ICCJ. Decizia nr. 3974/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Uzul de fals (art. 291 C.p.), falsul în declaraţii (art. 292 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3974/2013
Dosar nr. 7464/108/2012
Şedinţa publică din 11 decembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din diosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 40 din 4 februarie 2013 pronunţată în Dosar nr. 7464/108/2012, Tribunalul Arad în baza art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) şi lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.F., la 3 ani închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi lit. b) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare pentru infracţiunea de fals în declaraţii.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi lit. b) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare pentru infracţiunea de uz de fals.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare pe care urmează să o execute fără aplicarea vreunui spor şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 131 alin. (1) şi art. 134 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată a recunoscut sentinţa din 12 septembrie 2008 a Tribunalului de Land în cauze penale Viena prin care s-a aplicat inculpatului C.F. pedeapsa de 8 luni închisoare, din care 6 luni au fost puse sub eliberare condiţionată de trei ani, fiind arestat preventiv în perioada 18 august 2008-12 septembrie 2008 şi a executat pedeapsa din 12 septembrie 2008 până la 17 octombrie 2008.
În baza art. 83 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiţionate a pedepsei de 8 luni închisoare aplicată acestuia prin sentinţa din 12 septembrie 2008 a Tribunalului de Land în cauze penale Viena şi a dispus executarea acesteia pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta urmând ca inculpatul C.F. să execute pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
A scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la 18 august 2008 până la 12 septembrie 2008 şi perioada executată de la 12 septembrie 2008 până la 17 octombrie 2008. A obligat inculpatul să plătească statului suma de 900 RON cheltuieli judiciare. A dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului de avocaţi Arad a sumei de 200 RON reprezentând onorar avocat din oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad nr. 147/P/2011 înregistrat Ia această instanţă la data de 2 noiembrie 2012 a fost trimis în judecată inculpatul C.F. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, art. 292 C. pen. şi art. 291 C. pen. S-a reţinut în sarcina acestuia prin rechizitoriu că, în luna ianuarie 2010, folosind o declaraţie nereală dată în faţa notarului public, un extras de carte funciară fals, un contract de comodat şi acordul asociaţiei de proprietari privind stabilirea sediului societăţii, ambele întocmite în fals, a declarat fictiv sediul societăţii, împiedicând astfel efectuarea controlului financiar-fiscal.
În faza de urmărire penală inculpatul C.F., deşi legal citat nu s-a prezentat în vederea audierii.
Cu ocazia prezentării sale în faţa instanţei, inculpatul C.F. a arătat că nu recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa.
Din ansamblul materialului probatoriu administrat atât în faza de urmărire penală şi anume, sesizare din oficiu, sesizare Garda Financiară, proces-verbal de control Garda Financiară, extras de carte funciară fals, adresă O.C.P.I. Arad, copii acte depuse la O.R.C., istoricul societăţii, planşa foto, declaraţiile martorilor B.V., G.A., B.E., cât şi în mod nemijlocit, în condiţii de contradictorialitate şi oralitate în faţa instanţei, respectiv, declaraţia inculpatului, declaraţiile martorilor G.A., B.V., F.G., tribunalul a reţinut următoarele: SC T.B. SRL înregistrată la registrul comerţului conform evidenţelor O.R.C. din 15 februarie 2011, cu sediul în Arad, pe str. B., având ca asociat unic pe inculpatul C.F. şi era sub incidenţa Legii nr. 85/2006, lichidator provizoriu SC E. SPRL.
În data de 14 februarie 2011, lucrători din cadrul Gărzii Financiare Arad au efectuat un control la SC T.B. SRL, administrată în calitate de asociat unic de către inculpatul C.F., având ca obiectiv verificarea modului de evidenţiere în contabilitate a operaţiunilor comerciale desfăşurate în perioada 2007-2010, declararea şi plata la bugetul de stat a impozitelor şi taxelor aferente acestor operaţiuni, realitatea datelor cuprinse în declaraţia 394 şi lămurirea aspectelor solicitate de către Garda Financiară Cluj şi Timiş prin adresele înaintate. Cu această ocazie s-a constatat că la această adresă, respectiv Arad, str. B., există două imobile cu acelaşi număr X. Unul dintre acestea este proprietatea SC A.T.C. SRL, având ca administrator pe T.A. iar al doilea este proprietatea statului, fiind locuit de către numitul S.G. în calitate de chiriaş. Din declaraţiile martorilor care locuiesc în aceste imobile rezultă că nu a funcţionat niciodată o societate cu denumirea SC T.B. SRL, însă se primeşte pe numele acesteia corespondenţă de la diverse instituţii ale statului. Din verificările efectuate la O.R.C. s-a constat că, în urma cesionării societăţii, la data de 27 ianuarie 2010 a fost schimbat sediul social al acesteia din judeţul Timiş, comuna S., sat C., la adresa susmenţionată. Au fost verificate, de asemenea, actele care au stat la baza preluării societăţii şi a schimbării sediului constatându-se că acestea erau false.
