suferinţele fizice şi psihice la care a fost supusă, acordarea unor daune morale în cuantum de 50.000 RON este justificată, proporţională şi echitabilă.

Pentru considerentele arătate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, partea civilă şi inculpaţi au fost admise, a fost desfiinţată Sentinţa penală nr. 23 din 26 februarie 2013, în parte numai sub următoarele aspecte:

- al individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpaţilor H.P.Ş., D.I.O., M.M.S. şi I.R.I. pentru infracţiunea prev. de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991,

- al individualizării judiciare a modalităţii de executare a pedepselor rezultante aplicate inculpaţilor H.P.Ş., D.I.O., M.M.S. şi I.R.I.,

- al cuantumului daunelor morale acordate părţii civile D.L.,

- al omisiunii acordării cheltuielilor judiciare aceleiaşi părţi civile.

şi rejudecând în fond în aceste limite:

A descontopit pedepsele rezultante de 4 ani închisoare pedeapsă principală şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani aplicate inculpaţilor H.P.Ş., D.I.O., M.M.S. şi I.R.I. în elementele lor componente, respectiv în pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. art. 74 lit. a) C. pen. şi cu aplicarea art. 76 lit. a), art. 80 C. pen., şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., art. 80 C. pen., şi pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept a instrumentelor confecţionate pentru lovire sau tăiere în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prev. de art. 2 pct. 1 Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., art. 80 C. pen.

A înlăturat dispoziţiile art. 80 C. pen. reţinute în defavoarea inculpaţilor H.P.Ş., D.I.O., M.M.S. şi I.R.I. cu referire la infracţiunile de port fără drept de obiecte confecţionate pentru lovire sau tăiere în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prev. de art. 2 pct. 1 Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen.

A redus pedepsele aplicate acestor inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de obiecte confecţionate pentru lovire sau tăiere în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor prev. de art. 2 pct. 1 Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., de la 1 an închisoare la 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpaţilor H.P.Ş., D.I.O., M.M.S. şi I.R.I. în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare alături de care a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, pedepse ce vor fi executate efectiv.

A înlăturat dispoziţiile prev. de art. 86¹, art. 86² şi art. 86³, art. 86⁴ şi art. 71 alin. (5) C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpaţilor H.P.Ş., D.I.O., M.M.S. şi I.R.I.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului H.R.I.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului H.R.I. durata reţinerii şi a arestării preventive începând cu data de 31 iulie 2012 până la 14 mai 2013.

A majorat daunele morale acordate părţii civile D.L. de la suma de 25.000 RON la suma de 50.000 RON şi a obligat pe toţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei astfel majorate.

În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre inculpaţi să plătească părţii civile D.L., cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate la prima instanţă, câte 608 RON.

A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul H.R.I. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul H.R.I. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în apel.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate în apel au rămas în sarcina statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 93/2013 a Curţii de Apel Alba Iulia au declarat recurs inculpaţii H.R.I., H.P.Ş., D.I.O., M.M.S. şi I.R.I.

Recurenţii inculpaţi H.R.I. şi H.P.Ş. au invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. solicitând schimbarea încadrării juridice dată faptei din tentativă la infracţiunea de omor în infracţiunea de vătămare corporală şi condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunea de vătămare corporală, ultraj contra bunelor moravuri şi folosirea fără drept a unui instrument de lovire.

Recurenţii inculpaţi D.I.O. şi I.R.I., prin apărător ales P.M., au invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² şi pct. 12 C. proc. pen.

Au criticat hotărârea instanţei de apel pentru greşita condamnare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. şi art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Au mai invocat greşita aplicare a legii raportat la aplicarea art. 372 C. proc. pen. pentru că li s-a agravat situaţia personală în propria cale de atac şi în apel Parchetului.

Au solicitat achitarea lor în baza art. 10 lit. d) pentru infracţiunea prev. de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Inculpatul I.R.I., prin apărător ales V.V. a invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² şi pct. 12 C. proc. pen.

Pentru cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. a) C. pen. A mai solicitat trimiterea cauzei la Tribunalul Sibiu pentru audierea unor martori şi efectuarea unei expertize medico-legale.

A solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor în vătămare corporală gravă.

Inculpatul M.M.S., deşi nu a depus motivele de recurs în scris, oral la acest termen a invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. arătând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 şi art. 321 C. pen.

Examinând cauza de faţă, respectiv hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate pentru următoarele considerente:

Analiza recursurilor inculpaţilor se va face prin raportare la modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013.

