ICCJ. Decizia nr. 824/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 824/2013

Dosar nr. 2957/97/2011

Şedinţa publică din 7 martie 2013

Deliberând asupra recursului de faţă, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:

1. Tribunalul Hunedoara, secţia penală, în baza sentinţei penale nr. 58 din 13 martie 2012 pronunţată în dosarul nr. 2957/97/201, la condamnat pe inculpatul C.D.B., la 8 (opt) ani închisoare şi 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în baza art. 86⁴ alin. (1) C. pen. şi art. 83 C. pen., a fost revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1359 din 06 decembrie 2005 a Judecătoriei Petroşani, a cărei executare s-a dispus alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 11 (unsprezece) ani închisoare şi 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

A fost obligat inculpatul C.D.B. să plătească părţii civile U.V.S., sumele de 20.000 lei, daune morale şi 6.500 lei, daune materiale. A fost obligat inculpatul C.D.B. să plătească părţii civile Spitalul de Urgenţă Petroşani, cu sediul în Petroşani, str. l Decembrie 1918, jud. Hunedoara, suma de 2.827 lei, despăgubiri civile.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C.D.B. la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Instanţa fondului a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 107/ P din 23 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului C.D.B. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 83 C. pen., faptă constând în esenţă, în aceea că la data de 13 decembrie 2009, în loc public, pe o stradă din municipiul Petroşani, inculpatul a aplicat părţii vătămate U.V.S. mai multe lovituri cu un corp contondent, inclusiv asupra capului, provocându-i leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie.

Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti, în condiţiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi, instanţa a examinat şi apreciat materialul probator, confirmând existenţa faptului ilicit dedus judecăţii şi vinovăţia penală a autorului acestuia, în care sens a reţinut următoarele:

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, respectiv: raportul de constatare medico-legală nr. 665.61 l/ B din 15 decembrie 2009, întocmit de S.J.M.L. Hunedoara, concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 205.277/ B din 08 iulie 2010, întocmit de S.J.M.L. Hunedoara, declaraţiile părţii vătămate U.V.S., declaraţiile martorilor I.L.I., P.N.R., G.R.B., V.A.I., B.G., J.Şt.F., G.Şt., L.P.M., C.G., B.D.M., S.C.M. (fostă C.), C.P.C., C.R.D., C.N.M., G.I.V., V.I.A., C.O.I., G.A.N., N.I., C.Şt.C., G.M., U.M., U.V., declaraţiile inculpatului C.D.B., fişa acestuia de antecedente penale, procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică aferentă, planşele fotografice de la dosar, concluziile Referatului de evaluare, întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, celelalte acte şi lucrări ale dosarului, s-a reţinut următoarea stare de fapt:

În după-amiaza zilei de 13 decembrie 2009, partea vătămată U.V.S. şi colegii săi de serviciu, printre care şi P.N.R., I.L.I., G.R.B. şi V.I.A., pompieri în cadrul I.S.U. „I.H.” al Judeţului Hunedoara, Detaşamentul Petroşani, se aflau în restaurantul „R.V.” din Petroşani, administrat de martorul C.G., la invitaţia colegului lor de serviciu, G.A.N., care îşi sărbătorea ziua de naştere.

În jurul orei 20.00, fiindcă primise cadou o sticlă de whisky, martorul G.A.N. a deschis-o pentru a-şi servi colegii, însă inculpatul C.D.B., finul martorei C.G., aflat şi el în restaurant, s-a îndreptat spre masa lor şi le-a spus că nu au voie să consume decât băutura cumpărată de la barul restaurantului.

După circa douăzeci de minute, partea vătămată şi colegii săi menţionaţi mai sus au hotărât să părăsească localul, dar când s-au îndreptat spre ieşire, inculpatul C.D.B. l-a lovit cu pumnul în faţă pe partea vătămată U.V.S., care a căzut peste o masă, iar în cădere l-a tras după el şi pe inculpat, pe care îl prinsese de haină. Altercaţia celor doi a fost întreruptă prin intervenţia colegilor părţii vătămate şi a muzicanţilor orchestrei din restaurant.

