ICCJ. Decizia nr. 98/2013. Penal

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 98/2013

Dosar nr. 18505/83/2012

Şedinţa publică din 15 ianuarie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 97 din 28 mai 2012, Tribunalul Satu Mare în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B.A.C., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, la pedeapsa de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi d) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi d) C. pen.

A constatat că în cauză nu s-a formulat constituire de parte civilă.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 cu aplicare art. 4 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 200 RON reprezentând onorariu apărător din oficiu în cursul urmăririi penale, pe seama avocat A.M., conform delegaţiei nr. 972/2011.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 55/P/2011 din 27 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.A.C. pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În sarcina inculpatului, prin actul de sesizare al instanţei, s-a reţinut în esenţă, următoarea situaţie de fapt:

La data de 21 ianuarie 2011, la Poliţia oraşului L. a fost înregistrat sub nr. 222454 din 21 ianuarie 2011 denunţul formulat de numitul C.I.F. potrivit căruia numita B.B., în vârstă de 8 ani, a fost violată de către tatăl său, inculpatul B.A.C.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat că inculpatul B.A.C. locuieşte împreună cu familia sa alcătuită din patru membri, respectiv inculpatul, soţia sa, B.M. şi doi copii minori, B.B., în vârstă de 8 ani şi B.D., în vârstă de 2 ani, într-o anexă a unei ferme amplasată pe raza satului D. din judeţul Satu Mare, constând într-o încăpere cu două paturi.

Într-unul din paturi dormea soţia inculpatului cu fiica cea mică iar în celălalt pat dormea inculpatul cu fiica cea mare, partea vătămată B.B.

La data de 21 decembrie 2010, seara, inculpatul s-a aşezat în pat, lângă partea vătămată, care dormea singură şi a început să acţioneze cu degetul asupra organului genital al acesteia, fără a o dezbrăca. În continuare, inculpatul a dat jos, până la nivelul genunchilor, pantalonii şi lenjeria intimă cu care era îmbrăcată partea vătămată şi a început să efectueze mai multe mişcări de frecare ale penisului de fundul (fesele) părţii vătămate, continuând acţiunea exercitată cu degetul asupra organului genital al acesteia. La un moment dat partea vătămată s-a trezit şi, speriată de ceea ce i se întâmplă a strigat după mama sa. Referitor la acest aspect, martora B.M. declară că în acea noapte fiind trezită de strigătul fiicei sale, B.B., a aprins lanterna îndreptând fascicolul de lumină spre aceasta, ocazie cu care a constatat că fiica sa era dezbrăcată având lenjeria intimă dată jos până la nivelul genunchilor, iar inculpatul B.A.C. îşi încheia fermoarul de la prohabul pantalonilor. Întrebându-l pe inculpat ce se întâmplă acesta nu i-a răspuns.

La fel a procedat inculpatul şi în cursul lunii ianuarie 2011. De data această partea vătămată trezindu-se şi constatând ceea ce i se întâmplă, fără a mai striga, s-a dus lângă mama sa care dormea.

Ulterior, partea vătămată i-a povestit mătuşii sale R.F. despre ceea ce i s-a întâmplat, care la rândul său i-a povestit partenerului de comuniune consensuală cele relatate de către partea vătămată, acesta din urmă sesizând organele de poliţie.

La data de 03 februarie 2011 în declaraţia olografă, inculpatul B.A.C. declară că nu a agresat-o sexual pe fiica sa B.B. şi şi-a manifestat acordul să fie testat cu tehnica poligraf. Astfel, la data de 18 iulie 2011, urmare a rezoluţiei motivate din data de 5 iunie 2011, inculpatul a fost supus testării cu tehnica poligraf cu aparatul poligraf L. LX 4000 care a stabilit că la întrebările R5 şi R8, respectiv: R5: în ultimul an ai dezbrăcat-o pe B.B. în timp ce dormeai cu ea în pat, pentru a o mângâia pe organele genitale? Răspuns: NU şi R8: Ai mângâiat-o sau ai atins-o cu penisul pe corp? Răspuns: NU, au fost evidenţiate reacţii psihofiziologice specifice comportamentului simulat.

