ICCJ. Decizia nr. 635/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 635/2013
Dosar nr. 3164/91/2011
Şedinţa publică din 21 februarie 2013
Deliberând, asupra recursurilor de faţă, pe baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Tribunalul Vrancea, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 35 din 6 februarie 2012 pronunţată în dosarul nr. 3146/91/2011, pentru inculpatul D.D., în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei de tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămată M.I.).
În temeiul art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu referire la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D.D., pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
A condamnat pe inculpatul D.D., pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., la 3 (trei) ani închisoare.
În temeiul art. 61 teza a II-a C. pen., a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 948 zile din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 467 din 11 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 955/91/2006.
A contopit restul de 948 zile cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă penală, dispunând ca inculpatul D.D. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, sporită cu 6 (şase) luni închisoare, în total, execută 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
În condiţiile art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
A obligat pe inculpatul D.D. la plata sumei de 446,64 Ron, lei, către Spitalul Municipal Adjud, jud. Vrancea.
În temeiul art. 192 pct. 2 C. proc. pen., a obligat partea vătămată M.I. şi pe inculpatul D.D. la câte 120 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat (infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., s-au împăcat).
În baza art. 189 şi 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat (infracţiune prevăzută de art. 321 C. pen.).
Pentru inculpatul L.P.P., în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei de tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. (partea vătămată M.N.).
În temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal, pornit împotriva inculpatului L.P.P., pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
A condamnat pe inculpatul L.P.P., pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 2 (doi) ani închisoare.
În temeiul art. 61 C. pen., teza a II-a C. pen., a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 355 zile din pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 591 din 09 martie 2007 pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 1476/231/2007.
A contopit restul de 355 zile, cu pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă penală, dispunând ca inculpatul L.P.P. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare, sporită cu 6 (şase) luni, în total va executa 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.
În condiţiile art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
Cheltuielile judiciare pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., conform art. 192 alin. (3) lit. b) pct. 3 C. proc. pen., s-a dispus a rămâne în sarcina statului.
Instanţa fondului a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 341/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor D.D. şi L.P.P. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen., în cazul inculpatului D.D. şi ale art. 37 lit. b) C. pen., pentru inculpatul L.P.P. Actul de inculpare a reţinut, în esenţă, că la data de 6 noiembrie 2010, în jurul orei 21.30, cei doi inculpaţi au exercitat agresiuni asupra părţilor vătămate M.I. şi M.N., folosindu-se de obiecte apte a suprima viaţa.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin încetarea procesului penal în civil, cu dispoziţiile art. 345 alin. (3) C. proc. pen., dar şi prin condamnare, conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 – art. 291 C. proc. pen., în cursul căruia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi, instanţa a examinat şi apreciat materialul probator, confirmând parţial existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorilor acestora, sens în care a reţinut următoarele:
Iniţial, cauza a fost înregistrată sub nr. 1395/P/2010 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu şi a fost soluţionată printr-o rezoluţie de confirmare a propunerii de neînceperii a urmăririi penale, întrucât s-a apreciat că faptele comise de cei doi inculpaţii se încadrează la art. 180 alin. (2) C. pen.
Pentru că, M.N., M.N. şi S.N. care au fost loviţi de inculpatul L.P.P. nu au formulat plângere penală, nu s-au făcut cercetări faţă de acesta.
M.I. a formulat plângere penală în cauză, însă pe parcursul cercetărilor inculpatul D.D. i-a dat acestuia suma de 800 lei şi s-au împăcat, motiv pentru care în temeiul art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale.
Prin ordonanţa nr. 299/II/6/2011 din 07 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, s-a dispus infirmarea rezoluţiei nr. 1395/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu şi preluarea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru a se efectua urmărirea penală faţă de D.D. sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de omor calificat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt: în seara zilei de 06 noiembrie 2010, în jurul orei 20:00, la barul aparţinând numitului C.G. situat în satul Călimăneşti, judeţul Vrancea pe DN E85, a oprit un autocamion încărcat parţial cu lemne de foc, din care au coborât numiţii: M.I., M.N., V.M., S.N., M.N. şi I.V. care, au cumpărat câte o bere şi apoi au ieşit pe terasa barului pentru a o consuma.
În timp ce consumau berea, S.N. şi M.N., care erau deja sub influenţa băuturilor alcoolice, le-au observat pe terasa barului pe numitele D.V.I. şi C.M.E., intrând în discuţie cu acele tinere, folosind un limbaj inadecvat.
Martorul L.L., care a observat acest lucru, a intrat în bar şi i-a spus inculpatului L.P.P., care stătea la o masă împreună cu inculpatul D.D. şi martorul G.B.G., că persoanele care au venit cu autocamionul le înjură pe D.V.I. şi C.M.E.
Inculpatul L.P.P. nu a făcut nici un comentariu la situaţia prezentată de martorul L.L., însă, inculpatul D.D. a ieşit din bar şi a urcat în autoturismul marca F. de culoare albă, având număr de înmatriculare străin, autovehicul cu care venise şi care era parcat în apropierea uşii de la intrarea în bar.
Persoanele care veniseră cu autocamionul au mai cumpărat câte o bere, pe care au continuat să o consume pe terasă şi în acest timp M.N. a intrat în bar să-şi cumpere covrigi.