Astfel, la data de 21 octombrie 2009 inculpatul a declarat în faţa notarului public M.D.E. că nu este înscris în cazierul judiciar, îndeplinind condiţiile legale pentru deţinerea şi exercitarea calităţii de asociat unic şi administrator al SC T.B. SRL. Conform fişei de cazier judiciar, învinuitul a fost condamnat. În repetate rânduri iar la data declaraţiei acesta se afla în situaţia recidivei postcondamnatorii prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.
Conform adresei O.C.P.I., existent la dosar şi folosit de inculpat, nu corespunde cu coala de carte funciară aflată în arhiva instituţiei, iar numărul de înregistrare al extrasului nu este corespondent al cererii pentru eliberarea extrasului. Prin urmare, extrasul de carte funciară, din care rezultă că inculpatul deţine imobilul din Arad, str. B., nr. X şi care a fost folosit de către acesta pentru declararea sediului social, este falsificat. De asemenea, inculpatul a depus la O.R.C. un contract de comodat întocmit în fals, precum şi acordul proprietarilor locuinţelor învecinate privind stabilirea sediului societăţii la adresa respectivă, completată şi aceasta în fals. Verificând persoanele care figurau ca fiind proprietari ai apartamentelor din imobilul de pe str. B. (în prezent N.A.) nr. X, s-a constatat că aceştia nu există în Baza de date privind Evidenţa Persoanelor.
Inculpatul C.F. a predat toate aceste înscrisuri martorului G.A., avocat, pe care l-a împuternicit să depună la O.R.C. documentele necesare transferului societăţii, documente care au fost folosite în vederea înregistrării modificărilor aduse actului constitutiv.
Faptele inculpatului C.F. astfel cum au fost descrise mai sus constituie infracţiunile de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. şi uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.
Susţinerile inculpatului privind nevinovăţia sa au fost înlăturate având în vedere declaraţiile martorilor G.A., B.V., F.G. care se coroborează cu înscrisurile de la dosar şi cu declaraţia inculpatului, care a arătat că a avut cunoştinţă despre preluarea societăţii.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizarea a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor comise precum şi persoana inculpatului. Referitor la persoana inculpatului C.F. instanţa a reţinut vârsta acestuia, având 34 ani la data comiterii faptei, nivelul de instruire şcolară ca absolvent a 8 clase primare, împrejurarea că nu are loc de muncă, atitudinea avută în faţa organelor judiciare şi faptul că s-a prezentat sporadic în faţa instanţei. De asemenea, din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul C.F. este cunoscut cu antecedente penale, aflându-se atât în situaţia recidivei postexecutorii prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., faţă de pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 1065 din 25 mai 2005 a Judecătoriei Arad definitivă prin decizia penală nr. 348/A din 4 iulie 2005 a Tribunalului Arad.
Faţă de menţiunile existente în fişa de cazier judiciar a inculpatului C.F., instanţa a făcut demersurile necesare stabilirii antecedentelor penale ale inculpatului şi faţă de comunicarea făcută de Tribunalul de Land în cauze penale Viena, instanţa în baza art. 131 alin. (1) şi art. 134 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată a recunoscut sentinţa din 12 septembrie 2008 a Tribunalului de Land în cauze penale Viena prin care s-a aplicat inculpatului C.F. pedeapsa de 8 luni închisoare, din care 6 luni au fost puse sub eliberare condiţionată de trei ani, fiind arestat preventiv în perioada 18 august 2008-12 septembrie 2008 şi a executat pedeapsa din 12 septembrie 2008 până la 17 octombrie 2008, constatând că acesta se află în situaţia recidivei postcondamnatorii prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.
În limitele legale ale pedepselor instanţajn baza art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) şi lit. b) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul C.F., la 3 ani închisoare şi în baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi lit. b) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare şi în baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi lit. b) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare.
