ICCJ. Decizia nr. 3977/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3977/2013
Dosar nr. 9748/2/2012
Şedinţa publică din 11 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 227/F din 16 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel, Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a dispus recunoaşterea sentinţei nr. 1093/09 din 15 octombrie 2009, pronunţată de judecătorul de cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Genova, modificată prin sentinţa nr. 3 din 24 februarie 2011 a Curţii cu Juri de apel din Genova, definitivă la data de 27 ianuarie 2012, prin care numitul N.D., a fost condamnat la 8 ani şi 8 luni închisoare, interzicerea de a profesa pe perioada detenţiei şi interzicerea pentru totdeauna a dreptului de a profesa în cadrul instituţiilor de stat, precum şi măsura expulzării de pe teritoriul Republicii Italiene pentru săvârşirea infracţiunilor de aducere sau menţinere în stare de sclavie, proxenetism şi viol agravat, prevăzută de art. 600, art. 609 bis, art. 609 ter, art. 609 quater C. pen. italian şi art. 3 nr. 4 şi nr. 8 şi art. 4 nr. 1 din Legea nr. 75/1958.
S-a adaptat pedeapsa complementară în sensul că s-a limitat la 10 ani interdicţia de a profesa în cadru instituţiilor de stat, după executarea pedepsei principale.
S-a computat perioada detenţiei preventive şi perioada executată de la 29 octombrie 2008 la zi.
S-a dispus transferul condamnatului într-un penitenciar din România pentru executarea restului de pedeapsă.
Onorariul pentru avocat din oficiu, în cuantum de 320 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut următoarele:
Prin adresa din 19 decembrie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat, la data de 28 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 162 alin. (4) şi art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a sentinţei nr. 1093/09 din 15 octombrie 2009 pronunţată de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare din cadrul Tribunalului din Genova, modificată prin sentinţa nr. 3/2011 din 24 februarie 2011 a Curţii cu Juri de Apel din Genova, rămasă definitivă la 27 ianuarie 2012, în cadrul procedurii de soluţionare a cererii de transferare într-un penitenciar din România a numitului N.D., formulată de autorităţile judiciare din Italia.
Prin adresa din 12 noiembrie 2012, Ministerul Justiţiei, Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004, republicată, cererea formulată de autorităţile judiciare din Republica Italia prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate N.D., într-un penitenciar, din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată faţă de susnumit de către instanţele de judecată din statul solicitant.
Cererea formulată de autorităţile italiene a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată Ia Strasbourg în anul 1983, respectiv: cererea de transfer a Ministerului Italian de Justiţie, copia autentificată a sentinţelor de condamnare, copia dispoziţiilor legale aplicabile, stadiul executării pedepsei, expunerea faptelor pe care se întemeiază condamnarea, declaraţiile cuprinzând consimţământul la transfer al persoanei condamnate.
Din datele comunicate de Direcţia Generală de Paşapoarte şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a rezultat că persoana condamnată, N.D. este cetăţean român, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Din examinarea informaţiilor şi a documentelor comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, au rezultat următoarele:
Prin sentinţa nr. 3/2011 din 24 februarie 2011 a Curţii cu Juri de Apel din Genova, rămasă definitivă la data de 27 ianuarie 2012, numitul N.D. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 8 ani şi 8 luni cu închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de aducere sau menţinere în stare de sclavie, proxenetism şi viol agravat, prevăzută de art. 600, art. 609 bis, art. 609 ter, art. 609 quater C. pen. italian şi art. 3 nr. 4 şi nr. 8 şi art. 4 nr. 1 din Legea nr. 75/1958, reţinându-se, în fapt, că în luna octombrie 2008, prin constrângere fizică şi psihică şi prin lipsire de libertate, a întreţinut în mod repetat acte sexuale cu două părţi vătămate şi Ie-a obligat să practice prostituţia, una dintre victime fiind minoră; faţă de acesta s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii definitive a dreptului de a ocupa funcţii, precum şi măsura expulzării de pe teritoriul Republicii Italia.
Având în vedere cele mai sus menţionate, s-a constatat că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Din situata executării pedepsei comunicată de autorităţile judiciare italiene a rezultat că. persoana condamnată N.D. a fost arestată preventiv la data de 29 octombrie 2008, iar durata executării pedepsei se împlineşte la data de 28 iunie 2017, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenpa europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Procedând la examinarea materialului existent, s-a constatat că în cauză este îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea susnumitului având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) şi art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată şi art. 197 alin. (1) C. pen. (două fapte), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar pedeapsa complementară aplicată faţă de susnumit se regăseşte în dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen.
Totodată, a rezultat că în cauză sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute în dispoziţiile art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi art. 3 lit. d) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, în sensul că persoana condamnată şi-a manifestat consimţământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicate de autorităţile judiciare italiene.
