ICCJ. Decizia nr. 4018/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4018/2013
Dosar nr. 2068/110/2012
Şedinţa publică din 13 decembrie 2013
Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 61/ D din data de 01 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatului S.M., cu domiciliu în municipiul Bacău, cetăţean roman, cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, combinat cu art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 1 (un) an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 5 (cinci) luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2393/2006 a Judecătoriei Bacău, pedeapsă care a fost contopită, în baza art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea cea de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale rezultante pe o durata de 4 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., termen care curge de la data rămânerii definitive a sentinţei anterioare de condamnare.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării şi pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
S-a menţinut sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile - teren + construcţii situate în Bacău, cu C.F., aparţinând inculpatului, instituit prin ordonanţa procurorului din 2008 din data de 26 octombrie 2010.
În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 republicată şi art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca o copie a prezentei hotărâri ramase definitive să fie comunicată O.R.C.
În baza art. 346 şi art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă promovată de A.N.A.F. şi a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă A.NA.F. (pentru statul român)a sumei totale de 193.429 lei, reprezentând impozit pe profit, T.V.A., majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere, calculată conform raportului de expertiză contabilă Arnautu, obligaţiile fiscale accesorii care vor fi calculate de către organele de executare subordonate A.N.A.F. conform art. 114-1201 din O.G.nr. 92/2003 până la executarea efectivă a obligaţiei principale.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 lei cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 1.550 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăriri penale astfel cum rezultă din dispozitivul rechizitoriului).
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 5452/P/2008 din data de 09 aprilie 2012 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului S.M., cu domiciliu în Bacău, cetăţean roman, cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. 2068/110/2012.
În actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul în calitate de administrator al contribuabilului SC S. SRL Bacău, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, respectiv de a sustrage persoana juridică de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în perioada ianuarie 2004 - iunie 2005 nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii un număr de 40 facturi fiscale ce atestau operaţiuni de vânzare deşeuri metalice şi nemetalice către SC R. SA şi nici veniturile realizare în urma încasării contravalorii acestora, cauzând bugetului de stat un prejudiciu total în sumă de 355,134 lei.
În faza cercetării judecătoreşti, s-a procedat la audierea inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 323 C. proc. pen. şi art. 69-74 C. proc. pen., declaraţia acestuia fiind consemnată în scris şi ataşată la dosarul cauzei, acesta declarând că recunoaşte că a semnat cele 40 de facturi fiscale emise de SC R. SA. pentru deşeurile livrate de SC S.P. SRL şi că a încasat contravaloarea acestor facturi fiscale.
Instanţa a procedat la audierea nemijlocită a martorei N.E., a cărei declaraţie a fost consemnată în scris şi ataşată la dosarul cauzei şi s-a efectuat la solicitarea inculpatului o expertiză judiciară financiară.
În urma examinării ansamblului probator de la dosar, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Persoana juridică SC S.P. SRL Bacău a fost înfiinţată în anul 1993, având ca asociat unic şi administrator cu puteri depline pe inculpatul S.M. Prin actul adiţional autentificat din 21 iunie 1999 la B.N.P. U. statutul SC S.P. SRL a fost modificat, în sensul completării obiectului de activitate al societăţii cu activităţi de recuperare şi comerţ cu ridicata a deşeurilor şi resturilor metalice şi nemetalice reciclabile, stabilindu-se ca obiect principal de activitate „comerţ cu ridicata a deşeurilor şi resturilor" (fila 82 dup.). La data de 23 iunie 1999 inculpatul S.M. a deschis un cont de virament în numele SC S.P. SRL la B.R.D. - G.S.G. - Sucursala Bacău, fiind şi unica persoana care a depus specimen de semnătură pentru a fi autorizat să dispună de contul respectiv - filele 52, 53 dup.).
În perioada ianuarie 2004 - iunie 2005 SC S.P. SRL a derulat relaţii comerciale cu SC R. SA, Bacău, în baza cărora a livrat acestei societăţi diferite cantităţi de deşeuri metalice şi nemetalice, pentru care SC S.P. SRL a emis un număr de 40 facturi fiscale, care au fost achitate de SC R. SA, Bacău prin virament, în contul bancar al societăţii administrate de inculpat, SC S.P. SRL, deschis la B.R.D. - G.S.G.
