ICCJ. Decizia nr. 59/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 29 decembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 3001alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul T.I.V.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța fond a reținut că, la 27 decembrie 2012, a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova nr. 151/P/2012 prin care au fost trimiși în judecată inculpații:
- T.I.V., sub aspectul săvârșirii infracțiuni prev. de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a patru infracțiuni prev. de art. 288 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 181din Legea nr. 78/2000 și unei infracțiuni prev. de art. 242 alin. (3) C. pen.;
- B.A.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 61din Legea nr. 78/2000; și
- C.D.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 61din Legea nr. 78/2000.
în fapt s-a reținut că inculpatul T.I.V. - grefier la Curtea de Apel Craiova - în perioada 2011-2012, prevalându-se de relațiile pe care pretindea că le-ar avea cu magistrații judecători de la Curtea de Apel Craiova, a pretins diverse sume de bani din care a primit efectiv 29.500 euro, de la V.V., B.M., C.V., Ș.M., B.A.C., N.D., D.M., D.S.M., S.L., P.C.R., C.M., l.R.M. și A.A. (investigator sub acoperire), susținând că banii vor ajunge la magistrații care vor adopta soluții favorabile acestora sau unor apropiați ai lor, sau că va interveni chiar pe lângă medici legiști din cadrul Institutului Național de Medicină Legală, sau pe lângă lucrătorii Serviciului de Permise și înmatriculări Auto.
De asemenea, s-a mai reținut că același inculpat a tehnoredactat și semnat la rubrica "Grefier șef, contrafăcând semnătura persoanei autorizate, un număr de trei certificate de grefă: din 09 iulie 2012, din 09 iulie 2012, din 05 octombrie 2012 și a sustras și falsificat raportul medico-legal din anul 2011, și care îl privea pe inculpatul D.C., în sensul că ultima pagina a acestui raport are un alt conținut decât raportul original de expertiză, ultimă pagină care consfințește, în concluziile raportului, că acest inculpat nu ar fi avut discernământ în momentul săvârșirii faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
în ceea ce o privește pe inculpata B.A.C., se reține că aceasta a dat inculpatului T.I.V. suma de 5.000 euro pentru a interveni pe lângă magistrații ce vor judeca Dosarul Tribunalului Gorj, magistrați asupra cărora inculpatul a lăsat să creadă că ar avea influență, legătura celor doi fiind realizată de către inculpata C.D.D. (avocat în cadrul Baroului Gorj) care l-a prezentat pe inculpat ca fiind o persoană cu o reală influență asupra magistraților judecători de la Curtea de Apel Craiova și care a participat chiar la mai multe întâlniri între cei doi.
Curtea de Apel a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică ținând cont de natura și gravitatea faptelor pentru care acesta este trimis în judecată (infracțiuni care aduc atingere unor relații sociale incompatibile cu orice intervenție reală sau imaginară de natură a știrbi prestigiul autorității judiciare dar și de a-i perturba normala desfășurare ca urmare a sustragerii unor documente și înlocuirea acestora cu altele ce ar putea avea consecințe asupra înlăturării răspunderii penale a unor persoane ce aveau calitatea de inculpați), împrejurările concrete și modalitatea în care acesta a comis faptele.
S-a apreciat, astfel, că menținerea inculpatului în stare de arest preventiv este necesară pentru a asigura o bună desfășurare a procesului penal, considerându-se ca insuficientă aplicarea uneia sau alteia dintre măsurile preventive neprivative de libertate, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului ar genera un sentiment de neîncredere în capacitatea autorităților judiciare de a acționa eficient împotriva fenomenului infracțional, în speță, împotriva corupției.
De asemenea, Curtea a constatat că există un interes public care impune privarea de libertate în continuare a inculpatului, mai ales că durata detenției preventive, începând cu 09 noiembrie 2012, nu a depășit, până în prezent un termen rezonabil. Aspectele invocate de către inculpat privind situația familială, deși sunt reale nu au relevanță asupra interesului public ce impune menținerea măsurii arestării preventive, urmând ca aceste aspecte să fie avute în vedere cu ocazia individualizării unei eventuale pedepse în momentul în care se va stabili cu certitudine vinovăția sa.
