ICCJ. Decizia nr. 783/2013. Penal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 783/2013
Dosar nr. 2822201/3/2009
Şedinţa publică din 4 martie 2013
Asupra cauzei penale de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 242/ F din 26 martie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 28222.01/3/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală:
A admis cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de Ministerului Public şi, în consecinţă, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor penale reţinute în sarcina inculpatului P.D.M. din infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, de art. 42 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de art. 46 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, de art. 42 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de art. 46 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
I. În temeiul art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. d C. pen., a condamnat pe inculpatul S.D.F., zis D., la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de vindere, punere la dispoziţie şi deţinere, fără drept, a unei parole, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru complicitate la comiterea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a Condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 33 lit. a) şi lit. b) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele închisorii aplicate, astfel că inculpatului i s-a aplicat pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 2 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 861 C. pen. şi al art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu a executării pedepselor principală şi accesorie, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în baza art. 862 C. pen., pe durata căruia inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.
A pus în vedere inculpatului prevederile art. 864 C. pen.
II. În temeiul art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat inculpata B.C.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele cu închisoarea aplicate, astfel că inculpata va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 2 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 86 C. pen. şi al art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti a executării pedepselor principală şi accesorie, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în baza art. 862 C. pen., pe durata căruia inculpata se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.
A pus în vedere inculpatei prevederile art. 864 C. pen.
III. În temeiul art. 46 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.S.N., zis R., la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vindere, punere la dispoziţie şi deţinere, fără drept, a unei parole, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru complicitate la comiterea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi lit. c) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 65 C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 33 lit. a) şi lit. b) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele cu închisoarea aplicate, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 3 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64, lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 65 C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 86 C. pen. şi al art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş a executării pedepselor principală şi accesorie, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în baza art. 862 C. pen., pe durata căruia inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 8613 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.
A pus în vedere inculpatului prevederile art. 864 C. pen.
IV. În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 65 C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 42 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de acces, fără drept, la un sistem informatic, în formă continuată
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de introducere, fără drept, de date informatice, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi lit. c) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele cu închisoarea aplicate, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 3 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 65 C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 861 C. pen. şi al art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a executării pedepselor principală şi accesorie, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în baza art. 862 C. pen., pe durata căruia inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.
A pus în vedere inculpatului prevederile art. 864 C. pen. în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus reţinerea de 24 ore din data de 3 aprilie 2007.
V. În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi lit. c) C. pen., raportat la art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.B., zis B., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale
în temeiul art. 42 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de acces, fără drept, la un sistem informatic, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de introducere, fără drept, de date informatice, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele cu închisoarea aplicate astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 3 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 65 C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 861 C. pen. şi al art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti a executării pedepselor principală şi accesorie, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în baza art. 862 C. pen., pe durata căruia inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 865 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.
A pus în vedere inculpatului prevederile art. 864 C. pen. în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus reţinerea de 24 ore din data de 4 aprilie 2007.
VI. În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.M.A., zis Ţ., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 65 C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 42 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de acces, fără drept, la un sistem informatic, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de introducere, fără drept, de date informatice, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi lit. c) C. pen., raportat la art. 76 lit. c) C. pen., 1-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele cu închisoarea aplicate, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea şi anume pedeapsa de 3 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. In temeiul art. 65 C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 86J C. pen. şi al art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti a executării pedepselor principală şi accesorie, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în baza art. 862 C. pen., pe durata căruia inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1), lit. a)-d) C. pen.
A pus în vedere inculpatului prevederile art. 864C. pen. în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus reţinerea de 24 ore din data de 3 aprilie 2007.
VII. În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.D.M., zis „Şacalul”, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 65 C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 42 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de acces, fără drept, la un sistem informatic, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de introducere, fără drept, de date informatice, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de uz de fals, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 46 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vindere, punere la dispoziţie şi deţinere, fără drept, a unei parole, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele cu închisoarea aplicate, astfel că. inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 3 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 65 C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 861 C. pen. şi al art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău a executării pedepselor principală şi accesorie, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în baza art. 862 C. pen., pe durata căruia inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.
A pus în vedere inculpatului prevederile art. 864C. pen. în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus reţinerea de 24 ore din data de 3 aprilie 2007.
VIII. În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.C.C., zis N., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 65 C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 42 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi lit. c) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de acces, fără drept, la un sistem informatic, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2), C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de introducere, fără drept, de date informatice, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 76 lit. c) C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele cu închisoarea aplicate, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 3 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 65 C. pen., a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 861 C. pen. şi al art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova a executării pedepselor principală şi accesorie, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în baza art. 862 C. pen., pe durata căruia inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.
A pus în vedere inculpatului prevederile art. 864C. pen. în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus reţinerea de 24 ore din data de 3.IV. 2007.
IX. În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2001, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.B.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 65 C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 42 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de acces, fără drept, la un sistem informatic, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru complicitate la comiterea infracţiunii de introducere, fără drept, de date informatice, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele cu închisoarea aplicate, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 3 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 7i- art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 65 C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 86; C. pen. şi al art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova a executării pedepselor principală şi accesorie, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în baza art. 862 C. pen., pe durata căruia inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.,
A pus în vedere inculpatului prevederile art. 864 C. pen. în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus reţinerea de 24 ore din data de 3 aprilie 2007.
X. În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul A.P.M., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 65 C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 42 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de acces, fără drept, la un sistem informatic, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de introducere, fără drept, de date informatice, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. c), C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru complicitate la comiterea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele cu închisoarea aplicate, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea şi anume pedeapsa de 3 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 65 C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 861 C. pen. şi al art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti a executării pedepselor principală şi accesorie, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în baza art. 862 C. pen., pe durata căruia inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.
A pus în vedere inculpatului prevederile art. 864C. pen. în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus reţinerea de 24 ore din data de 3 aprilie 2007.
