ICCJ. Decizia nr. 979/2013. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 979/2013
Dosar nr. 3674/85/2012
Şedinţa publică din 20 martie 2013
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 95 din 10 august 2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală, în Dosarul nr. 3674/85/2012 s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul S.H.D. şi de procuror din infracţiunea de omor calificat prevăzut de baza art. 174 alin. (1), combinat cu art. 175 alin. (1), lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. în infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
În baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi cu reţinerea circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.H.D., la o pedeapsă de 4 ani şi 11 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor .
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.H.D. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după împlinirea vârstei de 18 ani.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 23 aprilie 2012 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul S.H.D. a cuţitului de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, înregistrat ca şi corp delict.
Instanţa a reţinut o culpă de 80% inculpatului la săvârşirea infracţiunii şi a diminuat despăgubirile şi cheltuielile de judecată la care a fost obligat, după cum urmează:
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 1349, 1372, 1434 C. civ. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată şi a fost obligat inculpatul S.H.D., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.M.E., să plătească către partea civilă G.N., atât în nume propriu, cât şi în calitate de reprezentantă a minorelor G.M. şi G.V., următoarele despăgubiri:
- plata unor prestaţii periodice în cuantum de 107,2 RON către G.M. şi de 107,2 RON către G.V., începând cu data de 23 aprilie 2012 şi până la majoratul fiecăreia;
- la plata sumei totale de 70.400 RON cu titlu de daune morale către părţile civile G.N., G.M. şi G.V., acordând fiecăreia câte 23.466 RON;
- la plata sumei de 5.760 RON, cu titlu de daune materiale către G.N.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă S. şi a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.M.E., la plata sumei de 486,41 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare, cu dobânzi şi penalităţi până la plata integrală a sumei.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de Serviciul de Ambulanţă S. şi a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.M.E. la plata sumei de 343 RON reprezentând cheltuieli ocazionate îngrijirile medicale şi transportul cu ambulanţa, cu dobânzi şi penalităţi până la plata integrală a sumei.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J., după eliberarea din penitenciar.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.M.E. să plătească statului suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 320 RON reprezintă onorariu avocat oficiu.
În baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.M.E. să plătească părţii civile G.M. cheltuieli parţiale de judecată, în valoare de 1.200 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul S.H.D. şi fiica victimei G.M., minora G.M., sunt prieteni din vara anului 2011, relaţie care a evoluat în timp în ciuda opoziţiei părinţilor minorei, care i-au interzis categoric acesteia să continue relaţia cu minorul inculpat; pe de o parte pentru faptul că, provenea dintr-o familie destrămată, mama plecată în Spania şi acesta aflat în grija bunicii materne, a scăpat de sub control (absenţe şi nota scăzută la purtare la şcoală, consum de etnobotanice, recunoscut ca atare în comunitatea oraşului Cisnădie şi organizator de petreceri), iar pe de altă parte, pentru rolul nefericit şi influenţa negativă pe care îl avea în viaţa minorei, pe care o determina să absenteze de la cursuri şi meditaţii, precum şi pentru faptul că aceasta şi-a început viaţa intimă, cu inculpatul. Pentru aceste motive, în repetate rânduri victima G.M. a încercat să o determine pe fiica sa să întrerupă orice relaţie de prietenie cu inculpatul S.H.D., ameninţând-o chiar că o va scoate din casă în caz contrar, ori ameninţându-l pe inculpat pentru a stopa prietenia cu fiica sa, ajungând până la exercitarea de violenţe asupra acestuia, aşa cum s-a întâmplat în decembrie 2011, cu prilejul vizitei de Crăciun (a se vede declaraţia inculpatului şi a prietenului său, martorul F.L.D.).
Dorinţa victimei şi a soţiei sale, comunicată în mai multe rânduri inculpatului şi fiicei lor, nu a fost respectată de cei doi tineri care, în pofida interdicţiei, au continuat să se întâlnească, atitudine care a tensionat relaţii dintre inculpat şi părinţii minorei.
