Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 758/2013

Dosar nr. 4727/117/2007

Şedinţa publică din 1 martie 2013

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 269 din 15 iunie 2010, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpatul P.M., pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute de art. 215 alin. (2),(3) Și (5) cu art. 41 alin. (2) şi art. 40, art. 74 lit. a) Și c) şi art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1352 din 13 octombrie 2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pentru ca inculpatul să execute împreună aceste două pedepse, rezultând pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare.

- uz de fals, prevăzut de art. 291 cu art. 41 alin. (2), art. 40, art. 74 lit. a) Și c) şi art. 76 lit. e) C. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În temeiul art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1352 din 13 octombrie 2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pentru ca inculpatul să execute împreună aceste două pedepse,rezultând pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea acestor două pedepse rezultante, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie.

S-a făcut aplicaţiunea art. 71 şi 64 lit. a) Și b) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă timpul reţinerii şi arestării preventive din 11 octombrie 2007 până la 14 februarie 2008.

S-a dispus ridicarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.

Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat inculpatul C.I., pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) Și (5) cu art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) Și c) şi art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

- uz de fals, prevăzut e art. 291 cu art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) Și c) şi art. 76 lit. e) C. pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea acestor două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, în regim de detenţie.

S-a făcut aplicaţiunea art. 71 şi 64 lit. a) Și b) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă timpul reţinerii şi arestării preventive din 16 octombrie 2007 până la 14 februarie 2008.

S-a dispus ridicarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.

Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat inculpatul V.V., pentru comiterea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare, în regim de detenţie.

S-a făcut aplicaţiunea prevăzută art. 71 şi 64 lit. a) Și b) C. pen.

În temeiul art. 384 şi art. 14 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea înscrisului falsificat înregistrat la Primăria Cluj-Napoca sub nr. 1713 din 26 aprilie 2007.

A fost menţinută măsura asigurătorie, respectiv a inscripţiei ipotecare, asupra terenului situat în Cluj-Napoca str. Aurel Vlaicu, înscris în CF Cluj-Napoca sub nr. 150096 cu nr. top 14950/2, deţinut de către inculpatul P.M.

În temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen., a fost admisă constituirea de parte civilă a numitei R.R. şi obligaţi inculpaţii P.M. şi C.I. să plătească, în solidar către această parte civilă, suma de 58.000 Euro sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii.

În temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen., a fost admisă în parte acţiunea civilă a părţilor civile S.M. şi S.R. şi obligaţi inculpaţii P.M. şi C.I., în solidar, să plătească acestor părţi civile suma de 39.000 Euro sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii cu dobânda anuală efectivă DAE de 9,12 % de la data de 25 mai 2007 la data efectuării plăţii.

Au fost respinse restul pretenţiilor civile ale acestor părţi civile privind obligarea inculpaţilor la plata de daune morale.

În temeiul art. 193 alin. ultim C. proc. pen., au fost obligaţi în solidar inculpaţii P.M. şi C.I. să plătească părţilor civile S.M. şi S.R. cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 lei, reprezentând onorariul de avocat ales.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpaţii P.M., C.I. şi V.V. să plătească câte 5.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în cursul anului 2006, numitul P.A., fratele inculpatului P.M., stabilit de mai mult timp în S.U.A., a decis achiziţionarea unui teren pe raza municipiului Cluj-Napoca, cu intenţia de a demara investiţii imobiliare.

Întrucât acesta nu se afla în ţară, a luat legătura cu martorul C.S.C., cu care este prieten, şi cu inculpatul P.M., pentru a identifica un teren potrivit investiţiei şi, de asemenea, pentru a se ocupa de toate demersurile necesare în vederea construirii unui imobil cu destinaţia bloc de locuinţe, finanţarea întregii activităţi urmând să fie realizată de către P.A.

La data de 21 aprilie 2006 a fost încheiat contractul autentic de vânzare-cumpărare asupra terenului în suprafaţă de 770 m.p., situat pe strada Aurel Vlaicu, înscris în Cartea funciară 150096. Contractul a fost încheiat de către soţii F.M. şi F.G., socrii numitului P.A., întrucât acesta din urmă nu a putut fi prezent în faţa notarului.

În perioada aprilie 2006 – septembrie 2006, inculpatul P.M., împreună cu martorul C.C., au început demersurile pentru angajarea unui arhitect proiectant care să întocmească documentaţia necesară pentru edificarea construcţiei.

La recomandarea inculpatului P.M., pentru întocmirea proiectului de construcţie a fost aleasă firma SC V. SRL Cluj-Napoca, reprezentată de către inculpatul V.V. Recomandarea s-a făcut având în vedere că inculpatul P.M. colaborase anterior cu inculpatul V.V. în derularea unui proiect de construcţie pe care intenţiona să o edifice pe terenul proprietatea sa, situat pe strada Pasteur din Cluj-Napoca.

În toamna anului 2006, la venirea în ţară a numitului P.A., a fost încheiat contractul de proiectare cu SC V. SRL, inculpatul V.V. urmând să întocmească întreaga documentaţie necesară obţinerii autorizaţiei de construire, precum şi proiectul corespunzător.

La finele anului 2006, constatând că derularea afacerii este anevoioasă în condiţiile în care nu se află în ţară, numitul P.A. a comunicat martorului C.S.C. şi inculpatului P.M. că doreşte să vândă terenul, sens în care i-a mandatat verbal pe cei doi să găsească un cumpărător. La acea dată, proiectul de construcţie era parţial întocmit de către inculpatul V.V., care şi încasase în două tranşe sume de bani pentru serviciul prestat.

Inculpatul P.M. a decis să continue în nume propriu afacerea demarată de către fratele său, apreciind în urma studiului de piaţă făcut că investiţiile imobiliare sunt profitabile. Cu toate că nu avea veniturile necesare achiziţionării terenului şi nici pentru edificarea construcţiei, inculpatul P.M. i-a comunicat fratelui său intenţia sa, convenind cu acesta să plătească preţul terenului în mai multe tranşe, pe măsură ce încasa sume cu titlu de avans de la viitorii cumpărători ai apartamentelor.

Anterior inculpatul P.M. a urmărit îndeaproape, implicându-se personal, derularea contractului de proiectare, ţinând în permanenţă legătura cu inculpatul V.V. şi solicitându-i acestuia să urgenteze demersurile pentru obţinerea autorizaţiei de construire. Concomitent, inculpatul P.M. s-a ocupat de identificarea unei firme de construcţii, fiind selecţionată societatea D. din Făgăraş, reprezentată de martorul G.S., care executa lucrări pe şantierul I.M. din Cluj-Napoca.

De asemenea, inculpatul P.M. l-a contactat pe inculpatul C.I., la acea dată angajat ca agent imobiliar la SC T.E. SRL, propunându-i acestuia să colaboreze în activitatea de promovare şi vânzare a viitoarelor apartamente.

Din probele administrate în cauză rezultă că cei doi inculpaţi s-au cunoscut anterior, la sediul agenţiei imobiliare T., în circumstanţe legate de proiectul de construcţii pe care P.M. intenţiona să-l execute pe terenul situat pe strada Pasteur. Dată fiind relaţia de prietenie care s-a stabilit între cei doi inculpaţi, P.M. i-a propus inculpatului C.I. ca activitatea de promovare şi intermediere a vânzării apartamentelor să o realizeze în nume propriu, iar nu prin intermediul agenţiei imobiliare al cărei angajat era, evitând astfel plata comisionului datorat societăţii. În schimb, i-a promis inculpatului C.I. că îi va achita un procent de 4 % din fiecare sumă ce se va încasa de la viitorii cumpărători.

În toată această perioadă, pe parcursul lunilor martie-aprilie 2007, atât inculpatul P.M., cât şi martorul C.C., au ţinut în permanenţă legătura cu inculpatul V.V. privitor la stadiul proiectului de construcţie, solicitându-i acestuia să urgenteze demersurile pentru obţinerea autorizaţiei de construire.

Inculpatul V.V. a declarat,în faza de urmărire penală, că încasase pentru proiectul întocmit suma totală de 90.000 RON, avansată integral de P.A., urmând ca la finalizarea proiectului, odată cu emiterea autorizaţiei de construire, să-i fie achitată ultima tranşă, de circa 40.000 RON. De asemenea, acesta a susţinut că a depus la C.L.M. Cluj-Napoca dosarul necesar pentru emiterea autorizaţiei de construire, care în luna aprilie 2007 se afla în stadiul de analiză a planului urbanistic de detaliu (PUD), etapă premergătoare emiterii autorizaţiei de construire. În aceste condiţii, l-a asigurat pe inculpatul P.M. că a făcut toate demersurile necesare, urmând ca autoritatea competentă să elibereze autorizaţia de construire.

