ICCJ. Decizia nr. 641/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 641/2013
Dosar nr. 844/85/2011
Şedinţa publică din 21 februarie 2013
Deliberând asupra recursurilor de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Tribunalul Sibiu, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 215 din 29 noiembrie 2011, pronunţată în dosarul nr. 844/85/2011, în baza art. 344 a admis cererea formulată de Ministerul Public privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea continuată de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b)) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea continuată de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. a)) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. p.
În baza art. 9 lit. a)) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen., inculpaţii R.I., R.I., au fost condamnaţi la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)) teza a II-a, lit. b)) C. pen.. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracţiunilor continuate de evaziune fiscală.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate fiecărui inculpat, pe câte o durată de 5 ani ce constituie termene de încercare.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus pe durata termenului de încercare în ceea ce îi priveşte pe ambii inculpaţi, suspendarea şi a executării pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia fiecărui inculpat asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 C. pen.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu,inculpaţii fiind obligaţi în solidar la plata sumei de 588.582 lei despăgubiri civile către partea civilă.
A fost menţinută măsura sechestrului asigurator dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu în baza ordonanţei din 1.6.2010.
S-a constatat că SC T.A. SRL nu are calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea către O.N.R.C. a unei copii a dispozitivului prezentei hotărârii judecătoreşti, la data rămânerii definitive a acesteia pentru a se face menţiunile corespunzătoare în registrul comerţului.
S-a dispus comunicarea hotărârii D.G.F.P. în vederea înscrierii inculpaţilor în cazierul fiscal în conformitate cu O.G. nr. 75/2001 republicată.
În baza art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 modificată s-a dispus comunicarea şi înregistrarea la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Sibiu a prezentei hotărâri de condamnare.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., inculpatul R., a fost obligat la plata sumei de 600 lei iar inculpata R. a fost obligată la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul Tribunalului Sibiu întocmit la 25 ianuarie 2011 consecutiv căruia s-a şi investit, potrivit art. 300 C. proc. pen., cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor R.I. şi R.I. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută şi pedepsită de art. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Actul de inculpare a reţinut, în esenţă că, în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 aprilie 2009, inculpaţii, în calitate de administratori ai SC T.A. SRL din Răşinari au efectuat un număr de 82 achiziţii intracomunitare de autoturisme second-hand de la operatori intracomunitari pe care le-au comercializat în România, iar la determinarea taxei pe valoarea adăugată colectată aferentă autoturismelor vândute, societatea a aplicat în mod intenţionat regimul special pentru livrarea de bunuri „second-hand” şi neînregistrarea TVA în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 588.582 lei.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi, instanţa fondului a examinat şi apreciat materialul probator, confirmând existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorilor acestora, sens în care a reţinut următoarele:
În luna septembrie 2006 soţii R.I. şi R.I. au înfiinţat SC T.A. SRL Răşinari având ca domeniu de activitate comerţul cu autovehicule, iar ca administrator pe inculpatul R.I. Ulterior, la momentul la care a fost cooptat asociat în societate şi martorul P.I.I., inculpata R.I. a devenit administrator împreună cu inculpatul R.I.
La data de 11 iunie 2009 conform Hotărârii A.G.A. a SC T.A. SRL Răşinari, asociaţii R.I., R.I. şi martorul P.I.I. au decis cesionarea societăţii către învinuiţii C.D. şi C.N.I. În procesul-verbal întocmit cu ocazia predării-primirii societăţii s-a menţionat că noii asociaţi şi administratori au preluat „Toate actele de evidenţă contabilă de la înfiinţarea firmei până în prezent, … tot activul patrimonial, … tot pasivul financiar (capitaluri proprii şi împrumutate inclusiv linia de credit în valoare de 30.000 euro şi creditul în valoare de 20.000 euro, ambele revenind de plată noilor asociaţi, capitaluri atrase, datorii sociale şi către bugetul de stat, inclusiv TVA-ul ce va fi stabilit de către D.G.F.P. Sibiu în urma controlului, ce va reveni de plată noilor asociaţi.
Prin încheierea nr. 6635 din 17 iunie 2009 a judecătorului delegat la O.R.C. a fost modificat domeniul de activitate al SC T.A. SRL Răşinari, în sensul că au fost cesionate părţile sociale, au fost revocaţi vechii administratori şi numiţi ca administratori învinuiţii C.D. şi C.N.I.
