ICCJ. Decizia nr. 725/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 725/2013

Dosar nr. 9614/63/2010

Şedinţa publică din 28 februarie 2013

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 4 din 20 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj s-a respins cererea privind schimbarea încadrărilor juridice ale faptelor din infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II a din Legea nr. 678/2001 (faptă săvârşită faţă de partea vătămată M.L.N.) şi din infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 (faptă săvârşită faţă de partea vătămată P.M.C.).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.C., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 (faptă săvârşită faţă de partea vătămată M.L.N.).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 (faptă săvârşită faţă de partea vătămată P.M.C.).

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 14 iulie 2010 şi până la data de 24 noiembrie 2010, inclusiv.

În baza art. 350 rap. la art. 140 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, dispusă faţă de inculpat prin încheierea din data de 18 noiembrie 2010 a Tribunalului Dolj - Secţia pentru Minori şi Familie.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a precizat, cu privire la fapta de trafic de minori, săvârşită asupra părţii vătămate minore M.L.N., că prin rechizitoriu s-a reţinut că inculpatul G.C. a mers împreună cu fratele său, V.D.M., cu fosta soţie, G.E.B. şi cu o altă fată neidentificată, la domiciliul numitei M.I. (bunica părţii vătămate) pentru a cunoaşte familia minorei, cu care intenţiona să se căsătorească şi să le aducă la cunoştinţă membrilor familiei că o va lua pe minoră la domiciliul lui din Craiova, afirmând totodată faţă de aceştia că intenţionează să plece cu ea în Italia, şi că această conduită denotă că între inculpatul G.C. şi tatăl său, V.Ş., care a exploatat-o pe minoră în Italia, obligând-o să se prostitueze, a existat o înţelegere pentru determinarea în acest mod a părţii vătămate de a merge în Italia în scopul exploatării sexuale.

Instanţa a constatat însă, în primul rând, că, în rechizitoriu la filele 3-4, s- a reţinut că în luna aprilie 2008, numitul V.Ş. s-a deplasat la domiciliul bunicilor părţii vătămate minore M.L.N. pentru a participa la masa festivă organizată conform tradiţiilor din zonă pentru oficializarea relaţiei de concubinaj dintre inculpatul G.C. şi partea vătămată M.L.N.

S-a mai susţinut că, la această masă, a fost prezentă şi numita G.E.B. (soţia inculpatului G.C., dar care era despărţită în fapt de acesta, iar actualmente este concubina fratelui acestui inculpat) şi, astfel, G.E.B., le-a invitat pe V.A.M. şi D.I.T. să o viziteze la domiciliu, lucru pe care acestea l-au acceptat şi astfel, în cursul aceleiaşi zile, s-au deplasat în municipiul Craiova, unde l-au cunoscut şi pe învinuitul V.D.M.

La fila 6 din rechizitoriu, revenind la vinovăţia inculpatului G.C. , s-a arătat că acesta a mers împreună cu fratele V.D.M., cu fosta soţie, G.E.B. şi cu o altă fată neidentificată la domiciliul numitei M.I. (bunica minorei) pentru a cunoaşte familia minorei, cu care intenţiona să se căsătorească.

Aşadar, a considerat instanţa de fond, că există contradicţii chiar între cele reţinute în rechizitoriu.

Astfel, în prima parte a rechizitoriului s-a susţinut că s-ar fi organizat o masă festivă, conform tradiţiilor din zonă, pentru oficializarea relaţiei de concubinaj, unde a participat inculpatul G.C., tatăl acestuia şi soţia, iar ulterior, că inculpatul a mers împreună cu fratele (nu cu tatăl) şi cu soţia pentru a cunoaşte familia minorei cu care intenţiona să se căsătorească.

Pe de altă parte, acea petrecere de logodnă, despre care se face vorbire în rechizitoriu, nu este confirmată de nici unul dintre martorii audiaţi în cauză.

Astfel, din declaraţiile martorilor M.M. (mama minorei), M.I. (bunica minorei) şi M.D. (unchiul minorei), de la urmărirea penală, audiaţi în acest sens, nu rezultă că s-ar fi organizat o astfel de petrecere.

M.M. a declarat că toată consumaţia cu ocazia respectivă a fost o sticlă de bere de 2 l, pe care a adus-o C. M.I. şi M.D. au precizat că băiatul care venise să le spună că s-a căsătorit cu nepoata lor, a stat în domiciliul acestora timp de aproximativ 30 minute, nefăcând referire la nici o petrecere.

Acelaşi lucru au susţinut aceşti martori şi în faţa instanţei, în plus susţinând că nu s-a vorbit de nici o căsătorie între inculpat şi partea vătămată M.L.N.