Văzând că faptele au fost comise de inculpat înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, aflându-se în situaţia concursului real de infracţiuni, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare pe care o va executa fără aplicarea vreunui spor şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi respectiv cele prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) şi lit. c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 83 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiţionate a pedepsei de 8 luni închisoare aplicată acestuia prin sentinţa din 12 septembrie 2008 a Tribunalului de Land în cauze penale Viena şi a dispus executarea acesteia pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta urmând ca inculpatul C.F. să execute pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie.
Executarea prin privare de libertate, s-a reţinut că este singura în măsură să asigure atât scopul coercitiv, de exemplaritate cât şi cel educativ al pedepselor în vederea îndreptării atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea lui viitoare pozitivă.
Natura infracţiunilor comise şi pericolul social generic destul de ridicat al acestora impun concluzia că inculpatul este nedemn să fie ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi să ocupe o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, astfel încât, în baza art. 71 C. pen. inculpatului i-a fost interzis, pe durata executării pedepsei principale, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la 18 august 2008 până la 12 septembrie 2008 şi perioada executată de la 12 septembrie 2008 până la 17 octombrie 2008, executată în Austria. Deoarece în cauză inculpatul a fost condamnat, având în vedere durata procesului penal, complexitatea acestuia, cheltuielile determinate de desfăşurarea urmăririi penale şi a judecăţii precum şi dispoziţiile art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul C.F. să plătească statului 900 RON cheltuieli judiciare. În baza art. 189 C. proc. pen. a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului de avocaţi Arad a sumei de 200 RON reprezentând onorar avocat din oficiu conform delegaţiei din 6 noiembrie 2012, avocat T.M.
Împotriva sentinţei penale nr. 40 din 4 februarie 2013 pronunţate de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 7464/108/2012 din 2 noiembrie 2012 au declarat apeluri în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi inculpatul C.F., înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală sub nr. 7464/108/2012 din 21 februarie 2013.
Pentru motivarea apelului procurorului s-a depus un memoriu, prin care s-a solicitat desfiinţarea în parte a sentinţei, arătându-se că hotărârea atacată este nelegală, deoarece: 1) prima instanţă a interzis în mod greşit inculpatului pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen. exclusiv exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, omiţând să interzică, în aceiaşi termeni, dreptul reglementat de art. 64 lit. c) C. pen., cu atât mai mult cu cât instanţa a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor reglementate de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.; 2) instanţa a omis, ca, în rezolvarea din oficiu a reparării pagubei, în conformitate cu prevederile art. 348 C. proc. pen., să dispună desfiinţarea înscrisurilor falsificate de inculpat, de care acesta s-a şi folosit, un extras de carte funciară, un contract de comodat, acordul asociaţiei de proprietari şi actul notarial în care s-a concretizat declaraţia nereală dată notarului public; 3) prima instanţă a greşit atunci când a aplicat prevederile art. 83 C. pen. ca temei al revocării beneficiului liberării condiţionate.
Prin cererea sa de apel, inculpatul a arătat că se consideră nevinovat, el fiind încarcerat în Penitenciarul Târgu-Jiu în perioada în care s-a reţinut că a săvârşit faptele, şi că a fost păcălit să ia firma şi astfel a fost acuzat de evaziune fiscală.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel, precum şi din oficiu, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Curtea a constatat că apelul inculpatului este nefondat iar apelul procurorului este fondat, cauza urmând a fi rejudecată sub aspectul reţinerii stării de recidivă postcondamnatorie, al omisiunii primei instanţe de a dispune şi anularea înscrisurilor falsificate şi al aplicării dispoziţiilor privind recunoaşterea hotărârii străine şi a art. 83 C. pen.
Din probatoriul administrat rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul C.F. a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina lui prin rechizitoriu, respectiv cele de evaziune fiscală, fals în declaraţii şi uz de fals. Curtea de apel şi-a însuşit starea de fapt şi încadrările juridice reţinute de prima instanţă, precum şi raţionamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală şi judecată (în primă instanţă).
Infracţiunea de fals în declaraţii constă în declararea necorespunzătoare adevărului (că nu este înscris în cazierul judiciar, afirmaţie contrazisă de conţinutul fişei de cazier judiciar, dosar urmărire penală), făcută unui notar public, în vederea producerii unei consecinţe juridice (încheierea unui contract de cesiune a unei societăţi comerciale, dosar urmărire penală), pentru sine (preluarea părţilor sociale şi dobândirea calităţilor de asociat unic şi administrator, dosar urmărire penală).
