ICCJ. Decizia nr. 838/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 838/2013
Dosar nr. 211/36/2013
Şedinţa publică din 8 martie 2013
Deliberând asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 22/ P din 1 martie 2913 a nr. 3/ A din 14 ianuarie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata G.S. deţinută în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Constanţa.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 211/36/2012 pe rolul Curţii de Apel Constanţa inculpata G.S. a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
În motivarea cererii s-a arată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., întrucât nu există nicio probă din care să rezulte că ar comite alte infracţiuni sau că ar influenţa în mod negativ aflarea adevărului; se arată că nu trebuie să se ţină seama de pericolul concret pentru ordinea publică reţinut la luarea măsurii arestării preventive, de esenţa liberării provizorii fiind ca scopul măsurii preventive să poată fi atins şi prin lăsarea în libertate.
S-a susţinut că inculpata este o persoană integrată social, se fală la primul conflict cu legea penală, se bucură de sprijinul şi încrederea comunităţii în care trăieşte, are asigurate veniturile prin mijloace licite, nu are posibilitatea de a influenţa probatoriul administrat, întrucât acesta nu este susceptibil de a fi alterat.
S-a arătat că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile cercetare nu depăşeşte 18 ani.
La dosarul cauzei au fost ataşate dosarul nr. 2/P/2013 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa şi dosarul nr. 2120/118/2013 al Tribunalului Constanţa.
La termenul din 01 martie 2013, Curtea a constatat admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata G.S. Admisibilitatea în principiu a fost constatată numai prin raportare la condiţiile de formă prevăzute de art. 1606 C. proc. pen., iar nu şi prin referire la condiţiile prevăzute în art. 1602 alin. (1) şi (2), care nu privesc admisibilitatea în principiu a cererii, ci temeinicia acesteia şi, aspect care se examinează de către instanţă în etapa soluţionării cererii, după admiterea în principiu, reglementată în art. 1608a C, proc. pen.
Curtea de Apel Constanţa a reţinut că, potrivit art. 1601 C. proc. pen., în cursul procesului penal, inculpatul poate cere punerea sa în libertate provizorie sau pe cauţiune. O dispoziţie asemănătoare se regăseşte în art. 23 alin. 10 din Constituţie.
De asemenea, în art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., se arată că instanţa admite cererea, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi cererea este întemeiată.
Condiţiile prevăzute de lege la care face trimitere art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., sunt cele reglementate în cuprinsul art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în timp ce temeinicia cererii trebuie apreciată în raport de criteriile stabilite prin decizia nr. 17/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.
Astfel, în art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se prevede că „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani. Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”.
Inculpata G.S. este cercetată alături de alte persoane în dosarul nr. 2/P/2013 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa.
S-a constatat că prin rezoluţia din data de 18 ianuarie 2013 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanta, s-a dispus începerea urmăririi penale fată de învinuiţii:
1) Şt.R., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 215 alin. (l), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, la data de 20 aprilie 2011, a introdus pe rolul Tribunalului Constanţa, trei acţiuni în revendicare în contradictoriu cu autorităţile locale din com. Agigea, oraşul Eforie şi municipiul Mangalia, încercând inducerea în eroare a magistraţilor judecători, folosind, printre altele, două certificate de moştenitor falsificate, cu scopul de a obţine recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilelor care au aparţinut defuncţilor B.A. şi B.R. şi lăsarea acestora în posesia sa, uz de fals, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen., constând în aceea că, la data de 20 aprilie 2011, învinuitul a folosit cele două certificate de moştenitor falsificate, prezentându-le la Tribunalul Constanţa în susţinerea acţiunilor formulate pe rolul acestor instanţe, participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat art. 31 C. pen., raportat la art. 289 alin. (l) C. pen., constând în aceea că la data de 18 ianuarie 2011, învinuitul a determinat-o cu intenţie, pe notarul public D.M., să ateste în cuprinsul certificatelor de moştenitor nr. 2 şi 3 din 18 ianuarie 2011, fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, aceasta săvârşind fapta fără vinovăţie; toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;
2) Şt.R., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 20 C. pen., raportat la 215 alin. (l), (2) şi (5) C. pen., constând în aceea că, la data de 10 august 2009, prin procura autentificată sub nr. 2970 la B.N.P. D.G. din oraşul Ovidiu, jud. Constanţa, acesta l-a împuternicit pe fiul său, învinuitul Şt.R., să îl reprezinte la notarul public, în vederea dezbaterii succesiunii rămase de pe urma autorilor săi, B.A. şi B.R., în condiţiile în care cunoştea că nu era succesorul acestora;
3) G.S., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (l) C. pen., constând în aceea că la data de 03 decembrie 2010, învinuitul a dat declaraţii mincinoase cu ocazia audierii sale în calitate de martor în cadrul procedurii succesorale desfăşurate la B.N.P. D.M.
Prin ordonanţa din data de 05 februarie 2013 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa s-a dispus extinderea cercetărilor penale şi începerea urmăririi penale faţă învinuitul Şt.R., sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de fals în declaraţii, prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că la datele de 25 august 2008 şi 12 septembrie 2008, a formulat trei cereri la Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Constanţa, prin care a solicitat emiterea unor extrase din registrele acestei instituţii, declarând de fiecare dată în mod mincinos, în mod expres sub sancţiunea art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), că este strănepotul defuncţilor B.A. şi B.R. şi faţă de învinuita G.S., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la înşelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 215 alin. (l), (2) şi (5) C. pen., constând în aceea că la data de 20 martie 2012, a depus la dosarul nr. 6617/118/2011 al Tribunalului Constanţa, secţia civilă, o cerere prin care a arătat că a dobândit cota de 1/2 din averea defuncţilor B.A. şi B.R., conform contractului autentificat sub nr. 2616 din 26 august 2011 la B.N.P. C.A. şi a solicitat să i se recunoască calitatea de reclamant în cauză, deşi cunoştea că cedentul drepturilor respective nu era moştenitorul celor doi defuncţi.
Prin ordonanţele din data de 16 februarie 2013 ale D.N.A. - S.T. Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă inculpaţii Şt.R. şi G.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor pentru care s-a început urmărirea penală şi ulterior s-au extins cercetările.
Prin încheierea nr. 19 din 16 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul penal nr. 2120/118/2013, în baza art. 1491 alin. (9) teza I C. proc. pen., s-a dispus în baza art. 1491 alin. (10) C. proc. pen., în referire la art. 143 raportat la art. 681 C. proc. pen. şi la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Şt.R. şi G.S. pe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la data de 16 februarie 2013 şi până la data de 16 martie 2013, inclusiv.
Prin ordonanţa nr. 2/P/2013 din data de 26 februarie 2013 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa au fost extinse cercetările penale şi a fost începută urmărirea penală faţă de numitele D.M. şi G.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât numitele D.M. şi G.D. au calitatea de notari publici, în prezent competenţa de a soluţiona cauza în primă instanţă revine curţii de apel, conform art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., motiv pentru care şi prezenta cerere de liberare provizorie sub control judiciar revine în competenţa de soluţionare a curţii de apel, în temeiul art. 1606 alin. (4) C. proc. pen.
Curtea de apel a reţinut că în prezent inculpata G.S. este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 215 alin. ( I), ( 2) şi (5) C. pen., respectiv art. 260 alin. ( I) C. pen.
Una dintre condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar este ca inculpata să fie cercetată pentru infracţiuni intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Inculpata G.S. este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 215 alin. ( I), ( 2) şi (5) C. pen., respectiv art. 260 alin. ( I) C. pen., ambele infracţiuni fiind intenţionate.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. ( I), ( 2) şi (5) C. pen., legea prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani, iar pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 alin. ( I) C. pen., pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani.
Se constată că pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 18 ani, astfel că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 1602 alin. (1) teza finală C. proc. pen.
Deşi inculpata este cercetată pentru forma tentată a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, la îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 1602 alin. (1) teza finală C. proc. pen., se ţine seama de cuantumul pedepsei prevăzut de lege pentru forma consumată a infracţiunii.
Dispoziţiile art. 1602 alin. (1) teza finală C. proc. pen., fac trimitere la noţiunea de „pedeapsa prevăzută de lege”, care este definită în cuprinsul art. 141 C. pen., potrivit cu care „prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei”.
În consecinţă, Curtea de Apel Constanţa a apreciat că îndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 1602 alin. (1) teza finală C. proc. pen., se examinează numai prin raportare la pedeapsa prevăzută de lege pentru forma consumată a infracţiunii, fără luarea în considerare a cauzelor de reducerea pedepsei, în cazul inculpatei dispoziţiile art. 20 alin. (2) C. pen. Cum pedeapsa pentru forma consumată a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave este închisoarea de la 10 la 20 ani, cererea inculpatei nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 1602 alin. (1) teza finală C. proc. pen., fiind irelevant că pentru forma tentată limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 5 şi 10 ani închisoare.
II. Î mpotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpata G.S. fără a indica motivele de recurs.
Văzând înscrisul datat 4 martie 2013 prin care recurenta inculpată a învederat instanţei că înţelege să-şi retragă recursul declarat împotriva sentinţei nr. 22/ P din 1 martie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, dar şi înscrisul intitulat adeverinţă, ce poartă şi viza reprezentantului Arestului I.P.J. Constanţa prin care aceeaşi inculpată a arătat că nu înţelege să formuleze recurs împotriva sentinţei mai sus menţionate,
Înalta Curte, în contextul dispoziţiilor art. 3854 alin. (2) C. proc. pen. şi în temeiul art. 369 C. proc. pen., va lua act de declaraţia inculpatei, de retragerea recursului declarat în cauză.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentei inculpate G.S. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
lac act de retragerea recursului declarat de inculpata G.S. împotriva sentinţei nr. 22/ P din 1 martie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenta inculpată G.S., la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 837/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 935/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
