ICCJ. Decizia nr. 929/2013. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 929/2013
Dosar nr. 3/95/2005*
Şedinţa publică din 18 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 268 din 12 iulie 2007, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosar nr. 3/95/2005, în baza art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul M.N., fără antecedente penale, la 3 ani închisoare.
În baza art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare şi 2 ani - pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
S-au constatat concurente infracţiunile deduse judecăţii cu infracţiunile pentru care acest inculpat a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 352 din 25 octombrie 2005, definitivă prin decizia penală nr. 2288 din 25 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A anulat măsura suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin această sentinţă.
A descontopit pedepsele aplicate prin sentinţa penală menţionată în pedepsele componente pe care Ie-a repus în individualitatea lor respectiv în pedepsele de 1 an închisoare pentru art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.; 3 luni închisoare pentru art. 279 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a); art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.; 1 lună închisoare pentru art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a); art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.
A contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă cu cele aplicate prin sentinţa penală nr. 352 din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Gorj în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare pe care inculpatul urmează să o execute, plus pedeapsa complimentară de 2 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe perioada prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, a obligat inculpatul la plata sumei de 440.773 ROL către partea vătămată M.C., cu titlul de despăgubiri civile. A obligat inculpatul la plata sumei de 67.100 ROL cheltuieli judiciare statului. Prima instanţă, pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut următoarele: în perioada iulie 1996 - iunie 2004, inculpatul M.N. a îndeplinit funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj în această calitate a reprezentat judeţul Gorj în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice române şi străine, precum şi în justiţie (art. 114 din Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001, modificată şi completată, privind administraţia publică locală).
Totodată, a avut, între altele, ca atribuţiuni de serviciu şi: asigurarea respectării prevederilor Constituţiei, punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor Consiliului Judeţean şi a altor acte normative; exercitarea funcţiei de ordonator principal de credite; emiterea de avize, acorduri şi autorizaţii date în competenţa sa prin lese (art. 116 din acelaşi act normativ sus-citat);
În perioada 1999 - 2004, inculpatul M.N. - preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, a îndeplinit în cadrul Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud - Vest Oltenia organ ce coordonează Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, funcţia de vicepreşedinte în perioada 1999 - 2000, cea de preşedinte în perioadele 2000 - 2003 şi 2004 - 2005 şi cea de membru în perioadele 2000 - 2001, 2001-2002 şi 2003-2004.
Având în vedere competenţele ce revin Agenţiei Regionale, în cadrul şedinţelor Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia s-au aprobat, între altelerpropunerile de finanţare pentru categoriile de proiecte-licitaţie deschisă; proiecte Phare; retragerea certificatului de investitor în zone defavorizate unor agenţi economici; declararea unor localităţi ca zone defavorizate etc.
Prin contractul de cesiune nr. XX. din 14 iunie 1999, D.I. - acţionar al SC R.T.C. SA, a cedat companiei americane R.E. LLC, cu sediul în Boston şi persoanelor fizice M.C. şi C.M. un pachet de 42.188 acţiuni ale SC R.T.C. SA, în valoare totală de 1.054.700.000 ROL.
Obiectul de activitate al SC A. SA, având sediul în Tg. Carbuneşti, str. B, judeţul Gorj, l-a constituit, între multe altele, construcţii metalice, fabricarea de tâmplărie PVC şi geam termopan, semifabricate din lemn, producţia de case din materiale ecologice.
După preluarea acţiunilor de către firma SC A. SA Târgu Carbuneşti reprezentată de denunţătorul M.C., firmele acestuia au fost supuse mai multor controale de către D.G.F.P. Gorj şi Garda Financiară Gorj, în urma cărora au fost sancţionate contravenţional.
Anterior contractului de cesiune mai sus amintit, D.G.F.P.C.F. Gorj, prin procesul - verbal din 27 aprilie 1999, a aplicat sechestru asupra bunurilor imobile (hală în valoare de 1.500.000.000 ROL) aparţinând debitorului SC R.T.C. SA Tg. Carbuneşti, pentru realizarea creanţelor bugetare în sumă de 433.287.218 ROL, plus majorările de întârziere în sumă de 50.481.364 ROL.
Acţionarul M.C. şi-a asumat răspunderea ca parte din obligaţiile fiscale să fie achitate până la data de 15 octombrie 1999.
După cumpărarea acţiunilor, SC A. SA, timp de aproximativ un an, nu a desfăşurat nicio activitate pe raza judeţului Gorj şi aceasta, în condiţiile în care, personalul angajat al societăţii a fost menţinut, conform clauzelor contractului de vânzare - cumpărare şi remunerat.
În vara anului 1999, prin intermediul familiei C., M.C. - administrator al SC A. SA, a reuşit să ia legătura cu inculpatul M.N. - preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj fiind primit în audienţă de către acesta. Cu acea ocazie, M.N. i-a făcut cunoscut lui M.C. că are o casă (situată în Tg. Jiu, strada T.V.) - primită dintr-o moştenire - la care au început unele lucrări de renovare. În urma vizitei făcute la acest imobil, M.C. s-a înţeles cu inculpatul M.N. să-i renoveze, prin SC A. SA acea casă, iar lucrările să înceapă, de îndată, urmând şi inculpatul să înceteze raporturile cu firma anterioară.
Lucrările de renovare au fost evaluate la suma de 1.200.000.000 ROL, inculpatul promiţându-i denunţătorului că în schimbul contravalorii acestor lucrări, îl va ajuta să pătrundă cu investiţiile pe raza judeţului Gorj şi că va interveni la toţi cei din aparatul administrativ să-l lase în pace şi să nu-l mai hărţuiască cu controalele şi că are să-l ajute la încheierea unor contracte de execuţie lucrări în construcţii.
Lucrările la acest imobil au durat aproximativ 2 ani începând de la sfârşitul anului 1999 şi s-au efectuat lucrări de construcţie, executare instalaţii de încălzire, instalaţii sanitare, instalaţii electrice, s-au făcut dotări cu mobilier pentru băi, mobilier pentru baruri pentru bucătărie, pentru camerele de zi, pentru dormitoare, lucrări în valoare totală de 4.407.735.359 ROL (toate aceste lucrări şi dotări fiind menţionate în detaliu în rechizitoriu).
După terminarea lucrărilor de renovare la imobilul din Tg. Jiu, inculpatul M.N. i-a cerut lui M.C. să-i efectueze unele lucrări şi la imobilele, proprietatea sa, din Bucureşti şi casa din comuna G., judeţul Gorj. Lucrările de construcţie s-au ridicat la valoarea totală de 60.239.535 ROL pentru casa din comuna G., judeţul Gorj şi 32.309.226 ROL pentru apartamentul din Bucureşti.
Cheltuielile ocazionate de cumpărarea materialelor folosite la renovare sau la alte lucrări de construcţie cât şi la dotarea cu mobilier şi bunuri electrocasnice - la imobilele, aparţinând inculpatul M.N., au fost suportate în cea mai mare parte de către M.C. - administrator la SC A. SA, pentru satisfacerea pretenţiilor emise de inculpat şi, în consecinţă, pentru a-l determina sa-şi realizeze promisiunile ce i Ie-a făcut, procedându-se după cum urmează: parte din materiale au fost achiziţionate pe numele SC A. SA; parte din materiale au fost cumpărate în numele lui M.N., dar cu banii primiţi de la M.C. pe care-i scotea din contul patronului de la SC A. SA, prin dispoziţii de plată către casierie, cu menţiunea „retragere aport".
Aceste acte (facturile fiscale; bonuri; chitanţe) de achiziţionare a materialelor în numele lui M.N., i-au fost predate acestuia de către M.C. pentru a-i dovedi că îşi execută cu bună - credinţă obligaţiile asumate prin convenţia încheiată între cei doi.
Au fost cumpărate materiale, tot cu banii primiţi de la M.C. - dar în documentele de cumpărare au fost trecute preţuri mai mici, decât cele plătite în realitate. Şi aceasta s-a făcut tot în scopul de a nu se cunoaşte preţul real al lucrărilor executate la casa inculpatului M.N.
Nu a fost încheiat contract de execuţie lucrări, nu s-a obţinut autorizaţie pentru astfel de lucrări, nu s-au întocmit devize lucrări, nu s-a efectuat o recepţie preliminară sau finală urmărindu-se astfel mascarea infracţiunilor de corupţie săvârşire de către inculpatul M.N., dar şi de M.C., aceasta cu atât mai mult cu cât inculpatul între atribuţiunile sale de serviciu avea şi punerea în aplicare a legilor, respectarea lor, Legea nr. 50/1991 privind regimul construcţiilor fiind ignorată în totalitate de către inculpat.
În perioada 2001 - 2002, SC A. SA a achiziţionat de la SC A.C.M. SA, mai multe autoturisme A.D.
În luna martie 2002 inculpatul M.N. i-a cerut lui M.C. în schimbul aceloraşi promisiuni de natura celor arătate mai înainte să-i dea şi un autoturism A.D.
Astfel, la data de 07 martie 2002, R.I. - conducător auto la Consiliul Judeţean Gorj pe autoturismul folosit în interesul serviciului de către inculpatul M.N., s-a prezentat la SC A. SA pentru a alege un autoturism A.D.
Ulterior acesta s-a prezentat la contabilitatea firmei unde S.O.M. - director economic i-a întocmit factură fiscală pe persoană fizică, factură ce ulterior a fost anulată şi a fost emisă o nouă factură fiscală pe numele firmei SC C.D. SRL, la care erau asociaţi R.I. şi A.M.C.
Contravaloare autoturismului nu a fost niciodată achitată, aceasta fiind atestată fictiv prin mai multe chitanţe care au fost eliberate în paralel cu dispoziţii de plată către casierie, sume ce au fost scoase cu titlu de retragere aport personal din contul T. al lui M.C. Prin această modalitate, plata contravalorii autoturismului s-a făcut cu banii din contul personal al lui M.C.
La data de 09 septembrie 2002, SC C.D. SRL a vândut autoturismul A.D., primit de la SC A. SA, la SC S. SRL având ca administrator pe M.S., soţia inculpatului M.N., cu suma de 50.000.000 ROL.
Totodată, s-a mai reţinut că inculpatul M.N. cu diferite prilejuri i-a contactat pe directorul D.F.G. Gorj şi şeful Gărzii Financiare şi alţi reprezentanţi a unor instituţii cu atribuţiuni de control menţionându-le acestora că M.C. este cel mai mare investitor în zona defavorizată, face lucrări de construcţie de o calitate nemaiîntâlnită în Gorj şi că ar fi bine să-l cunoască şi ei, deoarece, poate în timp, o să aibă nevoie de acesta pentru construcţia caselor şi să aibă grijă de el pentru că îi este prieten.
Încă de la demararea lucrărilor la imobilul din Târgu-Jiu, denunţătorului au început să-i fie rezolvate, în mod favorabil cele solicitate.
Astfel, cererea formulată de SC A. SA, prin care se solicitase eşalonarea datoriilor acestei firme către stat a fost rezolvată favorabil, la fel ca şi problema cu sechestrul asigurător ce fusese aplicat de către D.G.F.P. Gorj asupra unor active, aparţinând SC R.T.C. SA, pentru recuperarea unor datorii la bugetul de stat, preluate de către SC A. SA.
Într-adevăr, SC A. SA a solicitat cu adresa nr. A. din 14 octombrie 1999 la D.G.F.P.C.S. Gorj, înlesnirea la plata obligaţiilor bugetare, în conformitate cu O.G. nr. 11/1996 şi O.M.F. nr. 1283/1998, iar la data de 27 aprilie 1999, D.G.F.P. Gorj a aplicat sechestru pe o hală în valoare de 1.500.000.000 ROL, aparţinând SC R.T.C. SA, pentru recuperarea unor datorii preluate de SC A. SA. Urmare a intervenţiei inculpatului M.N., SC A. SA a beneficiat de eşalonarea plăţilor iar pe acest considerent, sechestrul asigurător a fost suspendat iar, în cele din urmă, nu a mai fost valorificat pentru că plăţile au fost făcute, în cadrul eşalonărilor.
Atât SC A. SA cât şi firmele SC E. SRL şi SC T. SRL au beneficiat şi de alte eşalonări la plata obligaţiilor restante, conform convenţiilor încheiate de aceste firme cu D.G.F.P. Gorj, la data de 26 noiembrie 2002, 12 martie 2003 şi 26 martie 2004.
Tot ca urmare a intervenţiei inculpatului M.N. la conducătorul instituţiei, organele de specialitate din cadrul D.G.F.P. Gorj, au efectuat controale pe linie fiscală, la SC A. SA, după cum urmează:
- 3 controale în anul 1999; 4 controale în anul 2000; 3 controale în anul 2001; 3 controale în anul 2002; 3 controale în anul 2003; şi niciun control în anul 2004. La SC E. SRL s-au efectuat controale pe linie fiscală, la data de 27 aprilie 2001, 28 iunie 2002, 30 septembrie 2002. Cu ocazia acestor controale la cele două firme s-au constatat obligaţii fiscale evidenţiate şi nedatorate, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale, nesemnificative.
Urmarea acestor intervenţii,în cele din urmă, U.D. - director al D.G.F.P. Gorj, i-a solicitat, în schimbul facilităţilor acordate lui M.C., să-i finalizeze construcţia unei case, proprietatea sa.
În acelaşi mod şi în acelaşi scop, inculpatul M.N. a intervenit şi ia şeful Gărzii Financiare Gorj, urmare acestor intervenţii, controalele efectuate la cele trei firme administrate de către M.C. au fost nesemnificative - constatându-se existenţa unor obligaţii de plată evidenţiate şi neachitate, iar sancţiunile contravenţionale aplicate, nefiind substanţiale.
Astfel, în anul 1999, Garda Financiară Gorj a efectuat la SC A. SA, 2 controale, în anul 2000, un simplu control în anul 2001, alt control în anul 2002, un control la SC A. SA, iar altul la SC E. SRL, în anul 2003, câte un control la SC A. SA şi SC E. SRL, iar în anul 2004, tot câte un control la aceleaşi firme.
Pentru astfel de intervenţii, exercitate din partea inculpatului M.N., la rândul său, N.M. - şeful Gărzii Financiare Gorj i-a solicitat lui M.C. - administrator la SC A. SA, în schimbul facilităţilor acordate, să-i finalizeze construcţia unei case.