Infracţiunea de uz de fals constă în folosirea la registrul comerţului a declaraţiei notariale necorespunzătoare adevărului, a extrasului de carte funciară fals (cu număr de înregistrare care nu este corespondent al cererii de eliberare şi având înscris în mod nereal ca proprietar pe inculpat, aşa cum rezultă din adresa O.C.P.I. Arad, dosar urmărire penală), a unui contract de comodat fals (prin care inculpatul cedează folosinţa gratuită a imobilului din extrasul de carte funciară fals, el nefiind proprietarul acestuia, dosar urmărire penală) şi a unui înscris fals ce apare că ar conţine acordul proprietarilor locuinţelor învecinate privind stabilirea sediului societăţii comerciale (persoanele care figurau ca proprietari nu există în evidenţele D. E.P.A.B.D., dosar urmărire penală).
Infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 constă în sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare prin declararea fictivă cu privire la sediul societăţii comerciale supuse controlului. Sediul a fost fictiv declarat, întrucât inculpatul a folosit un extras de carte funciară care atesta în mod nereal că el ar fi proprietarul imobilului în care societatea comercială şi-ar avea sediul, înscris pe baza căruia a întocmit un contract de comodat ce cuprindea, de asemenea, date nereale privind calitatea de proprietar.
S-a reţinut că nu poate fi primită susţinerea inculpatului în sensul că el ar fi fost încarcerat în Penitenciarul Târgu Jiu în perioada în care s-a reţinut că a săvârşit faptele. Chiar în declaraţia dată în faţa primei instanţe inculpatul a arătat că a cumpărat societatea comercială după ce s-a eliberat din Penitenciarul Târgu Jiu.
Nici afirmaţia inculpatului din cererea de apel în sensul că ar fi fost păcălit să ia firma, s-a reţinut că nu are temei, întrucât inculpatul cunoştea caracterul fals al înscrisurilor de care s-a folosit la registrul comerţului, astfel încât trebuia să aibă cel puţin îndoiala că operaţiunile juridice sunt ilicite, situaţie în care nu poate susţine că a fost păcălit. În privinţa sancţiunilor, s-a remarcat faptul că pedepsele principale au fost stabilite în cuantum orientat spre minimul prevăzut de lege în cazul infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 (3 ani închisoare, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 2 la 8 ani) şi în cuantumuri situate în jurul mediei aritmetice dintre minimele şi maximele speciale în cazul infracţiunilor de fals în declaraţii şi uz de fals (câte 1 an închisoare, pedepsele prevăzute de lege fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda), iar cu ocazia contopirii nu s-a aplicat vreun spor de pedeapsă.
În mod corect s-a ales pedeapsa închisorii în cazul infracţiunilor de fals în declaraţii şi uz de fals, amenda penală nefiind în măsură să ducă la îndreptarea inculpatului.
Aceste pedepse, s-a reţinut că nu pot fi reduse. Declararea de către inculpat în faţa unui notar public a împrejurării nereale că nu este înscris în cazierul judiciar (la momentul declaraţiei având 9 condamnări), urmată de folosirea acestei declaraţii la registrul comerţului, alături de un extras de carte funciară care atesta în mod nereal că el ar fi proprietarul imobilului în care societatea comercială şi-ar avea sediul şi de un contract de comodat ce cuprindea, de asemenea, date nereale privind calitatea de proprietar, toate acestea în stare de recidivă şi având ca efect sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare prin declararea fictivă cu privire la sediul societăţii comerciale supuse controlului, precum şi conduita procesuală necorespunzătoare a inculpatului (s-a sustras de la urmărire penală şi a încercat să inducă în eroare instanţa, îngreunând aflarea adevărului în cauză) s-a reţinut că toate acestea, constituie împrejurări care nu pot servi ca suport juridic pentru reducerea pedepselor.
Prima instanţă a aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Inculpatul a executat în parte pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare austriece şi nu se pune problema revocării liberării condiţionate, faptele deduse judecăţii în prezenta cauză fiind săvârşite după împlinirea celor 6 luni de pedeapsă pentru care a fost pus sub eliberare condiţionată. Prin urmare, s-a înlăturat starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi aplicarea dispoziţiilor privind recunoaşterea hotărârii străine şi a art. 83 C. pen.