După aplanarea conflictului, partea vătămată, aflată în stare de ebrietate, împreună cu martorii P.N.R., I.L.I., G.R.B. şi V.A. au plecat cu un taxi comandat telefonic de partea vătămată, spre cartierul Aeroport al mun. Petroşani, unde locuiau partea vătămată şi martorul V.I.A. Inculpatul ieşise deja din restaurant pentru a-i urmări pe partea vătămată şi pe colegii săi, dar fiindcă aceştia plecaseră deja, a solicitat, telefonic, ajutorul fraţilor săi C.P.C. şi C.R.D.

Constatând că, în timpul altercaţiei din local, şi-a pierdut unul din telefoanele mobile, partea vătămată i-a cerut taximetristului, martorul G.M., să se întoarcă la restaurant, însă, taximetristul a refuzat, încercând să evite un nou conflict, apoi remarcând intenţiile de răzbunare, exprimate, ale părţii vătămate, care dorea să ajungă acasă pentru a se înarma cu un topor şi a reveni la local, a refuzat să îi ducă la destinaţie, oprind în staţia din zona oraşului numită Complexul P.

Pentru că nici un taximetrist nu a acceptat să îi transporte pe toţi odată la destinaţie, partea vătămată şi cei patru colegi ai săi şi-au continuat drumul la pas, spre Cartierul Aeroport, iar pe o străduţă au remarcat un grup de circa 10 persoane, înarmate cu bâte, recunoscându-l în grupul respectiv pe inculpatul C.D.B. Pentru a evita agresiunea la care ştiau că se expun, partea vătămată şi colegii săi şi-au continuat drumul în fugă, fiind urmăriţi de inculpat şi însoţitorii săi, care i-au ajuns din urmă doar pe partea vătămată şi pe martorul I.L.I. Inculpatul C.D.B. l-a lovit cu bâta în cap pe partea vătămată, până când bâta s-a rupt şi l-a doborât la pământ, iar însoţitorii inculpatului i-au pus piedică martorului I.L.I., doborându-l la pământ şi pe acesta. Căzuţi fiind, atât părţii vătămate cât şi martorului I.L.I. le-au fost aplicate lovituri cu picioarele de către inculpat şi de către cei din grupul lui.

Agresiunea asupra părţii vătămate a încetat în momentul în care martorul C.R.D., fratele inculpatului, le-a cerut, speriat, să se oprească, întrucât partea vătămată a decedat. După ce s-a ridicat de la pământ, martorul I.L.I. a observat că martorul C.P.C., celălalt frate al inculpatului, susţinea capul părţii vătămate, care prezenta leziuni ce sângerau abundent şi solicita, în acelaşi timp, să anunţe cineva ambulanţa. La picioarele părţii vătămate, acelaşi martor l-a remarcat pe inculpat, care îi reproşa martorului că totul s-a întâmplat din cauza lor, apoi inculpatul l-a anunţat pe martor că îl va „aranja” şi pe el, dacă nu încetează cu acuzele.

Partea vătămată a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Petroşani, unde s-a intervenit chirurgical de îndată, pentru evacuarea hematomului extradural acut masiv F-T-P stâng, în protocolul operator nr. 1726 din 13 decembrie 2009 consemnându-se diagnosticul „Comă gr. II. T.CC. grav. Plăgi contuze delabrante şi scalpate T-P dr. Fractură liniară pe sutură coronară stg. şi hematom extradural F-T-P stg.”.

După comiterea agresiunii, inculpatul, însoţit de fraţii săi, a părăsit locul faptei şi s-a îndreptat, iar spre restaurantul „R.V.”, deşi la locul faptei sosiseră şi organele de poliţie.

Actele medico-legale de la dosar, întocmite de S.J.M.L. Hunedoara, au consemnat că, în urma agresiunii suferite în data de 13 decembrie 2009, partea vătămată U.V.S. a prezentat leziuni vindecabile în 40-45 zile de îngrijiri medicale, leziuni constând în: plagă contuză dispusă frontal dreapta; plăgi contuze delabrante dispuse frontal median; placard excoriat dispus frontal stânga; placard excoriat al piramidei nazale; placard excoriat dispus scapular dreapta; echimoză şi placard excoriate discontinuu dispuse suprascâpular dreapta; fractură de omoplat drept; fracturi costale C4 şi C5 pe dreapta, iar plăgile craniene cu fractura calotei craniene şi hematomul extradural consecutiv s-au produs prin lovire directă cu corp dur, cu suprafaţă mai mare de 16 cm² şi au pus viaţa victimei în primejdie.