Din declaraţiile martorelor V.A.M. şi D.I.T., din faţa instanţei, reiese că inculpatul era la un bar împreună cu alţi doi băieţi, bar în care a mers şi partea vătămată M.L.N. împreună cu V.A. şi D.T. V.A. şi D.T. îl cunoşteau pe inculpat şi astfel au hotărât să meargă la masa unde se afla inculpatul. Fiind la aceeaşi masă, împreună au hotărât să meargă la discotecă. M.L. le-a spus că ea trebuie să treacă pe-acasă pentru a le spune bunicilor. În atare situaţie, cu toţii au plecat din acel bar şi au hotărât să meargă cu M.L. Au intrat cu toţii în casa bunicilor părţii vătămate. Au fost serviţi cu un pahar de suc, după care au spus că vor merge la discotecă şi au plecat, nefiind vorba de nici o petrecere de logodnă sau despre vreo eventuală căsătorie.

Instanţa de fond a considerat că nu se poate susţine că martora V.A. şi-a schimbat declaraţiile date la urmărirea penală întrucât aceasta nu a fost audiată la urmărirea penală în dosarul de faţă, care-l priveşte pe inculpatul G.C., ea fiind audiată doar în dosarul nr. 55D/P/2009, în care a fost trimis în judecată V.Ş.

Pe de altă parte, instanţa a precizat că, chiar dacă ar fi corectă susţinerea din rechizitoriu, cum că a fost organizată o petrecere pentru oficializarea „concubinajului" între inculpat şi partea vătămată şi că, cu această ocazie, inculpatul le-ar fi adus la cunoştinţă membrilor familiei că o va lua pe minoră la domiciliul lui din Craiova, afirmând totodată faţă de aceştia că intenţionează să plece cu ea în Italia, aceasta nu înseamnă că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptei de trafic de minori.

Aceasta, deoarece, participarea la o astfel de petrecere şi exprimarea intenţiei de a merge cu partea vătămată în Italia, în sine, nu sunt de natură să conducă la concluzia că inculpatul ar fi urmărit să o traficheze pe minoră şi nici că între inculpatul G.C. şi tatăl său, V.Ş., care a exploatat-o pe minoră în Italia, obligând-o să se prostitueze, a existat o înţelegere pentru determinarea în acest mod a părţii vătămate de a merge în Italia în scopul exploatării sexuale, acesta putând chiar să-şi dorească să se căsătorească cu minora şi să plece cu aceasta în Italia în scopuri licite.

Faptul că minora a plecat ulterior în Italia cu tatăl inculpatului, nu înseamnă că inculpatul ar fi fost în înţelegere cu tatăl său pentru ca minora să meargă în Italia şi să se prostitueze, atâta vreme cât acest lucru nu a fost dovedit cu nici o probă.

De asemenea, a arătat instanţa, nu există nici o probă administrată în cauză, nici la urmărirea penală, nici la instanţă, din care să reiasă că inculpatul a exploatat-o în vreun fel pe partea vătămată.

Dimpotrivă în actul de sesizare, se reţine că minora a plecat în Italia cu tatăl inculpatului, acesta s-a ocupat de cazarea acesteia, acesta a încercat să o angajeze la un club de noapte, însă nu a fost acceptată întrucât era minoră, acesta i-a sugerat să meargă să se prostitueze că se câştigă bine, propunere acceptată de partea vătămată, acesta i-a cumpărat haine, acesta o veghea în stradă şi primea jumătate din banii obţinuţi.

În atare situaţie, s-a constatat că fapta de trafic de minori asupra părţii vătămate M.L.N. nu a fost săvârşită de inculpatul G.C., ci de tatăl acestuia, V.Ş., care a şi fost condamnat pentru această faptă prin sentinţa penală nr. 42 din 21 octombrie 2009 a Tribunalului Dolj - Secţia pentru Minori şi Familie, pronunţată în dosarul nr. 8395/63/2009.

Cu privire la fapta de trafic de minori, săvârşită asupra părţii vătămate minore P.M.C., instanţa a constatat că aceasta nu există.

Astfel, din declaraţia părţii vătămate P.M.C. din faţa instanţei, reiese că aceasta a plecat în Italia împreună cu G.B., iar odată ajunsă în Italia, s-a angajat la un club de noapte ca ospătar şi a hotărât să iasă la stradă după orele de program, auzind că se câştigă bine. Pe inculpat, l-a cunoscut în Italia, acesta venind în vizită la tatăl său, care locuia în acelaşi „câmp" cu partea vătămată, însă nu a avut nici o legătură cu acesta, ci doar au mai discutat uneori la telefon întrucât părţii vătămate îi plăcea de el şi ar fi vrut să fie prietenă cu acesta.

Chiar dacă la urmărirea penală, această parte vătămată a declarat că a fost traficată de către inculpat, instanţa a constatat că în declaraţia acesteia există contradicţii.

Astfel, la fila 85, spune că ar fi plecat împreună cu numiţii D. şi A., dar şi cu inculpatul în Italia „la două zile după venirea în ţară a lui C., am plecat în Italia eu, C., D. şi A., toţi cu un microbuz condus de un şofer al cărui nume nu-l cunosc", iar la fila 84 verso, a arătat că nu a plecat cu inculpatul „deplasarea până în Craiova am făcut-o cu un autoturism condus de D. Timp de o săptămână am locuit în Craiova în casa lui V.D., casă despre care am aflat că este a lui V.Ş., tatăl lui D. După câteva zile a venit în Italia şi V. (G.) C., pe care de asemenea, l-am cunoscut atunci".