La data de 05 iunie 2009, inspectorii din cadrul A.N.A.F. – D.G.F.P. Sibiu au efectuat un control inopinat la SC T.A. SRL Răşinari, fiind întocmit procesul verbal nr. 4150 ce a avut ca obiectiv verificarea operaţiunilor economice, precum şi a modului de înregistrare în evidenţa contabilă a achiziţiilor/livrărilor intracomunitare de bunuri efectuate de SC T.A. SRL.. Răşinari, în corelaţie cu deconturile de TVA aferente şi cu declaraţiile recapitulative 390 „privind achiziţiile/livrările intracomunitare de bunuri” pentru perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008.
Datorită deficienţelor constatate în timpul controlului inopinat, a fost înştiinţat administratorul societăţii inculpatul R.I. despre obiectivul unei inspecţii fiscale generale începând cu data de 15 iunie 2009, acesta fiind de acord cu data începerii inspecţiei fiscale, deşi avea posibilitatea legală de amânare a datei de începere a inspecţiei.
Din luna iunie 2009 când s-a efectuat cesionarea, societatea nu a mai desfăşurat activitate, iar începând cu luna mai 2009 nu au mai fost depuse declaraţii la organul fiscal.
Inspecţia fiscală efectuată de lucrători din cadrul D.G.F.P. Sibiu – A.I.F., a încheiat procesul-verbal din data de 07 august 2009 care a învederat că SC T.A. SRL Răşinari a realizat venituri din comerţul cu autovehicule „second hand” achiziţionate de la operatorul intracomunitar D.S.G.
Pentru perioada 01 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008 au fost centralizate facturile de cumpărături autoturisme achiziţionate de societate pe perioada 01 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008, respectiv facturile de achiziţii autoturisme în număr de 82, efectuate în perioada 01 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008 de la operatorul intracomunitar D.S.G., facturi emise în euro, fiind calculat echivalentul în lei a acestor achiziţii în baza unui curs de schimb valutar B.N.R. euro/lei din data facturării.
În facturile menţionate era înscrisă expresia „innergemeinsschaftlichen Lieferund”, respectiv „livrare intracomunitară scutită”, fără a exista nicio menţiune referitoare la aplicarea regimului special pentru bunurile second hand, trimiteri la art. 313 ori 325 din Directiva nr. 112 a Comunităţii Europene sau orice alte trimiteri care să indice faptul că a fost aplicat regimul special.
S-a reţinut că SC T.A. SRL Răşinari a efectuat achiziţii intracomunitare astfel:
- pentru anul 2007 în sumă de 296.131 euro echivalentul a 973.814 lei;
- pentru anul 2008 în sumă de 304.379 euro echivalentul a 1.091.181 lei.
În procesul verbal s-a mai menţionat că pentru perioada 01 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008 SC T.A. SRL Răşinari a emis un număr de 90 facturi automobile, iar pe facturi nu era înscrisă nicio taxă pe valoarea adăugată, ci doar menţiunea „preţul include TVA”.
De asemenea, în procesul verbal s-a mai evidenţiat că potrivit raportului 53 din 28 iulie 2009 emis de Compartimentul de legături din cadrul A.I.F. Sibiu, operatorul intracomunitar D.S.G. a declarat că a făcut livrări către SC T.A. SRL Răşinari pentru trimestrul I 2009 în sumă totală de 41.626,20 euro echivalentul a 176.278,00 lei.
Raportul de inspecţie fiscal a conchis că SC T.A. SRL Răşinari a efectuat achiziţii intracomunitare în regim normal de taxă pe valoare adăugată şi nu în regim special de taxă şi prin urmare, societatea nu putea aplica regimul special pentru livrările de bunuri „second hand”, bunurile fiind achiziţionate de la furnizori din interiorul comunităţii, respectiv persoane impozabile revânzătoare a căror livrare nu a fost supusă taxei în regim special.
În concluzie, inspectorii fiscali au apreciat că SC T.A. pentru toate livrările „second hand” către diverse persoane juridice sau fizice din ţară, a aplicat în mod eronat regimul special de scutire şi că trebuia aplicat regimul normal în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată, prejudiciul aferent activităţii din perioada 28 septembrie 2006 – 30 aprilie 2009 fiind calculat de către organele de inspecţie fiscală la suma de 588.582,00 lei astfel:
- T.V.A. stabilită suplimentar de plată, aferentă aplicării eronate a regimului marjei profitului în sumă de 382.247,00 lei;
- majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată stabilită suplimentar de plată, în sumă de 160742 lei;
- T.V.A. stabilită suplimentar de plată, aferentă exercitării dreptului de deducere fără documente justificative în sumă de 26.487,00 lei;
- majorări de întârziere aferente T.V.A. stabilită suplimentar de plată, în sumă de 19.106,00 lei.