Fapta săvârşită de inculpatul C.D.B., astfel cum a fost prezentată, constituie tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 alin. (l) lit. i) C. pen.

Inculpatul a încercat să acrediteze ideea că nu a participat la săvârşirea faptei din zona Complexului P., susţinând că nu s-a aflat în acel loc, ci în restaurantul „R.V.”, pe care l-a părăsit, îndreptându-se spre locul faptei, doar în momentul în care prietenul său, T.E., l-a anunţat că fratelui său, C.R.D., i se făcuse rău în zona P., unde fusese lovit.

Susţinerea inculpatului a fost contrazisă de depoziţiile, coroborate, ale martorilor B.G., J.Şt.F., V.I.A., I.L.I., P.N., G.R.B., dar şi de contradicţiile evidente, existente între declaraţiile inculpatului, ale fostei sale soţii, martora S.C.M., care, în cursul urmăririi penale, a declarat că soţul său nu a părăsit restaurantul, pentru ca, în cursul cercetării judecătoreşti, să declare că soţul său a plecat spre Complexul P., împreună cu martorul T.E., care l-a anunţat că fratele său a fost bătut. Disonanţe există şi în depoziţiile martorei C.G., administratorul restaurantului şi naşa inculpatului, care, în cursul urmăririi penale, a declarat, fără ezitare, că inculpatul s-a deplasat la locul faptei pentru că a fost anunţat că fraţii săi se certaseră cu cineva în acel loc, apoi, în cursul cercetării judecătoreşti, depoziţia sa a încercat să inducă ideea că inculpatul nu a părăsit deloc restaurantul. Prezenţa şi activitatea infracţională a inculpatului la locul faptei este evidenţiată de martori, care, fie îl cunoşteau, fie l-au indicat ca purtând o haină de trening, de culoare albă.

Şi fraţii inculpatului, martorii C.R.D. şi C.P.C. au încercat să ofere versiunea lor în legătură cu producerea traumatismelor craniene suferite de partea vătămată, susţinând că acesta, în cădere, s-a lovit cu capul de un hidrant, afirmaţie contrazisă nu numai de probaţiunea testimonială, care evidenţiază nu numai că hidrantul se afla amplasat la o distanţă de circa 5 m, pe direcţia înainte, de locul în care căzuse partea vătămată, astfel că acesta nici nu ajunsese în locul unde se afla hidrantul (declaraţii martori V.I.A., I.L.I., P.N.), dar şi prezenţa bâtei ruptă, lângă partea vătămată, ci şi de concluziile actelor medico-legale, ce subliniază că fractura calotei craniene s-a produs prin lovire directă cu corp dur, cu suprafaţă mai mare de 16 cm².

În baza textelor de lege menţionate mai sus, inculpatul a fost condamnat.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată, s-au avut în vedere, următoarele: limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al faptei infracţionale, deosebit de ridicat, urmarea acesteia asupra sănătăţii părţii vătămate, persoana inculpatului, care a negat comiterea faptei şi era recidivist, în condiţiile recidivei postcondamnatorii, reglementată de textul art. 37 lit. a) C. pen. Sub acest aspect, s-a reţinut că, potrivit fişei de antecedente penale a inculpatului, aflată la dosar, fapta infracţională reţinută în sarcina sa, în prezenta cauză, a fost săvârşită în cursul termenului de încercare, de 5 (cinci) ani, al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1359 din 06 decembrie 2005 a Judecătoriei Petroşani, termenul de încercare fiind calculat de la data de 16 mai 2005. În aceste condiţii, instanţa a dat curs dispoziţiilor art. 86⁴ alin. (1) C. pen. şi art. 83 C. pen., referitoare la revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Referatul de evaluare psiho-socială întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, a evidenţiat că şansele de reintegrare în societate ale inculpatului au fost reduse, datorită trecutului său infracţional, imposibilităţii de a menţine un loc de muncă, dificultăţii de a-şi soluţiona la timp problemele socio-familiale, creându-şi situaţii de risc infracţional, rezistenţei la schimbare şi lipsei de empatie faţă de victima faptei sale.