Referitor la modalitatea de individualizare a executării pedepsei închisorii, cuantumul pedepsei rezultante (3 ani închisoare), starea de recidivă şi cuantumurile pedepselor anterioare, s-a reţinut că impun executarea în detenţie. Curtea a observat că prima instanţă a individualizat în mod corect pedeapsa complementară, interzicând inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe timp de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, deoarece, prin săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat, inculpatul devine nedemn să fie ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice ori să ocupe funcţii implicând exerciţiul autorităţii de stat sau să desfăşoare o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor (administrator de societate comercială).
Prima instanţă a individualizat în mod just şi pedeapsa accesorie, interzicând inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi lit. c) C. pen. pe durata pedepsei închisorii şi apoi pe anumite perioade după executarea pedepselor principale, deoarece, prin săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul devine nedemn să fie ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice ori să ocupe funcţii implicând exerciţiul autorităţii de stat.
S-a reţinut că este nefondată aprecierea din apelul procurorului că prima instanţă ar fi greşit interzicând inculpatului pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen. exclusiv exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, omiţând să interzică, în aceiaşi termeni, dreptul reglementat de art. 64 Iit. c) C. pen., cu atât mai mult cu cât instanţa a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor reglementate de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. Prima instanţă nu a greşit când a interzis, ca pedeapsă accesorie, doar exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., dreptul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. neputând fi în mod practic exercitat în timpul executării pedepsei închisorii.
Potrivit art. 348 C. proc. pen., instanţa, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunţă asupra reparării pagubei materiale şi a daunelor morale în cazurile prevăzute în art. 17, iar în celelalte cazuri numai cu privire la restituirea lucrului, desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.
Prima instanţă a omis să se pronunţe cu privire la desfiinţarea înscrisurilor false, nelegalitate care a fost înlăturată de instanţa de apel.
Pentru considerentele de mai sus, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.F. împotriva sentinţei penale nr. 40 din 4 februarie 2013 pronunţate de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 7464/108/2012 din 2 noiembrie 2012, iar în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a fost desfiinţată sentinţa primei instanţe şi, rejudecându-se cauza, în baza art. 348 C. proc. pen. s-au înlăturat starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.şi aplicarea dispoziţiilor privind recunoaşterea hotărârii străine şi a art. 83 C. pen. şi au fost anulate înscrisurile falsificate (extrasul de carte funciară, contractul de comodat şi acordul proprietarilor locuinţelor învecinate privind stabilirea sediului societăţii, acte aflate la dosarul de urmărire penală); se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Văzându-se şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi alin. (3) şi ale art. 189 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul apelant a fost obligat la plata sumei de 300 cheltuieli judiciare către stat în apel, au rămas în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta pentru soluţionarea apelului procurorului şi s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen, recurs inculpatul, C.F., criticând decizia recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, a depus Ia dosarul cauzei motivele scrise de recurs, invocând cazurile de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 în principal şi pct. 14 C. proc. pen., în subsidiar, solicitând următoarele:
- achitarea inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa intenţiei;
- în subsidiar, reindividualizarea pedepsei;
Examinând recursul declarat de inculpatul C.F. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, la data de 3 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele, au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut, de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., acesta face parte din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, însă numai atunci când au influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, astfel că, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, că recurentul inculpat şi-a motivat recursul la data de 5 decembrie 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 2 octombrie 2013), nerespectându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, faţa de această împrejurare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, care enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 12 al art. 3859 C. proc. pen., însă numai atunci când au influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, instanţa nu va proceda la examinarea criticilor ce s-ar fi putut circumscrie acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Cu privire la critica vizând reindividualizarea pedepsei, Înalta Curte reţine că, şi aceasta este nefondată întrucât, prin Legea nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89/12.02.2013, articolul 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., s-a modificat având următorul cuprins:
„14. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;”
În speţa de faţă, inculpatul C.F., a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 2 la 8 ani), 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda) şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda), astfel se constată că, pedepsele aplicate în cauză sunt legale, precum şi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. neavând incidenţă în cauză.
Or în speţa de faţă, inculpatul a formulat critici de netemeinicie cu referire la o decizie care a fost pronunţată după intrarea în vigoare a textului de lege evocat anterior, respectiv, decizia penală nr. 70/A din 3 aprilie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, critică ce s-ar fi circumscris cazului de casare prevăzut la pct. 14 teza I C. proc. pen., al art. 3859, însă acest caz de casare a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F. împotriva deciziei penale nr. 70/A din 3 aprilie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F. împotriva deciziei penale nr. 70/A din 3 aprilie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3973/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 3976/2013. Penal → |
|---|
