ICCJ. Decizia nr. 80/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 80/2013
Dosar nr. 2254/93/2012/a2
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov nr. 1543/P/2012 din data de 1 octombrie 2012, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, printre alţii şi inculpatul D.M.L., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., şi art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 33 lit. a) C. pen.
Prin actul de sesizare s-a arătat în esenţă că, la data de 7 iunie 2012, ora 23.30, în zona oraşului B., jud. Ilfov, partea vătămată M.N. (cu domiciliul în aceeaşi localitate), a fost victimă a agresiunilor fizice extrem de violente exercitate asupra sa de către cinci persoane între care şi inculpatul D.M.L., precizându-se că faptele au fost comise în loc public, la oră de noapte au tulburat grav liniştea şi ordinea în zona citadină respectivă.
S-a mai menţionat în actul de sesizare şi faptul că primul care a lovit a fost D.M.L., care a aplicat, din spate, o lovitură cu un cuţit (briceag) în zona capului, după care T.C.M. a pulverizat un spray paralizant în faţa părţii vătămate, aceasta căzând la pământ, iar D.M.L. a lovit în continuare partea vătămată, cu acelaşi briceag, în zona feţei, de mai multe ori, în timp ce inculpaţii E.A.I., T.D.E. şi N.G.I. au aplicat fiecare părţii vătămate, căzută la pământ, mai multe lovituri cu piciorul, atât în zona corpului dar mai ales în zona capului. Totodată, s-a mai arătat că inculpatul T.C.M. a susţinut permanent conduita violentă a celorlalţi, strigând că trebuie omorâtă partea vătămată şi a aplicat personal, cu un alt cuţit (briceag) decât cel folosit de D.M.L., cu lama, o lovitură puternică în zona abdominală a părţii vătămate, care nu se mai putea apăra nici măcar instinctual datorită multiplele lovituri anterioare.
Prin sentinţa penală nr. 35 din 9 noiembrie 2012 Tribunalul Ilfov, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de tentativă la omor calificat, în stare de recidivă postexecutorie şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile de tentativă la omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul D.M.L. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat (fapta din data 7 iunie 2012).
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 321 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul D.M.L. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (fapta din data 7 iunie 2012).
În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilite prin sentinţă, urmând ca inculpatul D.M.L. să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 6 luni închisoare, care a fost sporită cu 3 luni închisoare, în total să execute pedeapsa de 7 ani şi 9 luni închisoare, alături de care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani.
În temeiul art. 61 C. pen. a revocat liberarea condiţionată privind pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 331F din 22 martie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 11 aprilie 2011 şi a contopit restul rămas de executat de 599 zile închisoare cu pedeapsa de 7 ani şi 9 luni închisoare stabilită la alineatul de mai sus, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 9 luni închisoare, care a fost sporită cu 3 luni închisoare, în final inculpatul D.M.L. să execute pedeapsa de 8 ani închisoare, alături de care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului D.M.L. ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; respectiv dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat).
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului D.M.L.
Sentinţa penală nr. 35 din data de 9 noiembrie 2011 a Tribunalului Ilfov a fost atacată cu apel de inculpatul D.M.L.
La termenul din data de 18 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 3002 C. proc. pen., a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, procedând potrivit art. 160b C. proc. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care a fost condamnat, printr-o hotărâre de condamnare pronunţată în primă instanţă, iar între deţinerea preventivă a inculpatului în cauză şi condamnare există o legătură suficientă pentru a opina că ne aflăm în prezenţa unei detenţii legale, urmare a condamnării acestuia de o instanţă competentă, astfel cum, constant, a statuat instanţa europeană în interpretarea art. 5 parag. (1) lit. a) din Convenţie care dispune că „deţinerea unei persoane este legală dacă are la bază o condamnare pronunţată de un tribunal competent".
S-a arătat că acuzaţiile aduse inculpatului în cauză legitimează, în continuare, detenţia preventivă a acestuia în sensul că interesul public al menţinerii ordinii, în cauza dată, trece înaintea dreptului apelantului intimat inculpat arestat preventiv, la libertate iar temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpatului nu s-âu modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul art. 6 parag. (1) din Convenţia Europeană.
S-a concluzionat că toate aceste aspecte sunt un temei suficient pentru a aprecia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, generând, implicit, o stare de neîncredere şi insecuritate în rândul persoanelor care respectă ordinea de drept şi valorile sociale.
Împotriva încheierii din data de 18 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a formulat recurs inculpatul D.M.L., care a arătat în esenţă că, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă şi lăsat în libertate nu ar prezehta pericol concret pentru ordinea publică şi nici nu ar putea influenţa buna desfăşurarea a procesului penal.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din actele dosarului se reţine că recurentul-inculpat D.M.L. este acuzat de infracţiunea de tentativă la omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Acesta, împreună cu alte patru persoane, au exercitat agresiuni fizice extrem de violente asupra părţii vătămate M.N., faptele fiind comise în loc public, în timpul nopţii şi au provocat o tulburare gravă a liniştii şi ordinii publice.
Arestarea preventivă a fost dispusă în temeiul art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen., în considerarea existenţei unor indicii serioase în sensul vinovăţiei persoanei în cauză şi a necesităţii protejării ordinii publice de prejudiciile cauzate prin infracţiunea de care este acuzat recurentul inculpat.
Ulterior măsura a fost menţinută succesiv.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive şi având în vedere faptele reţinute în sarcina inculpatului, modalitatea de săvârşire a acestora şi urmările produse, Înalta Curte apreciază că acestea se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate, existând indicii temeinice şi suficiente şi chiar probe, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen., că inculpatul a comis faptele pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii, reţinând că inculpatul a recunoscut săvârşirea acestora, fiind judecat în baza art. 3201 C. proc. pen.
Analizând datele concrete ale speţei prin prisma criteriilor stabilite de jurisprudenţa C.E.D.O., Înalta Curte constată că se impune menţinerea în continuare a măsurii arestării preventive întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat.
Astfel, în aprecierea subzistenţei temeiurilor care au stat la baza arestării preventive, Înalta Curte va avea în vedere situaţia de fapt, gravitatea faptelor, consecinţele acestora, gradul de implicare al inculpatului în ansamblul activităţilor infracţionale desfăşurate, atitudinea procesuală a inculpatului precum şi faptul că inculpatul este recidivist.
Se constată că, atât din punct de vedere al probatoriului administrat cât şi al faptelor reţinute în sarcina inculpatului, fără a afecta prezumţia de nevinovăţie care subzistă chiar şi în cazul intervenţiei unei hotărâri judecătoreşti de condamnare nedefinitivă, sunt îndeplinite în continuare condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. pentru ca măsura arestării preventive să fie menţinută.
Astfel, inculpatul a fost cercetat şi condamnat nedefinitiv pentru fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Se reţine faptul că inculpatul este recidivist, suferind anterior două condamnări pentru infracţiuni de violenţă, ceea ce demonstrează persistenţa acestuia în activitatea infracţională şi faptul că, deşi a suferit condamnări anterioare, nu a demonstrat o atitudine de îndreptare faţă de societate manifestând în continuare un comportament violent şi lipsă de respect faţă de una dintre valorile esenţiale protejate de lege, respectiv dreptul la viaţă.
În ceea ce priveşte durata rezonabilă, Înalta Curte apreciază că perioada de detenţie scursă până în prezent, nu poate fi judecată ut singuli doar prin prisma duratei în sine, ci trebuie privită în contextul procesual, având în vedere natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând temerea că, pus în libertate, se poate crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate şi de neîncredere în activitatea justiţiei.
Ca atare, detenţia provizorie este licită, fiind respectate atât exigenţele ce decurg din legea internă, cât şi cele prevăzute de art. 5 parag. (1) lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, impunându-se menţinerea în continuare a acesteia.
Aşa fiind, constatând neîntemeiate criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat D.M.L. şi va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M.L. împotriva încheierii din 18 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia V penală, pronunţată în Dosarul nr. 2254/93/2012 (3878/2012).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 801/2013. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 799/2013. Penal → |
|---|