Tot în realizarea aceloraşi promisiuni de natura şi în scopul celor arătate, inculpatul M.N. a intervenit şi la conducerea C.N.L. Oltenia, pentru a se accepta încheierea unor contracte de execuţie lucrări între SC A. SA, în calitate de prestator şi C.N.L. Oltenia în calitate de autoritate contractantă.
Ca urmare a acestor intervenţii, în perioada 2001 - 2004, între reprezentanţii legali ai SC A. SA şi cei ai C.N.L. Oltenia au fost încheiate contracte de execuţie şi acte adiţionale la aceste contracte (în total 56 acte), în valoare totală de 163.310.546.952 ROL, exclusiv TVA.
Pentru facilităţile ce i-au fost acordate de către V.I. - director general la C.N.L. Oltenia, ca urmare a intervenţiei inculpatului M.N., M.C. i-a construit o casă şi lui V.I.
La data de 09 ianuarie 2003, Consiliul Judeţean Gorj a transmis la SC A. SA invitaţia la selecţia de ofertă pentru proiectul „Administraţie publică locală la nivel european", invitaţia fiind semnată de către M.N., în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean.
Astfel de invitaţii au primit şi alte firme (SC E.R. SRL TG. JIU; SC S. SRL TG. JIU; SC T.E. SRL şi SC A.I.S. SRL Bucureşti) care aveau ca obiect de activitate lucrări de construcţii. Urmare acestei invitaţii, SC A. SA a participat la selecţia de oferte şi a fost declarată câştigătoare.
La data de 07 februarie 2003, M.N. - preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj a semnat scrisoarea către ofertantul câştigător care a fost transmisă către SC A. SA Târgu Jiu, reprezentată de către N.O.M. - şef birou tehnic ce participase la licitaţie.
La data de 25 februarie 2003, Consiliul Judeţean Gorj, în calitate de „autoritate contractantă"- reprezentat de către M.N. a încheiat cu SC A. SA Târgu Cărbuneşti reprezentată de către N.O.M., contractul nr. C1., având ca obiect „amenajarea interioară a obiectivului „Casa G." demisol. Preţul contractului (excluzând TVA, alte impozite) a fost în sumă de 675.000.000 ROL.
La data de 01 aprilie 2003, între Consiliul Judeţean Gorj, reprezentat de către M.N. şi SC A. SA reprezentată de către N.O.M., s-a încheiat un addendum la contractul nr. C2. din 25 februarie 2003 în care s-a specificat că perioada de execuţie a lucrărilor este de 60 de zile.
La data de 19 mai 2003, Consiliul Judeţean Gorj, reprezentat de către M.N. a încheiat cu SC A. SA reprezentată de către N.O.M. un al doilea addendum la contractul nr. C2. din 25 februarie 2003, în care s-a specificat că perioada de execuţie a lucrărilor este de 100 zile de la data prezentării programului derulării lucrărilor, iar suma maximă pentru care contractantul poate emite facturi intermediare pentru decontarea lucrărilor va fi de 250 milioane ROL.
La data de 28 mai 2003, s-a încheiat procesul - verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. L1. de către Consiliul Judeţean Gorj privind lucrarea „Amenajări interioare „Casa G. demisol", executată în baza contractului nr. C2. din 25 februarie 2003, finanţat prin programul phare.
Cu privire la aceasta se reţine deci că inculpatul M.N. - preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, în scopul de a se ţine de promisiunea făcută lui M.C., a favorizat SC A. SA în sensul că: prin cele două addendum-uri a prelungit perioada de execuţie a lucrărilor, de la 30 zile cât fusese stabilit, iniţial, prin contract la 100 de zile; i-a plătit în avans suma de 248.383.087 ROL, în timp ce lucrările nu erau terminate. Prin aceste facilităţi, inculpatul M.N. -preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj şi-a onorat parte din promisiunile făcute.
Dat fiind că lucrarea mai sus amintită a fost de valoarea redusă, M.C. şi-a manifestat nemulţumirea faţă de M.N. - situaţie în care acesta i-a promis că îi va da o altă lucrarea la acelaşi obiectiv dar cu valoare mai mare. În acest scop, în luna iunie 2003, inculpatul M.N. I-a chemat pe M.C. în biroul de la Consiliul Judeţean, împrejurare în care I-a întrebat dacă este administratorul şi altor firme, în afară de SC A. SA M.C. i-a comunicat că mai este acţionar şi la firmele SC E. SA Târgu Cărbuneşti şi SC T. SRL Târgu Cărbuneşti - ambele având acelaşi sediu în str. B. din Tg. Cărbuneşti, la fel ca şi SC A. SA Tg. Cărbuneşti. Cu acel prilej, inculpatul M.N. şi-a notat numele firmelor asigurându-l pe M.C. că îi va trimite invitaţie pentru cele trei firme la care este acţionar, pentru a participa la o licitaţie ce va fi organizată pentru o nouă lucrare la Casa G., finanţată din bugetul Consiliului Judeţean. Conform acestei promisiuni, la data de 26 aprilie 2003, Consiliul Judeţean Gorj a transmis invitaţiile nr. I1., I2. şi respectiv I3. la SC A. SA Târgu Cărbuneşti, SC E. SA Tg. Cărbuneşti şi SC T. SRL Tg. Cărbuneşti, pentru a participa la analiza de ofertă pentru executarea lucrării „reparaţii la Casa G. - parter". Cele trei invitaţii au fost semnate de către inculpatul M.N., în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, în urma participării, licitaţia a fost adjudecată de către SC A. SA
În atare situaţie, la data de 01 iulie 2003, Consiliul Judeţean Gorj, prin M.N., în calitate de achizitor, a încheiat cu SC A. SA reprezentată de M.C., în calitate de executant, contractul de execuţie de lucrări nr. L1. din 01 iulie 2003, având ca obiect reparaţii - parter Casa G. Tg. Jiu. Preţul contractului a fost de 2.288.435.000 ROL exclusiv TVA, iar durata de execuţie a fost de 15 zile lucrătoare de la data predării amplasamentului către executant.
La data de 01 iulie 2003, deci înainte de începerea lucrărilor, Consiliul Judeţean Gorj a emis ordinul de plată 187 pentru suma de 817.000.000 ROL care a fost achitată la SC A. SA Tg. Carbuneşti, reprezentând „reparaţii Casa G. contract - avans". Ulterior a fost încasată şi diferenţa de preţ.
Evident că şi prin plata sumelor în avans, deşi acest lucru nu s-a specificat în clauzele contractului la capitolul „modalităţi de plată", inculpatul M.N., tot în realizarea aceluiaşi scop, i-a acordat aceste facilităţi lui M.C.
Din declaraţiile inculpatului din timpul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti cât şi la confruntarea efectuată cu denunţătorul M.C., inculpatul M.N. a negat săvârşirea infracţiunilor.
În esenţă, inculpatul M.N. a declarat că nu sunt reale susţinerile pe care Ie-a făcut M.C. în sensul că nu ar fi achitat contravaloarea lucrărilor executate şi că în schimbul acestora, el ar fi intervenit la conducerea D.G.F.P. Gorj, la conducerea Gărzii Financiare Gorj, pentru a i se stopa sau diminua controalele pe linie fiscală la SC A. SA sau la alte firme la care susnumitul era acţionar sau administrator; că nu este reală susţinerea lui M.C. în sensul că i-ar fi promis că va interveni la conducerea C.N.L. Oltenia pentru a se încheia contracte de execuţie lucrări între această unitate şi SC A. SA, cum de altfel nu este reală nici susţinerea acestuia că iar fi promis că îl va ajuta să încheie contracte de execuţie lucrări între SC A. SA şi Consiliul Judeţean Gorj, în schimbul contravalorii lucrărilor executate la cele 3 imobile şi a valorii autoturismului A.D.
Instanţa de fond a apreciat că susţinerile inculpatului M.N. nu pot fi reţinute, fiind infirmate de probele administrate în cauză.
Din probatoriul administrat a rezultat că materialele folosite la lucrările de renovare-construcţii a celor trei imobile, aparţinând inculpatului M.N., au fost evidenţiate în contabilitatea SC A. SA, având valoarea de 1.602.150.080 ROL stabilite prin expertiza contabilă efectuată la urmărirea penală.
Pentru achiziţionarea materialelor respective s-au folosit atât bani din casieria SC A. SA cât şi din contul personal al lui M.C., fapt dovedit cu documentele contabile care atestă corelaţia datelor privind ridicarea sumelor din contul personal al lui M.C. cu data achiziţionării materialelor.
Inculpatul M.N. nu a achiziţionat cu bani personali materiale folosite la lucrările de renovare şi construcţii la niciunul din cele trei imobile. Pentru a se masca mita, s-au întocmit facturi fiscale de către SC A. SA, pe numele lui M.N., în care s-a atestat fictiv că acesta ar fi achiziţionat materiale în valoare de 283.957.065 ROL. Acest fapt este dovedit cu declaraţiile denunţătorului M.C.; declaraţiile martorilor A.T., S.O.M., B.N., M.A., precum şi cu expertiza contabilă (data achiziţionării materialelor coincide cu data scoaterii sumelor din contul personal al lui M.C.).
Din analiza sistematică a probatoriului administrat în cauză, a rezultat cu prisosinţă că inculpatul M.N. a intervenit pentru soluţionarea favorabilă a problemelor cu care se confrunta M.C.
Faptele săvârşite de inculpatul M.N. în împrejurările, condiţiile, modalitatea şi scopul prezentate mai sus dovedite cu denunţul şi declaraţiile lui M.C., documente justificative (bonuri de consum materiale referitor la lucrările de renovare la cele trei imobile aparţinând inculpatului M.N., contracte încheiate între C.N.L. Oltenia şi SC A. SA, facturi fiscale, chitanţe de încasare a unor sume de bani, acte emise de către D.G.F.P. Gorj privind sechestrul asigurător şi cele privind eşalonarea plăţilor pentru obligaţiile restante, acte de control fiscal întocmite de D.G.F.P. Gorj şi Garda Financiară), documente justificative privind reparaţiile şi amenajările interioare la casa G. (invitaţii de participare la licitaţie, contracte addendum, procese-verbale de recepţie, facturi fiscale, ordine de plată), documente privind aşa-zisa vânzare-cumpărare a autoturismului A.D. (facturi fiscale chitanţe, dispoziţii de plată, registre de casă, notă contabilă), documente justificative depuse de inculpatul M.N., chitanţe şi facturi în valoare de 689.016.928. ROL achitate către SC A. SA Tg. Cărbuneşti, dosar preliminar pentru instalaţia de gaze naturale, bonuri şi chitanţe în valoare de 97.312.910 ROL pentru alte materiale achiziţionate de familia M.N., chitanţe şi facturi în valoare de 48.528.899 ROL privind plata de către familia M.N. în legătură cu întreţinerea muncitorilor, chitanţe şi facturi în valoare de 289.200.000 ROL achitate de familia M.N. firmei SC G.P. SRL pentru hrana muncitorilor, comenzi SC A. SA Tg-Cărbuneşti către firma SC S. SRL, expertiză tehnică contabilă, expertiză tehnică construcţii, expertiză tehnică de evaluare a bunurilor mobile, declaraţiile martorilor Ş.H., I.T., V.L.C., I.C., A.V., B.G., B.L., P.I., U.C., B.M., M.R., A.V., I.D., A.N., S.I., D.C., C.N., G.M., I.R.M., B.O., C.G., B.P., D.V.G., P.M.D., U.D., N.M., V.I., G.B., M.A., S.O.M., A.T., B.N., B.I., U.C., G.C., I.V., S.L.F., C.F., T.G.A., C.Ă.G., C.Ă.I., B.U.D., R.I., A.M.C., L.B., N.A., T.I., L.L.E., H.R., M.G., N.P., G.V., D.D.I., A.N.I., P.E.I., R.A.N., C.I.N., T.R.P., L.M.P., P.O.I., Ş.I.O., B.U.G., R.U.Ş., M.S., P.I.M., Ş.F.L., A.I.O., coroborate cu declaraţiile inculpatului date în timpul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În conformitate cu art. 257 alin. (1) C. pen., infracţiunea de trafic de influenţă constă în primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiunile sale de serviciu.
Infracţiunea de trafic de influenţă se consumă în momentul în care inculpatul prvalându-se de influenţa presupusă sau reală pe care o are asupra unui funcţionar, a primit ori a pretins bani sau alte foloase ori a acceptat promisiuni de daruri pentru a-l determina să facă un act.
Odată cu pretinderea de bani sau acceptarea de promisiuni, infracţiunea de trafic de influenţă s-a realizat (consumat) însă această infracţiune se realizează şi prin activitatea ilicită ulterioară, respectiv primirea banilor pretinşi sau promişi, situaţie în care avem de a face cu o infracţiune continuată fiind aplicabile prevederile art. 41 alin. (2) C. pen.
Pentru existenţa acestei infracţiuni, este necesar printre altele ca influenţa de care se prevalează făptuitorul să se refere la un funcţionar ale cărei atribuţii sunt de natură să permită rezolvarea favorabilă a pretenţiilor celui care solicită intervenţia fiind suficient ca acesta să aibă numai anumite sarcini concrete de execuţie în domeniul respectiv.
Nu interesează nici dacă făptuitorul a atribuit sau nu vreun nume funcţionarului pe lângă care a arătat că are trecere ori influenţă reală sau presupusă şi nici dacă numele atribuit este real sau fictiv.
Este necesar ca influenţa reală sau presupusă de care se prevalează o persoană, să se refere la un act ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului, iar persoana căreia i se promite intervenţia să aibă un interes real-legitim sau nelegitim în legătură cu actul ce intră în atribuţiunile de serviciu ale funcţionarului.
Pentru existenţa acestei infracţiuni, nu este necesar ca făptuitorul să fi realizat intervenţia promisă şi nici ca funcţionarul pe lângă care s-a intervenit, ca urmare a influenţei ce s-a făcut asupra lui, să fi executat sau nu actul care i-a fost solicitat.
În conformitate cu art. 254 alin. (1) C. pen., infracţiunea de luare de mită constă în fapta funcţionarului care direct sau indirect pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori accepta promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a se face un act contrar acestor îndatoriri.
