ICCJ. Decizia nr. 3994/2013. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3994/2013
Dosar nr. 2411/109/2012
Şedinţa publică din 12 decembrie 2013
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 938 din data de 6 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 2411/109/2012, s-a respins excepţia nulităţii absolute a actului de sesizare invocată de inculpat prin apărător, ca nefondată.
În baza art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.S., fiul lui I. şi L., născut în Călineşti, jud. Argeş, domiciliat în Piteşti, jud. Argeş la pedeapsa închisorii de 8 luni, cu executare în condiţiile art. 57 C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive din data de 06 martie 2012 până la data de 09 martie 2012, inclusiv.
S-a constatat că măsura obligării de a nu părăsi ţara luată împotriva inculpatului prin Încheierea din data de 09 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 1695/109/2012, a încetat.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.150 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care 50 RON onorariu avocat din oficiu, desemnat în baza împuternicirii avocaţiale nr. 2.445 din 07 mai 2012.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 10 aprilie 2012, pe rolul Tribunalului Argeş a fost înregistrat sub nr. 2411/109/2012, rechizitoriul nr. 78/P/2012 din 09 aprilie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatului C.S., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, în condiţiile art. 37 lit. b) C. pen..
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În data de 05 martie 2012, pe când se afla în parcarea complexului comercial K. din municipiul Piteşti, inculpatul C.S. l-a abordat pe numitul D.V.M., funcţionar public în cadrul Penitenciarului Colibaşi, şeful Biroului de Prevenire a Criminalităţii şi Terorismului din cadrul Penitenciarului Colibaşi, căruia i-a solicitat să îl ajute pe deţinutul A.C. încarcerat în Penitenciarul Colibaşi să obţină dreptul de a fi selecţionat la activităţi productive, oferindu-i în schimb motorină pentru părinţi, dar şi "un parfum, o aia, o aia", după cum rezultă din înregistrările ambientale depuse la dosar.
Din analiza materialului probator a rezultat că, la data de 01 februarie 2012, D.V.M., şeful Biroului de Prevenire a Criminalităţii şi Terorismului din cadrul Penitenciarului Colibaşi a sesizat prin denunţ penal Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, precizând următoarele:
La data de 02 decembrie 2011, denunţătorului i-a fost înaintată de către directorul Penitenciarului Colibaşi o listă cu deţinuţii care au solicitat selectarea la muncă, ale căror cereri urmau să fie analizate la data de 05 decembrie 2011 de Comisia de selecţionare la activităţi productive din cadrul Penitenciarului Colibaşi. Printre aceşti deţinuţi se afla şi A.C., zis "T.". Conform atribuţiilor de serviciu reglementate prin Hotărârea nr. 335/2009 a Directorului General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor denunţătorul a înaintat directorului Penitenciarului Colibaşi "un aviz negativ" în care a prezentat motivele pentru care selecţionarea la muncă a deţinutului A.C. prezintă anumite riscuri.
Denunţătorul D.V.M. a bănuit că despre faptul că a emis un aviz negativ cu privire la selecţionarea la muncă a deţinutului A.C. a aflat acesta din urmă, iar de la acesta şi persoanele din anturajul său, printre care şi C.S. Denunţătorul D.V.M. a precizat că dintre persoanele care fac parte din anturajul lui A.C. l-a cunoscut personal doar pe C.S., în anul 1998, când C.S. era deţinut în Penitenciarul Colibaşi pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor, iar denunţătorul era ofiţer în cadrul sectorului operativ din Penitenciarul Colibaşi. Din discuţiile purtate de cei doi în acea perioadă 1998 - 2000, denunţătorul a aflat că S.C. s-a născut sau a locuit în comuna Crângurile, jud. Dâmboviţa unde locuiesc şi părinţii denunţătorului. Din anul 2000 până în prezent denunţătorul şi C.S. s-au mai întâlnit o singură dată întâmplător în anul 2007, când au discutat câteva minute.