XI. În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul Z.V.M., zis Ţ., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 65 C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru complicitate la comiterea infracţiunii de introducere, fără drept, de date informatice, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru complicitate la comiterea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 46 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vindere, punere la dispoziţie şi deţinere, fără drept, a unei parole, în formă continuată.
A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele cu închisoarea aplicate, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 3 ani închisoare, A făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a H-a şi b C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 86j C. pen. şi al art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Brăila a executării pedepselor principală şi accesorie, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în baza art. 862 C. pen., pe durata căruia inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1), lit. a)-d) C. pen.
A pus în vedere inculpatului prevederile art. 864 C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus reţinerea de 24 ore din data de 3 aprilie 2007.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 - art. 999 C. civ., a admis acţiunile civile formulate de părţile civile, obligându-i pe:
- inculpatul P.D.M. la plata sumelor de 550 dolari S.U.A. către partea civilă E.N., 750 dolari S.U.A. către partea civilă P.G., 395 dolari S.U.A. către partea civilă Y.M.N., 756 dolari S.U.A. către partea civilă S.K., 900 dolari S.U.A. către partea civilă B.S., 1.000 dolari S.U.A. către partea civilă A.M.M. şi 4.200 dolari S.U.A. către partea civilă I.F.
- inculpatul P.M.A. la plata sumelor de 862 dolari S.U.A. către partea civilă R.M. şi de 175 dolari S.U.A. către partea civilă R.A.M.
- inculpatul I.B. la plata sumei de 1.018 dolari S.U.A. către partea civilă F.G.
- inculpatul S.B. la plata sumelor de 700 dolari S.U.A. către partea civilă M.O., 756 dolari S.U.A. către partea civilă R.R. şi 503 dolari S.U.A. către partea civilă S.A.
A luat act că părţile vătămate P.Z., S.A.T., R.S. jr., J.B., T.S., S.Y., A.L., A.R., R.S., S.N., K.B., R.L.L., J.F., C.M.D., K.J.B., K.C.R., A.S., J.A.M., M.F., G.S., S.L., T.O., Y.M.J.P., J.C.S.M., J.H., S.M., B.S., B.D., R.R., B.W., M.P., R.E.B., H.H., K.V., A.M.B., R.M.J., D.P., P.L.S., M.W., J.F., D.F.L., I.B., J.H., T.G., M.S., J.H.D., B.M., D.O., E.A.T., M.S., V.B.E., S.L.W., M.S.G., K.J., G.H., S.S., H.C.D., R.L.F., P.G., J.A.R., L.C., T.R., M.B., F.P., J.U., Y.R., A.M.V., D.D., R.R.V., B.H., C.S. şi A.D. nu s-au constituit părţi civile.
În temeiul art. 118 lit. e) C. pen., a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul P.D.M. a sumei de 25.600 dolari S.U.A., de la inculpatul D.B.C. a sumei de 8.000 euro, de la inculpatul M.C.C. a sumei de 2.525 dolari S.U.A., de la inculpatul A.P.M. a sumei de 10.000 lei, de la inculpatul P.M.A. a sumei de 5.251 dolari S.U.A., de la inculpatul I.B. a sumei de 2.403 dolari S.U.A., de la inculpatul S.B. a sumei de 17.675 dolari S.U.A., de la inculpatul P.S.N. a sumei de 20.000 lei, de la inculpatul Z.V.M. a sumei de 20.000 lei, de la inculpatul B.C.G. a sumei de 1.000 euro şi de la inculpatul S.D.F. a sumei de 1.000 lei.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat în parte la plata sumei de câte 3.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în cursul anului 2005, inculpaţii D.B.C., în calitate de lider, P.D.M. zis Ş., S.B., M.C.C. zis N., I.B. zis B. şi învinuitul N.G.C., faţă de care s-a dispus disjungerea cauzei, au iniţiat un grup infracţional organizat, specializat în efectuarea de licitaţii fictive de bunuri pe Internet, prin folosirea, fără drept, a conturilor, respectiv a identităţii şi a parolei unor utilizatori înregistraţi ai site-ului e.
Inculpaţii accesau secţiunea de licitaţii on-line unde se înregistrau, folosind fără drept datele informatice ale unor utilizatori, după care postau oferte fictive de vânzare de bunuri, in special produse electronice, la preţuri avantajoase, astfel încât părţile vătămate atrase precizau, la rândul lor adresele de email pentru a fi contactate, precum şi preţul oferit. Falşii vânzători comunicau părţilor vătămate faptul că erau câştigătorii licitaţiei şi că pentru încheierea tranzacţiei trebuiau să trimită, prin intermediul serviciului de transfer monetar rapid W.U., în România, de regulă, pe numele falşilor vânzători, suma de bani reprezentând preţul. Prin modul în care acţionau, respectiv folosirea conturilor de e. ale unor utilizatori legitimi, prin corespondenţa purtată prin poşta electronică cu atribuirea unor calităţi mincinoase, textele-şablon de prezentare a caracteristicilor produselor, a condiţiilor de plată şi de expediere a produselor se urmărea să se creeze părţilor vătămate convingerea că produsele oferite la vânzare existau în realitate, aşa încât acestea plăteau preţul în condiţiile solicitate.
Valoarea totală a prejudiciului material cauzat de inculpaţi şi de învinuiţi în patrimoniile unui număr de 91 de părţi vătămate a fost în cuantum de 67.651 dolari S.U.A.
Începând cu anul 2006, activitatea grupului infracţional s-a extins, fiecare dintre inculpaţi racolând alţi participanţi.
În acest context, s-a reţinut că inculpatul D.B.C., liderul grupului infracţional organizat, coordona întreaga activitate de fraudare a părţilor vătămate, cetăţeni străini, în sensul că urmărea efectuarea de licitaţii fictive pe Internet, identificarea persoanelor care ridicau bani prin serviciul de transfer monetar rapid W. şi distribuirea unor procente din sumele de bani încasate către organizatorul licitaţiei prin Internet şi către persoana care ridica banii.
Inculpatul P.D.M. era conducătorul executiv al grupării infracţionale şi asigura punerea în aplicare a rezoluţiilor infracţionale, respectiv coordona, în mod direct, componentele activităţii infracţionale, constând în licitaţiile propriu-zise şi ridicarea sumelor de bani prin procurarea de la inculpaţii P.S.N., Z.V.M. şi S.D.F. a conturilor pentru efectuarea licitaţiilor, prin organizarea de licitaţii fictive de bunuri, împreună cu inculpaţii M.C.C., S.B. şi I.B., în timp ce inculpatul D.B.C. furniza textele mesajelor în limba engleză, racolarea, directă sau indirectă a săgeţilor, stabilirea unor contacte în rândul operatorilor serviciului de transfer monetar rapid W care, prin încălcarea cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu, facilitau ridicarea banilor trimişi de părţile vătămate, precum şi prin distribuirea sumelor de bani astfel obţinute. Astfel, inculpatul i-a cooptat în activitatea infracţională, în mod direct, pe învinuiţii F.R.E., P.I.B., A.I.O., N.A.C., Ş.C., B.G.C. şi S.R.C., iar în mod indirect, prin intermediul învinuitului C.D., pe învinuiţii O.I.C., I.G.D. şi E.G.C.
Inculpatul M.C.C. a desfăşurat o activitate infracţională complexă, compusă din efectuarea de licitaţii fictive pe Internet şi racolarea „săgeţilor”, mai precis a învinuiţilor D.R.C., M.M.C., B.G.C. şi a martorului P.C. De asemenea, în vara anului 2005, I-a cooptat în activitatea infracţională pe inculpatul I.B., colegul său de facultate.
Inculpatul I.B. a efectuat licitaţii fictive pe Internet şi i-a racolat pe învinuiţii D.S., D.A.T., B.R., cu ajutorul făptuitorului D.C.A., R.C. şi O.I., împreună cu inculpatul S.B., precum şi martorul R.N.
În vara anului 2005, la grupul infracţional organizat a aderat inculpatul S.B., cooptat de inculpatul I.B., care i l-a prezentat pe inculpatul M.C.C. Inculpatul S.B. a efectuat licitaţii fictive pe Internet şi i-a racolat pe învinuiţii N.A.C., P.M., C.D., R.C. şi O.I., împreună cu inculpatul I.B. În luna iulie a anului 2006, s-a mutat împreună cu inculpatul P.D.M., acestora alăturându-se inculpatul A.P.M., din luna noiembrie a anului 2006 până la începutul lunii aprilie a anului 2007, când a fost efectuată percheziţia domiciliară.
În vara anului 2006, la grupul infracţional organizat au aderat inculpaţii P.S.N., care şi-a desfăşurat activitatea infracţională în judeţul Timiş, Z.V.M., care şi-a desfăşurat activitatea infracţională în judeţul Brăila, P.M.A., precum şi S.D.F., care şi-a desfăşurat activitatea infracţională în judeţul Sibiu. în toamna anului 2006, au fost cooptaţi inculpaţii A.P.M. şi B.C.G.
Inculpatul P.S.N. a fost cooptat în grupul infracţional organizat de către inculpatul P.D.M., cei doi inculpaţi stabilind ca inculpatul P.S.N. să-i transmită, prin Internet, conturi de utilizator pe e, adrese de email pentru spam, date despre cărţi de credit, preţul unui cont fiind în sumă de 6 lei, iar datele unei cărţi de credit în sumă de 50 - 60 lei.
Inculpatul P.M.A., cooptat în grupul infracţional organizat de inculpatul S.B., care i l-a prezentat pe inculpatul M.C.C., a desfăşurat o activitate infracţională complexă, compusă din efectuarea de licitaţii fictive pe Internet şi racolarea „săgeţilor”, respectiv a învinuiţilor V.M., L.V., N.L., N.A.B., V.A. şi S.N.
Inculpatul Z.V.M. şi S.D.F. s-au cunoscut, pe Internet, în vara anului 2006, iar în perioada anilor 2006-2007 inculpatul S.D.F. i-a trimis inculpatului Z.V.M., la diferite intervale de timp, dar în executarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, identităţi de utilizatori şi parole aferente de e., pe care, la rândul său, inculpatul Z.V.M. i le trimitea inculpatului P.D.M., la solicitarea acestuia, care-i plătea, prin mandate on-Iine, suma de 3-5 lei/ bucata, aceste sume fiind trimise, apoi, către inculpatul S.D.F.
Inculpatul A.P.M. a aderat, ca membru, la grupul infracţional în luna noiembrie a anului 2006, fiind complice la infracțiunile informatice comise de coinculpaţii P.D.M., I.B., S.B. şi P.M.A.
Inculpata B.C.G., angajată a Băncii T., Agenţia Ghencea, în calitate de administrator de cont, i-a facilitat inculpatului P.D.M., direct sau prin intermediul inculpatului S.B., ridicarea prin serviciul W. a unor bani care nu erau expediaţi pe numele său şi încasarea unor sume de bani aferente unor tranzacţii ale căror date de identificare prezentau nereguli cu privire la numele destinatarului, plafonul sumei, cuantumul acesteia etc. De asemenea, contrar atribuţiilor de serviciu, i-a comunicat aceluiaşi inculpat P.D.M. informaţii referitoare la existenţa unor tranzacţii în sistemul W., iar în luna februarie a anului 2007 a eliberat suma de 2.000 euro trimisă de inculpatul P.D.M., unor persoane necunoscute cauzând, astfel, prejudicierea părţii vătămate M.I. care trimisese banii din Italia în România prin serviciul W., pe numele martorului Dorobanţu Elena, sora sa.
În perioada anilor 2005-2007, la grupul infracţional au aderat, ca „săgeţi”, pentru durate variabile de timp învinuiţii L.V., D.S., D.M.O., V.A., Ş.C., R.C., B.G.C., O.I.C., N.A.B., R.C., B.R., N.A.C., D.A.T., V.M., M.M.C., B.P.D., F.R.E., P.I.B., A.I.O., D.R.C., P.M., P.V.C., I.M.I., S.R.C., S.N., O.I., I.G.D., B.L., E.G.C., V.M.L., C.I., V.P.N., F.N., N.L., C.D., precum şi făptuitorii L.C., L.V., R.M., T.A.B., M.A.C., D.R.M., I.N.M., D.C.A., B.C., R.A., R.F., G.M.D., P.A.C., B.I., M.A., S.A.G., S.S.E., C.N., G.V., L.D.A., D.A.L., V.G., A.F., F.E., C.M.G., G.D.C., T.M.A., P.G.C., C.A.E., P.L. şi C.C.A.
Prima instanţă a reţinut că racolatorul solicita „săgeţii” actul de identitate, în original sau în fotocopie, pentru a cunoaşte datele corecte de identitate ale acesteia, care erau comunicate cumpărătorului de bună-credinţă de pe site-ul e , Săgeţile erau ameninţate cu bătaia dacă refuzau să mai ridice banii.
În situaţia în care datele tranzacţiei erau incomplete sau greşite, „săgeata” era trimisă la inculpata B.C.G., angajată a băncii, care elibera suma de bani prin încălcarea atribuţiilor de serviciu. Pentru ridicarea sumei de bani „săgeata” primea un comision variabil, cuprins între 3,5-10% din cuantumul sumei.
În motivare, instanţa de fond a arătat că inculpatul P.D.M., audiat la termenele de judecată din datele de 23 octombrie 2009 şi 4 noiembrie 2009, a recunoscut infracţiunile reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare. Cât priveşte încadrarea juridică a uneia dintre faptele penale, a arătat că inculpatul, în perioada martie-iulie a anului 2006, la diferite intervale de timp, dar în executarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, s-a prezentat folosind cărţi de identitate false sub identităţile de P.A.A. şi T.A., în vederea ridicării sumelor de bani trimise de părţile vătămate din străinătate, în faţa operatorilor de la serviciile W. din cadrul băncii. Or, unităţile bancare nu sunt instituţii de stat sau o altă unitate dintre cele la care se referă art. 145 C. pen., astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291, C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi nu de fals privind identitatea prevăzută de art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
De asemenea, au recunoscut faptele penale reţinute în sarcina acestora inculpaţii B.C.G., S.B., I.B., D.B.C., M.C.C., A.P.M., P.S.N., S.D.F., audiaţi la termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2009, precum şi inculpaţii P.M.A. şi Z.V.M., care au fost audiaţi la termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2009.
La individualizarea judiciară a pedepselor cu închisoarea, faţă de inculpaţii P.D.M., B.C.G., S.B., I.B., D.B.C., M.C.C., A.P.M., P.S.N., S.D.F., P.M.A. şi Z.V.M., s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), printre care gradul de pericol social concret al faptelor penale şi persoana inculpaţilor, aceştia nefiind cunoscuţi cu antecedente penale şi având o atitudine sinceră atât în faza de urmărire penală cât şi în faza cercetării judecătoreşti, astfel că instanţa a reţinut în favoarea fiecăruia circumstanţe atenuante judiciare, cu efectul coborârii limitelor pedepselor sub minimul special. Sub aspectul executării, instanţa de fond a apreciat că scopul educativ şi punitiv ale pedepsei închisorii poate fi atins fără executarea în regim de detenţie.
împotriva sentinţei penale nr. 242/ F din 26 martie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 28222.01/3/2009 de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, au formulat apel inculpaţii S.D.F., P.M.A., M.C.C., D.B.C. şi A.P.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpaţii S.D.F. şi M.C.C. au solicitat admiterea apelurilor, desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale şi în rejudecare pe fond, achitarea, în principal în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea de grup infracţional organizat şi pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 161/2003, iar în subsidiar, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., pentru toate infracţiunile, inclusiv pentru infracţiunea de înşelăciune.
În motivare, apelanţii inculpaţi menţionaţi au susţinut că nu a existat o asociere în vederea comiterii de infracţiuni, în sensul legii penale şi că adevăratele părţi vătămate sunt deţinătorii de identităţi, utilizatorii, care nu au fost identificaţi şi a căror poziţie nu se cunoaşte, putându-se presupune inclusiv aceea că datele de identificare ale acestor utilizatori au fost transmise de bunăvoie.
Inculpatul P.M.A. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale şi achitarea sa, în principal în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de grup infracţional organizat, pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 161/2003, precum şi pentru infracţiunea de înşelăciune, iar, în subsidiar, a solicitat achitarea sa pentru infracţiunea de înşelăciune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., susţinând în motivarea apelului declarat că doar un hacker poate fi subiect activ al unor asemenea infracţiuni informatice, or, apelant inculpat nu îndeplineşte o astfel de condiţie.
Inculpaţii D.B.C. şi A.P.M. au solicitat admiterea apelurilor, desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale şi în fond, în rejudecare, achitarea lor, în principal în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de grup infracţional organizat şi pentru infracţiunile din Legea nr. 161/2003, iar în subsidiar, achitarea lor pentru infracţiunea de înşelăciune, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen.
În motivarea scrisă şi orală a apelurilor declarate, inculpaţii D.B.C. şi A.P.M. au susţinut că nu sunt vinovaţi pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 161/2003 deoarece, din analiza textelor de lege aplicabile, rezultă că obiectul juridic special al acestor infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la securitatea sistemelor informatice, obiectul material îl reprezintă sistemul informatic atacat, subiectul activ poate fi orice persoană fizică, în timp ce subiectul pasiv este persoana fizică sau juridică căreia i s-a cauzat un prejudiciu, respectiv titularii de cont e., care, în speţă, nu au fost identificaţi.
Au apreciat că nu părţile vătămate cumpărători au fost prejudiciate, ci vânzătorul, nefăcându-se dovada caracterului ilegal al accesului la sistemul informatic atât timp cât nu există nici o plângere penală formulată de vreun deţinător de cont e. care să arate că i-a fost accesat, fără drept, contul, cu încălcarea măsurilor de securitate.
Cei doi apelanţi au precizat că în cauză nu sunt clare criteriile de stabilire a valorii prejudiciului material.
În ceea ce priveşte infracţiunea de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2001, au susţinut că din ansamblul probelor administrate nu rezultă existenţa unei structuri organizate, pe care să o fi iniţiat sau constituit, la care să fi aderat sau pe care să o fi sprijinit şi care să acţioneze coordonat, după reguli bine stabilite, în cadrul căreia fiecare să aibă un rol prestabilit.
Soluţionând apelurile declarate, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a pronunţat decizia penală nr. 113 din 11 aprilie 2011 prin care, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefartdate, apelurile formulate de apelanţii-inculpaţi S.D.F., P.M.A., M.C.C., D.B.C. şi A.P.M. împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, iar în temeiul art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen. a dispus obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, pe baza actelor si lucrărilor dosarului, că în mod legal şi temeinic a stabilit prima instanţă atât situaţia de fapt avută în vedere la încadrarea juridică a faptelor penale săvârşite cât şi vinovăţia fiecăruia dintre apelanţii-inculpaţi, vinovăţie pe care, de altfel, aceştia au recunoscut-o.
S-a mai reţinut că pedepsele cu închisoarea aplicate pentru fiecare infracţiune concurentă în parte au fost bine individualizate din punct de vedere al cuantumului, iar suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante este justificată, în raport de perioada mare de timp, de aproximativ 4 ani, care a trecut de la data săvârşirii faptelor şi având în vedere datele personale ale apelanţilor-inculpaţi, care sunt infractori primari. Referitor la criticile formulate de apelanţii-inculpaţi, în sensul că nu ar fi existat o grupare infracţională organizată, instanţa de apel a constatat că probele administrate în cauză dovedesc faptul că activitatea infracţională nu s-a defăşurat întâmplător, ci în cadrul unei organizări, cu lideri şi membri, după acelaşi plan prestabilit şi cunoscut, în care fiecare avea rolul său, respectiv inculpatul Drăghiciu Bogdan-Crisitian era conducătorul grupului infracţional, inculpatul P.D.M. era conducătorul executiv care asigura punerea în aplicare a rezoluţiei infracţionale, inculpatul S.D.F. trimitea identităţi ale utilizatorilor („usere”) şi parole aferente de e., inculpaţii M.C.C. şi P.M.A. au efectuat licitaţii fictive pe Internet şi au racolat „săgeţi”, având complicitatea inculpatului A.P.M.
Ca atare, reţinând că pentru existenţa unui grup infracţional organizat nu este necesar ca toţi membrii săi să se cunoască între ei, cu atât mai mult cu cât aceştia erau într-un număr destul de ridicat, în special „săgeţile” racolate de inculpaţi şi apreciind că nu este obligatoriu ca fiecare membru să cunoască întreaga structură ierarhică a grupului infracţional, ci este suficient să-şi îndeplinească rolul său, în limitele acestuia şhn sfera sa restrânsă de relaţie cu alţi participanţi, cunoscând caracterul fraudulos al acţiunii sale, instanţa de apel a reţinut că inculpaţii, deşi nu au urmărit, au acceptat posibilitatea implicării lor într-o activitate complexă de grup, în care le aparţinea doar un segment de execuţie, astfel că vinovăţia acestora a îmbrăcat forma intenţiei indirecte.
Instanţa de apel a apreciat ca nefondată şi critica apelanţilor inculpaţi referitoare la inexistenţa, în materialitatea lor, a infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 161/2003, pe motiv că subiectul pasiv al acestor infracţiuni ar fi titularii legitimi ai conturilor e.care nu au fost identificaţi, iar nu părţile vătămate aşa cum sa reţinut. Din modul în care a fost argumentat acest motiv de apel, Curtea a constatat că, mai curând, se invocă nu lipsa oricărei fapte în realitatea obiectivă, cu atât mai mult cu cât inculpaţii au recunoscut implicarea în activitatea infracţională, ci lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infracţiunii, cu efectul achitării, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Contrar susţinerilor apelanţilor, instanţa de apel a arătat că toate infracţiunile informatice reţinute în sarcina acestora, respectiv infracţiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic prevăzută de art. 42 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003, de vindere, punere la dispoziţie şi deţinere, fără drept, a unei parole prevăzute de art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 şi de introducere, fără drept, de date informatice, prevăzute de art. 48 din Legea nr. 161/2003 sunt infracţiuni de pericol şi nu de rezultat, astfel că nu există persoane vătămate. Cu toate acestea, în mod corect s-a stabilit, cu ocazia judecării fondului cauzei, calitatea de parte vătămată a persoanelor prejudiciate material în raport cu infracţiunea de înşelăciune reţinută în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi, în forma coautoratului sau complicităţii.
Instanţa de apel a subliniat, totodată, că niciunul dintre inculpaţi nu a avut acceptul titularilor legitimi ai conturilor e. pentru folosirea conturilor, ci, dimpotrivă, datele erau obţinute, furnizate şi folosite în mod fraudulos, în scopul obţinerii de bani, astfel că pretinsa nerespectare de către părţile vătămate a condiţiilor de utilizare a site-ului e. nu poate să exonereze pe inculpaţi de răspunderea penală.
Cu privire la motivul de apel formulat de inculpatul P.M.A., în sensul că doar un hacker poate fi subiect activ al infracţiunilor informatice, inculpatul neavând această calitate, Curtea a subliniat că o asemenea susţinere nu are nici un fel de valoare juridică, inculpatul susţinând, în mod absurd, că doar pasionaţii informaticii care se ocupă în special cu spargerea codurilor unor sisteme informatice, pot avea calitatea de subiect activ al infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 161/2003.
Or, în mod cert, textul incriminator nu condiţionează comiterea infracţiunilor de pasiunea pentru informatică şi de preocuparea de a sparge codurile unor sisteme informatice.
În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la lipsa de pericol social al faptelor, Curtea a constatat că este lipsit de fundament real, faţă de împrejurarea că grupul infracţional organizat, din care inculpaţii au făcut parte a creat un prejudiciu material în sumă totală de 67.651 dolari S.U.A., în patrimoniile a 91 de părţi vătămate, în special cetăţeni americani.
Instanţa de apel a apreciat că faptele inculpaţilor au un caracter grav, prin modalitatea de comitere, prin scopul urmărit şi prin cuantumul ridicat al prejudiciului material, raportat şi la lipsa de ocupaţie, la momentul comiterii faptelor, a inculpaţilor P.M.A. şi D.B.C., la calitatea de studenţi a inculpaţilor M.C.C. şi S.D.F., precum şi la calitatea de poliţist a inculpatului A.P.M., incompatibilă cu statutul de inculpat.
Prin prisma acestor elemente de natură reală şi personală, Curtea a considerat că atingerea adusă valorilor sociale care ocrotesc siguranţa comunicărilor informatice, precum şi patrimoniul persoanei nu este, nicidecum, minimă sau lipsită, în mod evident, de importanţă, apreciind critica neîntemeiată.
În privinţa criticilor formulate de apelanţii-inculpaţi D.B.C. şi A.P.M. referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia măsurii de siguranţă a confiscării speciale, instanţa de apel a evidenţiat că, în declaraţiile date în faţa instanţei de fond, inculpatul D.B.C. a precizat că, din activitatea infracţională pe care a desfăşurat-o, a beneficiat de suma totală de aproximativ 8.000 euro, iar inculpatul A.P.M. a declarat că suma totală care a intrat în posesia sa, în urma activităţii sale infracţionale, este în cuantum de 10.000 lei, astfel că, în condiţiile în care părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile, Curtea a considerat că măsura de siguranţă a confiscării speciale a acestei sume, luată de către instaţa de fond în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., este nu numai legală, ci şi temeinică.
Concluzionând, instanţa de apel a apreciat că toate criticile invocate de apelanţii inculpaţi sunt nefondate şi, prin urmare, căile de atac formulate au fost respinse potrivit art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Împotriva deciziei penale nr. 113 din 11 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii D.B.C. şi A.P.M.
Aceştia au criticat, pentru nelegalitate şi netemeinicie, atât sentinţa penală nr. 242/ F din 26 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, cât şi decizia penală nr. 113/11 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia I penală, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 şi 14 C. proc. pen.
I. a) Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 112 C. proc. pen., recurenţii au criticat hotărârile instanţelor inferioare pentru greşita aplicare a legii, cu referire la textul art. 42 alin. (1) şi (3) şi art. 48 din Legea nr. 161/2003.
În acest sens, cu referire la fapta prevăzută de art. 42 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 161/2003, recurenţii au precizat că obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la securitatea sistemelor informatice, obiectul material îl reprezintă sistemul informatic atacat, subiectul activ poate fi orice persoană fizică, în timp ce subiectul pasiv este persoana fizică sau juridică căreia i s-a cauzat un prejudiciu, în acest caz astfel de subiecţi pasivi fiind titularii de cont e.
Au arătat că, în speţă, nu au fost identificaţi titularii de conturi prejudiciaţi, considerând că părţile vătămate sunt în realitate, vânzătorii şi nu cumpărătorii de produse ofertate pe e. De asemenea, în cauză nu s-a făcut dovada caracterului ilegal al accesului la sistemul informatic şi nu există nici o plângere penală formulată de vreun deţinător de cont e., prin care să arate că i-a fost accesat, fără drept, contul său, cu încălcarea măsurilor de securitate.
Recurenţii au menţionat că, la momentul deschiderii unui cont de cumpărător, utilizatorii aveau o serie de obligaţii, asumate în baza instrucţiunilor de folosire ale site-ului:
- să contacteze un eventual vânzător doar prin intermediul site-ului si nu prin intermediul altor mijloace de comunicare:e-mail,telefon etc;
- să ceară lămuriri despre produsele postate doar prin intermediul site-ului;
- să nu facă plăţile decât prin intermediul site-ului şi nu prin W., prin M.G. sau alte modalităţi de plată;
Nerespectând aceste instrucţiuni şi procedând la efectuarea unor tranzacţii neprotejate, în afara conturilor de pe site-ul menţionat, persoanele vătămate şi-au asumat riscurile derivând din aceasta nerespectare.
Recurenţii inculpaţi au susţinut, totodată, că infracţiunea incriminată în textul art. 42 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 161/2003 este o infracţiune de prejudiciu, iar din dosar nu reiese care au fost criteriile şi modalitatea de calcul a cuantumului acestuia.
Deşi recurenţii au recunoscut săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, au evidenţiat că nici site-ul e., nici o altă persoană nu au fost vătămate ca urmare a activităţii lor, iar tranzacţiile au fost realizate în afara conturilor de pe site-ul menţionat, invocând în acest sens prevederile conţinute de traducerea instrucţiunilor de utilizare ale conturilor e., aflată la dosar.
Aceleaşi critici au fost formulate şi cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 48 din Legea nr. 161/2003, susţinându-se, în plus, că datorită lacunelor din acest act normativ, faptele săvârşite de recurenţii inculpaţi nu pot fi încadrate în nici unul din articolele din lege, subzistând cel mult o infracţiune de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., săvârşită într-o modalitate atipică şi într-o formă improprie.
În concluzie, au arătat că în privinţa infracţiunilor prevăzute de art. 42 alin. (1) şi (3) şi art. 48 din Legea nr. 161/2003, se impune achitarea recurenţilor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele nu există.
b) Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. a fost susţinut şi cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. I raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, recurenţii criticând soluţia instanţei de apel pentru greşita aplicare a acestui text incriminator şi solicitând instanţei achitarea lor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.
Astfel, s-a reiterat critica formulată în faţa instanţei de apel, în sensul că din ansamblul probelor administrate nu a rezultat existenţa unei structuri organizate, pe care să o fi iniţiat sau constituit, la care să fi aderat sau pe care să o fi sprijinit recurenţii inculpaţi şi care să acţioneze coordonat, după reguli bine stabilite, în cadrul căreia fiecare să aibă un rol prestabilit.
c) Cât priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, recurenţii inculpaţi au criticat măsura de siguranţă a confiscării speciale dispusă de instanţă în privinţa sumei de 8.000 de euro, în cazul inculpatului D.B.C. şi respectiv, a sumei de 10.000 de lei în cazul inculpatului A.P.M., şi în acest caz critica fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., cu referire la greşita aplicare a art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen.
Recurenţii inculpaţi au arătat că valoarea şi modul de calcul al sumelor a căror confiscare a fost dispusă nu rezultă din materialul probator, confiscarea datorându-se strict recunoaşterii de către recurenţi a unor fapte care însă, sunt disjunse de prezenta cauză. Au subliniat faptul că cei doi recurenţi au fost reţinuţi la 3 aprilie 2007, însă li se impută prejudicii aferente unui număr de aproximativ 10 fapte săvârşite începând din seara zilei de 5 aprilie 2007 şi până în luna mai a anului 2007, ce nu putea fi comise de recurenţi, datorită reţinerii lor.
II. Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. invocat în subsidiar, recurenţii inculpaţi au solicitat instanţei reindividualizarea pedepselor aplicate, în sensul reducerii termenului de încercare stabilit de instanţă.
Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172,18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpaţii D.B.C. şi A.P.M. ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:
I. Cu referire la critica invocată de către recurenţi privind greşita aplicare a textului art. 42 alin. (1) şi (3) şi art. 48 din Legea nr. 161/2003 precum şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, despre care au susţinut că este circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., instanţa de recurs constată că ceea ce se critică, în realitate, este stabilirea eronată a situaţiei de fapt, prin raportare la elementele de conţinut ale infracţiunii, cu consecinţa greşitei condamnări a inculpaţilor.
Or, critica formulată se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 şi nu pct. 172 C. proc. pen., aceasta fiind, de altfel, perspectiva din care instanţa o va analiza.
a) Potrivit art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, accesul fără drept la un sistem informatic constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. în conformitate cu alineatul 3 al aceluiaşi articol, dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită prin încălcarea măsurilor de securitate, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani.
Totodată, potrivit art. 48 din Legea nr. 161/2003, fapta de a introduce, modifica sau şterge, fără drept, date informatice ori de a restricţiona, fără drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Criticile formulate de cei doi recurenţi reprezintă o reiterare a celor susţinute în faţa instanţei de apel, nefiind invocate susţineri sau elemente noi, de natură a determina o soluţie diferită de cea a instanţei de apel.
Înalta Curte reţine că, aşa cum au stabilit instanţele de fond şi apel, recurentul inculpat D.B.C. a fost audiat de prima instanţă la termenul din data de 04 noiembrie 2009, ocazie cu care a recunoscut infracţiunile reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei, arătând că, intr-adevăr, în cursul anului 2005 l-a cunoscut pe inculpatul P. prin intermediul inculpatului M. şi, având cunoştinţă că cei doi se ocupă de licitaţii frauduloase pe internet, a fost de acord să participe şi el la această activitate infracţională, ajutându-i pe cei doi în livrarea de adrese a unor „săgeţi”. Recurentul a recunoscut că a participat la aprox 15 tranzacţii şi a primit pentru fiecare tranzacţie aprox 15 % din sumele ridicate, restul sumelor ajungând la alţi inculpaţi.
La acelaşi termen de judecată a fost audiat şi recurentul inculpat A.P.M., care a recunoscut infracţiunile reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei arătând că, într-adevăr, în cursul anului 2006, i-a cunoscut pe inculpatul S.B., despre care avea cunoştinţă că se ocupă cu licitaţii frauduloase, rugându-l să-i livreze echipament IT în vederea desfăşurării de astfel de activităţi. A precizat că, în derularea acestei activităţi a fost sprijinit de către inculpatul Stroe, care i-a furnizat conturi de utilizatori e. necesare licitaţiilor frauduloase, iar pînă la sfârşitul lunii decembrie 2006 recurentul inculpat a reuşit efectuarea a 6-7 tranzacţii, din care a câştigat sume de bani. Inculpatul a mai arătat că o parte din sumele de bani ce i-au revenit au fost ridicate prin intermediul inculpatului Popazu. Astfel, raportat la declaraţiile inculpaţilor, care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, instanţa de recurs constată că, în mod corect a stabilit prima instanţă existenţa vinovăţiei acestora în comiterea infracţiunilor informatice reţinute în sarcina lor, respectiv infracţiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic prevăzută de art. 42 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 161/2003 şi de introducere, fără drept, de date informatice, prevăzută de art. 48 din Legea nr. 161/2003, soluţia fiind în mod judicios menţinută de instanţa de apel.
Totodată, în mod corespunzător s-a stabilit că aceste infracţiuni sunt infracţiuni de pericol şi nu de rezultat, calitatea de parte vătămată a persoanelor prejudiciate material fiind reţinută în raport cu infracţiunea de înşelăciune de care sunt acuzaţi inculpaţii, astfel încât nu prezintă relevanţă împrejurarea că nu au fost identificaţi titularii/utilizatorii legitimi ai conturilor de pe site-ul e., în raport de faptele prevăzute de art 42 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 161/2003 reţinute în sarcina recurenţilor.
Nici susţinerea privind nerespectarea, de către utilizatorii de conturi e., a regulilor şi obligaţiilor asumate prin instrucţiunile de folosire a respectivului site nu prezintă relevanţă din punct de vedere al existenţei răspunderii penale a recurenţilor şi a faptelor săvârşite de către aceştia, neputându-se invoca în apărarea lor conduita titularilor legitimi ai conturilor.
Din acest punct de vedere, aspectul important, reţinut în mod corect de către instanţe, este acela că titularii de conturi e. nu şi-au dat vreodată acordul către inculpaţi pentru folosirea conturilor lor, ci, dimpotrivă, datele erau obţinute, furnizate şi folosite în mod fraudulos, în scopul obţinerii de importante sume de bani.
b) Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, instanţa reţine că situaţia de fapt conturată din probele administrate şi recunoscută de recurenţi, cu ocazia declaraţiilor din 4 noiembrie 2009, arată că inculpatul D.B.C. era liderul grupului infracţional organizat şi coordona întreaga activitate de fraudare a părţilor vătămate, cetăţeni străini, în sensul că urmărea şi coordona efectuarea de licitaţii fictive pe Internet, asigura identificarea persoanelor care ridicau bani prin serviciul de tranfer monetar rapid W. şi decidea cu privire la distribuirea unor procente din sumele de bajii încasate către organizatorul licitaţiei prin Internet şi către persoana care ridica banii.
În ceea ce-l priveşte pe recurentul A.P.M., acesta a aderat, ca membru, la grupul infracţional în luna noiembrie a anlui 2006, fiind complice la fraudele informatice comise de coinculpaţii P.D.M., I.B., S.B. şi P.M.A.
Potrivit art 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constituie infracţiune iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup.
Definiţia grupului infracţional organizat este cuprinsă în art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 care prevede că intră în această categorie: „grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material”.
Grupul infracţional organizat reprezintă deoi o formă a pluralităţii constituite, caracterizată prin asocierea mai multor persoane în vederea comiterii de infracţiuni grave, prin care se urmăreşte obţinerea, direct sau indirect, a unui beneficiu financiar sau a altui beneficiu material ca urmare a săvârşirii respectivei infracţiuni grave.
În cauză, se constată că subzistă ambele condiţii de existenţă a grupului infracţional organizat, şi anume, pe de o parte, urmărirea de către inculpaţi a scopului comiterii de infracţiuni grave, respectiv cele menţionate în art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, iar pe de altă parte, urmărirea obţinerii de beneficii materiale prin săvârşirea infracţiunilor grave ce au intrat în scopul asocierii.
Totodată, aşa cum a constatat şi instanţa de apel, întreaga activitate infracţională nu s-a defăşurat întâmplător, ci în cadrul unei organizări, grupul având lider şi membri, acţionând după un plan prestabilit şi cunoscut, în care fiecare avea rolul său.
Astfel, recurentul inculpat D.B.C. era conducătorul grupului infracţional, inculpatul P.D.M. era conducătorul executiv care asigura punerea în aplicare a rezoluţiei infracţionale, inculpatul S.D.F. furniza identităţi ale utilizatorilor şi parole aferente conturilor de e., inculpaţii M.C.C. şi P.M.A. efectuau licitaţii fictive pe Internet şi racolau „săgeţi”, cu complicitatea recurentului inculpat A.P.M. şi, cu toate că nu toţi membrii cunoşteau întreaga structură ierarhică a grupului infracţional, condiţia necesară şi suficientă ca fiecare să-şi îndeplinească rolul său, în sfera sa restrânsă de relaţie cu alţi participanţi, cunoscând caracterul fraudulos al acţiunii sale, era îndeplinită. II. Cu referire la critica invocată privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 118 lit. e) C. pen., circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., instanţa de recurs constată că, în declaraţiile date în faţa instanţei de fond, cei doi recurenţi au recunoscut că din activitatea infracţională pe care au desfăşurat-o, au beneficiat de sumele de 8.000 euro (recurentul inculpat D.B.C.) şi respectiv 10.000 lei (recurentul inculpat A.P.M.).
Din dispoziţiile art 118 lit. e) C. pen., rezultă că sunt supuse confiscării speciale „bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia”.
Or, în cauză se constată că în decursul anilor 2005-2007, recurenţii inculpaţi, împreună cu ceilalţi inculpaţi din cauză, au constituit o grupare infracţională organizată în cadrul căreia, acţionând după un plan prestabilit şi cunoscut, în care fiecare avea rolul său, au efectuat licitaţii fictive pe Internet în scopul obţinerii de beneficii materiale necuvenite, prin inducerea în eroare a altor persoane, prejudiciul cauzat ridicându-se la suma de 67.651 dolari S.U.A. şi fiind produs în patrimoniile a 91 părţi vătămate.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect a procedat instanţa de fond dispunând confiscarea sumelor dobândite prin săvârşirea faptelor reţinute în sarcina recurenţilor, aceste sume nefiind restituite persoanelor vătămate şi, totodată, neservind la despăgubirea acestora.
III. Cât priveşte critica întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în acord cu prima instanţă şi cu instanţa de apel, Înalta Curte apreciază că, faţă de modalitatea de săvârşire a faptelor şi gravitatea acestora, pedepsele aplicate recurenţilor inculpaţi au fost corect individualizate atât în ceea ce priveşte cuantumul cât şi modalitatea de executare, iar termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a fost judicios stabilit, fiind apt să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. De altfel, se observă că instanţa de fond a optat pentru intervalul minim de 2 ani, permis de dispoziţiile art. 861 C. pen. pentru a intra în compunerea termenului de încercare alături de durata pedepsei închisorii aplicată inculpaţilor, astfel încât nu mai există posibilitatea legală de reducere a acestuia, aşa cum în mod neîntemeiat au solicitat recurenţii.
Pentru toate considerentele ce preced, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.B.C. şi A.P.M. împotriva Deciziei penale nr. 113 din 11 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurenţilor inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, aceştia fiind cei care se află în culpă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.B.C. şi A.P.M. împotriva deciziei penale nr. 113 din 11 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 958 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorului ales, suma de câte 105 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi civile şi suma de câte 578 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 701/2013. Penal. Ucidere din culpă (art.178... | ICCJ. Decizia nr. 824/2013. Penal → |
---|