Aşa cum s-a arătat, inculpatul M.N. i-a promis şi l-a asigurat pe M.C. că, în schimbul contravalorii lucrărilor de renovare - construcţii, dotare cu mobilier şi bunuri electrocasnice, cât şi a contravalorii autoturismului A.D., pe lângă intervenţia care o va face la conducerile D.G.F.P., Garda Financiară şi C.N.L. Oltenia, îl va ajuta să se încheie contracte de execuţie lucrări între SC A. SA şi Consiliul Judeţean Gorj, instituţie pe care o conducea.
Împrejurarea că unul din cele două contracte, respectiv cel din data 25 februarie 2003, în valoare de 675.000.000 ROL nu a fost semnat de inc.M.N., ci de către C. - vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, nu are nicio relevanţă, câtă vreme inculpatul M.N. a semnat invitaţia de participare la licitaţie a SC A. SA; a semnat scrisoarea către ofertantul câştigător al licitaţiei transmisă SC A. SA, aceasta pe de-o parte, iar pe de altă parte, inculpatul M.N., în calitate de ordonator de credite, a făcut plata pentru această lucrare, în condiţiile arătate mai înainte (s-a prelungit perioada de execuţie a contractului şi s-a plătit în avans suma de 248.383.087 ROL, în timp ce lucrările nu erau terminate).
Al doilea contract, cel din data de 1 iulie 2003, în valoare de 2.288.435.000 ROL, a fost semnat de către inculpatul M.N., în calitate de Preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj şi ordonator de credite. Şi la acest contract, inculpatul M.N. a plătit, în avans, înainte de începerea lucrărilor suma de 818.000.000 ROL, iar diferenţa a plătit-o, înainte de terminarea lucrărilor.
Evident că între faptele inculpatului M.N. de a fi pretins şi beneficiat de contravaloarea lucrărilor executate, şi de primire a autoturismul A.D. şi activitatea ulterioară a acestuia de a-şi executa promisiunea făcută, există un raport de cauzalitate. Simpla împrejurare că inculpatul M.N. şi-a realizat promisiunea în anul 2003, nu are nicio relevanţă asupra existenţei infracţiunii de luare le mită care s-a consumat în momentul pretinderii - cererii şi apoi al primirii contravalorii prestaţiilor făcute şi al autoturismului A.D.
În ceea ce priveşte momentul consumării infracţiunii de luare de mită acesta coincide cu momentul în care autorul pretinde bani sau alte foloase. Această infracţiunea se realizează şi prin activitatea ilicită ulterioară, respectiv primirea banilor pretinşi sau promişi - situaţie în care avem de a face cu infracţiune unică (este vorba de o unitate infracţională naturală - nefiind aplicabile prev. art. 41 alin. (2) C. pen.
În cazul infracţiunii continuate există o pluralitate de infracţiuni sau inacţiuni separate prin intervale de timp, pe câtă vreme, în cazul unităţii naturale există o pluralitate de acte materiale ce constituie o singură acţiune. Din moment ce, în speţă, acţiunea finală (primirea) are caracter absorbant cu prima (pretinderea), iar pe altă parte, ambele acţiuni au fost săvârşite în realizarea unei rezoluţii şi a unei finalităţi unice, existenţa unui interval de timp între pretindere şi primire, nu este de natură a se anula unitatea naturală existentă şi a se aplica prevederile art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei şi a modului acesteia de executare, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială a C. pen. şi persoana inculpatului, atitudinea acestuia pe întreaga perioadă de desfăşurare a procesului penal.
Caracterizând persoana inculpatului, prima instanţă a reţinut că acesta a avut o atitudine nesinceră, nerecunoscând faptele pentru care a fost cercetat şi s-a sustras cercetării judecătoreşti, invocând diferite motive ale absenţei sale la unele termene de judecată, între altele şi faptul că trebuia să participe la diferite manifestări culturale în străinătate.
S-a reţinut, de asemenea, că este de notorietate faptul că inculpatul este cercetat şi pentru săvârşirea altor infracţiuni şi că a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 352 din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia penală nr. 2288 din 25 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - S.T. Craiova şi inculpatul M.N., înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 03 martie 2008, sub nr. 1395/30/2009, ca urmare a admiterii cererii de strămutare prin încheierea nr. 324 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea apelului, procurorul a arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală, deoarece instanţa a realizat o încadrare nelegală în dispoziţiile art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în loc de dispoziţiile art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, a indicat în mod greşit temeiul legal pentru obligarea inculpatului M.N. la despăgubiri civile către martorul M.C., în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 C. pen., au fost restituite în mod greşit martorului M.C., atât sumele care au constituit obiectul material al infracţiunii de luare de mită, cât şi sumele reprezentând obiectul material al infracţiunii de trafic de influenţă, în speţă, se impunea restituirea în baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 doar a sumelor ce reprezentau obiectul material al infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen.
S-a mai arătat că hotărârea instanţei de fond este netemeinică, deoarece în mod greşit nu i s-au aplicat inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară şi dispoziţiile art. 64 lit. c) C. pen., iar pedepsele aplicate inculpatului sunt greşit individualizate în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. Inculpatul a invocat următoarele motive de apel:
1. Încălcarea dispoziţiilor referitoare la sesizarea instanţei, care constituie caz de nulitate absolută prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ceea ce atrage desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., arătând, în esenţă, că prima instanţă în mod greşit a soluţionat cauza fără să-şi verifice competenţa sub toate aspectele, încălcând astfel norma imperativă cuprinsă în art. 300 alin. (1) C. proc. pen. („instanţa este datoare" subl. n.).
Instanţa a admis cererea pentru efectuarea expertizei medico-legale, înainte de a face aplicarea art. 300 alin. (1) C. proc. pen. şi înainte de începerea cercetării judecătoreşti.
De asemenea, instanţa de judecată a ignorat şi dispoziţiile art. 322 C. proc. pen. şi nu a dat citire rechizitoriului, dispunând începerea cercetării judecătoreşti în condiţiile în care cauza nu se afla în stare de judecată, inculpatul fiind bolnav.
S-a mai invocat şi faptul că prima instanţă a inversat ordinea cercetării judecătoreşti, fără ca această inversare să fie determinată de buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti.
2. Instanţa de fond a judecat cauza în lipsa inculpatului M.N. la mai multe termene, inclusiv la dezbateri, caz de desfiinţare a sentinţei şi de trimitere a dosarului la prima instanţă în vederea rejudecării (art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.). în argumentare s-a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a procedat la audierea martorilor R.U.Ş., U.D., P.I.M., V.I., N.M., G.B. şi M.C. la termenele de judecată din 09 februarie 2006, 23 februarie 2006, 09 martie 2006, 23 martie 2006 şi 08 august 2006, sub rezerva reascultării, încălcând astfel dreptul inculpatului M.N. de a adresa întrebări persoanelor ascultate, drept conferit de art. 322 C. proc. pen.
3. Judecarea cauzei a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate şi anume partea vătămată M.C., caz prevăzut de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
În susţinerea acestui motiv de apel inculpatul a arătat că, potrivit art. 24 alin. (1) C. proc. pen., persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal, se numeşte parte vătămată. În continuarea acestei norme generale, art. 19 din Legea nr. 78/2000 consfinţeşte calitatea de parte vătămată a denunţătorului în cazul săvârşirii infracţiunilor de corupţie, precizând expres că „banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite părţii vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia ".
4. Greşita condamnare a inculpatului M.N.
S-a arătat că în cursul procesului au fost administrate numeroase probe care nu sunt nici concludente şi nici utile, ele constând în audieri de martori.
Din actele aflate la dosar rezultă că fapta inculpatului M.N. de a primi diverse bunuri de la partea civilă M.C. (constând în contravaloarea lucrărilor de construcţie la cele trei imobile şi a unui autoturism marca A.D.), în schimbul facilitării încheierii unor contracte de execuţie de lucrări între Consiliul Judeţean Gorj şi SC A. SA , a fost încadrată juridic atât ca trafic de influenţă, cât şi ca luare de mită (a se vedea subcapitolul b al acestor motive de apel). Or, atâta vreme cât se susţine că cele două contracte, încheiate la 25 februarie şi, respectiv, la 01 iulie 2003, constituie şi infracţiunea de luare de mită, în mod greşit instanţa i-a condamnat pe inculpatul M.N. şi pentru infracţiunea de trafic de influenţă pentru cele două acte materiale.
De altfel, s-a arătat că din declaraţiile martorilor U.D., N.M., V.I., G.B., Ş.H. rezultă că inculpatul M.N. nu a intervenit pe lângă aceştia pentru favorizarea părţii vătămate M.C. Mai mult, au precizat că relaţiile lor cu inculpatul s-au circumscris cadrului instituţional conferit de funcţiile pe care le ocupau în judeţul Gorj.
Din această perspectivă nu se poate vorbi despre existenţa cerinţei esenţiale a infracţiunii de trafic de influenţă, şi anume, a influenţei reale sau doar presupuse a inculpatului pe lângă funcţionarii menţionaţi.
S-a mai arătat că, ceea ce a omis instanţa să observe este faptul că partea vătămată M.C. nu avea nevoie de intervenţia inculpatului M.N. pe lângă cei cinci funcţionari, de vreme ce chiar Parchetul reţine că aceştia au contractat lucrări de construcţie cu SC A. SA. Aşadar, U.D., V.I., şi N.M. l-au contactat pe M.C. şi au încheiat cu acesta înţelegeri pentru construirea unor locuinţe personale, ceea ce face ca hotărârea instanţei de fond să fie lipsită de rigoare.
S-a mai arătat că din probele aflate la dosar rezultă că inculpatul nu a primit vreun folos necuvenit de la partea vătămată M.C., reparaţiile efectuate de societatea comercială a acestuia şi contravaloarea autoturismului marca A.D. fiind achitate. Litigiul existent între cei doi, în legătură cu costul exact al lucrărijor de reparaţii, este unul civil şi nu penal.
În consecinţă, pentru lipsa elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, a solicitat, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi achitarea inculpatului M.N. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În privinţa infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. s-a arătat că situaţia de fapt a fost dovedită doar prin declaraţia părţii vătămate M.C.
S-a reţinut că obţinerea celor două contracte s-a făcut în temeiul procedurilor legale, că aceste contracte au fost încheiate în condiţiile legii astfel cum rezultă şi din recunoaşterea caracterului lor legal de către instanţa de fond, care nu a făcut aplicarea art. 348 C. proc. pen., privind restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii prin desfiinţarea totală a celor două contracte. Dacă ar fi apreciat că cele două contracte sunt produsul infracţiunii de luare de mită, prima instanţă ar fi trebuit să le desfiinţeze.
În legătură cu cele două contracte, respectiv nr. C2. din 25 februarie 2003 şi C3. din 01 iulie 2003, pentru a căror încheiere Parchetul a susţinut că inculpatul M.N. ar fi primit mită de la partea civilă M.C., s-a precizat că inculpatul a mai fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 şi 248 raportat la art. 2481 C. pen.
Astfel, în rechizitoriul nr. 1413/P/2004 din 15 martie 2005 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj (depus în copie), s-a reţinut că acordarea contractelor de execuţie de lucrări nr. C2. din 25 februarie 2003 şi C3. din 01 iulie 2003 de către inculpatul M.N., ca Preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, SC A. SA Târgu Cărbuneşti, reprezentată de M.C., constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Or, pentru aceeaşi faptă, inculpatul M.N. a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea de luare de mită şi trafic de influenţă, în dosarul de faţă, dar şi pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în Dosarul nr. 1413/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj (acest dosar a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Deva sub nr. 3352/221/2006 şi soluţionat prin condamnarea inculpatului M.N.). Cum o persoană, pentru aceeaşi unitate faptică, nu poate fi trimisă în judecată în dosare distincte, sub încadrări juridice diferite, procurorii au încălcat principiul legalităţii, aşa cum acesta este reglementat de art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. Din această perspectivă şi condamnarea inculpatului M.N. pentru infracţiunea de luare de mită, care constituie tot o infracţiune de serviciu, ca şi cea de abuz în serviciu, este nelegală. Ministerul Public, prin cele două unităţi de parchet, a ajuns să-l trimită pe inculpatul M.N. în judecată atât pentru infracţiunile prevăzute de art. 254 şi 257 C. pen., cât şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen., situaţia de fapt fiind identică.
Pe cale de consecinţă, a solicitat achitarea şi pentru această infracţiune, în temeiul art. 345 alin. (1) şi (3), raportat la art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., ca efect al admiterii apelului şi desfiinţării sentinţei, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
În apel, în faza cercetării judecătoreşti a fost încuviinţată şi administrată proba cu martori şi expertiză tehnică în construcţii şi obiecţiuni la aceasta pentru inculpat, fiind respinsă proba cu expertiză contabilă ca neflind utilă soluţionării cauzei având în vedere considerentele arătate în practicaua hotărârii precum şi faptul că valoarea materialelor de construcţie pretins a fi recuperate nu poate fi stabilită prin expertiză, ci eventual pe bază de martori, aşa cum rezultă din raportul de expertiză, dosar urmărire penală.
În primul ciclu procesual, prin decizia penală nr. 24/A din 17 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.N. împotriva sentinţei penale nr. 268 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Gorj.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - S.T. Craiova, a fost desfiinţată sentinţa penală apelată şi rejudecând, în baza art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul M.N. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78 /2000, prin schimbarea încadrării juridice din art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În baza art. 254 alin. (2) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară de 2 (doi) ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., după executarea pedepsei principale.
S-au constatat concurente infracţiunile deduse judecăţii cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 352 din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia penală nr. 2288 din 25 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 85 C. pen. s-a anulat suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin această sentinţă.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală menţionată în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor, respectiv în pedepsele de:
- 1 an închisoare pentru art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.;
- 3 luni închisoare pentru art. 279 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a); art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.;
- 1 lună închisoare pentru art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.