Urmare a rezultatului testării cu tehnica poligraf, inculpatul a revenit asupra declaraţiei din data de 03 februarie 2011 şi a recunoscut că a agresat-o sexual pe fiica sa B.B.

La data de 14 iulie 2011, fiind audiat în calitate de învinuit, B.A.C., în prezenţa apărătorului din oficiu, a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa, motivând comiterea acestora de starea de ebrietate în care se afla la data comiterii acestora.

La data de 21 ianuarie 2011, partea vătămată a fost expertizată medico-legal, iar prin raportul constatator medico-legal s-a stabilit că, la data examinării minora este virgină şi în sfera anală nu s-au constatat leziuni traumatice.

Din raportul de evaluare psiho-socială, din data de 10 septembrie 2010, întocmit de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Judeţului Satu Mare a reieşit existenţa unor agresiuni de natură sexuală - gesturi şi atingeri de tip sexual, comportament sexual exhibiţionist faţă de copil. Abuzul sexual asupra părţii vătămate a constat în participarea la activităţi sexuale necorespunzătoare vârstei şi dezvoltării ei psihosexuale, pe care nu a fost în măsură să le înţeleagă, activităţi la care a fost constrânsă din partea agresorului.

Totodată, având în vedere vârsta fragedă a părţii vătămate, respectiv 8 ani, audierea acesteia s-a efectuat în faza actelor premergătoare în prezenţa unui reprezentant al D.G.A.S.P.C. Satu Mare, iar în faza de urmărire penală în prezenţa unui psiholog din cadrul I.P.J. Satu Mare.

S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului B.A.C. care, în două rânduri, în perioada decembrie 2010 - ianuarie 2011, în baza unor rezoluţii infracţionale unice, a întreţinut acte sexuale de orice natură (în accepţiunea Deciziei nr. 11/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite) cu fiica sa B.B., împotriva voinţei acesteia raportat la vârsta sa fragedă, de 8 ani şi la faptul că dormea, costând în dezbrăcarea acesteia de pantaloni, frecarea penisului de fundul ei concomitent cu acţionarea degetului asupra organului genital al părţii vătămate urmate de ejaculare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I-a C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că, prezent în faţa instanţei în şedinţa publică din 23 aprilie 2012, inculpatului B.A.C. i-au fost explicate de către instanţa de judecată prevederile art. 3201 C. proc. pen. şi consecinţele aplicării acestora, sens în care inculpatul în declaraţia pe care a dat-o a solicitat instanţei ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Referitor la faptele reţinute în sarcina inculpatului, acesta le-a recunoscut punându-le pe seama consumului exagerat de alcool la care a fost îndemnat de către soţia sa, după o perioadă de aproximativ 3 ani de zile în care inculpatul a declarat că nu a băut deloc.

Raportat la poziţia procesuală a inculpatului, instanţa de fond a acordat valoare probatorie probelor administrate în fază de urmărire penală şi anume declaraţia dată de către minora B.B., dată în prezenţa mamei sale şi a psihologului, declaraţia dată de către inculpat în cursul urmăririi penale, concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică prin care s-a dorit să se stabilească dacă la întrebările relevante inculpatul prezintă reacţii specifice comportamentului simulat, declaraţiile martorilor B.M.I., R.F., C.I.M. şi C.C.C.

Având în vedere toate aceste probe, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b1) şi alin. (3), teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., viol săvârşit asupra minorei B.B., infracţiune pentru care, reţinând prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. i-a fost aplicată inculpatului o pedeapsă de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a b) şi d) C. pen. pe o durată de 5 ani.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa de fond a plecat de la criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., complinite de concluziile referatului de evaluare întocmit de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, referat din care instanţa a reţinut că numărul factorilor de natură să accentueze dezvoltarea comportamentului infracţional au o pondere mult mai mare în sfera structurării personalităţii inculpatului decât factorii de natură să inhibe dezvoltarea acestui comportament.