Cu privire la starea de fapt reţinută, în declaraţiile date în faza de urmărire penală, inculpata R. a recunoscut că a avut calitatea de administrator la societate, însă a susţinut că în realitate doar soţul acesteia s-a ocupat de activitatea firmei. Inculpatul R. a admis acuzaţiile aduse, dar a motivat că au stabilit TVA doar la marja pe profit după ce s-au consultat cu contabilul. În faţa instanţei inculpaţii nu s-au prezentat, iar prin avocatul ales au solicitat achitarea, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală.
Analizând, însă, actele şi lucrările dosarului, tribunalul a considerat că ansamblul probator administrat a confirmat vinovăţia inculpaţilor şi întrunirea elementelor constitutive.
Astfel, prima instanţă a constatat mai întâi că martorul M.A. în declaraţia dată a subliniat că nu a existat încheiat niciun contract în formă scrisă în temeiul căruia să fi ţinut evidenţa contabilă la firma inculpaţilor şi prin urmare, răspunderea aparţine inculpaţilor în calitatea lor de administratori.
În al doilea rând, a constatat că raportul de expertiză contabilă întocmit la cererea inculpaţilor a concluzionat fără urmă de dubiu, că în speţa de faţă, în mod eronat a fost aplicat regimul special pentru livrări de bunuri second-hand, în condiţiile în care furnizorul german a livrat autoturismele în regim normal de TVA, respectiv livrare intracomunitară scutită de TVA în Germania iar societatea T. în România trebuia să colecteze TVA la vânzare aplicând cota de 19 % la preţul de vânzare înscris în facturi, prin regimul de taxare inversă. Expertul contabil a mai evidenţiat că furnizorul german a declarat în Raportarea V.I.E.S. periodică toate livrările intracomunitare de autoturisme care au fost expediate părţii responsabile civilmente, întrucât pentru livrările intracomunitare la care se aplică regimul special de TVA pentru bunuri second-hand, nu există obligaţia depunerii declaraţiei recapitulative V.I.E.S.
S-a reţinut că, susţinerea inculpatului că în calitatea sa de contabil, martorul M. a confirmat că TVA se poate calcula doar la marja de profit, nu are nicio consecinţă juridică întrucât nu există vreun act juridic încheiat care să atragă răspunderea contabilului, iar conform art. 71 şi urm. din Legea nr. 31/1990 răspunderea revine administratorilor societăţii. De asemenea, nici susţinerea inculpatei că în realitate doar soţul ei a administrat societatea s-a arătat că nu are relevanţă juridică, întrucât atât timp cât benevol şi-a asumat calitatea de administrator, iar legea nu distinge, trebuia să îşi asume şi răspunderea.
Totodată, aplicarea intenţionată a regimului special pentru bunuri second-hand, împrejurarea că inculpaţii au avut cunoştinţă că au calculat eronat TVA, rezultă şi din faptul că pe facturile fiscale întocmite la vânzarea autovehiculelor nu a fost completată rubrica TVA (ce exista pe facturi!) ci doar menţiunea generală că „preţul include TVA”. De asemenea, înscrisul depus la dosar ca provenind de la furnizorul german nu menţiona decât că autovehiculele cumpărate erau autovehicule folosite, însă nici acest înscris şi nici pe facturile de achiziţii intracomunitare nu exista nicio menţiune referitoare la aplicarea regimului special pentru bunuri second-hand în conformitate cu prevederile Secţiunii 2 „Regimuri tranzitorii pentru mijloacele de transport second-hand”, art. 326 – art. 332 din Directiva 2006/112/CE din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.
Alte aspecte ce confirmă vinovăţia inculpaţilor mai sunt reliefate şi de următoarele:
• faptul că după ce s-a anunţat începerea inspecţiei fiscale generale inculpaţii au şi decis cesionarea părţilor sociale;
•împrejurarea că la cesionare, în procesul verbal de predare-primire a societăţii au inclus în mod expres în pasivul financiar, la data de 11 iunie 2011 şi prin urmare înainte de începerea controlului şi stabilirea vreunui prejudiciu, inclusiv TVA-ul ce urma a fi stabilit de către D.G.F.P.S. Sibiu la finalul controlului;
• faptul că în evidenţa contabilă a societăţii nu a fost înregistrată operaţiunea de taxare inversă aferentă achiziţiilor intracomunitare, cu toate că au fost declarate prin intermediul deconturilor privind TVA şi declaraţiilor recapitulative, ca fiind achiziţii pentru care s-a aplicat corect regimul de taxare.