În atare situaţie, instanţa nu a ţinut cont de această declaraţie având în vedere contradicţia arătată mai sus.

Pe cale de consecinţă, nici declaraţiile martorilor S.E. şi P.M., de la urmărirea penală, nu pot fi avute în vedere, atâta timp cât aceşti martori nu sunt martori direcţi, relatând doar ce au auzit de la partea vătămată.

De asemenea, chiar dacă martorele G.L.F., M.L.M., D.L.P. şi D.I.T., au declarat, la urmărirea penală, că G.C. ar fi traficat-o pe partea vătămată P.M.C. , aceste martore, în faţa instanţei, au arătat că nu-şi menţin declaraţiile date la urmărirea penală.

Instanţa a precizat că va ţine cont doar de declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor din faţa instanţei, nu şi de cele de la urmărirea penală, şi pentru faptul că aceştia au declarat că la urmărirea penală s-au făcut presiuni asupra lor şi au fost ameninţaţi de organele de anchetă şi astfel aceste declaraţii, potrivit art. 64 alin. (2) C. proc. pen., nu pot fi folosite în proces, fiind obţinute cu încălcarea disp. art. 68 C. proc. pen.

S-a apreciat că acest aspect este credibil, în condiţiile în care, după ce partea vătămată P.M.C. a fost audiată în instanţă la data de 23 septembrie 2010, a doua zi, respectiv la data de 24 septembrie 2010, partea vătămată a fost dusă la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, unde i s-a luat o nouă declaraţie de către procuror (declaraţie depusă în copie la filele 47-49 din dosar). Ori, după sesizarea instanţei cu un rechizitoriu, organele de urmărire penală nu mai pot efectua probe în dosar, toate probele, potrivit art. 289 C. proc. pen., administrându-se numai în faţa instanţei, nemijlocit, oral şi în contradictoriu.

Pe de altă parte, declaraţia părţii vătămate din faţa instanţei, este confirmată şi de contractul de muncă depus în original la dosarul instanţei la fila 22, de unde reiese că aceasta a fost angajată ca ospătar, începând cu data de 10 octombrie 2008 şi până la data de 09 ianuarie 2009, la SC C.B. SRL Anzio Italia.

Astfel fiind, instanţa a constatat că fapta de trafic de minori imputată inculpatului, nu există, în condiţiile în care partea vătămată a plecat din proprie iniţiativă în Italia, iar în Italia, în timpul liber, a practicat de bună voie prostituţia la iniţiativa sa, nefiind obligată de inculpat sau de alte persoane în acest sens.

Ca urmare a achitării inculpatului pentru cele două fapte pentru care a fost trimis în judecată, instanţa a respins cererea formulată de reprezentantul DIICOT privind schimbarea încadrărilor juridice ale faptelor din infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II a din Legea nr. 678/2001 (faptă săvârşită faţă de partea vătămată M.L.N.) şi din infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 (faptă săvârşită faţă de partea vătămată P.M.C.).

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, solicitând desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice a infracţiunii săvârşită faţă de partea vătămată P.M.C. din infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, întrucât inculpatul a acţionat alături de făptuitorul V.D. la comiterea infracţiunii de trafic de minori.

S-a solicitat condamnarea inculpatului pentru ambele infracţiuni deduse judecăţii, arătându-se că prima instanţă a reţinut exclusiv probele testimoniale administrate în faza cercetării judecătoreşti în motivarea soluţiilor de achitare, ignorând împrejurarea că rude ale inculpatului au expediat sume de bani unora dintre aceşti martori, în cursul procesului, tocmai pentru ca respectivii să declare aspecte favorabile inculpatului. Astfel, în privinţa infracţiunii săvârşită faţă de partea vătămată M.L., s-a arătat că soluţia de achitare în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. este greşită, întrucât s-a reţinut - contrar probelor administrate - participaţia exclusivă a numitului V.Ş., condamnat în altă cauză, deşi este dovedită recrutarea părţii vătămate, realizată de către inculpat sub promisiunea încheierii unei căsătorii cu aceasta, după care, partea vătămată a fost transportată în Italia şi exploatată în folosul inculpatului V.Ş., prin practicarea prostituţiei. În privinţa infracţiunii săvârşite faţă de partea vătămată P.M., s-a solicitat să se constate poziţia oscilantă a acestei părţi, care a dat patru declaraţii în cauză, de fiecare dată prezentând altă situaţie de fapt, aspectele reţinute de prima instanţă fiind însă în vădită contradicţie cu faptele relatate de martorii audiaţi (V.A., G.L.F., D.I. şi D.L.). S-a criticat sentinţa apelată, arătându-se că motivarea soluţiilor de achitare este contradictorie în raport de probele administrate şi, de asemenea, s-a arătat că tribunalul nu s-a pronunţat asupra actelor materiale dovedite în sarcina inculpatului şi care întregesc conţinutul constitutiv al infracţiunilor de trafic de minori fie în modalitatea recrutării, fie în modalitatea transportului şi găzduirii comise în scopul exploatării minorelor traficate, acestea practicând prostituţia în folosul inculpatului.