La data de 23 aprilie 2007, inculpatul P.M. a încheiat contractul de execuţie lucrări nr. 199, cu SC D. SRL, potrivit căruia executantul se obliga să realizeze şi să finalizeze lucrări de execuţie „Bloc locuinţe, parter comercial P + 4”, beneficiarul, în speţă inculpatul P.M., având obligaţia ca anterior începerii lucrărilor să obţină toate autorizaţiile şi avizele necesare. Martorul G.S. a declarat că la momentul încheierii contractului beneficiarul i-a comunicat că autorizaţia de construire este în curs de eliberare, convenind ca lucrările să înceapă efectiv după obţinerea autorizaţiei.

Cu toate că nu se semnase contractul de vânzare-cumpărare asupra terenului şi nu fusese eliberată autorizaţia de construire, încă din luna aprilie 2007, inculpatul P.M., împreună cu coinculpatul C.I., au început activitatea de promovare a imobilului, fiind încheiat chiar un prim contract, denumit „de rezervare”, ce poartă data 26 aprilie 2007, promitent cumpărător fiind partea vătămată S.M., care a achitat cu titlu de avans suma de 3.000 euro. Pentru a determina partea vătămată la încheierea contractului de rezervare, inculpatul P.M. a prezentat contractul de execuţie a lucrării, urmând ca după obţinerea actului de dobândire a terenului şi a autorizaţiei de construire să fie încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare.

Evident, întrucât inculpatul P.M. nu avea resurse financiare proprii nici pentru plata preţului terenului şi nici pentru plata construcţiei, era absolut necesară încheierea de antecontracte şi încasarea de avansuri de la viitorii cumpărători. Pentru a putea convinge potenţialii clienţi la încheierea de contracte, inculpatul P.M. avea nevoie să le prezinte acestora proiectul şi autorizaţia de construire, motiv pentru care a solicitat insistent inculpatului V.V. să obţină aceste acte.

Inculpatul V.V. a susţinut că percepând presiunile exercitate de către inculpat, în ultima parte a lunii aprilie 2007 a luat hotărârea de a contraface autorizaţia de construire.

Astfel, acesta a folosit o autorizaţie de construire valabil emisă de către P.M. Cluj-Napoca după care a executat o copie xerox. Pe înscrisul astfel obţinut, a aplicat benzi de hârtie la rubricile corespunzătoare, şi a înscris datele corespunzătoare proiectului de pe strada Aurel Vlaicu, respectiv numele P.A. şi adresa acestuia, datele imobilului pe care se edifica lucrarea şi numărul de înregistrare 1713 din 26 aprilie 2007. Inculpatul a susţinut că nu a xerocopiat în mod voit o parte dintre semnăturile funcţionarilor pentru a se putea observa cu uşurinţă că actul nu este valabil şi nu provine de la autoritatea emitentă. A executat însă xerocopierea semnăturii de la rubrica P. şi a ştampilei. După contrafacerea actului, el a executat o nouă copie xerox, iar înscrisul astfel obţinut l-a transmis prin e-mail, la data de 27 aprilie 2007, de la adresa SC V. SRL , martorului C.C. La rândul său, acesta a transmis actul numitului P.A. şi cu siguranţă i-a comunicat telefonic inculpatului P.M. că a primit înscrisul; fără a putea preciza dacă i l-a transmis acestuia. Totodată, inculpatul a declarat că după ce a scanat actul contrafăcut a distrus înscrisul.

Având în vedere că iniţial inculpatul V.V. s-a situat pe o poziţie de nerecunoaşterea a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în cauză s-a solicitat martorului C.C. să predea întreaga corespondenţă electronică purtată în legătură cu înscrisul falsificat, fiind listate toate e-mail-urile deţinute în arhiva martorului, care se regăsesc la dosar. A fost prezentat astfel e-mail-ul transmis în data de 27 aprilie 2007, al cărui fişier ataşat conţinea autorizaţia contrafăcută.

Parţial, susţinerile inculpatului V.V. sunt confirmate de conţinutul corespondenţei purtate prin e-mail între martorul C.C. şi P.A. Astfel, la data de 3 mai 2007, acesta a transmis numitului P.A. că din relatările lui V. cunoaşte că înscrisul denumit autorizaţie şi transmis în ziua de vineri, 27 aprilie 2007, constituia „o copie înainte de a se înregistra oficial”.

Inculpatul V.V. a susţinut, de asemenea, că în prima zi lucrătoare după ce a transmis înscrisul contrafăcut, s-a deplasat la primărie pentru a verifica dacă planul urbanistic de detaliu a fost aprobat, ocazie cu care i s-a comunicat avizul negativ, impunându-se refacerea proiectului, pentru un imobil de dimensiuni mai reduse, respectiv P+3. În aceste condiţii, a comunicat inculpatului P.M. că autorizaţia nu este valabilă, fiind anulată şi că este necesară refacerea întregii documentaţii pentru ca PUD-ul să fie avizat pozitiv. Inculpatul P.M. a negat faptul că a luat la cunoştinţă aceste împrejurări, susţinând că a avut permanent reprezentarea că înscrisul transmis este copia actului original, valabil emis de către primărie.

În data de 2 mai 2007, inculpatul P.M. s-a deplasat la notarul public, încheind contractul autentic de vânzare-cumpărare asupra terenului situat pe strada Aurel Vlaicu A, ocazie cu care a prezentat copia autorizaţiei nr. 1713 din 26 aprilie 2007 pentru ca în cuprinsul actului să se facă menţiune cu privire la transmiterea beneficiului proiectului de construcţie în favoarea sa. Întrebat fiind asupra modului în care a ajuns în posesia autorizaţiei de construire falsificată, inculpatul P.M. a susţinut că la data semnării actului notarial s-a deplasat personal la biroul firmei de arhitectură, unde i-a fost înmânată o copie a actului, inculpatul V.V. susţinând că originalul se află la registratura primăriei.

După ce a intrat în posesia autorizaţiei, inculpatul P.M. a transmis actul martorului G.S. şi i-a solicitat acestuia să înceapă lucrările de construcţie. De asemenea, un înscris similar i-a înmânat şi inculpatului C.I. pentru a fi folosit în activitatea desfăşurată de acesta.

Relevant este faptul că inculpatul C.I. a susţinut că în mod repetat i-a atras atenţia inculpatului P.M. cu privire la necesitatea obţinerii exemplarului original al autorizaţiei. Mai mult, acesta relatează că personal a avut suspiciuni cu privire la veridicitatea actului, astfel că la câteva zile după ce a intrat în posesia copiei autorizaţiei, în preajma datei de 10-15 mai 2007, a verificat personal la primărie, constatând că la registratura acestei instituţii nu figurează emisă autorizaţia cu numărul 1713, fapt pe care l-a comunicat de îndată inculpatului P.M.

Concluzionând, începând cu data de 2 mai 2007, inculpatul P.M. a folosit în mod repetat înscrisul falsificat reprezentat de autorizaţia de construire, cu toate că probele administrate în cauză dovedesc că în diferite împrejurări, în mai multe modalităţi şi de la diferite persoane, acesta a luat la cunoştinţă despre caracterul contrafăcut al actului şi cu privire la inexistenţa autorizaţiei de construire. Inculpatul P.M. a solicitat constructorului G.S. să debuteze lucrările, scopul urmărit fiind acela de a forma convingerea cumpărătorilor că a demarat construcţia, că aceasta se realizează în condiţii de legalitate şi se va finaliza în termenul stipulat în contracte.

Relevantă este din acest punct de vedere declaraţia martorului N.A.S., subantreprenor în contractul de execuţie, care arată că deşi a solicitat beneficiarului autorizaţia în original şi proiectul de rezistenţă pentru a efectua afişajul obligatoriu şi pentru a comunica I.S.C. începerea lucrărilor, acesta i-a cerut să organizeze şantierul, insistând că este necesar să prezinte cumpărătorilor începerea execuţiei, pentru a-i convinge să încheie contractele. Astfel, în primele zile ale lunii mai 2007, pe teren au fost deplasate utilaje, s-a executat împrejmuire, lucrări de decupare şi excavare.

Concomitent, noua construcţie a fost promovată de către inculpatul C.I., postând anunţuri pe internet şi în ziarul „Piaţa de la A la Z”, anunţuri ce cuprindeau minime detalii tehnice şi preţul viitoarelor apartamente. În cursul cercetărilor, martorul T.V., director general al agenţiei imobiliare W., a prezentat anunţul existent în baza de date a agenţiei, din cuprinsul căruia rezultă că persoană de contact este un anume P.I.

