Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 755/2013

Dosar nr. 21194/3/2012

Şedinţa publică din 1 martie 2013

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 663/ F din 25 iulie 202, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul T.M.C. la pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I şi lit. b) C. pen., pe 10 ani.

A revocat beneficiul suspendării condiţionate privind pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 711 din 24 noiembrie 2009 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti pe care l-a adăugat la pedeapsa aplicată, în final 8 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi 320¹ C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare.

A revocat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 711 din 24 noiembrie 2009 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pe care a adăugat-o la prezenta, în final pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 8 ani şi 2 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I şi lit. b) C. pen., pe 10 ani.

S-a făcut în cauză aplic. art. 71 – art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenţia de la 16 mai 2012 la zi.

S-a dispus confiscarea cantităţii de 1, 43 g substanţă depusă la I.G.P.R. conform dovezii seria H nr. 0022392 din 28 mai 2012.

A fost obligat inculpatul la 3.000 lei cheltuieli judiciare stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin denunţul adresat la data de 10 mai 2012, D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti, formulat în baza art. 16 din Legea nr. 143/2000, numitul V.M.C., având calitatea de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de mare risc” în dosarul nr. 120D/P/2012, a arătat că are cunoştinţă despre faptul că persoanele cunoscute sub apelativele „C.” şi „R.” ar avea ca preocupări infracţionale vânzarea de heroină în imobilul situat în Bucureşti, str. Calea Griviţei.

În aceste condiţii, în data de 16 mai 2012, a fost realizată o acţiune de prindere în flagrant a numitului „C.”, identificat în persoana inculpatului T.M.C., care locuia fără forme legale în imobilul situat în Bucureşti, str. Calea Griviţei, fiind în relaţii de concubinaj cu numita „R.”, identificată ca fiind M.V.R.

Sub supravegherea lucrătorilor de poliţie, în jurul orei 16:25, martorul - denunţător G.C.M. s-a deplasat spre imobilul situat în Bucureşti, str. Calea Griviţei, în zonă fiind instituit şi un dispozitiv de supraveghere.

Martorul - denunţător G.C.M. a intrat în acest imobil, de unde a revenit după aproximativ 5 minute, fiind preluat de către lucrătorii de poliţie, cărora le-a predat două punguţe din plastic ce conţineau o substanţă pulverulentă, cu privire a declarat verbal că ar fi două doze cu heroină, cumpărate pentru suma de 80 lei, de la numitul „C.”.

Cele două punguţe, constituind proba nr. 1, au fost ambalate şi sigilate de către lucrătorii de poliţie, fiind trimise L.C.A.P.D. în vederea efectuării determinărilor de specialitate.

De asemenea, martorului – denunţător G.C.M. i-a fost efectuat un nou control corporal, rezultatul fiind negativ.

Imediat după aceasta, lucrătorii de poliţie, în baza autorizaţiei de percheziţie nr. 183 din 16 mai 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, au pătruns în imobilul situat pe str. Calea Griviţei, unde locuia fără forme legale inculpatul T.M.C.

Cu această ocazie, în încăperea cu destinaţia „dormitor”, folosită de către inculpatul T.M.C., zis „C.” a fost găsită suma de 120 lei, constatându-se că opt bancnote a câte 10 lei fiecare aveau aceleaşi serii cu cele consemnate în procesul – verbal întocmit de către lucrătorii de poliţie.

Referitor la această sumă, de 80 lei, inculpatul T.M.C. a declarat că provenea din vânzarea a două doze de heroină, la data de 16 mai 2012, iar suma de 40 lei reprezenta alocaţia minorului pe care îl avea în întreţinere.

De asemenea, inculpatul T.M.C. a predat lucrătorilor de poliţie un număr de 18 punguţe din plastic ce conţineau o substanţă pulverulentă de culoare bej, cu privire la care a menţionat că ar conţine heroină, destinată atât consumului său propriu, cât şi vânzării către alţi consumatori.

Cele 18 punguţe din plastic, în care se afla substanţa pulverulentă de culoare bej, reprezentând proba nr. 2, au fost ambalate şi sigilate de către lucrătorii de poliţie şi au fost predate L.C.A.P.D. pentru efectuarea analizelor specifice.

Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico – ştiinţifică nr. 2157449 din 21 mai 2012, proba nr. 1 conţinea cantitatea de 0,18 grame substanţă în care se afla heroină, metadonă, cofeină, acetaminophen şi griseofulvin, iar proba nr. 2 conţinea cantitatea de 1,62 grame heroină, metadonă, cofeină, acetaminophen şi griseofulvin.