În raport de toate aceste argumente, vinovăţia inculpaţilor la comiterea faptelor s-a reţinut ca fiind probată de actele dosarului. Faţă de împrejurarea că inculpaţii nu au declarat în documentele contabile ale societăţii, în declaraţiile depuse la organele fiscale că firma furnizoare germană nu a achitat TVA, că autovehiculele erau supuse regimului normal de taxare, în scopul diminuării TVA de plată şi sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, constatând în acelaşi timp că actele inculpaţilor nu se suprapun laturii obiective a infracţiunii reglementate de art. 9 lit. b), instanţa de fond a apreciat că faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în varianta prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 a ascunderii sursei taxabile, motiv pentru care instanţa a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de Ministerul Public, iar în baza art. 334 C. proc. pen.; a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 lit. b) în cele prevăzute de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.
În sprijinul acestei soluţii relevantă a fost şi sentinţa penală nr. 690/2010 a Judecătoriei Sibiu depusă de inculpaţi la dosar, care pe de o parte, conchide că faptele inculpaţilor nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, iar pe de altă parte, subliniază că făptuitorul, cu prilejul revânzării autovehiculelor achiziţionate second-hand, trebuia să aplice TVA la valoarea de vânzare şi nu doar la marja profitului.
Întrucât faptele au fot comise prin mai multe acte materiale, la diferite intervale de timp însă în realizarea aceleiaşi rezoluţii, în cauză s-au aplicat şi dispoziţiile art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.
Pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor s-au aplicat pedepse la individualizarea cărora s-a avut în vedere criteriile impuse de legiuitor prin dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen. şi anume: limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptei care este unul mediu, atitudinea parţial sinceră a inculpaţilor pe parcursul procesului penal, scopul comiterii faptelor, dar şi elementele ce vin în favoarea acestora (lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că au locuri de muncă) şi care îndreptăţesc instanţa în a aplica inculpaţilor pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege şi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei conform art. 81 C. pen., apreciindu-se că scopul prevenţiei generale şi sociale poate fi atins şi fără executare, că pronunţarea acestor condamnări constituie un avertisment suficient şi chiar fără executarea pedepselor în regim de detenţie, inculpaţii nu vor mai comite alte infracţiuni.
În temeiul prevederilor art. 71 C. pen., a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., iar aceasta având în vedere atât modalitatea de săvârşire a faptelor care pun în pericol valori sociale însemnate cât şi ansamblul circumstanţelor personale ale inculpaţilor, ce duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat precum şi jurisprudenţa C.E.D.O. referitoare la situaţiile în care se admite îngrădirea unor drepturi ce ţin de viaţa privată a persoanei. Aceleaşi criterii au fost avute în vedere şi la individualizarea pedepselor complementare ce s-au aplicat inculpaţilor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 81 C. pen., instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate fiecărui inculpat, pe câte o durată de 5 ani ce constituie termene de încercare.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus pe durata termenului de încercare în ceea ce îi priveşte pe ambii inculpaţi, suspendarea şi a executării pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia fiecărui inculpat asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 şi 346 C. proc. pen., în raport şi de concluziile raportului de expertiză contabilă şi principiului disponibilităţii ce guvernează latura civilă a cauzei, instanţa a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu, cu sediul în Sibiu, Calea Dumbrăvii, jud. Sibiu şi în consecinţă a obligat inculpaţii în solidar la plata sumei de 588.582 lei despăgubiri civile către partea civilă.
Drept urmare, consecinţă a admiterii acţiunii civile, văzând şi dispoziţiile art. 357 C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurator dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu în baza ordonanţei din 1.6.2010.
În raport de adresa nr. 6556 din 11 noiembrie 2011 emisă de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Sibiu (din care rezultă că SC T.A. SRL a fost radiată din evidenţele registrului comerţului) precum şi faţă de sentinţa comercială nr. 645/ C din 23 mai 2011 a Tribunalului Sibiu, instanţa a constat că SC T.A. SRL nu are calitatea de parte responsabilă civilmente în prezenta cauză.
În temeiul prevederilor art. 13 din Legea nr. 241/2005, a dispus comunicarea către O.N.R.C. a unei copii a dispozitivului prezentei hotărârii judecătoreşti, la data rămânerii definitive a acesteia, pentru a se face menţiunile corespunzătoare în registrul comerţului.
De asemenea, a dispus comunicarea hotărâri şi D.G.F.P. în vederea înscrierii inculpaţilor în cazierul fiscal în conformitate cu O.G. nr. 75/2001 republicată.