I. În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul inculpat M.M.S., acesta a invocat, prin intermediul apărătorului în cadrul dezbaterilor cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. arătând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale inf. prev. de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 şi art. 321 C. pen., Înalta Curte constată că recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de noile reglementări procedural penale.

Înalta Curte constată că până la data de astăzi, respectiv, 5 decembrie 2013, primul termen de judecată fiind la 24 octombrie 2013, când în prezenta cauză s-a constatat stare de judecată, recurentul inculpat M.M.S. nu a depus motivele de recurs, încălcându-se dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen., care prevăd că: „motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată", sub sancţiunea neluării în considerare a cazurilor de casare care nu se iau în considerare din oficiu conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.

Înalta Curte mai constată că prevederile art. 385¹⁰ C. proc. pen., stabilesc condiţiile de formulare a motivelor de recurs astfel:

Dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (1) C. proc. pen. prevăd că recursul trebuie să fie motivat.

Dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. prevăd că motivele de recurs se formulează în scris pin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2²) C. proc. pen. prevăd că în cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3), se iau în considerare din oficiu.

Dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (3) C. proc. pen. prevăd că dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut de art. 385⁶ alin. (3), când recursul poate fi motivat şi oral în ziua judecăţii.

În cauza de faţă, Decizia penală nr. 93/A din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost pronunţată la data de 14 mai 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, „lege privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 143/2010 privind Codul de procedură civilă”, publicată în M. Of., Partea I nr. 89 din 12 februarie 2013.

Astfel, dispoziţiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, sunt aplicabile cauzelor penale soluţionate prin hotărâri împotriva cărora se poate formula calea de atac a recursului, după data intrării în vigoare a prezentei legi menţionate anterior.

Cum, în prezenta cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (3) C. proc. pen., nefiind vorba de un recurs devolutiv, şi, de asemenea, nefiind incidente nici dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2²) C. proc. pen. pentru a se lua în discuţie din oficiu cazurile de casare prev. de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen, recurentele aveau obligaţia instituită de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. să formuleze, în scris, pin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, motivele de recurs care trebuiau depuse la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, ceea ce nu s-a realizat.

Motivele de recurs nefiind depuse la dosarul cauzei conform normelor procedurale penale expres şi limitativ prevăzute de lege, Înalta Curte constată că instanţa de recurs nu-şi poate exercita controlul judiciar asupra recursului declarat de inculpatul M.M.S. împotriva Deciziei penale nr. 93/A din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, fiind împiedicată, în egală măsură, să procedeze şi la efectuarea controlului judiciar asupra hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs ce trebuiau depuse la dosarul cauzei înlăuntrul termenului prevăzut şi instituit de normele penale actuale.

II. Referitor la recursurile declarate de inculpaţii H.R.I. şi H.P.Ş., I.R.I. privind greşita încadrare juridică dată, în tentativă la infracţiunea de omor în loc de infracţiunea de vătămare corporală gravă şi solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul arătat, Înalta Curte constată că această critică nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. şi nici nu poate forma obiect de analiză în recurs.

Prin invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. nu se poate pune în discuţie existenţa faptelor în materialitatea lor sau să se facă o reapreciere a probelor prin care să se stabilească o altă situaţie de fapt, deoarece acest motiv de recurs, conform voinţei legiuitorului, ulterior judecării apelului nu mai este îndrituit să reexamineze probatoriul administrat şi să modifice situaţia de fapt în cauza penală. Controlul judiciar în recurs după adoptarea Legii nr. 2/2013 vizează exclusiv aspecte de aplicare a legii la faptele reţinute de instanţele anterioare.

Acest motiv de recurs presupune analizarea de către instanţa de control judiciar a eventualelor motive de nesocotire a unor dispoziţii de drept în soluţionarea cauzei, care ţin de legalitatea deciziei atacate, însă Înalta Curte constată că legalitatea hotărârii nu a fost afectată.

Având în vedere că, recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al dispoziţiilor art. 385⁹ C. proc. pen., cadru legal adus prin noile modificări ale Legii nr. 2/2013, iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, aceste critici nu se vor analiza.