Cu privire la numele sub care s-a prezentat, inculpatul C. a susţinut că deschisese anterior un cont în care indica numele P.I., cont folosit şi pentru prezenta promovare, dar că nu s-a prezentat cu acest nume nici unei persoane dintre potenţialii clienţi. Inculpatul mai susţine că a procedat astfel întrucât la acea dată era încă angajat al agenţiei „T.”, iar activitatea pe care o desfăşura pentru inculpatul P.M. era prejudiciabilă agenţiei.

Toate activităţile mai sus descrise au avut drept unic scop crearea condiţiilor necesare determinării persoanelor interesate să încheie contracte şi să achite sume de bani cu titlu de avans, creând acestora falsa reprezentare a legalităţii construcţiei şi a bunei credinţe a inculpaţilor. S-a urmărit în mod direct obţinerea de foloase în mod injust, semnatarii contractelor fiind induşi în eroare prin mijloace frauduloase la încheierea convenţiilor, şi menţinuţi în eroare şi ulterior, pe parcursul executării acestora.

Din datele comunicate de către P.M. Cluj-Napoca, rezultă că pe numele P.A. nu a fost emisă autorizaţie de construire pentru imobil de locuinţe pe strada Aurel Vlaicu şi că numărul de ordine în registrul de evidenţă a autorizaţiilor de construire era la data de 15 august 2007 1365. De asemenea, C.T.A.T.U. a comunicat faptul că PUD-ul depus pentru avizare nu a fost avizat întrucât amplasarea propusă pentru construcţie nu este conformă cu reglementările urbanistice.

Rezultă, aşadar, cu evidenţă că înscrisul folosit este contrafăcut, numărul de înregistrare neavând corespondent în evidenţele primăriei, această autoritate neemiţând actul utilizat de către inculpaţi.

S-a precizat, de asemenea, că la data de 14 mai 2007, urmare a sesizărilor persoanelor ce locuiesc în vecinătatea imobilului, inspectorul B.D. din cadrul S.C.U.D.C. s-a deplasat la faţa locului, constatând că lucrările de construcţie se execută fără autorizaţie de construire. A fost întocmit proces-verbal în acest sens, semnat de către inculpatul P.M., în cuprinsul căruia se menţionează aplicarea sancţiunii contravenţionale întrucât lucrările sunt neautorizate. Martorul B.D. declară că inculpatul P.M. nu a formulat obiecţiuni, nu a prezentat autorizaţia 1713/2007 şi nu a susţinut că lucrările sunt autorizate.

Din probele administrate rezultă că inculpaţii P.M. şi C.I., în perioada mai 2007 – 23 iulie 2007, au indus în eroare un număr total de nouă părţi vătămate, determinându-le să încheie contracte în calitate de promitenţi cumpărători pentru apartamente ce urmau a fi construite pe strada Aurel şi să achite avansuri în sume cuprinse între 1.000 – 58.000 euro. Iniţial, au fost încheiate contracte de rezervare, folosindu-se un model tipizat, ulterior inculpaţii apelând la serviciile avocatului S.O.C., care a întocmit antecontracte de vânzare-cumpărare sau declaraţii certificate privind plata avansului şi titlul cu care s-a făcut.

Actele materiale de inducere în eroare s-au derulat după cum urmează:

1. La data de 26 aprilie 2007, soţii S.M. şi S.R.S., au încheiat contractul de rezervare nr. 1, având ca obiect rezervarea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 13, achitând suma de 3.000 euro inculpatului P.M.

Din declaraţiile părţilor vătămate a rezultat că încheierea contractului s-a realizat la sediul agenţiei imobiliare M., unde au fost prezenţi inculpaţii P.M. şi C.I. Despre acesta din urmă, soţii S. au afirmat că a fost prezentat ca fiind asociatul sau partenerul de afaceri al inculpatului P.M. şi că avea asupra sa mai multe documente referitoare la construcţie. Martorul A.N.P., prezent la încheierea contractului, arată că P.M., proprietar al terenului, era însoţit de o persoană care a fost prezentată ca „reprezentant” al proprietarului şi care purta întreaga discuţie, prezentând detaliile legate de lucrare.

Întrucât la încheierea contractului de rezervare promitentul vânzător nu deţinea documente care să ateste proprietatea, părţile au convenit ca după obţinerea acestora, dar nu mai târziu de data de 26 mai 2007, să se procedeze la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare. În schimb, în zilele următoare, cumpărătorii au fost conduşi la locul unde era amplasat terenul, fiindu-le prezentat şantierul, pentru a le forma convingerea în ce priveşte seriozitatea vânzătorilor şi a ofertei.

La data de 25 mai 2007, la biroul avocatului S., părţile vătămate au achitat suma de 39.000 euro, fiind întocmită declaraţia de la dosar. La solicitarea părţii vătămate S.M., inculpaţii P.M. şi C.I. au prezentat autorizaţia de construire nr. 1713 din 26 aprilie 2007, înmânând o copie a actului cumpărătorului. Partea vătămată declară că a primit asigurări că toate documentele sunt în regulă, fapt confirmat şi de către avocat.

După această dată, părţile vătămate au purtat discuţii telefonice cu inculpatul P.M., constatând că lucrările nu avansează, iar la un moment dat şantierul a fost sistat. Motivele prezentate de inculpatul P.M. vizau dificultăţi create de vecini, nefiind înştiinţaţi cu privire la lipsa, retragerea sau anularea autorizaţiei de construire. Din declaraţia părţii vătămate S.R.S. rezultă că, având îndoieli asupra seriozităţii vânzătorului, în data de 9 august 2007 s-a deplasat la primărie, prezentând copia autorizaţiei, ocazie cu care funcţionarul de la ghişeu i-a comunicat că este falsă, astfel că au formulat prezenta plângere penală.

Părţile vătămate S.M. şi S.R.S. s-au constituit iniţial părţi civile în cauză cu suma de 43.000 euro (la data de 27 noiembrie 2007), pentru ca în ultima şedinţă de judecată constituirea lor de părţi civile să se ridice la suma de 93.714 Euro, reprezentând daune materiale,suma de 20.000 Euro reprezentând daune morale sau echivalentul în lei a acestor sume în valută, precum şi suma de 2.000 lei onorariul de avocat ales.

2-3. La data de 10 mai 2007 au fost încheiate contractele de rezervare nr. 2 şi 3, cu părţile vătămate A.M. şi C.M., fiecare dintre acestea achitând suma de 2.000 euro. La încheierea contractelor de rezervare a fost folosit acelaşi formular tipizat, ca şi anterior. Părţile vătămate au fost conduse la şantierul de construcţie, unde în prezenţa martorului G.S. inculpatul P.M. le-a prezentat lucrările, convingându-le astfel că imobilul este în curs de edificare.

Părţile vătămate au arătat că le-au fost prezentate acte a căror legalitate nu au pus-o la îndoială, motiv pentru care ulterior s-au deplasat la biroul avocatului S., achitând suma de 15.000 euro fiecare. Cu acel prilej, la data de 16 mai 2007, inculpatul P.M. a semnat înscrisul denumit „Declaraţie”, din care rezultă plata avansului respectiv.

Ulterior, constatând că lucrările nu avansează, dimpotrivă, şantierul a fost închis, părţile vătămate (care sunt rude) l-au contactat telefonic pe inculpatul P.M., primind de fiecare dată asigurări că au intervenit probleme minore, care se vor rezolva. Părţile vătămate declară că abia în cursul lunii septembrie 2007 inculpatul P. a admis că sunt probleme cu autorizaţia, iar în data de 3 octombrie 2007 s-au încheiat acte adiţionale pentru părţile vătămate.

Partea vătămată C.M. s-a constituit iniţial parte civilă în cauză cu suma de 17.500 euro, însă prin primirea acestei sume de la inculpatul P.M. în data de 23 noiembrie 2007, a precizat că nu se mai constituie partea civilă în cauză.

Partea vătămată A.M. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 17.500 euro, însă prin primirea acestei sume de la inculpatul P.M. în data de 23 noiembrie 2007, a precizat că nu se mai constituie partea civilă în cauză.

4. La data de 14 mai 2007, partea vătămată S.A. s-a deplasat la sediul agenţiei W.I., în vederea încheierii unui contract pentru cumpărarea unui apartament în imobilul de pe strada Aurel Vlaicu. Partea vătămată s-a întâlnit cu beneficiarul construcţiei, inculpatul P.M., care era însoţit de o altă persoană. Din declaraţia părţii vătămate, dar şi a martorului T.V., rezultă că P.M. era însoţit de asociatul său, care s-a prezentat sub numele P.I.