Pe acest fond, în data de 23 aprilie 2012, orele 14:00, din dorinţa de a-şi împiedica fiica să ia legătura cu prietenul ei, victima G.M. s-a deplasat la sediul liceului în care învăţa aceasta, şi unde a aflat că minora a lipsit de la ultima oră de curs şi a ieşit în oraş. În jurul orei 13:00 bănuind că era în locuinţa inculpatului, a apelat-o telefonic şi i-a comunicat că se va deplasa acolo, ca să o ia şi să o ducă acasă.
Ca să evite întâlnirea cu victima, de comun acord, inculpatul şi minora G.M. au hotărât să părăsească imobilul prin spatele curţii, hotărâre pe care nu au putut să o finalizeze, întrucât au găsit poarta încuiată, motiv pentru care inculpatul a revenit în locuinţa sa, ca să ia cheia, iar fiica victimei s-a ascuns după o grămadă de cărămizi, existentă în curtea imobilului.
În jurul orelor 14:20 victima G.M. a ajuns în curtea imobilului locuit de inculpat, şi conform susţinerilor acestuia, a intrat în locuinţă adresându-i injurii şi având asupra sa un tub de plastic.
Cum inculpatul a negat prezenţa prietenei sale în bucătărie, între el şi victimă s-a produs o altercaţie, care a degenerat rapid şi pe parcursul căreia, inculpatul pretinde că a fost lovit de victimă cu tubul de plastic peste umăr, situaţie în care a reacţionat şi el violent, în sensul că a lovit victima, în zona toracelui, cu un cuţit de bucătărie, a cărui lamă avea lungimea de 18,5 cm.
În urma primei lovituri de cuţit primite, victima a ieşit din bucătărie, însoţită de inculpat care ţinea, de mâner cuţitul înfipt în corpul acesteia; în curte victima a căzut peste inculpat şi striga că a fost tăiată, strigăt pe care l-au auzit martorii P.E. şi P.I. Inculpatul i-a aplicat alte două lovituri, cu acelaşi obiect vulnerant, violenţe care au vizat zona abdomenului şi toracelui. Inculpatul a susţinut că loviturile i le-a aplicat acestuia în timp ce victima era căzută peste el în curte, împrejurare pe care instanţa a reţinut-o ca atare, întrucât se coroborează şi cu declaraţia martorei P.E.
Deşi rănită, victima a reuşit să iasă în stradă, urmată la scurt timp de inculpat, care i-a aruncat cheile autoturismului (chei care i-au căzut acesteia în locul în care s-a desfăşurat altercaţia).
După comiterea actelor de violenţă asupra lui G.M., inculpatul s-a deplasat în locul în care era ascunsă fiica victimei, pe care a scos-o din curtea imobilului, prin poarta din spatele gospodăriei şi a revenit apoi în locuinţă.
Actele de violenţă exercitate de inculpat asupra victimei şi ţipetele de ajutor ale acesteia, nu au fost percepute de fiica victimei, aflată în apropierea locului altercaţiei, conform propriei declaraţii.
Violenţele la care a fost supusă victima s-au soldat cu producerea unor plăgi înjunghiate toraco-abdominale stângi, cu lezarea splinei, plămânului stâng şi aortei toracice, leziuni traumatice grave, în urma cărora a fost spitalizat şi în pofida tratamentului adecvat aplicat cu oportunitate, organismul acestuia nu a răspuns pozitiv, iar în noaptea de 23 din 24 aprilie 2012, a decedat.
Autopsia efectuată victimei a conchis că moartea acesteia a fost de natură violentă, în legătură cauzală directă cu violenţele exercitate de inculpat asupra ei, datorită şocului hemoragic consecutiv unor plăgi toraco-abdominale cu lezare de organe interne, leziuni traumatice produse prin loviri repetate cu corp tăietor-înţepător, care pot data din 23 aprilie 2012.
Cu ocazia cercetărilor efectuate în locuinţa inculpatului a fost găsit şi ridicat şi un tub de plastic, în lungime de 88 cm, cu diametrul de 2,3 cm, grosimea peretelui tubului de 0,3 cm şi având o greutate de 0,250 kg, obiect cu care inculpatul a susţinut că victima l-a lovit în umăr.
În stradă, după consumarea actelor de agresiune, în jurul victimei, s-au adunat mai multe persoane, care au aflat despre fapta inculpatului.