La data de 20 decembrie 2011, denunţătorul a fost sunat pe telefonul său de serviciu cu nr. 0741.265.xxx, de la numărul de telefon +40785.777xxx, fără să răspundă apelului după care a primit de la acelaşi număr de telefon un mesaj cu următorul conţinut: "sunt C.". La data de 27 ianuarie 2012, denunţătorul a fost sunat din nou pe telefonul de serviciu de la numărul de telefon +31685789xxx (prefix aferent Olandei) şi, deoarece nu a răspuns, a primit următorul mesaj: "să trăiască şefu mă bucur pentru promovarea dumneavoastră, sunteţi un om deosebit multă stimă şi respect S.C. sunt plecat vin la sfârşitul luni dau personal să vă felicit".
Denunţătorul a precizat că relaţiile personale pe care le-a avut cu C.D. (doar în perioada în care C. a fost deţinut în Penitenciarul Colibaşi) nu justifică trimiterea mesajului din data de 27 ianuarie 2011, iar complimentele cuprinse în acel mesaj îi creează denunţătorului convingerea că acesta a intenţionat să îl sensibilizeze pentru a-i cere un favor.
La data de 20 februarie 2012, ora 14:00 denunţătorul a primit un mesaj de la C.S., de la nr. de telefon 0785777xxx, acesta solicitându-i să aibă o întrevedere.
La data de 05 martie 2012, denunţătorul D.V.M. a acceptat să se întâlnească cu C.S., după ce anterior acesta sesizase organele de urmărire penală, discuţia dintre aceştia fiind înregistrată în mediul ambiental, în baza autorizaţiei nr. 69/2012 a Tribunalului Argeş. Cu această ocazie C.S. a insistat pe lângă D.V.M. pentru ca acesta să nu se opună selectării la muncă a deţinutului A.C., promiţându-i în schimb motorină pentru utilajele agricole deţinute de părinţii denunţătorului. C.S. a precizat că doreşte selectarea la muncă a deţinutului A.C pentru ca acesta să beneficieze mai repede de liberarea condiţionată.
Deşi denunţătorul a fost ferm în a respinge propunerea inculpatului, acesta din urmă a insistat lăsând să se înţeleagă şi faptul că singurul motiv pentru care deţinutul A.C. nu este selectat la muncă îl constituie opoziţia denunţătorului, deşi conform atribuţiunilor de serviciu, denunţătorul nu are rol decident într-o asemenea chestiune, putând formula doar o informare printr-un înscris cu caracter clasificat către directorul penitenciarului cu riscurile pe care le prezintă selectarea la muncă a unui deţinut, inculpatul confirmând astfel bănuiala denunţătorului că despre conţinutul informării sale au aflat persoanele din anturajul lui A.C. Văzând că denunţătorul nu i-a acceptat solicitarea, la finalul discuţiei, C.S. i-a solicitat denunţătorului să se mai întâlnească pentru a-i aduce " un parfum, o aia, o aia" denunţătorul refuzând şi de această dată.
Imediat după ce a avut întâlnirea cu denunţătorul C.S. a sunat o persoană neidentificată, aflată la postul telefonic 0762390xxx, căreia i-a comunicat că s-a întâlnit cu cineva pentru a-l scoate pe "T." din penitenciar însă nu a reuşit să rezolve nimic, precizându-i acestuia că mai are o variantă cu unul cu "o doctoră".
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei declarând că s-a întâlnit cu denunţătorul pentru a-i cere să îl selecţioneze la muncă pe A.C., însă nu i-a promis nimic în schimb acestuia. Inculpatul C.S. a declarat că i-a propus lui D.V. motorină contracost, întrucât nişte verişori ai săi i-au mai vândut în trecut acest produs părinţilor lui D.V. Cu privire la parfumul pe care i l-a promis la o eventuală următoare întâlnire, C.S. a declarat că avea în vedere un simplu gest de prietenie, fără să ceară ceva în schimb.
Având în vedere probatoriul administrat, astfel cum a fost analizat, instanţa de fond a considerat că acesta dovedeşte atât existenţa infracţiunii de dare de mită, cât şi vinovăţia inculpatului în comiterea acesteia, sub forma intenţiei directe.
