ICCJ. Decizia nr. 415/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
RO M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 415/2013
Dosar nr. 8232/1/2012
Şedinţa publică din 17 aprilie 2013
La 14 noiembrie 2012, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie, a înregistrat „plângerea penală"" formulată de A.I. împotriva procurorului I.V. de la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru corupţie şi complicitate la tentativele de omor.
Ca situaţie de fapt, numitul A.I. a indicat împrejurarea că, la 31 octombrie 2012, procurorul I.V. a emis „ordonanţa din Dosarul nr. 313/P/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ca urmare a cercetării plângerii penale împotriva domnului procuror S.T. de la Serviciul Teritorial Timişoara din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie". În opinia numitului A.I., prin emiterea acelei ordonanţe au fost realizate mai multe infracţiuni ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 187 şi art. 277 C. proc. pen., a excluderii mijloacelor de probă din analiza efectuată de către procuror; mai mult, activitatea procurorului a fost de natură a-l împiedica pe petent să participe la proces, iar prin omisiunea sesizării organelor judiciare cu privire la tentativele de omor precizate în motivarea plângerii şi dovedite indubitabil cu probe materiale şi acte probatorii au fost comise infracţiunile prevăzute de art. 263 şi art. 174 C. pen., procurorul asociindu-se „grupului infracţional pentru crimă organizată împotriva subsemnatului şi a soţiei".
Nu în ultimul rând, se precizează de către A.I. că ordonanţa în cauză a fost emisă „cu nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii pronunţate prin Sentinţa civilă nr. 791/2001 de Tribunalul Arad, a Sentinţelor penale nr. 1632/2007 şi nr. 982/2008 ale Judecătoriei Arad".
„În drept" s-a precizat că „a fost emis prin corupţie un act fals şi abuziv împotriva actelor probatorii ale prevederilor legale în vigoare, cu nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii, refuzând să cerceteze tentativele de omor dovedite cu probe materiale şi acte probatorii".
Prin rezoluţia nr. 357/P/2012 din 29 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen:
- neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul I.V., pentru comiterea a infracţiunilor de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, împiedicarea participării părţii în proces, prevăzută de art. 2611 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 C. pen. şi complicitate Ia infracţiunea de omor, prevăzută de art. 26 rap. la art. 174 C. pen.;
- neînceperea urmăririi penale în cauză, sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 C. pen., cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000;
Pentru a se adopta această soluţie s-a reţinut că actele premergătoare efectuate în cauză relevă faptul că numitul A.I. a formulat, la 10 septembrie 2012, o plângere în care reclama acelaşi tip de fapte în sarcina procurorului „S.T.", motivat de faptul că, la data de 5 septembrie 2012, „a adoptat Ordonanţa de la dosarul nr. 39/P/2012 al Serviciului Teritorial Timişoara, ca urmare a cercetării plângerii formulate împotriva doamnelor magistrat A.N. şi M.I.".
Plângerea respectivă a făcut obiectul cauzei 313/PV2012 a secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, fiind soluţionată la 31 octombrie 2012, prin ordonanţa emisă de procurorul şef serviciu I.V.
Astfel, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de S.T., procuror în cadrul Serviciului Teritorial Timişoara din cadrul D.N.A. „sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped de art. 7 din Legea nr. 78/2000".
Totodată, prin aceeaşi ordonanţă a fost dispusă disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei cu privire la tentativă la infracţiunea de omor, în forma complicităţii, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Actele premergătoare efectuate în cauză au relevat, fără echivoc, inexistenţa unor elemente de fapt care să contureze vreo infracţiune de corupţie sau alt gen de infracţiune cu implicarea/participarea procurorului şef serviciu I.V. S-a reţinut că activitatea procurorului în cauză s-a derulat în cadrul procesual pe baza competenţei, soluţia dispusă putând fi eventual atacată cu plângere şi supusă controlului judiciar.
Pe de altă parte, actele premergătoare au relevat că petentul A.I. are o viziune şi interpretare proprie asupra faptelor şi prevederilor procedurale, fără a indica concret elementele care să susţină acuzaţiile formulate.