Inculpatul L.P.P. l-a chemat pe M.N., după ce acesta a cumpărat covrigi, l-a întrebat de ce le-a înjurat pe fete şi i-a dat o palmă peste faţă.
M.N. nu a replicat şi s-a întors la colegii cu care venise, spunându-le că a fost lovit cu palma peste faţă de o persoană din bar.
M.N. a mers în bar intenţionând să-l întrebe pe L.P.P. de ce l-a lovit pe M.N., însă nu a reuşit să-i pună această întrebare pentru că, inculpatul L.P.P. s-a ridicat de pe scaun şi l-a lovit cu pumnul în zona gurii.
În urma loviturii, M.N. şi-a pierdut cunoştinţa şi a căzut pe podea în bar. După M.N., în local a intrat şi M.N.
Inculpatul L.P.P., când l-a văzut, a luat de pe masă o sticlă cu bere şi l-a lovit cu ea în zona capului. Sticla, în urma loviturii s-a spart, astfel că, inculpatul L.P.P. a luat o altă sticlă şi l-a lovit din nou tot în zona capului pe M.N., dar şi acesta s-a spart. În urma celor două lovituri primite, M.N., nu şi-a pierdut cunoştinţa, s-a ridicat de jos şi s-a refugiat în lanul de porumb din apropierea barului pentru a scăpa de o nouă eventuală agresiune din partea inculpatului L.P.P.
Cele două lovituri aplicate de inculpat, i-au produs părţii vătămate M.N. leziuni care au necesitate 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
M.I., V.M., S.N. şi I.V. când au văzut ce se întâmplă, au părăsit în fugă barul, îndreptându-se spre autocamion. D.V.I. a crezut că aceştia se duc la camion să ia lemne, cu intenţia de a se reîntoarce pentru a-i aplica o corecţie lui L.P.P., spunându-i acestuia cu voce tare, că cei patru bărbaţi se îndreaptă spre autocamion pentru a se înarma cu lemne.
Afirmaţiile martorei D.V.I. au fost auzite de inculpaţii L.P.P. şi D.D.
Ca primă reacţie a celor afirmate de tânăra D.V., inculpatul D.D. a coborât din autoturismul marca F., a luat o bâtă din portbagajul acestui autoturism şi împreună cu celălalt inculpat a plecat în urmărirea celor care se îndreptau spre camion, în care reuşise să urce I.V. şoferul şi V.M., martorul S.N. nu a apucat să urce, pentru că a fost rugat de I.V. să-l ajute să pornească motorul, operaţiune pentru care S.N. a fost nevoit să intre sub autocamion.
După ce a reuşit să pornească motorul autocamionului, S.N. a intenţionat să urce în cabină, însă nu a reuşit, deoarece a fost prins de inculpatul L.P.P. şi lovit de acesta cu pumnul în zona ochiului.
M.I. a fugit şi el către camion, însă când a întins mâna să deschidă uşa de pe partea dreaptă de la cabină, a fost ajuns din urmă de inculpatul D.D., care l-a lovit de două ori cu bâta în zona capului.
După primirea celei de a doua lovituri, M.I. s-a ghemuit la pământ, lângă roata din faţa autocamionului, rugându-l pe inculpat să nu-l mai lovească.
Totodată, M.I. a pus mâinile pe cap, pentru a se apăra, însă, inculpatul D.D. i-a aplicat şi cea de a treia lovitură, tot în zona capului.
Întrucât M.I. a pus mâinile deasupra capului pentru a se apăra, cea din urmă lovitură, i-a produs o fractură incompletă 1/3 medie radius stâng, care a necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
În momentele când a început scandalul, persoanele care stăteau la masă şi consumau diferite băuturi, atât în bar, cât şi pe terasă au plecat.
L.P.P., G.B.G., D.V.I. şi C.M.E. au plecat împreună cu D.D. cu autoturismul acestuia, marca F.
La urmărirea penală, s-a dispus efectuarea unei constatări medico-legale faţă de victima M.N. şi a unei expertize medico-legale faţă de victima M.I., de către specialişti S.J.M.L. Vrancea.
Raportul de constatare medico-legală nr. 53/ B din 11 martie 2011 emis de S.M.L. Vrancea a concluzionat: numitul M.N. prezenta la data de 06 noiembrie 2010 un traumatism cranian cu plagă frontală parietal dreapta, leziuni ce au putut fi produse posibil prin lovire activă cu corp casant (sticlă). Din punct de vedere medico-legal a necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, de la data producerii. Nu există date medicale obiective care să ateste punerea în primejdie a victimei.
Raportul de expertiză medico-legală nr. 54/ B din 11 martie 2011 eliberat de acelaşi S.M.L., a stabilit:
- numitul M.I. a prezentat leziuni de natură traumatică, leziuni constate prin acte medicale şi medico-legale şi care pot data din 06 noiembrie 2010;
- timpul de îngrijiri medicale acordat iniţial prin certificatul medico-legal nr. 1243/ P din 11 noiembrie 2010 (16-18 zile), nu se modifică.
Din punct de vedere al mecanismului de producere, criteriile medico-legale pledează pentru lovire activă cu corp contondent, „plagă contuză occipitală”, lovire activă cu corp contondent, „echimoză toracică”, mecanism direct, lovire activă cu corp contondent, posibil în poziţie de autoapărare, „fractură incompletă 1/3 medie radius stâng”.