Au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă cu cele aplicate prin sentinţa penală nr. 352 din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Gorj în pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare, pe care inculpatul urmează să o execute, plus pedeapsa complimentară de 2 (doi) ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 61 alin. (4), art. 19 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 257 şi 255 alin. (5) C. pen. a fost obligat inculpatul să restituie denunţătorului M.C. suma de 325.784,93 ROL.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 67.100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în primă instanţă.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul procurorului, au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Analizând sentinţa apelată din prisma motivelor de apel invocate şi analizate din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a constatat că starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul interpretării coroborate a întregului material probator administrat în cele două faze ale procesului penal din care rezultă vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită.
1. Referitor la primul motiv de apel invocat de procuror privind faptul că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală, deoarece instanţa a realizat o încadrare nelegală în dispoziţiile art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în loc de dispoziţiile art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, Curtea a constatat că acesta este fondat în parte.
În cauză, la data săvârşirii faptei, inculpatul nu avea atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, astfel încât încadrarea juridică să fie raportată la acest articol, iar în ceea ce priveşte alin. (2), prevederile acestuia nu sunt incidente în cauză, inculpatul nefiind trimis în judecată pentru infracţiunea de dare de mită.
În ceea ce priveşte încadrarea faptei în alin. (2) al art. 254 C. pen., Curtea constată că aceasta este fondată, deoarece în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj şi de preşedinte al Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud - Vest Oltenia, potrivit dispoziţiilor art. 116 alin. (1) pct. 6 lit. c), e) şi f) din Legea nr. 215/2001 cu modificările şi completările ulterioare, inculpatul M.N., avea ca atribuţii, printre altele şi controlul efectuării serviciilor publice şi de utilitate publică de interes judeţean precum şi a bunurilor din patrimoniul public şi privat al judeţului, controlul organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică, de interes judeţean înfiinţate de consiliul judeţean şi subordonate acestuia, controlul realizării activităţilor de investiţii şi reabilitare a infrastructurii judeţene, iar fapta de luare de mită a fost săvârşită în exercitarea acestei funcţii.
2. În ce priveşte cel de-al doilea motiv al procurorului care vizează faptul că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală, deoarece este greşit indicat temeiul legal pentru obligarea inculpatului M.N. la despăgubiri civile către martorul M.C., în speţă fiind aplicabile disp. art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 C. pen., instanţa deprim control judiciar a constatat că raportarea la acest text de lege este fondată cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, în cazul căreia legiuitorul a prevăzut o normă specială pentru restituirea sumelor de bani, faţă de aceea prevăzută în art. 19 din Legea nr. 78/2000, care este aplicabilă infracţiunii de luare de mită.
3. Cât priveşte cel de-al treilea motiv de apel privind greşita restituire către martorului M.C., atât a sumelor care au constituit obiectul material al infracţiunii de luare de mită, cât şi a sumele reprezentând obiectul material al infracţiunii de trafic de influenţă, în speţă, impunându-se restituirea în baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 doar a sumelor ce reprezentau obiectul material al infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen., instanţa de prim control judiciar a constatat că acesta este nefondat.
Astfel, în cazul infracţiunii de luare de mită există dispoziţii exprese de restituire a sumelor de bani denunţătorului, prevăzute de art. 19 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 255 alin. (5) C. pen.
4. În ce priveşte al patrulea motiv de apel al procurorului, vizează faptul că, hotărârea pronunţată de instanţa de fond este netemeinică, deoarece în mod greşit nu i s-au aplicat inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară şi dispoziţiile art. 64 lit. c) C. pen., instanţa de prim control judicar a constatat că şi acesta este fondat.
Astfel, a interzis dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., având în vedere că pedepsele complementare sunt menite să completeze represiunea instituită prin pedeapsa principală, iar inculpatul s-a folosit la săvârşirea infracţiunilor în speţă de o anumită funcţie sau profesie, respectiv preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj.
De asemenea, la stabilirea pedepselor accesorii instanţa de prim control judiciar a aplicat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului având în vedere faptul că într-o speţă (cauza Hirst Contra Regatului Unit nr. 2 din 6 octombrie 2005) Curtea a statuat că prin interzicerea dreptului de a alege se încalcă prevederile art. 3 al Protocolului nr. 1 din C.E.D.O.
Rezultă că, dreptul la vot garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei nu este absolut şi poate face obiectul unor limitări, statele contractante având o largă marjă de apreciere în materie. Această marjă de aprecierea nu este nelimitată. Restricţiile şi limitările în materia dreptului la vot trebuie apreciate de o instanţă independentă în fiecare caz în parte.
De asemenea, a avut în vedere şi decizia nr. 74 din 05 noiembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, obligatorie, potrivit art. 4142 alin. (3) C. proc. pen., potrivit căreia dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) - lit. c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.
În cauză, inculpatul a comis două infracţiuni de corupţie, respectiv trafic de influenţă şi luare de mită în exercitarea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj. Gravitatea faptei relevă că inculpatul nu avea capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale ocrotite de legea penală.
Este adevărat că într-o societate democratică şi dreptul la alegeri libere este o valoare fundamentală. În acest sens, s-a apreciat că din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta drepturile celor pe care îi reprezintă, săvârşind faptele în timpul exercitării funcţiei, se impune în mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată ţara şi să-şi exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.
Prin urmare, a apreciat că este proporţională şi justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de către instanţă pe durata executării pedepsei.
5. În ce priveşte critica adusă de procuror referitoare la faptul că pedepsele aplicate inculpatului sunt greşit individualizate în raport de dispozoţiile art. 72 C. pen., instanţa de prim control judiciar a apreciat-o ca nefondată arătând că în cauză, în mod corect, nu au fost reţinute circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., deoarece raportat la numărul mare de acte materiale, la modalitatea de operare, la antecedentele penale ale inculpatului, aplicarea circumstanţelor nu este obligatorie.
S-a avut, de asemenea, în vedere poziţia nesinceră a inculpatului care a încercat să se eschiveze de la răspundere prin invocarea unor elemente de apărare nedemonstrate prin probe şi care nu fac decât să convingă instanţa că procesul de resocializare al acestuia trebuie să fie de lungă durată, necesară schimbării mentalităţii deformate a inculpatului.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare, a apreciat că o pedeapsă privativă de libertate este oportună în cazul inculpatului raportat la infracţiunile săvârşită.
Astfel, raportat la gradul de pericol social al faptei, rezultat din modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a acesteia, menţinerea cuantumului pedepsei şi a modalităţii de executare este justificată, raportat la dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen.
II. Referitor la apelul formulat de către inculpat, instanţa de prim control judiciar a constatat că acesta este nefondat.
1. În ceea ce priveşte primul motiv de apel privind încălcarea dispoziţiilor referitoare la sesizarea instanţei, caz de nulitate absolută prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ceea ce atrage desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a apreciat că în raport de dispoziţiile art. 300 C. proc. pen. instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare. În cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.
Totuşi, instanţa pune în discuţie actul de sesizare doar atunci când constată că acesta este nelegal, nu şi în caz contrar, iar sancţiunea aplicabilă nu este nulitatea absolută, aceasta trebuind să fie expres prevăzută de lege.
În ceea ce priveşte competenţa, pentru aceleaşi considerente, instanţa de prim control judiciar a considerat punerea acesteia în discuţie din oficiu, se face doar atunci când constată o încălcare a prevederilor legale, nepunerea în discuţie neechivalând cu neverificarea competenţei. De altfel, inculpatul prin apărător a invocat excepţia necompetentei materiale, care a fost respinsă de către instanţă.
A mai arătat că audierea unui martor în absenţa inculpatului nu echivalează cu nelegarea sesizare a instanţei şi nu reprezintă un motiv de nulitate absolută.
De asemenea, faptul că nu s-a dat citire actului de sesizare nu reprezintă un motiv de nulitate absolută.
Potrivit art. 321 C. proc. pen., instanţa începe efectuarea cercetării judecătoreşti, când cauza se află în stare de judecată. Instanţa poate dispune unele schimbări ale ordinii, când aceasta este necesar pentru buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti iar când inculpatul este prezent, schimbarea ordinii nu poate fi dispusă decât după ascultarea acestuia.
În cauză, s-a constatat că prima instanţă nu a încălcat prevederile legale sus menţionate, deoarece inculpatul nu a fost prezent la termenul de judecată invocat, astfel încât ordinea desfăşurării cercetării judecătoreşti o stabileşte instanţa, şi mai mult decât atât, sancţiunea încălcării acestei prevederi legale nu este nulitatea absolută.
2. În ceea ce priveşte la al doilea motiv de apel invocat de inculpat referitor la faptul că instanţa de fond a judecat cauza în lipsa inculpatului la mai multe termene de judecată inclusiv la dezbateri, caz de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare prevăzut de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Curtea a constatat că acesta este nefondat.
În cauză, faptul că instanţa de fond a audiat martori şi a soluţionat cauza în lipsa inculpatului în condiţiile în care prezenţa acestuia nu era obligatorie şi nu s-a făcut dovada imposibilităţii de prezentare, nu reprezintă un caz de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare mai ales că inculpatul a fost asistat şi reprezentat de apărător pe tot parcursul procesului, astfel încât, nu i s-a încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O.
Amânarea nejustificată a cauzei de câte ori inculpatul nu s-ar fi prezentat ar fi dus la încălcarea principiului celerităţii la judecarea cauzei şi a termenului rezonabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O, având în vedere şi faptul că această cauză este înregistrată pe rolul instanţelor din anul 2005, inculpatul urmărind tergiversarea judecării cauzei.
3. În ceea ce priveşte al treilea motiv de apel invocat de inculpat care vizează judecarea cauzei în lipsa unei părţi nelegal citate, respectiv partea vătămată M.C., caz prevăzut de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., acesta nu a fost analizat, deoarece denunţătorul M.C. nu are calitatea de parte vătămată în acest dosar.
Astfel, infracţiunile pentru care este judecat inculpatul sunt infracţiuni de pericol, iar prevederile art. 19 din Legea nr. 78/2000, invocate de inculpat se referă la persoana vătămată, nu la partea vătămată.
Potrivit art. sus menţionat, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
4. Cel de-al patrulea motiv de apel invocat de inculpat care vizează greşita condamnare a acestuia a fost apreciată, de asemenea, ca fiind nefondată având în vedere că instanţa de fond a relatat pe larg situaţia de fapt reţinută pe baza unui vast probatoriu administrat.
În apel au fost audiaţi martorii propuşi de către inculpat, în legătură cu licitaţiile organizate iar depoziţiile acestora au fost considerate subiective, aceştia arătând că inculpatul nu a exercitat presiuni asupra lor, având în vedere răspunderea pe care şi aceştia o au pentru încheierea licitaţiilor, dar aspectele relatate nu determină achitarea inculpatului.
A fost dovedită intenţia frauduloasă a inculpatului faţă de contractele in discuţie, raportat la faptul că toate lucrările se decontau, ca regulă generală, după executare, doar în cazul denunţătorului M. inculpatul a achitat anterior lucrarea pentru contractele încheiate.
În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, inculpatul M.N., în calitate de Preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, l-a ajutat pe M.C. să încheie, cu Consiliul Judeţean Gorj, două contracte de execuţie lucrări care priveau obiectivul de investiţii „Casa G." şi totodată l-a favorizat în modul de desfăşurare al acestor contracte.
Având în vedere că infracţiunea de luare de mită se consumă instantaneu, în momentul realizării acordului de voinţă între persoana cu atribuţii de serviciu care pretinde o sumă de bani sau alte foloase, în scopul neîndeplinirii acestora sau îndeplinirii lor defectuoase şi persoana care este de acord să achite suma în scopul arătat, iar acest acord a fost realizat între inculpat şi denunţător, s-a apreciat că este realizat conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită.
Referitor la apărările formulate de inculpat în sensul că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia, Curtea a constatat că acestea nu au suport probator.
Împrejurarea că unul din cele două contracte, respectiv cel din data de 25 februarie 2003, în valoare de 675.000.000 ROL, nu a fost semnat de inculpatul M.N., ci de către numitul C. - vicepreşedintele Consiliul Judeţean Gorj, a fost apreciat fără relevanţă sub aspectul faptelor comise de inculpat, câtă vreme inculpatul a semnat invitaţia de participare la licitaţie adresată SC A. SA, scrisoarea adresată ofertantului câştigător al licitaţiei, SC A. SA, iar în calitate de ordonator de credite, a fost cel care a făcut plata pentru această lucrare, cu nerespectarea clauzelor contractuale (s-a prelungit perioada de execuţie a contractului, s-a plătit în avans suma de 248.383.087 ROL, deşi lucrările nu erau terminate).
Cel de al doilea contract, din data de 1 iulie 2003, în valoare de 2.288.435.000 ROL, a fost semnat de către inc. M.N., în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj şi tot acesta, în calitate de ordonator de credite, a dispus efectuarea plăţilor cu nerespectarea clauzelor contractuale (plata în avans, înainte de începerea lucrărilor, a sumei de 818.000.000 ROL, plata diferenţei înainte de terminarea lucrărilor).
Referitor la infracţiunea de trafic de influenţă, s-a apreciat de asemenea că, în cauză nu are relevanţă faptul că denunţătorul îi cunoştea pe U.D., N.M., V.I., G.B. şi Ş.H., deoarece inculpatul a intervenit pe lângă aceştia, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj.
Intervenţia inculpatului pe lângă aceste persoane nu s-a circumscris în sfera relaţiilor interinstituţionale, ci a avut drept scop obţinerea unor foloase materiale de la denunţător în schimbul influenţei sale şi determinarea martorilor de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.
În cazul infracţiunii de trafic de influenţă autorul primeşte foloasele, deoarece afirmă că are influenţă pe lângă un funcţionar. Această influenţă poate fi reală sau pur şi simplu imaginară. Este suficient că, din atitudinea făptuitorului, rezultă nemijlocit sau indirect (atunci când „lasă să se creadă") că are influenţă asupra funcţionarului respectiv.
Chiar dacă funcţionarul pe lângă care ar urma să se intervină nu a fost individualizat, este suficient că se face referire la funcţia pe care o îndeplineşte.
Influenţa presupusă a inculpatului a constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei.
Vinovăţia inculpatului are un corespondent în atitudinea psihică a cumpărătorului de influenţă, în sensul că acesta are un interes real de a obţine favoarea unui funcţionar sau a altui salariat.