Prin decizia penală nr. 45 din 21 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a fost admis apelul declarat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, judeţ Dolj, a fost desfiinţată sentinţa şi, în rejudecare, s-a dispus:

În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 74 lit. a), 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.C. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi e) C. pen. (faptă săvârşită faţă de partea vătămată M.L.)

A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) şi e) C. pen. (faptă săvârşită faţă de partea vătămată P.M.).

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen.

Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 14 iulie 2010 la 24 noiembrie 2010, inclusiv. S-a luat act că nu există constituire de parte civilă în cauză. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat (aferent fazei procesuale a urmării penale şi a judecăţii în primă instanţă) în sumă de 2000 lei, din care 600 lei reprezentând onorariu avocat oficiu.

Cheltuielile judiciare din faza de apel, în sumă de 150 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu pentru părţile vătămate, au rămas în sarcina statului şi urmează a se vira din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul de Avocaţi Dolj.

S-a dispus scutirea de plata amenzii judiciare aplicate prin încheierea din 26 ianuarie 2012.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a constat că, în cazul săvârşirii infracţiunii împotriva părţii vătămate M.L., atât în faza urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, au fost administrate probe testimoniale relevante, ce atestă că în preajma sărbătorii Sfintelor Paşti din anul 2008, inculpatul G. (fost V.) C. a fost prezent în locuinţa familiei M. şi a purtat discuţii referitor la eventuala căsătorie cu partea vătămată, sens în care a obţinut acceptul tatălui şi bunicii pentru a o lua pe partea vătămată în Craiova, la domiciliul său (conform declaraţilor martorilor M.D., M.M., G.L.F. şi M.L.M., V.A. şi D.L.).

Ulterior, partea vătămată a fost transportată în Italia, cu microbuzul aparţinând lui V.Ş. (care este tatăl inculpatului), împreună cu martorele D.I. şi V.A., la Roma, unde a fost găzduită de V.Ş. într-o cabană şi a fost convinsă să se prostitueze în folosul acestuia.

Ori, reţinând că pentru traficarea minorei M.L., inculpatul V.Ş. a fost trimis în judecată (prin rechizitoriul nr. 55D/P/2009 din 18 iunie 2009 instrumentat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova) pentru fapta de transportare în Italia, găzduire şi exploatare, prin practicarea prostituţiei, a părţii vătămate şi a fost condamnat la închisoare (prin sentinţa penală nr. 42 din 21 octombrie 2009 a Tribunalului Dolj pronunţată în dosarul nr. 8395/63/2009, definitivă la 23 martie 2011 prin respingerea recursului declarat de inculpatul V.Ş., ca nefondat, la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), s-a constatat că exploatarea acestei părţi vătămate este stabilită cu certitudine, în prezenta cauză urmând a se analiza dacă acţiunile inculpatului G.C. întregesc conţinutul infracţiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, în modalitatea racolării.

În acest sens, s-a reţinut că acordul părţii vătămate de a fi transportată în Italia, a fost obţinut ca urmare a promisiunilor mincinoase făcute de inculpatul G.C., referitor la luarea în căsătorie a acesteia, discuţii purtate şi în prezenţa membrilor de familie ai minorei - bunica M.I. şi unchiul M.D. - care au declarat constant că inculpatul a venit în locuinţa lor pentru a „o lua pe L.". Ori, analizând această acţiune a inculpatului din perspectiva cutumelor locale, specifice mediului rural şi a vârstei părţii vătămate (minoră de 16 ani), s-a reţinut că atât părţii vătămate cât şi rudelor sale le-a fost sugerată intenţia de căsătorie a inculpatului, numai pentru o atare acţiune fiind necesară deplasarea părţii vătămate la locuinţa inculpatului şi acceptul familiei de origine a minorei.

Instanţa a reţinut eronat în cauză împrejurarea modificării declaraţiei de către martora M.M. (mama părţii vătămate), aflată în relaţii conflictuale atât cu soţul său cât şi cu rudele acestuia (afinii săi M.I. şi M.D.) din faza de cercetare judecătorească, ca relevantă pentru excluderea inculpatului din cercul infracţional, în condiţiile în care la dosar există dovada că acestei martore i-au fost expediate sume de bani la datele de 17 iunie 2008 şi 2 septembrie 2008 de către tatăl inculpatului (înscrisuri aflate la fila 96).

Mai mult, din declaraţiile celorlalţi martori - G., M., D., V., date în faza urmăririi penale rezultă că, în comuna de domiciliu a părţii vătămate şi martorelor, se ştia că partea vătămată M.L. este soţia lui G.C.