În acelaşi act medico-legal s-a arătat, criteriile medico-legale nu se pot cuantifica decât relativ „intensitatea loviturilor aplicate victimei” care au fost de intensitate medie, leziuni ce nu au pus în primejdie viaţa victimei.
Inculpaţii L.P.P. şi D.D. atât la urmărirea penală, cât şi-n faţa instanţei de judecată nu au recunoscut faptele reţinute în sarcina lor, declarând că, nu ei sunt cei care au lovit părţile vătămate M.I. şi M.N. şi că, aceştia au fost loviţi de către martorul G.B.G.
Inculpatul D.D., în declaraţiile date, a negat cu vehemenţă orice implicare în acest conflict, susţinând că el nici nu a fost prezent şi că, a venit ulterior, ca urmare a faptului că a fost sunat la telefon de inculpatul L.P.P., pe care l-a transportat cu autoturismul de la barul unde a avut loc acel incident, în oraşul Mărăşeşti.
Inculpatul L.P.P. a susţinut că în local el a fost agresat verbal de un bărbat care a intrat şi care era în stare de ebrietate şi pentru a evita un posibil conflict, l-a împins cu palma, cu intenţia de a ieşi afară, în rest cel care a lovit partea vătămată a fost G.B.G., tânărul cu care el era la masă.
Apărările inculpaţilor nu au putut fi reţinute.
S-a reţinut că martorii i-au identificat uşor pe cei doi inculpaţi care au agresat victimele. Astfel, martorii I.V., M.N., V.M., G.B.G. au declarat că, L.P.P., l-a lovit pe M.N. cu sticla în zona capului, fiind recunoscut după un „defect la un ochi”.
Aceeaşi martori, cât şi părţile vătămate au declarat că, L.P., D.D. şi G.B.G., erau toţi în local la momentul începerii conflictului.
Şi inculpatul D.D. a fost identificat de către partea vătămată M.I. ca fiind cel care l-a lovit cu bâta în zona capului.
De asemenea, martorii I.V., S.N. şi G.B.G. au declarat că D.D. a fost agresorul părţii vătămate M.I., lovindu-l cu o bâtă.
În stabilirea activităţii infracţionale a inculpatului D.D., instanţa a avut în vedere şi, faptul că, acesta s-a deplasat la domiciliul părţii vătămate M.I., căruia i-a dat suma de 800 lei, împăcându-se pentru fapta prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., pentru care a fost cercetat de Poliţia Oraşului Mărăşeşti, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale.
De altfel, cu ocazia cercetărilor efectuate de lucrătorii Poliţiei Oraşului Mărăşeşti, inculpatul D.D. a recunoscut activitatea sa violentă asupra părţii vătămate M.I.
În raport de aceste probe, declaraţiile date de D.V. şi L.L., în sensul că, numitul G.B.G. ar fi autorul agresiunii asupra celor două părţi vătămate nu au putut fi reţinute.
La încadrarea juridică a faptelor reţinute, instanţa a avut în vedere contextul în care inculpaţii D.D. şi L.P.P. au acţionat, natura şi intensitatea loviturilor aplicate, faptul dacă au pus în pericol viaţa părţilor vătămate în raport de zona vizată, instrumentul folosit, dar şi atitudinea acestora în momentul conflictului, împrejurări din care se poate concluziona dacă inculpaţii aveau intenţia directă sau cel puţin indirectă de a ucide.
Pentru o corectă apreciere a scopului ce l-au urmărit inculpaţii, s-a luat în considerare toate împrejurările cauzei, chiar dacă unele din împrejurări par destul de concludente (zona unde au fost aplicate cele două lovituri, instrumentul folosit), întrucât privite în mod izolat ar duce la o anumită încadrare juridică a faptelor ce nu ar corespunde adevărului.
Astfel, conflictul a izbucnit spontan datorită faptului că una din persoanele care au coborât din autocamion şi care era în stare de ebrietate a intrat în dialog cu două tinere aflate la terasa barului, cărora le-a adresat cuvinte indecente.
Tinerele respective erau cunoştinţe apropiate inculpaţilor, care au fost anunţaţi în ce termeni s-a purtat acel dialog, motiv pentru care, aceştia au reacţionat violent, însă fără a avea intenţia de a ucide, mai mult de a o aplica o corecţie.
Faptul că inculpaţii niciodată nu au urmărit şi nici nu au acceptat producerea decesului rezultă din următoarele probe: raportul de constatare medico-legală nr. 53/ B din 11 martie 2011 eliberat de S.M.L. Vrancea, cu referire la partea vătămată M.N., agresată de inculpatul L.P.P. precizează „nu există date medicale obiective care să ateste punerea în primejdie a victimei”, iar din declaraţiile martorilor rezultă că, M.N. în urma celor două lovituri primite, nu şi-a pierdut cunoştinţa, singur s-a ridicat de jos, şi-n fugă a plecat din bar, îndreptându-se spre un lan cu porumb aspect, de altfel reţinut şi-n rechizitoriu.