În baza art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 modificată a dispus comunicarea şi înregistrarea la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Sibiu a prezentei hotărâri de condamnare.
2. Împotriva acestei sentinţe au declarat în termen legal apeluri inculpaţii R.I. şi R.I. aducând critici pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte relevate în memoriul scris ataşat la dosar:
- în mod greşit instanţa de fond a dispus condamnarea inculpaţilor reţinând vinovăţia acestora prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege;
- instanţa nu a expus în considerente în ce modalitate inculpaţii ar fi ascuns bunurile sau sursa impozabilă, şi care ar fi fost operaţiunea juridică pe care aceştia ar fi efectuat-o în aşa fel încât organul de control să nu poată identifica sursa impozabilă; în acest sens, faptei îi lipseşte în mod evident cerinţa esenţială a laturii obiective pentru realizarea ei. În condiţiile în care inculpaţii au depus documentele contabile din care au rezultat cele 82 de achiziţii intercomunitare, în condiţiile în care contabilitatea societăţii pe care o administra până la momentul cesiunii a fost corectă, reflectând operaţiunile juridice privitoare la aceste achiziţii, nu se poate discuta de o intenţie de ascundere a bunului sau a sursei impozabile sau taxabile.
- argumentele instanţei de fond cu privire la faptul că vinovăţia inculpaţilor rezidă tocmai din conduita ulterioară controlului fiscal, prin cesionarea părţilor sociale nu sunt susţinute de actele de la dosar întrucât nu a avut în vedere tocmai menţiunile din procesul verbal de cesiune şi conform cărora cesionarii îşi asumau obligaţiile rezultate în urma controlului; un alt aspect esenţial îl reprezintă şi faptul că despre actul de cesiune au fost încunoştinţate şi organele de control cărora le-a fost puse la dispoziţie inclusiv documentele cu privire la bunurile achiziţionate;
- instanţa nu a avut în vedere jurisprudenţa în situaţii similare conform căreia în aceleaşi circumstanţe (când într-o situaţie identică aceeaşi cesionari au preluat o altă societate SC T. SRL) acelaşi procuror, care a emis rechizitoriul în prezentul dosar a dispus scoaterea de sub urmărire penală atât faţă de cedenţi cât şi faţă de cesionari, iar instanţa de judecată a statuat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii în condiţiile evidentei lipsei de vinovăţie a cedenţilor din acea cauză.
S-a arătat că inculpaţii au fost citaţi legal pe parcursul procedurilor, însă aceştia nu au înţeles să se prezinte în instanţă.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar şi din oficiu în limitele instituite de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:
1. Prima instanţă a reţinut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe materialul probator administrat în cursul urmăririi penale: procesul verbal de începere a urmăririi penale; plângerea penală a D.G.F.P. SIBIU, constituirea de parte civilă; documentele privitoare la SC T.A. SRL Sibiu; proces verbal încheiat de inspectorul din cadrul D.G.F.P. Sibiu raportat la controlul efectuat la SC T.A. SRL; referatul încheiat de către inspectorul din cadrul D.G.F.P. Sibiu prin care societatea a fost încunoştinţată despre inspecţia fiscală; documente contabile; proces verbal şi invitaţii trimise de lucrătorii din cadrul D.G.F.P. Sibiu în vederea efectuării controlului, documente emise de O.R.C. SIBIU; documente privitoare la achiziţiile efectuate de către societate din Germania; deconturile de TVA ale SC T.A. SRL Răşinari; situaţii cu privire la achiziţiile de automobile Ale SC T.A. SRL Răşinari; hotărârea A.G.A. a SC T.A. SRL şi contractul de cesiune, declaraţiile martorilor; declaraţiile învinuiţilor R.I. şi R.I., cât şi a celui din faza cercetării judecătoreşti: înscrisuri, facturi, acte privind domiciliul inculpaţilor, depoziţiile martorilor M.A. şi P.I.I., raportul de expertiză contabilă judiciară.
2. Curtea a reţinut la rândul său sub raportul bazei factuale că, în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 aprilie 2009, inculpaţii R.I. şi R.I., în calitate de administratori ai SC T.A. SRL din Răşinari au efectuat un număr de 82 achiziţii intracomunitare de autoturisme second-hand de la operatorii intracomunitari, autoturisme pe care le-au comercializat în România, iar la determinarea taxei pe valoare adăugată colectată aferentă autoturismelor vândute, societatea a aplicat în mod eronat regimul special pentru livrarea de bunuri second-hand, regim de calcul al taxei pe valoare adăugată asupra marjei profitului. Ca urmare a neperceperii taxei pe valoare adăugată conform regimului normal, s-a creat bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 588.582 lei.
