ICCJ. Decizia nr. 718/2013. Penal

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 718/2013

Dosar nr. 78038/3/2011

Şedinţa publică din 27 februarie 2013

Asupra recursurilor de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 83 din 02 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.V. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.V. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. în baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate, în final, inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, s-a dispus suspendarea şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului I.V. de sub puterea MAP nr. 295/UP din 06 noiembrie 2011.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului I.V. reţinerea şi arestarea preventivă din data de 05 noiembrie 2011 lăzi.

II. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 320 ind.1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.V.R. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, s-a dispus suspendarea şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului C.V.R. de sub puterea MAP nr. 294/ UP din 06 noiembrie 2011.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C.V.R. reţinerea şi arestarea preventivă din data de 05 noiembrie 2011 lăzi.

III. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata T.A.E. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. în baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii. în baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

IV. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 80 C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.L. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, s-a dispus suspendarea şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului T.L. de sub puterea MAP nr. 296/UP din 06 noiembrie 2011.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului T.L. reţinerea şi arestarea preventivă din data de 05 noiembrie 2011 lăzi.

V. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M.D. la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele două pedepse aplicate, în final, inculpatul I.M.D. execută pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., I s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii. în baza art. 359 C. proc. pen., I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului I.M.D. de sub puterea MAP nr. 292/ UP din 06 noiembrie 2011.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului I.M.D. reţinerea şi arestarea preventivă din data de 05 noiembrie 2011 lăzi.

VI. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 80 C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.C. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1439/ F din 29 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1921 din 25 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cumulează această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta, în final inculpatul S.C. execută pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului S.C..

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului S.C. reţinerea din data de 21 noiembrie 2011 la zi.

VII. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 80 C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata S.I. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1439/ F din 29 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1921 din 25 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cumulează această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta, în final inculpata S.I. execută pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatei S.I.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei S.I. reţinerea din data de 05 noiembrie 2011 la zi şi de la 03 aprilie 2007 la 30 octombrie 2007 (conform sentinţei penale nr. 1439/2007) şi 24 de ore la 30 ianuarie 2007.

VIII. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 80 C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata S.M. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 864 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1439/ F din 29 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1921 din 25 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cumulează această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta, în final inculpata S.M. execută pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 80 C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata S.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 864 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1439/ F din 29 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1921 din 25 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cumulează această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta, în final inculpata S.M. execută pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate, urmând ca inculpata S.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani şi 6 luni închisoare. în baza art. 35 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatei S.M.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei S.M. reţinerea din data de 21 noiembrie 2011 la zi.

IX. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 80 C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul O.E. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului O.E.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului O.E. reţinerea şi arestarea preventivă din data de 31 ianuarie 2012 la zi.

În baza art. 118 lit. f) C. pen., art. 17 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii a: 4,03 grame de pulbere care conţine Heroină, Cofeină şi Dextrometorfan rămasă după analiza probelor de laborator depusă la Camera de Corpuri delicte a I.G.P.R. dovadă din 07 septembrie 2011; 2,68 grame de pulbere care conţine Heroină, Cafeina şi Paracetamol rămasă după analiza probelor de laborator depusă la Camera de Corpuri delicte a I.G.P.R. dovadă din 07 septembrie 2011; 2,60 grame de pulbere care conţine Heroină, Cafeina şi Paracetamol rămasă după analiza probelor de laborator depusă la Camera de Corpuri delicte a I.G.P.R. dovadă din 07 septembrie 2011; 4,35 grame de pulbere care conţine Midazolam rămasă după analiza probelor de laborator depusă la Camera de Corpuri delicte a I.G.P.R. dovadă din 11 octombrie 2011; 3,53 grame de pulbere care conţine Heroină rămasă după analiza probelor de laborator depusă la Camera de Corpuri delicte a I.G.P.R. dovadă din 11 octombrie 2011; 0,32 grame de pulbere ce conţine Heroină, Paracetamol şi Cafeina rămasă după analiza probelor de laborator depusă la Camera de Corpuri delicte a I.G.P.R. dovadă din 13 octombrie 2011; 2,50 grame de pulbere ce conţine Heroină, Cafeina şi Griseofulvin rămasă după analiza probelor de laborator depusă la Camera de Corpuri delicte a I.G.P.R. dovadă din 16 decembrie 2011.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea sumei de 117 lei, avansată de stat, de la inculpatul I.V. (pentru dozele de heroină vândute de acesta colaboratorului V.P. - nume de cod cu sumele de 57 lei şi 60 lei); 850 lei de la inculpata T.A.E. (pentru doza vândută colaboratorului I.I. – nume de cod, cu suma de 850 lei); 120 lei de la inculpatul C.V.R. (pentru dozele de heroină vândute de acesta colaboratorului V.P. - nume de cod); 850 lei de la inculpata S.I. (pentru doza vândută colaboratorului I.I. - nume de cod); 1.750 lei de la inculpata S.M. (pentru dozele vândute cu sumele de 850 lei şi 900 lei colaboratorului I.I. - nume de cod); 60 lei de la inculpatul M.M.D. (pentru doza vândută colaboratorului I.I. - nume de cod); 950 lei de la inculpatul S.C. (pentru doza vândută colaboratorului M.G. - nume de cod).

În baza art. 357 alin. (2) lit. e) Cod proc pen, s-a dispus restituirea către inculpata T.A.E. a sumei de 3.800 lei - consemnată la C.E.C.B. - unitatea Victoria (recipisă de consemnare din 09 decembrie 2011 şi chitanţa din 09 decembrie 2011) şi a sumei de 100 euro depusă la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. dovada din 09 decembrie 2011.

A fost obligat fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de 3.500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 1338/D/P/2011 din 28 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - serviciul teritorial Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor :

- I.V. zis „V. de la moldoveni”, cercetat în stare de arest preventiv, pentru infracţiunile de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- C.V.R. zis „C.” cercetat în stare de arest preventiv pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- T.A.E., cercetată în stare de libertate pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 ;

- S.I. zisă „N.”, cercetată în stare de arest preventiv pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.;

- S.M., cercetată în stare de arest preventiv pentru infracţiunile de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- I.M.D. zis „T.”, cercetat în stare de arest preventiv, pentru infracţiunile de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi deţinere de droguri de mare risc, prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- S.C. zis „C.” sau „C.”, cercetat în stare de arest preventiv pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- O.E. cercetat în lipsă pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);

- T.L. zis „L.”, cercetat în stare de arest preventiv pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- R.D., cercetat în stare de libertate pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000;

- I.F., cercetată în stare de libertate, pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000;

- I.C. zis „C.” cercetat în stare de libertate, pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000;

- R.I. zis „O.” cercetat în stare de libertate pentru infracţiunea de complicitate la trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a reţinut că heroina (diacetilmorfina) face parte din Tabelul Anexă I din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi toate cantităţile confiscate au fost consumate în procesul analizelor de laborator, iar acţiunile descrise mai jos, au fost înregistrate pe suport optic, autorizate de Tribunalul Bucureşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut situaţia de fapt bazată mijloacele de probă administrate în cauză: proces-verbal de sesizare din oficiu; procese - verbale de constatare; procese - verbale de percheziţii corporale; proces - verbal de percheziţiei domiciliare; declaraţii martori asistenţi M.V. şi M.I.; rapoarte de constatare tehnico - ştiinţifică din 20 iulie 2011, 19 august 2011, 30 august 2011, 14 septembrie 2011, 17 august 2011, 05 octombrie 2011, 03 octombrie 2011, 14 octombrie 2011, şi 16 noiembrie 2011; dovezi din 07 septembrie 2011, 11 octombrie 2011, 13 octombrie 2011, 16 decembrie 2011; procese-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire „I.G.”; procese-verbale de redare a imaginilor video şi a convorbirilor audio video; procese verbale de consemnare a declaraţiilor colaboratorilor „V.P.”, „I.I.” şi „M.G.”; 1 CD marca E., inscripţionat 1338/D/P/2011, 255400 cu înregistrările audio video autorizate de Tribunalul Bucureşti, reţinându-se, în fapt următoarele:

1. La data de 12 iulie 2011, în jurul orei 18.00, colaboratorul „V.P.”- nume de cod, s-a prezentat la sediul organelor de poliţie din cadrul Serviciului Antidrog - Biroul sector 5 unde a fost percheziţionat corporal, asupra sa negăsindu-se substanţe interzise la deţinere apoi i s-a înmânat suma de 57 lei pentru cumpărarea unei doze de heroină de la inculpatul I.V. zis „V. de la moldoveni”. Lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog - Biroul Sector 5 au format un dispozitiv de supraveghere în zona străzii Iacob Andrei sector 5, în apropierea blocului unde locuieşte inculpatul, iar colaboratorul „V.P.” s-a deplasat sub supravegherea investigatorului pe strada Iacob Andrei sector 5 până în dreptul blocului cu numărul X unde, în scara X, a intrat.

Colaboratorul a urcat la etajul X, a intrat în apartamentul X unde l-a întâlnit pe inculpatul I.V. zis „V. de la Moldoveni” căruia i-a cerut o doză de heroină. Colaboratorul „V.P.”- nume de cod, i-a dat suma de 57 de lei, iar inculpatul i-a dat o doză de heroină pe care a luat-o şi apoi a părăsit locuinţa respectivă. Colaboratorul „V.P.” - nume de cod a predat investigatorului doza de heroină cumpărată de la inculpatul I.V. zis „V. de la Moldoveni”, doză pe care acesta a introdus-o într-un plic care a fost sigilat cu sigiliu tip MAI nr. 41818. Colaboratorul „V.P.”- nume de cod a fost percheziţionat din nou, asupra sa nu s-au găsit substanţe interzise de lege la deţinere ori alte bunuri care să intereseze cauza. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 20 iulie 2011 a concluzionat că proba constând într-o punguţă din material plastic de culoare albă conţine 0,11 grame Heroină, Cafeina şi Paracetamol, iar heroina (diacetilmorfina) face parte din Tabelul Anexă I din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

2. La data de 13 iulie 2011, în jurul orei 19.00, colaboratorul „V.P.”- nume de cod, s-a prezentat la sediul organelor de poliţie din cadrul Serviciului Antidrog - Biroul sector 5 unde a fost percheziţionat corporal, asupra sa negăsindu-se substanţe interzise la deţinere apoi i s-a înmânat suma de 60 lei pentru cumpărarea unei doze de heroină de la inculpatul I.V. zis „V. de la Moldoveni”. Lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog - Biroul Sector 5 au format un dispozitiv de supraveghere în zona străzii Iacob Andrei sector 5, în apropierea blocului unde locuieşte inculpatul, iar colaboratorul „V.P.” s-a deplasat sub supravegherea investigatorului pe strada Iacob Andrei sector 5 până în dreptul blocului cu numărul x unde, în scara x, a intrat. Colaboratorul a urcat la etajul x şi a intrat în apartamentul x unde l-a întâlnit pe inculpatul I.V. zis „V. de la Moldoveni” căruia i-a cerut o doză de heroină. Colaboratorul „V.P.”- nume de cod, i-a dat suma de 60 de lei, iar inculpatul i-a dat o doză de heroină pe care a luat-o şi apoi a părăsit locuinţa respectivă. Colaboratorul „V.P.” a predat investigatorului doza de heroină cumpărată de la inculpatul I.V. zis „V. de la Moldoveni”, doză care a fost pusă într-un plic şi sigilat, după care a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

Colaboratorul „V.P.”- nume de cod a fost percheziţionat din nou, asupra sa nu s-au găsit substanţe interzise de lege la deţinere ori alte bunuri care să intereseze cauza. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 20 iulie 2011 a concluzionat că proba constând într-o punguţă din material plastic de culoare albă conţine 0,13 grame Heroină, Cafeina şi Paracetamol.

3. La data de 05 august 2011, în jurul orei 18.30, colaboratorul „V.P.”- nume de cod, s-a prezentat la sediul organelor de poliţie din cadrul Serviciului Antidrog - Biroul sector 5 unde a fost percheziţionat corporal, asupra sa negăsindu-se substanţe interzise la deţinere apoi i s-a înmânat suma de 60 lei pentru cumpărarea a două doze de heroină de la inculpaţi. Lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog - Biroul Sector 5 au format un dispozitiv de supraveghere în zona străzii Radu Constantin sector 5, iar în jurul orei 19.30, colaboratorul „V.P.” s-a deplasat sub supravegherea investigatorului pe strada Radu Constantin sector 5 până în apropierea blocului x, unde în scara x, a intrat şi s-a întâlnit cu inculpatul C.V.R. zis „C.”. l-a cerut acestuia două doze de heroină dându-i suma de 60 lei, iar inculpatul C.V.R. i-a dat dozele de heroină cerute; după încheierea tranzacţiei, colaboratorul a plecat şi a predat investigatorului dozele de heroină pe care acesta Ie-a introdus într-un plic care a fost sigilat cu sigiliu tip MAI nr. 41818. Colaboratorul „V.P.”- nume de cod a fost percheziţionat din nou, asupra sa nu s-au găsit substanţe interzise de lege la deţinere ori alte bunuri care să intereseze cauza.

4. La data de 09 august 2011, în jurul orei 18.00, colaboratorul „V.P.”- nume de cod, s-a prezentat la sediul organelor de poliţie din cadrul Serviciului Antidrog - Biroul sector 5 unde a fost percheziţionat corporal, asupra sa negăsindu-se substanţe interzise la deţinere apoi i s-a înmânat suma de 60 lei pentru cumpărarea a două doze de heroină de la inculpaţi. Lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog - Biroul Sector 5 au format un dispozitiv de supraveghere în zona străzii Radu Constantin sector 5 iar în jurul orei 19.30, colaboratorul „V.P.” s-a deplasat sub supravegherea investigatorului pe strada Radu Constantin sector 5 până în apropierea blocului x, unde în scara x, a intrat şi s-a întâlnit cu inculpatul C.V.R. zis „C.”.l-a cerut acestuia două doze de heroină dându-i suma de 60 lei, iar inculpatul C.V.R. i-a dat dozele de heroină. După încheierea tranzacţiei, colaboratorul „V.P.”- nume de cod a plecat şi a predat investigatorului doza de heroină pe care acesta a introdus-o într-un plic care a fost sigilat cu sigiliu tip MAI nr. 41818 .Colaboratorul „V.P.” - nume de cod a fost percheziţionat din nou, asupra sa nu s-au găsit substanţe interzise de lege la deţinere ori alte bunuri care să intereseze cauza. Raportul de constatare tehnico - ştiinţifică din 19 august 2011 a concluzionat că proba constând în două punguţe din material plastic de culoare albă conţine 0,13 grame Heroină, Cafeina şi Paracetamol.

5. La data de 08 august 2011, în jurul orei 17.30, colaboratorul „I.I.” - nume de cod, s-a prezentat la sediul organelor de poliţie din cadrul Serviciului Antidrog - Biroul sector 5 unde a fost percheziţionat corporal, asupra sa negăsindu-se substanţe interzise la deţinere apoi i s-a înmânat suma de 850 lei pentru cumpărarea unei cantităţi mai mari de heroină de la persoanele denunţate. Lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog - Biroul Sector 5 au format un dispozitiv de supraveghere în zona străzii Radu Constantin sector 5, iar colaboratorul „I.I.” s-a deplasat sub supravegherea investigatorului pe strada Radu Constantin sector 5 până în dreptul blocului cu numărul X unde s-a întâlnit cu inculpata T.A.E. Colaboratorul i-a spus acesteia că vrea 5 grame de heroină dar aceasta i-a răspuns că îi va da mai târziu. După circa 10 minute, inculpata T.A.E. I-a contactat telefonic pe colaboratorul „I.I.”, care aştepta în apropiere fără a lua contact cu nimeni, şi i-a spus că poate veni. Colaboratorul „I.I.”- nume de cod s-a întâlnit din nou, în faţa blocului x, cu inculpata T.A.E. care, după ce a luat banii 850 lei, i-a înmânat colaboratorului o punguţă mai mare care conţinea o substanţă pulverulentă de culoare maronie.

După încheierea tranzacţiei, colaboratorul „I.I.”- nume de cod a părăsit zona şi s-a întâlnit cu investigatorul „I.G.”- nume de cod căruia i-a predat punguţa cu heroină cumpărată de la inculpata T.A.E., doză pe care acesta a introdus-o într-un plic care a fost sigilat cu sigiliu tip MAI nr. 41818.Colaboratorul „I.I.”- nume de cod a fost percheziţionat din nou, asupra sa nu s-au găsit substanţe interzise de lege la deţinere ori alte bunuri care să intereseze cauza. Raportul de constatare tehnico - ştiinţifică din 19 august 2011 a concluzionat că proba constând într-o punguţă din material plastic de culoare albă conţine 4,15 grame Heroină, Cafeina şi Dextrometorfan. Cantitatea de 4,03 grame de pulbere care conţine Heroină, Cafeina şi Dextrometorfan rămasă după analiza probelor de laborator a fost depusă la Camera de Corpuri delicte a I.G.P.R. dovadă din 07 septembrie 2011”.

6. La data de 23 august 2011, în jurul orei 16.30, colaboratorul „I.I.” - nume de cod, s-a prezentat la sediul organelor de poliţie din cadrul Serviciului Antidrog - Biroul sector 5 unde a fost percheziţionat corporal, asupra sa negăsindu-se substanţe interzise la deţinere apoi i s-a înmânat suma de 850 lei pentru cumpărarea unei cantităţi mai mari de heroină de la persoanele denunţate. Lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog - Biroul Sector 5 au format un dispozitiv de supraveghere în zona străzii Radu Constantin sector 5, iar colaboratorul „I.I.” s-a deplasat sub supravegherea investigatorului pe strada Radu Constantin sector 5 până în dreptul blocului cu numărul 24 unde s-a întâlnit cu inculpata S.I. zisă „N.”. Colaboratorul i-a spus acesteia că vrea 5 grame de heroină iar aceasta l-a invitat în apartamentul ei. Aici, colaboratorul „I.I.” i-a dat suma de 850 lei, iar inculpata S.I. zisă „N.” a ieşit din apartamentul situat la parter şi s-a întors la scurt timp dându-i colaboratorului o punguţă cu o substanţă pulverulentă de culoare maronie. După încheierea tranzacţiei, colaboratorul „I.I.”- nume de cod a părăsit zona şi s-a întâlnit cu investigatorul „I.G.”- nume de cod căruia i-a predat punguţa cu heroină cumpărată de la inculpata S.I. zisă „N.”, doză pe care acesta a introdus-o într-un plic care a fost sigilat cu sigiliu tip MAI nr. 41818.Colaboratorul „I.I.”- nume de cod a fost percheziţionat din nou, asupra sa nu s-au găsit substanţe interzise de lege la deţinere ori alte bunuri care să intereseze cauza.

Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 30 august 2011 a concluzionat că proba constând într-o punguţă din material plastic de culoare albă conţine 3,21 grame Heroină, Cafeina şi Paracetamol. Cantitatea de 2,68 grame de pulbere care conţine Heroină, Cafeina şi Paracetamol rămasă după analiza probelor de laborator a fost depusă la Camera de Corpuri delicte a I.G.P.R. dovadă din 07 septembrie 2011”.

7. La data de 25 august 2011, în jurul orei 16.30, colaboratorul „I.I.” - nume de cod, s-a prezentat la sediul organelor de poliţie din cadrul Serviciului Antidrog - Biroul sector 5 unde a fost percheziţionat corporal, asupra sa negăsindu-se substanţe interzise la deţinere apoi i s-a înmânat suma de 850 lei pentru cumpărarea unei cantităţi mai mari de heroină de la persoanele denunţate. Lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog - Biroul Sector 5 au format un dispozitiv de supraveghere în zona străzii Radu Constantin sector 5, iar colaboratorul „I.I.” s-a deplasat sub supravegherea investigatorului pe strada Radu Constantin sector 5 până în dreptul blocului cu numărul 24, a intrat în scara acestui bloc, a ciocănit la uşa apartamentului situat la parter, prima pe dreapta. În apartament, se afla inculpata S.M. şi încă o persoană necunoscută, colaboratorul „I.I.”- nume de cod i-a dat inculpatei suma de 850 lei, aceasta i-a spus colaboratorului să lase banii pe noptieră şi să aştepte afară. După circa 5 minute, colaboratorul „I.I.” a intrat din nou în apartamentul inculpatei iar aceasta i-a înmânat o punguţă cu o substanţă pulverulentă de culoare maronie. După încheierea tranzacţiei, colaboratorul „I.I.”- nume de cod a părăsit zona şi s-a întâlnit cu investigatorul „I.G.”- nume de cod căruia i-a predat punguţa cu heroină cumpărată de la inculpata S.M., doză pe care acesta a introdus-o într-un plic care a fost sigilat cu sigiliu tip MAI nr. 41818. Colaboratorul „I.I.”- nume de cod a fost percheziţionat din nou, asupra sa nu s-au găsit substanţe interzise de lege la deţinere ori alte bunuri care să intereseze cauza. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 30 august 2011 a concluzionat că proba constând într-o punguţă din material plastic de culoare albă conţine 3,38 grame Heroină, Cofeină şi Paracetamol. Cantitatea de 2,60 grame de pulbere care conţine Heroină, Cafeina şi Paracetamol rămasă după analiza probelor de laborator a fost depusă la Camera de Corpuri delicte a I.G.P.R. dovadă din 07 septembrie 2011”.

8. La data de 03 septembrie 2011, în jurul orei 14.00, colaboratorul „I.I.” - nume de cod, s-a prezentat la sediul organelor de poliţie din cadrul Serviciului Antidrog - Biroul sector 5 unde a fost percheziţionat corporal, asupra sa negăsindu-se substanţe interzise la deţinere apoi i s-a înmânat suma de 900 lei pentru cumpărarea unei cantităţi mai mari de heroină de la persoanele denunţate. Lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog - Biroul Sector 5 au format un dispozitiv de supraveghere în zona străzii Radu Constantin sector 5, iar colaboratorul „I.I.” s-a deplasat sub supravegherea investigatorului pe strada Radu Constantin sector 5 până în dreptul blocului cu numărul x vis-a-vis de blocul y, unde s-a întâlnit cu inculpata S.M., colaboratorul „I.I.”- nume de cod, i-a dat inculpatei suma de 900 lei, aceasta i-a spus colaboratorului să aştepte şi a intrat în scara blocului y unde locuieşte. La scurt timp, inculpata s-a întors şi i-a dat colaboratorului „I.I.” o punguţă cu o substanţă pulverulentă de culoare maronie. După încheierea tranzacţiei, colaboratorul „I.I.”- nume de cod a părăsit zona şi s-a întâlnit cu investigatorul „I.G.”- nume de cod căruia i-a predat punguţa cu heroină cumpărată de la inculpata S.M., doză pe care acesta a introdus-o într-un plic care a fost sigilat cu sigiliu tip MAI nr. 41818. Colaboratorul „I.I.”- nume de cod a fost percheziţionat din nou, asupra sa nu s-au găsit substanţe interzise de lege la deţinere ori alte bunuri care să intereseze cauza. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 14 septembrie 2011 a concluzionat că proba constând într-o punguţă din material plastic de culoare albă conţine 4,67 grame Midazolam, ce face parte din Tabelul Anexă III din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Cantitatea de 4,35 grame de pulbere care conţine Midazolam rămasă după analiza probelor de laborator a fost depusă la Camera de Corpuri delicte a I.G.P.R. dovadă din 11 octombrie 2011”.

9. La data de 25 august 2011, în jurul orei 18.00, colaboratorul „I.I.” - nume de cod, s-a prezentat la sediul organelor de poliţie din cadrul Serviciului Antidrog - Biroul sector 5 unde a fost percheziţionat corporal, asupra sa negăsindu-se substanţe interzise la deţinere apoi i s-a înmânat suma de 60 lei pentru cumpărarea unei cantităţi de heroină de la persoanele denunţate. Lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog - Biroul Sector 5 au format un dispozitiv de supraveghere în zona străzii Radu Constantin sector 5, iar colaboratorul „I.I.” s-a deplasat sub supravegherea investigatorului pe strada Radu Constantin sector 5 până în dreptul blocului cu numărul x, unde s-a întâlnit cu inculpatul I.M.D. zis „T.” împreună cu care a intrat, apoi, în apartamentul acestuia din urmă. În interiorul apartamentului se afla învinuita I.F., mama inculpatului I.M.D. şi inculpatul C.V.R. zis „C.”.Colaboratorul „I.I.” i-a dat suma de 60 lei inculpatului I.M.D. după care acesta a părăsit apartamentul întorcându-se la scurt timp şi dându-i colaboratorului „I.I.” două punguţe mici în care se afla o substanţă pulverulentă de culoare maronie. După încheierea tranzacţiei, colaboratorul „I.I.”- nume de cod a părăsit zona şi s-a întâlnit cu investigatorul „I.G.”- nume de cod căruia i-a predat punguţele cu heroină cumpărate de la inculpatul I.M.D., doze pe care acesta a introdus-o într-un plic care a fost sigilat cu sigiliu tip MAI nr. 41818. Colaboratorul „I.I.”- nume de cod a fost percheziţionat din nou, asupra sa nu s-au găsit substanţe interzise de lege la deţinere ori alte bunuri care să intereseze cauza. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 30 august 2011 a concluzionat că proba conţine 0,08 grame Heroină.

10. La data de 08 august 2011, lucrători de poliţie din cadrul Serviciului Antidrog al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti I-au depistat pe str. Radu Constantin, în scara x a blocului x pe inculpatul I.M.D. zis „T.” având asupra sa o punguţă din material plastic de culoare albă care conţinea, pentru consum propriu, o substanţă pulverulentă de culoare maronie ce părea a fi heroină. La apariţia organelor de poliţie, inculpatul I.M.D. zis „T.” a aruncat punguţa cu heroină care a fost găsită lângă el. Punguţa respectivă a fost ridicată şi depusă într-un plic care a fost sigilat cu sigiliul tip MAI nr. 52359, spre expertizare. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 17 august 2011 a concluzionat că proba conţine 0,47 grame Heroină, Cafeina şi Paracetamol. Cantitatea de 0,32 grame de pulbere ce conţine Heroină, Paracetamol şi Cafeina rămasă după analiza probelor de laborator a fost depusă la Camera de Corpuri delicte a I.G.P.R. dovadă din 13 octombrie 2011”.

11. La data de 16 septembrie 2011, în jurul orei 15.00, colaboratorul „M.G.”- nume de cod, s-a prezentat la sediul organelor de poliţie din cadrul Serviciului Antidrog - Biroul sector 5 unde a fost percheziţionat corporal, asupra sa negăsindu-se substanţe interzise la deţinere apoi i s-a înmânat suma de 950 lei pentru cumpărarea unei cantităţi mai mari de heroină de la persoanele denunţate. Lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog - Biroul Sector 5 au format un dispozitiv de supraveghere în zona străzii Radu Constantin sector 5, iar colaboratorul „M.G.” s-a deplasat sub supravegherea investigatorului pe strada Radu Constantin sector 5 până în apropierea blocului unde locuieşte inculpatul S.C. zis „C.”. Pe str. Iacob Andrei sector 5, colaboratorul „M.G.” - nume de cod s-a întâlnit cu inculpatul S.C. căruia i-a dat suma de 950 lei iar acesta i-a remis o punguţă cu heroină. După încheierea tranzacţiei, colaboratorul „M.G.”- nume de cod a părăsit zona şi s-a întâlnit cu investigatorul „I.G.”- nume de cod căruia i-a predat punguţa cu heroină cumpărată de la inculpatul S.C. zis „C.”, doză pe care acesta a introdus-o într-un plic care a fost sigilat cu sigiliu tip MAI nr. 41818. Colaboratorul „M.G.”- nume de cod a fost percheziţionat din nou, asupra sa nu s-au găsit substanţe interzise de lege la deţinere ori alte bunuri care să intereseze cauza. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 05 octombrie 2011 a concluzionat că proba constând într-o punguţă din material plastic de culoare albă conţine 3,76 grame Heroină. Cantitatea de 3,53 grame de pulbere care conţine Heroină rămasă după analiza probelor de laborator a fost depusă la Camera de Corpuri delicte a I.G.P.R. dovadă din 11 octombrie 2011”.

12. La data de 17 septembrie 2011, în jurul orei 11.00, colaboratorul „M.G.”- nume de cod, s-a prezentat la sediul organelor de poliţie din cadrul Serviciului Antidrog - Biroul sector 5 unde a fost percheziţionat corporal, asupra sa negăsindu-se substanţe interzise la deţinere apoi i s-a înmânat suma de 100 lei pentru cumpărarea unei cantităţi de heroină de la persoanele denunţate. Lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog - Biroul Sector 5 au format un dispozitiv de supraveghere în zona străzii Radu Constantin sector 5, iar colaboratorul „M.G.” s-a deplasat sub supravegherea investigatorului pe strada Radu Constantin sector 5, iar în apropierea blocului x, colaboratorul s-a întâlnit cu inculpatul O.E. căruia i-a spus că vrea două doze de heroină şi, pentru acest lucru, i-a înmânat suma de 100 lei. Inculpatul O.E. i-a spus colaboratorului să aştepte în faţa blocului respectiv, iar el a intrat în bloc revenind la scurt timp, dându-i două doze de heroină colaboratorului „M.G.”- nume de cod. După încheierea tranzacţiei, colaboratorul „M.G.”- nume de cod a părăsit zona şi s-a întâlnit cu investigatorul „I.G.”- nume de cod căruia i-a predat punguţele cu heroină cumpărate de la inculpatul O.E., doze pe care acesta a introdus-o într-un plic care a fost sigilat cu sigiliu tip MAI nr. 52359. Colaboratorul „M.G.”- nume de cod a fost percheziţionat din nou, asupra sa nu s-au găsit substanţe interzise de lege la deţinere ori alte bunuri care să intereseze cauza. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 03 octombrie 2011 a concluzionat că proba constând în două punguţe din material plastic de culoare albă conţine 0,06 grame Heroină, Cafeina şi Dipyrone (Algocalmin).

13. La data de 07 octombrie 2011, în jurul orei 10.00, colaboratorul „M.G.”- nume de cod, s-a prezentat la sediul organelor de poliţie din cadrul Serviciului Antidrog - Biroul sector 5 unde a fost percheziţionat corporal, asupra sa negăsindu-se substanţe interzise la deţinere apoi i s-a înmânat suma de 100 lei pentru cumpărarea unei cantităţi de heroină de la persoanele denunţate. Lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog - Biroul Sector 5 au format un dispozitiv de supraveghere în zona străzii Radu Constantin sector 5, iar colaboratorul „M.G.” s-a deplasat sub supravegherea investigatorului pe strada Radu Constantin sector 5 iar în scara blocului x, colaboratorul s-a întâlnit cu inculpatul T.L. zis „L.” căruia i-a spus că vrea două doze de heroină şi, pentru acest lucru, i-a înmânat suma de 100 iei. Inculpatul T.L. a intrat într-un apartament de la parter revenind la scurt timp, dându-i două doze de heroină colaboratorului „M.G.”- nume de cod. După încheierea tranzacţiei, colaboratorul „M.G.”- nume de cod a părăsit zona şi s-a întâlnit cu investigatorul „I.G.”- nume de cod căruia i-a predat punguţele cu heroină cumpărate de la inculpatul T.L., doze pe care acesta a introdus-o într-un plic care a fost sigilat cu sigiliu tip MAI nr. 41818. Colaboratorul „M.G.”- nume de cod a fost percheziţionat din nou, asupra sa nu s-au găsit substanţe interzise de lege la deţinere ori alte bunuri care să intereseze cauza. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 14 octombrie 2011 a concluzionat că proba constând în două punguţe din material plastic de culoare albă conţine 0,07 grame Heroină, Paracetamol, Cafeina şi Propyphenazone.

14. La data de 08 octombrie 2011, în jurul orei 13.00, colaboratorul „M.G.”- nume de cod, s-a prezentat la sediul organelor de poliţie din cadrul Serviciului Antidrog - Biroul sector 5 unde a fost percheziţionat corporal, asupra sa negăsindu-se substanţe interzise la deţinere apoi i s-a înmânat suma de 100 lei pentru cumpărarea unei cantităţi de heroină de la persoanele denunţate. Lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti - Serviciul Antidrog - Biroul Sector 5 au format un dispozitiv de supraveghere în zona străzii Radu Constantin sector 5, iar colaboratorul „M.G.” s-a deplasat sub supravegherea investigatorului pe strada Radu Constantin sector 5 iar în scara blocului x, colaboratorul s-a întâlnit cu inculpatul T.L. zis „L.” căruia i-a spus că vrea două doze de heroină şi, pentru acest lucru, i-a înmânat suma de 100 lei. Inculpatul T.L. a intrat într-un apartament de la parter iar la scurt timp colaboratorul a fost strigat de învinuitul Radu Dragoş care i-a dat două doze de heroină. După încheierea tranzacţiei, colaboratorul „M.G.”- nume de cod a părăsit zona şi s-a întâlnit cu investigatorul „I.G.”- nume de cod căruia i-a predat punguţele cu heroină cumpărate de la inculpatul T.L., doze pe care acesta Ie-a introdus într-un plic care a fost sigilat cu sigiliu tip MAI nr. 41818. Colaboratorul „M.G.”- nume de cod a fost percheziţionat din nou, asupra sa nu s-au găsit substanţe interzise de lege la deţinere ori alte bunuri care să intereseze cauza. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 14 octombrie 2011 a concluzionat că proba constând în două punguţe din material plastic de culoare albă conţine 0,09 grame Heroină, Paracetamol, Cafeina şi Propyphenazone. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 noiembrie 2011 a concluzionat că proba constând în 32 punguţe din material plastic de culoare albă conţine 2,69 grame Heroină, Cafeina şi Griseofulvin. Cantitatea de 2,50 grame de heroină rămasă după analize probelor de laborator au fost depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. dovadă din 16 decembrie 2011”

În drept, prima instanţă a apreciat că, Faptele inculpatului I.V. zis „V. de la Moldoveni” constând în aceea că la data de 12 iulie 2011, a vândut colaboratorului „V.P.”, cu suma de 57 lei o doză conţinând 0,11 grame de heroină; data de 13 iulie 2011 a vândut aceluiaşi colaborator „V.P.”, cu suma de 60 lei o doză conţinând 0,13 grame de heroină, iar la data de 05 noiembrie 2011, a deţinut, la adresa din str. Iacob Andrei, sector 5 unde locuieşte fără forme legale, pentru vânzare, 32 doze conţinând 2,69 grame de heroină întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Fapta inculpatului C.V.R. zis „C.” constând în aceea că la data de 05 august 2011, a vândut colaboratorului „V.P.”, cu suma de 60 lei două doze conţinând 0,13 grame de heroină iar la data de 09 august 2011, a vândut aceluiaşi colaborator „V.P.”, cu suma de 60 lei o doză conţinând 0,13 grame de Heroină întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) din C. pen. Fapta inculpatei T.A.E., constând în aceea că la data de 08 august 2011, a vândut colaboratorului „I.I.”, cu suma de 850 lei o punguţă conţinând 4,15 grame de Heroină întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. Fapta inculpatei S.I. zisă „N.” constând în aceea că la data de 23 august 2011, a vândut colaboratorului „I.I.”, cu suma de 850 lei o punguţă conţinând 3,21 grame de Heroină întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În sarcina inculpatei S.I. zisă „N.”, instanţa de fond a reţinut şi dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., având în vedere că aceasta a fost condamnată, prin sentinţa penală 1439/ F din 29 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti (definitivă prin decizia 1921 din 25 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 81-82 C. pen., în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, având un termen de încercare de 6 ani. A fost arestată la data de 03 aprilie 2007, eliberată la data de 30 octombrie 2007.Faptele aceleiaşi inculpate, constând în aceea că la data de 25 august 2011, a vândut colaboratorului „I.I.”, cu suma de 850 lei o punguţă conţinând 3,38 grame de Heroină iar la data de la data de 03 septembrie 2011, a vândut colaboratorului „I.I.”, cu suma de 900 lei o punguţă conţinând 4,67 grame de Midazolam întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În sarcina inculpatei S.M. s-au reţinut şi dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen. având în vedere că aceasta a fost condamnată, prin sentinţa penală 1439/ F din 29 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală (definitivă prin decizia 1921 din 25 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 81-82 C. pen., în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, având un termen de încercare de 6 ani.

Faptele inculpatului I.M.D. zis „T.”, constând în aceea că la data de 25 august 2011, a vândut colaboratorului „I.I.”, cu suma de 60 lei o punguţă conţinând 0,08 grame de Heroină iar la data de 08 august 2011, a deţinut pentru consum propriu, fără drept, 0, 47 grame de heroină întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi deţinere de droguri de mare risc, prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Fapta inculpatului S.C. zis „C.” sau „C.”, constând în aceea că la data de 16 septembrie 2011, a vândut colaboratorului „M.G.”, cu suma de 950 lei o punguţă conţinând 3,76 grame de heroină, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În sarcina aceluiaşi inculpat, instanţa de fond a reţinut şi dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., având în vedere că acesta a fost condamnat, prin sentinţa penală 1439/ F din 29 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală (definitivă prin decizia 1921 din 25 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 81-82 C. pen., în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, având un termen de încercare de 6 ani. Fapta inculpatului O.E., constând în aceea că la data de 17 septembrie 2011, a vândut colaboratorului „M.G.”, cu suma de 100 lei o punguţă conţinând 0,06 grame de heroină întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) În sarcina inculpatului O.E. i s-au reţinut şi dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), având în vedere că acesta a fost condamnat, prin sentinţa penală 1439/ F din 29 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti (definitivă prin decizia 1921 din 25 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71-64 C. pen., în baza art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. Inculpatul a fost arestat la data de 03 mai 2007, eliberat la data de 30 octombrie 2007, având un rest de executat de 914 zile. Fapta inculpatului T.L. zis „L.”, constând în aceea că la data de 07 octombrie 2011, a vândut colaboratorului „M.G.” cu suma de 100 lei două doze conţinând 0,07 grame de Heroină iar la data de 08 octombrie 2011 a vândut colaboratorului „M.G.”, cu suma de 100 lei, o doză conţinând 0,09 grame de heroină întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru faptele săvârşite de inculpaţi, instanţa de fond a aplicat pedepse privative de libertate, iar la individualizarea lor s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume: dispoziţiile generale a Codului penal cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, la procedura specială reglementată de dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., care presupune o reducere de pedeapsă cu 1/3 dată fiind poziţia de recunoaştere necondiţionată, la dispoziţiile legii speciale care statuează limitele speciale de pedeapsă pentru infracţiunile deduse judecăţii, la împrejurările concrete în care faptele au fost comise. Astfel, pentru inculpaţii I.V., C.V.R., T.A.E., T.L. şi I.M.D., a fost avută în vedere conduita bună înainte de săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii, aspect care raportat la cantitatea redusă de droguri ce a făcut obiectul tranzacţiilor reduce gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite şi justifică în opinia instanţei aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege având ca modalitate de executare suspendarea condiţionată a executării acestora, apreciind că scopul pedepselor poate fi atins şi fără privarea de libertate.

În ceea ce priveşte pe inculpaţii S.C., S.I., S.M. şi O.E., instanţa de fond a făcut, de asemenea, aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinând, în plus, ca şi circumstanţe atenuante, cantitatea mică de droguri traficată, situaţiile personale ale acestora (toate aceste împrejurări vor fi reţinute ca şi circumstanţe atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen.) şi a apreciat că, deşi dispoziţiile art. 80 C. pen., nu obligă instanţa să coboare pedeapsa sub minimul prevăzut de lege în cazul reţinerii şi a dispoziţiilor art. 37 C. pen., aplicarea unor pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege se impune în ceea ce-i priveşte pe aceşti inculpaţi în vederea realizării în special a scopului preventiv-educativ al pedepsei întrucât menţinerea în stare de detenţie a inculpaţilor pe o perioadă excesiv de lungă va îngreuna procesul de reintegrare a acestora în societate după executarea pedepsei.

În raport cu aceste criterii de apreciere, instanţa de fond a aplicat inculpaţilor câte o pedeapsă sub limita minimă specială prevăzută de lege, urmând ca acestea să fie contopite conform art. 33-34 C. pen. în pedeapsa cea mai grea, în cazul inculpaţilor cercetaţi pentru infracţiuni aflate în concurs.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Serviciul Teritorial Bucureşti şi inculpaţii S.I., S.M., S.C., O.E., I.V., C.V.R., M.M.D., T.L. şi T.A.E.

Ministerul Public a criticat hotărârea instanţei de fond pentru greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor I.V., C.V.R., T.A.E., T.L. şi I.M.D., sub aspectul modalităţii de executare, apreciind că s-a dat o prea mare semnificaţie atitudinii procesuale sincere, în condiţiile în care în cauză sunt probe indubitabile de vinovăţie.

În opinia Parchetului, deşi cei cinci inculpaţi au avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor şi solicitând aplicarea art. 320 C. proc. pen., instanţa nu putea ignora celelalte elemente pe care trebuia să le aibă în vedere la individualizarea pedepselor aplicate, elemente care trebuiau analizate şi apreciate cumulativ, nu preferenţial.

Periculozitatea drogului traficat, numărul mare de doze găsite asupra inculpatului I.V., lipsa unor ocupaţii care să le aducă un venit licit, elemente coroborate şi cu împrejurarea că aceste fapte nu au avut un caracter accidental, ci reprezentau un mod de viaţă obişnuit, fiind cunoscuţi în mediul consumatorilor, sunt elemente de natură a indica faptul că aceste fapte prezintă un grad deosebit de ridicat, nefiind suficiente garanţii care să ducă la concluzia că scopul pedepsei ar putea fi atins chiar şi fără executarea acesteia. în raport de aceste criterii s-a solicitat suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate acestor inculpaţi.

Inculpaţii S.I., S.M., S.C., T.A.E. au solicitat admiterea apelurilor şi reindividualizarea pedepselor aplicate, în raport de natura şi gravitatea faptei, de scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., de criteriile de individualizare a pedepselor prev. de art. 72, 74, 76 C. pen., de atitudine sinceră, de recunoaştere şi de circumstanţele personale.

Inculpaţii I.M.D. şi T.L. au solicitat aplicarea unor pedepse mai blânde având în vedere cantitatea foarte mică de droguri traficată, faptul că aceştia, în timpul scurs de la data săvârşiri faptelor, nu au mai săvârşit fapte penale, dând dovadă de seriozitate şi de integrare in societate.

La dosarul cauzei au fost depuse acte în circumstanţiere. Apelanţii inculpaţi prezenţi au arătat că nu doresc să dea declaraţii suplimentare în cauză.

La termenul de judecată din 9 octombrie 2012, inculpaţii I.V. şi C.V.R. personal şi asistaţi de apărători au arătat că îşi retrag apelurile formulate, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 369 alin. (2) C. proc. pen. care stabilesc că oricare dintre părţi, înainte de închiderea dezbaterilor in fata instanţei de apel, îşi poate retrage calea de atac formulata, Curtea va lua act de retragerea apelurilor declarate de aceşti inculpaţi.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate, în raport de criticile formulate cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen., constată apelul Ministerului Public ca fiind fondat şi apelurile declarate de inculpaţii S.I., S.M., S.C., O.E., I.M.D., T.L. şi T., ca fiind nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta:

În mod temeinic, prima instanţă a constatat că din probele administrate (proces-verbal de sesizare din oficiu; procese - verbale de constatare; procese - verbale de percheziţii corporale; proces - verbal de percheziţiei domiciliare; declaraţii martori asistenţi M.V. şi M.I.; rapoarte de constatare tehnico - ştiinţifică; procese-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire „I.G.”; procese-verbale de redare a imaginilor video şi a convorbirilor audio video; procese verbale de consemnare a declaraţiilor colaboratorilor „V.P.”, „I.I.” şi „M.G.”; 1 CD marca E., inscripţionat 1338/D/P/2011, cu înregistrările audio-video autorizate de Tribunalul Bucureşti, declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor) rezultă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată cu vinovăţie şi că :

- faptele inculpatului I.V. zis „V. de la Moldoveni” constând în aceea că la data de 12 iulie 2011, a vândut colaboratorului „V.P.”, cu suma de 57 lei o doză conţinând 0,11 grame de heroină; data de 13 iulie 2011 a vândut aceluiaşi colaborator „V.P.”, cu suma de 60 lei o doză conţinând 0,13 grame de heroină, iar la data de 05 noiembrie 2011, a deţinut, la adresa din str. Iacob Andrei, sector 5, unde locuieşte fără forme legale, pentru vânzare, 32 doze conţinând 2,69 grame de heroină întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- fapta inculpatului C.V.R. zis „C.” constând în aceea că la data de 05 august 2011, a vândut colaboratorului „V.P.”, cu suma de 60 lei două doze conţinând 0,13 grame de heroină iar la data de 09 august 2011 a vândut aceluiaşi colaborator „V.P.”, cu suma de 60 lei o doză conţinând 0,13 grame de Heroină întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) din C. pen.;

- fapta inculpatei T.A.E., constând în aceea că la data de 08 august 2011, a vândut colaboratorului „I.I.”, cu suma de 850 lei o punguţă conţinând 4,15 grame de Heroină întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.;

- fapta inculpatei S.I. zisă „N.” constând în aceea că la data de 23 august 2011, a vândut colaboratorului „I.I.”, cu suma de 850 lei o punguţă conţinând 3,21 grame de Heroină întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- faptele aceleiaşi inculpate, constând în aceea că la data de 25 august 2011, a vândut colaboratorului „I.I.”, cu suma de 850 lei o punguţă conţinând 3,38 grame de Heroină iar la data de la data de 03 septembrie 2011, a vândut colaboratorului „I.I.”, cu suma de 900 lei o punguţă conţinând 4,67 grame de Midazolam întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- faptele inculpatului I.M.D. zis „T.”, constând în aceea că la data de 25 august 2011, a vândut colaboratorului „I.I.”, cu suma de 60 lei o punguţă conţinând 0,08 grame de Heroină iar la data de 08 august 2011, a deţinut pentru consum propriu, fără drept, 0, 47 grame de heroină întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi deţinere de droguri de mare risc, prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- fapta inculpatului S.C. zis „C.” sau „C.”, constând în aceea că la data de 16 septembrie 2011, a vândut colaboratorului „M.G.”, cu suma de 950 lei o punguţă conţinând 3,76 grame de heroină, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- fapta inculpatului O.E., constând în aceea că la data de 17 septembrie 2011, a vândut colaboratorului „M.G.”, cu suma de 100 lei o punguţă conţinând 0,06 grame de heroină întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);

- fapta inculpatului T.L. zis „L.”, constând în aceea că la data de 07 octombrie 2011, a vândut colaboratorului „M.G.” cu suma de 100 lei două doze conţinând 0,07 grame de Heroină iar la data de 08 octombrie 2011 a vândut colaboratorului „M.G.”, cu suma de 100 lei, o doză conţinând 0,09 grame de heroină întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Art. 72 C. pen. stabileşte criteriile generale pe care judecătorul le poate folosi prin aplicarea lor la cazul concret în vederea determinării naturii şi cuantumului celei mai potrivite pedepse care să fie în măsură să atingă toate scopurile urmărite de dispoziţiile art. 52 C. pen.: funcţia represivă şi cea de prevenţie generală şi specială, astfel încât inculpatul să înţeleagă şi să resimtă direct consecinţele actului său social şi să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

În cauza de faţă, instanţa de fond a indicat criteriile generale, şi, raportându-le la circumstanţele speţei, a stabilit următoarele pedepse principale:

- inculpata T.A.E. - 2 ani închisoare, mult sub minimul de 6 ani şi 8 luni închisoare prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută, prin reducerea limitelor ca urmare a aplicării cauzei legale de atenuare prev. de art. 3201 C. proc. pen., precum şi a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen.;

- inculpatul T.L. - 2 ani închisoare, mult sub minimul de 6 ani şi 8 luni închisoare prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută, prin reducerea limitelor ca urmare a aplicării cauzei legale de atenuare prev. de art. 3201 C. proc. pen., precum şi a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen.;

- inculpatul I.M.D. - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, sub minimul de 6 ani şi 8 luni închisoare, respectiv de 1 an şi 4 luni prevăzut de lege pentru infracţiunile reţinute, prin reducerea limitelor ca urmare a aplicării cauzei legale de atenuare prev. de art. 3201 C. proc. pen., precum şi a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen.;

- inculpatul S.C. - 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, mult sub minimul de 6 ani şi 8 luni închisoare prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută, prin reducerea limitelor ca urmare a aplicării cauzei legale de atenuare prev. de art. 3201 C. proc. pen., precum şi a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen.;

- inculpata S.I. - 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, mult sub minimul de 6 ani şi 8 luni închisoare prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută, prin reducerea limitelor ca urmare a aplicării cauzei legale de atenuare prev. de art. 3201 C. proc. pen., precum şi a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen.;

- inculpata S.M. - 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani închisoare pentru săvârşirea celor două infracţiuni de trafic de droguri de mare risc, mult sub minimul de 6 ani şi 8 luni închisoare prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută, prin reducerea limitelor ca urmare a aplicării cauzei legale de atenuare prev. de art. 3201 C. proc. pen., precum şi a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen.;

- inculpatul O.E. - 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, mult sub minimul de 6 ani şi 8 luni închisoare prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută, prin reducerea limitelor ca urmare a aplicării cauzei legale de atenuare prev. de art. 3201 C. proc. pen., precum şi a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen.

Cu privire la modalitatea de individualizare a executării pedepselor aplicate inculpaţilor l., C., l., T. şi T., Curtea a apreciat că, în raport de natura infracţiunii care are ca obiect droguri de mare risc al căror consum poate atrage o dependenţă, de lipsa locului de muncă şi a unor venituri licite ale inculpaţilor, de faptul că vânzarea de droguri reprezenta o obişnuinţă şi un mod de viaţă pentru aceştia, Curtea apreciază că se impune exercitarea unui control din partea organelor judiciare şi extrajudiciare pe durata termenului de încercare, perioadă în care inculpaţii să beneficieze de sprijinul şi consilierea unor persoane specializate, pentru a se asigura că inculpaţii nu vor mai săvârşi infracţiuni, vor găsi modalităţi licite de asigurare a existenţei şi vor evita contactul cu drogurile.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii S.I., S.M., S.C., O.E. şi T.A.E.

La termenul de judecată din 27 februarie 2013, inculpata T.A.E., personal şi asistată de apărător ales, a arătat că îşi retrage recursul formulat, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 369 alin. (2) C. proc. pen. care stabilesc că oricare dintre părţi, înainte de închiderea dezbaterilor în fata instanţei, îşi poate retrage calea de atac formulata, Înalta Curte va lua act de manifestarea de voinţă a inculpatei, în sensul retragerii recursului declarat de acesta inculpată.

Inculpaţii S.I., S.M., S.C. şi O.E. au solicitat admiterea recursurilor şi reindividualizarea pedepselor aplicate, în raport de natura şi gravitatea faptei, de scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., de criteriile de individualizare a pedepselor prev. de art. 72, 74, 76 C. pen., de atitudinea sinceră, de recunoaştere şi de circumstanţele personale.

Examinând temeinicia deciziei recurate, în raport de criticile formulate, prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte constată recursurile declarate de inculpaţii S.I., S.M., S.C. şi O.E., ca fiind nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta;

Astfel, în mod temeinic, prima instanţă a constatat că circumstanţele personale ale recurenţilor inculpaţi au fost valorificate în procesul de individualizare a pedepselor la care au fost condamnaţi şi care au fost stabilite, urmare reţinerii dispoziţiilor art. 74 C. pen., sub limita minimă prevăzută de textele de lege care incriminează infracţiunile deduse judecăţii.

Cererile recurenţilor inculpaţi S.I., S.M., S.C. şi O.E. de a se reduce cuantumul pedepselor nu pot fi primite, neexistând suficiente garanţii ca reeducarea acestora şi scopul preventiv şi educativ al sancţiunilor pot fi atinse chiar şi prin reducerea cuantumului pedepselor aplicate.

Dimpotrivă, gradul ridicat de pericol social concret al infracţiunilor, modul şi împrejurările în care au fost săvârşite, perioada de timp în care recurenţii inculpaţi S.I., S.M., S.C. şi O.E. şi-au desfăşurat activitatea infracţională, alături de alţi inculpaţi, impun menţinerea cuantumului pedepselor stabilite de instanţa de fond şi menţinute în apel.

Astfel, Înalta Curte apreciază că în raport de extinderea fenomenului infracţional din acest domeniu pe întreg teritoriul ţării, amplificarea şi diversificarea criminalităţii asociate consumului de droguri,creşterea numărului de consumatori de droguri,de circumstanţele faptelor: în mod repetat, dar având ca obiect cantităţi mici de droguri de risc şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor care fie nu au antecedente penale, fie au antecedente penale, fiind condamnaţi anterior pentru fapte de acelaşi fel, dovedind că nu au meritat clemenţa organelor judiciare şi că astfel de măsuri nu sunt suficiente pentru îndreptarea lor,au recunoscut săvârşirea faptei, cooperând cu organele judiciare, nu au loc de muncă şi îşi obţin veniturile din traficarea substanţelor psihotrope, păstrând această ocupaţie în familie, pedepsele sunt de natură a corespunde periculozităţii sociale a faptei şi a inculpaţilor şi de a îndeplini funcţiile prev. de art. 52 C. pen., fără a se impune coborârea suplimentară sub minimul special prevăzut de lege.

Faţă de cele ce preced, reţinând că decizia pronunţată de instanţa de apel este legală şi temeinică, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpaţii S.I., S.M., S.C. şi O.E. se vor respinge ca nefondate.

În ce priveşte recursul declarat de inculpata T.A.E. împotriva aceleiaşi decizii penale, Înalta Curte va lua act de declaraţia de retragere a recursului formulat de inculpată împotriva aceleiaşi decizii.

Se va deduce din cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor prevenţia după cum urmează:

- pentru inculpaţii S.M. şi S.C., de la 21 noiembrie 2011 la 27 februarie 2013;

- pentru inculpatul O.E. de la 31 ianuarie 2012 la 27 februarie 2013;

- pentru inculpata S.I., timpul reţinerii din 30 ianuarie 2007, durata arestării preventive de la 03 aprilie 2007 la 30 octombrie 2007 şi de la 5 noiembrie 2011 la 27 februarie 2013.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., susnumiţii recurenţi inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului deciziei iar onorariul de avocat din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii S.I., S.M., S.C. şi O.E. împotriva deciziei penale nr. 287 din 09 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Ia act de declaraţia de retragere a recursului formulat de inculpata T.A.E. împotriva aceleiaşi decizii.

Deduce din cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor prevenţia după cum urmează:

- pentru inculpaţii S.M. şi S.C., de la 21 noiembrie 2011 la 27 februarie 2013;

- pentru inculpatul O.E. de la 31 ianuarie 2012 la 27 februarie 2013;

- pentru inculpata S.I., timpul reţinerii din 30 ianuarie 2007, durata arestării preventive de la 03 aprilie 2007 la 30 octombrie 2007 şi de la 5 noiembrie 2011 la 27 februarie 2013.

Obligă recurenţii inculpaţi S.I., S.M., S.C. şi T.A.E. la plata sumei de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat O.E. la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 718/2013. Penal