La sediul agenţiei a fost încheiat contractul de rezervare nr. 10, folosindu-se formularul pus la dispoziţie de către cei doi inculpaţi şi a fost încasată suma de 1.000 euro, urmând ca ulterior să se încheie un antecontract certificat de un avocat, cu plata unui avans. La aceeaşi dată, părţii vătămate i-au fost prezentate schiţe şi autorizaţia de construire nr. 1713.

La data de 24 mai 2007, partea vătămată, însoţită de martorul T.V., s-a deplasat la biroul avocatului, unde i-a întâlnit pe inculpaţii P.M. şi C.I. Cu acest prilej, partea vătămată a achitat suma de 15.000 euro, fiind întocmit înscrisul denumit „Declaraţie”.

Din declaraţia părţii vătămate rezultă că în intervalul 15 mai – 24 mai 2007, a făcut mai multe deplasări la adresa indicată şi a constatat că utilajele nu lucrează, iar ulterior au fost retrase de pe şantier. A cerut explicaţii inculpaţilor, care au afirmat că sunt probleme legate de locul de parcare, care însă vor fi în scurt timp rezolvate.

Ulterior, martorul T.V. şi partea vătămată S.A. au purtat convorbiri telefonice cu cei doi inculpaţi, care au invocat diverse probleme minore, omiţând să comunice lipsa autorizaţiei sau anularea acesteia. Abia în luna octombrie 2007 inculpatul C.I. a recunoscut că P.M. are probleme, că primăria a sistat lucrările, autorizaţia fiind falsă.

Partea vătămată S.A. s-a constituit iniţial parte civilă în cauză cu suma de 16.000 euro,însă fiind-i restituită,nu a mai formulat pretenţii civile în instanţă.

5. La data de 21 mai 2007, partea vătămată R.R.I. a încheiat la sediul agenţiei imobiliare „L.” SRL contractul de rezervare nr. 4, achitând inculpatului P.M. suma de 2.000 euro. Partea vătămată arată că inculpatul P. era însoţit de asociatul său, pe nume I., persoană care a fost foarte explicită în privinţa detaliilor construcţiei şi care a purtat majoritatea discuţiilor.

În ziua următoare, 22 mai 2007, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpaţii P.M. şi C.I. la biroul avocatului S., unde a fost redactată declaraţia ce atesta plata sumei de 56.000 euro pentru cumpărarea unui apartament. Totodată, părţii vătămate i-au fost înmânate copii după extrasul de carte funciară şi autorizaţia de construire, fapt consemnat şi în cuprinsul declaraţiei.

După plata sumei totale de 58.000 euro, constatând că lucrările s-au sistat, partea vătămată a purtat numeroase convorbiri telefonice cu inculpatul P.M., care promitea că lucrările vor începe în scurt timp. Nici un moment inculpatul nu i-a comunicat că autorizaţia de construire nu este valabilă, că a fost retrasă sau anulată.

Partea vătămată R.R.I. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 58.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii.

6. La data de 24 mai 2007, inculpatul P.M. a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 5, cu partea vătămată R.I., acesta achitând suma de 1.000 euro, fiind condus în aceeaşi zi, de către cei doi inculpaţi, la locul viitoarei construcţii, unde era săpată o groapă, dar nu se găseau utilaje. Partea vătămată, care locuieşte în municipiul Arad, a revenit în Cluj la data de 20 iunie 2007, în vederea semnării antecontractului la biroul avocatului S. Cu această ocazie, partea vătămată a achitat suma de 39.000 euro cu titlu de avans, fiindu-i înmânate copii ale actului de proprietate, schiţe şi autorizaţia de construire nr. 1713.

Partea vătămată a declarat că majoritatea discuţiilor le-a purtat cu persoana care îl însoţea pe inculpatul P.M., pe care l-a recunoscut în cursul cercetărilor ca fiind inculpatul C.I.; acesta i-a dat detalii privind construcţia şi a identificat pe schiţă apartamentul nr. 7 pe care intenţiona să-l achiziţioneze.

După mai multe amânări, în cursul lunii septembrie 2007, partea vătămată a aflat de la fiica sa că lucrările stagnează, primind însă noi asigurări de la inculpatul P.M. cu privire la continuarea construcţiei, potrivit înţelegerii iniţiale.

Nici un moment partea vătămată nu a cunoscut că autorizaţia de construire nu este valabilă ori că a fost retrasă sau anulată. Acesta arată că dacă ar fi cunoscut caracterul contrafăcut al autorizaţiei nu ar fi încheiat contractul cu inculpatul P.M.

Partea vătămată R.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 40.000 euro.

7. Numitul S.O. este mandatar al părţilor vătămate S.A. şi D.M., fiind împuternicit de către acestea să încheie contracte având ca obiect cumpărarea unei proprietăţi imobiliare.

În cursul lunii iunie 2007, S.O. a apelat numărul de telefon indicat în ziarul „P.” pentru a discuta cumpărarea unui apartament pe strada Aurel Vlaicu, persoana recomandându-se cu numele I. Primele discuţii s-au purtat cu această persoană, care a precizat că se ocupă de vânzare, proprietar fiind P.M.

La data de 27 iunie 2007, S.O., în calitate de mandatar al părţilor vătămate, a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare pentru apartamentul cu nr. 10, achitând cu titlu de avans suma de 46.000 euro. Actul a fost redactat la biroul avocatului S., menţionându-se în cuprinsul acestuia faptul că lucrarea se efectuează în baza autorizaţiei de construire nr. 1713. Totodată, i-au fost înmânate copii după actele de proprietate şi autorizaţia de construire. S.O. precizează că acestea i-au fost înmânate de persoana pe nume I., care a executat copii la cererea inculpatului P.M.

Numitul S.O., în calitate de reprezentant al părţilor vătămate, a formulat pretenţii civile în sumă de 46.000 euro, însă suma a fost restituită şi nu a mai formulat pretenţii civile în instanţă.

8. La data de 20 iulie 2007, partea vătămată Ţ.I., s-a deplasat la sediul agenţiei imobiliare „C.C.”, în vederea achiziţionării unui apartament în imobilul situat pe strada Aurel Vlaicu, urmare a anunţului identificat pe site-ul ziarului „P. de la A la Z”.

Partea vătămată a declarat că agentul imobiliar i-a înmânat o copie a autorizaţiei de construire nr. 1713/2007 şi l-a însoţit pentru vizionare.

În data de 23 iulie 2007, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul P.M., care era însoţit de inculpatul C.I., la biroul avocatului S.C., unde a fost încheiat un antecontract, fiind achitată suma de 14.000 euro. Cu această ocazie, părţii vătămate i-au fost prezentate din nou autorizaţia de construire şi contractul de execuţie, acte care i-au format convingerea că oferta este serioasă şi în lipsa cărora partea vătămată afirmă cu nu ar fi încheiat contractul.

Totodată, inculpatul P.M. a asigurat-o pe partea vătămată că lucrările vor fi demarate până cel târziu în 10 august 2007.

La data de 1 august 2007, partea vătămată a mai achitat suma de 7.800 euro, suma totală plătită fiind de 21.800 euro.

Constatând că lucrările nu au început şi având suspiciuni asupra seriozităţii inculpatului, partea vătămată a verificat la primărie, constatând că autorizaţia prezentată este falsă.

La data de 14 august 2007, partea vătămată a formulat plângere penală împotriva inculpatului P.M. şi i-a solicitat acestuia restituirea avansului. La data de 31 august 2007, inculpatul P.M. a virat în contul părţii vătămate suma de 5.000 euro pentru a evita tragerea sa la răspundere penală.

Partea vătămată Ţ.I. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 16.800 euro, însă fiindu-i restituită respectiva sumă, nu a mai formulat pretenţii civile în instanţă.

9. Similar, la data de 23 iulie 2007, a fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare între inculpatul P.M. şi martora C.B.E., care aflase de oferta imobiliară prin intermediul părţii vătămate S.M.

La semnarea antecontractului, a fost achitată suma de 1.000 euro cu titlu de avans, la biroul avocatului S.C. Martora C.B.E. declară că l-a contactat pe inculpatul P.M., care pentru discuţiile privitoare la cumpărarea imobilului l-a indicat pe „consilierul” său, I., recunoscut de martoră în persoana inculpatului C.I. Acesta era cel care i-a prezentat oferta şi care a însoţit-o apoi la biroul avocatului pentru redactarea actului.

Martora arată că nu i s-a prezentat autorizaţia, însă în cuprinsul antecontractului s-a menţionat numărul acesteia şi că în zilele următoare s-a gândit să verifice dacă actul este emis de primărie. În urma verificărilor, a constatat că numărul de înregistrare nu a fost încă atribuit vreunui act, astfel că împreună cu partea vătămată S.M. s-a prezentat la primărie, prezentând copia pe care acesta o deţinea, ocazie cu care funcţionarul a afirmat că actul este contrafăcut.

