ICCJ. Decizia nr. 799/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 799/2013

Dosar nr. 6175/91/2010

Şedinţa publică din 05 martie 2013

Prin sentinţa penală nr. 160 din 21 septembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 6175/91/2010, Tribunalul Vrancea, în baza art. ll pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul P.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi omor deosebit de grav prevăzut de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. şi art. 174, 176 lit. d) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 33 lit. a) C. pen..

A constatat că inculpatul P.M. a fost arestat preventiv în perioada 07 ianuarie 2010 până la data de 28 mai 2010.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vrancea a reţinut următoarele:

În data de 06 ianuarie 2010, ora 18,45 numitul G.D.M., din oraşul Mărăşeşti, jud. Vrancea, a sesizat telefonic, prin intermediul apelului de urgenţă 112, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vrancea, despre faptul că în seara respectivă a găsit-o pe numita D.C., în vârstă de 72 de ani, decedată, în locuinţa tatălui acestuia, din com. G., Jud. Vrancea, prezentând leziuni de violenţă.

S-a mai reţinut că de aproximativ 10 ani D.C. a început să convieţuiască cu numitul G.D., cei doi locuind împreună în imobilul celui din urmă situat în com. G., sat G., jud. Vrancea.

În anul 2008, prin intermediul numitei C.P. din com. G., P.M. l-a cunoscut pe G.D., zis T.I., moment de la care inculpatul a lucrat în mai multe rânduri terenurile agricole aparţinând acestora.

În perioada în care autorul a lucrat pentru G.D., acesta a locuit în acelaşi imobil cu proprietarul şi cu victima D.C..

Cu ocazia constatării medico-legale asupra cadavrului victimei D.C., efectuate de S.J.M.L. Vrancea la 08 ianuarie 2010 conform actului din 2010 depus la dosar urmărire penală şi definitivate prin raportul de constatare medico-legală din 17 martie 2010 depuse la dosar urmărire penală, avizat de I.M.L. Iaşi prin adresa din 16 aprilie 2010 depus la dosar urmărire penală, s-au concluzionat următoarele:

Moartea numitei D.C. a fost violentă.

Ea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute determinată de traumatism cranio-cerebral şi toracic, soldat cu fractură de boltă craniană iradiată la baza, hemoragie subarahnoidiană difuză, contuzie cerebrală, multiple fracturi costale hemitorace stâng.

Leziunile cranio-cerebrale (plăgi plenit-contuzie, fractură craniană, hemoragie subarahnoidiană, contuzie cerebrală) s-au putut produce prin loviri repetate cu corp contondent, cădere cu impact cranian temporal stâng.

Topografia şi morfologia leziunilor toracice pledează pentru producerea lor prin comprimare între planuri dure.

Intre leziunile traumatice constatate la autopsie şi deces se stabileşte legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.

În momentul decesului sângele susnumitei conţinea 0,30 gr‰ alcool etilic.

Pe frontiurile cu secreţie vaginală recoltată de la susnumita nu s-au pus în evidenţă spermatozoizi. Decesul poate data din 06 ianuarie 2010.

Trimiterea în judecată a inculpatului P.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi omor deosebit de grad, s-a întemeiat pe procesul verbal de cercetare la faţa locului cu planşe foto; declaraţii învinuit/inculpat; declaraţii martori; raport de constatare medico-legală; raport de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică; rapoarte de expertiză bio-criminalistică (ADN); procese-verbale de efectuare percheziţii domiciliare şi înscrisuri.

Astfel, s-a concluzionat că autorul tâlhăriei şi omorului asupra victimei D.C., este inculpatul P.M..

S-a reţinut prin actul de inculpare că în perioada în care autorul a lucrat pentru G.D., acesta a locuit în acelaşi imobil cu proprietarul şi cu victima D.C., cunoscând în detaliu gospodăria lor.

Din luna martie 2009 P.M. a plecat de la domiciliul lui G.D., datorită unor neînţelegeri şi nu a mai revenit până în momentul comiterii faptelor.