Dezaprobarea exprimată prin incriminarea faptei de trafic de influenţă priveşte scopul urmărit de infractor, nu ca un rezultat, ci ca o caracterizare a acţiunii de traficare a influenţei reale ori presupuse iar, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este indiferent faptul că iniţiativa aparţine traficantului sau persoanei interesate ca influenţa să fie exercitată.
Cu privire la reţinerea formei continuate a infracţiunii de trafic de influenţă, instanţa de prim control judiciar a constatat că inculpatul a acţionat în baza unei rezoluţii unice infracţionale, printr-o repetare a actului de traficare a influenţei. Aceasta denotă că inculpatul şi-a făcut de la început un plan de traficare, prin acţiuni repetate, a influenţei sale reale sau presupuse.
Astfel, s-a apreciat că declaraţiile inculpatului şi ale martorilor propuşi de el în apărare nu corespund realităţii, nu se coroborează cu ansamblul probator administrat care dovedeşte contrariul, prin urmare, au fost înlăturate de instanţă ca nefiind veridice şi făcute în vederea exonerării de răspundere juridică a inculpatului.
Aşadar, a considerat că din examinarea probelor administrate pe parcursul întregului proces penal rezultă vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi dare de mită, inculpatul având calitatea cerută de lege pentru a fi subiect activ al acestor infracţiuni, faptele au fost săvârşite cu intenţie directă calificată în scopul obţinerii unor foloase materiale necuvenite şi au dus la lezarea relaţiilor sociale ocrotite prin incriminarea lor, producându-se urmarea imediată care constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privitoare la desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor de serviciu, respectiv la desfăşurarea în mod corect şi cu probitate.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Timişoara au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - S.T. Timişoara şi inculpatul M.N.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia penală nr. 824 din 3 martie 2011, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) din C. proc. pen., a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - S.T. Timişoara şi de inculpatul M.N., a casat decizia penală recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara, menţinând actele îndeplinite până la termenul de judecată din 26 ianuarie 2010.
Înalta Curte, analizând cele două hotărâri recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate, a constatat că recursul inculpatului este întemeiat, însă nu pe cazurile de casare invocate de acesta ci din perspectiva cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. - „hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii".
A apreciat în esenţă, că în soluţionarea apelului s-a adus atingere dreptului la apărare al inculpatului M.N., întrucât la termenul din 25 februarie 2009 a fost admisă cererea de probaţiune formulată de inculpat, constând în întocmirea unei expertize contabile şi a unei expertize în construcţii, iar la 18 ianuarie 2010, având în vedere raportul la expertiza în construcţii şi răspunsul la obiecţiunile formulate „instanţa a repus în discuţie utilitatea administrării probei cu expertiză contabilă."
Mai mult, s-a constatat că în concluziile expertizei tehnice în construcţii, experţii au evidenţiat necesitatea coroborării constatărilor tehnice cu datele contabile ce urmează a fi stabilite de expertiza contabilă, menţiunea instanţei că revine asupra administrării acestei probe pentru că se tinde la tergiversarea cauzei impietează asupra dreptului inculpatului de a-şi realiza apărarea. Deşi infracţiunile de corupţie sunt infracţiuni de pericol, stabilirea valorii folosului material este importantă atât pentru individualizarea pedepsei în cazul stabilirii vinovăţiei cât şi pentru aplicarea dispoziţiilor alin. (3) al art. 254 C. pen., conform cărora „banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani".
S-a apreciat că efectuarea în cauză şi a expertizei contabile se impune cu atât mai mult cu cât la efectuarea expertizei tehnice judiciare nu a participat denunţătorul M.C., nu s-a putut stabili cu certitudine care sunt lucrările şi cantităţile reale executate de SC A. SA la construcţiile aparţinând inculpatului M.N.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, la data de 03 august 2011, sub Dosar nr. 3/95/2005*.
Prin decizia penală nr. H6/A din 13 iunie 2012 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în al doilea ciclu procesual, rejudecând în limitele stabilite de instanţa de recurs, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.N. împotriva sentinţei penale nr. 268 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Gorj.
În baza art. 379 pct. 2 lit. C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - S.T. Craiova, a desfiinţat sentinţa penală apelată şi, rejudecând cauza:
În baza art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul M.N. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice din art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 (patru ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită).
În baza art. 254 alin. (2) C. pen., a aplicat pedeapsa complementară de 2 (doi) ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.
A constatat concurente infracţiunile deduse judecăţii cu infracţiunile pentru care acest inculpat a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 352 din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia penală nr. 2288 din 25 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 85 C. pen., a anulat suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin această sentinţă.
A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală menţionată în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv în pedepsele de:
- 1 an închisoare pentru art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a), cu aplicarea art. 76 alin. (1), lit. c) C. pen.;
- 3 luni închisoare pentru art. 279 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 74 alin. (1), lit. a), art. 76 alin. (1), lit. e) C. pen.;
- 1 lună închisoare pentru art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a), art. 76 alin. (1), lit. e) C. pen.
A contopit pedepsele aplicate prin sentinţă cu cele aplicate prin sentinţa penală nr. 352 din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Gorj în pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare pentru care s-a dispus executarea în regim de detenţie şi pedeapsa complementară de 2 (doi) ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 61 alin. (4), art. 19 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 257 şi 255 alin. (5) C. pen. a obligat pe inculpat să restituie denunţătorului M.C. suma de 325.784,93 RON.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 67.100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în primă instanţă.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul procurorului, au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.300 RON cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecăţii pe baza întregului material probator existent în cauză.
Pe parcursul întregului proces penal inculpatul a negat săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită, prevăzute de art. 257 şi art. 254 C. pen., arătând, în esenţă, că litigiul este de natură civilă datorită neînţelegerilor dintre inculpat şi denunţător, că inculpatul a achitat contravaloarea lucrărilor şi a materialelor de construcţii care au fost folosite la renovarea/ construcţia imobilelor proprietatea inculpatului M.N. din Târgu Jiu, G. şi Bucureşti.
Astfel, s-a dovedit cu probele cu înscrisuri, respectiv martori, coroborate cu declaraţiile denunţătorului că, cheltuielile ocazionate de cumpărarea materialelor folosite la renovare, la dotarea cu mobilier şi bunuri electrocasnice la imobilele aparţinând inculpatului M.N., au fost suportate în mare parte de către numitul M.C., o parte din materiale fiind achiziţionate în numele SC A. SA, iar o altă parte din materiale au fost cumpărate în numele lui M.N., dar cu banii proveniţi de la M.C., pe care-i scotea din contul SC A. SA prin dispoziţii de plată către casierie cu menţiunea „retragere acord", aceste acte fiind predate inculpatului pentru dovedirea executării convenţiei.
Pentru mascarea întregii activităţi infracţionale legate de lucrările de renovare/construcţie la cele trei imobile aparţinând inculpatului M.N., nu s-a perfectat contract de construcţie lucrări, nu s-a obţinut autorizaţie pentru lucrările de construcţii, nu s-au întocmit devize de lucrări şi nu s-a efectuat vreo recepţie preliminară sau finală.
În legătură cu autoturismul A.D., s-a apreciat că în mod judicios s-a reţinut de către prima instanţă, că bunul a ajuns în proprietatea inculpatului prin efectuarea unor documente fictive, prin care firma SC A. SA ar fi încasat contravaloarea acestui autoturism de la firma SC C.D. SRL prin numitul R.I., deşi, în realitate, nu s-a întâmplat acest lucru, iar apoi această firmă a vândut autoturismul A.D. la SC S. SRL, având ca administrator pe M.S., soţia inculpatului M.N.
De menţionat este şi faptul că, inculpatul M.N. i-a contactat pe directorul D.G.F.P. Gorj şi şeful Gărzii Financiare Gorj pentru a se stopa controalele sistematice la care a fost supus numitul M.C. în cadrul firmelor sale, respectiv SC A. SA, SC E. SRL şi SC T. SRL, iar după începerea lucrărilor de construcţie - renovare la imobilele inculpatului, cererile numitului M.C. în numele societăţilor la care era administrator sau asociat au început să-i fie rezolvate favorabil. Astfel, solicitarea de eşalonare a datoriilor SC A. SA a fost admisă, ca de altfel şi problema sechestrului asigurător ce-i fusese aplicat de către D.G.F.P. Gorj asupra unor active aparţinând SC R.T.C. SA pentru recuperarea unor datorii la bugetul de stat, asupra cărora organele fiscale au revenit; firmele SC A. SA, SC E. SRL şi SC T. SRL au beneficiat şi de alte eşalonări la plata obligaţiilor restante, conform convenţiilor încheiate de aceste firme cu D.G.F.P. Gorj, iar apoi la controalele care s-au mai efectuat la aceste firme de către organele financiare au fost aplicate sancţiuni contravenţionale nesemnificative. Faptul că la solicitarea inculpatului M.N., reprezentanţii D.G.F.P. Gorj şi Gărzii Financiare Gorj au comunicat că acesta nu a exercitat acte de influenţă asupra lor este irelevant întrucât, într-o altă situaţie, s-ar fi realizat o autoincriminare a acestora, astfel că răspunsul acestor instituţii nu poate fi catalogat ca o dovadă de nevinovăţie a inculpatului.
Se poate observa că firma SC A. SA, ca urmare a acestei situaţii, a încheiat mai multe contracte de execuţie cu C.N.L. Oltenia, firma SC A. SA având calitate de prestator.
Inculpatul M.N. i-a mai promis denunţătorului M.C. că îl va ajuta să încheie contracte de execuţie lucrări între Consiliul Judeţean Gorj şi SC A. SA la obiectivul Casa G., încheindu-se între acestea două contracte de execuţie lucrări, iar inculpatul, în calitate de reprezentant al Consiliului Judeţean Gorj, care are calitate de ordonator de credite, a efectuat plăţi preferenţiale societăţii SC A. SA, a prelungit chiar perioada de execuţie a primului contract, iar la al doilea contract a dispus plata în avans a unei sume de 818 milioane ROL, iar diferenţa până la valoarea de 2.288.435.000 ROL au fost achitate înainte de terminarea lucrărilor, astfel că inculpatul practic a favorizat firma SC A. SA, reprezentantă prin M.C., prin modalitatea în care s-au executat cele două contracte de execuţie lucrări.
Ca urmare a reţinerii şi analizării acestei stări de fapt, instanţa de fond, în mod judicios, a apreciat că faptele inculpatului M.N. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită, prevăzute de art. 257 şi art. 254 C. pen., atât sub aspectul laturii subiective, cât şi sub aspectul laturii obiective. Prezumţia de nevinovăţie de care a beneficiat inculpatul a fost răsturnată în cauză, cu toate că inculpatul în permanenţă a negat săvârşirea celor două infracţiuni, acreditând ideea că lucrările care au fost efectuate la cele trei imobile aparţinând inculpatului au fost achitate de către inculpat, că materialele de construcţie au fost cumpărate de către acesta, iar autoturismul a fost, de asemenea a achitat, însă cele declarate de inculpat reprezintă o încercare de a scăpa de răspunderea penală şi nu reprezintă adevărul în cauză.
Din probele dosarului (documente justificative, expertize, declaraţiile denunţătorului M.C., declaraţiile martorilor A.T., S.O.M., B.N., M.A., expertiza contabilă) s-a reţinut că inculpatul M.N. nu a achiziţionat cu bani personali materialele de construcţie folosite la renovare, dar, pentru a crea aparenţa unor operaţiuni legale pe numele inculpatului, au fost întocmite de către SC A. SA mai multe facturi fiscale, care atestă în mod fictiv că ar fi achiziţionat materiale de construcţii şi s-ar fi încasat de la inculpat suma de 283.957.065 ROL cu titlu de preţ, eliberându-se chitanţele care atestau încasarea acestor sume de bani, materialele achiziţionându-se de fapt atât cu bani din casieria SC A. SA, cât şi cu bani din contul personal al denunţătorului M.C., aşa cum rezultă din documentele contabile şi din corelaţia existentă între datele de ridicare a sumelor de bani din contul personal al lui M.C. şi datele la care au fost achiziţionate materialele.
În aceeaşi modalitate s-a acţionat şi cu ocazia achiziţionării autoturismului A.D., întocmindu-se pro causa chitanţa pe firma SC C.D. SRL, cu toate că banii au fost ridicaţi din contul personal al lui M.C., aşa cum rezultă din documentele contabile, declaraţiile denunţătorului M.C., declaraţiile martorilor, precum şi concluziile expertizei contabile.
În acest context, inculpatul a arătat că ar fi plătit contravaloarea cazării şi a hranei muncitorilor care au lucrat la imobilul său şi în acest sens s-a prezentat la numitul G.I., administrator la SC G.P. SRL, şi i-a cerut să-i emită facturi şi chitanţe fiscale în valoare totală de 289.200.000 ROL reprezentând contravaloarea meselor servite de către muncitori la cantina acestuia, documente care au fost însă nedatate şi nu au fost înregistrate în contabilitatea firmei, întrucât inculpatul nu i-a remis martorului G.I. decât o mică parte din sumă şi această acţiune fiind o încercare de a acoperi activitatea infracţională a inculpatului, acest lucru survenind după ce numitul M.C. a depus denunţul la organul de urmărire penală.
Una din criticile inculpatului au constat în aceea că, raportat la starea de fapt reţinută, nu pot subzista infracţiunile de trafic de influenţă şi luare de mită, prevăzute de art. 257 şi art. 254 C. pen.
Din analiza textelor de lege prin care au fost incriminate de legiuitor cele două infracţiuni se constată că infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., se consumă în momentul în care făptuitorul, prevalându-se de influenţa presupusă sau reală pe care o are asupra unui funcţionar, a primit ori a pretins bani sau alte foloase ori a acceptat promisiuni de daruri pentru a-l determina să facă un act şi nu este necesar pentru existenţa acestei infracţiuni ca făptuitorul să fi realizat intervenţia promisă şi nici funcţionarul pe lângă care s-a intervenit să fi executat sau nu actul solicitat.