Instanţa a reţinut că fapta inculpatului S.H.D. care, în data de 23 aprilie 2012, în jurul orelor 14:20, pe fondul unei puternice tulburări provocate de apariţia victimei în bucătăria sa, a loviturii primite cu un tub de plastic la nivelul umărului şi a injuriilor aduse de G.M., a luat un cuţit de pe masă şi i-a aplicat acestuia trei lovituri repetate şi de intensitate ridicată, în zone anatomice vitale, soldate cu producerea unor plăgi toracice şi abdominale penetrante, cu lezare de organe interne, în urma cărora victima a decedat după câteva ore, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 99 C. pen.
Au fost reţinute dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., instanţa apreciind că fapta a fost comisă sub imperiul unei puternice tulburări şi emoţii, determinată de atitudinea provocatoare a victimei, care a intrat în locuinţa inculpatului înjurându-l şi ameninţându-l şi chiar aplicându-i la nivelul umărului, o lovitură cu tubul de plastic ce îl avea asupra sa.
Instanţa a arătat că inculpatul a fost trimis în judecată însă pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicare art. 99 şi urm. C. pen. apreciindu-se că fapta de omor a fost săvârşită în „loc public”.
Referitor la această încadrare juridică, instanţa a considerat că se impune, aşa cum şi procurorul de şedinţă a solicitat, schimbarea încadrării juridice a faptei, conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. în infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., pentru următoarele considerente: acţiunile agresive ale inculpatului S.H.D. care au condus la decesul victimei au avut loc în locuinţă (o lovitură de cuţit) şi în curtea imobilului locuit de către inculpat (celelalte două), imobil în care se află patru apartamente, aşa cum se poate vedea şi în planşele foto de la dosar şi aşa cum a rezultat şi din depoziţiile martorilor şi ale inculpatului. Accesul în curtea comună se face prin intermediul unei porţi din lemn închisă, iar în partea opusă se află o altă locuinţă cea a martorei C.E. accesul spre grădină realizându-se printr-o altă uşă de acces încuiată. În această curte dau geamurile apartamentelor locuite de inculpat şi de cele două martore enunţate P.E. şi C.E.
Locul unde s-a fost comis omorul, a fost deci bucătăria apartamentului şi curtea imobilului, loc care, prin natură sau destinaţie nu este totdeauna accesibil publicului, în sensul art. 152 lit. a) C. pen.
S-a arătat că nu sunt întrunite nici condiţiile art. 152 lit. b) C. pen., întrucât nu au fost de faţă, două sau mai multe persoane, fiica victimei susţinând că nu a văzut sau auzit ceva legat de infracţiunea comisă de inculpat (în acest sens se va vedea practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ataşată la dosar) şi nici cerinţele art. 152 lit. c) C. pen., care se referă la situaţia când fapta a fost comisă într-un loc neaccesibil publicului, dar cu intenţia inculpatului ca fapta să fie auzită; ori instanţa a constatat că nici o astfel de ipoteză nu s-a dovedit în dosar; este evident că nici cazul prevăzut la lit. d) a art. 152 C. pen. nu este realizat, întrucât inculpatul nu a săvârşit fapta „într-o adunare sau reuniune”.
Din aceste motive, tribunalul a reţinut că încadrarea juridică a faptei de uciderea a victimei în loc public, din rechizitoriu, este greşită şi în consecinţă, în absenţa vreunei cauze de agravare a omorului, conform art. 152 lit. a)-d) C. pen. a reţinut că fapta inculpatului S.H.D., constituie infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. şi nu cea de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen.
Au fost respinse cererile de reţinere la încadrarea juridică a faptei a dispoziţiilor art. 73 lit. a) C. pen. (depăşirea limitelor legitimei apărări) şi nu a fost primită nici apărarea inculpatului privind reţinerea dispoziţiilor art. 44 C. pen., privind legitima apărare.
În ceea ce priveşte infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri, instanţa a reţinut că faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive şi anume cerinţa ca fapta să fi fost săvârşită „în public”.
Sub aspectul laturii civile instanţa, reţinând o culpă de 80% a inculpatului la săvârşirea infracţiunii, a diminuat corespunzător despăgubirile şi cheltuielile de judecată la care acesta a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente S.M.E.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, partea civilă G.N. şi inculpatul S.H.D.
