ICCJ. Decizia nr. 3979/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3979/2013
Dosar nr. 5058/2/2013
Şedinţa publică din 11 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 345/F din 13 august 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei nr. 26 Hv 168/11a din 7 februarie 2012 de Tribunalul Innsbruck, rămasă definitivă prin decizia nr. 6 Bs 179/12t din 16 mai 2012 a Curţii de Apel Innsbruck, Republica Austria privind pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată persoanei condamnate M.C.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare.
S-a dedus detenţia de la 27 august 2012 la zi.
Onorariu avocat oficiu în sumă de 320 RON se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, din data de 1 iulie 2013 a fost sesizată instanţa în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a sentinţei emisă de autorităţile judiciare din Republica Austria, în procedura soluţionării cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate M.C. pentru continuarea executării pedepsei ce i s-a aplicat.
În motivarea rezoluţiei s-a arătat că, prin adresa din data de 24 aprilie 2013, Ministerului Justiţiei, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, prin care a transmis acestei unităţi de parchet cererea formulată de Ministerul Justiţiei din Republica Austria prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicată faţă de aceasta de către instanţele de judecată din statul solicitant.
Cererea formulată de autorităţile austriece a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 alin. (2) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, respectiv: copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, de pe dispoziţiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declaraţia prin care persoana condamnată a consimţit la transferarea într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei.
Din verificările efectuate la Ministerul Afacerilor Interne, Direcţia Generală de Paşapoarte şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a rezultat că persoana condamnată este cetăţean român, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Din informaţiile şi documentele comunicate a rezultat că prin sentinţa nr. 26 Hv 168/11a din 7 februarie 2012 de Tribunalul Innsbruck, numitul M.C. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 127, art. 128 alin. (1), art. 129 cif.1 şi 2, art. 130 var. 4 C. pen. austriac.
Sentinţa a rămas definitivă prin decizia nr. 6 Bs 179/12t din 16 mai 2012 a Curţii de Apel Innsbruck, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Din situaţia executării pedepsei comunicată de autorităţile austriece a rezultat că numitul M.C. a fost arestată preventiv de la 27 august 2011 la 7 februarie 2012 şi va fi finalizată executarea pedepsei la data de 27 februarie 2015, fiind îndeplinită astfel condiţia prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Persoana condamnată se află încarcerată în Penitenciarul Suben din Republica Austria.
În fapt,s-a reţinut că persoana condamnată,singură, ori împreună cu alte persoane, prin efracţie, pe timp de noapte, a sustras mai multe bunuri de la diferite persoane, în perioada 7 din 8 iulie 2011-26 din 27 august 2011, săvârşind mai multe acte materiale.
Examinând materialul cauzei, s-a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate M.C. au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. român.
Persoana condamnată a arătat că doreşte să fie transferată în România în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România la data de 22 ianuarie 2012, însă prin hotărârea Direcţiei Poliţiei Landului Tirol, persoanei condamnate i s-a aplicat interdicţia de şedere pe teritoriul Republicii Austria pe o durată limitată de 10 ani, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. d) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.
În cauză s-a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 3 pct. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1997 (act ratificat atât de România, cât şi de Republica Austria), astfel că se poate realiza transferarea susnumitului într-un penitenciar din România şi în lipsa consimţământului.
Curtea examinând actele şi lucrările dosarului, a constatat întemeiată sesizarea, în cauză este dovedită îndeplinirea atât a condiţiei prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg cât şi cerinţele art. 143 şi urm. din Legea nr. 302/2004, modificată, considerente faţă de care s-a admis sesizarea de faţă şi în consecinţă, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei nr. 26 Hv 168/11a din 7 februarie 2012 de Tribunalul Innsbruck, rămasă definitivă prin decizia nr. 6 Bs 179/12t din 16 mai 2012 a Curţii de Apel Innsbruck, Republica Austria, privind pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată persoanei condamnate M.C.
S-a dispus transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 146 din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a dedus integral din pedeapsă perioada deja executată de persoana condamnată de la 27 august 2011 la zi.
Sentinţa a fost recurată de condamnatul persoană transferabilă M.C.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnatul persoană transferabilă, oral, în şedinţa publică a lăsat la aprecierea instanţei soluţia ce se va pronunţa.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de apărătorul desemnat din oficiu, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat.
În cauză, corect s-a reţinut că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate îşi au corespondentul în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 208 alin. (1)-art. 209 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. român.
Totodată, Curtea a constatat, că persoana transferabilă este cetăţean român, că hotărârea este definitivă; că la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei, precum şi că, felul şi durata pedepsei sunt compatibile cu legislaţia română, astfel încât nu este necesară conversia acesteia în raport de dispoziţiile art. 157-art. 159 din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, se constată că, persoana condamnată şi-a exprimat consimţământul cu privire la transferarea sa în vederea continuării executării pedepsei aplicate de instanţele austriece într-un penitenciar din România, însă prin hotărârea Direcţiei Poliţiei Landului Tirol, persoanei condamnate i s-a aplicat interdicţia de şedere pe teritoriul Republicii Austria pe o durată limitată de 10 ani, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. d) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Totodată, în cauză s-a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 3 pct. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1997 (act ratificat atât de România, cât şi de Republica Austria), astfel că se poate realiza transferarea susnumitului într-un penitenciar din România şi în lipsa consimţământului.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 Iit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă M.C., împotriva sentinţei penale nr. 345/F din 13 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Va obliga recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă M.C.,împotriva sentinţei penale nr. 345/F din 13 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3978/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 3980/2013. Penal → |
|---|
