ICCJ. Decizia nr. 932/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

Prin sentința penală nr. 173 din 26 octombrie 2012 a Tribunalului Vaslui a fost condamnat inculpatul M.V. la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), lit. d) (drepturile părintești) și lit. e) (dreptul de a fi tutore sau curator) din C. pen. pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prevăzut de art. 20 din C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. c) și 176 lit. e) din C. pen.

Pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului M.V. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), lit. d) (drepturile părintești) și lit. e) (dreptul de a fi tutore sau curator) din C. pen., în condițiile art. 71 alin. (2) din C. pen.

în baza art. 88 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate perioada de reținere și arest preventiv a inculpatului, de la data de 17 mai 2012 la zi.

în baza art. 350 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive luată împotriva inculpatului M.V.

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Vaslui.

în baza art. 14,art. 346 din C. proc. pen., art. 1349 și art. 1357 din C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul M.V. să plătească cu titlu de despăgubiri civile suma de 1828,26 lei către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Vaslui, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată M.D., sumă actualizată la data executării.

S-a constatat că in cauză nu s-a constituit parte civilă partea vătămată M.D., soția inculpatului.

în temeiul art. 118 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul M.V. a unui cuțit înregistrat în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Vaslui .

Conform art. 109 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus conservarea următoarelor probe înregistrate în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Vaslui, respectiv:

- plicul nr. 1 conținând 3 segmente șnur culoare neagră ridicat de pe covorul din anexă;

- plicul nr. 2 conținând segment șnur culoare maro ridicat de pe covorul din anexă;

- plicul nr. 3 conținând bucată șnur ridicată de pe mânerul ușii de acces în a doua încăpere;

- plicul nr. 4 conținând tampoane exudat cu substanță brun roșcat ridicată de pe covorul din anexă, de pe pat și de pe mânerul ușii de acces în camera de pe latura sudică a locuinței;

- coletul nr. 1 conținând îmbrăcămintea inculpatului M.V. (pantaloni, chilot, cămașă, pantofi).

în baza art. 189 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 191 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.V. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă totală de 1.243 RON, din care suma de 743 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și suma de 500 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de cercetare judecătorească

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpatul M.V. este căsătorit cu partea vătămată M.D. de 7 ani și au împreună trei copii mineri, doi de trei ani care sunt gemeni și care locuiesc împreună cu ei și unul de cinci ani care locuiește la bunicii săi.

încă de la începutul căsniciei, cei doi soți aveau certuri dese, întrucât inculpatul este gelos.

La data comiterii faptei, și anume 23 aprilie 2012, partea vătămată M.D. avea o sarcină în evoluție de 27 de săptămâni.

în acea zi, dimineața, inculpatul a fost în vizită la părinții săi și s-a întors acasă în jurul orelor 1000.

I-a spus soției sale să facă de mâncare, după care a plecat la un bar din sat, unde a consumat mai multe băuturi alcoolice, devenind în stare de ebrietate. A revenit acasă înjurai orelor 1500.

întrucât în bar a avut loc o discuție despre soția cuiva care a întreținut relații sexuale cu un bătrân, inculpatul a început să-i reproșeze și soției sale că și ea a făcut asta sau ar vrea să facă asta. M.D. a negat, iar atunci, inculpatul a amenințat-o că în acea zi nu o să mai trăiască nici ea și nici el.

Inculpatul i-a trimis pe copiii săi de trei ani să cumpere țigări, iar partea vătămată i-a spus să nu-i trimită întrucât sunt prea mici și nu știu să cumpere.

Copiii au ieșit din curte și s-au îndreptat spre magazin, însă nu au mai ajuns acolo și s-au întors acasă. După ce au plecat copiii, inculpatul s-a întins pe pat și i-a spus soției sale să se așeze lângă el. Partea vătămată s-a așezat în șezut la marginea patului, lângă picioarele lui, iar inculpatul i-a reproșat că vrea să se culce cu un bătrân. Partea vătămată a negat, moment în care inculpatul s-a ridicat de pe pat, s-a dus la masă, de unde a luat un cuțit, a revenit la partea vătămată, i-a pus mâna dreaptă la gură și i-a spus că o omoară.

Cuțitul îl ținea în mâna stângă și a împins-o pe partea vătămată pe pat, iar aceasta a rămas culcată cu fața în sus.

Inculpatul s-a urcat pe pat deasupra soției sale, având cuțitul în mână, iar aceasta a început să se zbată, astfel încât inculpatul a lovit-o o dată cu cuțitul în spate, în omoplatul drept.