Martora l-a întâlnit pe inculpatul P.M., i-a adus la cunoştinţă cele aflate şi i-a solicitat restituirea avansului, fapt cu care acesta a fost de acord, procedându-se la distrugerea exemplarului deţinut de martoră.

C.B.E. a arătat că întrucât paguba i-a fost recuperată nu formulează pretenţii civile şi nu doreşte să participe în procesul penal în calitate de parte vătămată, astfel că s-a procedat la ascultarea sa în calitate de martor.

Sumele dobândite în mod injust în modalitatea descrisă mai sus au fost folosite de către inculpatul P.M. pentru a achita, în parte, preţul terenului, existând la dosarul cauzei ordine de plată valutare şi pentru plata serviciului prestat de către constructor. Inculpatul susţine că pentru ajutorul acordat de către inculpatul C.I. i-a achitat acestuia suma de aproximativ 16.000 euro, iar restul sumelor încasate au fost folosite pentru restituirea unor împrumuturi, pentru acordarea unor împrumuturi sau pentru nevoi personale.

Cu toate că prin prezentarea ordinelor de plată valutare inculpatul P.M. tinde să dovedească folosirea cu bună-credinţă a sumelor, câtă vreme au fost destinate pentru achitarea preţului terenului, plata s-a făcut în folosul personal al inculpatului, pentru menţinerea în patrimoniul său a terenului.

Inculpatul C.I. a contestat încasarea sumei de 16.000 euro, susţinând că i-au fost achitate sume cuprinse între 8-9.000 euro.

Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond a fost dovedită cu plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, înscrisuri ce atestă încheierea antecontractelor de vânzare-cumpărare, copii ale ziarului Piaţa de la A la Z, anunţul de promovare pe contul P.I., proces-verbal de cercetare la faţa locului întocmit de organele de poliţie şi planşa foto anexă, declaraţiile martorilor, toate coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.

Reţinând că din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu vinovăţia inculpaţilor P.M. şi C.I. sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a inculpatului V.V. sub aspectul săvârşirii infracțiunii prevăzută de art. 288 C. pen., instanța de fond a dispus condamnarea inculpaţilor la pedepse cu închisoarea.

La individualizarea sancţiunilor penale, instanţa fondului a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

A apreciat instanţa fondului că în raport de gradul de pericol social concret al faptelor comise, modalitatea de comitere a faptelor şi consecinţele produse, scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins doar prin privare de libertate, fapt pentru care a dispus faţă de toţi inculpaţii executarea pedepselor în regim penitenciar.

Sub aspectul laturii civile, instanţa de fond a admis cererea formulată de partea civilă R.R. şi a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor P.M. şi C.I. la plata sumei de 58.000 euro sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii cu titlu de despăgubiri civile.

De asemenea, s-a admis în parte cererea formulată de părţile civile S.M. şi S.R. şi au fost obligaţi inculpaţii P.M. şi C.I. să plătească în solidar suma de 39.000 euro cu dobânda anuală efectivă DAE de 9,12 % de la data de 25 mai 2007 la data efectuării plăţii.

S-a respins cererea acestor părţi civile de acordare a daunelor morale, apreciind instanţa de fond că nu se justifică, acordarea acestora echivalând cu o îmbogăţire fără justă cauză.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termenul legal, prevăzut de art. 363 C. proc. pen., inculpaţii C.I., V.V., P.M. şi părţile civile S.R.S. şi S.M.

Părţile civile nu au depus motive de apel în extenso şi au arătat că atacă atât latura penală cât şi latura civilă.

În apelul său inculpatul C.I. a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate, iar ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 86¹ C. pen.

Apelantul inculpat P.M., la fel a solicitat achitarea pentru ambele infracţiuni în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra imobilului, faţă de împrejurarea că de la data instituirii sechestrului şi până la data soluţionării apelului s-a tranzacţionat cu părţile vătămate, dovezile fiind depuse la dosar.

Apelantul inculpat V.V. a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul aplicării unei pedepse într-un cuantum redus iar ca modalitate de executare suspendarea condiţionată conform art. 81 C. pen.

Prin decizia penală nr. 154 din 20 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către părţile civile S.M. şi S.R.S. şi inculpatul V.V., împotriva sentinţei penale nr. 269 din 15 iunie 2010 a Tribunalului Cluj.

În baza art. 189 C. proc. pen., a stabilit în favoarea Baroului de avocaţi Cluj suma de 300 lei onorariu pentru apărător din oficiu pentru inculpatul V.V. ce s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul V.V. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în sumă de 1.000 lei din care suma de 300 lei reprezintă onorariu avocaţial, iar pe părţile civile S.M. şi S.R.S. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 100 lei fiecare.

2. În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de către inculpaţii P.M. şi C.I. împotriva Sentinţei penale nr. 269 din 15 iunie 2010 a Tribunalului Cluj pe care a desfiinţat-o numai cu privire la soluţionarea laturii penale şi judecând în aceste limite.

A condamnat pe inculpatul P.M., la pedepsele de:

- 3 ani şi 6 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 40 C. pen. şi art. 74, 76 C. pen.

- o lună de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 40 C. pen. şi art. 74 şi 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa mai grea de 3 ani şi 6 luni de închisoare.

În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni de închisoare aplicată inculpatului P.M. prin Sentinţa penală nr. 1352 din 13 octombrie 2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta, în final execută 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare în regim de detenţie.

A făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a) şi teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive începând cu data de 11 octombrie 2007 până la data de 14 februarie 2008.

A condamnat pe inculpatul C.I., la pedepsele de:

- 3 ani şi 4 luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74, 76 C. pen.

- o lună de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74,76 lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul C.I. să execute pedeapsa mai grea de 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare în regim de detenţie.

A făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a) şi teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen.. a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive începând cu data de 16 octombrie 2007 până la data de 14 februarie 2008.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, inclusiv cele referitoare la luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asigurător, respectiv a inscripţiei ipotecare asupra terenului situat în Cluj-Napoca, str. Aurel Vlaicu, înscris în C.F. Cluj-Napoca, nr. 150096, cu nr. top. 14950/2 deţinut în proprietate de către inculpatul P.M.

În baza art. 192 alin. (3) C. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de apelurile inculpaţilor P.M. şi C.I. au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această decizie, instanța de prim control judiciar a reţinut că probele administrate pe parcursul procesului penal confirmă în mod neechivoc atât starea de fapt cât şi vinovăţia inculpaţilor.

Cu ocazia soluţionării apelurilor, instanţa de apel a procedat la audierea inculpaţilor P.M., C.I., V.V. şi a martorilor A.M.A., L.B.N., G.S., N.A.S., A.M. şi B.Z.

De asemenea, a fost admisă şi administrată şi proba cu înscrisuri solicitată de inculpaţi constând în următoarele acte: tranzacţie, copie autorizaţie de construcţie nr. 954 din 12 august 2011, aviz emis de Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi urbanism a Municipiului Cluj Napoca.

Reţine instanţa de prim control judiciar că probele administrate în apel nu modifică situaţia de fapt stabilită de instanţa fondului, apreciind în acest fel că vinovăţia inculpaţilor a fost în mod indubitabil dovedită iar solicitarea inculpaţilor P.M. şi C.I. de achitare de orice penalitate apare ca lipsită de fundament.

Cu privire la inculpatul C.I. reţine instanţa de apel că sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune, acţiunea de inducere în eroare s-a concretizat prin folosirea de mijloace frauduloase constând în prezentarea de către inculpat a autorizaţiei de construcţie nr. 1713 din 26 aprilie 2007 înscris oficial contrafăcut prin desfăşurarea de manopere dolosive de natură a crea o falsă reprezentare a realităţii şi prezentându-se sub nume sau calităţi mincinoase cu prilejul încheierii şi executării contractelor de rezervare şi antecontractelor de vânzare-cumpărare.

Sub aspectul laturii subiective se apreciază că inculpatul C,I. a acţionat cu intenţie directă, el fiind conştient că desfăşura o activitate de inducere în eroare şi că prin aceasta cauzează o pagubă, urmare pe care a dorit-o.

Şi cu privire la infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., reţine instanţa de apel că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, rezultând din materialul probator că inculpatul C.I. a folosit la încheierea contractelor de rezervare şi antecontractelor de vânzare-cumpărare autorizaţia de construire nr. 1713 din 26 aprilie 2007 deşi ştia că este falsă, acţionând deci cu intenţie directă, forma de vinovăţie caracteristică a infracţiunii de uz de fals.

Şi în cazul inculpatului P.M., reţine instanţa de prim control judiciar că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals, modul în care a acţionat, activităţile desfăşurate de acesta conducând la concluzia că a cunoscut tot timpul că autorizaţia de construcţie este falsă.