În raport de aceste considerente ale stării de fapt şi de drept, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare şi 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86⁴ alin. (l) C. pen. şi art. 83 C. pen., a fost revocat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1359 din 06 decembrie 2005 a Judecătoriei Petroşani, a cărei executare s-a dispus alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 11 (unsprezece) ani închisoare şi 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.

A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Partea vătămată U.V.S. s-a constituit parte civilă cu sumele de 10.000 lei, daune materiale şi 20.000 lei, daune morale.

S-a constituit parte civilă în cauză şi Spitalul de Urgenţă Petroşani, cu suma de 2.827 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare a părţii vătămate U.V.S., internat în perioada 13 decembrie 2009 - 23 decembrie 2009, în Secţia Neurochirurgie a spitalului.

Martorii U.M. şi U.V. au învederat instanţei că, în perioada de spitalizare, suma de bani cheltuită pentru restabilirea sănătăţii părţii vătămate a fost, în medie, de 5.500 lei, iar după externarea din decembrie 2009, până în luna mai 2010, partea vătămată a urmat tratamentul medicamentos prescris, pentru care a cheltuit suma de 200 lei lunar. S-a concluzionat că totalul cheltuielilor materiale suportate de partea vătămată pentru restabilirea sănătăţii a fost de 6.500 lei: 5.500+1.000 (200 X 5 luni calendaristice).

Referitor la daunele morale pretinse de partea vătămată, s-a apreciat că acestea au fost justificate, în cuantumul pretins. Urmare a vătămărilor fizice cauzate prin infracţiune, partea vătămată a suferit şi vătămări psihice, dar şi alterarea condiţiilor de viaţă. Partea vătămată a fost supusă unui tratament medical chirurgical agresiv, leziunile suportate de aceasta au fost de mare gravitate, cu consecinţa punerii vieţii în primejdie. Toate aceste suferinţe fizice şi psihice au presupus o compensaţie sub forma daunelor morale pentru prejudiciul nepatrimonial încercat, cuantumul acestor daune fiind echitabil în suma pretinsă, de 20.000 lei.

Trauma fizică şi sufletească acută suportată de partea vătămată, la o vârstă la care, în condiţii fireşti, forma fizică şi psihică ar fi trebuit să fie depline, s-a apreciat că daunele morale, în cuantumul pretins, nu au constituit nici amenzi excesive pentru autorul daunelor şi nici venituri nejustificate pentru victima acestora.

Astfel fiind şi în temeiul art. 14 alin. (3) lit. b) şi alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., a fost obligat inculpatul C.D.B. să plătească părţii civile U.V.S. sumele de 20.000 lei, daune morale şi 6.500 lei, daune materiale.

A fost obligat inculpatul C.D.B. să plătească părţii civile Spitalul de Urgenţă Petroşani suma de 2.827 lei, despăgubiri civile.

2. Împotriva sentinţei penale evocate a declarat, în termen legal apel inculpatul C.D.B., aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie fără însă a-l motiva.

Deliberând asupra apelului în limitele prevăzute de art. 371 C. proc. pen., Curtea a reţinut că acesta este nefondat pentru considerentele ce au fost expuse:

Instanţa de fond, în temeiul probaţiunii administrate a stabilit o stare de fapt corectă căreia i-a dat o încadrare juridică legală.

Astfel, din probele administrate în faza de urmărire penală şi, nemijlocit în faţa instanţei a rezultat fără dubiu că, în data de 13 decembrie 2009, inculpatul C.D.B. a aplicat părţii vătămate U.V.S., într-un loc public, mai multe lovituri cu un corp contondent provocându-i leziuni care i-au pus viaţa în pericol, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 alin. (l) lit. i) C. pen.

Astfel, din probele administrate a rezultat că între inculpat şi partea vătămată a avut loc iniţial un conflict la restaurantul „R.V.”. Inculpatul a reproşat părţii vătămate că a intenţionat să consume băuturi alcoolice neachiziţionate din local, după care atunci când aceasta, însoţit de colegii săi, a hotărât să părăsească localul l-a lovit cu pumnul peste faţă determinâridu-l să cadă. Agresiunea asupra părţii vătămate a fost stopată de intervenţia colegilor părţii vătămate şi a muzicanţilor orchestrei.

Ulterior, după părăsirea localului partea vătămată însoţită de martorii P.N.R., I.L.I., G.R.B. şi V.A., s-au întâlnit cu inculpatul care era însoţit de un număr de aproximativ 9 persoane înarmate cu bâte. Deoarece au intuit că cei 10 intenţionează să îi agreseze partea vătămată şi prietenii săi au intenţionat să se îndepărteze în fugă însă au fost urmăriţi. Inculpatul şi persoanele care îl însoţeau au reuşit să îi ajungă din urmă doar pe partea vătămată şi pe martorul I.L.I. pe care i-au lovit. Inculpatul C.D.B. l-a lovit în cap cu bâta pe partea vătămată până când s-a rupt bâta cu care îi aplica lovituri. Agresiunea asupra părţii vătămate a fost oprită de fraţii inculpatului care au cerut acestuia să se oprească deoarece victima a decedat.

Apărările formulate de inculpat în faţa instanţei de fond în sensul că nu a participat la săvârşirea infracţiunii ori că leziunile victimei nu au provenit din agresiune ci au fost consecinţa faptului că acesta s-a împiedicat şi a căzut au fost în mod corect înlăturate de instanţa de fond. Astfel, fără nici un dubiu martorii prezenţi la faţa locului l-au identificat pe inculpat ca fiind prezent în momentul agresiunii: martorul V.I.A. arată „Printre cele 8 persoane se afla inculpatul C.D.B. ..”, iar martorul I.L.I. a arătat că „Eu l-am recunoscut din acel grup pe C.D.B.” la fel a fost şi depoziţia martorilor P.N. şi G.R.B.

De asemenea, susţinerea că partea vătămată ar fi căzut şi s-ar fi lovit cu capul de un hidrant a fost contrazisă atât de probaţiunea testimonială, care a relevat fără dubiu că acesta a fost lovit cu o bâtă de către inculpat cât şi de concluziile probei ştiinţifice, raportul de expertiză medico-legală, dosar de urmărire penală din care a rezultat că leziunile la nivelul fronto-temporo-parietal stâng, care au pus în primejdie viaţa victimei au ca mecanism de producere exclusiv cel de lovire activă cu un corp dur.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei şi aceasta s-a realizat în mod judicios, prin luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Deşi inculpatul a săvârşit infracţiunea în stare de recidivă postcondamnatorie, a avut o conduită nesinceră, iar concluziile referatului de evaluare persententială au condus la concluzia că şansele de reinserţie socială au fost scăzute instanţa de fond i-a aplicat acestuia o pedeapsă orientată spre minimul special.

Susţinerea inculpatului, prin apărător, în sensul că referatul de evaluare nu a fost întocmit cu obiectivitate a fost lipsită de orice suport. Dimpotrivă concluziile formulate au fost susţinute de fişa de cazier a inculpatului.

De asemenea, Curtea a constatat că în mod legal şi temeinic instanţa de fond a admis pretenţiile civile formulate în cauză acestea fiind pe deplin justificate probator.

În consecinţă, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin decizia penală nr. 82/ A din 21 iunie 2012, a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul C.D.B. împotriva sentinţei penale nr. 58 din 13 martie 2012 al Tribunalului Hunedoara, dispunând, totodată obligarea apelantului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs în termen legal inculpatul, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., în împrejurarea în care, potrivit apărării, din probele administrate în cauză nu a rezultat aspectul esenţial, respectiv că inculpatul a participat efectiv la lovirea părţii vătămate U.V.S., ci dimpotrivă a reieşit dubiul care profită inculpatului.

Recurentul inculpat, prin apărătorul său ales, alături de cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., a invocat dispoziţiile art. 385⁹ pct. 6 C. proc. pen., dar şi dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., în plan subsidiar.

În dezvoltarea motivelor scrise de recurs, dar şi în cadrul dezbaterilor, apărarea a invocat, într-o primă critică, dovezile cu valoare probatorie îndoielnică care nu sunt în măsură să convingă mai presus de orice dubiu, înlăturarea prezumţiei de nevinovăţie, numeroase aspecte nelămurite, îndoieli asupra existenţei faptelor, dubiu care profită inculpatului, potrivit principiului de drept „in dubio pro reo”.

Din acest punct de vedere, se susţine că instanţele au analizat în mod incomplet şi superficial probele existente la dosar, înlăturând fără niciun temei apărările inculpatului.

Astfel, se invocă lipsa de obiectivitate a martorilor acuzării, persoane din anturajul părţii vătămate şi care au avut o implicare activă în conflictul violent ce face obiectul cauzei. Se arată că probele testimoniale administrate în cauză nu fac decât să-l plaseze pe inculpat la momentul agresiunii, fără a dovedi mai presus de orice dubiu că acesta este şi cel care a aplicat loviturile părţii vătămate în condiţiile în care nici partea vătămată, nici alt martor nu a fost în măsură să afirme acest lucru.

Un alt aspect demn de reţinut este şi faptul că acuzarea apreciază că parul găsit rupt în mai multe bucăţi lângă victimă este şi obiectul vulnerant, în timp ce în opinia apărării, apare curios că, deşi toţi martorii au susţinut că acele bucăţi de par erau pline de sânge, la expertizarea acestora nu s-au putut identifica cu certitudine profile genetice, aparţinând părţii vătămate.

Într-o altă critică avansată în plan subsidiar, se susţine incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 6 C. proc. pen., referitor la lipsa de apărare a inculpatului la judecarea cauzei în apel, în condiţiile în care asistenţa juridică era obligatorie.

În acest sens se arată că analiza actelor dosarului de apel permite observaţia că inculpatul a beneficiat de o apărare pur formală sau mai mult, nu a beneficiat deloc de apărare în calea de atac a apelului, fiindu-i grav afectat dreptul la apărare.

Deşi prin adresa Curţii de Apel Alba Iulia s-a solicitat Baroului Alba desemnarea unui avocat din oficiu, care să asigure, apărarea inculpatului C.D.B., fiind desemnat avocat T.B., la termenul din 21 iunie 2012, s-a prezentat un alt avocat în persoana doamnei B.A.L., în substituirea avocatului desemnat din oficiu, fără a exista o delegaţie în acest sens, termen la care s-au propus probe în apărare şi s-a dezbătut apelul inculpatului.

În aceste împrejurări, recurentul inculpat consideră că apărarea a fost formală, el nefiind asistat efectiv de un avocat.

În fine, critica avansată în plan terţiar a vizat greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate, solicitându-se redozarea pedepsei mult prea aspre, în planul cuantumului, context în care se apreciază că se impune a se ţine seama de comportamentul părţii vătămate care a declanşat şi întreţinut conflictul.

Examinând hotărârile atacate, legalitatea şi temeinicia acestora, prin prisma cazurilor de casare invocate, a criticilor formulate, dar şi în conformitate cu prevederile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:

Prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare.

Procedând la propria verificare a materialului probator administrat în cauză, contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că fapta reţinută în sarcina inculpatului se reflectă pe deplin în probele cauzei, astfel încât criticile avansate cu privire la greşita condamnare a inculpatului sunt nefondate, în cauză nerezultând vreun dubiu ce ar fi putut profita inculpatului.

Astfel, din examinarea mijloacelor de probă aflate în dosarul de urmărire penală, coroborate cu probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în data de 13 decembrie 2009, inculpatul C.D.B. a aplicat părţii vătămate U.V.S. mai multe lovituri cu un corp contondent, inclusiv asupra capului, provocând acesteia leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie, fapta consumându-se pe o stradă din municipiul Petroşani.

Incidentul s-a produs în împrejurările descrise în actul de inculpare şi reţinute, în urma cercetării judecătoreşti, de judecătorul fondului, care în mod întemeiat a concluzionat cu privire la faptul că inculpatul a lovit cu o bâtă pe partea vătămată, în mod repetat (până când obiectul contondent s-a rupt), doborându-l la pământ, în prealabil urmărindu-l pe acesta.

Aspectele referitoare la agresiunea exercitată de inculpat asupra părţii vătămate, caracterizată de o deosebită violenţă în condiţiile în care a aplicat părţii vătămate lovituri de mare intensitate, în mod repetat cu un obiect vulnerant apt de a ucide în zone vitale, până la căderea victimei la sol, agresiunea încetând numai la stăruinţa fratelui inculpatului, C.R.I., care a crezut că partea vătămată decedase şi s-a speriat, au fost relevate de martorii B.G., J.Şt.F., V.I.A., I.L.I., P.N., G.R.B., iar vinovăţia inculpatului în comiterea faptei a mai reieşit şi din declaraţiile cu caracter contradictoriu ale acestuia şi ale fostei sale soţii, martora S.C.M.

De asemenea, pretinsa lovire a părţii vătămate în cădere cu consecinţa producerii traumatismelor craniene suferite, aşa cum a susţinut inculpatul, a fost infirmată de concluziile actelor medico - legale, dar şi de probaţiunea testimonială.

Prin urmare, criticile aduse de recurentul inculpat, prin apărătorul său ales, cu referire la caracterul îndoielnic a valorii probatoriului, precum şi în legătură cu analiza incompletă şi superficială a probelor cauzei de către instanţe, nu pot fi primite, întregul material probator administrat în cauză demonstrând dincolo de orice îndoială vinovăţia inculpatului C.D.B. în săvârşirea faptei deduse judecăţii, implicarea acţiunii substanţială a acestuia în agresarea părţii vătămate.

Rezolvarea acţiunii penale exercitate în prezenta cauză, prin condamnarea inculpatului s-a fundamentat pe existenţa unor probe cu valoare de certitudine care au înlăturat prezumţia de nevinovăţie, nefăcând loc vreunui dubiu ce ar fi putut profita inculpatului.

Critica vizând apărarea pur formală asigurată inculpatului în faţa instanţei de prim control judiciar, ori mai mult, lipsa de apărare a acestuia în calea de atac este, de asemenea, nefondată.

Aspectul că deşi în cauză fusese desemnat ca apărător din oficiu să asigure asistenţa juridică a apelantului inculpat C.D.B., domnul T.B., însă la termenul de judecată din 21 iunie 2012, în instanţă s-a prezentat un alt apărător care aşa cum rezultă a acordat în mod efectiv asistenţă juridică, nu poate constitui argument solid în susţinerea cazului de casare, reglementat de art. 385⁹ pct. 6 C. proc. pen. şi nu poate justifica susţinerea unei apărări formulate ori a lipsei de apărare.

Observând actele procedurale de la dosarul cauzei, practicaua deciziei recurate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că avocat B.A.L. care s-a prezentat în asigurarea asistenţei juridice pentru inculpat, substituind apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat o serie de probe în apărare, audierea unui martor, efectuarea unui referat de evaluare, iar în condiţiile în care cererile sale nu au fost primite de instanţă dându-se cuvântul în dezbateri, a exercitat în mod efectiv apărarea inculpatului, cerând achitarea acestuia, prezentând argumentele pe care le-a apreciat ca fiind convingătoare în acest sens.

Prin urmare, în faţa instanţei de prim control judiciar, în condiţiile în care inculpatul nu a înţeles să angajeze un apărător ales, a beneficiat, cu îndeplinirea tuturor exigenţelor în materie, de asistenţă juridică efectivă din oficiu.

În fine, nici ultima critică avansată de apărător cu privire la greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului nu este întemeiată, instanţele procedând la aplicarea unei pedepse principale judicios stabilite, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Astfel, pedeapsa stabilită în natura, cuantumul şi modalitatea de executare reflectă pe deplin gradul de pericol social extrem de ridicat al faptei, periculozitatea inculpatului, ce are statut de recidivist postcondamnatoriu, a manifestat o atitudine nesinceră în cursul procesului penal şi care prezintă şanse de reinserţie socială scăzute, asigurând îndeplinirea funcţiilor şi scopul pedepsei.

În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitatea cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D.B. împotriva deciziei penale nr. 82/ A/2012 din 21 iunie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D.B. împotriva deciziei penale nr. 82/A/2012 din 21 iunie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 martie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 783/2013. Penal		ICCJ. Decizia nr. 837/2013. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 824/2013. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 824/2013. Penal