Astfel, la data de 06 ianuarie 2010 fără a se putea stabili cu exactitate ora, pe fondul consumului de alcool, P.M. a luat hotărârea infracţională să sustragă bunuri, inclusiv băuturi alcoolice dintr-o anexă (magazie cu beci) a gospodăriei numitului G.D..

În acest sens s-a deplasat din oraşul Mărăşeşti, în com.G., şi a pătruns dinspre albia râului Putna în grădina din spatele locuinţei lui G.D., inculpatul cunoscând topografia locului.

P.M., ajuns la uşa de acces, pe unde se pătrundea în curte, a încercat iniţial să forţeze un ochi de geam spart, pe o parte cu intenţia de a-l scoate, însă fără a reuşi (prin gaura respectivă a introdus mâna, fiind identificate pe sticlă de echipa de cercetare 2 urme papilare create de inculpat. Cu toate acestea, autorul a reuşit să scoată ce-l de-al doilea geam al uşii pe care l-a aruncat în grădină în zăpadă, iar prin spaţiul astfel creat, a introdus mâna în interior şi a ridicat cârligul din sârmă care o asigura. Inculpatul a pătruns în interior spre magazia situată imediat în partea stângă şi folosindu-se probabil de un topor, a forţat uşa compusă din 2 canate, reuşind astfel să le deschidă.

P.M. a intrat în magazie, la un butoi cu vin roşu, aşezând o oală sub canea şi deschizând robinetul pentru a umple vasul, moment în care datorită zgomotului produs, a fost surprins de victima D.C. care se afla singură în locuinţă la acel moment, întrucât G.D. era internat în Spitalul judeţean de Urgenţă P. Focşani. Cel mai probabil, între cei doi a urmat o luptă chiar în magazie în timpul căreia D.C. a fost trântită pe ciment (acest aspect rezultă din răvăşirea mai multor sticle cu vin şi zarzavaturi din interiorul anexei din îmbibarea hainelor victimei cu vinul vărsat şi din topografia şi morfologia leziunilor traumatice descrise în raportul de autopsie). P.M. şi D.C. au mers apoi în încăperea unde dormea victima, situată la doar câţiva metri.

Inculpatul a luat o secure, care se afla după uşa de acces în interior şi a lovit-o de mai multe ori pe D.C., în zona capului, inclusiv cu muchia, cauzându-i multiple leziuni traumatice cranio-cerebrale, care au dus la decesul victimei la scurt timp, chiar în aceeaşi dată. Şi în această încăpere, victima s-a luptat cu agresorul, timp în care aşternuturile de pe pat şi alte obiecte de îmbrăcăminte au fost trase peste ea, iar un scaun a fost răsturnat. D.C., datorită loviturilor a căzut pe podea, iar P.M. a udat-o pe aceasta cu apă şi posibil vin.

În cele din urmă inculpatul a părăsit imobilul respectiv urmând acelaşi traseu, respectiv prin grădina din spatele locuinţei, unde a aruncat pe zăpadă securea tip „bardă" folosită la agresiunea victimei.

Din camera unde a fost găsită D.C., P.M. a sustras „un ciocănel iar din magazie o cantitate de vin fără a se putea stabili cât anume, întrucât singura persoană care putea da informaţii în acest sens, era G.D., însă acesta după externarea din spital, a decedat la domiciliul său pe data de 22 februarie 2010.

Instanţa de fond a apreciat că ipoteza organului de urmărire penală cu privire la vinovăţia inculpatului P.M. nu poate fi reţinută pentru următoarele motive:

Astfel, procesul verbal de cercetare la faţa locului depus la dosar urmărire penală, este întocmit în mare parte pe baza declaraţiei martorei C.P., martoră care era apropiata casei defunctei, care deţinea şi cheia de la beci şi care a relatat faptul că „în locuinţa defunctei veneau mai mulţi bărbaţi să consume băuturi alcoolice: V.N., V.G., M. zis M.I..