Însă,inculpatul S.M., în calitate de administrator al SC S.P. SRL nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii şi nici nu a declarat la organul fiscal teritorial operaţiunile de vânzare şi veniturile obţinute din relaţia comerciala desfăşurată cu SC R. SRL Bacău.
În mod concret, în luna septembrie 2008 organele de inspecţie fiscală din cadrul A.F.P. Bacău, la un control fiscal au constatat că în perioada 2002 - 2007 contribuabilul SC S.P. SRL, nu a depus declaraţii fiscale, deconturi de T.V.A. şi nici situaţii financiare. În urma verificărilor efectuate, organele de inspecţie fiscală au stabilit că în perioada ianuarie 2004-iunie 2005 contribuabilul SC S.P. SRL, a livrat către SC R. SA Bacău diferite cantităţi de deşeuri metalice şi nemetalice, sens în care a emis un număr de 40 facturi fiscal. Deşi pentru mărfurile livrate către SC R. SA Bacău SC S.P. SRL a realizat încasări, prin contul de virament deschis la B.R.D. - G.S.G. (în acest sens fiind adresa din 20 februarie 2009 emisă de SC R. SA Bacău şi extrasul de cont pus la dispoziţie de unitatea bancară), nici facturile fiscale - care atestau operaţiunile de vânzare efectuate şi nici veniturile obţinute din încasarea contravalorii acestora nu au fost înregistrate in evidenta contabila a societăţii şi nici nu au fost declarate la organul fiscal teritorial.
În urma notificării de către organele fiscale, inculpatul S.M. - administrator statutar al societăţii comerciale - nu s-a prezentat pentru a pune la dispoziţia acestora evidenţa contabilă şi fiscală a contribuabilului SC S. SRL, motiv pentru care s-a procedat la evaluarea prejudiciului cauzat bugetului de stat numai pe baza documentelor găsite, conform art. 64 din O.U.G. nr. 92/2003. Astfel, conform concluziilor raportului de inspecţie fiscala din 29 septembrie 2008, SC S.P. SRL a creat un prejudiciu bugetului de stat im suma totala 355.134 lei, reprezentând: 57.023 lei tva, la care se adaugă accesorii în sumă totală de 78.521 lei (majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere), 94.292 lei impozit pe profit, la care se adaugă accesorii în sumă totală de 125.298 lei (majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere).
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize financiar contabile pentru clarificarea modului în care a fost săvârşită infracţiunea şi a prejudiciului creat. Astfel că prin raportul de expertiză judiciară financiar-contabilă s-a concluzionat că: impozitul pe profit - aferent celor 40 de facturi fiscale emise de SC R. SA şi neînregistrate de inculpat în contabilitatea SC S.P. SRL este în sumă de 24.993 lei; cu majorări de întârziere aferente, calculate până la 26 septembrie 2008, în suma de 31.052 lei si penalităţi de 1.843lei; - anexa 1 - T.V.A. de plată - aferent celor 40 de facturi fiscale emise de SC R. SA şi neînregistrate de inculpat in contabilitatea SC S.P. SRL - este în suma de 57.023 lei şi majorări de întârziere aferente calculate până la 26 septembrie 2008, în sumă de 73.565 lei şi penalităţi în sumă de 4.953 lei - anexa 2.
Instanţa a reţinut că răspunderea pentru neînregistrarea operaţiunilor comerciale derulate şi a veniturilor obţinute de SC S.P. SRL revine administratorului acestei societăţi, respectiv inculpatului S.M.
Fiind audiat în faţa instanţei de judecată, inculpatul a declarat că în ceea ce priveşte facturile fiscale emise de SC R. SA, în legătură cu care i se impută neînregistrarea în evidenţa contabilă îşi recunoaşte semnătura de primire de pe acestea pentru deşeurile livrate de SC S.P. SRL şi că a şi încasat contravaloarea acestor facturi fiscale în contul bancar de al B.R.D. deţinut de societate.