împotriva acestei încheieri, inculpatul T.I.V. a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând casarea încheierii atacate și, în pricipal revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
Analizând recursul declarat atât potrivit susținerilor orale ale apărătorului recurentului inculpat, cât și în raport cu conținutul a actelor și lucrărilor de la dosar, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele se se vor arăta în continuare:
Art. 23 din Constituția României garantează libertatea individuală și siguranța persoanei.
Din prevederile acestui text constituțional - art. 23 - rezultă interesul evident pe care l-a manifestat legiuitorul constituțional în legătură cu reglementarea clară și precisă a măsurii arestării preventive. Acest lucru este rezultatul faptului că libertatea individuală se integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituție, că arestarea preventivă este o măsură care afectează grav această libertate, că prezumția de nevinovăție este unul dintre principiile constituționale.
Prin urmare, art. 23 din Constituție conferă arestării preventive o configurație juridică de sine stătătoare, separabilă de restul operațiunilor firești, judiciare. Constituția reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează libertatea persoanei și permite justiției să se deruleze.
în conformitate cu stipulațiile art. 5, parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de stipulațiile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
în materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Potrivit art. 3002C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instața dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă existente până în acest moment în dosar - procesele-verbale de certificare a înregistrărilor și interceptărilor telefonice, planșe foto și video, proces-verbal de prindere în flagrant, proces-verbal de percheziție domiciliară, declarațiile martorilor - rezultă existenta indiciilor temeinice din care un observator obiectiv poate trage în mod rezonabil cel puțin presupunerea că inculpatul T.I.V. a săvârșit faptele pentru care este cercetat, și anume: infracțiunea prev. de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), patru infracțiuni prev. de art. 288 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 181din Legea nr. 78/2000, și o infracțiune prev. de art. 242 alin. (3) C. pen., constând, în rezumat, în aceea că, prevalându-se de calitatea sa de grefier în cadrul Curții de Apel Craiova și afirmând că are o anumită influență asupra magistraților secției penale a Curții de Apel Craiova, a pretins și primit în mai multe rânduri și de la mai multe persoane sume de bani în schimbul unor soluții favorabile pentru acele persoane sau pentru rudele acestora, falsificând chiar trei certificate de grefă și un raport de expertiză medico-legală ce se afla într-un dosar penal, cu scopul de a înlătura răspunderea penală a unei persoane trimise în judecată prin modificarea concluziilor medicilor legiști privind discernământul acelei persoane, măsura preventivă a arestării fiind nu numai necesară dar și proporțională cu scopul urmărit prin dispunerea acesteia.
Evaluând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, înalta Curte apreciază că acesta rezultă din circumstanțele reale ale comiterii faptelor - perioada lungă de timp în care se reține că inculpatul și-ar fi desfășurat activitatea, amploarea operațiunilor, numărul persoanelor implicate, fapt care sporește gradul de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpatului; modalitatea de comitere - folosindu-se de calitatea sa de grefier în cadrul Curții de Apel;
Or, în contextul recrudescenței infracțiunilor de corupție, lăsarea în libertate a unor inculpați care săvârșesc astfel de fapte prezintă, neîndoielnic, acel pericol concret pentru ordinea publică [la care se referă art. 148 alin. (1) lit. f) teza finală C. proc. pen.] prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a activității specifice a justiției, iar pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, beneficiind de o anumită protecție care le-ar asigura impunitatea.
în consecință, circumstanțele personale ale inculpatului, favorabile acestuia, situația familială deosebită, nu pot prevala asupra necesității imperioase menținerii măsurii arestării preventive, împusă de nevoia asigurării optimei derulări în continuare a procedurilor și, în același timp, menită să răspundă cerințelor menținerii și protejării ordinii publice la care are dreptul societatea.
Așa fiind, înalta Curte constată că, pentru considerentele expuse, se impune a se aprecia că în mod legal a fost menținută măsura arestării preventive și că nu se justifică luarea față de inculpat a unei măsuri preventive mai puțin restrictive, precum obligarea de a nu părăsi țara.
Astfel fiind, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de inculpat ca nefondat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat a fost obligat la plata sumei de 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 61/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 60/2013. Penal → |
|---|