Reţine instanţa de prim control judiciar că în perioada mai-august 2007, inculpatul P.M. în mod repetat, prin folosirea de mijloace frauduloase constând în prezentarea autorizaţiei de construire nr. 1713 din 26 aprilie 2007, înscris oficial contrafăcut, precum şi prin desfăşurarea de manopere dolosive, de natură a crea o falsă reprezentare a realităţii, cu prilejul încheierii şi pe parcursul executării de contracte de rezervare şi antecontracte de vânzare-cumpărare având ca obiect vânzarea de apartamente viitoare în imobilul ce se promite a fi edificat pe str. Aurel Vlaicu, a indus în eroare un număr de nouă părţi vătămate în scopul obţinerii de foloase materiale injuste şi producând acestora o pagubă totală de 258.500 euro, reprezentând în echivalent în lei 853.050 lei.

De asemenea, se reţine că inculpatul P.M. a folosit în scopul determinării părţilor vătămate la încheierea convenţiilor, un înscris oficial, cunoscând că acesta este fals, acţionând în acest mod cu intenţie directă.

Ca atare, a apreciat instanţa de apel că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave şi uz de fals iar apărările sale în sensul achitării nu sunt în măsură să determine adoptarea unei soluţii de achitare.

A apreciat însă instanţa de prim control judiciar că sunt întemeiate apelurile declarate de inculpaţii P.M. şi C.I. sub aspectul criticilor referitoare la netemeinicia pedepselor aplicate sens în care a redus pedepsele aplicate acestora însă a reţinut că faţă de gravitatea faptelor comise şi consecinţele acestora se impune menţinerea modalităţii de executare, respectiv cea referitoare la executarea în penitenciar.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului V.V. a reţinut instanţa de apel că a fost corect dozată atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, aşa încât a considerat că apelul declarat de inculpat este nefondat.

Reţine, de asemenea, instanţa de apel că şi latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată, criticile formulate de părţile civile S.M. şi S.R.S. fiind apreciate ca nefondate.

Se reţine că în mod corect instanţa de fond a dispus obligarea inculpaţilor P.M. şi C.I. la plata sumei de 39.000 euro sau echivalentul în lei cu dobânda aferentă, restul sumelor solicitate de părţile civile S.M. şi S.R.S. fiind considerate ca nejustificate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii V.V., C.I. şi P.M., în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 385 alin. (3) C. proc. pen.

Recurentul inculpat P.M. a invocat în susţinerea recursului său cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 9, 10, 12 şi 14 C. proc. pen.

Criticile formulate din perspectiva cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 9 şi 10 C. proc. pen., se referă la faptul că deşi a solicitat efectuarea unei expertize tehnice în construcţii pentru a stabili dacă proiectul demarat era sau nu realizabil şi în ce măsură preţurile convenite cu părţile civile erau realiste şi dacă acopereau costurile, însă nici instanţa de fond şi nici de prim control judiciar nu au admis această probă, care, în opinia apărării ar fi condus la concluzia că latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune lipseşte, iar o soluţie de achitare sub acest aspect era inevitabilă.

În raport de aceste argumente, apărarea inculpatului P.M. solicită casarea celor două hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Un alt motiv pentru care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, în opinia apărării este determinată de existenţa unei contradicţii între motivarea sentinţei şi dispozitivul acesteia.

Sub acest aspect, se arată că deşi cu privire la acest inculpat instanţa de fond reţine că este cunoscut cu antecedente penale, în dispozitivul sentinţei a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen., firesc fiind a se reţine dispoziţiile art. 74 lit. b) C. pen., această situaţie vizând stăruinţa depusă de inculpat în vederea recuperării prejudiciului.

În subsidiar, apărătorul inculpatului P.M. a solicitat casarea celor două hotărâri şi pronunţarea unei soluţii de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de înşelăciune întrucât nu a existat nici o acţiune de inducere în eroare a celorlalte părţi contractante în scopul obţinerii unor foloase materiale în mod injust, cât şi cu privire la infracţiunea de uz de fals arătând că nu a cunoscut că autorizaţia de construcţie este falsă.

Criticile formulate de inculpatul P.M. se referă şi la omisiunea instanţelor inferioare de a reţine incidenţa dispoziţiilor art. 74¹ C. pen., având în vedere stăruinţa depusă de inculpat pentru acoperirea prejudiciului, sens în care solicită reţinerea acestor dispoziţii legale cu consecinţe asupra naturii sancţiunii penale şi a cuantumului acesteia.

Este criticată, de asemenea, încadrarea juridică a infracţiunii de înşelăciune sub aspectul greşitei reţineri a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., cât timp faţă de modul de comitere a faptelor rezultă că sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni.

Argumentul principal în susţinerea acestei solicitări ar fi, în opinia apărării, lipsa identităţii de subiect pasiv, fapt pentru care solicită a se reţine 9 infracţiuni de înşelăciune în concurs real, consecinţa schimbării încadrării juridice în acest sens având repercusiuni asupra prejudiciului cauzat în sensul imposibilităţii reţinerii dispoziţiilor art. 215 alin. (5) C. pen.

Cu privire la sancţiunea penală aplicată, inculpatul P.M. solicită reducerea acesteia în raport de circumstanţele personale pozitive ce îl caracterizează.

Recurenţii inculpaţi V.V. şi C.I. formulează critici din perspectiva cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., ambii inculpaţi solicitând ca judecarea cauzei să se facă în procedura simplificată prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., cu consecinţa aplicării unor pedepse într-un cuantum diminuat şi stabilirea unei modalităţi de executare neprivative de libertate.

Recurentul inculpat C.I. a formulat şi critici ce se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 20 C. proc. pen., invocând în acest sens incidenţa dispoziţiilor art. 74¹ C. pen., ca fiind legea penală mai favorabilă cu consecinţe asupra sancţiunii penale.

Cu privire la latura civilă a cauzei recurentul inculpat P.M. a solicitat a se avea în vedere că a achitat în întregime prejudiciul depunând la dosar 2 contracte de cesiune de creanţă şi un antecontract de vânzare-cumpărare din conţinutul cărora rezultă substituirea în drepturile procesuale şi exercitarea acţiunii civile a părţilor civile R.R.I., S.M. şi S.R.S. de către numiţii C.V.I. şi C.L.O.

Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei penale recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen., cât şi din perspectiva dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., reţine Înalta Curte că doar recursurile declarate de inculpaţii V.V. şi C.I. sunt fondate şi vor fi admise ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Reţine Înalta Curte că situaţia de fapt a fost temeinic stabilită de instanţa de fond în baza unei analize obiective şi judicioase a întregului ansamblu probator administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în mod direct şi nemijlocit, în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor este justă şi corespunde situaţiei de fapt reţinute, în mod corect apreciind cele două instanţe inferioare că sunt îndeplinite în cauză condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor ce li se reţine în sarcină.

Probele administrate în cele două faze ale procesului penal se coroborează între ele şi exprimă adevărul judiciar rezultând, fără putinţă de tăgadă, situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, constând în esenţă în aceea că în perioada mai 2007 – 23 iulie 2007, inculpaţii P.M. şi C.I. au indus în eroare un număr total de nouă părţi vătămate, pe care le-au determinat să încheie contracte în calitate de promitenţi cumpărători pentru apartamente ce urmau a fi construite pe str. Aurel Vlaicu şi să achite onorarii cuprinse între 1000-58.000 euro. Iniţial au fost încheiate contracte de rezervare, folosindu-se de un model tipizat, ulterior inculpaţii apelând la serviciile unui avocat care a întocmit antecontracte de vânzare-cumpărare sau declaraţii certificate privind plata onorariului şi titlul pe care s-a făcut.

De asemenea, se reţine în sarcina inculpaţilor P.M. şi C.I. că la încheierea contractelor de rezervare şi antecontractelor de vânzare-cumpărare au folosit autorizaţia de construire nr. 1713 din 26 aprilie 2007 deşi ştiau că a fost falsificată de către inculpatul V.V.

Recurentul inculpat V.V. a falsificat autorizaţia de construcţie nr. 1713 din 26 aprilie 2007 înscriind date nereale ce atestă autorizarea proiectului de construire a imobilului de pe str. Aurel Vlaicu pentru beneficiarul P.M., autorizaţie ce a fost folosită de inculpaţii P.M. şi C.I. producând consecinţe juridice, în accepţiunea legii.

Susţinerile inculpatului P.M. în sensul că nu a urmărit să inducă în eroare părţile vătămate cu ocazia încheierii contractelor de rezervare şi antecontractelor de vânzare-cumpărare precum şi faptul că nu a cunoscut că autorizaţia de construire nr. 1713 din 26 aprilie 2007 este falsă, sunt contrazise de probele evidente administrate în cauză.

Relevant în acest sens este că inculpatul C.I. a susţinut în mod constant pe parcursul procesului penal că i-a atras atenţia inculpatului P.M. cu privire la necesitatea obţinerii exemplarului original al autorizaţiei, întrucât avea suspiciuni în ceea ce priveşte veridicitatea actului, astfel încât la câteva zile după ce a intrat în posesia copiei autorizaţiei a verificat personal la primărie, constatând că la registratura instituţiei nu figurează eliberarea autorizaţiei, fapt pe care l-a comunicat inculpatului P.M.

Probele administrate în cauză, ce se coroborează între ele şi exprimă adevărul judiciar, sunt evidente şi fac dovada vinovăţiei inculpatului P.M. sub aspectul comiterii faptelor ce i se reţin în sarcină, activităţile desfăşurate de acesta conducând la concluzia că intenţia sa a fost de a induce în eroare părţile vătămate precum şi la împrejurarea că a ştiut de la început că autorizaţia de construcţie este falsă.

Recurentul inculpat P.M. nu dispunea de resurse financiare nici pentru plata contravalorii terenului şi nici pentru demararea construcţiei, fapt pentru care era interesat de a încheia contractele de rezervare şi antecontractele de vânzare-cumpărare în orice condiţii, acestea fiind circumstanţele în care inculpatul avea nevoie atât de proiectul de construcţie cât şi de autorizaţie, exercitând presiuni asupra inculpatului V.V. de a obţine aceste documente cât mai urgent posibil.

Astfel, începând cu data de 2 mai 2007, inculpatul P.M. a folosit în mod repetat înscrisul falsificat deşi din probele dosarului rezultă în mod neechivoc faptul că a luat la cunoştinţă despre caracterul contrafăcut al actului şi cu privire la inexistenţa autorizaţiei de construcţie.

Corespondenţa electronică cu inculpatul V.V., declaraţiile martorului G.S., proba cu înscrisuri constând în anunţurile făcute în ziarul „P. de la A la Z” ce cuprindeau minime detalii tehnice şi preţurile viitoarelor apartamente, postate sub un nume fals de către inculpatul C.I., faptul că inculpatul P.M. a fost sancţionat contravenţional pentru demararea lucrărilor de construcţie fără autorizaţia de construcţie şi nu a formulat nici un fel de obiecţiuni în acest sens, justifică faptul că acesta a cunoscut tot timpul că autorizaţia de construcţie este falsă, intenţia sa fiind aceea de a induce în eroare părţile vătămate în scopul de a obţine venituri în mod injust.

Instanţa de fond a făcut o analiză amplă a întregului ansamblul probator, analiză însuşită şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rezultând fără dubiu vinovăţia inculpatului P.M., fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals, aşa încât apărările formulate de acesta în sensul nevinovăţiei sale nu sunt relevante şi nu pot determina adoptarea unei soluţii contrare celei adoptate de instanţa de fond.

Criticile formulate de inculpatul P.M. din perspectiva cazul de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 9 şi 10 C. proc. pen., nu sunt fondate.

Susţine apărarea inculpatului P.M. că se impunea efectuarea unei expertize tehnice în construcţii pentru a stabili dacă proiectul demarat era sau nu realizabil şi în acest fel s-ar fi dovedit că latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune lipseşte, astfel încât o soluţie de achitare era inevitabilă, însă instanţele inferioare au respins această cerere.

Apreciază Înalta Curte că această apărare a inculpatului P.M. nu este fondată, ambele instanţe inferioare procedând în mod corect la respingerea acestei probe ca nefiind concludentă şi utilă cauzei.

Expertiza tehnică în construcţie are rolul de a stabili datele tehnice ale unei construcţii şi nu de a verifica „existenţa laturii subiective” a unei infracţiuni, în sensul de a stabili care a fost intenţia inculpatului la momentul demarării proiectului imobiliar.

Condiţiile în care a fost începută această construcţie, lipsa resurselor financiare, folosirea autorizaţiei falsificate sunt probe concludente care atestă intenţia inculpatului P.M. de a induce în eroare părţile vătămate, astfel încât apreciază Înalta Curte că nu este necesară efectuarea unei expertize tehnice în construcţii pentru a dovedi credibilitatea proiectului imobiliar şi implicit a intenţiei inculpatului P.M.

Nici presupusa contradicţie între motivarea sentinţei şi dispozitivul acesteia, invocată de către apărarea inculpatului P.M. nu poate determina trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Se susţine din această perspectivă că deşi instanţa de fond a reţinut că inculpatul P.M. este cunoscut cu antecedente penale, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen., deşi se impunea reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. b) şi c) C. pen., faţă de stăruinţa depusă de inculpat pentru acoperirea prejudiciului.

Reţine Înalta Curte că situaţia invocată de apărarea inculpatului P.M. nu are valoarea unei contradicţii în accepţiunea dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., în sensul că soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul.

Acest caz de casare presupune existenţa unei contradicţii între considerentele reţinute de instanţă şi dispozitivul hotărârii, ori situaţia expusă de apărare are valoarea, cel mult, a unei erori materiale fără a fi necesară trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa fondului existând în acest sens chiar riscul de a se agrava situaţia inculpatului în propria cale de atac.

Mai mult decât atât, reţine Înalta Curte că prin decizia penală atacată această neregularitate a fost remediată, instanţa de prim control judiciar reţinând în favoarea inculpatului P.M. dispoziţiile art. 74 C. pen., în totalitate, fapt pentru care apărarea formulată de inculpat apare ca lipsită de obiect.

Recurentul inculpat P.M. invocă, de asemenea, faptul că în mod greşit instanţele inferioare nu au reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 74¹ C. pen., ca fiind legea penală mai favorabilă faţă de împrejurarea că prejudiciul a fost acoperit şi astfel se impune o modificare a sancţiunii penale în raport de incidenţa dispoziţiilor menţionate.

În raport de aceste critici, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 74¹ C. pen., nu sunt incidente în cauză însă nu pentru faptul că au fost declarate neconstituţionale prin decizia Curţii Constituţionale nr. 573/2011 ci din alte considerente.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Întrucât dispoziţiile art. 74¹ C. pen., au fost introduse prin Legea nr. 202/2010, când cauza dedusă judecăţii se afla pe rolul Curţii de Apel Cluj principiul mitior lex este incident în cauză, dispoziţiile art. 74¹ C. pen., având caracterul de lege penală mai favorabilă.

Aplicarea acestor dispoziţii legale în cauza dedusă judecăţii nu este posibilă faţă de împrejurarea că nu sunt îndeplinite toate condiţiile necesare pentru reţinerea lor, una din aceste condiţii fiind acoperirea integrală a prejudiciului cauzat prin comiterea infracţiunii, aspect ce nu poate fi reţinut în cauza dedusă judecăţii.

Nici criticile privind greşita încadrare juridică a infracţiunii de înşelăciune prin reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., nu sunt întemeiate.

Susţinerile apărării în sensul că nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., faţă de împrejurarea că nu există identitate de părţi vătămate, nu sunt întemeiate.

Potrivit art. 41 alin. (2) C. pen., infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Aşa cum lesne se poate observa din simpla lecturare a acestor dispoziţii legale, rezultă că existenţa unităţii infracţionale presupune unicitatea rezoluţiei infracţionale nu şi a părţii vătămate.

Infracţiunea continuată presupune o singură rezoluţie infracţională, toate actele materiale comise în baza acesteia făcând parte din conţinutul unei singure infracţiuni.

Ca atare, în cauza dedusă judecăţii rezultă din probele dosarului că inculpatul P.M. a luat rezoluţia infracţională de a induce în eroare părţile vătămate cu prilejul încheierii contractelor de rezervare şi antecontractelor de vânzare-cumpărare folosind înscrisuri falsificate, cu scopul de a obţine în mod injust sume de bani.

Caracterul continuat al infracţiunii este dat de modul similar de comitere a faptelor, intervalul scurt dintre actele materiale comise de inculpat în dauna părţilor vătămate, acestea fiind argumentele pentru care nu se poate reţine că fiecare act material comis faţă de fiecare parte vătămată ar avea o existenţă de sine stătătoare.

Înalta Curte apreciază că în mod corect au reţinut instanţele inferioare existenţa acestei unităţi infracţionale cu consecinţa stabilirii unui prejudiciu prin însumarea tuturor prejudiciilor produse fiecărei părţi vătămate, fapt ce a determinat şi reţinerea dispoziţiilor art. 215 alin. (5) C. pen., ce reglementează înşelăciunea cu consecinţe deosebit de grave.