A mai arătat că în ziua de 02 ianuarie 2010, victima a venit la aceasta şi i-a povestit că „în urmă cu o zi a fost vizitată de numitul C.S. zis M.I, singur şi i-a cerut o sticlă de vin, pentru că va reveni cu banii să plătească contravaloarea".

D.C. a spus că este închisă crama şi că, în cele din urmă i-a cerut să-i dea nişte sticluţe dar l-a refuzat. C.S. ştia de la C.P. că G.D. este internat la Spitalul TBC din Focşani.

Cu mai mulţi ani în urmă B.S. i-a spart casa lui G.D. când acesta din urmă se afla în penitenciar".

De asemenea, a mai indicat martora în declaraţia de la dosar şi „familiile de ţigani T. care se ocupă cu furatul şi mai sunt şi violenţi".

Aceleaşi susţineri le-a făcut şi numitul G.D. - cu ocazia întocmirii procesului verbal de consemnare a declaraţiei,depus la dosar urmărire penală, care a arătat că numitul T.M. a venit la defunctă acasă, în timp ce acesta se afla internat la spital, şi a provocat scandal.

Tribunalul a concluzionat că singurele elemente dovedite în cauza de faţă, respectiv impresiunea digitală ridicată din interiorul locuinţei în care a fost găsită victima, identificată prin examinare criminalistică în sistemul AFIŞ ca aparţinând lui P.M. nu pot conduce la reţinerea că acesta este cel care a săvârşit infracţiunea de tâlhărie şi omor împotriva victimei D.C., în împrejurările în care aceasta nu se coroborează şi cu alte probe din dosar, expertizarea criminalistică a mânerului exterior, broască de la uşa principală de acces în locuinţă, concluzionând în sensul că, numitul P.M. nu poate fi exclus ca posibil contribuitor la crearea acestei microurme biologice iar examinarea criminalistică a probei nr. 2, respectiv „secure cu substanţă brun roşiatică a evidenţiat un amestec de profile genetice ce provin de la minim trei persoane, fiind incluse P.M. şi D.C. (conform concluziilor expertizei criminalistice aflate la dosar urmărire penală).

Potrivit art. 66 C. proc. pen. „învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.

Stabilirea inculpatului ca fiind autorul faptei de tâlhărie şi omor, întemeiată pe presupunerea că el ar fi putut fi singurul întrucât cunoştea în detaliu gospodăria victimei, este inadmisibilă şi împotriva principiilor care guvernează stabilirea vinovăţiei unei persoane în dreptul penal românesc atât timp cât probele materiale testimoniale şi ştiinţifice nu oferă date certe care să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, cu atât mai mult cu cât din declaraţiile martorilor: G.D. dosar urmărire penală, C.P. dosar urmărire penală şi dosar instanţă, G.A. (dosar urmărire penală şi dosar instanţă), rezultă că familia unde locuia victima era vizitată de mai multe persoane, fie că acestea erau folosite la diverse munci, fie pentru a cumpăra alcool, între acestea având loc şi conflicte.

Nu lipsit de importanţă este şi împrejurarea că inculpatul a avut o poziţie constantă în a-şi susţine nevinovăţia atât în timpul urmăririi penale cât şi la instanţă, fiind de acord cu luarea amprentelor digitale, examinarea salivei, relevanţă având în acest sens şi susţinerea inculpatului în luarea unor amprente digitale recente şi nu folosirea celor vechi, având în vedere faţă de apărarea inculpatului că degetul despre care se susţine că a imprimat impresiunea digitală analizată este inapt din punct de vedere anatomic şi că nu a avut posibilitatea să conteste expertiza criminalistică efectuată privind identificarea autorului impresiunii digitale.

De asemenea, nu este lipsit de importanţă faptul că expertiza medico-legală efectuată în cauză privind cadavrul aparţinând numitei D.C., concluzionează că decesul poate data din 06 ianuarie 2010, coroborat cu condiţiile atmosferice existente în acel moment.