În ceea ce priveşte partea vătămată M.I. agrestă de inculpatul D.D., raportul de expertiză medico-legal nr. 54/ B din 11 martie 2011 emis de S.M.L. Vrancea, a concluzionat printre altele: leziuni traumatice constatate medico-legal nu au pus în pericol viaţa victimei, iar loviturile aplicate victimei au fost de intensitate medie.
S-a arătat că înălţimea de până la 1,70 m a inculpatului, coroborat cu cele constate de medicul legist, cele două lovituri aplicate de inculpatul D.D., nu puteau produce decesul părţii vătămate, atâta vreme cât acestea nu au fost de intensitate maximă.
Faptul că, inculpatul nu a dorit decesul părţii vătămate M.I., rezultă şi din declaraţia martorului G.B.G., care printre altele, arată „…în momentul în care am ajuns lângă camion, l-am auzit pe D.D. spunând – P., ajunge, gata!”.
Prin urmare, din atitudinea inculpatului D.D., aşa cum rezultă din declaraţia martorului, acesta nu urmărea uciderea părţii vătămate şi faptul că a intervenit spunându-i inculpatului L.P.P. să înceteze agresiunea, duce la concluzia, că a prevăzut urmările faptelor, fără a le accepta.
Aşadar, inculpaţii D.D. şi L.P.P. nu au avut intenţia, nici directă sau indirectă de a ucide. Pentru aceste considerente, în baza art. 334 C. proc. pen., instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., reţinute în sarcina inculpaţilor D.D. şi L.P.P., în infracţiunile prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.
Întrucât, pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. proc. pen., partea vătămată M.I. s-a împăcat cu inculpatul D.D., s-a dispus încetarea procesului penale, în baza art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu referire la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte pe inculpatul L.P.P., faptul că partea vătămată M.N. nu a formulat plângere penală, s-a dispus încetarea procesului penal, conform art. 10 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
În unitatea de alimentaţie publică, respectiv la bar şi pe terasă, la momentul declanşării conflictului erau aproximativ 10 consumatori aflaţi în tranzit şi ca urmare a manifestării zgomotoase şi agresive a inculpaţilor, le-a creat acestora un sentiment de insecuritate personală, astfel că, au fost nevoiţi să părăsească localul respectiv.
În aceste împrejurări, instanța de fond a apreciat că, faptele celor doi inculpaţi, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, text de lege prevăzut de art. 321 C. pen., şi-n baza căruia au fost condamnaţi.
La individualizarea pedepselor, s-au avut în vedere împrejurările, pericolul social, urmările produse de faptele comise, dar şi datele personale ce îi caracterizează negativ pe inculpaţi, ambii fiind recidivişti, în condiţiile art. 37 lit. a), b) C. pen.
Aplicarea unor pedepse orientate spre mediul prevăzut de lege, dar cu executare în penitenciar, s-a apreciat că este de natură a-i reeduca pe inculpaţi.
Anterior inculpaţii au beneficiat de liberare condiţionată, rămânându-le un rest de pedeapsă de executat, situaţie în care, s-a făcut aplicarea art. 61 C. pen., revocarea beneficiului liberării condiţionate.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, s-a reţinut că natura faptei săvârşite şi circumstanţele personale ale inculpaţilor conduc la concluzia unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia drepturilor de lege.
2. Împotriva acestei sentinţe au formulat în termen legal apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi inculpaţii D.D. şi L.P.P.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a criticat hotărârea instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică, din următoarele motive:
- În mod greşit instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpatului D.D. săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. şi nu a infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
- În mod greşit, instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpatului L.P.P. săvârşirea infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. şi nu a infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
- În mod greşit instanţa de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 61 C. pen., cu privire la restul de 355 zile din pedeapsa anterioară aplicată inculpatului L.P.P., în condiţiile în care acesta a fost trimis în judecată în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.
- Omiterea de către instanţa de fond a dispune obligarea inculpaţilor la prelevarea de probe biologice.
Inculpaţii D.D. şi L.P.P. au criticat hotărârea instanţei de fond ca fiind netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută de art. 321 C. pen., având în vedere că s-au împăcat cu părţile vătămate implicate în conflict, solicitând redozarea pedepsei.
Analizând cauza prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu în limitele prevăzute de lege, Curtea de apel a reţinut următoarele:
În mod judicios instanţa de fond, pe baza analizei probelor administrate în cauză, a stabilit situaţia de fapt, dar nu a dat faptelor ce rezultă din situaţia de fapt reţinută, încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.
Din situaţia de fapt rezultă că inculpatul L.P.P., aflat la bar, s-a ridicat de pe scaun şi a lovit cu pumnul, în zona gurii, pe partea vătămată M.N. În urma loviturii foarte puternice, acesta şi-a pierdut cunoştinţa şi a căzut pe podea. În acest timp a intrat în bar partea vătămată M.N. şi inculpatul L.P.P., când l-a văzut, a luat de pe masă o sticlă cu bere şi l-a lovit cu ea în cap. Sticla s-a spart, iar inculpatul L.P.P. a luat o altă sticlă şi a lovit-o din nou în cap pe partea vătămată M.N. În urma acestor lovituri partea vătămată a căzut la pământ, iar ulterior a reuşit să se ridice de jos şi să fugă în lanul de porumb din apropierea barului, pentru a scăpa de agresiunea exercitată asupra sa.