III.Cu privire la recursurile declarate de inculpaţii D.I.O. şi I.R.I., Înalta Curte constată că nici acestea nu sunt fondate având în vedere următoarele considerente:

1). Primul caz de casare invocat de recurenţii inculpaţi a vizat disp. art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., privind greşita condamnare a inculpaţilor pentru săvârşirea inf. prev. de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 şi prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., solicitând achitarea ambilor inculpaţi în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., susţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive pentru cele două infracţiuni menţionate anterior pentru care a fost condamnat, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul I.R.I. (potrivit criticii celui de-al doilea avocat al acestuia, V.V.). Au criticat hotărârea atacată întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura obiectivă

2). Cel de-al doilea caz de casare vizează disp. art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

În cadrul acestui caz de casare apărătorul celor doi inculpaţi, avocat P.M. a criticat hotărârea atacată invocând:

a) greşita aplicare a legii raportat la art. 372 C. proc. pen. deoarece în propria cale de atac şi în apelul Parchetului s-a agravat situaţia personală a acestora, instanţa trebuind să reducă pedeapsa şi să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;

b). a mai criticat în cadrul aceluiaşi motiv de casare pe latură civilă în sensul greşitei aplic, a disp. art. 1349 şi art. 1357 C. civ. susţinând că, cuantumul acordat de instanţa de apel pe latură civilă în sarcina inculpaţilor este prea mare.

c). a mai criticat hotărârea pronunţată în apel pentru greşita aplicare a disp art. 33 şi art. 72 C. proc. pen..

d). Apărătorul ales al inc. I.R.I., avocat V.V. în cadrul cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sibiu şi dispunerea administrării unor probe suplimentare, respectiv audierea martorei C.C.G., şi dispunerea efectuării unei expertize medico-legale acre să vizeze dinamica producerii leziunilor costale care se puteau produce prin cădere

e). în cadrul aceluiaşi caz de casare apărătorul ales al inc. I.R.I., a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală

1. Cu privire la cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen.. invocat de cei doi inculpaţi, Înalta Curte reţine că nu este fondat pentru următoarele considerente,

Situaţia de fapt, aşa cum a fost descrisă, a fost judicios stabilită de instanţa de apel, iar faptele prev. de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 şi prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., sunt pe deplin dovedite din probele administrate, respectiv, declaraţiile inc. H.R.I. (declaraţia de la termenul de judecată din data de 24 octombrie 2012 moment la care a recunoscut faptele) şi declaraţiile părţii civile D.L., declaraţiile martorilor audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti C.M.I., R.E., R.P.C., N.I., S.N.P., D.A., Raportul de constatare medico-legală nr. 339/II/a/34 emis de Serviciul de Medicină Legală Sibiu, dar şi în cursul urmăriri penale declaraţiile fiind consemnate la dosar, procesul-verbal de constatare întocmit de Poliţia Oraşului Cisnădie.

Nu pot fi primite criticile potrivit cărora faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor sau că faptele nu există, având în vedere întregul material probator administrat, care în opinia apărării ar trebui desfiinţat în baza unei singure supoziţii de nevinovăţie invocată de cei doi inculpaţi D.I.O. şi I.R.I., care de altfel nu se coroborează cu niciuna din probele administrate.

Astfel, simpla afirmaţie a celor doi inculpaţi în sensul că nu sunt vinovaţi de săvârşirea faptelor prev. de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 şi prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., sau că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni nu poate fi acceptată de instanţa de recurs ca fiind adevărată atâta vreme cât aceasta ar fi singura depoziţie în totală contradicţie cu întreg materialul probator administrat şi amintit anterior.

2. lit. a) Nu este întemeiată nici critica cu privire la cel de-al doilea caz de casare ce vizează disp. art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. cuprins în cadrul prezentelor considerente la pct. 2 lit. a) în sensul greşitei aplicări a legii raportat la art. 372 C. proc. pen. deoarece în propria cale de atac şi în apelul Parchetului s-a agravat situaţia personală a inculpaţilor, instanţa trebuind să reducă pedeapsa şi să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;

Înalta Curte constată că potrivit legii, instanţa de apel, soluţionând cauza, nu putea crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel.

Principiul neagravării situaţiei în propriul apel se aplică atât la judecarea apelului, cât şi cu prilejul rejudecării în fond după casare, cât şi în cazul recursului.

De asemenea, principiul arătat se aplică şi în cazul exercitării apelului de către procuror în favoarea unei părţi.