Parchetul a susţinut că în mod greşit instanţa de judecată a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în condiţiile în care probele administrate nu justifică aplicarea acesteia.
Partea civilă G.N. a criticat hotărârea atât sub aspectul laturii penale, cât şi sub aspectul laturii civile, solicitând înlăturarea circumstanţei atenuante a provocării, prev.de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecinţa majorării pedepsei şi a acordării integrale a despăgubirilor solicitate.
Inculpatul S.H.D. a solicitat, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 44 C. pen. ca urmare a reţinerii legitimei apărări, iar în subsidiar a solicitat aplicarea unei pedepse cu executare la locul de muncă.
Instanţa de apel a apreciat că niciuna dintre critici nu este fondată.
S-a constatat că probele administrate nu confirmă apărarea inculpatului că fapta ar fi fost comisă în stare de legitimă apărare prevăzută de art. 44 C. pen.
La dosar nu există probe că pătrunderea victimei în locuinţa minorului a avut loc într-una din modalităţile reglementate de lege, respectiv prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea mijloace pentru ca starea de legitimă apărare să fie prezumată în favoarea inculpatului, conform art. 44 alin. (3) C. pen.
În cauză nu sunt întrunite nici celelalte condiţii prevăzute de art. 44 C. pen. cu privire la atacul victimei.
Cu toate acestea, trauma cauzată de o posibilă corecţie fizică, starea conflictuală existentă anterior între părţi, pătrunderea victimei în imobilul inculpatului, reprezintă elemente care justifică reţinerea stării de provocare în favoarea inculpatului, astfel că solicitările parchetului şi ale părţii civile, de înlăturare a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., majorare a pedepsei şi a cuantumului despăgubirilor au fost respinse ca neîntemeiate.
De asemenea, critica inculpatului privind individualizarea pedepsei s-a apreciat nefondată, raportat la gravitatea deosebită a infracţiunii, care justifică o pedeapsă privativă de libertate.
În consecinţă, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia penală nr. 32/A din 25 octombrie 2012, a respins ca nefondate, apelurile declarate de parchet, partea civilă şi inculpat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul S.H.D. şi partea civilă G.N.
Inculpatul a invocat, în principal, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 44 C. pen., motivând că fapta a fost săvârşită în stare de legitimă apărare. În subsidiar a susţinut cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reevaluarea individualizării pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare prin aplicarea dispoziţiilor art. 867 C. pen. privind executarea pedepsei la locul de muncă.
Partea civilă G.N. a reiterat criticile formulate în apel solicitând înlăturarea circumstanţei atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecinţa majorării pedepsei aplicate inculpatului şi a acordării integrale a despăgubirilor solicitate.
Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiat în parte recursul declarat de inculpat şi ca neîntemeiat recursul declarat de partea civilă.
Apărarea inculpatului că a comis fapta în stare de legitimă apărare (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.) a fost corect respinsă de ambele instanţe, nefiind probate şi îndeplinite condiţiile art. 44 alin. (2) sau ale art. 44 alin. (21) C. pen.
Pentru reţinerea dispoziţiilor arat. 44 alin. (2) C. pen. este necesar ca atacul să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, ori din probele dosarului instanţa a arătat că nu se poate conchide că atacul victimei, având asupra sa un tub de plastic (de 88 cm, de circa 250 gr şi o grosime de 0,3 cm) ar fi putut atenta la viaţa inculpatului, iar lipsa gravităţii pericolului, nu poate legitima nici intervenţia de o duritate extremă aşa cum a fost cea exercitată de inculpat asupra victimei; s-a reţinut că inculpatul a luat un cuţit şi a ripostat prin aplicare a trei lovituri de cuţit care au condus la decesul victimei, datorită zonelor anatomice vizate în mod deliberat. Ori, odată dezarmată victima de tubul de plastic, inculpatul nu s-a mai aflat în faţa unui pericol imediat care îi periclita viaţa, raportul de forţe schimbându-se, iar în situaţia nou creată, atacul nu mai prezenta pericol pentru inculpat.
