ICCJ. Decizia nr. 894/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 894/2013
Dosar nr. 21386/63/2012/a6
Şedinţa publică din 14 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea din 1 martie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 21386/63/2012, între altele, a fost menţinută starea de arest, a inculpatei C.M.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 42 din data de 30 ianuarie 2013 pronunţată în prezenta cauză, Tribunalul Dolj, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. cu aplic. art. 3201 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen., 76 lit. b) C. pen., 64 C. pen. a condamnat pe inculpata C.M., la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
A aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. şi art. 350 C. proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 29 septembrie 2012 la zi şi a menţinut starea de arest a inculpatei.
Instanţa de control judiciar sesizată cu apelul inculpatei împotriva hotărârii de condamnare a apreciat că se impune continuarea privării de libertate, deoarece nu au dispărut temeiurile avute în vedere la arestarea acesteia şi nu au intervenit elemente noi care să impună punerea în libertate a inculpatei.
Având în vedere natura infracţiunii pentru care inculpata este trimisă în judecată, împrejurările în care s-a reţinut de prima instanţă că aceasta a fost comisă, instanţa de control judiciar a constatat că lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta pericol pentru ordinea publică, măsura arestării preventive fiind necesară pentru interesul bunei desfăşurări a procesului penal şi proporţionată cu scopul urmărit (cauza Ladent contra Poloniei), apreciind ca insuficient caracterul altor măsuri preventive mai puţin restrictive de libertate.
De asemenea instanţa a constatat că în speţă există un interes public care impune privarea de libertate în continuare a inculpatei, durata deţinerii preventive, aproximativ 4 luni, nedepăşind până în prezent un termen rezonabil după cum este prev. de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, inc. aflându-se în situaţia prev. de art. 5 parag. 1 lit. a) care autorizează privarea de libertate a persoanei pe baza condamnării chiar şi nedefinitivă, însă care presupune atât o constatare a vinovăţiei cât şi aplicarea unei pedepse.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata C.M., care, prin apărătorul ales, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Recursul declarat de inculpată nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat instanţa sesizată este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive iar conform art. 160b alin. (3) din acelaşi cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa prin încheiere motivată dispune menţinerea stării de arest.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că arestarea inculpatei C.M. a fost dispusă în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen., constând în aceea că inculpata C.M., aflată în stare de ebrietate, a luat un cuţit din bucătărie, a mers la soţul său, C.F. şi pe fondul altor reproşuri pe care i le adresa, l-a înjunghiat de două ori în zona toracică, provocându-i o plagă de 3 cm în spaţiul II intercostal stânga parasternal şi o plagă transfixiantă în regiunea sternală inferioară de circa 2,5 cm.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatei, care se regăsesc în dispoziţiile art. 148 lit. f) din C. proc. pen., că există motive verosimile de a bănui că inculpata a săvârşit infracţiunea arătată, că pentru prezervarea ordinii publice se impune continuarea privării de libertate, în conformitate cu dispoziţiile legale evocate.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esenţială a infracţiunii - aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele şi din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este acuzat inculpatul, de reacţia publică la comiterea unei astfel de infracţiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacţii corespunzătoare faţă de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte.
În raport de probatoriul administrat până la acest moment procesual, inculpata este acuzată de săvârşirea unei fapte de o gravitate sporită, creând o stare de insecuritate socială, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând pe deplin, temerea că odată pusă în libertate, va săvârşi şi alte fapte de acelaşi gen.
În aceeaşi ordine de idei, raportat la infracţiunile presupus săvârşite (tentativă la omor calificat), măsura arestării preventive este corespunzătoare şi scopului măsurii preventive înscris în art. 136 C. proc. pen.
Prin lăsarea în libertate a inculpatei există şi posibilitatea apariţiei unui ecou negativ în societate cu privire la capacitatea de reacţie a autorităţilor în asemenea situaţii şi, în plus, un risc de influenţare negativă a modului de derulare a procesului penal.
Având în vedere natura şi importanţa relaţiilor sociale pretins încălcate prin activitatea infracţională bănuit desfăşurată, modalitatea şi împrejurările concrete în care se presupune că a fost săvârşită fapta, urmările produse, Înalta Curte apreciază că aceleaşi temeiuri justifică privarea în continuare de libertate a acesteia.
Înalta Curte apreciază că nu s-a depăşit termenul rezonabil al arestării preventive a inculpatei, în raport de particularităţile concrete ale cauzei.
Mai mult decât atât, în cauză a fost pronunţată sentinţa sus-menţionată, prin care, având în vedere probele de vinovăţie administrate, s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa privativă de libertate de 2 ani închisoare.
Ţinând seama de probele cauzei şi de soluţia pronunţată de tribunal, Înalta Curte apreciază că în ceea ce o priveşte pe inculpata C.M., subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea reţinută în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În consecinţă, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar privarea de libertate este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Faţă de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata C.M.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.M. împotriva încheierii de şedinţă din data de 1 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 21386/63/2012.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 892/2013. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 895/2013. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