De asemenea, s-a reţinut că infracţiunea de trafic de minori include, în conţinutul obiectiv modalităţi alternative de comitere, fiind suficientă, pentru existenţa infracţiunii, realizarea oricăreia dintre acţiunile incriminate (recrutare, transport, găzduire) dacă s-a comis în vederea exploatării persoanei vătămate.

În speţă, instanţa de apel a reţinut că acţiunea de racolare a părţii vătămate de către inculpatul G.C., în condiţiile anterior descrise şi exploatarea acesteia de către V.Ş. (condamnat în altă cauză - dosar nr. 8395/63/2009 - pentru infracţiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. faţă de partea vătămată M.L.N.), prin practicarea prostituţiei, sunt cert stabilite, iar înţelegerea dintre făptuitorii participanţi la traficarea minorei rezultă din legătura dintre ei şi datele obiective probate în speţă, referitoare la transportarea părţii vătămate în Italia de către condamnatul V.Ş. şi găzduirea acesteia în scopul practicării prostituţiei, după ce minora a fost adusă în Craiova, de la locuinţa părinţilor din comuna Giurgiţa, judeţul Dolj, la locuinţa lui V.Ş., de către inculpatul G.C. împreună cu G.B. şi martorele D.I. şi V.A.

Faţă de acestea, instanţa de apel a constatat că împrejurările reţinute de prima instanţă în baza cărora a dispus achitarea inculpatului G.C. în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., nu au corespondent în probatoriul administrat, apelul parchetului fiind fondat în privinţa săvârşirii cu vinovăţie a infracţiunii de trafic de persoane asupra minorei M.L.N., faptă prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001.

În privinţa infracţiunii de trafic de persoane asupra minorei P.M., s-a reţinut că trimiterea în judecată a inculpatului s-a realizat în baza probatoriului testimonial constând, în principal în declaraţiile martorelor M.L.M., G.L.F., D.L.P., dovezi care atestă că minora P.M. a locuit în Italia împreună cu inculpatul G.C., într-o cabană separată de cele folosite de condamnatul V.Ş. şi făptuitorul V.D. (pentru care s-a disjuns urmărirea penală), precum şi că partea vătămată s-a prostituat alături de martore, la stradă, în folosul inculpatului G.C.

Astfel, în condiţiile în care partea vătămată era minoră (născută la 22 ianuarie 1993), în vârstă de 15 ani în anul 2008, pretinsul consimţământ exprimat de aceasta cu privire la deplasarea sa în Italia şi practicarea prostituţiei - astfel cum a declarat cu ocazia cercetării judecătoreşti, la datele de 23 septembrie 2010 şi 04 noiembrie 2010 - este irelevant, Legea nr. 678/2001, în art. 13 incriminând acţiunile de exploatare a minorului, prin traficarea acestuia, necondiţionat de acţiunea de inducere în eroare sau constrângere, întrucât, în accepţiunea legii, minorul este prezumat a fi o persoană aflată în situaţie de vulnerabilitate datorită incapacităţii sale de a discerne asupra semnificaţiei şi consecinţelor faptelor sale.

Totodată, s-a constatat că, în cauză, partea vătămată a dat declaraţii contradictorii în faza cercetării judecătoreşti, raportat la aspectele susţinute în faza urmăririi penale, motivând că asupra sa s-au exercitat presiuni de către organele de anchetă, susţinere reţinută de tribunal în argumentarea soluţiei de achitare a inculpatului în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Din examinarea declaraţiilor date de partea vătămată în faţa procurorului, s-a constatat însă că a fost asistată atât de apărător din oficiu cât şi de reprezentant legal (mama) şi de reprezentantul ANITP (declaraţiile din 26 ianuarie 2010), situaţie în care exercitarea de presiuni de către anchetator nu este verosimilă.

De asemenea, prima instanţă a reţinut că, în cursul cercetării judecătoreşti, în cauza pendinte, partea vătămată a fost reaudiată de către procurorul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la data de 24 septembrie 2010, pentru a fi determinată să susţină acuzaţiile împotriva inculpatului; ori, analizând conţinutul acestei declaraţii (aflată la filele 47 - 49, dosar fond), s-a constatat că partea vătămată P.M.C. a fost audiată în calitate de martor în dosarul de urmărire penală nr. 197D/P/2010 instrumentat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova privitor la faptele învinuitului V.D., faţă de care, în prezenta cauză, urmărirea penală s-a disjuns prin rechizitoriul nr. 117D/P/2009.

Totodată, din înscrisurile ataşate la dosarul cauzei (filele 66, 73 - 75, dosar urmărire penală) s-a constatat că urmărirea penală a început in rem pentru faptele de trafic de persoane împotriva părţilor vătămate D.L.P., G.L.F., M.L.N., P.M.C., iniţial în dosarul de urmărire penală nr. 55D/P/2009, prin care s-a trimis în judecată inculpatul V.Ş. şi din care s-a disjuns cauza de faţă, formându-se dosarul nr. 117D/P/2009, prin care a fost trimis în judecată inculpatul G. (fost V.) C., precum şi faţă de V.D. şi G.B., formându-se dosarul nr. 197D/P/2010.

S-a reţinut că, în faza urmăririi penale instrumentate în dosarul nr. 55D/P/2009, inculpatul V.Ş. a fost propus pentru arestare preventivă în baza temeiurilor prev de art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen., reţinându-se pe de o parte că este cercetat pentru comiterea unei pluralităţi de infracţiuni de trafic de persoane şi trafic de minori, fapte de pericol social deosebit, iar, pe de altă parte, că la data de 13 martie 2009, prin intermediul fiului său G.C. , a remis martorelor M.E. şi P.M. (mama părţii vătămate P.M.C.) suma de 200 lei, pentru ca acestea să relateze în favoarea sa, cu ocazia audierilor la procuror; aceste împrejurări au fost reţinute prin încheierea nr. 10 din 27 mai 2009 a Tribunalului Dolj, în care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului V.Ş. în temeiul art. 143 C. proc. pen. coroborat cu art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen. şi art. 149 C. proc. pen.

Instanţa de prim control judiciar a precizat că aceste împrejurări, dovedite cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, era necesar a fi analizate de prima instanţă cu ocazia examinării probelor din dosar, pentru a putea aprecia asupra realităţii aspectelor declarate de partea vătămată P.M. în cele două faze procesuale, în condiţiile în care această parte a dat declaraţii contradictorii asupra situaţiei de fapt, oferind explicaţii neverosimile pentru retractarea acuzaţiilor la adresa inculpatului.

S-a reţinut totodată că martorele audiate (D., G., M. şi V.) relatează că minora P.M. a locuit în Italia împreună cu inculpatul G.C. şi separat de rudele sale, precum şi că s-a prostituat în folosul inculpatului. S-a considerat că împrejurarea că, în faza cercetării judecătoreşti, martorele D.L. şi V.A. au relatat că partea vătămată a plecat în Italia împreună cu acestea şi cu numita G.B., fără a fi însoţite de inculpat, nu modifică situaţia de fapt din cauză, deoarece inculpatul a fost trimis în judecată pentru fapta de a fi găzduit şi exploatat, prin practicarea prostituţiei, pe partea vătămată P.M.

În consecinţă, s-a reţinut că minora P.M. a ajuns în Italia ca urmare a discuţiilor purtate cu martorele menţionate anterior, dar că a fost condusă la locuinţa inculpatului G.C., locuind împreună cu acesta, în folosul căruia s-a prostituat în perioada august 2008 - mai 2009, în acest sens urmând a fi reţinută şi declaraţia martorului S.E., care relatează că a cunoscut pe partea vătămată pe Internet şi că aceasta s-a prezentat în sensul că are 16 ani, nu are ocupaţie şi locuieşte cu prietenul său „C."; iar împrejurarea că, în faza cercetării judecătoreşti (declaraţia de la fila 86), acest martor revine asupra unora dintre aspectele declarate la urmărirea penală - referitor la faptul că partea vătămată deţinea actul de identitate când s-a mutat la martor, s-a apreciat că nu poate fi reţinută că ar modifica situaţia de fapt, cât timp martorul oferă o explicaţie hilară asupra modificării declaraţiei, respectiv că a citit şi semnat declaraţia la urmărirea penală, dar nu a înţeles nimic din conţinutul acesteia.

Faţă de aceste considerente, s-a constatat că, în cauză, este probată şi infracţiunea de trafic de minori asupra părţii vătămate P.M.C., în modalitatea prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, întrucât traficarea minorei de către inculpat s-a realizat fără participarea celorlalte persoane reţinute ca făptuitori (V.Ş. şi V.D.), în condiţiile anterior descrise, situaţie în care cererea de schimbare a încadrării juridice din apelul parchetului a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul G.C. care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen., solicitând casarea în întregime a deciziei şi trimiterea spre rejudecare la instanţa de apel întrucât s-a dispus condamnarea inculpatului, pentru o situaţie de fapt identică pe care prima instanţă a avut-o în vedere la achitarea inculpatului, în baza aceluiaşi material probator, fără a fi audiată partea vătămată M.L.N., fără a se efectua cercetare judecătorească.

În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 9 C. proc. pen., s-a invocat faptul că decizia penală nu este motivată.

În subsidiar, recurentul inculpat a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. susţinând că instanţa de apel a făcut o greşită evaluare a probelor care a avut drept consecinţă condamnarea greşită a inculpatului întrucât, în ceea ce priveşte partea vătămată M.L.N., a fost condamnat V.Ş., tatăl inculpatului, iar cu privire la partea vătămată P.M.C. probele demonstrează că fapta nu există.

Totodată, în temeiul pct. 14 al art. 385 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei închisorii şi suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de recurentul inculpat, precum şi din oficiu în conformitate cu art. 385 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată următoarele :

Potrivit efectului devolutiv al apelului reglementat de art. 371 C. proc. pen., instanţa este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.

Analizând cauza din această perspectivă, se constată că instanţa de apel a audiat inculpatul la termenul din 19 mai 2011, care a declarat sumar că menţine declaraţiile date în cauză atât la urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti.

La acelaşi termen de judecată din 19 mai 2011 a fost încuviinţată audierea părţilor vătămate P.M.C. şi M.L.N., fiind prorogată discutarea probei constând în reaudierea martorilor M.M. şi P.M.

Din procesele verbale întocmite în executarea mandatelor de aducere a părţilor vătămate P.M.C. şi M.L.N. a rezultat că acestea erau plecate în străinătate, iar la termenul din 8 decembrie 2011, instanţa de apel a luat act de imposibilitatea obiectivă de administrare a probei constând în audierea părţilor vătămate.

De asemenea, la termenul de judecată din 8 decembrie 2011 a fost încuviinţată reaudierea martorelor M.M. şi P.M.

Fiind emise mandate de aducere pe numele celor două martore, pentru termenul din 26 ianuarie 2012, s-au întocmit de către organele de poliţie procese verbale din care reiese că, în urma deplasării la domiciliul martorei M.M., aceasta „nu a fost găsită poarta de acces fiind încuiată", iar martora P.M. „era plecată la Craiova, la Spitalul nr. l, la tatăl său care este bolnav" (file 152, 153).

Ca urmare, s-a dispus emiterea unor mandate de aducere pentru următorul termen din 16 februarie 2012, pentru aceleaşi martore (fila 154), însă mandatele nu au fost executate şi nici nu există dovada imposibilităţii aducerii lor la îndeplinire, motivată prin eventuale procese verbale ale organelor de poliţie.

Din încheierea de şedinţă din 16 februarie 2012, nu rezultă care au fost motivele instanţei de apel pentru care nu a mai administrat proba testimonială încuviinţată (motivul procurorului şi al avocatului inculpatului pentru care au renunţat la administrarea acestei probe - martorii nu mai locuiesc la domiciliile cunoscute - nu este susţinut cu actele dosarului). De altfel, din dosar rezultă că pentru termenul din 16 februarie 2012, s-au emis mandate de aducere numai pentru martora M.M. (file 156, 157), nu şi pentru P.M.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 378 C. proc. pen., instanţa de apel verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror probe noi, administrate în faţa instanţei de apel, iar în vederea soluţionării apelului, instanţa poate da o nouă apreciere probelor administrate în faţa primei instanţe.

Însă, această dispoziţie legală trebuie aplicată astfel încât să nu vină în contradicţie cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului privind dreptul la un proces echitabil, Convenţia nedorind să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete şi efective.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că atunci când o instanţă este sesizată cu soluţionarea unei cauze în fapt şi în drept, este învestită să analizeze în ansamblul ei problema vinovăţiei sau a nevinovăţiei, astfel că nu poate din motive de echitate a procesului, să decidă asupra acestor probleme fără aprecierea directă a mărturiilor prezentate personal de inculpat care susţine că nu a comis fapta considerată infracţiune.

În cauza de faţă, aspectele pe care instanţa de apel trebuia să le analizeze, aveau un profund caracter faptic, de natură a impune, în vederea confirmării sau nu a hotărârii primei instanţe, o nouă apreciere a probelor, în mod particular a declaraţiilor inculpatului şi ale martorilor.

În acest caz trebuia stabilit dacă inculpatul a racolat partea vătămată M.L.N. prin promisiunea mincinoasă că o va lua în căsătorie, situaţie în care aceasta şi-ar fi dat acordul de a merge în Italia, dacă între inculpat şi V.Ş., tatăl său, a existat o înţelegere privind exploatarea sexuală a părţii vătămate M.L.N., dacă partea vătămată P.M. a locuit cu inculpatul în Italia şi s-a prostituat în folosul acestuia.

Pentru a se stabili acestea, era necesar ca audierea inculpatului G.C. să se realizeze detaliat, nefiind suficientă afirmaţia acestuia că îşi menţine declaraţiile anterioare. Această poziţie procesuală nu echivalează cu lipsa de consimţământ a inculpatului de a da declaraţie, astfel că instanţa de apel trebuia să manifeste rol activ în aflarea adevărului prin interogarea inculpatului.

Se mai constată că instanţa de apel şi-a bazat decizia pe o nouă interpretare a declaraţiilor martorilor, fără a-i audia în mod direct. Fără îndoială, este dreptul acestei instanţe să interpreteze informaţiile furnizate de probe, dar nu este de neglijat faptul că inculpatul a fost găsit vinovat în baza aceloraşi probe, care au fost suficiente pentru prima instanţă să se îndoiască de temeinicia acuzaţiilor şi să pronunţe achitarea acestuia.

Declaraţiile contradictorii ale martorilor, făcute la urmărirea penală şi în timpul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, se impuneau a fi clarificate.

Astfel, dacă în faza de urmărire penală, martora M.I. a declarat că partea vătămată M.L.N. s-a căsătorit cu inculpatul şi au plecat în Italia unde a aflat că se prostituează în beneficiul tatălui acestuia, în faţa primei instanţe a susţinut că partea vătămată nu a fost prezentă când inculpatul a venit la ea acasă împreună cu un bărbat mai înalt decât inculpatul şi mai în vârstă, împreună cu două fete, precizând totodată că nici nu i se mai pare că unul din acei bărbaţi ar fi inculpatul.

Martora V.A.M. a relatat în primă instanţă că între partea vătămată M.L.N. şi inculpat nu a fost vorba de vreo căsătorie, că au plecat în Italia prin intermediul firmei A. şi că a văzut-o pe partea vătămată P.M. în Italia, dar nu a discutat cu acesta, în timp ce la urmărire penală a menţionat că verişoara sa M.L. i l-a prezentat pe inculpat ca fiind viitorul ei soţ, că au plecat în Italia fiind transportate de V.Ş., unde s-au prostituat în beneficiul acestuia, acolo fiind şi P.M. , care se prostitua şi ea, aceasta locuind cu inculpatul G. (V.) C.

Fiind audiată în timpul urmăririi penale, martora G.L.F. a precizat că, în Italia, P.M. s-a prostituat, iar toţi banii obţinuţi „la stradă", îi dădea inculpatului, cu care locuia, spre deosebire de declaraţia din faţa primei instanţe unde a arătat că nu ştie dacă P.M. „ar fi ieşit la stradă", cu cine locuia şi nici dacă a plătit bani cuiva.

Prin depoziţia făcută în faza de urmărire penală, martora D.I.T. a susţinut că partea vătămată M.L.N. i-a spus că s-a măritat cu inculpatul şi că a fost acasă la bunica părţii vătămate, unde a fost invitată de M.I. pentru acest eveniment, că a plecat în Italia împreună cu partea vătămată şi cu V.A. cu un autoturism condus de tatăl inculpatului, V.Ş., unde s-au prostituat şi au dat câte 200 euro „pentru locul de la stradă", că P.M. a locuit în Italia cu inculpatul G.C. şi că şi aceasta ieşea „la stradă". Diferit de aceste afirmaţii, în primă instanţă, această martoră a arătat că nu a fost prezentă în curtea bunicii părţii vătămate M. când aceasta a fost acolo împreună cu inculpatul, a plecat în Italia cu partea vătămată M. şi V.A., prin agenţia A., că nu a văzut-o pe P.M., ieşind la stradă", în Italia, că partea vătămată M. şi-a exprimat dorinţa de a se prostitua şi că au dat câte 200 euro pe săptămână, unei fete Măria.

Având în vedere cele de mai sus, se va trimite cauza spre rejudecare, urmând ca instanţa de apel, în virtutea efectului devolutiv integral, în fapt şi în drept, a căii de atac a apelului, să audieze inculpatul G.C., în detaliu, cu privire la acuzaţiile aduse.

Vor fi audiate martorele M.M. şi P.M. Totodată, în virtutea dreptului la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la garantarea dreptului la apărare vor fi audiate martorele M.I., V.A.M., G.L.F. şi D.I.T., care, potrivit acuzării, au perceput nemijlocit momente ale acţiunilor de natură presupus penală ale inculpatului şi ale căror afirmaţii, contradictorii, făcute în cele două faze ale procesului, se impun a fi lămurite prin reaudiere, în scopul aflării adevărului.

Se va verifica dacă partea vătămată M.L.N. a revenit în ţară, fiind necesar a i se lua declaraţie, faţă de împrejurarea că nu fost audiată în niciuna din fazele acestui proces penal.

Instanţa de recurs consideră că se aduce atingere dreptului la un proces echitabil prin condamnarea inculpatului G.C., după achitarea sa de către prima instanţă, în condiţiile în care acesta nu a recunoscut nici una din învinuirile aduse, iar cu excepţia unor motive de imposibilitate a audierii părţilor vătămate, nu există nici o justificare pentru care nu s-au verificat acuzaţiile aduse, în mod nemijlocit de către instanţa de apel, prin readministrarea probelor relevante în acuzare şi apărare, cu atât mai mult cu cât s-au încuviinţat probe care, apoi, nemotivat, nu au mai fost administrate, situaţie despre care, înalta Curte consideră că se circumscrie cazului de recurs prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., conform cu care hotărârile sunt supuse casării când instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.

Faţă de împrejurarea că este întemeiat motivul de recurs prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., care s-a impus a fi analizat cu prioritate întrucât presupune trimiterea cauzei spre rejudecare, firesc, nu se mai justifică analiza celorlalte cazuri de casare invocate de inculpat.

Pentru considerentele expuse, înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 45 din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Craiova - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori.

Va casa decizia penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Onorariile parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, în sumă de 50 lei, pentru inculpat şi de câte 50 lei pentru fiecare parte vătămată, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 45 din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Craiova - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori.

Casează decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 februarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 732/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 721/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 725/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 725/2013. Penal