Loviturile aplicate de inculpatul L.P.P. i-au produs părţii vătămate M.N. leziuni ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
S-a arătat că, privind situaţia de fapt prin prisma leziunilor produse, ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, în sarcina inculpatului L.P.P. nu s-ar putea reţine săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Dar, la analiza situaţiei de fapt, nu se poate face abstracţie de celelalte aspecte ce rezultă din activitatea obiectivă exercitată de inculpat, respectiv lovirea în două rânduri, deci în mod repetat, în zona capului, deci într-o zonă vitală, cu două sticle de bere, a părţii vătămate. Nu se poate face abstracţie nici de faptul că cel puţin una din lovituri a fost de mare intensitate deoarece sticla cu bere s-a spart în momentul impactului cu capul părţii vătămate. Deci, având în vedere zona vizată, numărul de lovituri aplicate şi intensitatea acestora, Curtea a apreciat că pe latură subiectivă inculpatul L.P.P. a acţionat, dacă nu cu intenţia de a ucide, a acceptat posibilitatea producerii unui asemenea rezultat.
S-a mai reţinut că, faptul că rezultatul letal nu s-a produs se datorează, nu acţiunii inculpatului (care a lovit într-o zonă vitală, în două rânduri, cu sticle cu bere, lovituri de mare intensitate, pe partea vătămată, deci activitate aptă de a ucide) ci unor condiţii independente de voinţa inculpatului, respectiv că partea vătămată purta pe cap un fes din material textil ce a atenuat efectele loviturilor aplicate.
Faptul că loviturile au fost de mare intensitate rezultă şi din leziunile suferite de partea vătămată M.N., respectiv traumatism cranio-cerebral acut deschis şi hematom parietal drept.
În concluzie, Curtea a apreciat că în sarcina inculpatului L.P.P. trebuie reţinută săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen.
S-a mai reţinut în încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul L.P.P. starea de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., deoarece,din fişa de cazier judiciar aflată la dosar urmărire penală, rezultă că în anul 2001 inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea de infracţiuni de violenţă.
Pe cale de consecinţă, instanţa de prim control judiciar a apreciat că sentinţa instanţei de fond este nelegală şi datorită faptului că în mod eronat s-a făcut aplicarea prevederilor art. 61 C. pen., cu privire la restul de 355 zile din pedeapsa anterioară aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 591 din 19 martie 2007 a Judecătoriei Focşani.
În consecinţă, în rejudecare, după condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat, cu reţinerea stării de recidivă postexecutorie, s-au înlăturat din conţinutul sentinţei penale apelate dispoziţiile art. 61 C. pen., cu privire la restul de pedeapsă de 355 zile rămas neexecutat, întrucât la data de 6 noiembrie 2010 această pedeapsă anterioară putea fi considerată ca fiind executată.
În ceea ce priveşte pe inculpatul D.D., în sarcina acestuia instanţa de apel a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul D.D. a luat din autoturismul proprietate personală, ce era parcat în faţa barului, o bâtă pe care o avea în portbagajul autoturismului şi împreună cu inculpatul L.P.P. a plecat în urmărirea părţilor vătămate ce se îndreptau către camion.
În camion au reuşit să urce I.V., şoferul şi V.M., iar martorul S.N. nu a apucat să urce pentru că a fost rugat de I.V. să-l ajute să pornească motorul de la camion, operaţiune pentru care S.N. a fost nevoit să intre sub camion.
După ce a pornit motorul camionului, S.N. a vrut să urce în cabină însă a fost prins de inculpatul L.P.P. şi lovit de acesta cu pumnul în zona ochiului.
M.I. a fugit şi el către camion, însă când a întins mâna să deschidă uşa de pe partea dreaptă de la cabina camionului a fost ajuns din urmă şi lovit din spate cu bâta în cap de către inculpatul D.D. M.I. purta pe cap un fes din material textil care a atenuat efectele loviturii aplicate de inculpatul D.D. cu bâta în cap şi după ce a fost lovit, l-a rugat pe D.D. să nu-l mai lovească pentru că-l omoară. Inculpatul D.D. nu a renunțat la intenţiile sale agresive şi l-a lovit din nou cu bâta în cap pe M.I.
În urma celei de-a doua lovituri aplicate de inculpatul D.D., M.I. nu a mai putut să stea în picioare şi s-a ghemuit la pământ, lângă roata din faţă a camionului, implorându-l în continuare pe D.D. să nu-l mai lovească pentru că-l omoară. Totodată, M.I. a pus mâinile pe cap pentru a se apăra. Deşi M.I. era aşezat în poziţia ghemuit cu mâinile pe cap, cu spatele la inculpatul D.D., acesta nu a manifestat nici un fel de înţelegere sau milă faţă de partea vătămată şi a lovit-o din nou cu bâta în zona capului.
Întrucât M.I. avea mâinile deasupra capului pentru a se apăra, lovitura aplicată de inculpatul D.D. i-a produs o fractură incompletă 1/3 medie radius stâng, care a necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Şi în cazul acestui inculpat, raportând situaţia de fapt strict la numărul de îngrijiri medicale, instanţa de apel nu a putut reţine în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat.