Astfel, s-a reţinut ca factori de natură să accentueze comportamentul infracţional:

- venituri precare şi condiţii improprii de trai, familia sa se întreţinea din alocaţia copiilor şi alimente cumpărate pe datorie;

- existenţa antecedentelor penale, inculpatul a executat o pedeapsă privativă de libertate şi a fost cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere;

- consum ciclic de alcool şi reacţii imprevizibile pe fondul de provocare inculpatul are reacţii imprevizibile, agresive, din motive aparent banale şi în situaţiile în care se simte ameninţat;

- retard mintal nediagnosticat (analfabetism şi lipsa abilităţilor de bază pentru a socoti);

- sursele de informaţii contactate de către referenţii serviciului au afirmat că inculpatul suferă de afecţiuni ale intelectului, determinându-l pe acesta şi pe soţia lui să adopte un stil de viaţă dezorganizat (consum de alcool, neglijarea copiilor şi a mediului locativ, conflicte şi infidelitate);

- neconştientizarea gravităţii faptelor asupra victimei, acesta opinează că în cazul unui act sexual total cu fiica lui ar fi semnificat o pedeapsă mai gravă şi efecte mai grave asupra victimei, însă nu identifică daunele morale aduse fetiţei sale prin faptele comise;

- sistem de valori moral slab conturate, inculpatul apreciază că dezvirginarea fiice sale ar fi un act greu suportat de victimă, însă nu empatizează cu stările psihice ale minorei în urma atingerilor la care a supus-o;

- dezvoltarea unui mecanism pentru a putea continua acţiunea de abuz asupra minorei, odată ce aceasta debuta pe parcursul nopţii, inculpatul impunându-şi gândul că îşi atinge soţia în ciuda diferenţelor fiziologice dintre o fetiţă şi o femeie, pe care le conştientiza.

Raportat la perspectivele de reintegrare în societate astfel cum sunt ele conturate în referatul de evaluare, în sensul în care acestea sunt minime, instanţa de fond s-a orientat spre această limită de pedeapsă şi la modalitatea de executare a acesteia în regim privativ de libertate.

În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi d) C. pen., interzicerea drepturilor părinteşti apărând necesară în contextul săvârşirii unei infracţiuni de abuz sexual asupra propriei sale fiice.

Instanţa de fond a constatat că în cauză nu s-a formulat constituire de parte civilă.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Având în vedere faptul că asistenţa juridică a inculpatului a fost asigurată în condiţiile art. 171 C. proc. pen. tribunalul a dispus în baza art. 189 C. proc. pen. virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei reprezentând onorariu apărător din oficiu.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege, a declarat apel inculpatul B.A.C., solicitând reducerea pedepsei aplicate.

Prin Decizia penală nr. 104/A din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpatul B.A.C. împotriva Sentinţei penale nr. 97 din 28 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Satu Mare.

A fost desfiinţată hotărârea atacată.

Au fost reţinute în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. a) C. pen., a fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Suma de 200 RON onorariu pentru avocat din oficiu C.E. conform delegaţiei nr. 4078 din 10 august 2012 a Baroului Bihor s-a dispus să fie avansată din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Cu prilejul dezbaterii cauzei la instanţa de fond inculpatul a solicitat a-i fi aplicate prev. art. 3201 C. proc. pen., ceea ce a redus considerabil cercetarea judecătorească, contribuind pe această cale la soluţionarea cu celeritate a cauzei.

Având în vedere atitudinea sa procesuală de recunoaştere a învinuirii ce i se aduce precum şi conduita bună a acestuia înainte de săvârşirea infracţiunii, respectiv trecutul său nepedepsit, regretele pe care le-a manifestat după săvârşirea faptei a determinat instanţa de apel a aprecia că, solicitarea acestuia privind reducerea pedepsei aplicate este fondată.

Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. pentru a se reţine în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, respectiv, conduita bună a acestuia înainte de săvârşirea infracţiunii şi făcând aplicarea art. 76 lit. a) C. pen. cu consecinţa reducerii pedepsei aplicate acestuia de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Instanţa de prim control judiciar a considerat că măsura luată este în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 52 C. pen. privind pedeapsa şi scopul acesteia considerând că prin reducerea pedepsei aplicate se poate contribui la reeducarea acestuia şi fără a-i aplica o pedeapsă de 10 ani închisoare, iar modalitatea de executare a pedepsei aplicate este prin privare de libertate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de apel Oradea şi inculpatul B.A.C.

În recursul său, parchetul a criticat decizia atacată sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului. A solicitat în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea ca fiind legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond care i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 10 ani închisoare.

