ICCJ. Decizia nr. 750/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 750/2013
Dosar nr. 1922/104/2010
Şedinţa publică din 1 martie 2013
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 132 din 28 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 1922/104/2010, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. şi a art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.L.N., la 4 ani închisoare.
În baza art. 76 alin. (3) C. pen., s-a înlăturat pedeapsa complementară de interzicere de drepturi prevăzută de lege pentru această infracţiune.
În baza art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 rep. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza I-a C. pen. şi a art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului I.L.N. pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 348 C. proc. pen., a fost anulat în parte înscrisul intitulat declaraţie, dată la data de 17 martie 2006 de către inculpatul I.L.N. în faţa avocatului P.M.O. din cadrul Baroului Prahova şi înregistrată la Oficiul registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova la nr. 14408 din 20 martie 2006 în privinţa menţiunii, îndeplinesc condiţiile legale prevăzute de legislaţia în vigoare, pentru deţinerea şi exercitarea calităţii de asociat fondator la SC L.T. SRL”.
În baza art. 48 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 rep. s-a dispus radierea din registrul comerţului a menţiunii privind calitatea de asociat fondator la această firmă a inculpatului înmatriculată în baza încheierii nr. 590 din 20 martie 2006 a judecătorului delegat la Oficiul registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru fapta prevăzută de art. 277 alin. (1) şi (3) rap. la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 rep. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A fost obligat inculpatul I.L.N. la plata, în echivalent lei la momentul efectuării plăţii, a sumei de 306.000 euro către partea civilă M.C., cu titlul de despăgubiri civile pentru daune materiale; 2.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu de avocat din oficiu avansat Baroului Olt din fondurile Min. Justiţiei şi la 1.900 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către partea vătămată M.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul cu nr. 60/P/2007 emis de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt la data de 28 august 2009, înregistrat pe rolul Tribunalului Olt sub nr. 1922/104/2010 a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost trimis în judecată inculpatul I.L.N. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 şi art. 277 alin. (1) şi (3) rap. la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 rep. rap la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea pentru toate a art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, instanţa de fond a reţinut că, cursul anului 2002 partea vătămată C.M. administrator al firmei SC T.A. SRL, având ca obiect de activitate confecţionarea de tâmplărie l-a cunoscut pe inculpat, care i-a format convingerea că în calitatea sa de ofiţer în cadrul Serviciului de pază şi protocol are numeroase relaţii ce i-ar putea facilita încheierea de contracte, inclusiv din domeniul de activitate al firmei sale. Între actele materiale prin care inculpatul i-a format această convingere s-au reţinut: faptul că a putut intra la instituţia Guvernului, la Palatul Cotroceni şi la Ministerul Apărării Naţionale, cu menţiunea că la acesta din urmă nu a întâmpinat niciun fel de obstacole deşi instituţia avea pază militară la poartă şi totuşi a putut pătrunde cu un carnet de facturi, după care s-a întors la partea vătămată, cu o factură semnată în aceste împrejurări, valoarea acesteia fiind de 45 miliarde lei ROL, la nivelul anului 2004. De asemenea, prin împrejurarea că i-a făcut cunoştinţă cu o persoană în vârstă de 85 de ani, în speţă martora M.T., pe care i-a prezentat-o ca fiind mătuşa fostului prim-ministru A.N. Aceeaşi convingere a fost întreţinută de inculpat şi prin împrejurarea că deşi circula cu maşina împreună cu inculpatul şi cu martora M.T. pe ruta Braşov-Bucureşti şi retur cu viteze de circa 120-140 de Km la oră, nu au întâmpinat niciun fel de atenţionări din partea agenţilor poliţiei rutiere pe lângă care treceau şi pe care inculpatul îi onora cu salutul său. De asemenea, inculpatul a invitat pe partea vătămată şi pe martora A.M. în staţiunea D. şi i-a cazat în hotelul pe care urma să-l cumpere.
Inculpatul în calitate de persoană fizică a încheiat cu partea vătămată în calitate de reprezentant al firmei sale SC T.A. SRL, contractul din 25 octombrie 2002 (fila 106 din dosarul de urmărire penală) prin care partea vătămată se obliga să execute lucrări de tâmplărie metalică la hotelul D. din staţiunea cu acelaşi nume în judeţul Neamţ. Ca urmare inculpatul a beneficiat de un comision de 39.000 de euro, din care o parte i-a primit la data de 28 octombrie 2002, iar diferenţa la 6 decembrie 2002.