Dar, analizând încadrarea juridică a faptei, instanţa a avut în vedere şi alte elemente ce rezultă din situaţia de fapt mai sus menţionată, respectiv:
- Inculpatul D.D. a lovit de mai multe ori cu bâta în cap pe partea vătămată M.I.
- Obiectul folosit de inculpat la lovirea părţii vătămate, respectiv bâta, este un obiect apt ca să ucidă.
- Locul unde a lovit inculpatul în mod repetat, respectiv în capul părţilor vătămate, este o zonă vitală.
- Intensitatea loviturilor aplicate de inculpat părţii vătămate a fost mare, situaţie ce rezultă din faptul că părţii vătămate M.I. i s-a produs o fractură incompletă 1/3 medie radius stâng.
- Faptul că nu s-a produs rezultatul letal s-a datorat nu acţiunii inculpatului, care a folosit un obiect apt să ucidă, a lovit într-o zonă vitală în mod repetat, folosind lovituri de mare intensitate, ci datorită unor condiţii independente de voinţa inculpatului, respectiv că partea vătămată s-a opus, ridicând mâinile deasupra capului cu scopul de a se apăra.
Deci, chiar dacă nu a urmărit suprimarea vieţii părţii vătămate, prin modul în care a acţionat, inculpatul D.D. a acceptat cel puţin producerea acestui rezultat.
În consecinţă, instanţa de prim control judiciar a admis acest motiv de apel al Parchetului şi în rejudecare a dispus condamnarea inculpatului D.D. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Dispunând condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, a aplicat acestora şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată adecvată gradului de pericol social al faptelor săvârşite de aceştia.
Deoarece în apel ambii inculpaţi au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus recoltarea de probe biologice de la inculpaţi în vederea introducerii lor în sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
În ceea ce priveşte pedepsele aplicate celor doi inculpaţi D.D. şi L.P.P. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută de art. 321 C. pen., Curtea de apel a apreciat că pedepsele aplicate au fost date cu respectarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., instanţa de fond având în vedere gradul de pericol social al faptei, dar şi persoana inculpaţilor care nu sunt la primul impact cu legea penală, persistând deci în activitatea infracţională.
În consecinţă a respins, ca nefondate, recursurile inculpaţilor referitoare la reducerea pedepselor aplicate pentru această infracţiune.
Totuşi, în ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul L.P.P., deoarece unul din motivele Parchetului, referitor la înlăturarea dispoziţiilor art. 61 C. pen., din sentinţa de condamnare, este în favoarea acestuia, pe cale de consecinţă a admis, pe acest motiv, apelul declarat de acest inculpat.
Deoarece celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate sunt legale şi temeinice, acestea au fost menţinute.
În consecinţă, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a pronunţat decizia penală nr. 145/ A din 19 iunie 2012 prin care a dispus în sensul celor evocate în precedent.
3. Împotriva deciziei amintite au formulat în termen legal recursuri inculpaţii D.D. şi L.P.P. apreciindu-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurentul inculpat D.D., prin apărător ales, a invocat în recursul promovat, mai multe cazuri de casare.
Într-o primă critică circumscrisă prevederilor art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen., se susţine că decizia penală atacată nu cuprinde, pe de o parte motivele pe care se întemeiază soluţia, iar pe de altă parte, instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de apel a inculpatului D.D., aşa cum a fost motivată oral în şedinţa publică, atât sub aspectul celor două fapte reţinute în sarcina sa, cât şi a individualizării judiciare a pedepsei aplicată.
Astfel, se arată că în raport cu exigenţele C.E.D.O. în materia motivării hotărârii, componentă a dreptului oricărei părţi la un proces echitabil, soluţia instanţei de prim control judiciar nu a fost motivată în nici un mod, instanţa fără a ţine cont de apelul inculpatului, limitându-se la a reţine expunerea procurorului, motivele de apel ale acestuia, fără a examina cauza şi fără a răspunde cu argumente la fiecare dintre criticile şi apărările invocate de părţi.
Incidenţa în cauză a dispozițiilor art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., rezultă în opinia apărării din scurta referire a instanţei de apel la apelul declarat de inculpatul D.D., din perspectiva individualizării judiciare a pedepsei şi din omisiunea de a examina apărările acestuia privind nevinovăţia sa raportat la cele două fapte deduse judecăţii.
Recurentul inculpat D.D., prin apărătorul său, invocă şi dispoziţiile art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., în condiţiile în care apreciază că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen.
Se arată că ceea ce deosebeşte infracţiunea de lovire sau alte violenţe sau de vătămare corporală de tentativă la infracţiunea de omor este poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de acţiunile care constituie latura obiectivă a infracţiunii. Astfel, sub aspectul laturii subiective, forma vinovăţiei în cazul tentativei de omor este intenţia, element ce nu poate fi reţinut în sarcina inculpatului în cauză, pe lângă faptul că nu s-a dovedit participarea sa la conflictul din 6 noiembrie 2010, nu s-a probat nici faptul că ar fi acţionat în sensul agresării părţii vătămate M.I. cu intenţia vădită de a-l ucide, raportul de expertiză medico-legală confirmând că leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei.