Apoi inculpatul s-a urcat cu genunchii pe burta soției sale și s-a tăiat singur cu cuțitul la gât și în zona pieptului, spunându-i că se omoară și el.

Inculpatul a scăpat cuțitul din mână, iar acesta a căzut lângă pat. M.V. i-a pus mâna în gât părții vătămate, strângând-o și spunându-i că așa o să moară dacă nu a murit de cuțit. S-a răzgândit apoi și s-a dat jos de pe pat și a luat cuțitul, însă partea vătămată a profitat de acest moment și a fugit către ușă. Inculpatul a ajuns-o din urmă, a apucat-o de păr și a tras-o înapoi pe pat, partea vătămată căzând cu fața în sus.

M.V. s-a urcat peste soția sa și a vrut să o lovească cu cuțitul în burtă, însă ea a prins de cuțit, i l-a luat din mână și l-a aruncat lângă pat. Atunci inculpatul a strâns-o de gât până a leșinat. A luat apoi cuțitul de lângă pat și i-a mai aplicat o lovitură în piept.

După ce partea vătămată și-a revenit din leșin și a constatat că este tăiată și în piept, inculpatul a dezbrăcat-o de hainele murdare de sânge, a șters-o de sânge și a îmbrăcat-o cu un tricou. Hainele murdare le-a aruncat în sobă și le-a dat foc.

Inculpatul i-a spus soției sale că nu mai au mult și o să moară amândoi întrucât el a decis să se spânzure. A legat un șnur de grinda camerei în care era înfipt un cui și a încercat să se spânzure, însă nu a reușit, întrucât șnurul s-a rupt, fiind subțire. A încercat acest lucru de trei ori.

între timp, unul dintre copiii lor, Ș., a fost la mama inculpatului, M.E., unde se afla și sora acestuia, N.L. și le-a spus că tatăl său a bătut-o pe mama sa, iar aceasta plângea.

Cele două femei au venit repede la locuința inculpatului și au constatat că ușa de la intrare este închisă. Au privit pe geam și l-au văzut pe M.V. spânzurat de grinda camerei, aceasta fiind cea de-a treia încercare a lui. S-au izbit în ușă și au reușit să o deschidă, iar M.E. l-a apucat de picioare pe fiul său și N.L. a tras de șnur, care s-a rupt, reușind astfel să-l dea jos pe inculpat. Au văzut-o pe M.D. întinsă pe pat, cu fața în sus, având hainele murdare de sânge și au întrebat-o ce s-a întâmplat, iar ea le-a spus că a fost bătută de soțul ei.

M.V. a fugit într-o cameră alăturată, a închis ușa după el și a încercat să se spânzure de clanță cu șnurul ce-i mai rămăsese la gât.

N.L. a fugit la un vecin, R.M., pe care l-a chemat să vină să le ajute pe ea și pe mama ei. R.M. a mers repede la locuința inculpatului și, împreună cu M.E., au deschis ușa de la camera unde se încuiase el și au tras de șnur, dându-l jos de pe clanță. N.L. a luat un ciob de oglindă și i-a tăiat fratelui său șnurul de la gât.

R.M. s-a dus să-l cheme pe asistentul medical din comună, martorul H.C., iar acesta a venit și a văzut că starea părții vătămare este stabilă, după care a sunat la apelul de urgență "112".

între timp, a venit la locuința inculpatului și fratele acestuia, M.C., care aflase de la mama părții vătămate, B.A., ce s-a întâmplat și a încercat să-și liniștească fratele, care era agitat.

Inculpatul, care era cu bustul gol și îmbrăcat cu o pereche de pantaloni, a ieșit din casă și a fugit la locuința mamei sale, M.E. După el au plecat și mama, fratele și sora sa.

N.L. i-a dat fratelui său apă să se spele și o cămașă să se îmbrace, după care inculpatul a plecat către casă. Pe drum, a fost luat de către ambulanță și organele de poliție. Ambulanța a luat-o și pe partea vătămată și i-au transportat la spital.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală din 2012 întocmit de Serviciul Medico-Legal Județean Vaslui, partea vătămată M.D. a prezentat leziuni traumatice de tipul plăgilor tăiate-înțepate și tăiate.

S-a reținut că leziunile s-au putut produce prin lovire cu un obiect tăietor-înțepător, posibil cuțit, că pot data din 23 aprilie 2012 și au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale de la data producerii.