Elementele de fapt menţionate mai sus i-au creat părţii vătămate convingerea că ar fi putut obţine contractul de executare a unor lucrări de tâmplărie la Ministerul Apărării Naţionale astfel că a emis factura în valoare de 4.535.299,46 lei RON, aflată la fila 1134 d.u.p. Tot în acelaşi scop a intrat, după cum s-a arătat mai sus, în sediul din Mun. Bucureşti al acestui minister, iar la întoarcere a înmânat părţii vătămate ultimele două exemplare de pe o factură care au avut semnătura şi ştampila acestei autorităţi, iar la beneficiar a completat în mod fictiv numele şi prenumele de G.A. Prejudiciul înregistrat a rezultat din faptul că a confecţionat bunurile comandate, iar ulterior nu i s-a făcut plata preţului.
S-a mai reţinut că a pretins şi a primit de la partea vătămată în luna decembrie 2003 suma de 1.160.000.000 lei Rol pentru cumpăra hotelul G. din staţiunea Timişul de Sus, jud. Braşov, iar la 25 mai 2004 suma de 1.164.000.000 lei ROL pe baza unei convingeri asemănătoare că va cumpăra staţia PECO din staţiunea Predeal.
La data de 20 iulie 2004 a primit de la partea vătămată, tot prin inducerea în eroare a acesteia, sumele de 2.478.000.000 lei ROL pentru a cumpăra, pentru aceasta, staţia PECO din Timişul de Jos, 1.064.000.000 lei ROL pentru a cumpăra hotelul M. din municipiul M., jud. Constanţa şi 1.630.000.000 lei Rol pentru a cumpăra Staţiunea vitipomicolă Strejeşti din jud. Olt. Inculpatul a urmărit şi a reuşit să creeze părţii vătămate aparenţa că urma să participe la licitaţii organizate în acest sens, prin solicitarea de a redacta cereri de participare la licitaţii, precum cea privind Staţiunea menţionată, căreia i s-a dat curs.
În luna decembrie 2004 inculpatul, în vederea cumpărării hotelului M. din oraşul Sinaia, a primit suma de 1.000.000.000 lei Rol, sumă care a fost remisă inculpatului de partea vătămată în prezenţa martorului M.V.
Deşi a observat că demersurile făcute prin inculpat în vederea participării la licitaţii nu s-au concretizat în niciun fel de rezultat totuşi, partea vătămată a continuat să creadă în posibilităţile acestuia dar a realizat ulterior că de fapt a fost indus în eroare mai ales cu ocazia unei deplasări în Germania organizată împreună cu inculpatul. Cu această ocazie inculpatul i-a înmânat un CEC pe care iniţial partea vătămată l-a emis pentru suma de 100 de euro, dar inculpatul l-a suplimentat cu suma de peste 5 milioane euro, iar atunci când a revenit, în Germania, la banca emitentă a avut surpriza să constate că instrumentul de plată este fals şi mai mult, s-au făcut cercetări cu privire la fapta de fals.
Partea vătămată în scopul protejării intereselor sale, pentru sumele menţionate a întocmit în calitate de creditor, chitanţe referitoare la împrumutul unor sume de bani date inculpatului, care de fapt au reprezentat comisionul cuvenit acestuia până la executarea lucrărilor de tâmplărie pentru hotelul din staţiunea D. şi plata preţului lucrării.
S-a mai reţinut că inculpatul cu ocazia demersurilor făcute pentru înmatricularea firmei SC L.T. SRL la data de 17 martie 2006 în faţa avocatului P.M.O. a dat pe proprie răspundere, declaraţii potrivit cărora a îndeplinit condiţiile legale pentru deţinerea şi exercitarea calităţii de asociat fondator, declaraţie care a fost contrarie realităţii deoarece, potrivit cazierului său judiciar, a avut mai multe condamnări pentru infracţiunea de înşelăciune, pentru care nu s-a dispus reabilitarea potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi pe cale de consecinţă nu a avut capacitate juridică în acest sens.
Din declaraţia martorei M.T., a cărei ascultare a avut loc prin comisie rogatorie de către o instanţă germană (Tribunalul local Stuttgart) deşi în vârstă înaintată a putut da răspunsuri în deplină cunoştinţă de cauză, s-a reţinut că opinia pe care şi-a format-o asupra inculpatului a fost aceea că,,a promis multe şi nu şi-a îndeplinit aproape nici o promisiune” şi că în locuinţa fiicei acesteia din Braşov, partea vătămată a înmânat bani acestuia, pe care inculpatul i-a păstrat pentru sine ,,îi înfăşura în ziare sau în piese de îmbrăcăminte şi îi lua cu el”.
S-a apreciat că, faptele comise de către inculpat aşa cum au fost descrise, au întrunit elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. în forma continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), dar şi de declarare cu rea – credinţă de date false cu ocazia înmatriculării firmei SC L.T. SRL la Oficiul registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 rep.
Pentru infracţiunea prev. de art. 277 alin. (1) şi (3) s-a dispus achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru că inculpatul nu a exercitat efectiv funcţia de asociat fondator, avându-se în vedere declaraţia martorei P.A.I.
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. între care, forma continuată a infracţiunii de înşelăciune, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, limitele de pedeapsă legale, starea de recidivă prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. în care primul termen a fost alcătuit din trei condamnări pentru infracţiuni de înşelăciune.
S-a învederat că trebuie reţinută conduita procesuală a inculpatului care a căutat, continuu, să tergiverseze procedurile judiciare din dosar, prin recurgerea la numeroase mijloace respectiv: solicitarea de angajare de avocat ales în şedinţa în care au avut loc dezbaterile deşi de mai multe termene a acceptat, conform declaraţiei sale scrise din 25 octombrie 2010, să fie asistat doar de către avocat din oficiu, considerând că dreptul său la asistenţă juridică este efectiv, iar avocaţii pe care i-a angajat nu s-au mai prezentat; invocarea, în mod repetat, a stării de sănătate drept motiv de amânare a procedurilor; formularea unei cereri de recuzare; solicitarea de noi probe între care audierea a 2 martori fiind ascultat doar unul, deşi pentru celălalt s-au întreprins demersuri repetate inclusiv citarea prin mandate de aducere; solicitarea probei cu o nouă expertiză grafică, probă care a fost încuviinţată de instanţă dar în legătură cu care s-a constatat că inculpatul a renunţat deşi i s-a pus în vedere să plătească onorariul pretins de 1170 lei de Laboratorului interjudeţean de expertize criminalistice Bucureşti, acesta nu a dat curs dispoziţiei instanţei, etc.
S-au reţinut disp. art. 74 alin. (2) C. pen. privind starea de sănătate a inculpatului, care potrivit certificatului medical din 24 august 2009 al Spitalului mun. Câmpina este suferind de cardimiopatie hipertensivă tip septal anterior, hipertensiune arterială medie şi disfuncţie ventriculară stg.
Din analiza acestor criterii s-a tras concluzia că scopul educativ, preventiv al pedepsei, a fost realizat prin coborârea fiecăreia sub minimul special, conform normelor prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) teza II-a şi a art. 80 alin. (1) şi (2) C. pen.
Sub aspectul laturii civile a procesului s-a constatat că sunt întrunite condiţiile răspunderii delictuale prevăzute de art. 998, 999 C. civ., întrucât prin fapta sa ilicită de înşelăciune în formă continuată inculpatul a produs părţii civile un prejudiciu în cuantumul pretins de aceasta, reprezentat de diminuarea patrimoniului său cu sumele avansate inculpatului în scopurile menţionate mai sus. Cuantumul despăgubirilor s-a apreciat că a fost probat pe baza declaraţiilor de martori ai cauzei menţionaţi anterior, coroborate cu declaraţiile părţii vătămate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul I.L.N.
Parchetul a criticat sentinţa pentru nelegalitate, considerând greşită achitarea pentru infracţiunea prev. de art. 277 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990, în condiţiile în care inculpatul – deşi suferise mai multe condamnări, care-l făceau incompatibil cu calitatea de fondator, a declarat mincinos că îndeplineşte cerinţele legale prevăzute de lege şi, de asemenea, pentru netemeinicie, considerând pedeapsa de doar 4 ani închisoare, prea mică, faţă de gravitatea faptelor, de urmările produse, de atitudinea inculpatului la cercetări, care nu a recunoscut faptele şi nici nu a stăruit pentru recuperarea prejudiciului.
Inculpatul a arătat că între el şi partea vătămată au existat într-adevăr relaţii de întrajutorare, contracte cu anumite clauze prevăzându-se că neexecutarea obligaţiilor asumare au urmat a fi soluţionate doar pe cale civilă, impunându-se achitarea în penal, întrucât nu au fost îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune. A considerat, totodată că pentru infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, se putea aplica şi o amendă penală, modalitatea de executare stabilită de instanţa de fond, fiind greşit individualizată.
Apelul parchetului a fost considerat întemeiat în parte şi s-a admis în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
Examinând apelurile declarate în raport şi de motivele invocate, s-a apreciat că starea de fapt reţinută a corespuns în parte adevărului în condiţiile în care prima instanţă a administrat probele necesare care au fost just apreciate.
Totuşi, achitarea dispusă pentru infracţiunea prev. de art. 277 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990 a fost greşită, în condiţiile în care pentru a deveni fondator şi asociat, a dat declaraţii false pe propria răspundere în faţa organului competent, fără aceste demersuri înmatricularea societăţii nefiind posibilă, chiar dacă ulterior, nu a îndeplinit niciun act în calitatea sa, pentru că anterior, suferise mai multe condamnări privind infracţiuni de înşelăciune, fără a fi reabilitat.
Pentru aceste considerente s-a admis apelul Parchetului şi s-a dispus condamnarea inculpatului şi pentru această infracţiune.
În ceea ce priveşte regimul sancţionator şi acesta a fost lipsit de fermitate, faţă de pericolul social concret al faptelor comise, astfel cum a fost conturat prin modul de concepere şi realizare a infracţiunilor dar şi faţă de perseverenţa infracţională urmărită de inculpat, de cuantumul prejudiciului şi recuperarea acestuia.
S-a reţinut, în esenţă, că în perioada 2002 – 2004 acesta a pretins şi primit de la partea vătămată, importante sume de bani, susţinând în mod nereal, că în calitatea sa de lucrător SPP, îi va facilita, prin intermediul relaţiilor pe care le are, obţinerea unor contracte de prestări servicii, angajamente însă neurmate de executare.
Fişa de cazier la rândul ei, a demonstrat că inculpatul în precedent a mai fost condamnat pentru infracţiuni de acelaşi gen, fiind înşelate un număr impresionant de părţi vătămate, cu prejudicii mari şi toate nerecuperate.
În aceste condiţii, avându-se în vedere, în parte şi starea de sănătate a inculpatului, s-au păstrat de către prima instanţă de control judiciar circumstanţele atenuante reţinute în favoarea sa, dar s-a majorat pedeapsa, doar pentru infracţiunea de înşelăciune, la 7 ani închisoare, urmând ca după contopire, să execute pedeapsa în aceste limite, prin detenţie, considerată aptă să realizeze scopul educativ şi preventiv prevăzut de lege, în concordanţă cu criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Apelul inculpatului a fost considerat nefondat şi respins în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii nr. 243 din 10 iulie 2012 a Curţii de Apel Craiova în termen legal s-a exercitat recurs de către inculpat.
Cazurile de casare invocate au vizat:
Pct. 2 – instanţele de judecată au încălcat dispoziţiile relative la sesizarea instanţei, organele judiciare nefiind investite cu soluţionarea laturii civile, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, dar cu toate acestea s-a pronunţat o hotărâre prin care s-a soluţionat şi acţiunea civilă.
Pct. 3 – judecătorul de la fond care a pronunţat hotărârea se afla într-o stare de incompatibilitate, şi-a exprimat anterior părerea prin faptul că dispusese, într-o primă fază, restituirea dosarului procurorului în vederea refacerii urmăririi penale.
Pct. 9 – ambele hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea normelor de procedură penală referitoare la motivarea soluţiei, nu sunt cuprinse motivele pe care se întemeiază soluţia de condamnare.
Pct. 10 – Expertiza contabilă solicitată în timpul cercetărilor judecătoreşti era necesară lămuririi cauzei, fiind respinsă de instanţă netemeinic şi nemotivat.
Cadrul procesual în care a avut loc judecata în fond şi în apel este contrar dispoziţiilor art. 76 C. proc. pen., în sensul că parte vătămată în proces trebuia să fie SC T.A. SA şi nu C.M. ca persoană fizică.
Pct. 17 – caracterul de consecinţe deosebit de grave nu poate fi dat prin totalizarea pagubelor materiale produse prin cele 8 acte materiale, întrucât nu toate actele se încadrează în varianta simplă sau în cea specială specifică infracţiunii de înşelăciune.
Pct. 18 – Nu a beneficiat inculpatul de un proces echitabil în plan probatoriu, nu au fost administrate toate probele necesare în vederea dovedirii prejudiciului, astfel că acesta a fost stabilit arbitrar.
Nu au fost analizate de către instanţele inferioare documentele contabile depuse la dosar, nu au fost analizate declaraţiile părţii vătămate în succesiunea lor, pentru ca instanţele să aprecieze asupra valorii probante a acestora, motivarea reţinerii infracţiunii de înşelăciune s-a produs şi ca urmare a denaturării declaraţiei martorului A.M.
În ce priveşte soluţionarea laturii civile, ambele hotărâri sunt nelegale şi netemeinice pentru aceleaşi motive, incidente fiind aceleaşi cazuri de casare.
Instanţa de recurs, faţă de motivele ample de recurs depuse în cauză, cazurile de casare invocate, abordarea şi a celor tratabile din oficiu, reţine următoarele:
Privitor la situaţia de incompatibilitate invocată în cauză, pct. de casare 3 al art. 3859 C. proc. pen., este de specificat că într-adevăr, judecătorul ce a pronunţat soluţia de fond este acelaşi care, în prealabil dispuse o soluţie de restituire a dosarului procurorului în vederea refacerii acestuia, potrivit sentinţei penale nr. 10 din 25 ianuarie 2010 a Tribunalului Olt.
Dincolo de inexistenţa unei stări de incompatibilitate, potrivit dispoziţiilor interne, născută din pronunţarea de către acelaşi judecător a unor astfel de soluţii succesive, trecând critica şi prin prisma exigenţelor de convenţionalitate, vizând noţiunea de „imparţialitate” din art. 6 Convenţia Europeană a drepturilor omului, se poate constata o aceeaşi stare de legalitate, de deplină competenţă în a dispune de către aceeaşi persoană într-o asemenea manieră.
Din considerentele sentinţei nr. 10/2010 nu se desprind elemente concrete de antepronunţare, motivarea cazului de incompatibilitate de către recurent apărând, chiar şi atipică – „judecătorul cauzei şi-a exprimat anterior părerea cum că inculpatul este nevinovat pentru o infracţiune, nu a administrat probele pe care personal le-a considerat ca fiind necesare aflării adevărului în cursul judecăţii şi s-a rezumat la a dispune achitarea inculpatului pentru respectiva infracţiune”.
Regularitatea actului de sesizare al instanţei a fost o problemă juridică abordată expres de către instanţele de judecată, cu atât mai mult cu cât s-a trecut şi prin etapa restituirii cauzei procurorului, după cum s-a specificat anterior.
Reluarea aceleiaşi chestiuni, de data acesta prin prisma abordării neadecvate a laturii civile, este neavenită.
S-a invocat aspectul că partea vătămată C.M. nu s-ar fi constituit parte civilă în cauză, „nu a fost pusă în mişcare acţiunea civilă”. Or, partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză atât în faza de urmărire penală, prin chiar actul de sesizare a organelor judiciare (f. 4-5, cerând chiar şi a se dispune măsuri asiguratorii în acest sens), cât şi în cursul cercetărilor judecătoreşti.
În acelaşi plan al discuţiei, este de subliniat că în cauză cadrul procesual a fost corect delimitat, prin implicarea numitului C.M. ca parte civilă, în funcţie de specificul şi modul de derulare a infracţiunii de înşelăciune comisă în dauna sa prin cele 8 acte materiale infracţionale derulate.
Abordând tot aspecte procesuale, este de evidenţiat aplecarea de care au dat dovadă judecătorii cauzei asupra speţei, transpusă prin prisma motivării hotărârilor pronunţate, care deşi succinte conţin toate elementele esenţiale necesare unei obiective argumentaţii juridice.
Administrarea probelor s-a derulat echitabil, cu aprecierea nemijlocită a probelor esenţiale, cu luarea în considere a specificului cauzei, în care documentele în susţinerea acuzaţiilor au fost considerate semnificative, dar şi cu respingerea celor apreciate ca neutile cauzei, inclusiv o expertiză contabilă solicitată, apreciindu-se suficienţa celor existente la dosar, totul circumscris şi unui cadru de întindere rezonabilă în timp a derulării speţei, în acest context conduita procesuală a inculpatului fiind una neadecvată, a căutat continuu, să tergiverseze procedurile judiciare, prin recurgerea la numeroase mijloace, după cum s-a mai specificat.
În ce priveşte apărările de fond din partea recurentului, grefate pe pct. de casare 172 şi 18, este de consemnat că în speţă, manoperele dolosive prin care inculpatul a realizat inducerea în eroare a persoanei vătămate, determinând-o să-i remită sumele de bani ce au fost menţionate la nivelul instrumentării cauzei în fond (cu cele 8 acte materiale infracţionale), constituie infracţiunea de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, şi nu o faptă cu caracter civil de nerespectare a clauzelor contractuale, au fost cert dovedite, cu intenţia sa de inducere şi apoi de menţinere în această stare.
Ca atare, având în vedere şi prejudiciul produs, a cărui contestare, în principal sub aspectul cuantumului său, apare superfluă în contextul dovedirii manoperelor întreprinse ce au produs prejudiciul calculat de instanţa fondului, se poate aprecia că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii reţinute, respectiv existenţa unei convenţii între părţi, inducerea în eroare a persoanei vătămate cu prilejul încheierii acesteia, în absenţa căreia nu ar fi fost încheiată în condiţiile stipulate şi pricinuirea unei pagube.
Examinând aşadar recursul declarat în raport de motivele invocate, este de apreciat că starea de fapt reţinută corespunde adevărului în condiţiile în care prima instanţă a administrat probele necesare care au fost just apreciate.
Achitarea dispusă pentru infracţiunea prev. de art. 277 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990 este într-adevăr greşită, în condiţiile în care pentru a deveni fondator şi asociat, a dat declaraţii false pe propria răspundere în faţa organului competent, fără aceste demersuri înmatricularea societăţii nefiind posibilă, chiar dacă ulterior, nu a îndeplinit niciun act în calitatea sa, pentru că anterior, suferise mai multe condamnări privind infracţiuni de înşelăciune, fără a fi reabilitat.
Este obiectiv învederată critica de principiu din partea recurentului în sensul că instanţa de apel trebuie să administreze nemijlocit probele necesare lămuririi cauzei, în situaţia în care dispune ea însăşi pentru prima dată condamnarea, însă este de observat că aspectul obiectiv al neîndeplinirii niciunui act în calitatea respectivă este unul necontestat, acceptat ca atare, nereclamându-se recurgerea la alte probatorii-testimoniale, în afara înscrisurilor elocvente aflate deja la dosar. Este indubitabil că pentru a deveni fondator şi asociat, inculpatul a dat declaraţii pe propria răspundere în faţa organului competent, fără aceste demersuri înmatricularea societăţii nefiind posibilă.
Aceleaşi considerente care au condus la majorarea pedepsei în apelul Parchetului, sunt de reiterat, nu se va putea redoza pedeapsa inculpatului, fiind necesară aplicarea unor sancţiuni severe şi nu diminuarea acestora.
Aşa fiind, urmează a se respinge recursul inculpatului ca nefondat potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Fiind în culpă procesuală, recurentul urmează a fi obligat şi la plata sumei de 500 lei în favoarea părţii civile, cheltuieli judiciare în recurs reprezentând onorariu avocaţial (f.31).
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.L.N. împotriva deciziei penale nr. 243 din 10 iulie 2012 a Curţii de Apel Craiova, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă C.M.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 21/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 751/2013. Penal → |
|---|