Nu este întrunită nici cerinţa alin. (21) al art. 44 C. pen., întrucât inculpatul nu a lovit victima cu cuţitul pentru a respinge pătrunderea în locuinţa sa, acest moment fiind depăşit de mult, ori este prezumat a fi în legitimă apărare, doar cel care comite fapta pentru a „respinge o astfel de pătrundere” prin efracţie, violenţă, viclenie ori prin alte mijloace în locuinţa sa, ceea ce nu este cazul în speţă, loviturile cu cuţitul derulându-se după ce victima se afla în locuinţă şi după ce l-a tras pe inculpat în curte. Faptul că victima a căzut peste inculpat şi acesta, a tras cuţitul din corpul victimei şi a continuat să mai aplice încă alte două lovituri de cuţit (văzute şi de martora P.E. pe geamul locuinţei); a determinat instanţa să înlăture ca nesusţinută de probe şi nereală apărarea inculpatului în sensul că acesta ar fi fost în legitimă apărare; subsecvent căderii lor, inculpatul a continuat să aplice lovituri de cuţit acestuia, deşi victima era neînarmată în acel moment.
Înalta Curte apreciază însă, că în mod corect, s-a reţinut în cauză circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., sub acest aspect criticile recurentei părţi civile G.N. nefiind fondate (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.).
Teama cauzată de o posibilă corecţie fizică, starea conflictuală existentă anterior între părţi, împrejurarea că inculpatul a mai fost agresat anterior de victimă, care nu era de acord cu relaţia dintre fiica sa şi inculpat, pătrunderea victimei în imobilul inculpatului cu un tub de plastic în mână cu care i-a aplicat acestuia o lovitură, reprezintă elemente care justifică reţinerea stării de provocare în favoarea inculpatului, aspect constatat just de ambele instanţe.
Neimpunându-se înlăturarea aplicării art. 73 lit. b) C. pen., solicitările subsecvente ale părţii civile, de majorare corespunzătoare a pedepsei şi a despăgubirilor nu sunt întemeiate.
Înalta Curte apreciază, însă, ca fiind parţial întemeiată critica inculpatului cu privire la individualizarea pedepsei (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.).
În condiţiile în care inculpatul a comis fapta în stare de minoritate, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea comisă se reduc la jumătate, conform art. 109 C. pen., ceea ce înseamnă o pedeapsă de la 5 la 10 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen.
Inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă de 4 ani şi 11 luni închisoare, respectiv pedeapsa a fost coborâtă sub minim doar cu o lună, Înalta Curte apreciind că în cauză nu s-a acordat valenţa cuvenită reţinerii circumstanţei atenuante a provocării în favoarea acestuia.
Se impune o reducere a pedepsei aplicate pentru a eficientiza proporţional culpa minorului dar şi a victimei în săvârşirea faptei.
Faţă, însă de gravitatea faptei şi valoarea lezată, infracţiunea având drept urmare suprimarea vieţii victimei, Înalta Curte apreciază că solicitarea subsidiară a inculpatului, de executare a pedepsei la locul de muncă, conform art. 867 C. pen., nu poate fi primită.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpat şi va casa în parte ambele hotărâri.
Se va reduce pedeapsa aplicată inculpatului, de la 4 ani şi 11 luni închisoare la 4 ani închisoare, cuantum pe care instanţa îl apreciază corespunzător gravităţii faptei şi circumstanţelor în care s-a produs.
Se va face aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de partea civilă G.N. va fi respins ca nefondat.
Conform art. 38516, art. 381 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen., se va deduce prevenţia la zi pentru inculpat.
Cheltuielile judiciare ocazionate de recursul inculpatului vor rămâne în sarcina statului, potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu pentru acesta urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul S.H.D. împotriva deciziei penale nr. 32/A din 25 octombrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în parte decizia recurată şi sentinţa penală nr. 95 din 10 august 2012 a Tribunalului Sibiu, secţia penală şi, rejudecând:
Reduce de la 4 ani şi 11 luni închisoare la 4 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 73 lit. b) C. pen.
Face aplicarea art. 71 alin. (1) C. pen. şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă G.N. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 aprilie 2012, la 20 martie 2013.
Obligă recurenta parte civilă G.N. la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat S.H.D., în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 977/2013. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 98/2013. Penal → |
|---|
