ICCJ. Decizia nr. 3980/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3980/2013
Dosar nr. 8909/3/2013
Şedinţa publică din 11 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar,constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 334/F din 19 aprilie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul C.D. vizând revizuirea sentinţei penale nr. 291 din 8 martie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 2670/2005, definitivă prin decizia penală nr. 975 din 22 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă următoarele:
Condamnatul a solicitat revizuirea sentinţei, invocând faptul că a fost discriminat, deoarece nu i s-au aplicat prevederile art. 3201 C. proc. pen.
Referatul întocmit de procurer, s-a reţinut că, conţine propunerea de a se respinge cererea ca inadmisibilă, condamnatul formulând un mare număr de astfel de căi extraordinare de atac împotriva aceleiaşi hotărâri.
Tribunalul a reţinut că cererea este într-adevăr inadmisibilă, deoarece nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., nu invocă aspecte noi, iar solicitări similare repetate i-au fost în mod definitiv respinse.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel nemotivat condamnatul revizuient, arătând prin avocat, cu prilejul dezbaterilor, că în mod greşit i-a fost respinsă cererea.
A arătat că mai înţelege să invoce şi nelegală compunere a completului de judecată care l-a condamnat în fond.
Apelul, s-a apreciat că este nefondat.
Instanţa investită cu soluţionarea revizuirii a reţinut în mod corect caracterul vădit inadmisibil, reprezentând o manifestare abuzivă a drepturilor procesuale, al cererii formulate de condamnat, care invocă în mod succesiv aspecte care nu au nicio legătură cu ipotezele prevăzute expres şi limitativ de art. 394 C. proc. pen.
Aceeaşi este şi situaţia motivului indicat direct în apel, pretinsa compunere greşită a completului de judecată (despre care nu s-a arătat în ce constă) neintrând sub incidenţa textului menţionat.
Aşa fiind, s-a reţinut că sentinţa atacată este legală şi temeinică sub toate aspectele, apelul a fost respins ca nefondat, conform prevederilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul C.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În şedinţa publică din data de 11 decembrie 2013, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul revizuent, a invocat nulitatea actelor de cercetare penală şi nulitatea sentinţei penale nr. 291 din 8 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 2670/2004, arătând că inculpatul a fost reţinut pe data de 21 martie 2003, nu s-a emis nicio ordonanţă de reţinere, acesta a fost ţinut 4 zile fără a exista ordonanţa de reţinere sau mandat de arestare preventivă, apărarea a arătat că aspectele invocate rezultă din mandatul de executare a pedepsei închisorii, înscris prin care s-a dedus arestarea de la 24 martie 2003 la zi.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi rejudecând pe fond, admiterea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de revizuentul condamnat C.D. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3859 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede, în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 29 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar Ia chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., căruia i s-ar fi putut circumscrie criticile recurentului revizuent condamnat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că revizuentui condamnat C.D. şi-a motivat recursul numai oral în ziua judecaţii în şedinţa publică din data de 11 decembrie. 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză), încălcându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 38510 alm. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 (care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor ce s-ar fi putut circumscrie acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de revizuentui condamnat se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate, aşa cum s-a arătat anterior, cerinţele formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., care condiţionează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct 1 Iit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.D., împotriva deciziei penale nr. 168/A din 29 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.D., împotriva deciziei penale nr. 168/A din 29 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3979/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 3981/2013. Penal → |
|---|