În susţinerea argumentelor sale, parchetul a arătat că în mod greşit au fost reţinute în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere că nu se poate aprecia că acesta a avut o conduită bună înainte de comiterea faptei, întrucât din fişa de cazier judiciar rezultă că acesta a mai suferit condamnări, fiind cunoscut cu antecedente penale, iar fapta comisă - infracţiunea de viol asupra fiicei sale în vârstă de 8 ani, faţă de care acesta ar fi trebuit să aibă o atitudine de maximă protecţie, prezintă un grad ridicat de pericol social.

S-a mai susţinut că, în ceea ce priveşte inculpatul şi infracţiunea săvârşită, există o cauză de agravare a răspunderii penale şi anume, infracţiunea continuată, inculpatul săvârşind două fapte care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni de viol, prima la data de 21 decembrie 2010, iar a doua într-o noapte din ianuarie 2011. Inculpatul a avut o atitudine procesuală oscilantă, nerecunoscând de la început faptele, la data de 18 iulie 2011 a fost supus testării cu tehnica poligraf, răspunzând mincinos-negativ la două întrebări relevante, iar din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare rezultă că inculpatul nu a conştientizat gravitatea faptelor sale asupra victimei şi anume, nu identifică daunele morale aduse fiicei sale prin faptele comise.

În recursul său, inculpatul a solicitat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea sa pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b1) şi alin. (3), teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât din materialul probator administrat în cauză rezultă că fapta nu există.

Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în raport de motivul invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă, că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în raport cu un amplu şi judicios material probator administrat în faza de urmărire penală, în mod corect reţinând instanţa de fond şi instanţa de apel că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul infracţiunii reţinute în sarcina sa, iar pedeapsa aplicată de instanţa de fond a fost just proporţionalizată, conform criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că la data de 24 aprilie 2012, după ce instanţa de fond i-a adus la cunoştinţă învinuirile ce i-au fost aduse prin rechizitoriu şi i-au fost explicate atât de către apărătorul său ales, cât şi de preşedintele completului de judecată care sunt prevederile art. 3201 C. proc. pen., precum şi consecinţele aplicării acestui articol, inculpatul a declarat că recunoaşte faptele reţinute în sarcina sa, solicită ca hotărârea să fie pronunţată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi înţelege să se prevaleze de aceste dispoziţii legale şi să-i fie redusă pedeapsa cu o treime.

Astfel, se constată că vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b1) şi alin. (3), teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost în mod just reţinută, din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală şi anume, declaraţia minorei B.B., dată în prezenţa mamei sale şi a psihologului, declaraţia dată de către inculpat în cursul urmăririi penale, concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit ca urmare a testării acestuia în conformitate cu procedura specifică examinării cu tehnica poligraf, prin care s-a dorit să se stabilească dacă la întrebările relevante inculpatul prezintă reacţii specifice comportamentului simulat, declaraţiile martorilor B.M.I., R.F., C.I.M. şi C.C.C., din care rezultă că, inculpatul, în două rânduri, în perioada decembrie 2010 - ianuarie 2011, în baza unor rezoluţii unice, a întreţinut acte sexuale de orice natură, cu fiica sa B.B., împotriva voinţei acesteia raportat la vârsta sa fragedă, de 8 ani şi la faptul că aceasta dormea.

Se constată că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., reţinând în favoarea inculpatului această circumstanţa atenuantă judiciară.

Înalta Curte reţine că, circumstanţele atenuante sunt acele stări, situaţii sau împrejurări ce se află în strânsă legătură cu fapta comisă şi care relevă fie gravitatea concretă redusă a faptei, fie periculozitatea socială scăzută a infractorului.

Circumstanţele atenuante judiciare sunt prevăzute doar cu titlu de exemplu de dispoziţiile art. 74 C. pen. şi anume: a) conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea faptei; b) stăruinţa inculpatului de a înlătura rezultatul infracţiunii sau de a repara prejudiciul produs prin săvârşirea faptei; c) atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei, constând în prezentarea acestuia în faţa autorităţii, în comportarea sinceră pe parcursul procesului, în înlesnirea descoperirii sau arestării participanţilor.