În acest context inculpatul M.N., având funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj şi de preşedinte al Agenţiei de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia în perioada 1999 - 2002, i-a cerut lui M.C. să execute lucrări de renovare - construcţie la trei imobile proprietatea sa, să-i doteze cu mobilier şi bunuri electrocasnice imobilul din Târgu Jiu şi să-i dea un autoturism A.D. în schimbul intervenţiei sale la numiţii U.D., director al D.G.F.P. Gorj, N.M., şef al Gărzii Financiare Gorj, G.B. şi V.I., director general al C.N.L. Oltenia pentru acceptarea încheierii unor contracte de execuţie lucrări între C.N.L. Oltenia şi SC A. SA şi facilitarea încheierii unor contracte de execuţie lucrări între Consiliul Judeţean Gorj şi SC A. SA, finanţate prin programul phare şi prin bugetul judeţean, această faptă îmbrăcând conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., inculpatul M.N., în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, l-a ajutat la derularea a două contracte de execuţie lucrări între Consiliul Judeţean Gorj şi SC A. SA la obiectivul Casa G., iar în calitate de ordonator de credite, această instituţie condusă de inculpat a făcut plata pentru lucrare în condiţiile prelungirii contractului de execuţie şi s-a plătit o sumă în avans de 248.383.087 ROL în timp ce lucrările nu erau terminate (primul contract), iar în ceea ce priveşte al doilea contract încheiat s-a plătit un avans consistent de 818 milioane ROL înainte de începerea lucrărilor, iar diferenţa s-a plătit la terminarea lucrărilor, în condiţiile în care la alte lucrări similare plăţile s-au făcut la finalizarea lucrărilor, iar între fapta inculpatului M.N., de a fi pretins şi beneficiat de contravaloarea lucrărilor executate, cât şi de primirea autoturismului A.D., precum şi activitatea ulterioară a acestuia, de a-şi executa promisiunea făcută, există un raport de cauzalitate şi sunt în legătură directă şi cu atribuţiunile de serviciu, iar faptul că promisiunile au fost realizate în 2003 nu are nicio relevanţă asupra existenţei infracţiunii de luare de mită, care s-a consumat în momentul pretinderii cererii şi apoi primirii contravalorii prestaţiilor făcute.
S-a reţinut că infracţiunea de luare de mită se consumă instantaneu pe momentul realizării acordului de voinţă între persoana cu atribuţii de serviciu (în speţă calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj), care pretinde sume de bani sau alte foloase în scopul neîndeplinirii acestora sau îndeplinirii lor defectoase şi persoana care este de acord să achite suma în scopul arătat, iar acordul a fost realizat între inculpat şi denunţătorul M.C., fiind realizat şi conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită.
În acest context solicitările de achitare a inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., au fost apreciate ca nefondate, iar trimiterile făcute la declaraţiile directorului D.G.F.P. Gorj, şeful Gărzii Financiare Gorj, ITM Gorj, declaraţiile angajaţilor Consiliului Judeţean Gorj, care sunt subiective, nu au nicio relevanţă în cauză, ca de altfel nici trimiterile la lipsa elementului intenţional, astfel că această solicitare a fost respinsă, în consecinţă, condamnarea inculpatului survenind în mod legal pentru infracţiunile deduse judecăţii. Pe cale de consecinţă, critica apelantului inculpat care a vizat greşita condamnare a fost apreciată ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Astfel, din examinarea probelor administrate în cauză s-a constatat vinovăţia inculpatului faţă de cele două infracţiuni săvârşite, acestea fiind comise de către inculpat cu intenţie directă în scopul obţinerii unor foloase materiale necuvenite, ce au dus la lezarea relaţiilor sociale ocrotite de lege, producându-se urmare imediată, care constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale privitoare la desfăşurarea activităţilor de serviciu.
Referitor la aspectul invocat de către procuror cu privire la încadrarea juridică a faptei, în sensul că trebuia făcută aplicaţiunea dispoziţiilor art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, instanţa de apel a constatat că este fondat în parte, pentru considerentele expuse în continuare.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fapta de luare de mită prevăzută la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare, de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control, iar conform alin. (2) din acelaşi text, fapta de dare de mită săvârşită de una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) sau faţă de un funcţionar cu atribuţii de control se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de art. 255 C. pen., al cărei maxim se majorează cu 2 ani.
Instanţa de apel a constatat că incidenţa art. 7 din Legea nr. 78/2000 nu poate fi reţinută în speţă întrucât inculpatul M.N. nu avea atribuţii de constatare, de sancţionare a contravenţiilor, respectiv de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor încât încadrarea juridică să poată fi raportată la acest articol, iar alin. (2) al acestui text de lege se referă la infracţiunea de dare de mită, infracţiune pentru care inculpatul nu a fost trimis în judecată.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei la art. 254 alin. (2) C. pen., instanţa de apel a constatat că sunt incidente dispoziţiile acestui text de lege deoarece, la data săvârşirii faptei, inculpatul avea calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj şi de preşedinte al Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud - Vest Oltenia şi la data respectivă, potrivit disp. art. 16 alin. (1) pct. 6 lit. c), e) şi f) din Legea nr. 215/20001, cu modificările şi completările ulterioare, inculpatul M.N. avea ca atribuţii, printre altele, controlul efectuării serviciilor publice şi de utilitate publică de interes judeţean, precum şi a bunurilor din patrimoniul public şi privat al judeţului; controlul organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes judeţean, înfiinţate de Consiliul judeţean şi subordonate acestuia; controlul realizării activităţilor de investiţii şi reabilitarea infrastructurii judeţene, astfel că, pentru acest motiv, a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 61 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Faţă de critica invocată de procuror referitoare la neaplicarea interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară, instanţa de apel a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. întrucât, chiar dacă inculpatul a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina sa având funcţiile arătate mai sus, funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj este o funcţie electivă, iar calitatea de preşedinte al Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud - Vest Oltenia a dobândit-o prin prisma funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, astfel că, în acest context, instanţa a apreciat că nu se impune restrângerea drepturilor inculpatului.
În ceea ce priveşte exercitarea dreptului la vot ca pedeapsă accesorie şi complementară, instanţa de apel a apreciat că nu se impune nici restrângerea acestui drept întrucât într-o societate democratică dreptul de a alege, precum şi dreptul de a fi ales este o valoare fundamentală şi, chiar dacă inculpatul a fost găsit vinovat atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel de săvârşirea unei infracţiuni grave, în opinia instanţei de apel acest drept nu se impune a fi restrâns nici ca pedeapsă accesorie şi nici ca pedeapsă complementară.
Cu privire la motivul procurorului care vizează faptul că instanţa de fond ar fi indicat greşit temeiul legal pentru obligarea inculpatului M.N. la despăgubiri civile către martorul M.C., în speţă fiind aplicabile disp. art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 C. pen., instanţa de apel a constatat că raportarea la acest text de lege este fondată întrucât legiuitorul a prevăzut o normă specială pentru restituirea sumelor de bani.
Referitor la motivul de apel care vizează greşita restituire către martorul M.C. a sumelor care au constituit obiectul material al infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, procurorul susţinând că restituirea trebuia făcută doar în baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 şi doar a sumelor care reprezentau obiectul material al infracţiunii de trafic de influenţă, instanţa a constatat că acest motiv de apel este nefondat întrucât, în cazul infracţiunii de luare de mită, există dispoziţii exprese de restituire a sumelor de bani denunţătorului, potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 78/2000, raportarea făcându-se la textul de lege prevăzut de art. 255 alin. (5) C. pen., astfel că practic toate sumele care constituie obiectul infracţiunilor trebuie restituite.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite de către inculpat, modalitatea şi împrejurările comiterii acestora, forma continuată a infracţiunilor săvârşite, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului care nu a recunoscut săvârşirea faptei, încercând să denatureze adevărul, adoptând o poziţie nesinceră pe parcursul procesului penal, dar şi antecedentele sale penale, iar, raportat la toate aceste elemente, nu se pot reţine nici circumstanţe atenuante facultative în favoarea acestuia, astfel că se impune aplicarea unor pedepse corect individualizate încât să corespundă exigenţelor art. 52 C. pen. în vederea realizării scopului pedepsei.
În acest context, instanţa de apel a apreciat că pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 se impune aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare, o pedeapsă care totuşi este aproape de minimul special prevăzut de legea penală, iar pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 se impune aplicarea unei pedepse de 4 ani închisoare.
Inculpatul, în apărarea sa, a invocat o serie de aspecte de ordin procedural, care, în opinia acestuia, ar conduce la ideea desfiinţării sentinţei penale apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, fiind incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Instanţa de apel a apreciat apărările acestuia nefondate întrucât nu este incidenţă situaţia prevăzută de art. 197 alin. (2) C. pen., conform căreia dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, ca de altfel şi dispoziţiile relative la participarea procurorului, prezenţa învinuitului sau inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător, când sunt obligatorii potrivit legii, precum şi cele privind efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.
Referitor la problema verificării actului de sesizare a instanţei, potrivit dispoziţiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat că potrivit acestui text de lege într-adevăr instanţa era datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare a instanţei, iar în cazul în care constata că sesizarea nu este făcută potrivit legii, era posibilă acordarea unui termen pentru înlăturarea neregularităţii, şi dacă nici prin această modalitate nu se putea înlătura neregularitatea, dosarul se restituia organului de urmărire penală în vederea refacerii actului de sesizare a instanţei.
Instanţa de fond, chiar dacă nu a menţionat în mod expres modalitatea de verificare a actului de sesizare a instanţei, din moment ce nu a acordat un termen pentru o eventuală remediere a unei neregularităţi sau nu a trimis înapoi la organul de urmărire penală dosarul, este evident că a apreciat că nu există neregularităţi cu privire la actul de sesizare a instanţei, astfel că sub acest aspect nu pot fi primite critici care să vizeze nulitatea absolută care să genereze din încălcarea unor dispoziţii legale, relative la sesizarea instanţei.
Cu privire la ordinea cercetării judecătoreşti, instanţa de apel a apreciat că în lipsa inculpatului, instanţa, în mod judicios a trecut la audierea martorilor în cauză, doar dacă inculpatul s-ar fi prezentat, schimbarea ordinii putea fi dispusă doar după ascultarea acestuia şi nici sub acest aspect nu se poate constata incidenţa nulităţii absolute.
Inculpatul a criticat hotărârea instanţei de fond prin prisma faptului că s-ar fi soluţionat cauza în lipsa inculpatului la mai multe termene de judecată, s-ar fi audiat martori şi, pentru acest motiv, s-ar impune desfiinţarea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare. Instanţa de apel a apreciat că nici acest motiv nu este fondat întrucât instanţa de fond a audiat martori şi a soluţionat cauza în lipsa inculpatului, în condiţiile în care prezenţa acestuia nu era obligatorie, nu s-a făcut dovada imposibilităţii de prezentare a acestuia, iar pe de altă parte, inculpatul a fost asistat şi reprezentat de apărător ales pe tot parcursul procesului, astfel că nu se poate reţine încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, prev. de art. 6 din C.E.D.O.
Cu privire la motivul de apel formulat de către inculpat care a vizat judecarea cauzei în lipsa unei părţi nelegal citate, respectiv a păţii vătămate M.C., instanţa de apel a apreciat că această critică nu este fondată întrucât denunţătorul M.C. nu are calitatea de parte vătămată în sensul legii în acest dosar, infracţiunile pentru care este judecat inculpatul M.N. fiind de pericol, iar prevederile art. 19 din Legea nr. 78/2000, invocate de către inculpat, se referă la persoana vătămată şi nu la partea vătămată, astfel că citarea acesteia nu era obligatorie conform legii, nefiind parte în procesul penal conform dispoziţiilor art. 24 C. proc. pen., iar în consecinţă acest fapt nu putea constitui motiv de desfiinţare a sentinţei apelate şi de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Împotriva deciziei penale nr. H6/A din 13 iunie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a declarat recurs inculpatul M.N., criticând hotărârea atacată pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivele de recurs expuse în şedinţă publică şi dezvoltate pe larg în scris, recurentul inculpat a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 punctele 2, 9, 17, 18 şi, în subsidiar, pct. 14 C. proc. pen.
1. Faţă de cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2, C. proc. pen., s-a arătat în esenţă, că cercetarea judecătorească a început fără ca instanţa de fond să verifice regularitatea actului de sesizare şi fără să dea citire rechizitoriului invocând nulitatea absolută a hotărârilor pronunţate în cauză, în raport de prevederile art. 197 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen.
Faţă de cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., a invocat faptul că există contradicţie între considerente şi dispozitivul deciziei atacate, în sensul că, deşi se motivează schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., în dispozitiv se reţine alin. (1) al aceluiaşi articol însă, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, se operează prin reţinerea agravantei prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen.
În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., a arătat că faptei i-a fost dată o greşită încadrare juridică apreciind că pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina recurentului inculpat trafic de influenţă, dare de mită în formă continuată, actele materiale nu sunt descrise în niciun fel. Totodată, s-a arătat că cele două infracţiuni s-au consumat la aceeaşi dată criticând faptul că procurorul nu a descris actele materiale iar pentru ambele infracţiuni este reţinută aceeaşi situaţie factuală şi aceleaşi foloase materiale primite. Omisiunea descrierii actelor materiale are, în opinia apărării drept consecinţe reţinerea eronată art. 41 alin. (2) C. pen. după cum raportarea la disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000 este greşită, întrucât Legea nr. 78/2000 a intrat în vigoare ulterior consumării faptei de trafic de influenţă, a învederat că s-a împlinit termenul de prescripţie specială în anul 2011.
În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., a invocat eroarea gravă de fapt, în sensul că acuzaţiile au ca punct de plecare o premisă falsă, aceea că actele în legătură cu activităţile de renovare, achiziţionarea de bunuri şi a autoturismului au fost fictive, deşi în sarcina inculpatului nu fost reţinută nicio infracţiune de fals.
De asemenea, probele administrate nu fac dovada existenţei unei legături de condiţionalitate între atribuirea contractului de executare de lucrări firmei sale şi executarea unor lucrări la imobilele aparţinând recurentului inculpat.
Mai mult, faptul că martorul denunţător este cercetat în mai multe dosare penale, determină certitudinea că acesta avea interes să facă denunţul, pentru a beneficia de un tratament mai blând din partea organelor de cercetare penală, având în vedere că ceea ce îl incriminează pe inculpatul M.N. sunt doar declaraţiile martorului denunţător M.C., toţi martorii denunţători audiaţi în cauză declarând că nu au fost influenţaţi de către inculpat în luarea deciziilor (factorii de conducere ai C.N.L. Oltenia respectiv reprezentanţii Gărzii Financiare Gorj).