Leziunile nu au pus în primejdie viața părții vătămate și nu au produs nici un alt efect prevăzut de art. 182 din C. pen. Partea vătămată s-a externat cu sarcină 27 de săptămâni, în evoluție, fără modificări clinice și paraclinice ale sarcinii pe parcursul internării.

A fost examinat medico-legal și inculpatul și, prin raportul de expertiză medico-legală din 2012 întocmit de Serviciul Medico-Legal Județean Vaslui, s-a constatat că M.V. prezintă leziuni traumatice de timpul plăgii tăiate-înțepate și excoriației.

S-a reținut că plăgile tăiat-înțepate s-au putut produce prin lovire cu obiect tăietor-înțepător, posibil autoprovocate, iar excoriația de la nivelul gâtului s-a putut produce, cel mai probabil, prin presare și frecare cu un obiect dur. Acestea pot data din 23 aprilie 2012 și au necesitat 7-8 zile îngrijiri medicale de la data producerii.

Inculpatul, în faza de urmărire penală, a recunoscut că a lovit partea vătămată M.D., soția sa, pe fondul neînțelegerilor cauzate de consumul excesiv de băuturi alcoolice, cât și pe fondul unor neînțelegeri mai vechi între cei doi soți, bazate pe faptul că inculpatul era gelos pe soția sa, bănuind-o de infidelitate pe fondul unei tulburări de personalitate emoțional instabilă și intelect liminar, așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică.

Justificarea adusă de inculpat faptei sale nu a fost primită în totalitate de prima instanță, nefiind admisibil ca cineva să se folosească de aceste motive pentru a răpi viața unui om. S-a avut în vedere că cest drept fundamental este recunoscut de

Constituția României în art. 22 alin. (1), precum și în art. 2 alin. (1) Convenția Europeană pentru Apărarea Omului.

Deși inculpatul nu a urmărit cauzarea acestui rezultat, totuși, a acceptat rezultatul socialmente periculos produs prin fapta sa, chiar dacă ulterior acesta a regretat săvârșirea infracțiunii, încercând de două ori să-și ia viața.

Din raportul de expertiză medico-legală din 2012 al Serviciului Medico-Legal Județean Vaslui a rezultat că victima M.D. a suferit leziuni traumatice de tipul plăgilor tăiate-înțepate și tăiate, care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale.

S-a reținut însă că fapta este mai gravă întrucât victima M.D., la momentul în care a fost supusă agresiunii de către inculpat, era însărcinată în 27 de săptămâni.

Totodată, s-a reținut că în comunitatea rurală din care făceau parte atât victima, cât și inculpatul M.V., de mai mult timp, s-a creat o stare de neliniște, nemulțumire privind comportamentul pe care l-a avut inculpatul prin comiterea acestei infracțiuni îndreptate împotriva unei persoane care este soția sa, cu posibilități reduse de a se apăra de agresiune, ca urmare a faptului că era însărcinată.

A fost avut în vedere că susținerile inculpatului că victima ar fi întreținut relații sexuale în afara căsătoriei, iar copilul pe care îl poartă partea vătămată M.D. ar fi fost conceput cu un alt bărbat s-au faptul că victima se dezinteresa în mod constant de îngrijirea copiilor, a gospodăriei, cât și a soțului, nu justifică săvârșirea infracțiunii de către inculpat.

S-a mai reținut că infracțiunea comisă de inculpat nu a fost premeditată întrucât exista între aceștia o relație familială deosebit de încordată, care se soldase anterior cu scandaluri, iar inculpatul, ca urmare a stării avansate de ebrietate în care se găsea, a căpătat "curaj" și a trecut la agresiunea fizică împotriva victimei.

Prima instanță a reținut că fapta inculpatului M.V. care, în ziua de 23 aprilie 2012, a lovit-o în repetate rânduri pe soția sa M.D. cu un cuțit, dar și cu pumnii și picioarele, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav prev. de art. 20 din C. pen. raportat la art. 174-art. 175 lit. c), art. 176 lit. e) din C. pen.

La aplicarea pedepsei principale, prima instanță a avut în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut și a regretat parțial fapta comisă, că această faptă s-a produs pe fondul unor neînțelegeri grave familiale cauzate, în principal, de inculpat care avea o atitudine foarte violentă față de victimă, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a geloziei, dar și a problemelor de natură psihiatrică pe care acesta le are.