Situaţia de fapt expusă în actul de sesizare a fost reţinută pe baza următoarelor mijloace de probă: proces – verbal de constatare a infracţiunii; proces – verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare; raportul de constatare tehnico – ştiinţifică nr. 2157449 din 21 mai 2012 al L.C.A.P.D.; declaraţiile martorilor G.C.M., M.P. şi M.V.R.; declaraţia inculpatului T.M.C.

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a apelat la dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., dând declaraţii în acest sens.

În raport de dispoziţiile alin. ultim al art. 320¹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate după constatarea neconstituţionalităţii, Tribunalul a constatat că materialul probator administrat relevă atât existenţa faptelor cât şi vinovăţia inculpatului.

În fapt, s-a reţinut că în data de 16 mai 2012, inculpatul T.M.C. a vândut martorului denunţător G.C.M. două doze de heroină pentru suma de 80 lei, faptă ce rezultă din declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului date în cursul urmăririi penale, declaraţiile martorului denunţător, procesele – verbale de percheziţie efectuate asupra martorului anterior şi ulterior tranzacţiei, şi rezultatele percheziţiei domiciliare moment în care a fost găsită asupra inculpatului suma de 80 de lei în bancnotele înseriate anterior de organele de poliţie. Tranzacţia a avut loc în locuinţa inculpatului. Natura substanţei tranzacţionate este confirmată de concluziile raportului de constatare tehnico – ştiinţifică nr. 2157449 din 21 mai 2012.

În aceeaşi dată, inculpatul a deţinut în locuinţa sa cantitatea de 1,62 grame de heroină, aspect constatat cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la aceeaşi dată în locuinţa inculpatului. S-a reţinut în actul de sesizare că, în raport de cantitatea efectivă a drogurilor găsite cu ocazia percheziţiei acestea sunt destinate consumului propriu al inculpatului. Natura substanţei găsite este confirmată de concluziile aceluiaşi raport de constatare.

Sub aspectul încadrării juridice,

Faptele inculpatului T.M.C. , zis „C.”, care în data de 16 mai 2012 a vândut martorului-denunţător G.C.M., pentru suma de 80 lei, două doze ce conţineau cantitatea de 0,18 grame heroină, iar în imobilul unde locuia fără forme legale a deţinut fără drept un număr de 18 punguţe ce conţineau cantitatea de totală de 1,62 grame heroină, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi deţinere fără drept de droguri de mare risc, pentru consumul propriu, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul T.M.C.

În apelul Parchetului s-a criticat sentinţa pentru nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului în baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. şi pentru greşita interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen. şi omisiunea de a interzice dreptul prevăzut de art. 64 lit. a), teza a II-a C. pen.

Prin apelul său, inculpatul a criticat sentinţa pentru greşita individualizare judiciară a pedepsei, întrucât inculpatul beneficia şi de circumstanţe atenuante care puteau şi trebuiau să fie admise.

Prin decizia penală nr. 276 din 16 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 663 din 25 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 21194/3/2012.

A desfiinţat parţial sentinţa şi, în fond,

A descontopit pedeapsa rezultantă în pedepse componente.

A constatat că urmare a revocării suspendării condiţionate a pedepsei de un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 711 din 24 noiembrie 2009 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, inculpatul are de executat pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani şi 2 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interziceri drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen., lit. a) teza a II-a C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul T.M.C.

A dedus prevenţia inculpatului de la 16 mai 2012 la 16 octombrie 2012 şi a menţinut starea de arest a acestuia.

A obligat pe inculpat la 250 lei cheltuieli judiciare statului, din care 50 lei onorariu parţial avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa a fost corect individualizată şi nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului, însă a constatat că trebuie aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul T.M.C.

Prin recursul formulat, parchetul a solicitat, în esenţă, aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. şi a pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cât şi a temeiului legal prevăzut de art. 35 alin. (1) C. pen., pentru stabilirea pedepsei complementare ca urmare a aplicării tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni.

Prin recursul formulat, inculpatul a solicitat, în esenţă, reducerea pedepsei şi suspendarea executării acesteia, în condiţiile reţinerii circumstanţelor atenuante în favoarea acestuia.

În susţinerea recursurilor a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanţa de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., cât şi din perspectiva art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Reţine Înalta Curte că situaţia de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanţa de fond care a realizat o analiză amplă şi obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, recunoscut de inculpat care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., beneficiind de reducerea pedepsei, încadrarea juridică dată faptei este justă şi corespunde situaţiei de fapt, în mod corect apreciind instanţa de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Astfel, rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în mod direct şi nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că faptele săvârşite de către inculpatul T.M.C., care în data de 16 mai 2012 a vândut martorului-denunţător G.C.M., pentru suma de 80 lei, două „doze” ce conţineau cantitatea de 0,18 grame heroină, iar în imobilul unde locuia fără forme legale a deţinut fără drept, atât în vederea traficului, cât şi pentru consumul său propriu, un număr de 18 punguţe ce conţineau cantitatea totală de 1,62 grame heroină, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi deţinere fără drept de droguri de mare risc pentru consumul propriu, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Cu privire la criticile formulate de parchet prin recursul formulat, Înalta Curte constată că instanţa de apel a remediat aspectele sesizate, în sensul că s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., inculpatului.