Înalta Curte, constată că deşi critica inculpaţilor este fundamentată potrivit principiului de drept procesual "non reformatio in pejus", în sensul că instanţa de judecata nu poate crea o situaţie mai grea pentru partea care a declarat apel sau recurs, de fapt este criticată modalitatea de executare a pedepsei dispusă de instanţa de apel în sarcina inculpaţilor, respectiv prin înlăturarea 86¹, 86², 86³, 86⁴ C. pen., aceştia urmând să execute efectiv aceiaşi pedeapsă de 4 ani închisoare (menţinută în acelaşi cuantum ca la instanţa de fond).

De asemenea, apelurile celor doi inculpaţi au fost admise sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate acestora pentru infracţiunea prev. de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61 /1991 în sensul că pedeapsa a fost redusă de la 1 an închisoare la 2 luni închisoare, astfel încât nu se poate pune problema de agravarea situaţie juridice a inculpaţilor în propria cale de atac.

Prin urmare, este criticată individualizarea judiciară a pedepsei din perspectiva modalităţii de executare a pedepsei în sensul cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede, în alin. (2¹), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 14 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Aşa fiind, se constată că unul dintre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 385⁹ C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, inculpaţii I.R.I. şi D.I.O. au criticat decizia penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei modalităţii de executare a pedepsei respectiv, în regim de detenţie în loc de suspendare sub supraveghere, cum reţinuse instanţa de fond, situaţie exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

2. b), c), d) Cu privire la criticile invocate de aceiaşi recurenţi în cadrul cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² cuprinse în conţinutul prezentelor considerente la pct. 2 lit. b), c) şi d), Înalta Curte constată că nici acestea nu sunt întemeiate.

Astfel, criticile din cadrul aceluiaşi motiv de casare privind cuantumul prea mare al daunelor acordate părţii civile D.L. prin greşita aplicare a disp. art. 1349 şi art. 1357 C. civ., pentru greşita aplicare a disp. art. 33 şi art. 72 C. proc. pen. şi rejudecarea cauzei de Tribunalul Sibiu şi dispunerea administrării unor probe suplimentare, respectiv audierea martorei C.C.G., şi dispunerea efectuării unei expertize medico-legale care să vizeze dinamica producerii leziunilor costale care se puteau produce prin cădere, nu sunt critici care să se circumscrie cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. raportat la modificările aduse prin Legea nr. 2/2013.

Aprecierea daunelor morale se stabilesc de către judecător raportat la disconfortul creat părţii vătămate, suferinţele fizice şi psihice la care a fost supusă aceasta astfel încât nu poate constitui o aplicare greşită a legii acest raţionament reglementat de normele procedural penale.

Casarea deciziei atacate şi dispunere readministrării probatoriului de către instanţa de fond nu poate constitui critică în cadrul cestui caz de casare, întrucât situaţia de fapt a fost stabilită, probatoriul administrat judicios coroborat astfel încât nu se mai poate interveni în cadrul acestui caz de casare invocat în restabilirea unor alte probe.

Nici critica privind greşita aplicare a disp. art. 33 C. proc. pen. nu poate fi analizată în cadrul acestui caz de casare invocat întrucât nu constituie un caz de nelegalitate din perspectiva acestor dispoziţii de casare.

2 lit. d). Cu privire la ultima critică adusă în cadrul aceluiaşi caz de casare de către apărătorul ales al inculpatului I.R.I., avocat V.V. care a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală, Înalta Curte constată că acesta a fost analizat la pct. II din prezentele considerente, în analizarea recursurilor inculpaţilor H.R.I. şi H.P.Ş., care vizau aceeaşi critică.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii H.R.I., H.P.Ş., D.I.O., M.M.S. şi I.R.I. împotriva Deciziei penale nr. 93/A/2013 din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului H.R.I., durata reţinerii şi arestării preventive de la 31 iulie 2012 la 5 decembrie 2013.

Va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor D.I.O., M.M.S. şi I.R.I., durata reţinerii, respectiv data de 31 iulie 2012.

Văzând şi dispoziţiile prev. de art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii H.R.I., H.P.Ş., D.I.O., M.M.S. şi I.R.I. împotriva Deciziei penale nr. 93/A/2013 din 14 mai 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului H.R.I., durata reţinerii şi arestării preventive de la 31 iulie 2012 la 5 decembrie 2013.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor D.I.O., M.M.S. şi I.R.I., durata reţinerii, respectiv data de 31 iulie 2012.

Obligă recurenţii inculpaţi H.R.I., H.P.Ş., D.I.O. şi I.R.I. la plata sumei de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat M.M.S. la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 decembrie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 3664/2013. Penal. Traficul de minori (Legea...		ICCJ. Decizia nr. 3684/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3859/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3859/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs