ICCJ. Decizia nr. 751/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 751/2013

Dosar nr. 5455/101/2010

Şedinţa publică din 1 martie 2013

Asupra recursurilor penale de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 20 din 25 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 5455/101/2010, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prev. de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, pentru fapta comisă de inculpatul B.V. în dauna părţii vătămate V.V.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. c) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnat inculpatul B.V., la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane faţă de părţile vătămate L.I., I.D., I.M., C.J., C.S., V.C., P.D., P.A., M.V. şi I.C.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe parcursul executării pedepsei privative de libertate, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă sau până la intervenirea termenului de prescripţie a executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an, care s-a executat în conformitate cu prevederile art. 66 C. pen.

În baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.V., la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane faţă de partea vătămată V.V.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, care s-a executat în conformitate cu prevederile art. 66 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului B.V., prin prezenta sentinţă, urmând ca acest inculpat să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, de 3 ani închisoare, cu interzicerea ca pedeapsă accesorie a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen., pe parcursul executării pedepsei privative de libertate, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă sau până la intervenirea termenului de prescripţie a executării pedepsei principale, în condiţiile art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele complementare aplicate inculpatului B.V. prin prezenta sentinţă, interzicându-i acestuia exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, care s-a executat în conformitate cu prevederile art. 66 C. pen.

În baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii, din data de 26 martie 2010, ora 15,00 şi până la data de 27 martie 2010, ora 15,00.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul B.V. a sumei de 5880 euro, consemnată la casieria DIICOT – Structura Centrală, conform chitanţei din 28 aprilie 2010 (aflată la fila 93 d.u.p.).

În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 C. civ., s-au admis în parte acţiunile civile formulate de părţile civile V.V., I.D., I.M., M.V.

A fost obligat inculpatul B.V. la plata sumei de 2000 euro, cu titlu de daune morale faţă de partea civilă V.V.; 1000 euro, cu titlu de daune morale faţă de partea civilă I.D.; 1000 euro, cu titlu de daune morale faţă de partea civilă I.M.; 1500 euro, cu titlu de daune morale faţă de partea civilă M.V.

S-au respins ca nedovedite cererile de acordare a unor daune materiale formulate de părţile civile V.V., I.D., I.M., M.V.

S-a luat act de faptul că, părţile vătămate L.I., C.J., C.S., P.D., P.A., I.C. şi V.C. nu s-au mai constituit părţi civile în prezenta cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B.V. la plata sumei de 3400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B.V., pentru infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 pct. 1 din Legea nr. 678/2001 şi art. 12 pct. 2 lit. a) din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33-34 C. pen.

Faţă de numita B.V., cercetată pentru infracţiunea prev. de art. 12 pct. 2, lit. a) din Legea nr. 678/2001, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative în sumă de 1.000 lei, iar cu referire la infracţiunea prev. de art. 12 pct. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., s-a dispus, faţă de aceeaşi inculpată, scoaterea de sub urmărire penală.

În actul de sesizare al instanţei, s-a reţinut că, la data de 28 septembrie 2009 ofiţerii din cadrul S.C.C.O. Mehedinţi, s-au sesizat din oficiu despre faptul că numiţii B.V. şi B.V., în cursul anului 2009, au racolat mai multe peroane din localităţile Scorila, Almăjel şi Vânjuleţ, persoane a căror stare materială precară era un fapt notoriu, cărora le-au promis un loc de muncă în Franţa, în agricultură, dar, odată ajunse acolo, le-au obligat să practice cerşetoria în folosul lor.

S-a mai arătat că, au fost identificate şi audiate părţile vătămate V.V., persoană cu handicap fizic, cu ambele braţe amputate (filele 79-81), I.D., fiul acesteia, I.M., persoană cu handicap gradul II (fila 84), C.J. (fila 86), C.S. (fila 87), V.C. (fila 88), P.D. (fila 89), P.A. (fila 90), M.V. (fila 91), I.C. (fila 92) şi L.I., persoană cu handicap (fila 73) şi sora acestuia, L.M., de asemenea persoană cu handicap mintal (fila 72), ultimii doi fiind identificaţi cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpaţilor B.V. şi B.V. (filele 53-55).

În actul de sesizare a instanţei s-a mai menţionat că, în autoturismul proprietatea personală a inculpatului B.V., s-a descoperit o agendă în care erau trecute prenumele unor persoane care cerşeau şi sumele obţinute zilnic de acestea.

Faptele, aşa cum au fost descrise în rechizitoriu, au fost dovedite conform menţiunilor din actul de sesizare al instanţei, cu declaraţiile părţilor vătămate, cu procesele-verbale întocmite cu ocazia percheziţiilor domiciliare şi cu actele oficiale depuse la dosar.

În instanţă, a fost audiat inculpatul B.V., declaraţia acestuia fiind consemnată în scris şi ataşată la fila 75 din dosar.

Au fost audiate părţile vătămate V.V., L.I., C.J., C.S., P.D., P.A., V.C., I.C., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la filele 76, 77, 78 şi 80, 79, 81, 82, 113 şi 151 din dosar.

A fost solicitată fişa de cazier a inculpatului, ce a fost comunicată prin înscrisul de la fila 92 din dosar.

A fost efectuat şi un referat de evaluare a inculpatului B., de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, ce a fost ataşat la filele 106 – 108 din dosar.

La fila 112 din dosar, inculpatul a depus o caracterizare a sa emisă de primarul comunei Vlădaia.

În cauză nu a mai fost posibilă audierea celorlalte părţi vătămate, deşi acestea au fost citate inclusiv cu mandat de aducere.

Inculpatul a propus şi i s-a încuviinţat proba cu doi martori (S.C.M. şi Z.M.C.), însă audierea acestora nu a mai putut fi realizată, deoarece între timp, martorii au plecat în străinătate, motiv pentru care s-a revenit asupra probei încuviinţate.

Analizând actele şi lucrările dosarului Tribunalul a reţinut că starea de fapt menţionată în actul de sesizare a fost conformă cu cea care a rezultat din ansamblul probatoriului administrat în cauză, respectiv că într-adevăr în lunile mai şi iunie 2009 inculpatul B.V. a racolat mai multe peroane din localităţile Scorila, Almăjel şi Vânjuleţ, persoane a căror stare materială precară era un fapt notoriu, cărora le-au promis un loc de muncă în Franţa, în agricultură, dar, odată ajunse acolo, le-au obligat să practice cerşetoria în folosul lor.

S-a reţinut că dintre persoanele ce au fost racolate şi transportate în Franţa, în localitatea Clemont, unde au cerşit pe străzi în folosul material al inculpatului s-au numărat şi părţile vătămate menţionate în actul de sesizare.

Astfel, cu excepţia părţii vătămate V.V. (care a plecat în Franţa cu un autocar, împreună cu inculpatul B. şi cu soţia sa, împreună cu soţia sa B.V., în data de 20 iunie 2009), toate celelalte părţi vătămate au plecat în Franţa în luna mai 2009, cu un autoturism condus de inculpatul B.

În plus, la această din urmă faptă a participat inculpatul, împreună cu soţia sa, astfel că în speţă s-a reţinut şi incidenţa disp. art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Din actele de la dosarul cauzei s-a mai reţinut că parte din părţile vătămate identificate au prezentat o serie de disfuncţionalităţi psiho/fizice.

Astfel, numita V.V., persoană cu handicap fizic – având ambele braţe amputate (conform menţiunilor din înscrisurile de la filele 80 – 83 d.u.p.); numitul I.M., era o persoană cu handicap gradul II (conform menţiunilor de la fila 76 d.u.p.); numiţii L.I. şi L.M. erau persoane cu handicap mintal (conform menţiunilor din înscrisurile de la filele 67- 69, 73, 77 d.u.p.).

S-a mai reţinut că deşi inculpatul nu s-a aflat în relaţii de rudenie cu ultimele două părţi vătămate menţionate şi nu a avut obligaţii legale de întreţinere a acestora, cu ocazia percheziţiei efectuate în cursul urmăririi penale la domiciliul său, au fost identificate şi aceste două părţi vătămate.

S-au avut în vedere ca fiind concludente în acest sens menţiunile din plângerile formulate de părţile vătămate C.J. (f. 6 d.u.p.), I.M. (f. 7 d.u.p.), P.A. (f. 8 d.u.p), din declaraţiile date de părţile vătămate P.A. (la filele 9-10 şi 90 d.u.p.), P.D. (de la filele 11-13 şi 89 d.u.p.), C.J. (de la filele 14-16 şi 86 d.u.p.), C.S. (de la filele 17-19 şi 87 d.u.p.), L.I. ( f. 78 d.u.p.), V.V. (de la filele 79 d.u.p. şi 76 dosar instanţă), I.D. (de la fila 83 d.u.p.), V.C. (de la fila 88 d.u.p.), M.V. (de la fila 91 d.u.p.), I.C. (de la fila 92 d.u.p.), din procesul verbal de percheziţie domiciliară şi planşele fotografice realizate cu acea ocazie (de la filele 53-64 d.u.p.).

S-a constatat că din procesul verbal de la fila 84 d.u.p. şi din certificatul de încadrare în grad de handicap (de la fila 76 d.u.p.) s-a reţinut că numitul I.M. a suferit traume psihice şi fizice din partea inculpatului B.V., constând în: punerea sa la cerşit în Franţa, prin magazine, în parcuri, pe străzi. Din aceleaşi înscrisuri s-a mai reţinut că banii obţinuţi erau luaţi de inculpatul B.V., persoană care l-a strâns de gât pe partea vătămată, deoarece ascunsese în ciorapi o parte din banii pe care i-a cerşit.

Astfel, deşi în cursul judecăţii cu excepţia numitei V.V., toate celelalte părţi vătămate ce au putut fi audiate, nu au mai declarat că ar fi fost obligate să practice cerşetoria în folosul inculpatului B., tribunalul a înlăturat ca nesincere depoziţiile acestora din faza de judecată, deoarece declaraţiile acestora din cursul urmăririi penale au fost date în prezenţa apărătorului inculpatului, iar părţile vătămate nu au oferit o explicaţie rezonabilă pentru retractarea declaraţiilor date anterior în cauză.

S-a reţinut că partea vătămată V.C. a arătat în declaraţia de la fila 113 din dosar că după aproximativ 2-3 zile de la data luării declaraţiei de către procuror şi-a dat seama că nu este bine ce a declarat la parchet, iar de acest lucru şi-a dat seama după ce a discutat cu C.J.

Tribunalul a apreciat că doar declaraţiile date de toate părţile vătămate din cauza de faţă în cursul urmăririi penale au reflectat adevărul, deoarece s-au coroborat cu ansamblul probatoriului administrat în cauză, unele declaraţii au fost date în prezenţa apărătorului inculpatului B.; iar niciuna dintre părţile vătămate nu au oferit explicaţii rezonabile pentru schimbarea în cursul judecăţii a acestor depoziţii.

S-a mai reţinut că părţile vătămate ce au fost audiate în faţa instanţei au arătat că tot ceea ce s-a consemnat în cuprinsul declaraţiilor date la parchet a fost consemnat pe baza propriilor declaraţii, fără a se fi exercitat presiuni sau ameninţări asupra lor cu acea ocazie.

Din fişa de cazier a inculpatului (aflată la fila 37 din dosarul instanţei) a rezultat că acesta nu a mai fost condamnat pentru săvârşirea unor fapte penale.

Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi a rezultat că au fost identificaţi o serie de factori care pot favoriza dezvoltarea conduitei sale infracţionale, cum ar fi faptul că nu recunoaşte săvârşirea faptei, nu-şi asumă responsabilitatea pentru aceasta, nu are loc de muncă şi obţine venituri în mod ilicit (din cerşetorie).

Din acelaşi raport a reieşit că reintegrarea în societate a inculpatului a fost posibilă doar în măsura în care ar fi ocupat un loc de muncă stabil cu forme legale, şi-a crescut rezistenţa la tendinţele de obţinere a banilor ilicit şi a conştientizat pe deplin faptul că uşurinţa cu care s-a implicat în situaţii riscante l-a expus.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului care în luna mai 2009, prin fraudă a racolat pe părţile vătămate L.I., I.D., I.M., C.J., C.S., V.C., P.D., P.A., M.V. şi I.C. şi le-a transportat în Franţa, unde le-a obligat să cerşească în interesul său, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Tribunalul a reţinut că fapta aceluiaşi inculpat care luna iunie 2009, împreună cu soţia sa, B.V., prin fraudă (sub pretextul ajutării acesteia de a obţine proteze performante prin intermediul bisericii şi a statului francez) au racolat-o şi au transportat-o în Franţa pe partea vătămată V.V., unde i-au luat protezele de la mâini şi au obligat-o să cerşească în interesul său (al inc. B.), a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 - în dauna părţii vătămate V.V.

S-a reţinut că pentru fapta comisă de numita B.V. faţă de această parte vătămată s-a dispus soluţia de scoatere de sub urmărire penală şi a fost aplicată amenda administrativă în cuantum de 1000 lei, soluţie ce nu a fost contestată pe calea prevăzută de art. 278¹ C. proc. pen. În aceste condiţii, a reieşit că nici soţia acestui inculpat nu a contestat starea de fapt mai sus reţinută.

Tribunalul a reţinut că dat fiind faptul că în luna iunie 2009 inculpatul B. a săvârşit o singură infracţiune de trafic de persoane faţă de o singură parte vătămată, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prev. de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 (pentru fapta comisă de inculpatul B.V. în dauna părţii vătămate V.V.).

S-a apreciat că fiecare dintre aceste fapte au fost săvârşite cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, în sensul că inculpatul a prevăzut şi a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos.

Tribunalul a apreciat că nu se poate reţine că inculpatul B. a comis o singură infracţiune de trafic de persoane în formă continuată faţă de toate părţile vătămate din cauza dedusă judecăţii, deoarece faţă de partea vătămată V.V. fapta a fost comisă în jurul datei de 20 iunie 2009, după ce acest inculpat transportase deja în Franţa şi le pusese să cerşească pe celelalte părţi vătămate. Pe de altă parte, în ceea ce o priveşte pe această inculpată, s-a reţinut şi circumstanţa agravantă prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 – deoarece această faptă a fost comisă de inculpat împreună cu altă persoană.

După cum s-a reţinut şi în decizia nr. XVI din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie „infracţiunea de trafic de persoane, incriminată în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, se poate realiza numai prin acte de constrângere ori asimilate acestora, precum şi prin acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei, ce are autoritate asupra celei vizate să facă obiectul exploatării.”

S-a mai reţinut că valoarea socială apărată prin textele art. 12 din Legea nr. 678/2001 este dreptul la libertatea de voinţă şi acţiune proprii fiecărei persoane.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 678/2001 prin exploatarea unei persoane se înţelege: „ e) efectuarea unor alte asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului,” iar potrivit art. 42 alin. (1) din Constituţie „Munca forţată este interzisă.”

În cauza de faţă, prin supunerea părţilor vătămate – unele dintre acestea suferinde de un handicap fizic sau psihic – la o muncă forţată, în mod repetat, în scopul obţinerii de avantaje material şi profitând de situaţia specială în care se aflau acestea – fiind în imposibilitate de a se apăra şi a se exprima în mod liber - inculpatul a săvârşit două infracţiuni de trafic de persoane.

Având în vedere toate aceste aspecte, s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 - în dauna părţii vătămate V.V. – şi de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) – în dauna celorlalte părţi vătămate .

Dat fiind faptul că între timp Legea nr. 678/2001 a cunoscut o nouă modificare, pentru fiecare dintre cele două infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului B.V. s-a reţinut şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), considerându-se că noile dispoziţii sunt mai favorabile şi de imediată aplicare.

Pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în dauna părţilor vătămate L.I., I.D., I.M., C.J., C.S., V.C., P.D., P.A., M.V. şi I.C., la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere: limitele de pedeapsă prevăzută de lege, gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, necesitatea socială de a nu încuraja obţinerea de avantaje materiale pe seama suferinţei altor persoane şi faptul că nu are circumstanţe atenuante (urmând a se reţine în acest sens şi a se face aplicaţia şi a disp. art. 74 lit. a) şi 76 alin. (1) lit. c) C. pen.). În aceste condiţii, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, cu executare, a fost de natură a atinge scopurile prevăzute de art. 52 şi 72 C. pen.

Pentru infracţiunea 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 - în dauna părţii vătămate V.V. – la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere : limitele de pedeapsă prevăzută de lege, săvârşirea infracţiunii împreună cu o altă persoană, gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, necesitatea socială de a nu încuraja obţinerea de avantaje materiale pe seama suferinţei altor persoane şi faptul că nu are circumstanţe atenuante (urmând a se reţine în acest sens şi a se face aplicaţia şi a disp. art. 74 lit. a) şi 76 alin. (1) lit. c) C. pen. ). În aceste condiţii, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare, cu executare, a fost de natură a atinge scopurile prevăzute de art. 52 şi 72 C. pen.

S-a mai reţinut că prin ordonanţa din 26 martie 2010 s-a dispus reţinerea inculpatului pe o durată de 24 ore începând cu data de 26 martie 2010 ora 15,00 şi până la data de 27 martie 2010, ora 15,00, astfel că în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din această pedeapsă durata reţinerii dispuse în data mai sus menţionată.

Faţă de faptul că la percheziţia efectuată la domiciliul inculpatului s-a găsit suma de 5880 euro – despre care acesta a afirmat că a fost obţinută din practicarea cerşetoriei împreună cu alţi membrii ai familiei şi cunoştinţe (conform menţiunilor din procesul verbal întocmit cu acea ocazie şi ataşat la fila 54 pag 2 d.u.p.) - în baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea acestei sume ce a fost consemnată la casieria DIICOT – Structura Centrală, conform chitanţei din 28 aprilie 2010 (aflată la fila 93 d.u.p.).

Pe latura civilă a cauzei, s-a reţinut că în faza de cercetare judecătorească doar unele din părţile vătămate s-au constituit părţi civile (V.V., I.D., I.M., M.V.), restul arătând că nu mai au pretenţii de natură materială de la inculpat sau neprezentându-se în instanţă pentru a preciza dacă se constituie sau nu părţi civile.

Deşi unele din părţile vătămate (V.V., I.D., I.M., M.V.) au solicitat şi acordarea unor sume de bani cu titlu de daune materiale – reprezentând contravaloarea sumelor de bani obţinute din practicarea cerşetoriei – iar pe baza probelor de la dosarul cauzei este cert că inculpatul B. a reţinut şi folosit în interes propriu astfel de sume de bani, instanţa a dispus respingerea unor astfel de cereri, deoarece un astfel de prejudiciul nu a fost cert sub aspectul cuantumului său. În cauza dedusă judecăţii, părţile vătămate ce au solicitat acordarea unor daune materiale nu au produs nici o probă din care să rezulte cu certitudine care a fost suma de bani pe care au realizat-o din practicarea cerşetoriei, sumă cea fost reţinută de inculpat.

S-au constatat însă întemeiate cererile de acordare a unor daune morale şi au fost admise cererile tuturor părţilor vătămate (V.V., I.D., I.M., M.V.) care s-au constituit în acest sens părţi civile, deoarece prin amăgirea lor şi prin supunerea la activităţi imorale şi degradante, li s-au cauzat fiecăreia în mod cert suferinţe psihice şi implicit un prejudiciu de ordin moral.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul B.V. care a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penal şi pe fond, achitarea inculpatului pentru cele două infracţiuni în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele nu există, neexistând probe care să susţină acuzaţiile respectiv că părţile vătămate au fost obligate să practice cerşetoria.

În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei cu aplicarea art. 81 C. pen.

În apel instanţa a dispus ascultarea inculpatului, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei, fila 65, inculpatul nerecunoscând săvârşirea faptelor penale.

S-a încuviinţat proba testimonială solicitată de către inculpat în apărare, fiind audiaţi martorii B.M.P. şi B.M.M., declaraţiile acestora fiind consemnate şu ataşate la dosarul cauzei (filele 117, 118). Totodată a fost ascultată partea vătămată M.V., declaraţia acesteia fiind consemnată şi ataşată la dosar – fila 139. În raport de declaraţia părţii vătămate M.V. instanţa a dispus din oficiu audierea în calitate de martor a numitului I.M., soţul părţii civile I.D. şi tatăl părţii civile I.M., care, deşi legal citat conform procesului verbal de căutare nu a putut fi prezentat în instanţă nici el şi nici partea vătămată I.D., soţia sa, fiind plecaţi în Franţa, fără a li se cunoaşte adresa.

Prin decizia penală nr. 97 din 23 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova Secţia Penală şi Pentru Cauze cu Minori s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul B.V. împotriva sentinţei penale nr. 20 din 25 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 5455/101/2010.

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală şi rejudecând

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

S-au respins acţiunile civile formulate de către părţile civile V.V., I.D., I.M., M.V.

A luat act că părţile vătămate L.I., C.J., C.S., P.D., P.A., I.C., V.C. nu s-au constituit părţi civile.

S-au menţinut dispoziţiile sentinţei penale cu privire la schimbarea încadrării juridice.

Cheltuielile judiciare la instanţa de fond au rămas în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului, din care 1650 lei a reprezentat onorarii parţiale (1/2) avocat oficiu pentru părţile vătămate.

Pentru a pronunţa această decizie, examinând hotărârea atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, de motivele invocate, sub toate aspectele de fapt şi de drept în conformitate cu art. 371 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 372 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a reţinut şi a constatat următoarele:

În Codul de procedură penală român, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prezumţia de nevinovăţie este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 5² statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.”

Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:

- vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei;

- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului;

- la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte „erga omnes”;

- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Toate aceste cerinţe au fost argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă.

Inculpatul în apărarea sa, a arătat în mod constant nu a săvârşit faptele pentru care a fost cercetat, acuzarea întemeindu-se în principal pe declaraţiile părţilor vătămate, constituite părţi civile, părţi care în marea majoritate şi-au modificat declaraţiile.

Instanţa de fond a apreciat ca nesincere de declaraţiile date de părţile vătămate la instanţă, constatând ca fiind conforme cu adevărul doar cele de la urmărirea penală, reţinând că acestea se coroborează cu celelalte mijloace de probă, fără a preciza şi identifica care sunt aceste mijloace de probă. Curtea din analiza actelor şi lucrărilor dosarului a constatat următoarele cu privire la declaraţiile părţilor vătămate:

Părţile vătămate C.J. şi C.S., constituite părţi civile în cauză, deşi iniţial în plângerile şi declaraţiile de la urmărirea penală au arătat că în luna iulie au fost înşelate de inculpat că vor merge la muncă în agricultură în Franţa, acesta venind la ei şi relatându-le aceste aspecte, ulterior fiind transportate cu autoturismul acestuia în Franţa, dar acolo au fost cazaţi în corturi într-o parcare, obligaţi să cerşească, banii fiind însuşiţi de către inculpat, iar după 2 luni au fost abandonaţi în Franţa, în faţa instanţei şi-au schimbat declaraţiile arătând că au cunoscut cu ce se vor ocupa în Franţa, cerşind din proprie iniţiativă pentru ei, precizând că „inculpatul nu ne-a pus pe nici unul dintre noi să cerşim” (fila 78 dosar tribunal). Totodată partea vătămată C.J. a arătat că plângerile şi declaraţiile anterioare le-a dat în condiţiile în care atât el cât şi soţia sa C.S. erau supăraţi pe inculpat întrucât acesta le vându-se un autoturism fără acte. Relatările părţii vătămate C.J. au fost susţinute de declaraţia soţiei sale partea vătămată C.S.

I.M. a formulat la data de 1 octombrie 2009 o sesizare la poliţie cu privire la faptul că în toamna anului 2008, inculpatul B.V. s-a prezentat la domiciliul său pentru a-l lua în Franţa la lucru însă cu acesta plecând soţia sa I.D. şi fiul său I.M. ce prezenta un handicap de gradul II, aceştia fiind obligaţi să cerşească în Franţa pentru inculpat.

Părţile vătămate I.M. şi I.D. nu au dat declaraţii în faza de urmărire penală, nici la instanţa de fond, constituindu-se însă părţi civile prin apărătorii desemnaţi din oficiu.

La urmărirea penală partea vătămată I.M. – ce prezintă un handicap de gradul II conform înscrisurilor existente la dosar – a fost ascultat de procuror în prezenţa unui consilier psihologic, aspectele relatate cu privire la faptul că a fost obligat să cerşească în Franţa de inculpat şi consecinţele acestei acţiuni asupra sănătăţii sale, precum şi actele de violenţă la care a fost martor săvârşite de inculpat asupra unei persoane ce cerşea pentru el fiind consemnate în procesul verbal de la fila 84 în dosarul de urmărire penală.

Deşi legal citaţi părţile civile I.M. şi I.D. nu s-au prezentat la instanţa de apel pentru a da declaraţii.

Partea vătămată P.A. a formulat plângere penală la 25 septembrie 2009, susţinând că ea şi soţul său partea vătămată P.D., în cursul lunii iunie 2009 au fost racolaţi de inculpat să meargă la muncă în Franţa, ulterior fiind obligaţi sub ameninţare şi violenţe fizice de către inculpat să cerşească pentru el.

În declaraţiile date la urmărirea penală cele două părţi vătămate P.A. şi P.D. (filele 89 – 70) au arătat că la plecarea în Franţa inculpatul le-a promis că vor lucra ca zilieri la încărcat de mărfuri sau activităţi de menaj, că vor locui într-o casă a inculpatului şi vor mânca la cantina săracilor, însă în realitate inculpatul i-a pus să cerşească pentru el timp de 2 luni, timp în care au dormit într-o parcare în localitatea Clermont Ferrand.

Părţile vătămate P.A. şi P.D. s-au constituit părţi civile în cauză cu suma de câte 3000 euro, reprezentând banii pe care i-au obţinut din cerşit, însuşiţi de către inculpat.

La instanţă părţile civile P.D. (fila 81) şi P.A. (fila 82 dosar tribunal) nu şi-au mai susţinut plângerile şi declaraţiile date la parchet arătând că motivul formulării plângerilor a fost faptul că erau la acea dată în relaţii conflictuale cu inculpatul, întrucât acesta nu le plătise suma de 300 euro contravaloarea lucrării efectuate de aceştia în mai 2008, la domiciliul inculpatului.

Părţile vătămate P.D. şi P.A. în declaraţiile de la instanţă au arătat că au plecat cu maşina inculpatului B.V. în Franţa împreună cu soţii C. şi partea vătămată L.I., preţul transportului fiind 130 euro, şi, negăsind de lucru în Franţa, din proprie iniţiativă au cerşit pentru a se întreţine, banii fiind ţinuţi la ei, nefiind obligaţi de către inculpat nici ei, nici celelalte persoane ce l-au însoţit.

L.S. a formulat o sesizare la 25 septembrie 2009 al organele judiciare, în care a arătat că fratele său L.I. a fost dus la cerşit în Franţa de inculpat, acesta profitând de faptul că fratele său are un handicap psihic, banii fiind însuşiţi de către inculpat. În declaraţia de la urmărirea penală (fila 78) partea vătămată L.I. a arătat că fiind o persoană cu handicap gradul II, după ce a fost internat la Direcţia de Protecţie a Copilului a fost luat în îngrijire de fratele său L.S. Întrucât a fost bătut de fratele său s-a mutat la unchiul său, inculpatul B.V., acesta ocupându-se întreţinerea sa.

Partea vătămată a arătat că el personal şi-a manifestat dorinţa de a merge împreună cu inculpatul la cerşit în Franţa, întrucât acesta i-a promis că-i va lua o casă din banii cerşiţi, suma de 2000 euro astfel obţinută fiind păstrară de inculpat.

În faţa instanţei (fila 77 dosar tribunal) partea vătămată L.I. nu şi-a mai menţinut declaraţia dată în faza de urmărire penală, precizând că nu mai are handicap, întrucât s-a vindecat, că a cerşit de bunăvoie în Franţa, iar din banii câştigaţi, aproximativ 1500 euro, şi-a cumpărat o casă în satul Almăjel.

Partea vătămată V.C. în plângerea dată la urmărirea penală (fila 88) a arătat că a plecat împreună cu C.J. şi familia P. cu maşina inculpatului în Franţa pentru a munci în agricultură, inculpatul promiţându-i că va dormi în casa sa din Franţa. În Franţa a fost dus la cerşit, dormind în corturi într-o parcare din localitatea Clermont Ferrand, banii fiind luaţi de inculpat. În cele două luni de zile a precizat că a strâns 1000 euro însă banii au fost însuşişi de inculpat, sumă cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal.

La instanţă (fila 113 dosar tribunal) partea civilă V.C. nu şi-a mai menţinut declaraţia iniţială precizând că din proprie iniţiativă a început să cerşească în Franţa, întrucât nu a găsit de muncă, că a achitat inculpatului doar 130 euro, contravaloarea transportului în Franţa, fără a fi obligat să cerşească pentru inculpat.

Partea vătămată M.V. în declaraţia dată la urmărirea penală (fila 91), a arătat că în ianuarie 2009 inculpatul a venit la el acasă şi i-a propus să meargă împreună la cerşit în Franţa, iar jumătate din banii obţinuţi timp de 3 luni la cerşit să-i dea inculpatului. După 2 luni a fost însă returnat de autorităţile franceze în România astfel că s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1500 euro, reprezentând jumătate din suma obţinută din cerşit în Franţa, rămasă la inculpat.

Audiat la instanţa de apel (fila 139) partea civilă M.V. nu şi-a mai menţinut declaraţia dată la urmărirea penală, susţinând că nu îl cunoaşte pe inculpat, iar declaraţia de la urmărirea penală a fost dată în condiţiile în care I.M., tatăl părţii vătămate I.M., i-a promis bani pentru a da declaraţie împotriva inculpatului. Partea vătămată M.V. a precizat că ştie că între inculpat şi I.M. care îşi însoţea soţia şi fiul la cerşit în Franţa au existat neînţelegeri cu privire la străzile pe care fiecare cerşea, astfel că aceştia erau în relaţii de duşmănie.