Se mai invocă jurisprudenţa în materie potrivit căreia intenţia de a ucide se stabileşte în funcţie de materialitatea actului care evidenţiază poziţia psihică a autorului şi de împrejurările în care s-a produs actul de violenţă, şi care, indiferente de materialitatea actului pot să confirme sau să infirme intenţia de ucidere.
În raport cu datele cauzei, cu materialul probator aflat la dosar, apărarea concluzionează că, fără putinţă de tăgadă, inculpatul nu a lovit partea vătămată în conflictul din 6 noiembrie 2010. Pe de altă parte, se învederează faptul că dacă probele cauzei nu pot stabili spre săvârşirea cărei infracţiuni s-a îndreptat hotărârea făptuitorului, în sarcina sa nu s-ar putea reţine decât tentativa la infracţiunea cea mai uşoară dintre cele posibile a se fi aflat în reprezentarea acestuia.
Apărarea mai susţine că hotărârea instanţei de apel prin condamnarea inculpatului D.D. pentru pretinsa infracţiune de tentativă de omor este rezultatul greşitei aplicări a legii, în contextul în care nu s-a avut în vedere ansamblul probator administrat în cauză, ci s-a dat prevalenţă unei simple supoziţii ale procurorului. Se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a avea în vedere că niciunul dintre martorii prezenţi la desfăşurarea evenimentelor nu l-a indicat pe recurentul inculpat D.D. ca fiind prezent acolo, în acele momente. Din această perspectivă, în viziunea apărării, urmărirea penală a fost nelegală, probele obţinute în mod nelegal, inculparea lui D.D. realizându-se pe fondul unei stări conflictuale preexistente între acesta şi ofiţerul de urmărire penală.
În acest sens se arată că iniţial referatul Poliţiei oraşului Mărăşeşti a fost neînceperea urmăririi penale, iar din oficiu la 7 februarie 2011 Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a emis ordonanţa de infirmare a soluţiei dată la 22 decembrie 2010 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu.
Conclusiv se invocă lipsa materialului probator care să fundamenteze acuzaţia de tentativă la omor, iar în ceea ce priveşte fapta incriminată de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 se arată că la data de 13 decembrie 2010 s-a dispus sancţionarea sa contravenţională, considerându-se nelegal că inculpatul D.D. ar fi comis o asemenea faptă.
Recurentul inculpat L.P.P., prin apărătorul desemnat din oficiu, a adus critici similare deciziei pronunţate de instanţa de apel.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, a criticilor aduse, dar şi în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în raport cu întregul material probator aflat la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
Ambele instanţe, cu argumente rezultate din probatoriul administrat şi cu argumente juridice pertinente, au reţinut o corectă situaţie de fapt, instanţa de prim control judiciar dând însă faptelor încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.
A reieşit, astfel că, în data de 6 noiembrie 2010, inculpatul L.P.P., aflat în barul din oraşul Mărăşeşti, al cărui administrator este martorul C.G., situat în satul Călimăneşti, jud. Vrancea, a lovit cu pumnul, în zona gurii pe partea vătămată M.N., urmare a loviturii acesta pierzându-şi cunoştinţa şi căzând pe podea. Acelaşi inculpat a aplicat în mod repetat părţii vătămate M.N., lovituri în cap cu o sticlă cu bere, partea vătămată căzând la pământ şi ulterior reuşind să se ridice şi să fugă.
Inculpatul D.D. a lovit cu o bâtă pe care a luat-o din portbagajul autoturismului său, parcat în faţa barului, în zona capului pe partea vătămată M.I., în mod repetat, în împrejurările descrise detaliat în actul de inculpare şi în cuprinsul considerentelor hotărârilor.
Analizând conduita agresivă a celor doi inculpaţi, aşa cum s-a manifestat prin modul de săvârşire a faptelor, împrejurările în care au fost comise, iniţiativa în declanşarea conflictelor aparţinând inculpaţilor, aceştia urmărind victimele şi aplicându-le lovituri de mare intensitate, în mod recurent cu obiecte tăioase (sticle bere sparte în urma loviturii), par, deci obiecte apte de a ucide, prin interesarea, vizarea unor zone anatomice vitale, cap, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu pot fi primite apărările inculpaţilor în sensul că nu ar fi acţionat cu intenţia de omor, ci cu intenţia generală de vătămare.
Faptele inculpaţilor D.D. şi L.P.P., astfel cum au rezultat şi corect au fost reţinute în plan factual de instanţă, nu pot fi evaluate decât prin prisma leziunilor produse victimelor, ori a aspectului că actele medico-legale de specialitate au concluzionat că viaţa părţii vătămate nu a fost pusă în primejdie, ci se impune o evaluare coroborată a formei şi modalităţii intenţiei autorilor, element al laturii subiective a infracţiunii, pornind de la materialitatea actelor, obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul manifestat de inculpaţi pe întregul parcurs al acţiunilor ilicite dar şi ulterior agresiuni.
În concret lovirea cu o sticlă cu bere a părţii vătămate M.N. de către inculpatul L.P.P., spargerea acestei sticle urmare a intensităţii loviturii aplicate victimei, în zona capului apoi luarea unei alte sticle şi repetarea loviturii în aceeaşi zonă vitală până la căderea părţii vătămate pe podea nu se poate înscrie în planul elementului psihic, subiectiv, într-o intenţie generală de a vătăma, ci oferă elemente suficiente în a identifica în mod clar, cert, intenţia specifică de omor.