În ceea ce priveşte autoturismul marca A.D., s-a arătat că acesta a fost cumpărat în mod legal de către SC C.D. SRL reprezentată de martorul R.I., fiind vândut întrucât SC S. SRL administrată de M.S. deţinea deja un autoturism marca A.D. pentru care avea nevoie de piese de schimb, în acest scop cumpărând autoturismul amintit.
În finalul susţinerii acestui caz de casare, având în vedere împlinirea termenului de prescripţie, s-a solicitat ca în baza art. 13 C. proc. pen. să fie continuat procesul penal, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., să se pronunţe achitarea recurentului inculpat.
5. Întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv greşita individualizare a pedepsei, a susţinut, raportat la perioada lungă de timp de la data săvârşirii faptei, ce a dus la diminuarea impactului social şi la considerentele personale ale inculpatului cu referire la art. 74 lit. a) C. pen., se impunea reducerea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului.
Examinând decizia atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 2, 17, 18 şi 14 C. proc. pen. şi din oficiu în conformitate cu disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază decizia curţii de apel ca fiind legală şi temeinică, recursul declarat de inculpat ca nefondat pentru următoarele considerente.
1. Faţă de criticile formulate de inculpatul M.N. circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin (1), pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., hotărârea recurată este supusă casării, atunci când instanţa nu a foste legal sesizată. Acest caz de casare are în vedere nerespectarea dispoziţiilor legale care reglementează sesizarea primară a primei instanţe de judecată, în ceea ce priveşte organul sau persoana care o face şi actul prevăzut de lege prin care este învestită instanţa de judecată.
Rezultă că acest caz de casare are în vedere numai situaţiile în care spre exemplu:
a) instanţa nu a fost sesizată prin rechizitoriu, ci printr-un alt act al procurorului,
b) când rechizitoriul a fost emis cu nerespectare dispoziţiilor esenţiale (de un procuror necompetent ori cu depăşirea limitelor prevăzute de lege raportat la dispoziţiile art. 263 C. proc. pen.),
c) când contrar dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen., inculpatul este judecat şi condamnat pentru o altă faptă decât cea la care se referă rechizitoriul, dacă nu s-a procedat la suplimentarea sesizării potrivit legii,
d) dacă inculpatul a fost judecat şi pentru alte acte materiale aparţinând infracţiunii suspuse judecăţii, fără a exista o extindere a acţiunii penale din partea instanţei.
Faţă de această împrejurare, nu poate fi primită susţinerea inculpatului referitor la încadrarea verificării regularităţii actului de sesizare în noţiunea de „sesizare a instanţei" care este reglementată de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. sub sancţiunea nulităţii absolute.
În acest caz nulitatea este relativă, ceea ce înseamnă că încălcarea unei dispoziţii legale ce reglementează desfăşurarea procesului penal trebuie să fie invocată, conform art. 197 alin. (4) C. proc. pen., în cursul efectuării actului, când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuare actului.
În speţă se constată că împrejurarea legată de încălcarea dispoziţiilor art. 300 C. proc. pen. a fost invocată pentru prima dată în cadrul motivelor de apel. „Inadvertenţele" care în opinia apărării au existat în rechizitoriu, au fost oricum lămurite prin administrarea probatoriului în cursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond, ca atare nulitatea invocată fiind relativă, a fost acoperită nefiind justificată trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond. De altfel, în raport de dispoziţiile art. 317 C. proc. pen., care reglementează obiectul judecăţii, acesta trebuie limitat la fapta şi persoana arătate în actul de sesizare, iar în caz de extinderea procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.
În cauză, Înalta Curte apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., instanţa procedând la începerea cercetării judecătoreşti şi a constatat implicit regularitatea actului de sesizare astfel că o nouă verificare explicită cu privire la acest act procesual nu îşi găseşte locul.
În ceea ce priveşte efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sănătate a inculpatului, aceasta se circumscrie chestiunilor prealabile reglementate de art. 44 C. proc. pen. şi vizează cererea de suspendare formulată de inculpat pentru motive medicale, cerere ce a fost apreciată cu caracter de urgenţă şi soluţionată cu respectarea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) C. proc. pen.
Aspectele legate de ordinea desfăşurării cercetării judecătoreşti nu se circumscriu actului procedural al sesizării instanţei astfel încât nu pot face obiectului verificării în raport de cazul de casare invocat.
2. Faţă de criticile formulate de inculpatul M.N. circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1), pct. 9 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În conţinutul minutei deciziei nr. H6/A pronunţată în şedinţa publică din data de 13 iunie 2012 (dosar Curte de Apel), în parag. 5 se dispune „în baza art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice din art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită".
În temeiul art. 309 alin. (1) C. proc. pen., rezultatul deliberării se consemnează într-o minută care trebuie să aibă acelaşi conţinut cu dispozitivul hotărârii. Redactarea hotărârii este un proces care se desfăşoară ulterior, în termenul legal prevăzut de art. 310 alin. (2) C. proc. pen.
În raport de conţinutul minutei deciziei penale nr. H6/A din 13 iunie 2012 şi temeiurile de drept expuse în susţinerea schimbării încadrării juridice aflate în cuprinsul paginilor deciziei penale anterior menţionate (dosar Curte de Apel), Înalta Curte constată că în dispozitivul deciziei s-a strecurat o eroare de dactilografiere care nu constituie temei pentru casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
3. Faţă de criticile formulate de inculpatul M.N. circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1), pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.
Reţinerea incidenţei art. 41 alin. (2) C. pen. presupune existenţa unităţii de persoană, de conţinut a infracţiunii, de rezoluţie infracţională şi o pluralitate de acte săvârşite la intervale diferite de timp.
În cazul celor două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, respectiv infracţiunea de luare de mită şi infracţiunea de trafic de influenţă, în delimitarea infracţiunii continuate de infracţiunea simplă săvârşită prin exercitarea mai multor modalităţi alternative, se realizează în raport de scopul urmărit care este definitoriu în aprecierea încadrării juridice.
Astfel, din probatoriul administrat la dosar, Înalta Curte constată că în cauză se poate identifica săvârşirea de către inculpat a mai multor infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă care, în raport însă de prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. vor îmbrăca formă infracţiunii continuate. În acest sens, se reţine că inculpatul M.N., în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean şi preşedinte al Agenţiei de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia în perioada 1999-2002 i-a cerut lui M.C. să execute lucrări de renovare - construcţie la trei imobile proprietatea sa, să îi doteze cu mobilier şi bunuri electrocasnice imobilul din Târgu Jiu şi să îi dea autoturismul A.D. în schimbul intervenţiei sale la numiţii U.D., director D.G.F.P. Gorj, N.M., şef al Gărzii Financiare Gorj, G.B. şi V.I. director general al C.N.L. Oltenia pentru acceptarea încheierii unor contracte de execuţie lucrări între C.N.L. Oltenia şi SC A. SA şi facilitarea încheierii unor contract de execuţie lucrări între Consiliul Judeţean Gorj şi SC A. SA, finanţate prin programul phare şi prin bugetul judeţean. S-a mai reţinut că inculpatul, în calitate de Preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj l-a ajutat pe martorul denunţător la derularea a două contracte de execuţie lucrări între Consiliul Judeţean Gorj şi SC A. SA la imobilul Casa G.
În raport de situaţia de fapt reţinută, se constată că instanţa de prim control judiciar a apreciat, în mod corect, faptul că atât infracţiunea de trafic de influenţă cât şi cea de luare de mită s-au consumat la momentul pretinderii, primirea ulterioară, la intervale de timp a banilor sau altor foloase intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii realizând astfel unitatea de infracţiune.
Faţă de această apreciere însă, Înalta Curte constată că în cauză au fost săvârşite mai multe infracţiuni care s-au consumat la momentul pretinderii şi s-au epuizat la momentul primirii efective a foloaselor materiale sau banilor în cazul infracţiunii de luare de mită şi a exercitării de influenţă asupra terţilor despre care a lăsat să se înţeleagă că ar putea fi determinaţi să acţioneze în sensul dorit de traficantul de influenţă.
În acest sens, se va realiza delimitarea între fiecare infracţiune în parte în raport de scopul urmărit respectiv încheierea a două contract de execuţie lucrări în cazul infracţiunii de luare de mită şi influenţarea unor persoane în urmărirea unor scopuri diferite, respectiv încheierea unor contract de lucrări şi sistarea controalelor realizate de autorităţile fiscale ale statului la SC A. SA.
Astfel, inculpatul prin susţinerile sale circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., critică temeiurile instanţei de apel excluzând din context constatările acesteia şi dând o interpretare subiectivă în raport evident, de propriul interes.
Raportând la criticile punctuale referitoare la numărul de acte materiale care compun infracţiunile continuate, descrierea spaţio-temporală a acestor acte materiale şi precizarea mijloacelor de probă pentru fiecare act material în parte, Înalta Curte constată că acestea vin în contradicţie cu susţinerile ulterioare ale inculpatului M.N. atunci când critică modalitatea de apreciere de către instanţă a mijloacelor de probă administrate în cauză.
Astfel, la decizia penală nr. H6/A din 13 iunie 2012 sunt descrise actele materiale avute în vedere de instanţă pentru stabilirea caracterului continuat al infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului.
Instanţa de prim control judiciar a arătat că: „instanţa de fond a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecăţii pe baza întregului material probator existent în cauză, reţinându-se, în esenţă, că inculpatul M.N., îndeplinind funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, respectiv preşedinte al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia în perioada 1999 - 2002, i-a pretins numitului M.C., administrator al SC A. SA Târgu Carbuneşti, să execute lucrări de renovare - construcţie la trei imobile proprietatea acestuia, respectiv vila situată în Târgu Jiu, str. T.V., vila din localitatea G., jud. Gorj, şi apartamentul din Bucureşti; să-i doteze cu mobilier şi bunuri electrocasnice imobilul din Târgu Jiu, să-i dea un autoturism A.D., iar în schimbul acestor lucrări, respectiv a autoturismului, inculpatul M.N. i-a promis denunţătorului M.C. că, prin natura funcţiilor sale, va interveni la numitul U.D., director al D.G.F.P. Gorj şi N.M., şef al Gărzii Financiare Gorj, pentru a reduce din controalele pe linie fiscală la SC A. SA, cât şi pentru rezolvarea favorabilă a unor cereri ale acestor societăţi referitor la plata unor obligaţii bugetare; la V.I., director general al C.N.L. Oltenia pentru acceptarea încheierii unor contracte de execuţie lucrări între C.N.L. Oltenia şi SC A. SA; că îi va facilita încheierea unor contracte de execuţie lucrări între Consiliul Judeţean Gorj cu SC A. SA, finanţate prin programul phare, cât şi prin bugetul judeţean, iar M.C., în calitate de administrator al SC A. SA Târgu Carbuneşti, i-a executat inculpatului lucrări de renovare - construcţie la imobilele din Târgu Jiu, G. şi Bucureşti în valoare de 263.656 RON, a dotat imobilul situat în Târgu Jiu cu mobilier şi bunuri electrocasnice în valoare de 43.195 RON şi i-a dat un autoturism A.D. în valoare de 18.933,93 RON, această stare de fapt rezultând fără echivoc din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile denunţătorului M.C., rapoartele de expertiză în construcţii, precum şi cea contabilă, probele cu înscrisuri, precum şi cele cu martori."
În raport de cele precizate anterior, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a realizat o justă apreciere a caracterului continuat al celor două infracţiuni delimitând în mod corect fiecare act material în parte şi de asemenea, apreciind în mod corect unitatea infracţională acolo unde momentul consumării infracţiunii nu a coincis cu cel al epuizării acesteia.
În ceea ce priveşte delimitarea în timp a actelor materiale şi stabilirea mijloacelor de probă aferente fiecărui act material în parte, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a realizat o judicioasă verificare a acestora, detaliind situaţia de fapt în raport de fiecare act material în parte şi probele avute în vedere (decizia Curţii de Apel).
Referitor la critica inculpatului privind greşita trimitere la dispoziţiile din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar, raportat la perioada de timp reţinută ca activitate infracţională desfăşurată de inculpatul M.N. (1999-2003) şi atribuţiile ce-i reveneau în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj şi preşedinte al Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, a apreciat în mod întemeiat că sunt incidente dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, în vigoare la momentul săvârşirii celor două fapte.
Prin urmare, şi această critică formulată de recurentul inculpat este neîntemeiată.
4. Faţă de criticile formulate de inculpatul M.N. circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1), pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În raport de susţinerile în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă, Înalta Curte apreciază că aceasta este pe deplin dovedită în raport de ansamblul probator existent la dosar.
Elementul material al infracţiunii de traficul de influenţă astfel cum aceasta este reglementat de art. 257 C. pen. se referă la primirea ori pretinderea direct sau indirect de bani sau alte foloase patrimoniale sau nepatrimoniale ori acceptarea de promisiuni de daruri direct sau indirect, în scopul determinării unui funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Cerinţele esenţiale sunt ca făptuitorul să aibă o influenţă reală sau să lase să se creadă că are o influenţă reală, iar influenţa făptuitorului să reprezinte motivul determinant al acţiunii cumpărătorului de influenţă iar făptuitorul trebuie să promită că îl va determina pe funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în competenţa acestuia potrivit atribuţiilor de serviciu chiar dacă această promisiune nu este îndeplinită ulterior ori actul nu este efectuat.
Noţiunea de influenţă reală se apreciază în raport de relaţia pe care făptuitorul o are cu funcţionarul vizat, fără ca acest aspect să fie în mod obligatoriu legat de existenţa vreunei subordonări ierarhice de vreun fel.
De asemenea, îndeplinirea sau nu a promisiunii nu are relevanţă atâta timp cât făptuitorul a pretins sau primit foloasele necuvenite în scopul prevăzut de art. 257 C. pen.
