ICCJ. Decizia nr. 806/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 806/2013
Dosar nr.552/59/2012
Şedinţa publică din 05 martie 2013
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 24 februarie 2012 dată în dosar nr. 10/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus neînceperea urmăriri penale faţă de procurorii R.S. şi P.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 247 C. pen..
În motivarea rezoluţiei s-a arătat că petenţii în plângerea formulată şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la modul de soluţionare de către procurorul P.M. a Dosarelor nr. 504/P/2011şi 341/P/2011 ale Parchetului de pe ângă Judecătoria Ineu în care aceştia au avut calitatea de persoane vătămate precum şi faţă de rezoluţiile date în Dosarul nr. 161/II/2/2011 şi nr. 171/II/2/2011 date de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu R.S., întrucât acesta din urmă a respins plângerile împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procurorul de caz, în dosarele menţionate mai sus.
În opinia petenţilor, cei doi procurori nominalizaţi ar fi comis infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi prin îngrădirea unor drepturi cu" ocazia soluţionării dosarelor penale enunţate.
Procurorul a arătat că prin rezoluţia nr. 504/P/2011 din data de 26 octombrie 2011, intimatul P.M. a dispus confirmarea propunerii de neîncepere a urmării penale faţă de făptuitorii S.E., S.M., N.I., N.D., F.E., J.F., B.T., G.C., G.T.D., V.E.F., sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 213 alin. (1), 208 alin. (1), 220 alin. (1) şi 217 alin. (1) C. pen. iar prin rezoluţia nr. 341/P/2011 din data de 31 octombrie 2011 acelaşi intimat a confirmat propunerea de neîncepere a urmării penale faţă de făptuitorul I.V. sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 192 alin. (1) şi art. 193 alin. (1) C. pen..
S-a mai arătat că prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu R.S. prin rezoluţia nr. 161/II/2/2011 din data de 24 noiembrie 2011 a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta D.S. împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispusă în Dosarul nr. 504/P/2011 iar prin rezoluţia nr. 171/II/2/2011 din data de 22 decembrie 2011 a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul D.G. împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de procurorul de caz în Dosar nr. 341/P/2011.
Procurorul a arătat că pronunţarea unei soluţii de netrimitere în judecată chiar dacă aceasta este nefavorabilă petenţilor nu poate fi considerată abuz şi implicit nu poate constitui elementul material al unei infracţiuni de serviciu.
În motivare s-a invocat art. 132 alin. (1) din Constituţia României precum şi art. 5 din Legea nr. 303/2004 arătându-se că procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, îndeplinindu-şi atribuţiile care le revin pentru soluţionarea unor dosare prin pronunţarea unor soluţii ce le consideră legale şi temeinice în raport de probele administrate, iar aceste soluţii pot fi verificate şi chiar desfiinţate în urma controlului ierarhic sau de către instanţa de judecată prin utilizarea dispoziţiilor art. 278, 2781 C. proc. pen..
Procurorul verificând în concret acest aspect a constat că instanţa de judecată a verificat legalitatea şi temeinicia actelor atacate iar prin sentinţele penale definitive nr. 13/2012 pronunţate în Dosar nr. 2825/246/2011 şi nr. 19/2012 în Dosar nr. 141/246/2012 s-a dispus respingerea plângerilor petenţilor ca nefondate.
În concluzie s-a arătat că în sarcina procurorilor R.S. şi P.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu nu poate fi reţinută existenţa vreunei fapte penale fiind incident dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. împotriva acestei rezoluţii au formulat plângere petenţii D.S. şi D.G. care a fost respinsă prin rezoluţia din 09 aprilie 2012 dată în Dosar n 369/II/2/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Împotriva acestor rezoluţii au formulat plângere petenţii D.S. şi D.G. fără însă a motiva plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara.
Din actele şi lucrările Curtea de Apel a reţinut că petenţii D.S. şi D.G. sunt nemulţumiţi de modul de soluţionare a Dosarelor cu nr. 504/P/2011 şi 341/P/2011, dosare în care s-a dispus o soluţiei de netrimitere în judecată a făptuitorilor.
S-a constatat că împotriva soluţiilor adoptate în aceste dosare penale petenţii au uzat de dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., respectiv au formulat plângere la prim procurorul unităţii de parchet care a pronunţat soluţia atacată iar intimatul R.S. având calitatea de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu a respins ca neîntemeiate plângerile formulate de petenţii D.S. respectiv D.G. împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, prin rezoluţiile nr. 161/11/2/2011 şi nr. 171/II/2/2011.
Mai mult decât atât, aceste rezoluţii au fost cenzurate şi de către instanţa de judecată, petenţii uzând de procedurile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen. fiind pronunţate în acest sens sentinţele penale definitive nr. 13 din 24 ianuarie 2012 pronunţată în Dosar nr. 2825/246/2011 precum şi sentinţa nr. 19 din 14 februarie 2012 pronunţată în Dosar nr. 141/246/2012 ale Judecătoriei Ineu prin care s-a dispus respingerea plângerilor formulate de către petenţi.
Având în vedere că petenţii şi-au exercitat dreptul legal de a uza de procedurile prevăzute de art. 278 şi art. 2781 C. proc. pen. nemulţumirile acestora fiind înregistrate şi soluţionate în modalitatea prevăzută de lege, Curtea de Apel a reţinut că nu mai există alte posibilităţi de atacare a rezoluţiilor adoptate cu privire la plângerile penale formulate de petenţii D.S. şi D.G. care au format obiectul Dosarelor nr. 504/P/2011 şi 341/P/2011 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu.
S-a apreciat că împrejurarea că soluţiile dispuse în aceste dosare nu sunt în favoarea persoanelor vătămate nu poate însemna că s-a realizat conţinutul constitutiv al infracţiunilor reclamate de către petenţi, neputând fi identificate latura obiectivă sau subiectivă a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) sau de abuz în serviciu prin vătămare a unor drepturi prevăzută de art. 247 C. pen., procurorii P.M. şi R.S. îndeplinindu-şi în mod legal îndatoririle de serviciu fără a vătăma interesele legale ale petenţilor şi fără a încălca drepturile acestora.
Împotriva sentinţei penale nr. 195/PI din 22 august 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, au declarat recurs petenţii D.S. şi D.G., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Înalta Curte constată că petenţii nu au precizat motivele de recurs, astfel că, fiind incidente dispoziţiile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., va examina recursul formulat în raport de cazurile de casare ce se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (2) şi (3) C. proc. pen..
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 alin. lit. a) teza a-II-a C. proc. pen., constată că recursurile formulate de către petenţii D.S. şi D.G., sunt inadmisibile, întrucât sentinţa atacată cu prezentul recurs este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Plângerea formulată împotriva rezoluţiilor procurorului de netrimitere în judecată se soluţionează prin sentinţă sau încheiere, după caz, care în temeiul art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. este definitivă.
În speţă, Înalta Curte constată că petiţionara a formulat recurs împotriva unef sentinţe prin care a fost respinsă plângerea formulată în baza art. 2781 C. proc. pen., sentinţă care este definitivă şi nesusceptibilă a fi atacată cu apel sau recurs.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursurile formulate de petenţii D.S. şi D.G. împotriva sentinţei penale nr. 195/PI din 22 august 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii petenţi vor fi obligată la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenţii D.S. şi D.G. împotriva sentinţei penale nr. 195/PI din 22 august 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenţii petenţi la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată in şedinţă publică, azi 05 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 807/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 802/2013. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