Conform dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 este incriminată omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor economice efectuate sau a veniturilor realizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 sunt aplicabile oricărei persoane care are obligaţia de a urma un anumit regim contabil impus de lege. Raportat la acest fapt, subiectul activ al infracţiunii este calificat, calitatea specială cerută acestuia fiind cea de persoană obligată să conducă evidenţe financiar contabile.
Prin raportare la dispoziţiile C fisc. şi ale Legii nr. 82/1991 obligaţia de a ţine evidenţele financiar-contabile revine contribuabilului, prin contribuabil înţelegându-se conform art. 2 din Legea nr. 241/2005 şi art. 17 alin. (2) C. proc. fisc., orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat. Raportat la subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 sfera noţiunii de contribuabil se reduce, norma fiind aplicabilă doar contribuabilului datorând impuneri în sistem real. În concret obligaţia de a conduce evidenţele contabile şi fiscale este exercitată personal de către contribuabil sau este delegată unei persoane fizice sau juridice.
În cauză, inculpatul, în calitate de administrator al SC S.P. SRL Bacău, avea obligaţia de a conduce evidenţe financiar contabile în partidă dublă. Inculpatul avea calitatea de garant de drept al societăţii SC S. SRL Bacău, iar infracţiunea îi este imputabilă, deoarece era singura persoană care avea atribuţii de gestionare a patrimoniului persoanei juridice, el având controlul asupra situaţiei de fapt şi de drept. Efectuarea unei operaţiuni sau realizarea unui venit este atribuţia exclusivă a gerantului iar evidenţierea, în sensul legii penale, nu presupune simpla înregistrare a operaţiunii, ci evidenţierea acesteia în scopul de a produce efecte juridice proprii acestei operaţiuni, de drept comercial, societar sau fiscal.
S-a arătat că subiectul pasiv al infracţiunii este instituţia publică beneficiară a veniturilor fiscale eludate, în speţă A.N.A.F.
Sub aspectul laturii obiective, premisa infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea indicată anterior, constă în efectuarea de operaţiuni comerciale sau realizarea de venituri de către făptuitor. Operaţiunile comerciale vizate de norma de incriminare cuprind faptele de comerţ, astfel cum sunt ele enumerate în art. 3 C. com., actele de comerţ şi celelalte operaţiuni supuse evidenţierii în contabilitate. Prin venituri realizate se înţelege venitul realizat din orice sursă, care este supus impunerii conform C. fisc. Venitul se consideră realizat la data naşterii dreptului de creanţă al contribuabilului contra unui debitor, şi nu la data plăţii, plata fiind doar o modalitate de stingere a creanţei.
În cauză, din coroborarea declaraţiilor inculpatului cu concluziile raportului de expertiză contabilă şi cu constatările raportului de inspecţie fiscală, s-a stabilit că inculpatul a efectuat operaţiuni comerciale, în perioada ianuarie 2005-iunie 2005, astfel încât situaţia premisă cerută de lege este îndeplinită.
Elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 constă în omisiunea de a evidenţia, în tot sau în parte, operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate. Având în vedere situaţia premisă de existenţă a unor operaţiuni comerciale efectuate sau a unor venituri realizate de către făptuitor, contribuabilul personal sau presupusul contabil are obligaţia de a evidenţia operaţiunea sau venitul.
Elementul material al infracţiunii implică patru inacţiuni: neîntocmirea documentului justificativ, neînregistrarea documentului justificativ, neîntocmirea situaţiei financiare anuale şi nedepunerea declaraţiei fiscale în ipoteza în care contribuabilul ignoră integral obligaţiile sale financiar contabile.
Raportat la infracţiunea cercetată în prezentul dosar penal, din coroborarea concluziilor expertizei contabile cu declaraţia inculpatului şi raportul de inspecţie fiscală, precum şi raportat la documentele depuse la dosar s-a constatat faptul că inculpatul, cu titlu de uzanţă, nu a ţinut o evidenţă contabilă care să poată produce efecte juridice, respectiv nu a înregistrat operaţiunile comerciale efectuate aferente celor 40 de facturi fiscale si veniturile aferente.
Urmarea imediată constă în diminuarea sarcinii fiscale a contribuabilului, infracţiunea existând de la data exigibilităţii obligaţiei fiscale, indiferent de termenul de scadenţă a acesteia, între activitatea ilicită a făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să existe un raport de cauzalitate direct, în acest sens diminuarea sarcinii fiscale fiind efectul omisiunii de evidenţiere a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de evaziune fiscală în forma prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 se comite cu intenţie directă calificată prin scop. Scopul săvârşirii infracţiunii este sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Din analiza actelor dosarului s-a constatat că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, activitatea sa ilicită având o întindere mare în timp, acesta cunoscând faptul că nu se pot percepe obligaţiile financiar-fiscale în lipsa evidenţierii operaţiunilor comerciale efectuate în contabilitate.
Inculpatul S.M. nu s-a prezentat la organele de inspecţie fiscală pentru a da lămuriri cu privire la operaţiunile comerciale derulate de SC S.P. SRL cu SC R. SA sau pentru a preda documentele de evidenţă contabilă, deşi potrivit art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003: „Contribuabilul este obligat să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realităţii şi prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi suni cunoscute"; inculpatul s-a prezentat în faţa organelor de urmărire penală abia după 3 ani de la data începerii urmăririi penale (numai după ce a fost citat în vederea prezentării materialului de urm. penală), prilej cu care a declarat, în apărare, că evidenţa contabilă a SC S.P. SRL a fost ţinută de către un vecin de-al său, pe nume "N.", de profesie contabil, pe care îl plătea în mână pentru serviciile de contabilitate prestate şi care s-a ocupat efectiv, până la deces, de toate activităţile contabile ale societăţi, inclusiv de întocmirea şi depunerea de declaraţii şi situaţii financiare la organele fiscale.
Această apărare, reiterată de inculpat şi în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, nu poate fi însă reţinută, deoarece, pe de o parte, activitatea incriminată se referă la perioada ianuarie 2004 - iunie 2005, iar din certificatul de deces eliberat de Primăria Bacău rezultă că numitul N.I. a decedat la data de 19 aprilie 2004, iar din declaraţia martorei N.E. rezultă că „La câteva zile după decesul soţului acesteia, i-a înmânat personal lui S.M. toate actele de evidenţă contabilă ale SC S.P. SRL" declaraţie menţinută şi în cursul cercetării judecătoreşti. Pe de alta parte, obligaţia legală de a înregistra veniturile şi cheltuielile societăţii aparţin administratorului contribuabilului, în speţă inculpatul S.M., în calitate de administrator al contribuabilului SC S.P. SRL, inculpatul încălcând prevederile legale prin faptul că nu a organizat evidenţa contabilă, deşi potrivit art. 1 din Legea nr. 82/1991: „Societăţile comerciale (...) au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi".
De altfel, sub acest aspect, relevant este şi faptul că atât în declaraţia de la urmărirea penală, cât şi în faţa instanţei de judecată, chiar inculpatul S.M. a declarat că: „In perioada ianuarie - iunie 2005 SC S.P. SRL a derulat relaţii comerciale cu SC R. SA, constând în vânzarea de deşeuri feroase si neferoase. Precizez faptul ca m-am ocupat personal de relaţia comercială cu SC R. SA" şi „după ce d-l N.I. a decedat nu am mai convenit cu nici o persoană să ţină evidenta contabila a SC S.P. SRL". Este evident că inculpatul cunoştea obligaţiile legale în calitate de administrator şi că intenţia sa a fost aceea de a sustrage contribuabilul SC S.P. SRL de la plata obligaţiilor fiscale, prin neînregistrarea în evidenţa contabilă a operaţiunilor efectuate şi a veniturilor realizate.
Instanţa de fond a motivat că situaţia de fapt se probează cu sesizări Garda Financiară Bacău, raport de inspecţie fiscală şi anexe, extras cont B.R.D. - G.S.G., acte societate SC S.P. SRL, invitaţii Garda Financiară, adresa SC R. SA şi A.P.M. Bacău, facturi fiscale, acte căutare învinuit, declaraţii inculpat şi martori şi raport de expertiza financiar-bancară A.