Recunoaşterea unor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special se învederează a satisface, în concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Înalta Curte constată că în cauză nu se regăsesc împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen. care să justifice legal reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului şi, pe cale de consecinţă, reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Astfel, în mod greşit instanţa de apel a reţinut conduita bună a inculpatului, ca împrejurare, ignorând faptul că acesta, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a comis două fapte care prezintă fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni de viol, prima la data de 21 decembrie 2010, iar a doua într-o noapte din ianuarie 2011, existând o cauză de agravare a răspunderii penale şi anume, infracţiunea continuată.

Pe de altă parte, instanţa de apel nu a acordat relevanţă nici împrejurării că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, astfel că nu se poate aprecia că acesta a avut o comportare bună înainte de comiterea faptei. În acest sens se reţine că, din datele înscrise în fişa de cazier judiciar rezultă că acesta a mai fost anterior condamnat Sentinţa penală nr. 2233/1998 a Judecătoriei Satu Mare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată la pedeapsa de 2 ani închisoare, iar prin Sentinţa penală nr. 399/2004 a Judecătoriei Satu Mare a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, comiterea infracţiunilor de furt calificat în formă continuată şi violare de domiciliu.

Aşa fiind, în mod justificat instanţa de fond nu a reţinut circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, deoarece poziţia sa procesuală sinceră, în sensul că acesta a recunoscut faptele astfel cum sunt descrise în rechizitoriu, constituie o împrejurare care a fost valorificată în procesul reţinerii şi aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., consecinţa juridică fiind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

În operaţiunea de individualizare a pedepsei, instanţa de fond, a dat eficienţă tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, dispoziţiilor părţii generale, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator [infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b1) şi alin. (3), teza I C. pen. cuprinde pedepse cu închisoarea de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi], redusă cu o treime prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, valoarea socială ocrotită de lege prin incriminarea acestui gen de infracţiuni şi anume, relaţiile sociale referitoare la apărarea vieţii sexuale, integrităţii corporale, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei, consecinţele faptei asupra dezvoltării fizice şi psihice a părţii vătămate.

Astfel, din raportul de examinare psihologică a victimei B.B., rezultă că în urma discuţiilor purtate cu minora de un psiholog din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Judeţului Satu Mare, la capitolul "recomandări", specialiştii au concluzionat că abuzul sexual are un efect devastator asupra autoaprecierii minorei, din această cauză copilul trebuie încurajat în dezvoltarea personală armonioasă.

De asemenea, în mod întemeiat, instanţa de fond a valorificat în procesul de cuantificare a pedepsei aplicată inculpatului datele ce caracterizează persoana acestuia, relevate în cuprinsul referatului de evaluare întocmit de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, din care a reţinut că numărul factorilor de natură să accentueze dezvoltarea comportamentului infracţional al inculpatului au o pondere mult mai mare în sfera structurării personalităţii sale decât factorii de natură să inhibe dezvoltarea acestui comportament, perspectivele de reintegrare în societate a acestuia, fiind minime. De asemenea, în acelaşi referat s-a mai menţionat că inculpatul are venituri precare şi condiţii improprii de trai, familia sa se întreţinea din alocaţia copiilor şi alimente cumpărate pe datorie, este cunoscut cu antecedente penale, acesta a executat o pedeapsă privativă de libertate şi a fost cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, este consumator de alcool şi are reacţii imprevizibile agresive pe fondul de provocare, dar şi din motive aparent banale şi în situaţiile în care se simte ameninţat şi nu a conştientizat gravitatea faptei săvârşite asupra victimei, nu identifică daunele morale aduse minorei prin faptele comise.

Totodată, în mod corect, instanţa de fond a ţinut seama şi de periculozitatea deosebită a inculpatului care rezultă din împrejurarea că partea vătămată minoră, era fiica sa, faţă de care ar fi trebuit să aibă o atitudine de maximă protecţie, să se ocupe de îngrijirea şi educaţia ei, actele de agresiune sexuală situându-se însă la polul opus.

Aşadar, faţă de natura, gravitatea, modalitatea de săvârşire a faptei dar şi rezultatul produs, se apreciază că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului de instanţa de fond poate asigura reeducarea inculpatului şi realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen., aceasta fiind proporţională cu gravitatea faptei comise şi cu periculozitatea socială a inculpatului.