Având în vedere aceste aspecte, instanța a apreciat că o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare și o pedeapsă complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) din C. pen., este de natură să asigure realizarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 din C. pen.

La aplicarea pedepsei accesorii, prima instanță a avut în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dispozițiile art. 53 alin. (2) din Constituția României, potrivit cărora restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți trebuie să fie proporțională cu situat a care a determinat-o și considerentele hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului dată în cauza Hirst împotriva Marii Britanii în care s-a reținut că interzicerea ope legis a drepturilor electorale ale unei persoane condamnate la pedeapsa închisorii reprezintă o încălcare a art. 3 din protocolul 1 al Convenției.

Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) (drepturi părintești) și lit. e) (dreptul de a îi tutore sau curator) din C. pen., a fost apreciată ca necesară pentru protecția copiilor inculpatului întrucât acesta, prin infracțiunea comisă, s-a făcut nedemn în a mai exercita aceste drepturi care impun o conduită morală ireproșabilă. S-a avut în vedere faptul că inculpatul M.V. a comis infracțiunea de omor deosebit de grav în faza de tentativă împotriva soției sale M.D., care era însărcinată în 27 de săptămâni, punând astfel în pericol, în cazul în care victima ar fi decedat, și existența viitoare a copilului nenăscut de aceasta. Mai mult decât atât, a fost avut în vedere că inculpatul nu a contribuit la salvarea vieții victimei, care a fost salvată numai de către medici, care au intervenit prompt la solicitarea martorilor audiați în cauză.

împotriva sentinței penale indicate mai sus a declarat apel inculpatul M.V., invocând faptul că o apreciere corectă a împrejurărilor concrete în care s-a comis infracțiunea ar fi determinat o încadrare juridică a faptei în dispozițiile art. 180 alin. (21) din C. pen. întrucât inculpatul nu a urmărit să omoare pe soția sa, fapt relevat de intensitatea redusă a loviturii, leziunea nefiind de natură să pună viața părții vătămate în pericol, conform concluziilor certificatului medico-legal.

O altă critică a vizat pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de tentativă de omor, pe care inculpatul a considerat-o prea mare raportat la împrejurările concrete de săvârșire a faptei, gradul de pericol social și consecințele faptei, persoana sa și situația familială, solicitând reținerea circumstanțelor atenuante.

Prin decizia penală nr. 176 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.V., născut la 16 noiembrie 1979, deținut în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr. 173 din 26 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință care a fost menținută.

S-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M.V. și s-a idedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada arestului preventiv de la 26 octombrie 2012 la zi.

A fost obligat inculpatul la 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 RON, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Curtea de apel, verificând sentința atacată pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate de inculpat, precum și din oficiu cu privire la celelalte chestiuni de fapt și de drept deduse judecății, potrivit art. 371 alin. (2) din C. proc. pen., a constatat că prima instanță a reținut o situație de fapt corectă, în concordanță cu probele administrate, a dat faptei încadrarea juridică legală și a stabilit corect vinovăția inculpatului.

Astfel, s-a reținut că, din coroborarea declarațiilor martorilor R.M., Hrib Constantin, M.C., M.E. și N.L., cu declarațiile părții vătămate M.D., procesul verbal de cercetare la fața locului, rapoartele de expertiză medico-legală întocmite de Serviciul Medico-Legal Județean Vaslui și cu declarațiile inculpatului, a rezultat că în ziua de 23 aprilie 2012, inculpatul M.V. a lovit în repetate rânduri pe soția sa, M.D., cu un cuțit, dar și cu pumnii și picioarele, provocându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie.

S-a reținut că, aplicând părții vătămate în omoplatul drept și în piept lovituri ca un cuțit, obiect apt de a produce moartea, în condițiile în care asemenea acte de violență produc, de regulă, urmări dintre cele mai grave, inculpatul a prevăzut, neîndoielnic, rezultatul posibil al acțiunii sale și, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui, astfel că a acționat cu intenția de a ucide și nu de a produce numai suferințe fizice. S-a avut în vedere că, de vreme ce inculpatul a prevăzut rezultatul posibil al faptei sale și l-a acceptat, împrejurarea că acesta nu s-a produs din motive independente de voința sa nu are nicio influență asupra vinovăției și nu poate determina încadrarea faptei în infracțiunea de lovire prev. de art. 180 alin. (21) din C. pen S-a reținut că fapta inculpatului de a lovi pe soția sa, de mai multe ori, cu un cuțit, cauzându-i plăgi înjunghiate, care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale, constituie tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, indiferent dacă, potrivit actelor medico-legale, leziunile traumatice au pus sau nu în primejdie viața victimei întrucât existența tentativei la infracțiunea de omor nu este condiționată de punerea în primejdie a vieții, noțiunea de punere în primejdie a vieții, utilizată în actele medico-legale, privind aspectele medicale, în timp ce tentativa la infracțiunea de omor, aspectele juridice.