Având în vedere situaţia de fapt reţinută, prima instanţă a apreciat că, în drept, fapta inculpatului, constând în aceea că, în calitate de administrator al contribuabilului SC S.P. SRL Bacău, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, respectiv de a sustrage persoana juridică de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în perioada ianuarie 2004 - iunie 2005, nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii operaţiunile un număr de 40 facturi fiscale operaţiuni comerciale de vânzare de deşeuri metalice şi către SC R. SA Bacău şi nici veniturile realizate în urma încasării contravalorii acestora, cauzând bugetului de stat un prejudiciu total de 193.429 lei reprezentând impozit pe profit, T.V.A., majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere, calculat conform raportului expertiză contabilă A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscala, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.
Instanţa de fond a motivat că la individualizarea pedepsei a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., precum şi circumstanţele vizând persoana inculpatului.
Instanţa a apreciat, în baza aceloraşi criterii, că scopul prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins în privinţa inculpatului şi fără executarea efectivă a pedepsei şi, având în vedere ca sunt întrunite si condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durata 4 ani.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa a reţinut că sunt întrunite condiţiile legale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 C. civ., în vigoare la data săvârşirii infracţiunii, raportat şi la prevederile art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., însă sub aspectul cuantumului prejudiciului a reţinut următoarele:
Este adevărat că potrivit art. 14 din Legea nr. 241/2005: „În cazul în care, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, nu se pot stabili, pe baza evidenţelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, în condiţiile C. proc. fisc.”
Astfel, în baza acestei proceduri legale, prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin fapta de evaziune fiscală săvârşită de inculpatul S.M., a fost stabilit de organele de control fiscale, prin raportul de inspecţie fiscală din 29 septembrie 2008, la suma totala 355.134 lei, reprezentând: 57.023 lei T.V.A., la care se adaugă accesorii in suma totală de 78.521 lei (majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere) si 94.292 lei impozit pe profit, la care se adaugă accesorii in suma totală de 125.298 lei (majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere).
Însă, prin raportul de expertiză judiciară financiar - contabilă – fila 82 şi urm.- dosar, s-a concluzionat că:
- impozitul pe profit - aferent celor 40 de facturi fiscale emise de SC R. SA şi neînregistrate de inculpat în contabilitatea SC S.P. SRL este în sumă de 24.993 lei; cu majorări de întârziere aferente, calculate până la 26 septembrie 2008, în suma de 31.052 lei şi penalităţi de 1.843 lei: - anexa 1 -T.V.A. de plată - aferent celor 40 de fact. fisc. emise de SC R. SA şi neînregistrate de inculpat în contabilitatea SC S.P. SRL - este în sumă de 57.023 lei şi majorări de întârziere aferente calculate până la 26 septembrie 2008, în suma de 73.565 lei şi penalităţi în suma de 4.953 lei - anexa 2.
În răspunsul la obiecţiunile formulate de către partea civilă A.N.A.F., obiecţiuni pe care instanţa le-a apreciat ca neîntemeiate, deoarece expertul judiciar a explicat în detaliu modul de calcul şi baza legală pe care şi-a întemeiat modul de calcul, respectiv art. 67 din O.G. nr. 92/2003, Ordinul A.N.A.F. nr. 3389/2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere. De asemenea, instanţa a apreciat că se reţin concluziile raportului de expertiză, deoarece sunt corect şi bine fundamentate ştiinţific, iar diferenţele rezultate cu privire la cuantumul creanţelor fiscale au fost explicate de expert, în sensul că taxa de mediu nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului, având în vedere că aceasta se reţine prin stopaj la sursă, astfel Fondul de mediu revine cumpărătorului, în speţă SC R. SA Bacău, aceasta reprezentând o cheltuială şi nu un venit pentru vânzătorul SC S.P. SRL.
De asemenea, şi în ceea ce priveşte obiecţiunile formulate de inculpat, instanţa Ie-a apreciat ca neîntemeiate, deoarece corect a reţinut expertul judiciar că nu pot fi reţinute şi deduse din veniturile brute ale SC S.P. SRL cheltuielile cu forţa de muncă, având în vedere că nu s-a făcut dovada că această societate comercială a avut angajaţi în perioada supusă controlului. De altfel, relevante în acest sens sunt atât declaraţia inculpatului "precizez faptul ca SC S.P. SRL nu a avut angajaţi, de activitatea firmei ocupându-mă eu personal.", precum si declaraţiile martorilor - fi.93 respectiv 95 dup., care arată că l-au ajutat pe inculpat la activităţi de descărcare - încărcarea, dar în perioada 2005-2006 şi oricum inculpatul nu a depus la dosarul cauzei contracte individuale de munca în acest sens, fişe de pontaj, state de plata, etc, instanţa a reţinut că inculpatul nu a făcut dovada că societatea administrata a avut „cheltuieli cu forţa de muncă", privind activitatea aferenta celor 40 de facturi fiscale ce fac obiectul cauzei.
De asemenea, inculpatul nu a făcut dovada cu înscrisuri probatorii - facturi fiscale, contracte de închiriere/prestări servicii, etc. că societatea administrată a efectuat cheltuieli de transport aferente celor 40 de facturi fiscale si nici nu a făcut dovada cu documente legale emise de furnizori de bunuri de servicii către SC S.P. SRL, din care să rezulte taxa pe valoarea deductibilă, astfel că în mod corect expertul judiciar nu a calculat şi dedus asemenea cheltuieli - cu munca, cu transportul, T.V.A. deductibil din venitul brut obţinut prin însumarea celor 40 de facturi fiscale.
În consecinţă, pentru considerentele anterioare, referitor la sumele solicitate de A.N.A.F, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat de inculpat prin fapta comisă, având în vedere mijloacele de probă administrate în cauză, din cuprinsul cărora rezultă caracterul cert al acestuia si cuantumul, Tribunalul faţă de dispoziţiile art. 346 şi art. 14 C. proc. pen. dar şi principiul disponibilităţii care guvernează acţiunea civilă, a reţinut că prejudiciul infracţional produs de inculpat în dauna bugetului de stat prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală reţinută, este de 193.429 lei reprezentând impozit pe profit, T.V.A., majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere, calculată conform raport expertiză contabilă Arnăutu, obligaţiile fiscale accesorii ce vor fi calculate de către organele de executare subordonate A.N.A.F. conform art. 114-1201 din O.G.nr. 92/2003 până la executarea efectiva a obligaţiei principale.
Instanţa nu a introdus în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente SC S.P. SRL care să poată răspunde civil în solidar cu inculpatul, în temeiul fostului art. 1003 din C. civ., deoarece această societate se retine şi în actul de sesizare, nu mai are personalitate juridică şi a fost radiată de la O.R.C. Bacău.
Cât priveşte obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de Legea nr. 251/2005 (art. 11 din Lege), Tribunalul a constatat că în cauză s-a dispus în faza urmăririi penale şi instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpatului S.M., în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, măsură care faţă de soluţia din prezenta cauză va fi menţinută. Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel inculpatul şi partea civilă A.N.A.F. Bucureşti.
Prin Decizia penală nr. 99 din 11 iunie 2013 Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta-parte civilă M.F.P. - A.N.A.F. Bucureşti şi apelantul-inculpat S.M. împotriva sentinţei penale nr. 61/ D din data de 01 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Bacău.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., a obligat apelanţii să plătească statului suma de câte 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a apreciat,în esenţă, că situaţia de fapt, descrisă şi analizată în extensio de prima instanţă, prin raportare la întreg ansamblul probator al cauzei, este corectă şi nu este contrazisă de nici un mijloc de probă, că încadrarea juridică a faptelor este corespunzătoare,că vinovăţia inculpatului a fost corect reţinută pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia iar pedeapsa aplicată a fost corect individualizată. De asemenea s-a apreciat de prima instanţă de control judiciar că latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată de instanţa de fond. în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că instanţa de fond a calculat corect cuantumul despăgubirilor civile datorate bugetului de stat. S-a apreciat că în raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză, ale cărui concluzii instanţa de apel şi le-a însuşit, s-a explicat în detaliu şi fundamentat legal, modul de calcul şi baza legală pe care s-a întemeiat modul de calcul.
Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel au declarat recursuri inculpatul S.M. şi partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Bacău.
Instanţa din oficiu a invocat excepţia tardivităţii recursului declarat de inculpatul S.M.
Apărătorul a apreciat că recursul formulat de inculpat a fost declarat în termenul prevăzut de lege şi a pus concluzii de respingere a excepţiei tardivităţii.
Totodată a pus concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de partea civilă. A arătat, în esenţă, că motivele invocate de recurenta parte civilă contravin dispoziţiilor C. proc. fisc., mai exact dispoziţiilor art. 67 din acest cod care stabileşte modalitatea concretă a bazei de impozitare.
Cu privire la recursul declarat de inculpat a pus concluzii de admitere.
Partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Bacău, prin motivele de recurs formulate în scris şi depuse la dosar, a solicitat, în esenţă, desfiinţarea sentinţei pronunţată de instanţa de fond, în parte, numai privind latură civilă a cauzei, urmând ca instanţa de recurs să dispună obligarea inculpatului S.M. la plata sumei de 355.134 lei, reprezentând impozit pe profit, T.V.A., majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere, accesoriile urmând a se calcula până la plata debitelor,sumele reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat.
Recursul declarat de inculpat este tardiv urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel iar potrivit art. 2 al aceluiaşi articol, dispoziţiile art. 363-365 privind data de la care curge termenul, repunerea în termen şi declararea peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător.
Conform dispoziţiilor art. 363 C. proc. pen., pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul de 10 zile curge de la pronunţare.
În speţă, aşa cum rezultă şi din practicaua deciziei penale atacate, inculpatul S.M. a fost prezent la termenul din 11 iunie 2013 când instanţa de apel s-a pronunţat în cauză astfel încât inculpatul putea să declare recurs împotriva acestei decizii penale în termenul de 10 zile prevăzut de textul de lege mai sus menţionat. Cum termenul de 10 zile s-a împlinit într-o zi nelucrătoare, inculpatul avea posibilitatea să declare recurs până la data de 24 iunie 2013. Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că acesta a declarat această cale de atac după expirarea termenului prevăzut de art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., la data de 04 iulie 2013 (fila 15 dosar), motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva Deciziei penale nr. 99 din 11 iunie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Cu privire la recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Bacău, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:
Partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Bacău, prin motivele de recurs formulate în scris şi depuse la dosar, a solicitat, în esenţă, desfiinţarea sentinţei pronunţată de instanţa de fond, în parte, numai privind latură civilă a cauzei, urmând ca instanţa de recurs să dispună obligarea inculpatului S.M. la plata sumei de 355.134 lei, reprezentând impozit pe profit, T.V.A., majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere, accesoriile urmând a se calcula până la plata debitelor, sume cu titlu de prejudiciu adus bugetului de stat.
Înalta Curte aminteşte că Decizia penală nr. 99 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bacău. secţia penală, cauze minori şi familie, la data de 11 iunie 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2 din 12 februarie 2013, astfel încât va supune analizei numai acele critici care se circumscriu cazurilor de casare în vigoare, în forma stabilită de Legea nr. 2/2013.
Din expunerea de motive ce stă la baza Legii nr. 2/2013 rezultă că unul din scopurile ce au determinat emiterea acestei legi a fost tocmai transformarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-o Curte de Casaţie, astfel încât exercitarea controlului judiciar să se realizeze numai asupra chestiunilor de drept.
Întrucât criticile referitoare la cuantumul prejudiciului, în noua reglementare, nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs prin niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. rămase în vigoare, Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Bacău.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Va obliga recurenta parte civilă la 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva Deciziei penale nr. 99 din 11 iunie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Bacău.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta parte civilă la 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4013/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 4019/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