S-a considerat că excepţia nulităţii absolute a actului de sesizare invocată de inculpat, prin apărător nu poate fi primită deoarece, în opinia instanţei de fond, denunţul aşa cu este reglementat de dispoziţiile art. 223 C. proc. pen., nu se limitează la sesizarea organelor de urmărire penală cu o faptă care a fost comisă, ci şi cu privire la o faptă ce urmează a fi comisă dacă există date suficiente în acest sens. Or, după cum rezultă din materialul probator asemenea date existau şi au constat în încercările repetate ale inculpatului de a lua legătura cu denunţătorul, împrejurări ce i-au alimentat acestuia din urmă suspiciunile cum că se încearcă coruperea acestuia şi care l-au dus în cele din urmă la formularea denunţului.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 78/2000, text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la 8 luni închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.
S-a reţinut că elementul material, al laturii obiective îl constituie acţiunea inculpatului de a-i promite denunţătorului D.V.M. foloase, respectiv motorină pentru a fi folosită de părinţii acestuia din urmă la muncile agricole, dar şi " un parfum, o aia, o aia", pentru ca denunţătorul, în calitatea acestuia de şef al Biroului de Prevenire a Criminalităţii şi Terorismului din cadrul Penitenciarului Colibaşi să nu se opună la selecţionarea la activităţi productive a deţinutului A.C., prietenul inculpatului, încarcerat în Penitenciarul Colibaşi. Scopul pentru care a făcut această promisiune era ca prin selectarea la asemenea activităţi, deţinutul A.C. să beneficieze de reducerea pedepsei prin considerarea ca executată prin muncă a pedepsei.
Urmarea imediată a constat în producerea unei stări de pericol pentru îndeplinirea corectă a activităţilor de serviciu ale numitului D.V.M., iar între elementul material şi urmarea imediată a existat o legătură de cauzalitate directă.
Infracţiunea, sub aspectul laturii subiective, a fost comisă cu intenţie directă, instanţa de fond considerând că inculpatul a fost conştient, în ciuda declaraţiilor ulterioare ale acestuia, că săvârşeşte un act de corupere al unui funcţionar public.
S-a reţinut şi aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen., deoarece, anterior comiterii faptei deduse judecăţii, inculpatul a mai suferit o condamnare la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 321 alin. (2) C. pen. şi art. 331 alin. (1) C. pen., prin Sentinţa penală nr. 27 din 23 mai 1989 a Tribunalului Militar Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 25 din 31 iulie 1989 a fostului Tribunal Suprem.
La individualizarea judiciară a pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv: limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator; gradul de pericol social concret al faptei reliefat de modul şi mijloacele folosite, împrejurările în care a fost comisă, scopul urmărit prin comiterea faptei, respectiv micşorarea pedepsei închisorii pentru un infractor periculos, valoarea relativ scăzută a foloaselor promise, urmările faptei ce au constat în starea de pericol pentru activităţile de serviciu ale denunţătorului; persoana inculpatului care este recidivist şi care nu şi-a recunoscut vinovăţia faţă de fapta imputată.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi inculpatul C.S.
Procurorul a criticat sentinţa pentru netemeinicie, întrucât instanţa de fond a aplicat în cauză o pedeapsă greşit individualizată în raport de dispoziţiile art. 52 C. pen. şi art. 72 C. pen., încălcându-se criteriile generale de individualizare, respectiv principiul proporţionalităţii pedepselor prevăzut de art. 53 alin. (2) din Constituţia României şi, pe cale de consecinţă, aplicarea unei pedepse orientate spre maximul prevăzut de lege poate atinge scopul procesului penal şi va conduce la reintegrarea socială a inculpatului.
În apelul inculpatului este criticată hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei condamnări, deoarece nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, solicitând achitarea, în temeiul disp.art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 35/A din 29 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, împotriva Sentinţei penale nr. 938 din data de 06 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 2411/109/2012.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală şi rejudecând, s-a majorat cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, de la 8 luni închisoare, la 2 ani închisoare.
S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale.
S-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului C.S.
S-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
În baza art. 65 din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus emiterea mandatului de urmărire internaţională în vederea extrădării pe numele inculpatului C.S.
În baza art. 88 alin. (2) din aceeaşi lege, s-a sesizat instanţa de executare, Tribunalul Argeş, în vederea emiterii mandatului european de arestare pe numele aceluiaşi inculpat.