Așa fiind, s-a reținut că în mod temeinic a hotărăt prima instanță condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prevăzut de art. 20 din C. pen., raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 lit. c) și art. 176 lit. e) din C. pen.

Totodată, s-a constatat că, pentru această infracțiune, prima instanță a aplicat o pedeapsă individualizată judiciar în acord cu dispozițiile art. 72 din C. pen.

S-a reținut că la individualizarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, prima instanță a avut în vedere chiar circumstanțele invocate în apel, anume faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut și a regretat parțial fapta comisă, că această faptă s-a produs pe fondul unor neînțelegeri grave familiale cauzate în principal de inculpat, care avea o atitudine foarte violentă față de victimă pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a geloziei. A fost avut în vedere că lipsa antecedentelor penale și recunoașterea faptei sunt elemente cărora prima instanță le-a dat eficiență atunci când s-a orientat în aplicarea pedepsei la limita minimă prevăzută de lege.

De asemenea, s-a reținut că, potrivit art. 74 din C. pen., acordarea de circumstanțe atenuante nu reprezintă o obligație pentru instanță decât în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepsei aplicate se justifică în raport cu scopul acesteia și cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 și art. 72 din C. pen., iar împrejurările invocate în apel nu au nici relevanța, nici consistența unor circumstanțe atenuante, importanța sincerității inculpatului fiind nesemnificativă în contextul activității sale infracționale.

S-a apreciat că, în ceea ce privește conduita bună a inculpatului înainte de comiterea infracțiunii, poziția procesuală sinceră și situația familială, acestea nu justifică aplicarea unei pedepse atât de indulgente, în raport de gravitatea faptei săvârșite. A fost avut în vedere că aplicarea unei pedepse care să își atingă scopul trebuie să se raporteze la interesul general ocrotit de legiuitor și care are prioritate față de circumstanțele personale ale inculpatului.

Ținând seama de împrejurările concrete în care inculpatul a acționat, de gradul de pericol social și urmarea produsă, curtea de apel a considerat că aplicarea unei pedepse de 7 ani și 6 luni închisoare, într-un cuantum egal cu minimul special, pentru infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, este necesară pentru formarea unei noi atitudini a inculpatului față de valorile sociale ocrotite de legea penală și nu constituie în nici un caz, așa cum a susținut inculpatul în apel, un tratament sancționator aspru.

împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.V., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de ?atac promovate și, pe fond, redozarea pedepsei aplicate, urmând a fi reținute în sarcina acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) din C. pen., având în vedere că a avut o conduită bună anterior comiterii faptei, că a recunoscut și a regretat fapta.

Criticile au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 din C proc. pen.

înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 3859alin. (3) din C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim contrei judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, respectiv tentativă la omor deosebit de grav prevăzut de art. 20 din C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 lit. c) și 176 lit. e) din C. pen.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor cnteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 din C. proc. pen.

înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) din C. pen., pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) din C. pen., aplicată inculpatului de instanța de fond și menținută de către instanța de prim control judiciar, pentru infracțiunea comisă, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare.

Existența uneia sau unora dintre împrejurările enumerate cxemplifîcativ în art. 74 din C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 din C. pen., rezultă că recunoașterea unor astfel de împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată. în această apreciere, se va ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.

în prezenta cauză, înalta Curte, în acord cu instanța de fond și cu cea de prim control judiciar, constată că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului, cu consecința reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise de inculpat, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, dar și modul concret în care a fost derulată activitatea infracțională. Pe de altă parte, se constată că datele care caracterizează favorabil persoana inculpatului au fost avute în vedere de instanța de fond atunci când a aplicat o pedeapsă la limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită.

Așa fiind, înalta Curte constată că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 din C. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, ținând cont și de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare consfințit prin dispozițiile art. 52 din C. pen.

Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, în baza art 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen.

în temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 din C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive de la 17 mai 2012 la 18 martie 2013.

în temeiul art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

← ICCJ. Decizia nr. 942/2013. Penal  ICCJ. Decizia nr. 714/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 932/2013. Penal