Nici criticile formulate de inculpatul P.M. din perspectiva cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., nu sunt întemeiate.

Înalta Curte reţine că pedeapsa aplicată inculpatului P.M. a fost bine dozată, instanţa de apel dând o largă eficienţă circumstanţelor personale pozitive ale inculpatului cu consecinţa stabilirii unei pedepse într-un cuantum cu mult sub minimul special prevăzut de lege.

Este adevărat că inculpatul P.M. a depus diligenţe pentru a acoperi în parte prejudiciul, s-a prezentat în faţa instanţei la fiecare termen fixat, însă aceste aspecte au fost avute în vedere de instanţa de prim control judiciar care a redus pedeapsa aplicată inculpatului de prima instanţă.

Înalta Curte apreciază că nu există alte elemente care să facă posibilă diminuarea sancţiunii penale numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen.

Poziţia nesinceră adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, existenţa antecedentelor penale, natura faptelor comise, modul de comitere a faptelor ca şi consecinţele acestora justifică regimul sancţionator stabilit atât cu privire la natura sancţiunii penale, cuantumul acesteia, cât şi cu privire la modalitatea de executare.

Recurenţii inculpaţi C.I. şi V.V. formulează critici ce se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., solicitând ca judecarea cauzei să se facă în procedură simplificată prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen.

Recurentul inculpat C.I. invocă şi cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 20 C. proc. pen., în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 74¹ C. pen., însă având în vedere că aceste critici au fost analizate în cadrul recursului declarat de inculpatul P.M., argumentele fiind identice, Înalta Curte nu va mai supune analizei acest caz de casare.

Reţine Înalta Curte că în cauză sunt incident dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., fapt pentru care va dispune ca judecata cauzei, cu privire la cei doi recurenţi inculpaţi, să se desfăşoare în această procedură simplificată cu consecinţa aplicării unor pedepse, în limitele stabilite de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.

Cu privire la inculpatul V.V. apreciază Înalta Curte că faţă de poziţia manifestată de inculpat pe parcursul procesului penal, constând în poziţia sinceră de care a dat dovadă, prezenţa în faţa instanţei la fiecare termen fixat, gradul său de participare la comiterea faptei, sunt împrejurări în raport de care va dispune aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic, având în vedere şi dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., iar ca modalitate de executare apreciază că suspendarea condiţionată a executării pedepsei este suficientă pentru atingerea scopului educativ şi coercitiv al pedepsei.

Şi în cazul inculpatului C.I., Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi va reduce pedeapsa în limitele prevăzute de aceste dispoziţii legale, iar ca modalitate de executare a pedepsei va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 86¹ C. pen.

Înalta Curte consideră că faţă de împrejurarea că inculpatul C.I. a avut o contribuţie consistentă la comiterea faptelor având calitatea de autor al infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals, alături de inculpatul P.M. va aplica un regim sancţionator mai aspru în cazul acestui inculpat, spre deosebire de inculpatul V.V., în sensul că va stabili ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Măsurile de supraveghere stabilite în baza art. 86³ C. pen., pe perioada termenului de încercare vor constitui un avertisment serios apt să-l determine pe inculpatul C.I. să adopte un comportament de respect faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială şi suficiente în acelaşi timp să satisfacă funcţiile pedepsei, respectiv coercitivă, educativă şi de exemplaritate.

Cu privire la latura civilă a cauzei, reţine Înalta Curte că a fost corect soluţionată, înscrisurile depuse la dosar de inculpatul P.M. constând în două contracte de cesiune de creanţă şi un antecontract de vânzare-cumpărare din conţinutul cărora rezultă substituirea în drepturile procesuale şi exercitarea acţiunii civile a părţilor civile R.R.I., S.M.C. şi S.R.S., nefiind apte să producă consecinţe juridice asupra prejudiciului.

Faptul că părţile civile au încheiat contracte de cesiune a drepturilor procesuale nu poate înlătura răspunderea penală a inculpatului şi nici nu poate conduce la concluzia că prejudiciul a fost acoperit în integralitate.

Acest artificiu creat sub aspectul laturii civile nu este producător de consecinţe juridice în latura penală a cauzei ci doar creează un nou raport juridic între părţile semnatare ale contractului de cesiune.

Prejudiciul a fost produs în dauna părţilor vătămate R.R.I., S.M.C. şi S.R.S. ca urmare a comiterii infracţiunilor deduse judecăţii de către inculpaţi, existând în acelaşi timp o legătură de cauzalitate între infracţiune şi prejudiciu, având relevanţă sub aspect penal această substituire a creditorului, noul raport juridic producând consecinţe juridice numai între părţile contractante.

Acestea sunt argumentele pentru care Înalta Curte nu a dispus introducerea în cauză a cesionarilor, cei păgubiţi prin faptele deduse judecăţii fiind părţile vătămate ce s-au constituit părţi civile în cadrul procesului penal, actele ulterioare întocmite interesând doar părţile contractante.

Totuşi, Înalta Curte va lua act de încheierea acestor contracte pentru a evidenţia poziţia părţilor civile de cesionare a drepturilor pe care le deţin în legătură cu încasarea sumelor la care au fost obligaţi în solidar obligaţii P.M. şi C.I.

Faţă de considerentele arătate, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpaţii V.V. şi C.I. împotriva deciziei penale nr. 154 din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Va casa în parte decizia penală atacată şi în rejudecare:

Va face aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., pentru inculpaţii V.V. şi C.I.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului V.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen., de la 2 ani închisoare la un an închisoare.

În baza art. 81 – art. 82 C. pen., va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului V.V. pe un termen de încercare de 3 ani.

În baza art. 359 C. proc. pen., va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., va dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului C.I. în pedepsele componente de 3 ani şi 4 luni închisoare şi respectiv o lună închisoare.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74, art. 76 C. pen., de la 3 ani şi 4 luni închisoare la 3 ani închisoare.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74, art. 76 C. pen., de la o lună închisoare la pedeapsa amenzii de 5000 lei.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. e) C. pen., va contopi pedepsele, urmând ca inculpatul C.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 86¹ C. pen., va dispune suspendarea executării acestei pedepse sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., va dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale.

Va constata că prin contractul de cesiune de creanţă autentificat sub nr. 313 din data de 29 ianuarie 2013 la B.N.P. L. Cluj Napoca şi contractul de cesiune de creanţă autentificat sub nr. 312 din data de 29 ianuarie 2013 la B.N.P. L. Cluj Napoca s-au cesionat cu titlu oneros cesionarilor C.V.I. şi C.L.O. toate drepturile pe care le deţin în legătură cu încasarea în solidar de la debitorii P.M. şi C.I. a sumelor la care au fost obligaţi cu titlu de despăgubiri civile către părţile civile R.R.I., S.M.C. şi S.R.S.

În baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen,. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M., împotriva aceleiaşi decizii.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpaţii V.V. şi C.I. împotriva deciziei penale nr. 154 din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Casează în parte decizia penală atacată şi în rejudecare:

Face aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., pentru inculpaţii V.V. şi C.I.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului V.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen., de la 2 ani închisoare la un an închisoare.

În baza art. 81 – art. 82 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului V.V. pe un termen de încercare de 3 ani.

În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului C.I. în pedepsele componente de 3 ani şi 4 luni închisoare şi respectiv o lună închisoare.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74, art. 76 C. pen., de la 3 ani şi 4 luni închisoare la 3 ani închisoare.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74, art. 76 C. pen., de la o lună închisoare la pedeapsa amenzii de 5000 lei.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. e) C. pen., contopeşte pedepsele, urmând ca inculpatul C.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 86¹ C. pen., dispune suspendarea executării acestei pedepse sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale.

Constată că prin contractul de cesiune de creanţă autentificat sub nr. 313 din data de 29 ianuarie 2013 la B.N.P. L. Cluj Napoca şi contractul de cesiune de creanţă autentificat sub nr. 312 din data de 29 ianuarie 2013 la B.N.P. L. Cluj Napoca s-au cesionat cu titlu oneros cesionarilor C.V.I. şi C.L.O. toate drepturile pe care le deţin în legătură cu încasarea în solidar de la debitorii P.M. şi C.I. a sumelor la care au fost obligaţi cu titlu de despăgubiri civile către părţile civile R.R.I., S.M.C. şi S.R.S.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M., împotriva aceleiaşi decizii.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, pentru recurenţii inculpaţi V.V. şi C.I., în sumă de câte 50 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat P.M. la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 martie 2013 .

← ICCJ. Decizia nr. 757/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 813/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 635/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 641/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 755/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 757/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 813/2013. Penal ICCJ. Decizia nr. 828/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 839/2013. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 840/2013. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs