ICCJ. Decizia nr. 716/2013. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250 C.p.). Arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă (art.266 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia NR. 716/2013
Dosar nr. 11253/118/2010
Şedinţa publică din 27 februarie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, nr. 919/P/2009 din 3 septembrie 2010, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului S.D. pentru săvârşirea infracţiunii de „purtare abuzivă” prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen.
Prin actul de inculpare, s-au reţinut în fapt următoarele. La data de 30 iulie 2008, în calitate de agent de poliţie, inculpatul S.D. a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate N.F., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale, pentru ca aceasta să recunoască sustragerea unei sume de bani din locuinţa martorului M.P.
Probele administrate în faza de urmărire penală sunt declaraţiile părţii vătămate N.F., certificatul medico - legal nr. 1429/T din 08 august 2008 emis de Serviciul de Medicină - Legală Constanţa, fişa medicală nr. 11090 din 4 august 2008 emisă de Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, adresa nr 28932 din 1 septembrie 2008 întocmită de I.P.J. Constanţa, copia xerox a dosarului penal nr. 3608/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, declaraţiile martorilor Ş.T., S.D.V., T.L., V.L., P.G., N.M., Z.V., D.L., H.N., M.M.A., procesul - verbal de confruntare din 18 martie 2010 dintre partea vătămată N.F. şi martorul M.M.A. şi declaraţiile învinuitului S.D. Prin rezoluţia din 23 septembrie 2009, procurorul a început urmărirea penală împotriva inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „purtare abuzivă” prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. Conform procesului-verbal din 06 iulie 2010, procurorul i-a adus la cunoştinţă inculpatului, în prezenţa apărătorului ales, învinuirea şi dreptul de a nu da declaraţii. La data de 30 august 2010, s-a procedat de către procuror la prezentarea materialului de urmărire penală, prilej cu care inculpatul a declarat că este nevinovat.
În cursul judecăţii, inculpatul a beneficiat de asistenţă juridică calificată. în faza de judecată, s-au administrat următoarele mijloace de probă: audierea părţilor, - respectiv a inculpatului S.D. şi a părţii vătămate N.F., ascultarea martorilor V.L., T.L., P.G., S.D.V., Z.V., D.A., H.A., M.M.A., Ş.T., G.C., T.T., Ş.M., înscrisuri în circumstanţiere. Având în vedere probele administrate în cauză în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, prin sentinţa penală nr. 456 din data de 25 noiembrie 2011, pronunţată în dosarul penal nr. 11253/118/2010, îndreptată prin încheierea din 30 octombrie 2012, Tribunalul Constanţa, a hotărât: „Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de partea vătămată, prin apărător. Admite din oficiu sesizarea privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de „purtare abuzivă” prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. în infracţiunea de „cercetare abuzivă” prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen. în baza art. 334 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de „purtare abuzivă” prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. în infracţiunea de „cercetare abuzivă” prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen. în baza art. 266 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. d) C. pen., condamnă pe inculpatul S.D. la pedeapsa de 5 luni închisoare în baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei în baza art. 82 C. pen., stabileşte termen de încercare de 2 (doi) ani şi 5 (cinci) luni, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 (doi) ani în baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. în baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii în baza art. 14 alin. (3) lit. b), art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă N.F. şi obligă inculpatul alături de partea responsabilă civilmente I.P.J. Constanţa către partea civilă la plata sumei de 1000 lei cu titlu de daune morale. Respinge cererea de despăgubiri materiale ca fiind neîntemeiată. în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.”
Instanţa de fond a stabilit următoarea situaţie de fapt şi încadrare juridică a faptelor:
În anul 2008, inculpatul S.D. era agent de poliţie şi îndeplinea funcţia de şef de post la Postul de Politie din comuna Aliman judeţul Constanţa. La data de 30 iulie 2008, în jurul orei 20, acesta s-a deplasat cu un autoturism marca Dacia de culoare albă condus de martorul M.M.A., naşul său de cununie, la domiciliul părţii vătămate N.F. din satul Vlahii şi i-a solicitat acesteia să-l însoţească la sediul postului de poliţie situat în comuna Aliman, pentru a da declaraţie deoarece era acuzată pentru sustragerea sumei de 1000 de lei din locuinţa cetăţeanului M.P., tatăl martorului M.M.A..Deplasarea la postul de poliţie s-a făcut cu autoturismul condus de martorul M.M.A., care apoi s-a întors în satul Vlahii pentru a-l aduce şi pe tatăl său la postul de poliţie întrucât partea vătămată N.F. a negat sustragerea sumei de bani de la M.P., inculpatul S.D. i-a aplicat mai multe lovituri cu bastonul peste mâini, picioare şi spate şi a tras-o de păr. Din certificatul medico-legal, nu rezultă leziuni datorate legării cu cătuşele la mâini, aspect susţinut de partea vătămată, dar neconfirmat de materialul probator. După un timp, martorul M.M.A. a revenit la postul de poliţie fără tatăl său, motivând că problemele acestuia de sănătate nu-i permit deplasarea şi, deşi partea vătămată N.F. susţine că la acel moment era legată cu cătuşele la mâini, acesta nici înainte de a pleca după tatăl său şi nici la revenire nu a confirmat susţinerile părţii vătămate în sensul că în prezenţa acestuia inculpatul i-a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri cu bastonul. Fără a-i solicita vreo declaraţie în legătură cu acuzaţia de furt, inculpatul S.D. i-a permis părţii vătămate să părăsească postul de poliţie. Potrivit declaraţiei, părţii vătămate N.F., în drum spre casă s-a întâlnit mai întâi cu martorul Ş.T. şi apoi cu martorul S.D.V., cărora Ie-a adus la cunoştinţă că fost agresată de inculpat la postul de poliţie pentru a recunoaşte sustragerea unei sume de bani din locuinţa lui M.P..Primul martor se deplasa cu un atelaj, iar cel de-al doilea cu o bicicletă şi partea vătămată i-a rugat s-o ajute să ajungă acasă, arătând că acuza dureri mari în spate. Cei doi martori au confirmat susţinerea părţii vătămate, iar martorul Ş.T. a precizat în declaraţia olografă care se coroborează cu declaraţia părţii vătămate, că a văzut-o pe aceasta ieşind de la postul de poliţie, iar în momentul în care s-au întâlnit a constatat că N.F. plângea şi acuza dureri în cursul cercetării judecătoreşti, martorul Ş.T. a arătat că a văzut-o pe partea vătămată în seara respectivă, se deplasa greoi ţinându-se în zona toracică, plângea şi I-a rugat pe martorul S.D. să o transporte cu bicicleta întrucât îi este greu să se deplaseze singură. La rândul său, martorul S.D. a declarat că s-a întâlnit de două ori cu partea vătămată, prima dată în comuna Aliman, după ce aceasta a ieşit din postul de poliţie şi a doua oară pe drumul dintre această localitate şi satul Vlahii. De fiecare dată, mergea aplecată şi acuza durei în piept, în cursul cercetării judecătoreşti, martorul a mai arătat că în noaptea respectivă partea vătămată i-a spus că a fost lovită în postul de poliţie, nu i-a spus de către cine, dar a doua zi, fiind vecin cu aceasta, i-a adus la cunoştinţă că fusese lovită de inculpatul S.D., fără a-i arăta leziunile, de faţă fiind şi martora V.L., vecină cu aceştia. După ce a părăsit postul de poliţie, conform probelor aflate la dosar, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, partea vătămată a parcurs pe jos drumul de aproximativ 3 km dintre comuna Aliman şi satul Vlahii, deoarece inculpatul S.D. nu şi-a respectat promisiunea făcută acesteia iniţial, de a o aduce acasă cu acelaşi mijloc de transport cu care s-a făcut deplasarea la postul de poliţie. Partea vătămată a susţinut totodată că, în drum spre casă, a fost din nou agresată fizic de inculpatul S.D., care a coborât din autoturismul condus de martorul M.M.A. cu care aceştia se întorceau spre satul Vlahii. Cu această ocazie, inculpatul i-a mai aplicat câteva lovituri cu bastonul şi a ameninţat-o cu moartea dacă nu spune unde sunt banii şi dacă aduce la cunoştinţa vreunei persoane agresiunea exercitată asupra sa. În jurul orei 24:00 – 01:00, după ce a ajuns la domiciliu, partea vătămată N.F. a povestit despre cele întâmplate martorilor P.G., concubinul său şi N.M., mama sa. Despre agresiunea exercitată asupra sa de către inculpat, partea vătămată a povestit şi martorelor T.L. şi V.L. care confirmă că au văzut mai multe echimoze pe spate şi pe ambele mâini, precum şi că din cauza loviturilor primite, N.F. nu s-a putut ridica din pat mai multe zile. În susţinerile sale, partea vătămată a arătat constant că a fost de acord să-l însoţească pe şeful de post pentru a i se lua declaraţie în legătură cu aşa zisa sustragere de la locuinţa lui M.P., dar nu l-a rugat pe inculpat să verifice ce cumpărături făcuse pe zi ci acesta, din proprie iniţiativă s-a informat că şi în seara respectivă achiziţionase un pachet de ţigări tot pe datorie. A mai susţinut partea vătămată că inculpatul a refuzat să-i ia declaraţia şi pentru că nu a spus unde sunt bani lui M. a lovit-o circa 3 ore, a încuiat uşa, a ameninţat-o că o să rămână în post pe timp de noapte, iar la ieşirea din post în jurul orelor 24:30, în faţa restaurantului l-a găsit pe martorul Ş.T. care a văzut că prezenta dificultăţi la deplasare şi acuza dureri. Ulterior, l-a întâlnit pe martorul S.D. căruia i-a relatat ce se întâmplase. Partea vătămată a mai arătat că în cursul aceleaşi nopţi, inculpatul însoţit de martorul M. a ajuns-o din urmă, i-a mai aplicat şi alte lovituri cu bastonul şi a lăsat-o în şanţ. Cu privire la neprezentarea ulterioară la medic şi la serviciul Urgenţă, partea civilă a arătat că a crezut că o să-i treacă fără examinare medicală şi că avea şi buletinul la preschimbat. Iniţial nu a formulat nici o plângere împotriva şefului de post şi doar în momentul când a fost chemată pentru instrumentarea cauzei a formulat plângere. Declaraţiile martorilor şi ale părţii vătămate cu privire la zonele corpului în care aceasta din urmă prezenta urme de violenţă se coroborează cu actul medico-legal nr. l429/T din 08 august 2008, conform căruia N.F. a suferit leziuni pe ambele braţe pe toată lungimea, pe torace posterior şi coapsa stângă, care au putut fi produse prin lovire cu corp dur şi care necesită pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale de la data producerii, respectiv 30 iulie 2008.Ca urmare a leziunilor suferite, la data de 04 august 2008, partea vătămată s-a prezentat la Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa, fiind însoţită de martora Z.V., sora sa iar potrivit fişei medicale nr. 1090 din 04 august 2008, motivul prezentării înscris în fişă îl constituie agresiunea.
Fapta inculpatului S.D., care la data de 30 iulie 2008, în calitate de agent de poliţie a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate N.F., cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale, pentru ca aceasta să recunoască sustragerea unei sume de bani din locuinţa numitului M.P., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „cercetare abuzivă” prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen. fapt pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de „purtare abuzivă” prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. în infracţiunea de „cercetare abuzivă” de art. 266 alin. (2) C. pen.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, partea vătămată constituită şi civilă N.F. şi inculpatul S.D. au declarat recurs.
Apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, a vizat individualizarea pedepsei, nejustificându-se în opinia procurorului reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prevăzută de dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen.
Pentru apelanta parte vătămată N.F., avocatul a criticat încadrarea juridică a faptei, apreciind că există infracţiunea de „tortură”, iar în ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal, a solicitat majorarea daunelor morale.
În apelul său, personal şi prin apărător, inculpatul S.D. a solicitat achitarea, motivând că este nevinovat deoarece nu a lovit-o pe partea vătămată N.F.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, prin prisma criticilor formulate de apelanţi şi din oficiu în limitele art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea, a constatat următoarele:
Conform art. 345 C. proc. pen., instanţa pronunţă condamnarea când constată existenţa faptei, că aceasta constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. Dar potrivit art. 52, art. 66 C. proc. pen., vinovăţia inculpatului trebuie stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul unui proces echitabil, public cu o durată rezonabilă în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 21 Constituţie. Neformulându-se critici cu privire la respectarea drepturilor procesuale, a regulilor de procedură aplicabile în fazele anterioare ale cauzei, însă verificând din oficiu în limitele competenţelor legale aceste aspecte, s-a constatat că inculpatul S.D. a dispus de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, a beneficiat de asistenţă juridică calificată şi a avut efectiv posibilitatea administrării pe parcursul procesului, atât a probelor acuzării - martori, înscrisuri, constatări medico-legale, cât şi a probelor apărării-audierea sa, martori.
Sub aspectul încadrării juridice a faptei, în art. 266 C. pen., legiuitorul a inclus conţinutul a 2 infracţiuni: arestare nelegală şi cercetare abuzivă. Conform art. 266 alin. (2) C. pen., constituie cercetare abuzivă „întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane aflate în curs de cercetare, anchetă penală ori de judecată, pentru obţinerea de declaraţii”.
În ce priveşte subiectul activ al infracţiunii s-a reţinut că cercetarea abuzivă se comite întotdeauna de o persoană care are atribuţii stricte în legătură cu activitatea de cercetare penală, anchetă penală ori judecată.Ca şef al unui post de poliţie comunal, inculpatul S.D. avea atribuţii de cercetare penală conform adresei nr. 28932 din 01 septembrie 2008 a I.P.J. Constanţa (fila 43 din dosarul de urmărire penală). Elementul material al laturii obiective, în cazul „cercetării abuzive” se prezintă printre altele şi sub forma acţiunii de exercitare de violenţe.
Urmarea imediată constă în producerea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, dar poate fi şi materială, constând în producerea unor suferinţe fizice sau morale persoanei cercetată abuziv. În cauză, violenţele exercitate asupra părţii vătămate de către inculpat pentru a o determina să facă declaraţii în legătură cu cercetarea furtului reclamat de un apropiat, violenţe care au adus prejudicii nu numai actul de justiţie, dar şi integrităţii corporale a părţii vătămate producându-i leziuni fizice şi suferinţe morale, s-a reţinut că se circumscriu laturii obiective a faptei prevăzută de art. 266 aii.(2) C. pen. între acţiunile efectuate de către inculpat şi urmările produse-atingerea adusă relaţiilor sociale vizând obţinerea de către anchetatori a declaraţiilor cu respectarea legii şi îndeosebi a dreptului la apărare, precum şi suferinţele părţii vătămate, s-a reţinut că este evidentă legătura de cauzalitate.
În ce priveşte latura subiectivă, s-a reţinut că forma de vinovăţie este intenţia directă sau indirectă. Ori, în condiţiile în care de la început acţiunea de conducere a părţii vătămate la postul de poliţie a fost forţată, inculpatul exercitând asupra acesteia de la violenţe psihice până ia cele fizice, a acţionat cel puţin cu intenţie indirectă prevăzută rezultatul acţiunilor sale chiar dacă nu l-a urmărit.
Prin urmare, fiind realizate ambele laturi, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „cercetare abuzivă” prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen.
Fapta de „tortură” susceptibilă de a fi pedepsită conform art. 2671 C. pen. presupune un minimum de gravitate stabilit în raport de durata tratamentelor şi efectele psihice sau psihologice asupra victimei. Criteriile sunt indicate şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare C.E.D.O.) cauza P. contra României s.a. Prin hotărârea din 12 octombrie 2004 pronunţată în cauza B. contra României, C.E.D.O. reţine „în ceea ce priveşte aprecierea gravităţii relelor tratamente, Curtea, aminteşte că aceasta este relativă prin natura sa;ea depinde de un ansamblu de împrejurări specifice speţei, cum ar fi durata tratamentului sau efectele sale psihice ori psihologice şi, în unele cazuri, de sexul,vârsta şi starea de sănătate a victimei. Atunci când o persoană este lipsită de libertate, folosirea forţei fizice, în condiţiile în care aceasta nu este determinată de comportamentul persoanei, aduce atingere demnităţii umane şi constituie, în principiu, o încălcare a dreptului garantat de art. 3 din Convenţie (Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale)”.Cum, partea vătămată nu era reţinută, violenţele au fost exercitate de inculpat într-un interval de timp scurt, fără intensitate, leziunile produse părţii vătămate fiind superficiale raportat la numărul de 8-9 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, nu s-a putut susţine că partea vătămată a fost supusă unor tratamente inumane grave, de natură să-i provoace suferinţe fizice ori psihice acute, de durată, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 2671 C. pen.
Referitor la individualizarea pedepsei, potrivit criteriilor prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), printre care şi pericolul social concret sporit în cauză al faptei dat de modul de săvârşire, starea de pericol pentru siguranţa cetăţenilor şi încrederea acestora în organele de anchetă penală parte a sistemului judiciar, leziunile fizice produse părţii vătămate, pedeapsa de 5 luni închisoare s-a apreciat că este insuficientă să asigure reeducarea inculpatului, să răspundă sentimentelor opiniei publice de indignare, frustrare, insecuritate.
De altfel, în condiţiile în care inculpatul a fost sancţionat disciplinar în 2 rânduri, nici până în prezent nu a înţeles că întreaga procedură aplicată părţii vătămate nu a fost legală, s-a apreciat că nu este justificată aplicarea vreunei circumstanţe atenuante conform art. 74 C. pen. în consecinţă, critica formulată de către procuror şi partea vătămată cu privire la individualizarea pedepsei s-a reţinut că este întemeiată cu referire la cuantumul pedepsei.
Dacă se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate, înlăturând dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen., circumstanţele personale ale inculpatului-are un copil minor în întreţinere, nu are antecedente penale -, crează convingerea că reeducarea acestuia se poate realiza fără executare, prin aplicarea art. 81 C. pen. Infracţiunea comisă de inculpat producând şi un rezultat concretizat în leziunile prezentate de partea vătămată, conform art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., acţiunea civilă a fost exercitată în cauză de către apelanta parte civilă N.F. alăturat acţiunii penale, formulând pretenţii în sumă de 150.000 lei. Potrivit dispoziţiilor art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., naşterea atât a dreptului persoanei civile de a cere repararea prejudiciului cât şi, corelativ, a obligaţiei autorului faptei ilicite (infracţiunii) de a-l repara, presupune în mod necesar existenţa unui prejudiciu. Alăturată acţiunii penale, acţiunea civilă are ca scop repararea prejudiciilor generate prin infracţiune părţii constituită parte civilă. Partea civilă N.F. a suferit un prejudiciu moral şi pentru care este îndreptăţită la o reparaţie echitabilă însă, raportat la durerea suferită din cauza violenţelor exercitate de către inculpat, a traumei psihice provocată de comportamentul nedemn al inculpatului, suma de 1000 lei cu titlu de daune morale (determinată de către instanţa de fond) s-a apreciat că este insuficientă să compenseze prejudiciul moral produs părţii civile, impunându-se majorarea cuantumului acesteia la suma de 10.000 lei pentru a asigura o reparaţie echitabilă a suferinţelor produse acesteia.
Prin urmare, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, şi partea civilă N.F. au fost admise şi, desfiinţată hotărârea atacată, s-a majorat cuantumul pedepsei şi, pe cale de consecinţă, termenul de încercare, precum şi cuantumul daunelor morale de la 1.000 lei la 10.000 lei. S-au menţinut dispoziţiile sentinţei apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
Pentru considerentele anterior expuse, criticile susţinute de apelantul inculpat fiind apreciate ca nefondate, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins apelul acestuia, şi conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., art. 193 C. proc. pen., apelantul inculpat a fost obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat şi la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către partea civilă.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal, partea vătămată constituită şi civilă N.F. şi inculpatul S.D. au declarat recurs.
Recurenta parte civilă N.F., nu şi-a motivat recursul, iar, inculpatul S.D. a solicitat achitarea motivând că este nevinovat deoarece nu a lovit-o pe partea vătămată N.F.
Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 pct. 18 şi 172 C. proc. pen., înalta Curte, va respinge recursurile ca nefondate,pentru următoarele considerente:
Astfel, corect au reţinut instanţa de fond şi instanţa de apel, incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 345 C. proc. pen., potrivit cărora, instanţa pronunţă condamnarea când constată existenţa faptei, că aceasta constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat; iar potrivit art. 52, art. 66 C. proc. pen., vinovăţia inculpatului este stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul unui proces echitabil, public cu o durată rezonabilă în sensul art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 21 Constituţie.
Pe baza probelor administrate în condiţii de legalitate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti la fond, precum şi în apel, a rezultat în fapt şi în drept, că la data de 30 iulie 2008, sesizat de către M.P. cu privire la sustragerea unei sume de bani din locuinţă, inculpatul S.D. a condus-o, în calitate de agent de poliţie-şeful postului de poliţie Aliman, cu autoturismul martorului M.M.A. (fiul păgubaşului), la sediul postului de poliţie, pe partea vătămată N.F. asupra căreia a exercitat acte de violenţă prin lovirea cu bastonul de cauciuc, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale, pentru a recunoaşte presupusul furt. în acest sens, sunt declaraţiile părţii vătămate care se coroborează cu declaraţiile inculpatului şi ale martorului M.M.A. care au arătat că au condus-o pe partea vătămată de la locuinţa sa la postul de poliţie pentru a da relaţii în legătură cu acuzaţia de sustragere;declaraţiile martorilor H.N. şi D.A. care au declarat că au văzut că partea vătămată era audiată de către inculpat într-un birou declaraţiile martorilor Ş.T., S.D.V., P.G., care s-au întâlnit cu partea vătămată când se deplasa spre casă şi acuza lovirea de către inculpat la sediul postului de poliţie declaraţiile martorelor V.L. şi Z.V. care au văzut leziunile prezentate de partea vătămată şi au aflat că din cauza acestora, partea vătămată a stat la pat câteva zile; actele medicale, respectiv certificatul medico-legal nr. l429/T din 08 august 2008 şi raportul de expertiză medico-legală nr. 251/A1 agresiuni/2012 din 18 septembrie 2012 potrivit cărora partea vătămată N.F. a suferit leziuni pe ambele antebraţe, pe faţa dorsală a toracelui şi coapsa stângă, care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure (lovire activă), pot data din 30 iulie 2008 şi au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale pentru vindecare de la data producerii.
Faţă de probele susmenţionate, Înalta Curte reţine că, inculpatul nu a reuşit să răstoarne temeinicia acuzaţiilor, apărarea sa fiind nesusţinută de vreo probă sau argumente logice. De altfel, aceleaşi apărări, inculpatul Ie-a formulat şi în faţa instanţelor inferioare, însă fără a fi însoţite de probe, ci doar de susţinerile sale. în plus, pe lângă probele care dovedesc exercitarea violenţelor de către inculpat, instanţa de apel a avut în vedere şi cadrul complet ilegal în care a acţionat inculpatul, în sensul că s-a implicat şi s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate însoţit de martorul M.M.A. cu care era în relaţii apropiate, fiind explicabilă „poziţia cooperantă a părţii vătămate de a-i însoţi la postul de poliţie" singură, fără avocat nu numai că nu i-a adus la cunoştinţă părţii vătămate drepturile pe care le avea, dar nici nu s-a asigurat că le ştia sau să solicite prezenţa unui coleg ori a unui martor obiectiv care să asiste la discuţii nu a indicat calitatea în care a fost invitată şi condusă partea vătămată la poliţie; ulterior, nu a luat minimum de măsuri pentru ca partea vătămată să se deplaseze în condiţii de securitate la domiciliu mai ales că, potrivit declaraţiilor martorilor Ş.T., S.D.V., reclama dureri declaraţiile martorilor H.N. şi D.A. care au demonstrat prezenţa părţii vătămate şi a inculpatului la post, că atâta timp cât au observat ei nu s-au exercitat violenţe, aceştia nefiind însă prezenţi permanent la derularea incidentului, neconfirmând în totalitate susţinerea apărării deoarece nu erau în acelaşi spaţiu cu părţile, şi nu există date certe că au asistat de la început până la sfârşitul întâlnirii dintre aceştia.
Astfel, din întreg materialul probator administrat în cauză, rezultă fără dubiu că inculpatul a săvârşit cu vinovăţie fapta de cercetare abuzivă, în calitate de şef al unui post de poliţie comunal, inculpatul S.D. avea atribuţii de cercetare penală conform adresei nr. 28932 din 01 septembrie 2008 a I.P.J. Constanţa (fila 43 din dosarul de urmărire penală), fapta fiind săvârşită sub forma exercitării de violenţe asupra părţii vătămate. În speţa de faţă, având în vedere violenţele exercitate asupra părţii vătămate de către inculpat pentru a o determina să facă declaraţii în legătură cu cercetarea furtului reclamat de un apropiat, violenţe care au adus prejudicii nu numai actului de justiţie, dar şi integrităţii corporale a părţii vătămate producându-i leziuni fizice şi suferinţe morale, se constată că în mod corect s-a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen.
Între acţiunile efectuate de către inculpat şi urmările produse-atingerea adusă relaţiilor sociale vizând obţinerea de către anchetatori a declaraţiilor cu nerespectarea legii şi îndeosebi a dreptului la apărare, precum şi suferinţele părţii vătămate, există legătura de cauzalitate.
Referitor la individualizarea pedepsei, având în vedere criteriile prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) printre care şi pericolul social concret sporit în cauză al faptei dat de modul de săvârşire a acesteia, starea de pericol pentru siguranţa cetăţenilor şi încrederea acestora în organele de anchetă penală, parte a sistemului judiciar, leziunile fizice produse părţii vătămate, se apreciază că pedeapsa de 1 an închisoare este suficientă să asigure reeducarea inculpatului, să răspundă sentimentelor opiniei publice de indignare, frustrare, insecuritate.
De asemenea, Înalta Curte, reţine că partea civilă N.F. a suferit un prejudiciu moral, pentru care este îndreptăţită la o reparaţie echitabilă. Raportat şi la durerea suferită din cauza violenţelor exercitate de către inculpat, a traumei psihice provocată de comportamentul nedemn al inculpatului, suma de 10.000 lei a fost corect evaluată de către instanţa de apel neimpunându-se majorarea acesteia.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate, recursurile formulate de către partea civilă N.F. şi inculpatul S.D. împotriva deciziei penale nr. 131/P din 15 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă N.F. şi inculpatul S.D. împotriva deciziei penale nr. 131/P din 15 octombrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Anunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 715/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 871/2013. Penal → |
|---|