Astfel, există tentativă de omor, nu lovire ori vătămare, întrucât inculpatul a acţionat în aşa mod încât să provoace leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei şi a folosit instrumente, procedeu specific uciderii, nefiind relevant timpul necesar pentru îngrijiri medicale, acest criteriu fiind caracteristic infracţiunii de vătămare corporală şi nefiind de natură şi în măsură a exprima dinamismul interior al actului infracţional.
Aceeaşi este situaţia inculpatului D.D. în sarcina căruia s-a reţinut, în baza unui material probatoriu administrat în mod complet, că a aplicat părţii vătămate M.I. în a cărui urmărire a pornit, mai multe lovituri cu o bâtă în zona capului, deşi acesta îi cerea insistent să nu-l omoare şi chiar după ce victima s-a ghemuit la pământ, implorând iertare, împrejurare în care o nouă lovitură aplicată de inculpat cu acelaşi obiect a determinat fractură deget 1/3 radius stâng, M.I. având mâinile deasupra capului într-un gest de apărare.
Rezultă, aşadar că analiza efectuată de judecătorul fondului este deficitară în condiţiile în care la stabilirea încadrării juridice a faptelor inculpatului s-a avut în vedere strict numărul de îngrijiri medicale şi concluzia că leziunile produse nu au pus în primejdie vieţile victimelor.
Procedând la o examinare judiciară a tuturor elementelor cauzei, instanţa de prim control judiciar a concluzionat în mod corespunzător că inculpaţii, chiar dacă nu au urmărit suprimarea vieţilor părţilor vătămate, prin modul în care au acţionat, au acceptat cel puţin producerea acestui rezultat, iar faptul că rezultatul letal nu s-a produs nu s-a datorat acţiunilor inculpaţilor, ci unor condiţii, împrejurări independente de voinţa acestora (de pildă, partea vătămată M.M. purta pe cap la data evenimentelor un fes care a atenuant efectul loviturilor).
În consecinţă, criticile aduse de recurenţii inculpaţi D.D. şi L.P.P. deciziei instanţei de apel nu pot fi primite, în cauză fiind întrunite exigenţele tragerii lor la răspundere penală pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.
Examinând hotărârea instanţei de apel din perspectiva criticilor care vizează nemotivarea sa ori omisiunea instanţei de control de a se pronunţa cu privire la cererea de apel a inculpatului D.D., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată lipsa de temeinice a unor asemenea susţineri.
Se poate observa că instanţa de control şi-a motivat corespunzător soluţia, înlăturând orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei şi oferind părţilor din proces posibilitatea să-şi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţa de recurs elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.
În concret, instanţa de apel a analizat într-o manieră judicioasă criticile aduse de către procuror, inculpaţi, hotărârii primei instanţe, înfăţişând argumente pertinente cu caracter suficient în vederea încadrării juridice stabilite, sens în care a îmbrăţişat susţinerile procurorului, însă, după o examinare proprie a cauzei, sub toate aspectele.
În împrejurarea în care instanţa de prim control judiciar, urmare a evaluării criticilor formulate de apelanţi, a admis apelul procurorului şi al inculpatului L.P.P. (pentru aspectele indicate în cuprinsul considerentelor, în mod firesc motivarea soluţiei s-a fundamentat pe motivele de apel întemeiate ale acestora, ale căror argumente au fost însuȘite, astfel încât criticile aduse de recurentul inculpat D.D. sunt nefondate.
Desigur, nu pot fi primite nici criticile avansate de acelaşi inculpat cu privire la pretinsa nelegalitate a urmăririi penale, ori preexistenta stare conflictuală dintre el şi ofiţerul de urmărire penală care ar fi influenţat cursul anchetei, prin manipularea probelor, ori condamnarea sa numai din motivul că ar fi recidivist şi astfel un element negativ în societate, atâta timp cât astfel de susţineri nu prezintă suport real.
Sub aspectul individualizării juridice a pedepsei aplicate inculpaţilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, efectuând propriul examen, constată că atât în planul naturii cuantumului cât şi al modalităţii de executare, pedepsele principale stabilite de instanţa de prim control judiciar cât şi cele complementare, accesorii, satisfac exigenţele art. 72 C. pen., asigurând pe de o parte restabilirea ordinii de drept încălcate, iar pe de altă parte o reală reinserţie socială a celor doi inculpaţi.
Totodată, pedepsele aplicate inculpaţilor reflectă gradul de pericol social foarte ridicat al faptelor comise, persoana făptuitorilor şi împrejurarea care agravează răspunderea penală, în speţă starea de agravare (recidiva).
Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, care este atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept atinse prin săvârşirea infracţiunii, cât şi prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului deoarece numai în această manieră, retribuţia justă realizează şi scopul pedepsei, cel de prevenţie generală şi specială.
În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.D. şi L.P.P. împotriva deciziei penale nr. 145/ A din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va obliga recurentul inculpat D.D. la plata sumei de 375 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Va obliga recurentul inculpat L.P.P. la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.D. şi L.P.P. împotriva deciziei penale nr. 145/ A din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat D.D. la plata sumei de 375 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat L.P.P. la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 februarie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 449/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 641/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
