ICCJ. Decizia nr. 942/2013. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 132/ F din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 2781alin. (8) lit. a) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul U.I.N. împotriva ordonanței nr. 660/P/2011 din 1 iunie 2012, adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, care a fost menținută,
în baza art. 192 din C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 150 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rezoluția nr. 553/II/2/2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petiționarul U.I.N. împotriva ordonanței nr. 550/P/2011 din 1 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.
S-a reținut că, prin ordonanța nr. 660/P/2011 din 1 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) din C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) din același Cod, neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc F.E., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 din C. pen., apreciindu-se că faptele imputate acestuia nu întrunesc, elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul căreia a fost cercetat.
împotriva soluției adoptate de procuror a formulat plângere petiționarul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că nu s-a dat o interpretare corectă probelor dosarului și, astfel, nu s-au reținut împrejurările de fapt corespunzătoare realității.
Curtea de apel a constatat că plângerea este neîntemeiată. S-a reținut că petiționarul U.I.N. a solicitat parchetului ca intimații G.M., C.I. și B.G. să fie cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 254 din C. pen. și art. 257 din C. pen., iar intimatul F.E., executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 din C. pen.
S-a constatat că, în esență, petiționarul a invocat faptul că intimatul F.E. nu și-a executat în mod corespunzător atribuțiunile specifice calității de executor judecătoresc deoarece, în mod abuziv, nu l-a somat sau citat la data de 14 februarie 2008, când a încercat să pună în executare sentința civilă nr. 4819 pronunțată de Judecătoria Pitești la data de 25 septembrie 2007.
Din probele administrate în faza cercetărilor prealabile și din ansamblul actelor dosarului a rezultat că, la data de 14 februarie 2008, executorul judecătoresc F.E., într-un proces-verbal, cu din 2008, a consemnat faptul că s-a deplasat în comuna Mărăcineni în vederea punerii în executare a sentinței civile cu numărul de mai sus, cu privire la terenul atribuit numitei G.M. Din conținutul acestui document a rezultat că procedura de executare silită nu s-a finalizat întrucât U.I.N., U.E. și U.C. nu au permis executorului judecătoresc să procedeze la punerea în posesie.
Petiționarul U.I.N. a formulat contestație la executare, acțiune admisă prin sentința civilă nr. 5500/2008 a Judecătoriei Pitești, iar Tribunalul Argeș, prin decizia nr. 65/2009, a admis apelul intimatei G.M., a desființat sentința cu numărul de mai sus și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. Procedând la rejudecare, Judecătoria Pitești, prin sentința civilă din data de 30 mai 2012, a respins contestația formulată de U.I.N.
S-a reținut și aspectul că petiționarul U.I.N. nu a fost parte în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Pitești, în care s-a pronunțat hotărârea de partaj cu numărul de mai sus și, în consecință, acesta nu avea calitatea de parte în dosarul de executare al B.I.E.J. - F.E., astfel că intimatul nu avea obliga judiciară de a-l cita.
S-a constatat, de asemenea, că nemulțumirile petiționarului vizează în mod deosebit modul în care s-a soluționat cauza prin sentințele mai sus amintite, reținându-se că în procedura penală prevăzută de art. 2781din C. proc. pen., parchetele și instanțele nu pot stabili dreptul de proprietate asupra terenului aflat în titlu, ci doar să verifice dacă intimații au săvârșit infracțiunile pentru care se solicită cercetarea lor în condițiile prevăzute de legea penală.
Prin urmare, s-a apreciat că în mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a stabilit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 din C. pen. în ceea ce-l privește pe intimatul F.E.
în acest sens, s-a reținut că infracțiunea de abuz în serviciu presupune rezoluția infracțională a inculpatului de a săvârși sau nu cu rea credință atribuțiile de serviciu, ori potrivit actelor existente la dosar, intimatul F.E., în calitate de executor judecătoresc, și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile specifice calității sale în cadrul punerii în executare a unui titlu executoriu.
în consecință, s-a constatat că ordonanța atacată este legală și temeinică, aceasta fiind menținută.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul U.I.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul din data de 18 martie 2013, înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar împotriva sentinței penale nr. 132/F din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Examinând cauza, înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul U.I.N. este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
în conformitate cu prevederile art. 2781pct. 10 din C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentința penală nr. 132/F din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în calitate de instanță de fond, a rămas definitivă potrivit art. 2781 pct. 10 din C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recurs solicitat de petiționar.
Această sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.
Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.
Pentru considerentele anterior arătate, recursul în cauză s-a respins, ca inadmisibil, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., cu consecința obligării recurentului petiționar, potrivit art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare statului, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 941/2013. Penal | ICCJ. Decizia nr. 932/2013. Penal → |
|---|