3. Instanţa de apel a mai constatat, în urma analizei efective a actelor şi lucrărilor esenţiale supuse aprecierii sale, că jurisdicţia inferioară nu a realizat o evaluare judicioasă a probelor cauzei şi nu a abordat problema întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii ce a făcut obiectul acuzaţiilor.
4. Este indiscutabil că automobilelor achiziţionate în regim intra-comunitar de bunuri şi vândute apoi de către societatea SC T.A. SRL, nu li s-a perceput taxa pe valoare adăugată în regim normal, însă, acest aspect nu este şi suficient în lipsa unor date certe care să ateste intenţia societăţii de a eluda legea, pentru a angrena răspunderea penală a celor doi inculpaţi.
5. Instanţa de prim control judiciar a mai precizat că situaţia juridică a celor doi inculpaţi trebuie privită din perspective diferite, având în vedere circumstanţele cauzei. Astfel, actele de la dosar confirmă faptul că în perioada supusă analizei, inculpata R.I. nu s-a manifestat ca un administrator de fapt, cu toate că figura în acte ca administrator al societăţii SC T.A. SRL Răşinari. Actele dosarului atestă că inculpata nu a putu da relaţii şi amănunte despre activitatea societăţii precum şi că administratorul de fapt a fost inculpatul R.I.
Chiar dacă, în condiţii normale, administratorul de drept al societăţii nu poate fi exonerat de răspundere, în situaţia dată având în vedere circumstanţele cauzei, şi anume faptul că la momentul supus discuţiei inculpata R.I. se afla în concediu legal de îngrijire a copilului, reprezintă un motiv suficient de a aprecia că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. c) C. proc. pen.
6. Curtea a mai constatat, în ce-l priveşte pe inculpatul R.I., că jurisdicţia inferioară nu a analizat infracţiunea dedusă judecăţii din perspectiva întrunirii cumulative a elementelor constitutive ale acesteia.
Astfel, referitor la latura obiectivă a infracţiunii, instanţa de apel a reţinut că în cauză acţiunile inculpatului R. nu pot fi circumscrise exigenţelor instituite de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 conform cărora constituie infracţiune ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile.
S-a mai precizat că în accepţia textului de lege sus-arătat, ascunderea bunului echivalează cu o acţiune de a feri sau de a face ca sursa sau provenienţa bunului să nu poată fi depistată de organele de control, motiv pentru care, instanţa de apel a apreciat neîntrunită latura obiectivă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
7. Din perspectiva laturii subiective a infracţiunii, instanţa de prim control judiciar a considerat că în speţa de faţă, instanţa fondului a dat o interpretare eronată conduitei inculpatului în raport cu textul de lege sus-arătat, apreciind în mod greşit că acesta prin acţiunile sale a ascuns sursa taxabilă.
8. Susţinerile instanţei de fiind sunt infirmate de ansamblul înscrisurilor şi actelor de la dosar şi din care rezultă fără putinţă de tăgadă întregul procedeu prin care societatea administrată în fapt de inculpat a intrat în posesia bunurilor intra-comunitare. Relevante în acest sens sunt au fost apreciate facturile depuse la dosar şi care conţin toate menţiunile prevăzute de lege.
9. Ceea ce nu putea fi ignorat s-a apreciat ca fiind interpretarea eronată dată de către inculpat, la sugestia contabilului societăţii, a modului de calcul al TVA-ului precum şi regimului aplicabil pentru livrările bunurilor respective în situaţia dată, aspect ce nu reprezintă în opinia instanţei de apel, un temei suficient pentru angrenarea răspunderii penale. Atâta timp cât în cauză s-a calculat şi s-a perceput TVA, însă în alte limite decât cele supuse regimului normal de taxare, nu poate fi vorba despre o intenţie vădită a inculpatului de a eluda legea.
10. S-a arătat că aspectele reţinute de către instanţa fondului cu privire la elementele ce defineau reaua credinţă a inculpatului, cu referire specială la decizia sa de a cesiona părţile sociale după controlul organelor fiscale, nu pot reprezenta în lipsa altor elemente relevante, motive suficiente de a stabili că inculpatul a acţionat cu scopul vădit de a se sustrage răspunderii. În acest sens, s-a făcut precizarea asupra existenţei menţiunilor efectuate în actul de cesiune, conform cărora cesionarii îşi vor asuma obligaţiile rezultate în urma controlului fiscal.