Aşadar, se constată ca fiind fondată critica formulată în recursul parchetului, privind greşita individualizare a pedepsei aplicată de instanţa de apel, urmând ca aceasta să fie admisă.

Examinând recursul declarat de inculpat în raport de motivul invocat, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce priveşte cererea recurentului inculpat B.A.C. prin care solicită ca instanţa de recurs să ia act că acesta doreşte să revină asupra declaraţiei de recunoaştere a faptei reţinută în sarcina sa, dată la instanţa de fond, întrucât manifestarea sa de voinţă în acest sens a fost formală, se constată că nu poate fi primită.

Înalta Curte reţine că, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. reglementează procedura simplificată a judecării cauzei în cazul recunoaşterii vinovăţiei, în sensul că până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Alin. (2) al aceluiaşi articol stipulează că judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că după ce prima instanţă admite, prin încheiere, cererea inculpatului de judecare potrivit procedurii prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., acesta nu mai poate renunţa la această opţiune, cu atât mai mult în instanţa de apel şi nu mai poate cere judecarea sa sau rejudecarea potrivit procedurii de drept comun.

Singura situaţie în care instanţa poate să continue judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun este cea prevăzută de dispoziţiile art. 3201 alin. (8) C. proc. pen. şi anume, atunci când instanţa respinge cererea inculpatului de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate.

Din modul în care este reglementată această procedură de judecată simplificată nu rezultă posibilitatea de revenire asupra manifestării de voinţă, aşa încât după momentul admiterii acesteia nu se mai poate renunţa la opţiunea exprimată iniţial.

Atunci când legiuitorul a dorit să prevadă o asemenea opţiune, a menţionat-o în mod expres, însă în această situaţie, dispoziţiile legale ce reglementează procedura soluţionării cauzei în cazul recunoaşterii vinovăţiei nu lasă loc unei posibile reveniri asupra opţiunii iniţiale, împrejurare în raport de care apreciază că cererea formulată de inculpatul B.A.C. nu poate fi primită.

Totodată, în cazul judecării cauzei în procedura reglementată în art. 3201 C. proc. pen. este exclusă pronunţarea unei soluţii de achitare faţă de inculpatul care, până la începerea cercetării judecătoreşti, declară personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Această concluzie rezultă, fără echivoc, din prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. care statuează imperativ că "instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii."

Înalta Curte constată că prima instanţă a interpretat şi aplicat în mod corect dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. în raport de manifestarea de voinţă a inculpatului B.A.C., care la termenul din 23 aprilie 2012, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, după ce instanţa i-a adus la cunoştinţă conţinutul acestor dispoziţii şi consecinţele aplicării lor, în prezenta apărătorului său ales, avocat A.A., a declarat că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare şi au solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi de actele şi lucrările dosarului.

Revenirea inculpatului în calea de atac a recursului asupra declaraţiei sale prin care a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată, nu poate conduce la neaplicarea dispoziţiilor legale care reglementează judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate şi reluarea judecăţii potrivit procedurii de drept comun.

Apreciind că în cauză nu este admisibilă revenirea asupra manifestării de voinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în calea de atac a recursului nu este posibilă stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea care rezultă din probele administrate în faza de urmărire penală, aşa încât nu va analiza, cauza în raport de cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., efectul devolutiv al recursului fiind limitat de aplicarea în cauză a procedurii simplificate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea este fondat şi în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. urmează ca acesta să fie admis.

Va casa decizia atacată şi va menţine Sentinţa penală nr. 97 din 28 mai 2012 a Tribunalului Satu Mare.

Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul B.A.C. împotriva aceleiaşi decizii este nefondat şi în temeiul 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. ar, îl va respinge ca atare.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul intimat inculpat va fi obligat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 104/A din 27 septembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează decizia atacată şi menţine Sentinţa penală nr. 97 din 28 mai 2012 a Tribunalului Satu Mare.

Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.A.C. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2013.

← ICCJ. Decizia nr. 979/2013. Penal  ICCJ. Decizia nr. 980/2013. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 98/2013. Penal