De altfel, în acest sens, în procesul verbal de cercetare la faţa locului depus la dosar urmărire penală se menţionează că „moartea poate data din 5 sau 6 ianuarie 2010.

Pe această linie, instanţa de fond a concluzionat că nu lipsite de importanţă sunt contradicţiile între declaraţiile martorei C.P. (dosar urmărire penală şi martorului C.P., dosar urmărire penală şi dosar instanţă; cu cele ale martorei E.C. - sora lui G.D., care la dosar urmărire penală, arată că „în ziua de 5 ianuarie 2010 pe la orele 9,00 a văzut-o pe C.P. în timp ce ieşea din curtea fratelui, deplasându-se cu acel cadru metalic" iar „în faţa porţii lor era trasă o căruţă cu un cal sur şi în căruţă se afla C.P.".

În cauza de faţă există o singură probă care prin caracterul ei ştiinţific susţine bănuiala că inculpatul P.M. ar putea fi autorul faptelor, respectiv raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică, ce atestă faptul că urmele papilare de pe geamul de la uşa imobilului unde locuia victima D.C. au fost create de inculpatul P.M..

Această probă singulară necoroborată cu altă probă certă, nu poate forma convingerea instanţei că inculpatul P.M. a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Celelalte probe genetice efectuate în cauză nu au stabilit cu certitudine existenţa profilului genetic identic, exclusiv aparţinând inculpatului P.M..

S-a mai reţinut şi faptul că susţinerile inculpatului P.M., cum că la data decesului victimei D.C. se afla în localitatea Mărăşeşti, sunt verificate prin declaraţiile martorilor P.F., P.D. şi P.Ş., date la instanţă.

Aşa fiind, cum nici în urma percheziţiilor efectuate în localitatea Mărăşeşti, nu s-au depistat probe împotriva inculpatului, cum nici cele două urme cu aspect de încălţăminte de pe zăpadă prezentate în planşele de la dosar nu s-au dovedit ca aparţinând inculpatului, cum nici un martor ocular nu l-a indicat pe inculpatul P.M. ca fiind prezent în localitatea G. în luna ianuarie 2010, prima instanţa nu a putut avea certitudinea că inculpatul P.M. este autorul tâlhăriei şi omorului săvârşit asupra victimei D.C., existând dubii cu privire la persoana inculpatului şi datorită neelucidării mobilului faptelor săvârşite, a numărului de persoane şi contribuţia acestora, a datei şi ora exactă a decesului victimei.

Pentru toate aceste considerente, instanţa a apreciat că în cauza de faţă nu s-a putut stabili cu certitudine că inculpatul P.M. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi omor comise asupra victimei D.C., având în vedere că prezumţia de nevinovăţie a inculpatului nu a fost răsturnată şi că dubiul profită acestuia conform principiului în dubio pro reo, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul P.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi omor deosebit de grav prevăzutede art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen. şi art. 174, 176 lit. d) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 33 lit. a) C. pen..

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 07 ianuarie 2010, orele 23,00 până la 28 mai 2010.

Împotriva hotărârii instanţei de fond, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea criticând-o ca fiind nelegală sub aspectul achitării inculpatului P.M..

Prin decizia penală nr. 141 din 13 iunie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelul parchetului ca nefondat

Analizând hotărârea apelată, pe baza probelor administrate în dosar, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a considerat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, constatând că nu există probe suficiente din care să reiasă că inculpatul P.M. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi omor deosebit de grav prevăzute de dispoziţiile art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen. şi art. 174, 176 lit. d) C. pen..

Rechizitoriul întocmit de organul de urmărire penală prin care solicită condamnarea inculpatului P.M. se bazează, în principal, pe raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 28 mai 2010 cu privire la toporişca cu coadă de lemn, aflat la dosar urmărire penală, care concluzionează că microurma, datorită faptului că prezintă sânge uman în calitate redusă, genotiparea acestei microurme a pus în evidenţă electroforegrame incomplete şi nereproductibile ce nu pot fi valorificate în vederea identificării unei persoane.

În concluziile raportului de expertiză criminalistică din 20 decembrie 2010 (dosar urmărire penală), privind proba nr. 2, respectiv secure cu substanţă brun roşiatică, arată că genotiparea acesteia a pus în evidenţă, corspunzător markerilor genetici analizaţi, un amestec de profile genetice ce provin de la minim trei persoane, iar profilul genetic al probei biologice de referinţă recoltate de la numitul P.M. este inclus. Arată că inculpatul are de 26.595.744 ori mai multe şanse să fie participant la constituirea acestui amestec decât o altă persoană necunoscută din populaţie.

Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 08 ianuarie 2010 efectuat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vrancea - Serviciul Criminalistic (dosar urmărire penală), a stabilit că urmele papilare în litigiu ridicate la data de 07 ianuarie 2010, cu ocazia cercetării la faţa locului de pe geamurile de la o uşă a imobilului numitului G.D. din com.G. jud. Vrancea, au fost create de inculpatul P.M., conform fişei dactiloscopice pusă la dispoziţie.

Acestea sunt probele stabilite de organul de urmărire penală şi pe baza cărora a solicitat condamnarea inculpatului P.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi omor deosebit de grav.

Curtea a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Explicaţiile inculpatului, netăgăduite de nici o probă, au fost că, în urmă cu un an de zile, a lucrat şi a locuit în imobilul aparţinând numitului G.D. din comuna G., locul unde s-au comis infracţiunile asupra victimei D.C..

Nu există nici o probă care să dovedească că aceste urme stabilite în concluziile constatărilor efectuate în cauză nu au fost lăsate de inculpat în perioada în care a lucrat şi locuit în casa victimei.

De asemenea, nici printr-un raport ştiinţific nu s-a stabilit vechimea amprentei papilare descoperită şi, conform adresei de la dosar apel emisă de Institutul Naţional de Criminalistică din 26 aprilie 2011, nu există o astfel de metodă, potrivit literaturii de specialitate.

Nu există la dosar nici o probă din care să reiasă faptul că inculpatul P.M. ar fi avut cunoştinţă de faptul că victima D.C., în data de 06 ianuarie 2010, se afla singură în locuinţa sa şi că, la acea dată, acesta a fost văzut în apropierea locuinţei victimei sau în comuna G. jud. Vrancea.

Faptul că inculpatul P.M. cunoştea în detaliu gospodăria victimei, nu a putut conduce, fără dubiu, la concluzia că acesta este autorul faptelor de tâlhărie şi omor.

Curtea a mai reţinut că inculpatul P.M. a avut o poziţie constantă în a-şi susţine nevinovăţia, exprimându-şi acordul faţă de probele ce au fost prelevate în faza de urmărire penală, insistând să-i fie prelevată o amprentă digitală recentă pentru comparaţie cu cea descoperită la locul faptei, cerere ce i-a fost respinsă de organele de urmărire penală.

De altfel, singura probă certă, prezentată de organele de urmărire penală şi pe baza căreia a solicitat condamnarea inculpatului, este amprenta digitală găsită pe geamul de la uşa locuinţei.

Revenea organului de urmărire penală obligaţia să descopere alte probe pentru ca această singură probă să fie coroborată cu acestea. Această obligaţie este stabilită în dispoziţiile art. 66 C. proc. pen. care prevăd că inculpatul sau învinuitul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.

De asemenea, Curtea a constatat că există incertitudine privind data decesului victimei D.C.. În procesul verbal de cercetare la faţa locului, se menţionează că moartea victimei poate data din 5 sau 6 ianuarie 2010. Se contrazic declaraţiile martorei C.P. şi ale martorului C.P. aflate la dosar urmărire penală care, pe de o parte arată că nu au fost lăsaţi să pătrundă la locul accidentului iar, pe de altă parte, arată care fusese mobilul crimei şi cum arăta locul faptei după săvârşirea acesteia cu ale martorei E.C.- sora lui G.D., conform cărora , în ziua de 05 ianuarie 2010 pe la orele 9.00 a văzut-o pe C.P. în timp ce ieşea din curtea fratelui, deplasându-se cu acel cadru metalic iar în faţa porţii lor era trasă o căruţă cu un cal sur şi în căruţă se afla C.P..

S-a arătat că această contradicţie, trebuia soluţionată de către organul de urmărire penală.

În raport de aceste considerente, Curtea a concluzionat că, în mod corect, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului P.M. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în reverire la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece nu s-a putut stabili cu certitudine, pe baza probelor administrate, că inculpatul ar fi săvârşit faptele reţinute în sarcina sa.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. În susţinerea motivelor de recurs s-a arătat că, pe coada securii, care este arma crimei s-a identificat microurmă, constituită din celule epiteliale, iar genotiparea acesteia a pus în evidenţă, corespunzător markerilor genetici analizaţi un amestec de profile genetice, în care se regăseşte cel al inculpatului P.M., acesta având de 26.595.744 ori mai multe şanse să fie participant la constituirea acestui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populaţie. De asemenea, urmele papilare prelevate de la faţa locului şi care s-a stabilit că au fost create de inculpatul P.M., erau localizate pe unul dintre cele două ochiuri de geam, chiar în zona în care era spart, pe interior, împrejurare ce denotă că inculpatul, aflându-se în exterior, a introdus mâna prin spaţiul creat şi a încercat să scoată geamul afară însă nu a reuşit. Existenţa urmelor de încălţăminte pe zăpadă, demonstrează, în opinia parchetului, împrejurarea că pe uşa de unde s-au prelevat urmele papilare s-a pătruns în locuinţa victimei şi tot prin acelaşi loc s-a ieşit.

Cu încuviinţarea instanţei, Ministerul Public a depus în susţinerea motivelor de recurs, o adresă de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vrancea, care comunică faptul că specialiştii din cadrul instituţiei, alături de cei din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică Bucureşti pot efectua un raport de interpretare a urmelor papilare ridicate în cauză, care poate stabili modalitatea de creare a acestora dar şi vechimea lor. Totodată s-a depus la dosar un raport întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov prin care s-a stabilit vechimea unor urme papilare în alte cauze.

Analizând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate şi a cazului de casare invocat, dar şi în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele:

Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Pentru a reţine acest caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie evidentă, adică starea de fapt reţinută să fie vădit şi controversat contrară probelor existente la dosar.

Verificând concordanta între cele reţinute de ambele instanţe, în sensul că inculpatul P.M. nu este autorul infracţiunilor de tâlhărie şi omor deosebit de grav comise asupra victimei D.C., şi conţinutul real al probelor, Înalta Curte constă că două din mijloacele de probă administrate relevă elemente de fapt care indică o implicare inculpatului în săvârşirea faptelor.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere concluziile raportului de constatare tehnico-stiinţifică dactiloscopică, care a stabilit că cele două urme papilare prelevate de la faţa locului, respectiv de pe geamul uşii pe unde s-a pătruns în locuinţa victimei au fost create de P.M. precum şi cele ale raportului de expertiză din 20 decembrie 2010, care, stabileşte că pe proba nr. 2 „secure cu substanţă brun-roşiatică" (stabilită ca fiind arma crimei), s-a identificat microurma, constituită din celule epiteliale; genotiparea acestei microurme a pus în evidenţă, corespunzător markerilor genetici analizaţi un amestec de profile genetice ce provin de la minim trei persoane; profilul genetic al probei biologice de referinţă, recoltate de la numitul P.M. este inclus, la markerii corespunzători, în acest amestec, alături de cel al victimei D.C., numitul P.M. având de 26.595.744 ori mai multe şanse să fie participant la constituirea acestui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populaţie.

Aceste elemente de fapt au fost considerate nerelevante, în raport de inexistenţa altor date care să le susţină din punct de vedere probator, dar şi de împrejurarea că inculpatul a locuit împreună cu victima şi concubinul acesteia, G.D., până în luna martie 2009, existând astfel posibilitatea ca aceste urme să se fi păstrat din acea perioadă.

Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Galaţi a sesizat că cercetarea judecătorească nu este completă şi se impune efectuarea unei adrese către Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, pentru a lămuri aspectele legate de posibilitatea ca urmele papilare ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului şi microurmele ce au fost identificate pe arma crimei să fi fost create în perioada în care inculpatul a locuit la domiciliul victimei, însă nu a observat că răspunsul dat de această instituţie are caracter general, care nu este de natură contribuie la stabilirea adevărului în cauză. Astfel, Institutul Naţional de Criminalistică comunică faptul că nu există metode validate şi rezultate omologate de instituţii abilitate care să stabilească cu exactitate vechimea unei amprente papilare, precum şi că nu există o metodă fundamentată ştiinţific care să stabilească cu exactitate vechimea materialului biologic supus analizei genetice în vederea obţinerii unui profil ADN.

Or, în cauză nu era necesară stabilirea cu exactitate a vechimii amprentei papilare, ci doar dacă urmele erau sau nu recente, iar înscrisurile depuse de parchet la dosar în susţinerea motivelor de recurs, demonstrează faptul că acest lucru este posibil, printr-un Raport de interpretare a urmelor papilare, putând să fie stabilită vechimea urmei prin analizarea grosimii crestei papilare, întrucât la o urmă recentă acestea sunt mai groase, iar cu trecerea timpului creasta papilară scade în grosime în timp ce şanţurile dintre creste se lăţesc. De asemenea Înalta Curte constată că există studii publicate ale specialiştilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Institutului de Criminalistică Bucureşti privind determinarea şi cuantificarea evoluţiei procesului de îmbătrânire a urmelor papilare, cercetare pornită tocmai de la necesitatea de a anihila sau a susţine afirmaţiile subiecţilor despre propriile urme create în perimetre ce constituie o arie infracţională.

În ceea ce priveşte profilul ADN, ceea ce interesa în cauză, având în vedere că materialul biologic era o microurma constituită din celule epiteliale, era să se stabilească dacă acestea se pot păstra pe o suprafaţă din lemn (pe mânerul securii -proba nr 2 din raportul de expertiză din 20 decembrie 2010) o perioadă de peste 10 luni, respectiv condiţiile în care o atare microurmă poate rezista un timp îndelungat.

Ca atare, Înalta Curte constată că se impune şi, totodată, este posibilă administrarea unor probe suplimentare de natură să contribuie la aflarea adevărului, soluţia de achitare fiind, la acest moment, în contradicţie cu probele cu caracter ştiinţific care indică existenţa unor urme ale inculpatului pe arma crimei şi în locul pe unde s-a pătruns în domiciliul victimei, în condiţiile în care nu au fost identificate şi alte urme biologice ale acestuia care să susţină concluzia că acestea s-ar fi păstrat din perioada în care a locuit cu victima.

În raport de aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 38515 alin. (4) C. proc. pen. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, va casa decizia recurată şi va trimite cauza instanţei de apel în vederea completării probatoriului, prin efectuarea unui raport de interpretare a urmelor papilare şi obţinerea unor informaţii suplimentare privind posibilitatea păstrării unei microurme constituită din celule epiteliale un interval îndelungat de timp (10-12 luni), precum şi a altor probe a căror utilitate va rezulta din cercetarea judecătorească.

Cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 141/A din 13 iunie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Galaţi.

Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 80/2013. Penal  ICCJ. Decizia nr. 790/2013. Penal. Arestare provizorie în... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 799/2013. Penal