Referitor la motivul de recurs formulat de inculpat şi care vizează o nouă individualizare a pedepsei în sensul reducerii acesteia, schimbării modalităţii de executare a pedepsei, Înalta Curte constată că este întemeiat sub aspectul cuantumului pedepsei.

Examinarea criticii formulate de inculpat va fi analizată prin prisma cazului de casare menţionat, respectiv art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, Înalta Curte constată că în cauză, la individualizarea pedepsei, instanţa de fond, precum şi instanţa de control judiciar nu au avut în vedere împrejurările concrete în care fapta a fost săvârşita, pericolul social al faptei şi persoana inculpatului.

În argumentarea punctului de vedere îmbrăţişat, Curtea reţine că potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în legea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoanele infractorilor şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci, din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării pedepsei, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise, de circumstanţele reale ale săvârşirii ei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului (atitudinea cu privire la fapta comisă, antecedenţa penală).

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care totdeauna, prin mărimea privaţiunii trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, în art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.”

Fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., gravitatea completă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne specifice faptei şi făptuitorului.

În acelaşi timp, însă, se impune ca în cadrul operaţiei de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă şi, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conţinut, în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.

Raportând aceste consideraţii la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că se impune reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. a) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, reducerea pedepselor aplicate inculpatului, pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare, cu executarea în regim de detenţie, constituind o replică socială adecvată gravităţii infracţiunii şi periculozităţii inculpatului de natură a realiza scopul şi a îndeplini funcţiile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

Prin urmare, faţă de cele învederate şi de circumstanţele reale şi personale ale cauzei (conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii, faptul că are un copil, familie organizată, a acceptat să fie judecat conform art. 320¹ C. proc. pen., a recunoscut şi regretat fapta, starea de recidivă este atrasă de comiterea unei infracţiuni în legătură cu circulaţia, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut o corectă individualizare a sancţiunii dispusă faţă de inculpat, motiv pentru care va admite recursurile declarate de parchet şi de inculpat, va casa decizia penală atacată şi în parte sentinţa penală nr. 663 din 25 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi, în rejudecare, va descontopi pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 2 luni închisoare în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului T.M.C. pentru săvârşirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen., de la 6 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani, la 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, urmarea reţinerii dispoziţiilor art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. a) C. pen.

Va revoca beneficiul suspendării condiţionate privind pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 711 din 24 noiembrie 2009 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pe care îl va adăuga la pedeapsa aplicată, în final 5 ani şi 6 luni închisoare.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului T.M.C. pentru săvârşirea infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen., de la un an şi 4 luni închisoare la un an închisoare, urmarea reţinerii dispoziţiilor art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. d) C. pen.

Va revoca beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 711 din 24 noiembrie 2009 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pe care o va adăuga la prezenta, în final pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., va aplica pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata prevenției de la 16 mai 2012 la 01 martie 2013.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat,până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul T.M.C. împotriva deciziei penale nr. 276 din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează decizia penală atacată Și în parte sentința penală nr. 663 din 25 iulie 2012 a Tribunalului BucureȘti, secția I penală Și în rejudecare:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 2 luni închisoare în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului T.M.C. pentru săvârşirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen., de la 6 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani, la 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, urmarea reţinerii dispoziţiilor art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. a) C. pen.

Revocă beneficiul suspendării condiţionate privind pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 711 din 24 noiembrie 2009 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pe care îl adaugă la pedeapsa aplicată, în final 5 ani şi 6 luni închisoare.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului T.M.C. pentru săvârşirea infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen., de la un an şi 4 luni închisoare, la un an închisoare, urmarea reţinerii dispoziţiilor art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. d) C. pen.

Revocă beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 711 din 24 noiembrie 2009 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pe care o adaugă la prezenta, în final pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., aplică pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

Face aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata prevenției de la 16 mai 2012 la 01 martie 2013.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat,până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 martie 2013 .

← ICCJ. Decizia nr. 641/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 757/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 447/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 449/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în declaraţii (art. 292 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 635/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 641/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 757/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 758/2013. Penal. Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 813/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 828/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs