ICCJ. Decizia nr. 896/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 896/2013
Dosar nr. 2424/54/2012/a2
Şedinţa publică din 14 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea din data de 8 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 2424/54/2012 s-a dispus, între altele, respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul T.I.V., ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că la data de 27 decembrie 2012 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova nr. 151/P/2012 prin care au fost trimişi în judecată inculpaţii T.I.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 257 C. pen. combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., patru infracţiuni prev. de art. 288 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 181 din Legea nr. 78/2000 şi o infracţiune prev. de art. 242 alin. (3) C. pen..; B.A.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 şi C.D.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 61 din Legea nr. 78/2000.
În fapt prin actul de sesizare se reţine că în perioada 2011 - 2012, inculpatul T.I.V., grefier la Curtea de Apel Craiova, prevalându-se de relaţii pe care pretindea că le-ar avea cu magistraţii judecători de la Curtea de Apel Craiova, a pretins diverse sume de bani din care a primit efectiv 29.500 euro, de la V.V., B.M., C.V., Ş.M., B.A.C., (...) şi A.A. (investigator sub acoperire), susţinând că banii vor ajunge la magistraţii care vor adopta soluţii favorabile acestora sau unor apropiaţi ai lor, sau că va interveni chiar pe lângă medici legişti din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală, sau pe lângă lucrătorii Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto.
De asemenea s-a mai reţinut că a tehnoredactat şi semnat la rubrica "Grefier şef", contrafăcând semnătura persoanei autorizate un număr de trei certificate de grefă; 1590 din 09 iulie 2012, 17430 din 09 iulie 2012, 1590 din 05 octombrie 2012 şi a sustras şi falsificat raportul medico-legal nr. A6/5998/2011 din Dosarul nr. 10212/215/2011 aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova şi care îl privea pe inculpatul D.C. în sensul că ultima pagină a acestui raport are un alt conţinut decât raportul original de expertiză, ultimă pagină care consfinţeşte în concluziile raportului că acest inculpat nu ar fi avut discernământ în momentul săvârşirii faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
La data de 28 decembrie 2012 s-a înregistrat cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului T.I.V., formulată de T.L., soţia acestuia. În motivarea cererii s-a arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune liberare provizorie, respectiv pedepsele pentru infracţiunile pentru care este cercetat nu depăşesc cuantumul prevăzut de lege, nu există la dosar date din care să rezulte că măsura arestării este impusă de necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârşi alte infracţiuni, sau că, lăsat în libertate, inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, distrugerea ori alterarea mijloacelor de probă.
Din actele şi lucrărilor dosarului instanţa reţine că inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. comb. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin 2 C. pen. (17 acte materiale), patru infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi sustragerea şi distrugerea de înscrisuri, prev. de art. 242 alin. (3) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Prin încheierea din 10 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 20259/63/2012, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova şi, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului T.I.V., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu 10 noiembrie 2012, până la data de 08 decembrie 2012, inclusiv, măsura fiind ulterior prelungită până la trimiterea în judecată, aceasta fiind menţinută de către Curtea de Apel Craiova prin încheierea de şedinţă din data de 29 decembrie 2012.
În speţă s-a constatat că sunt îndeplinite, referitor la inculpatul T.I.V., condiţiile de admisibilitate în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, deoarece infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani.
De asemenea, măsura arestării preventive a fost legal luată, prelungită şi menţinută legal faţă de inculpat, aşa cum s-a prezentat în prealabil.
Acordarea liberării provizorii reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, instanţa trebuind să aprecieze asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri.
Aprecierea în acest sens se întemeiază pe elementele concrete ale cauzei cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârşire a faptei, natura acesteia, circumstanţele concrete ale cauzei şi cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Examinându-se temeinicia cererii de liberare provizorie formulată de inculpat, prin prisma criteriilor prevăzute de alineatul ultim al art. 136 C. proc. pen. respectiv scopul măsurilor preventive, care este acela al asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, să nu se zădărnicească aflarea adevărului, ori să fie împiedicată sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, ori judecată, instanţa constată în cauza de faţă că acest scop, nu ar putea fi atins şi prin liberarea provizorie sub control judiciar, ţinând seama şi de gradul de pericol social al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, de împrejurările în care rezultă din probele administrate pe parcursul urmăririi penale că acestea au fost comise, inculpatul prevalându-se în săvârşirea faptelor pentru care este trimis în judecată de funcţia de grefier pe care o îndeplinea anterior, numărul mare al persoanelor implicate şi al actelor materiale ce se circumscriu infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, durata în timp a activităţii pentru care inculpatul este cercetat, consecinţele produse nu numai în ce priveşte relaţiile de serviciu, dar şi faptul că aceste relaţii în speţa dedusă judecăţii pun în discuţie înfăptuirea justiţiei şi imaginea acesteia ca serviciu public, astfel încât se apreciază că nu se impune liberarea provizorie a inculpatului, considerând insuficiente obligaţiile prevăzute de lege.
În acelaşi sens se are în vedere că unele dintre faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cu reţinere concretă la sustragerea şi falsificarea raportului medico-legal nr. A6/5998/2011 din Dosarul nr. 10212/215/2011 aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova, şi întocmirea în fals a unor certificate de grefă, privesc o imixtiune directă în activitatea de înfăptuire a justiţiei şi constituie date concrete că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului în unele cauze, cu preponderenţă cauze penale, aflate pe rolul Curţii de Apel Craiova sau la instanţe din raza de competenţă a acesteia, existând astfel presupunerea rezonabilă că inculpatul poate adopta şi pe viitor o astfel de atitudine.
Datele personale favorabile invocate de inculpat, de altfel preexistente chiar luării măsurii preventive faţă de acesta, nu pot astfel la acest moment a avea un rol determinant în aprecierea posibilităţii realizării scopului măsurii preventive şi prin punerea în libertate a inculpatului sub control judiciar.
S-a mai avut în vedere şi că, raportat la datele concrete ale cauzei, în speţă nu s-a atins sau depăşit un termen rezonabil al duratei măsurii arestării preventive care să conducă la o altă modalitate de apreciere a posibilităţii realizării scopului său.
În consecinţă, la acest moment în care cercetarea judecătorească nu a debutat în cauză, inculpatul nefiind ascultat, liberarea provizorie sub control judiciar nu poate asigura realizarea efectivă a scopului măsurilor preventive, astfel cum acesta este reglementat de dispoziţiile art. 136 alin. (1) cu trimitere la alin. (2) C. proc. pen., măsura nefiind oportună, existând în continuare temeiuri care să justifice o derogare de la regula judecării în stare de libertate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T.I.V. Recursul declarat de inculpat nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. "în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau a inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una dintre următoarele măsuri preventive: reţinerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara sau arestarea preventivă".
Conform alin. (2) al aceluiaşi articol "scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune", iar potrivit alin. (8) "alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ţinându-se seama de scopul acesteia, gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se va lua măsura".
Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. "liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda, în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani".
Alin. (2) al textului de lege sus-menţionat dispune că "liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date, din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 5 parag. 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care prevede că persoana arestată sau reţinută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Din analiza dispoziţiilor legale mai sus menţionate rezultă că: liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanţei [art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.] şi care presupune îndeplinirea unor condiţii, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă, forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită şi inexistenţa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În acelaşi timp, o condiţie ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată, o constituie preexistenţa măsurii arestării luate faţă de învinuit sau inculpat.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocaţie şi nu un drept al inculpatului, doar instanţa fiind în măsură să aprecieze asupra oportunităţii dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
Aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului, natura şi modul de săvârşire a acesteia, circumstanţele reale ale cauzei şi cele privind persoana inculpatului.
Dispoziţiile art. 1602 alin. (2) au ca scop asigurarea normalei desfăşurări, în continuare, a procesului penal.
Examinând actele dosarului, Curtea constată că faptele pentru care inculpatul este trimis în judecată şi pentru care s-a solicitat şi luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancţionator, condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
Măsura arestării preventive s-a menţinut, reţinându-se incidenţa cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că subzistă temeiurile care au dus la arestarea preventivă a inculpatului.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că în cauză trebuie analizată condiţia referitoare la pericolul public pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate, condiţie cerută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi care a constituit un alt temei legal avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, iar nu doar prin raportare la condiţiile limitativ prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. şi la datele ce caracterizează persoana inculpatului, aceasta având drept scop atingerea finalităţilor măsurilor preventive, astfel după cum acestea sunt reglementate de art. 136 alin. (1) C. proc. pen.
Neîndoielnic, nu poate fi exclus de la vocaţia liberării provizorii inculpatul care este arestat preventiv ca urmare a dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., motivele legale ce atrag netemeinicia cererii de liberare provizorie fiind reglementate de art. 1602 alin. (1), (2) C. proc. pen. şi ele neputând fi extinse şi la ipoteza în care măsura detenţiei provizorii se fundamentează pe cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., deoarece s-ar adăuga o condiţie suplimentară celor prevăzute de dispoziţiile procesual penale.
Cu toate acestea, însă, pericolul concret pentru ordinea publică constituie un element de fapt în aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie, impunând, în planul evaluării, a se aprecia în ce măsură trebuie acordată prevalenţă protejării ordinii publice, în raport cu natura acuzaţiilor aduse inculpatului, reacţia care ar putea fi stârnită de punerea sa în libertate, conduita procesuală a acestuia, precum şi orice alte circumstanţe reale sau personale ce pot contura un grad mai sporit sau mai puţin accentuat al pericolului concret pentru ordinea publică şi, desigur, în contextul îndeplinirii scopului măsurilor preventive, astfel cum dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. statuează.
În cauza de faţă, având în vedere anvergura activităţii infracţionale, faza procesuală în care se află cauza, scopul instituit de dispoziţiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen., ţinând seama şi de gradul de pericol social al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, de împrejurările în care rezultă din probele administrate pe parcursul urmăririi penale că acestea au fost comise, inculpatul prevalându-se în săvârşirea faptelor pentru care este trimis în judecată de funcţia de grefier pe care o îndeplinea anterior, numărul mare al persoanelor implicate şi al actelor materiale ce se circumscriu infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, durata în timp a activităţii pentru care inculpatul este cercetat, consecinţele produse nu numai în ce priveşte relaţiile de serviciu, dar şi faptul că aceste relaţii în speţa dedusă judecăţii pun în discuţie înfăptuirea justiţiei şi imaginea acesteia ca serviciu public, astfel încât se apreciază că nu se impune liberarea provizorie a inculpatului, considerând insuficiente obligaţiile prevăzute de lege.
În acelaşi sens se are în vedere că unele dintre faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cu referire concretă la sustragerea şi falsificarea raportului medico-legal nr. A6/5998/2011 din Dosarul nr. 10212/215/2011 aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova, şi întocmirea în fals a unor certificate de grefă, privesc o imixtiune directă în activitatea de înfăptuire a justiţiei şi constituie date concrete că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului în unele cauze, cu preponderenţă cauze penale, aflate pe rolul Curţii de Apel Craiova sau la instanţe din raza de competenţă a acesteia, existând astfel presupunerea rezonabilă că inculpatul poate adopta şi pe viitor o astfel de atitudine.
Înalta Curte apreciază că la acest stadiu procesual, scopul măsurilor prevăzute astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. impune menţinerea stării privative de libertate a inculpatului, cu atât mai mult cu cât natura şi gravitatea faptelor, împrejurările în care ar fi fost comise indică existenţa în continuare a unei stări de pericol social pentru ordinea publică.
În urma propriului demers analitic, Înalta Curte apreciază, de asemenea, că aspectele invocate în circumstanţierea persoanei inculpatului nu pot fi valorificate la acest moment procesual.
Aşadar, în mod corect, prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că prevalează realizarea scopului procesului penal, ceea ce nu se poate realiza la acest moment procesual, decât prin detenţia provizorie a inculpatului T.I.V.
În consecinţă, încheierea atacată a fost amplu motivată în raport cu toate criticile formulate de apărare, conţinând argumentele privind existenţa indiciilor referitoare la zădărnicirea aflării adevărului, faptele imputate, calitatea de care s-a folosit inculpatul, pericolul concret fiind evidenţiat cu argumente convingătoare şi prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Faţă de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T.I.V.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.I.V. împotriva încheierii de şedinţă din data de 8 martie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 2424/54/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 895/2013. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 911/2013. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