Curtea a constatat că au fost depuse toate actele prevăzute de art. 154 din Legea nr. 302/2004, republicată, şi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 din aceeaşi lege, în sensul că Ia data primirii cererii de transfer, condamnatul mai avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei, există consimţământul acestuia la transfer şi este îndeplinită condiţia dublei incriminări, în sensul că fapta care a atras condamnarea constituie infracţiune şi potrivit legii penale române, fiind încadrată la infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001, modificată şi art. 197 alin. (1) C. pen. (două fapte), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C, pen., conform certificatului de legislaţie aplicabilă în cauză.
Aşa fiind, conform dispoziţiilor art. 139 şi art. 144 din aceeaşi lege, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost recunoscută şi s-a dispus punerea în executare a sentinţei nr. 3/2011 din 24 februarie 2011 a Curţii cu Juri de Apel din Genova, rămasă definitivă Ia 27 ianuarie 2012, prin care numitul N.D. a fost condamnat potrivit celor menţionate mai sus.
S-a adaptat pedeapsa complementară în sensul că a fost limitată la 10 ani interdicţia de a profesa în cadrul instituţiilor de stat, după executarea pedepsei principale.
S-a computat perioada executată de la 29 octombrie 2008 la zi.
S-a dispus transferarea condamnatului în România şi executarea restului de pedeapsă într-un penitenciar din România.
Onorariul pentru avocatul din oficiu, în cuantum de 320 RON, a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei, conform art. 82 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată.
Sentinţa a fost recurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, şi susţinute şi oral de către reprezentantul Ministerului Public, s-a criticat sentinţa recurată pentru nelegalitate, în sensul că, în mod greşit s-a dispus transferarea persoanei condamnate pentru executarea restului de pedeapsă, şi nu pentru continuarea executării pedepsei de 8 ani şi 8 luni închisoare, în integralitatea ei, astfel cum prevede legislaţia română.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de reprezentantul Ministerului Public, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat.
În cauză, corect s-a reţinut că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate îşi au corespondentul în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi art. 13 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 678/2001, modificată şi art. 197 alin. (1) C. pen. (două fapte), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., conform certificatului de legislaţie aplicabilă în cauză.
Totodată, Curtea a constatat, că persoana transferabilă este cetăţean român, că hotărârea este definitivă; că la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei, precum şi că, felul şi durata pedepsei principale sunt compatibile cu legislaţia română, adaptându-se pedeapsa complementară în sensul că, a fost limitată la 10 ani interdicţia de a profesa în cadrul instituţiilor de stat, după executarea pedepsei principale.
De asemenea, se constată că, persoana condamnată şi-a exprimat consimţământul cu privire la transferarea sa în vederea continuării executării pedepsei aplicate de instanţele italiene într-un penitenciar din România, însă în mod greşit instanţa Curţii de Apel Bucureşti, a dispus transferul condamnatului într-un penitenciar din România pentru executarea restului de pedeapsă, deşi a recunoscut în integralitate sentinţa nr. 1093/09 din 15 octombrie 2009, pronunţată de judecătorul de cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Genova, modificată prin sentinţa nr. 3 din 24 februarie 2011 a Curţii cu Juri de Apel din Genova, definitivă la data de 27 ianuarie 2012, prin care numitul N.D., a fost condamnat la 8 ani şi 8 luni închisoare, pedeapsa complementară fiind adaptată legislaţiei interne, în sensul că, a fost limitată la 10 ani interdicţia de a profesa în cadrul instituţiilor de stat, după executarea pedepsei principale.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 420 C. proc. pen. „(...) Pedeapsa închisorii şi pedeapsa detenţiunii pe viaţă se pun în executare prin emiterea mandatului de executare. Mandatul de executare cuprinde: denumirea instanţei de executare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului prevăzute în art. 70, numărul şi data hotărârii care se execută şi denumirea instanţei care a pronuntat-o, pedeapsa pronunţată şi textul de lege aplicat, timpul reţinerii şi arestării preventive care s-a dedus din durata pedepsei, menţiunea dacă cel condamnat este recidivist, ordinul de arestare şi de deţinere, semnătura judecătorului delegat, precum şi ştampila instanţei de executare (...)”.
Or, din conţinutul textului de lege evocat anterior, rezultă fără echivoc, că în mandatul de executare a pedepsei închisorii, se menţionează printre altele, pedeapsa pronunţată şi nicidecum restul de pedeapsă ce-l mai are de executat condamnatul.
Ca urmare, constatând ca fiind întrunite exigenţele art. 143, art. 157, art. 158, art. 162 şi art. 152 din acelaşi act normativ, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva sentinţei penale nr. 227/F din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă N.D.
Va casa în parte sentinţa recurată şi rejudecând:
Va dispune transferarea persoanei condamnate N.D., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani şi 8 luni închisoare.
Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă în sumă de 320 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva sentinţei penale nr. 227/F din 16 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe intimatul condamnat persoană transferabilă N.D.
Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:
Dispune transferarea persoanei condamnate N.D., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani şi 8 luni închisoare.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă în sumă de 320 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3976/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3978/2013. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