În raport de aspectele arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, într-adevăr, dată fiind funcţia inculpatului de preşedinte al Consiliului Judeţean, acesta nu avea în directă subordonare pe numiţii U.D., director D.G.F.P. Gorj, N.M., comisar şef al Gărzii Financiare Gorj, G.B. şi V.I. director general al C.N.L. Oltenia şi Ş.H., inspector şef la I.T.M. Gorj dar, astfel cum au declarat şi inculpatul M.N. şi martorii U.D., N.M., G.B., V.I. şi Ş.H., aceştia însă se întâlneau în virtutea relaţiilor de serviciu şi colaborau în anumite proiecte sau situaţii punctuale existând astfel prezumţia că inculpatul ar fi avut şi ocazia şi poziţia de a solicitat acestora anumite favoruri".
S-a reţinut că, în raport de relaţiile instituţionale existente la nivel de judeţ şi colaborarea dintre acestea şi Consiliul Judeţean şi mai ales ţinând cont de funcţia pe care o deţinea inculpatul M.N., este realizată premiza rezonabilă că inculpatul putea exercita influenţă asupra persoanelor aflate la conducerea instituţiilor cu care Consiliul Judeţean colabora.
Din declaraţiile martorilor menţionaţi rezultă că persoana vătămată M.C. a avut cunoştinţă de faptul că recurentul inculpat se afla în relaţii fie de prietenie sau de colaborare profesională, după caz, cu martorii U.D., N.M., G.B., V.I. şi Ş.H. Faptul că aceştia au declarat că recurentul inculpat nu a exercitat influenţă asupra lor nu are relevanţă în contextul în care infracţiunea săvârşită de recurentul inculpat M.N. s-a consumat la momentul la care acesta a pretins foloasele în scopul de a-l determina pe martori să stopeze controalele care se efectuau asupra firmei SC A. SA. Faptul că încetarea controalelor s-a datorat altor împrejurări decât influenţa exercitată de recurentul inculpat asupra martorilor U.D., N.M., G.B., V.I. şi Ş.H. nu are relevanţă deoarece acest fapt este oricum ulterior consumării infracţiunii de trafic de influenţă.
În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, scopul urmărit şi de altfel materializat şi anume de a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, în speţă atribuirea nelegală a contractelor de lucrări pentru Casa „G." a fost pe deplin dovedit, recurentul inculpat fiind condamnat definitiv într-un alt dosar penal pentru atribuirea nelegală către SC A. SA a contractelor de executare lucrări pentru imobilul Casa „G.". (Dosar nr. 3952/221/2006, d.p. 311/2009 def. prin d.p. nr. 343 din 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală).
Astfel, inculpatul a pretins şi primit foloase materiale de la persoana vătămată M.C. pentru a înlesni încheierea de contracte de executări lucrări pentru renovarea imobilului Casa „G.".
Atât în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă cât şi în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, esenţiale pe lângă scopul specific fiecăreia dintre infracţiuni, sunt foloasele necuvenite, care în aprecierea apărării nu sunt demonstrate.
În ceea ce privesc foloasele necuvenite, Înalta Curte constată că acestea îmbracă forma lucrărilor efectuate la imobilele inculpatului situate în Târgu Jiu, strada T.V., comuna R., jud. Gorj şi Bucureşti, Bd. L.
Cuantumul acestor lucrări a fost evidenţiat de ceie două expertize efectuate în cursul judecăţii în faţa instanţei de apel, respectiv expertiza tehnică judiciară -construcţii dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 9 martie 2009 precum şi expertiza contabilă dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 21 noiembrie 2011.
Faţă de susţinerile recurentului inculpat referitoare la imperativul anulării facturilor fiscale care au fost considerate fictive iar în condiţiile în care acestea nu au fost anulate nu se poate reţine faptul că sumele înscrise în acele facturi nu au fost în mod real achitate, Înalta Curte apreciază că acestea nu pot fi primite.
În acest sens, Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a reţinut infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale dată fiind natura faptei care în raport de elementul material astfel cum a fost statuat şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în decizia nr. 4/2008 evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive constituie infracţiunea de evaziune fiscală şi nu cea de fals intelectual.
Reglementarea la care face referire recursul în interesul legii invocat se regăsea şi în dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 în vigoare la acea dată or, o astfel de infracţiune nu a fost reţinută, cum de altfel nici infracţiunea de fals.
În atari condiţii, având în vedere faptul că o astfel de infracţiune nu a făcut obiectul actului de sesizare a instanţei de judecată, nici instanţa de fond şi nici instanţa de prim control judiciar nu puteau aprecia asupra anulării acestor facturi fiscale. Cu toate acestea, din coroborarea documentelor contabile existente la dosar precum şi rezultatele expertizei contabile şi a declaraţiilor martorilor A.T. (fost director economic şi ulterior director general la SC A. SA), B.N. (casier la compartimentul contabilitate SC A. SA), C.G. (gestionar SC A. SA), I.V. (gestionar SC A. SA), U.C. (economist la serviciul aprovizionare SC A. SA), M.A. (responsabil şantier SC A. SA), I.R.M. (angajat SC A. SA), C.P.G. (şofer SC A. SA), D.V.G. (tâmplar SC A. SA), S.I. (zugrav SC A. SA) rezultă fără putinţă de tăgadă că aceste facturi nu reflectă realitatea iar materialele şi manopera la care fac referire, nu au fost niciodată achitate.
Aceste declaraţii se coroborează şi cu declaraţiile celorlalţi martori în cauză care au arătat că aceste materiale au existat în casă la M.N., au fost aduse de firma SC A. SA fără însă a putea preciza cine a achitat contravaloarea acestora.
De asemenea, martora L.B. a declarat că îşi aduce aminte că soţia inculpatului era preocupată să facă rost de suma de aproximativ 600.000 RON pentru a plăti lucrările către SC A. SA. Această declaraţie se coroborează şi cu rezultatele expertizelor efectuate în cauză care atestă că într-adevăr o sumă apropiată ca valoare de aceasta a fost în fapt achitată.
Conform expertizei contabile judiciare rezultă o sumă de 1.602.150.080 ROL care a constituit contravaloarea materialelor, 662.100.000 ROL manopera estimată pe baza devizelor expertului judiciar ce a efectuat expertiza tehnică în cauză, 6.230.000 ROL costul prestaţiilor utilaje estimată pe baza devizelor expertului judiciar ce a efectuat expertiza tehnică în cauză şi alte cheltuieli în valoarea de 296.830.000 ROL estimată pe baza devizelor expertului judiciar ce a efectuat expertiza tehnică în cauză, sumele fiind aferente celor trei imobile vizate şi nu includ TVA. Valoarea TVA estimată global are un cuantum de 487.788.915 ROL. Din această sumă, inculpatul M.N. a achitat doar 864.766.277 ROL.
Faţă de critica recurentului inculpat cu privire la includerea unei sume estimative aferentă manoperei, Înalta Curte apreciază că susţinerile acestuia sunt neîntemeiate. La valoarea materialelor a fost adăugată, cum de altfel era şi firesc în baza unei relaţii contractuale normale, valoarea manoperei apreciată în baza unor devize estimative având în vedere că aceasta nu a fost constatată prin niciun act şi, dată fiind natura serviciilor prestate, respectiv activităţi de construcţii, valoarea muncii nefiind inclusă în cuantumul materialelor furnizate.
În ceea ce privesc criticile în legătură cu achiziţionarea fictivă a autoturismului A.D., Înalta Curte va avea în vedere declaraţia martorei S.O.M. care arată că, în martie 2001 M.C. i-a spus că va veni o persoană din partea inculpatului M.N. pentru a achiziţiona o maşină. Astfel, la sediul firmei s-a prezentat martorul R. care a ales un autoturism A.D. şi căruia, iniţial, i-a eliberat chitanţa pe numele său în calitate de persoană fizică pe care, ulterior, a anulat-o şi a eliberat factura pe firma SC C.D. SRL. A mai arătat că nu a fost achitat niciodată preţul, iar martorul denunţător M.C. i-a spus să ia banii din contul său pentru acoperirea contravalorii înscrise în factură. Declaraţia martorei S.O.M. se coroborează cu actele contabile constatate prin expertizele contabile efectuate în cauză, declaraţiile contradictorii ale martorilor R.I. şi A.M.C., fiind justificate de relaţia de serviciu a martorului R.I. cu inculpatul M.N.
Faţă de probele administrate în cauză, Înalta Curte apreciază că au fost pe deplin dovedite faptele reţinute în sarcina recurentului inculpat astfel cum au fost constatate şi în etapele procesuale anterioare, probele administrate nu pot justifica pronunţarea unei soluţii de achitare, întemeiat pe disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
5. În raport de poziţia inculpatului cu privire la intervenţia prescripţiei speciale a răspunderii penale, Înalta Curte constată critica neîntemeiată şi urmează să o respinsă pentru următoarele considerente:
În procesul de stabilire a termenului de prescripţie, pedeapsa de referinţă la care se raportează dispoziţiile art. 122 C. pen. este pedeapsa stabilită de lege pentru infracţiunea săvârşită.
În speţă, infracţiunile pentru care este judecat inculpatul M.N. sunt aceea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. pentru care pedeapsa prevăzută de lege este 10 ani şi infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 pentru care legea prevede o pedeapsă de 12 de ani.
În aplicarea principiului legii mai favorabile, faţă de cuantumul acestor pedepse, prescripţia specială, în reglementarea art. 122 nemodificat prin Legea nr. 63/2012 pentru infracţiunea de trafic de influenţă este de 15 ani iar în ceea ce priveşte infracţiunea luare de mită, termenul de prescripţie este de 18 ani.
Astfel, Înalta Curte constată că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale nu este împlinit pentru niciuna dintre infracţiunile pentru care inculpatul a fost cercetat şi judecat, astfel că susţinerea apărării este nefondată.
6. Faţă de criticile formulate de inculpatul M.N. circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1), pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că şi acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În speţă instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar au făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţii acesteia.
Individualizarea pedepselor priveşte deopotrivă stabilirea şi aplicarea acestora dar şi adaptarea în funcţie de gradul de pericol social al faptei şi de periculozitatea şi persoana făptuitorului.
Pedeapsa, pe lângă funcţia de constrângere, îndeplineşte şi un rol educativ, de exemplaritate şi de reeducare a infractorului, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.
Funcţia de exemplaritate a pedepsei nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul sau minimul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracţiune, astfel încât, în procesul de individualizare a pedepsei trebuie avute în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Circumstanţele atenuante sunt fapte sau împrejurări prevăzute de lege sau lăsate la aprecierea instanţei care, deşi nu înlătură caracterul penal al faptei, relevă un pericol social redus al acesteia sau o periculozitate redusă a făptuitorului şi care permit judecătorului să aplice o pedeapsă sub minimum special prevăzut de lege.
Individualizarea pedepselor trebuie să respecte principiul proporţionalităţii pedepsei cu natura şi gradul de pericol social al faptei săvârşite, avându-se în vedere drepturile şi libertăţile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracţiunii.
Conform art. 72 alin. (1) C. pen., „La stabilirea şi aplicare a pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixat în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală". Art. 74 C. pen. cuprinde împrejurări de fapt care raportate la cauza pendinte, pot dobândi prin aprecierea instanţei valenţe atenuante. Recunoaşterea unor date şi împrejurări ale realităţii ca circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute în vedere de instanţă reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită în concret, satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.
Faţă de critica formulată de recurentul inculpat referitor la faptul că instanţa de prim control judiciar, în mod nejustificat nu a reţinut circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată.
Înalta Curte constată că, în mod corect instanţa de prim control judiciar a realizat o analiză de ansamblu a activităţii infracţionale şi, raportat la aceasta, a apreciat asupra oportunităţii reţinerii bunei conduite a infractorului anterioară săvârşirii faptei, ca circumstanţă atenuantă.
Comportamentul social şi profesional reprezintă o stare de normalitate, inculpatul înţelegând să aibă un comportament social integrat care caracterizează o societate bazată pe respectarea principiilor statului de drept.
Spre deosebire de circumstanţele atenuante judiciare legale prevăzute de art. 73 C. pen., împrejurările enunţate cu titlu de exemplu de art. 74 C. pen., reprezintă o facultate din partea instanţei care poate sau nu să le aprecieze ca şi circumstanţe atenuante şi astfel să le dea eficienţă în contextul art. 76 C. pen. sau pot constitui împrejurări in favoarea infractorului care, in procesul de individualizare a pedepsei, să conteze în aprecierea orientării cuantumului stabilit spre o limită sau alta, precum şi modalitatea de executare a acesteia.
În speţă, Înalta Curte constată că, în aprecierea întregului context factual, instanţa de prim control judiciar a dat maximă eficienţă împrejurărilor favorabile orientând pedepsele aplicate spre minimul special prevăzut de lege.
În raport de starea de sănătate a recurentului inculpat şi vârsta acestuia, Înalta Curte constată că acestea nu se, încadrează în noţiunea de circumstanţe atenuante şi deci nu pot fi reţinute ca atare, ci sunt împrejurări care pot fi evaluate pe parcursul executării pedepsei dar în orice caz, o apreciere asupra acestora nu poate face obiectul motivului de casare invocat.
Faţă de modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că aceasta trebuie stabilită având în vedere rolul său şi anume reeducarea inculpatului şi conştientizarea acestuia cu privire la faptele săvârşite şi consecinţele acestora.
Conduita bună anterioară săvârşirii faptei, precum şi perioada lungă scursă de la începerea procesului penal, vârsta inculpatului pot fi apreciate ca împrejurări favorabile inculpatului care însă, nu diminuează gravitatea faptei şi nu determină de plano, aprecierea că inculpatul a înţeles consecinţele faptelor sale şi că funcţia de reeducare a pedepsei poate fi îndeplinită fără executarea efectivă a acesteia.
Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 81 C. pen. creează o vocaţie şi nu un drept, instanţa de judecată apreciind asupra oportunităţii suspendării executării pedepsei.
În raport de faptele reţinute în sarcina recurentului inculpat şi modalitatea de săvârşire a acestora, Înalta Curte apreciază că se impune executarea de către inculpat a pedepsei în regim de detenţie, astfel fiind îndeplinite imperativele scopului acesteia şi anume reeducarea inculpatului.
Aşa fiind, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. H6/A din 13 iunie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N.
Împotriva deciziei penale nr. H6/A din 13 iunie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 878/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 977/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