Un exemplar al mandatului de urmărire internaţională s-a transmis Inspectoratului General al Poliţiei Române, Biroului Naţional INTERPOL şi celorlalte instituţii prevăzute de lege.
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.S., împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care îl obligă la 1.000 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 RON onorariul parţial al avocatului din oficiu, care se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Examinând nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei, atât sub aspectul motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea a constatat următoarele:
S-a arătat că în ceea ce priveşte critica apelantului vizând greşita condamnare, probele administrate în ambele faze procesuale, respectiv procesele-verbale de redare a interceptărilor telefonice purtate de inculpatul C.S. şi a discuţiilor în mediul ambiental dintre acesta şi denunţător, înscrisurile ce rezultă de la Penitenciarul Colibaşi coroborate cu declaraţia inculpatului şi cea a denunţătorului D.V.M. converg către situaţia de fapt ce a fost reţinută de instanţa fondului.
Cum participarea infracţională a inculpatului C.S., atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv, a fost probată în condiţiile legii, rezultă că este nefondată critica formulată, referitoare la greşita condamnare, nefiind comisă vreo eroare în a aprecia probatoriul.
S-a arătat că în speţă, din starea de fapt confirmată de suficiente elemente de probă, rezultă că inculpatul C.S., la data de 05 martie 2012, a purtat o discuţie telefonică cu denunţătorul D.V.M., şeful Biroului de Prevenire a Criminalităţii şi Terorismului din cadrul Penitenciarului Colibaşi, din cuprinsul căreia s-a desprins fără echivoc insistenţele inculpatului pentru ca acesta să nu se opună selectării la muncă a deţinutului A.C., promiţându-i în schimb motorină pentru utilajele agricole deţinute de părinţii denunţătorului. C.S. a precizat că doreşte selectarea la muncă a deţinutului A.C. pentru ca acesta să beneficieze mai repede de liberarea condiţionată. Deşi denunţătorul a fost ferm în a respinge propunerea inculpatului, acesta din urmă a insistat lăsând să se înţeleagă şi faptul că singurul motiv pentru care deţinutul A.C. nu este selectat la muncă îl constituie opoziţia denunţătorului. Văzând că denunţătorul nu i-a acceptat solicitarea, la finalul discuţiei, C.S. i-a solicitat denunţătorului să se mai întâlnească pentru a-i aduce "un parfum, o aia, o aia", denunţătorul refuzând şi de această dată.
Imediat după ce a avut întâlnirea cu denunţătorul, C.S. a sunat o persoană neidentificată, aflată la postul telefonic 0762.390.xxx, căreia i-a comunicat că s-a întâlnit cu cineva pentru a-l scoate pe "T." din penitenciar, însă nu a reuşit să rezolve nimic, precizându-i acesteia că mai are o variantă cu "o doctoră".
S-a reţinut că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, declarând că s-a întâlnit cu denunţătorul pentru a-i cere să îl selecţioneze la muncă pe A.C., dar nu i-a promis nimic în schimb acestuia. Inculpatul C.S. a declarat că i-a propus lui D.V. motorină contracost, întrucât nişte verişori ai săi au mai vândut în trecut acest produs părinţilor lui D.V. Cu privire la parfumul pe care i l-a promis la o eventuală întâlnire, inculpatul C.S. a declarat că a fost un simplu gest de prietenie, fără să ceară ceva în schimb.
De asemenea, susţinerile inculpatului sunt contrazise însă de conţinutul discuţiei purtate de acesta în mediul ambiental cu denunţătorul, la care se adaugă înscrisurile existente la dosarele aflate la Penitenciarul Colibaşi, privindu-l pe A.C., din care rezultă că acesta se află în executarea unei pedepse de 5 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen. şi art. 321 alin. (1) C. pen. Din fişa întocmită de IPJ Argeş cu ocazia predării în penitenciar a deţinutului A.C., rezultă că acesta este cunoscut drept o persoană violentă şi ca făcând parte din lumea interlopă sau din grupări de crimă organizată.