11. Este indubitabil că în cauză s-a creat un prejudiciu bugetului de stat, prejudiciu ce se impune a fi recuperat, însă acest aspect nu este şi suficient, în condiţiile în care s-a perceput TVA la marja profitului, pentru a stabili că, în speţă, inculpatul a acţionat cu intenţie.
12. S-au apreciat ca relevante în acest sens depoziţiile martorului M.A. pe parcursul procesului penal în care acesta a arătat în mod constant că în calitatea sa de contabil a societăţii SC T.A. SRL a stabilit că TVA-ul trebuia aplicat doar la marja de profit şi nu la valoarea integrală a facturii. Martorul a arătat că a adus la cunoştinţa inculpatului R.I. acest aspect, iar acesta a procedat în consecinţă.
13. S-a mai reţinut că susţinerile martorului M.A. sunt confirmate de către martorul P.I.I., asociat la societatea SC T.A. SRL, în perioada 2006 - 2009, şi care atesta că acesta, în calitatea sa de contabil al firmei, a apreciat că fiind vorba de maşini second-hand TVA-ul se calculează pe marjă de profit, însă era necesar ca firma să intre în posesia documentelor emise de către societatea vânzătoare din Germania, conform cărora automobilele aveau regim de second-hand.
14. Faţă de cele ce arătate, Curtea a reţinut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 considerent pentru care, în conformitate cu art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile celor doi inculpaţi şi procedând la o nouă judecată, a desfiinţat sentinţa penală atacată sub aspectul:
- condamnării inculpaţilor R.I. şi R.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,
- modalităţii de soluţionare a acţiunii civile promovate de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu,
- aplicării dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 241/2005, ale art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 şi ale O.G. nr. 75/2001,
- temeiului juridic al obligării la cheltuieli judiciare către stat şi procedând la o nouă judecată, în aceste limite:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpata R.I. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul R.I. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
A înlăturat obligarea inculpatei R.I. la plata despăgubirilor civile către D.G.F.P. Sibiu, acestea urmând a fi suportate exclusiv de către inculpatul R.I., în cuantum de 588.582 lei, a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 241/2005, ale art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 modificată şi ale O.G. nr. 75/2001.
A dispus schimbarea temeiul juridic al obligării inculpatului R.I. la plata cheltuielilor judiciare din art. 191 C. proc. pen., în art. 192 pct. 1 lit. c) C. proc. pen.
A înlăturat obligarea inculpatei R.I. de la plata cheltuielilor judiciare către stat.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
În consecinţă, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a pronunţat decizia nr. 68 din 24 mai 2012 în sensul celor precizate în precedent.
3. Împotriva deciziei penale evocate au formulat în termen legal recursuri recurentul inculpat R.I. şi recurenta parte civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu.
Recurentul inculpat R.I. a invocat, într-o primă critică cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 172 C. proc. pen., solicitând în concret schimbarea temeiului achitării sale din prevederile art. 11 pct. 2 lit. a) art. 10 lit. d) în art. 11 pct. 2 lit. a) – art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Se arată că în cauză s-a dat o greşită interpretare normelor legale, dar şi activităţii inculpatului, nefiind vorba de ilicit penal ci de aplicare greşită a TVA-ului, o eroare de calcul a acestuia, astfel încât inculpatul nu s-a sustras de la plata taxelor şi nici nu a ascuns sursa impozabilă sau bunuri.
Se învederează că în condiţiile în care inculpatul a depus documentele contabile din care rezultă cele 82 achiziţii intracomunitare, contabilitatea societăţii, până la momentul cesiunii, fiind corectă şi reflectând operaţiuni juridice privitoare la achiziţii, nu se poate pune în discuţie o intenţie de ascundere a bunului sau sursei impozabile sau taxabile.
În consecinţă, apărarea apreciază că faptei reţinute în sarcina inculpatului R.I. îi lipseşte atât latura obiectivă, cât şi cea subiectivă, împrejurare în care se impune achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. a) şi ca urmare, înlăturarea obligaţiei inculpatului la plata despăgubirilor civile către A.N.A.F.
Recurenta parte civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu a solicitat casarea deciziei instanţei de prim control judiciar şi condamnarea inculpaţilor care se fac vinovaţi de săvârȘirea de evaziune fiscală.
Referitor la prejudiciul stabilit în urma controlului inspecţiei fiscale, partea civilă a stabilit o valoare totală în ceea ce priveşte paguba adusă bugetului de stat în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată, de 588.582 lei.
Se mai susţine că cesiunea societăţii SC T.A. SRL realizată de către soţii R. către actualii asociaţi şi administratori a fost făcută în scopul sustragerii de la plata taxei pe valoarea adăugată stabilită de inspecţia fiscală.
Recurenta parte civilă apreciază că în mod nelegal instanţa de apel a dispus achitarea inculpaţilor, hotărârea fiind total contrară stării de fapt reţinute de organele de inspecţie prin acte de control, de organele de urmărire penală, precum şi probelor administrate în cauză.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei atacate prin prisma cazurilor de casare invocate, a criticilor aduse, dar şi în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în raport cu întregul material probator administrat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
Instanţele, pe baza unui material probator complet, au stabilit o bază factuală corectă, obiectiv fundamentată pe probe, constatând că, în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 aprilie 2009, inculpaţii R.I. şi R.I., în calitate de administratori ai SC T.A. SRL din Răşinari au efectuat un număr de 82 achiziţii intracomunitare de autovehicule second-hand de la operatorii intracomunitari, autoturisme pe care le-au comercializat în România, însă la calcularea, determinarea taxei pe valoarea adăugată colectată aferentă autoturismelor vândute, societatea a aplicat eronat regimul fiscal pentru livrare bunuri second-hand, cu consecinţa creării unui prejudiciu la bugetul de stat de 588.582 lei.
Procedând la o analiză temeinică a întrunirii elementelor constitutive ale faptelor deduse judecăţii, a existenţei acestora, la o evaluare corespunzătoare a probelor administrate în cauză, instanţa de prim control judiciar a rezolvat în mod corect acţiunea penală exercitată în cauză împotriva inculpaţilor, şi, de asemenea, a dat o rezolvare corectă acţiunii civile adiacente.
Efectuând propriul examen asupra caracterului ilicit al acţiunilor derulate de inculpaţii R.I. şi R.I., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este de necontestat faptul că în cazul automobilelor achiziţionate de către SC T.A. SRL (administrator fiind inculpatul) în regim intracomunitar şi apoi vândute de această societate nu au fost percepute taxe pe valoarea adăugată în regim normal.
În raport cu pretinsa activitate infracţională desfăşurată de cei doi inculpaţi se impunea distincţia cuvenită în analiza efectuată, situaţia juridică a celor doi nefiind identică, aşa cum circumstanţele cauzei au relevat.
În mod întemeiat instanţa de apel a stabilit că în perioada de referinţă, inculpata R.I. nu s-a manifestat ca un administrator de fapt, deşi figura în actele societăţii ca administrator, în fapt administrator fiind R.I., soţia sa fiind în concediu legal de îngrijire a copilului. Într-o asemenea împrejurare soluţia de achitare, temeiul achitării inculpatei R.I. sunt legale, iar criticile aduse re recurenta parte civilă A.N.A.F. nu pot fi primite.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul R.I., răspunderea penală ar fi putut fi angajată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în condiţiile în care date certe ar fi evidenţiat intenţia de a eluda legea, dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 statuând că există această infracţiune prin ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile, ceea ce în concret semnifică o acţiune desfăşurată în scopul feririi, nedepistării de către organele de control a sursei ori provenienţei bunului.
Or, aşa cum instanţa de prim control judiciar a constatat, ansamblul probelor aflate la dosarul cauzei, înscrisuri, documente financiar contabile, atestă că procedeul prin care societatea administrată de inculpatul R.I. a intrat în posesia acelor bunuri intracomunitare a fost una transparentă, la vedere, actele conţinând toate menţiunile cerute de lege.
Dacă acţiunile întreprinse de inculpatul R.I. nu se înscriu în sfera ilicitului penal şi nu pot atrage răspunderea sa penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate omite, însă, că acesta a dat o interpretare eronată modului de calcul al TVA, regimului ce s-ar fi impus a fi aplicat pentru livrarea bunurilor respective, percepând TVA în alte limite decât cele legale şi cauzând astfel bugetului de stat prejudiciu care se impune a fi recuperat.
În virtutea raţiunilor ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că instanţa de prim control judiciar a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, rezolvând corespunzător acţiunile, penală şi civilă, exercitate în cauză, criticile aduse atât de recurentul inculpat R.I. cât şi de recurenta parte civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu, fiind nefondate.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul R.I. şi de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu împotriva deciziei penale nr. 68 din 24 mai 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul R.I. şi de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu împotriva deciziei penale nr. 68 din 24 mai 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat R.I. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată R.I., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 februarie 2013 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 635/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 755/2013. Penal → |
|---|