Partea vătămată I.C. în declaraţia dată la urmărirea penală (fila 92), a declarat că în luna ianuarie 2009 a fost de acord să plece în Franţa la cerşit cu inculpatul, jumătate din banii obţinuţi urmând să-i dea acestuia. Partea vătămată a precizat că aici s-a întâlnit cu I.D. şi I.M., toţi fiind cazaţi într-o casă în care erau mai mulţi ţigani, ce se aflau la cerşit în Franţa. Întrucât după aproximativ 2 săptămâni de cerşit a constatat că cerşeşte în fapt numai pentru inculpat a plecat în oraşul Toulouse în martie 2009. Partea vătămată s-a constitui parte civilă în procesul penal cu suma de 2000 euro, contravaloarea banilor cerşiţi.

La instanţa de fond (fila 160), partea vătămată a arătat că nu îşi menţine declaraţia dată la urmărirea penală, precizând că a plecat singur în Franţa la cerşit, aici a cerşit din proprie iniţiativă pentru sine, întorcându-se singur în ţară, şi nu îl cunoaşte pe inculpat.

Partea vătămată V.V. în declaraţia dată la urmărirea penală fila 79, dar şi în declaraţia dată la instanţa de fond, a arătat că fiind o persoană cu handicap fizic – o mână fiindu-i amputată – soţii B. au venit la ea solicitându-i să-i însoţească în Franţa unde i-au promis că prin intermediul autorităţilor franceze şi cu sprijinul bisericii franceze poate să schimbe proteza cu o proteză performantă mobilă. Aceasta a arătat că a plecat în Franţa cu autocarul împreună cu inculpatul şi soţia acestuia, ea plătindu-şi singură transportul. În Franţa a fost obligată să cerşească de către inculpat, dormind în cort într-o parcare din Clermont Ferrand, iar timp de trei luni a obţinut din cerşit suma de 15.000 euro, banii fiind însuşiţi de inculpat. Din această sumă inculpatul i-a dat 600 euro, sumă pe care a trimis-o în ţară fostului soţ numitul vizitiu I. Partea vătămată V.V. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 euro, despăgubiri civile la instanţă a precizat că deşi au existat razii ale autorităţilor franceze, nu a putut să ceară ajutor, întrucât nu cunoştea limba franceză.

În declaraţiile date la instanţa de fond şi apel, inculpatul a arătat că nu recunoaşte faptele penale de care a fost acuzat precizând că pe soţii C. şi P., împreună cu I.D. – verişoara sa primară şi fiul acesteia I.M. i-a transportat cu autoturismul său în Franţa la cerşit el însuşi ocupându-se cu cerşitul, această activitate fiind desfăşurată de aceştia din proprie iniţiativă. De la aceştia nu a primit decât suma de 130 euro contravaloarea transportului şi că pe nici una din părţile vătămate nu le-a pus să cerşească în folosul său. În legătură cu suma de 5880 euro găsită la percheziţie asupra sa, a arătat că această sumă este a fratelui său, el păstrând aceşti bani.

În ceea ce priveşte carnetul în care s-au găsit file cuprinzând diverse notări cu prenume sau nume şi diferite cifre reprezentând sume de bani, a precizat că nu ştie cine a scris numele sau prenumele iar o parte din sumele scrise, crede că sunt scrise de el, fără a putea preciza ce reprezintă.

Martorii B.M.M. şi B.M.P. au precizat că le cunosc pe părţile vătămate V.V. şi soţii C. aceştia cerşind în localitatea Clermont Ferrand care cerşeau din proprie iniţiativă, locuiau într-o parcare în corturi, ca toţi ceilalţi, şi între inculpat şi părţile vătămate au existat neînţelegeri şi o stare conflictuală cu privire la străzile pe care cerşeau.

Potrivit disp. art. 66 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.

Dispoziţiile art. 69 C. proc. pen., prevăd că declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Astfel, apărările inculpatului B.V. detaliate în declaraţiile date la instanţa de fond şi apel, s-au coroborat cu declaraţiile părţilor vătămate C.J., C.S., M.V., L.I., P.D., P.A. şi I.C., date în faza de cercetare judecătorească, precum şi declaraţiile martorilor B.M.P. şi B.M.C., propuşi în apărare.

Din declaraţiile acestora s-au reţinut că nu a existat o recrutare şi transportare prin fraudă sau înşelăciune a părţii vătămate, cu scopul de a trage foloase materiale prin obligarea acestora prin violenţă fizică sau psihică, sau profitând de handicapul fizic al părţilor vătămate pentru a le exploata, respectiv de a desfăşura activităţi de cerşit în folosul inculpatului.

Astfel, potrivit probelor administrate în instanţă, s-a reţinut că părţile vătămate nu au fost induse în eroare asupra scopului deplasării în Franţa, acestea au plecat la cerşit fără a fi induse în eroare cu privire la condiţiile de locuit, au desfăşurat activităţi de cerşit în oraşul Clermont Ferrand, din proprie iniţiativă în condiţiile în care o parte din ei nu şi-au găsit de lucru, au locuit într-o parcare din afara oraşului Clermont Ferrant în corturi, la fel ca şi inculpatul care desfăşura aceleaşi activităţi de cerşit, banii obţinuţi de părţile vătămate nefiind însuşiţi de inculpat.

Filele prezentate în dosarul de urmărire penală (58-61) ca făcând parte dintr-un carnet găsit la inculpat, a cuprins nume şi prenume care nu au aparţinut nici uneia dintre părţile vătămate din prezenta caută, însemnările acestora fiind contestate de inculpat.

Totodată, suma de bani de 5880 euro găsită la inculpat nu a putut constitui o dovadă certă de vinovăţie, inculpatul negând că-i aparţine, de altfel nefiind dovedit cu certitudine că această sumă provine din exploatarea părţilor vătămate prin obligarea la cerşit, iar confiscarea acestei sume pe motiv că ar rezulta din activitatea ilegală de cerşit desfăşurată de inculpat, familia sa şi cunoştinţe ale acestora nu este întemeiată în condiţiile în care inculpatul nu a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de cerşetorie prevăzută de art. 326 C. pen.

Declaraţiile părţii vătămate V.V. constituită parte civilă în cauză, precum şi susţinerile din plângerea formulată de I.M. în ceea ce priveşte pe I.D. şi I.M., consemnările din procesul verbal de la fila 84 din dosarul de urmărire penală, neaudiaţi la instanţă, la instanţa de apel, constatându-se imposibilitatea audierii acestora, aceştia fiind plecaţi în Franţa, fără a se cunoaşte adresa, nu s-au coroborat cu alte mijloace de probă.

Or, potrivit disp. art. 75 C. proc. pen., singurele declaraţii ale părţii vătămate ori părţii civile, nu pot constitui probe în procesul penal, putând servi la aflarea adevărului, ca probe, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Pentru aceste considerente, instanţa a constatat că în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, parte vătămată fiind V.V., nu există probe certe care să susţină vinovăţia inculpatului şi să sprijine relatările singulare ale părţii vătămate V.V.

Având în vedere că la pronunţarea unei condamnări, instanţa şi-a întemeiat convingerea vinovăţiei inculpatului pe probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare – paginile unui carnet cu nume, prenume (fără a exista identitate cu numele sau prenumele părţilor vătămate şi civile) şi înscrieri de sume de bani, găsite la inculpat precum şi suma de bani 5880 euro ridicaţi de acesta cu ocazia percheziţiei, conform proceselor-verbale de percheziţie şi planşelor foto, consemnările din procesul verbal de la fila 84 din dosarul de urmărire penală, certificatele de handicap ale părţilor vătămate L.I. şi I.M., planşe foto ale părţilor vătămate ce prezintă dizabilităţile acestora (f.63- 64 şi 82) declaraţia părţii civile V.V. – nu au un caracter cert, nu sunt decisive, fiind incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 pct. 2 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (părţi vătămate L.I., I.D., I.M., C.J., C.S., V.C., P.D., P.A., M.V. şi I.C. ) şi de trafic de persoane, prev. de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 (parte vătămată V.V.).

Faţă de aceste împrejurări Curtea a apreciat că se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia orice îndoială este în favoarea inculpatului (in dubio pro reo) cu atât mai mult cu cât marea majoritate a părţilor vătămate au revenit asupra declaraţiilor, acuzarea fondându-se în principal pe declaraţiile acestora, declaraţiile şi plângerile iniţiale fiind motivate de aceştia de existenţa unei stări conflictuale cu inculpatul, recunoscută de acesta.

Instanţa de apel a constatat că în cauză chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, astfel cum au fost menţionate anterior, iar alte probe nu se întrevăd ori pur şi simplu nu au existat – instanţa de apel din oficiu dispunând audierea în calitate de martor a lui I.M., audierea acestuia fiind imposibilă întrucât este plecat în Franţa împreună cu familia sa fără a i se cunoaşte adresa – cum totuşi îndoiala persistă în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de care este acuzat inculpatul, s-a apreciat că această îndoială este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie, urmând ca inculpatul B.V. să fie achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea celor două infracţiuni, respectiv infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi infracţiunea prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, nefiind întrunite elementele constitutive le infracţiunilor sub aspectul laturii obiective.

Văzând disp. art. 346 C. proc. pen., art. 998 şi 999 C. civ., s-au respins acţiunile civile formulate de către părţile civile V.V., I.D., I.M., M.V., ca neîntemeiate, neexistând legătură de cauzalitate între prejudiciul presupus, a fi produs, atât sub aspectul daunelor materiale cât şi al daunelor morale, şi acţiunile inculpatului.

S-a luat act că părţile vătămate L.I., C.J., C.S., P.D., P.A., I.C., V.C. nu s-au constituit părţi civile.

S-au menţinut dispoziţiile sentinţei penale cu privire la schimbarea încadrării juridice, apreciindu-se că în raport de actele şi lucrările dosarului, încadrarea stabilită de către instanţa de fond în sensul înlăturării aplicării disp. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru infracţiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (parte vătămată V.V.) a fost corect stabilită de către instanţă.

Pentru aceste considerente în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul inculpatului, s-a desfiinţat hotărârea atacată urmând a se dispune achitarea inculpatului pentru infracţiunile corect stabilite după schimbarea încadrării juridice de instanţa de fond, hotărârea atacată urmând a fi reformată conform celor menţionate mai sus.

Văzând şi disp. art. 189 şi următoarele C. proc. pen. cheltuielile judiciare la instanţa de fond au rămas în sarcina statului, iar cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului, din care 1650 lei reprezintă onorarii parţiale (1/2 ) avocat oficiu pentru părţile vătămate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova şi inculpatul B.V.

În motivarea apelului parchetul a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. şi a susţinut că soluţia de achitare pronunţată de către instanţa de apel este evident contrară actelor şi probelor administrate, care conturează existenţa faptelor, participaţia şi vinovăţia inculpatului, ignorate de instanţă, cu consecinţa pronunţării unei soluţii contrare faţă de cea corectă care se impunea, respectiv de menţinere a soluţiei de condamnare a inculpatului pentru infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Totodată, parchetul a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 17¹ C. proc. pen. pe motiv că, în mod greşit s-a dispus de către instanţă restituirea sumei de 5880 ridicată de la inculpat şi consemnată la casieria DIICOT –Structura centrală, conform chitanţei de la dosar.

Recurentul inculpat B.V., prezent în instanţă a arătat că îşi retrage recursul formulat şi a solicitat să se ia act de manifestarea sa de voinţă.

Înalta Curte, analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu apreciază că recursul parchetului este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse:

Potrivit art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ”orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege, care va hotărî (.) asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa”; principiu încălcat de către instanţa de apel.

Pentru a se putea pronunţa asupra temeiniciei acuzaţiilor aduse inculpatului, Înalta Curte apreciază că, instanţa de apel era obligată să administreze un probatoriu complet, pentru că numai printr-un asemenea procedeu se pot înlătura contradicţiile ce există între probe, îndoielile ce se pot ivi, pentru a se ajunge în final la certitudine.

Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., pentru a afla adevărul şi a face o corectă aplicare a legii penale organele de urmărire penală şi instanţele de judecată au obligaţia de a aprecia complet şi just probele cauzei, neomiţând la apreciere niciuna din probele administrate şi legând operaţiunea de apreciere cu alte operaţiuni ale probaţiunii – verificare şi eventual, administrare de noi probe.

Pornind de la această regulă de bază ce guvernează procesul penal, Înalta Curte, apreciază că instanţa de apel într-un mod facil şi fără să se întemeieze pe examinarea probelor în ansamblul său, s-a limitat să procedeze la reaudierea părţilor vătămate şi a doi martori propuşi în apărare de către inculpat, fără să se preocupe să audieze şi martorii din lucrări care nu au fost audiaţi de instanţa de fond, fără să mai verifice dacă imposibilitatea de prezentare a acestora în faţa instanţei de fond a dispărut, raportat la faptul că la data la care s-a dispus audierea de către instanţa de fond aceştia erau plecaţi la muncă în străinătate, aspecte în raport de care instanţa de apel era obligată să verifice dacă aceste motive nu au dispărut.

Verificarea tuturor acestor aspecte ce ţin de administrarea unui probatoriu complet se impuneau cu atât mai mult cu cât la domiciliul inculpatului, urmare a percheziţiei domiciliare efectuate, au fost găsite actele de identitate ale părţilor vătămate, certificatele lor de handicap, caietul cu însemnări şi în care erau trecute sumele de bani încasate de la acestea; pentru că exigenţele în aprecierea probelor, obligau instanţa de control judiciar să administreze, să examineze şi să analizeze fiecare element probator în parte, fără a omite vreunul, să verifice apoi mijlocul din care provine fiecare probă pentru a stabili valoarea ce i se poate acorda şi să înlăture motivat anumite probe.

Doar procedând în acest mod, curtea de apel ar fi putut ajunge la o concluzie neechivocă, deci la certitudine cu privire la faptele cauzei, pentru că eventualele contradicţii, în sensul neconcilierii unor probe cu altele cum este cazul declaraţiilor părţilor vătămate care sunt diferite în fiecare etapă procesuală apoi, existenţa înscrisurilor descoperite la domiciliul inculpatului care iarăşi vin în contradicţie cu ultimele declaraţii ale victimelor s-ar fi putut rezolva prin continuarea activităţii de probaţiune pentru a se putea stabili care probe reflectă adevărul.

Toate aceste aspecte, relevă în opinia Înaltei Curţi că instanţa de apel nu şi-a îndeplinit obligaţia de a dispune măsuri pozitive în vederea clarificării declaraţiilor martorilor şi, astfel a încălcat regulile privitoare la un proces echitabil (c. Spânu contra României).

Înalta Curte constată că, instanţa de control judiciar în virtutea efectului devolutiv, nu a analizat aspecte esenţiale în vederea aflării adevărului conform art. 3 C. proc. pen., pentru că în desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului, iar aplicarea corectă a acestui principiu este de natură să asigure realizarea practic a procesului penal, ca orice infractor să fie pedepsit în măsura vinovăţiei sale şi ca orice persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Simpla înşiruire a conţinutului declaraţiilor părţilor vătămate reaudiate în apel, însoţite de concluzia finală că orice îndoială profită inculpatului, în condiţiile în care dreptul la un proces echitabil înglobează dreptul părţilor din proces de a beneficia de un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi probelor în întregul lor, relevă faptul că instanţa de apel nu şi-a îndeplinit obligaţia de diligenţă şi, raportat la faptul că în ceea ce priveşte această obligaţie au rămas împrejurări nelămurite prin probe, aspecte contradictorii ce nu au fost verificate; Înalta Curte apreciază că nu a fost exercitat rolul activ şi ca atare, probatoriul trebuie continuat în vederea lămuririi acestor împrejurări.

Simpla referire a instanţei de control judiciar că paginile unui carnet cu nume, prenume (fără a exista identitate cu numele sau prenumele părţilor vătămate şi civile) şi înscrieri de sume de bani, găsite la inculpat, precum şi suma de bani 5880 euro ridicaţi de acesta cu ocazia percheziţiei, conform proceselor-verbale de percheziţie şi planşelor foto, consemnările din procesul verbal de la fila 84 din dosarul de urmărire penală, certificatele de handicap ale părţilor vătămate L.I. şi I.M., planşe foto ale părţilor vătămate ce prezintă dizabilităţile acestora (f.63-64 şi 82) declaraţia părţii civile V.V. – nu au un caracter cert, nu sunt decisive, fiind incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane prev. de art. 12 pct. 2 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (părţi vătămate L.I., I.D., I.M., C.J., C.S., V.C., P.D., P.A., M.V. şi I.C.) şi de trafic de persoane, prev. de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 (parte vătămată V.V.), nu se circumscriu în opinia Înaltei Curţi nici măcar noţiunii de reapreciere sau reinterpretare a unui probatoriu deja administrat pentru că acest lucru ar fi însemnat să ne aflăm în prezenţa unui proces logic de analiză a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză ce impunea urmare a unor raţionamente logice făcute şi expuse în motivarea hotărârii de instanţă, reţinerea unora şi înlăturarea altora şi nu doar înşiruirea acestora.

În raport de cele precizate, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel nu a supus analizei şi interpretării logice toate aspectele faptice şi contradicţiile existente în cauză şi care impuneau administrarea unui probatoriu complex şi care dacă ar fi fost luat în considerare în soluţionarea cauzei sub toate aspectele, ar fi putut influenţa soluţia cauzei.

În acest context juridic, Înalta Curte apreciază că hotărârea se impune a fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, aceasta urmând să verifice şi să clarifice toate contradicţiile existente în materialul probator, arătând motivat care sunt probele pe care îşi întemeiază hotărârea şi care se impun a fi înlăturate şi pentru ce considerente în condiţiile readministrării unui probatoriu de natură să asigure dreptul la un proces echitabil.

Faţă de toate aceste aspecte, Înalta Curte, va admite recursul formulat în cauză, va casa decizia penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Craiova.

Cu prilejul rejudecării apelului,curtea va verifica şi analiza şi incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17¹ C. proc. pen. invocat de parchet.

Raportat la manifestarea expresă de voinţă a recurentului inculpat, instanţa va face în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 385⁴ raportat la art. 369 şi va lua act de retragerea recursului formulat.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Craiova împotriva deciziei penale nr. 97 din 23 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori.

Casează decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Craiova.

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul B.V. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate L.I., V.V., I.D., I.M., C.J., C.S., V.C., P.D., P.A., M.V. şi I.C., în sumă de 150 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 01 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 750/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 754/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

ICCJ. Decizia nr. 751/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 751/2013. Penal