În opoziţie cu susţinerile inculpatului, curtea a reţinut că inculpatul a săvârşit cu intenţie un act de corupţie a unui funcţionar public, astfel încât, în drept sunt conturate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 78/2000.
Având în vedere că faptele reţinute în sarcina inculpatului C.S. sunt dovedite prin probele dosarului, ce au fost evidenţiate pertinent, în mod corect s-a reţinut vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea reclamată.
În acest context, la stabilirea pedepsei ce urmează a fi aplicată, Curtea, raportându-se la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., a avut în vedere circumstanţele în care au fost comise faptele, respectiv contribuţia esenţială a inculpatului la comiterea faptei materializată în acte de corupţie faţă de un funcţionar public, dar şi starea sa de recidivă postexecutorie. La acestea, se adaugă şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv atitudinea sa nesinceră în cadrul procesului penal, sustragerea de la procedura penală, deşi pe numele său s-a emis un mandat european de arestare de către autorităţile judiciare franceze, iar în prezenta cauză, s-a emis de către judecător un mandat european de arestare vizând infracţiunea de proxenetism, un mandat de arestare preventivă în lipsă, cât şi un mandat de urmărire internaţională.
S-a arătat că mandatul european emis de autoritatea judiciară română este o decizie judiciară dată în baza unui mandat de arestare preventivă, ca urmare a faptului că inculpatul s-a sustras de la executarea pedepsei închisorii, fiind aplicabile dispoziţiile art. 88 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a redozat pedeapsa aplicată inculpatului în sensul majorării cuantumului acesteia, de la 8 luni la 2 ani închisoare, fapt pentru care, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de parchet.
S-a arătat că în cauză există temeiuri suficiente care să justifice că, stabilirea unui tratament sancţionator mai sever, aşa cum a solicitat parchetul, este adecvată reintegrării în societatea civilă a inculpatului, care trebuie să conştientizeze consecinţele faptelor sale.
S-a reţinut că pentru considerentele expuse mai sus, cum din probele administrate rezultă că inculpatul este vinovat de săvârşirea infracţiunii de dare de mită, se impune condamnarea acestuia, astfel încât în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge ca nefondat apelul declarat de acesta.
În temeiul art. 318 C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive pentru inculpatul în cauză.
În baza art. 65 din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus emiterea mandatului de urmărire internaţională în vederea extrădării pe numele inculpatului C.S.
În baza art. 88 alin. (2) din aceeaşi lege, s-a sesizat instanţa de executare, Tribunalul Argeş, în vederea emiterii mandatului european de arestare pe numele aceluiaşi inculpat.
Un exemplar al mandatului de urmărire internaţională s-a transmis Inspectoratului General al Poliţiei Române, Biroului Naţional INTERPOL şi celorlalte instituţii prevăzute de lege.
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.S., care, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. şi a fost obligat la 1.000 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 RON onorariul parţial al avocatului din oficiu, care se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul C.S., criticând-o cu privire la nelegala sesizare a instanţei, cu privire la nemotivarea hotărârii şi cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. şi a vinovăţiei inculpatului, solicitând achitarea acestuia. A invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. penală.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de instanţa de apel la data de 29 martie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a cazurilor de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., intenţia legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, doar la chestiuni de drept.
Prin modificările aduse de această lege, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a eliminat din cuprinsul cazurilor de casare, situaţiile în care se susţine nelegala sesizare a instanţei sau când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia dată, astfel că temeiurile de casare prev. de art. 3859 pct. 2 şi pct. 9 au fost abrogate.
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., care are în vedere situaţii în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, acesta nu poate fi luat în discuţie din oficiu, astfel că pentru a putea fi examinat de instanţa de recurs este necesară respectarea prevederilor art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. referitor la motivarea recursului cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
În cauza de faţă, recurentul inculpat a motivat recursul în ziua termenului de judecată, încălcând astfel dispoziţiile de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., aşa încât, instanţa de recurs nu va putea lua în discuţie motivele întemeiate pe cazul de casare prev. de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen.
Prin urmare, recursul declarat de inculpatul C.S. este nefondat, urmând ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGE
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva Deciziei penale nr. 35/A din 29 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2013.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3992/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 3997/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