În conţinutul plângerii s-au făcut referiri la prevederile art. 254 C. pen. - infracţiunea de luare de mită, art. 2611 C. pen. - împiedicarea participării în proces, art. 263 C. pen. - omisiunea sesizării organelor judiciare, şi art. 174 C. pen. - infracţiunea de omor în forma complicităţii, dar petentul nu a arătat care sunt motivele ce susţin aceste infracţiuni, totul fiind raportat la faptul că a fost emisă ordonanţa nr. 313/P/2012.
În rezoluţia s-a mai arătat că din elementele prezentate de către petent în plângere nu au rezultat date care să conducă la vreun indiciu aferent comiterii infracţiunii corelative de dare de mită.
Totodată, pentru detalierea plângerii formulate, petentul a fost citat pentru data de 29 noiembrie 2012, însă nu a dat curs citaţiei, formulând, în acest sens, o cerere de recuzare.
Prin Rezoluţia nr. 2260/C din 17 decembrie 2012 a Procurorului Şef din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petent împotriva Rezoluţiei nr. 357/P/2012 din 29 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, cu menţiunea că soluţia emisă este legală şi temeinică.
Împotriva sus- arătatelor rezoluţii petentul A.I. în termen legal, a formulat plângerea de faţă.
La termenul de judecată din 17 aprilie 2013, deşi a fost legal citat, petentul nu s-a prezentat pentru a susţine plângerea.
În motivarea scrisă a plângerii petentul a afirmat că soluţiile pronunţate sunt nelegale, netemeinice şi abuzive, arătând că au fost „emise acte false şi abuzive pentru a proteja corupţia şi criminalitatea ce am întâlnit-o în activitatea judiciară".
Analizând plângerea formulată, potrivit motivelor invocate de petent, a actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Într-adevăr, prin dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit art. 200 C. proc. pen., „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea lor în judecată".
Potrivit art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare; denumite în literatura de specialitate „investigaţii prealabile", actele premergătoare au menirea, fie de a completa informaţiile pe care organele de urmărire le au cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, fie numai să verifice aceste informaţii spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale.
Într-adevăr, din actele existente la dosar, şi care constituie acte premergătoare începerii urmăririi penale, nu a rezultat existenţa unor acte sau fapte săvârşite de către intimat cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor de luare de mită (prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000), împiedicare a participării în proces (prevăzută de art. 2611 C. pen.), omisiunea sesizării organelor judiciare (prevăzută de art. 263 C. pen.), complicitate la infracţiunea de omor (prevăzută de art. 26 rap. la art. 174 C. pen.) şi a infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 C. pen., cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Or, pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiţii: prima constă în existenţa acelui minim de date care să permită organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune, iar cea de-a doua condiţie este înscrisă în art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen.
În cauză, actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate de procuror nu au confirmat acuzaţiile din plângerea penală formulate de petent, nefiind relevate indicii în sensul că persoana reclamată de petent ar fi săvârşit vreo faptă de natură penală.
Împrejurarea că petentul este nemulţumit de soluţiile adoptate de intimat nu poate conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pe care acesta Ie-a indicat în plângerea sa. Dacă s-ar admite ca împotriva magistraţilor care au adoptat o soluţie sau au dat o hotărâre judecătorească să se poată face plângeri penale ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
Soluţionând cauzele în care petiţionarul a fost parte şi adoptând soluţii care - întâmplător - l-au nemulţumit, intimatul nu a făcut altceva decât să îndeplinească activităţi şi acte date în competenţa sa prin lege, să dispună soluţii potrivit convingerii lui obiective şi nepărtinitoare, motivate prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, apreciind complet şi just probele administrate, motiv pentru care în sarcina sa nu se poate reţine săvârşirea vreunei fapte penale.
Soluţiile dispuse de procurori pot fi nelegale sau netemeinice însă, pentru reformarea lor, sunt prevăzute căi de atac specifice.
Cu alte cuvinte, legiuitorul a prevăzut că părţile au dreptul să exercite căile de atac, tocmai pentru ca, în cazul unor greşeli, acestea să poată fi îndreptate, ceea ce exclude, de plano, posibilitatea ca adoptarea unei soluţii să poată fi considerată, prin ea însăşi, o infracţiune.
Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 357/P/2012 din 29 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, se va respinge ca nefondată, cu consecinţa menţinerii, ca fiind legală şi temeinică, a soluţiei adoptate de procuror.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 357/P/2012 din 29 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 387/2013. Penal. Strămutare (art. 55 CPP... | ICCJ. Decizia nr. 417/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
