ICCJ. Decizia nr. 974/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2013

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 974/2013

Dosar nr. 74910/3/2011

Şedinţa publică din 20 martie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 295/ F din 11 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnată inculpata S.M. (fostă T.) la pedeapsa de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., constând în dreptul de a exercita funcţia de administrator, asociat, reprezentant, al vreunei societăţi comerciale, pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante de 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 824 din 9 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 29 noiembrie 2011, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 luni în pedepsele componente, de 9 luni, o lună şi o lună închisoare, şi a contopite în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) aceste pedepse cu prezenta, inculpata urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., constând în dreptul de a exercita funcţia de administrator, asociat, reprezentant, al vreunei societăţi comerciale, pe o perioadă de 10 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen,. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatei.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia din data de 27 august 2009 (reţinere de 24 de ore) şi de la 10 noiembrie 2011 lăzi.

A fost obligată inculpata la plata sumei de 21.000 euro echivalent în lei la data plăţii către partea civilă S.A.

A fost obligată inculpata la plata sumei de 27.080 lei către partea civilă M.M.

A fost obligată inculpata la 347.860 lei către partea civilă P.P.

Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de partea civilă P.T.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpată suma de 285.000 lei.

S-a menţinut sechestrul asigurător aplicat asupra bunurilor inculpatei prin ordonanţa din data de 6 octombrie 2011.

A fost obligată inculpata la 3.000 lei cheltuieli judiciare stat.

S-a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 4341/P/2011 din 29 noiembrie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei S.M. (fostă T.), pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În fapt s-a reţinut că, în perioada martie - august 2011, inculpata S.M. (fostă T.) a indus în eroare părţile vătămate P.T., P.P., M.M. şi S.M.A., promiţându-le că le ajută să achiziţioneze locuinţe prin procedura licitaţiei, primind de la acestea suma totală de 645.419 lei, fără însă a depune vreo diligentă în acest sens.

În ceea ce priveşte pe partea vătămată P.T., s-a reţinut în actul de sesizare că în cursul lunii martie 2011 martora B.G., care administrează o firmă ce are ca obiect de activitate tot afaceri imobiliare şi care o cunoştea pe partea vătămată, i-a propus acesteia să achiziţioneze un imobil prin procedura licitaţiei, făcându-i în acest scop cunoştinţă cu inculpata S.M. (fostă T.) care i-a adus la cunoştinţă că are o firmă de consultanţă şi se poate ocupa de achiziţionarea unor imobile scoase la licitaţie de către diferite bănci şi executori judecătoreşti, la preţuri foarte avantajoase, întrucât îi cunoaşte pe aceştia şi le plăteşte şi lor comision.

Fiind de acord, partea vătămată a încheiat în nume propriu contractul de consultanţă nr. 149 din 28 martie 2011, în baza căruia SC S.C.S. S.R.L, reprezentată de către S.M. (fostă T.), se obligă să efectueze toate demersurile pentru achiziţionarea imobilului situat în Bucureşti, str. Gârlei. Conform contractului, partea vătămată P.T. avea obligaţia să plătească consultantului cauţiunea de participare la licitaţie, iar dacă îşi adjudeca imobilul urma să îi plătească inculpatei un comision de succes.

Imediat după semnarea contractului de consultanţă, inculpata a insistat ca partea vătămată să plătească urgent cauţiunea de participare la licitaţie, spunând că este iminentă desfăşurarea acesteia, partea vătămată virând în contul SC S.C.S. SRL suma de 275.513 lei, echivalentul a 54.000 de euro şi a TVA- ului aferent, reprezentând 10 % din valoarea imobilului ce urma a fi achiziţionat prin procedura licitaţiei. Ulterior, deşi licitaţia nu a mai avut loc şi partea vătămată i-a cerut inculpatei restituirea cauţiunii, inculpata s-a folosit de diverse pretexte pentru a amâna restituirea sumei de bani, emiţând inclusiv un ordin la plată ce nu a putu fi onorat ca urmare a lipsei de disponibil în cont.

2. S-a reţinut în fapt în continuare că, prin aceeaşi modalitate ca şi cea prezentată mai sus, şi cu privire tot la acelaşi imobil/ inculpata S.M. (fostă T.) a înşelat-o şi pe partea vătămată P.P., cele două cunoscându-se tot prin intermediul martorei B.G. Dintre ofertele prezentate partea vătămată P.P. s-a arătat interesată de imobilul situat în Bucureşti, str. Gârlei, cu privire la acest imobil inculpata aducând la cunoştinţă părţii vătămate că urma a fi scos la vânzare silită în urma unei licitaţii organizate de lichidatorul judiciar R. SPRL, în cadrul unei proceduri de lichidare judiciară, pentru a fi acoperită creanţa reprezentând un credit acordat de A.B., sucursala Otopeni, în valoare de 182.000 de euro.

Pentru a face oferta atractivă, deşi i-a adus la cunoştinţă părţii vătămate că valoarea imobilului respectiv este mult mai mare, inculpata a asigurat-o că urma să achiziţioneze bunul la preţul de 182.000 de euro, sumă necesară acoperirii creanţei.

Fiind de acord cu propunerea, la data de 16 mai 2011, între partea vătămată P.P. şi SC S.C.S. SRL, reprezentată de către administrator S.M. (fostă T.), a fost încheiat contractul de consultanţă nr. 152/2011, având ca obiect achiziţionarea prin procedura licitaţiei a imobilului menţionat mai sus. În aceeaşi zi inculpata a întocmit o solicitare de achiziţie adresată R. SPRL, practic o ofertă de preţ, pentru licitaţia imobilului din str. Gârlei, pentru suma de 185.000 de euro, având însă preţul de pornire de 540.000 de euro plus TVA. Inculpata a insistat ca imediat partea vătămată să vireze în conturile SC S.C.S. SRL, suma de 54.000 de euro şi TVA-ul aferent, reprezentând cauţiunea pentru participarea la licitaţia a cărei organizare era iminentă. Partea vătămată P.P. s-a conformat. La aproximativ o lună de la momentul efectuării plăţii, neavând nici o veste cu privire la reprezentantul licitaţiei, partea vătămată P.P. s-a deplasat la sediul R. SPRL unde a aflat că în perioada respectivă nu s-a organizat nici o licitaţie cu privire la imobilul situat în strada Gârlei, nu s-a primit nici o ofertă făcută de ea şi nici nu a fost depusă în conturile lichidatorului judiciar suma de bani reprezentând cauţiunea pentru participarea la licitaţie.

În acest moment partea vătămată a realizat că a fost înşelată, depunând diligente în vederea recuperării sumei de bani virată în contul SC S.C.S. SRL în momentul în care s-a întâlnit cu inculpata, aceasta i-a promis că îi va returna banii neputând justifica faptul că situaţia reală era alta decât cea pe care i-o prezentase ea părţii vătămate.

În mai multe rânduri inculpata i-a confirmat părţii vătămate că a efectuat plata însă aceasta nu a primit înapoi nici un ban.

Tot pentru a o amâna inculpata a emis un bilet la ordin privind plata către partea vătămată P.P. a sumei de 275.206 lei, însă acesta nu a putut fi operat de bancă întrucât prima a trecut pe instrumentul de plată suma în litere diferită de cea în cifre.

3. În actul de sesizare se reţine că inculpata a indus în eroare, într-o modalitate similară, pe partea vătămată M.M.

S-a reţinut că la data de 15 iunie 2011, a fost încheiat între partea vătămată M.M. şi SC S.C.S. SRL, reprezentată de administrator S.M. (fostă T.), contractul de consultantă nr. 120. având ca obiect achiziţionarea unui imobil prin procedura licitaţiei. In calitate de beneficiar, partea vătămată avea obligaţia de a achita suma de 1.040 de euro reprezentând garanţie de participare la licitaţie, precum şi un comision în valoare de 2.000 de euro, în cazul adjudecării imobilului. In vederea executării contractului partea vătămată a încheiat o procură, autentificată la B.N.P. N.O.R., prin care o împuternicea pe inculpată să cumpere în condiţiile cele mai avantajoase, în numele său şi pentru el, orice imobil, teren sau apartament pe raza municipiului Bucureşti.

În aceeaşi zi partea vătămată M.M. a virat în conturile SC S.C.S. SRL suma de 37.080 lei reprezentând garanţie de participare la licitaţie.

Inculpata i-a promis părţii vătămate că îi va achiziţiona un apartament situat pe Şoseaua Iancului din Bucureşti.

După o perioadă de timp inculpata i-a comunicat părţii vătămate faptul că a participat la licitaţie şi i-a achiziţionat imobilul dorit., însă în momentul în care i-a solicitat să-i înmâneze actele de participare şi câştigare a licitaţiei, aceasta a retractat, afirmând că nu a întreprins nici un demers şi că în fapt nu există imobilul promis. Din suma plătită inculpata i-a restituit părţii vătămate 10.000 de lei.

4. În legătură cu cea de-a patra parte vătămată, S.M.A., se reţine că acesta este socrul inculpatei S.M. (fostă T.).

În fapt, se reţine în actul de sesizare că în luna iulie 2011 partea vătămată şi soţia sa s-au hotărât să-şi achiziţioneze un apartament cu trei camere. Cunoscând că viitoarea sa noră, M., administrează o firmă de consultanţă şi se ocupă cu intermedieri de afaceri imobiliare, mai precis de achiziţionări de imobile prin metoda licitaţiei, i-a solicitat acesteia ajutorul.

În acest sens, între partea vătămată şi SC S.C.S. SRL, reprezentată de inculpată, a fost încheiat contractul de 1 consultanţă nr. 180 din 26 iulie 2011, având ca obiect achiziţionarea unui imobil prin procedura licitaţiei. Inculpata a precizat că pentru participarea la licitaţie beneficiarul trebuia să achite o garanţie de 28.810 lei, urmând ca în cazul adjudecării imobilului ea să încaseze un comision în cuantum de 2.000 de euro.

În aceeaşi zi, părţile s-au deplasat la B.N.P. N.O.R. unde a fost încheiată o procură autentificată sub nr. 1301 din 26 iulie 2011, prin care inculpata era împuternicită să achiziţioneze, în numele şi pentru partea vătămată S.M.A., orice imobil, teren sau apartament, pe raza municipiului Bucureşti. Tot în ziua respectivă a fost virată în contul SC S.C.S. SRL şi suma de 28.810 lei, reprezentând garanţia pentru participarea la licitaţie.

După o perioadă de timp inculpata i-a adus la cunoştinţă viitorului său socru că a găsit pentru achiziţionare un apartament cu trei camere situat în Bucureşti, str. Vidin. Pentru a fi şi mai convingătoare s-a deplasat la adresa menţionată şi i-a arătat părţii vătămate un bloc, afirmând că apartamentul pe care vrea să-l achiziţioneze pentru el se află în imobilul respectiv, la etajul 1. Nu au vizionat apartamentul, motivând că acesta era încă ocupat. Cu privire la preţ, inculpata a afirmat că apartamentul era evaluat la valoarea de 65.000 de euro, însă putea fi achiziţionat la licitaţie pentru suma de 45.000 de euro.

La data de 09 august 2011, partea vătămată i-a mai achitat inculpatei suma de 28.810 lei, reprezentând o parte din preţul apartamentului, deşi imobilul nu fusese încă achiziţionat.

Ulterior achitării sumelor de bani, în repetate rânduri, partea vătămată a întrebat-o pe inculpată ce se mai întâmplă cu organizarea licitaţiei, însă aceasta nu a dat niciodată un răspuns concis, în final refuzând să mai răspundă la telefon.

Situaţia de fapt expusă în actul de sesizare a fost reţinută pe baza următoarele mijloace de probă: plângerile şi declaraţiile date de către părţile vătămate, înscrisurile întocmite cu ocazia desfăşurării relaţiilor dintre părţile vătămate şi inculpată, contracte de consultanţă, solicitări de achiziţii, procuri autentificate, bilete la ordin, facturi; raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 215.195 din 16 noiembrie 2011 întocmit de către specialişti din cadrul D.G.P.M. Bucureşti - Serviciul Criminalistic; actele constitutive ale SC S.C.S. SRL şi datele privind tranzacţiile bancare efectuate pe contul acesteia deschis la B.T., sucursala Pantilimon; publicaţii de vânzare întocmite de către R. SPRL cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. Gârlei; declaraţiile martorilor M.I. şi S.A.C., reprezentanţi ai R. SPRL; înscrisuri privind corespondenţa purtată între partea vătămată P.P., martora B.G. şi inculpata S.M. (fostă T.). Ulterior încheierii contractului de consultantă; declaraţiile învinuitei B.G. în care aceasta menţionează că le cunoaşte atât pe partea vătămată P.P. şi P.T. cât şi pe inculpata S.M. (fostă T.).

În cursul cercetării judecătoreşti, a fost audiată inculpata. S-a procedat la audierea părţilor vătămate şi a martorilor M.I., S.A.C., B.G., şi V.. A fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cele două faze procesuale, Tribunalul a reţinut în fapt următoarele:

1. În cursul lunii martie 2011 inculpata S.M. a cunoscut pe partea vătămată P.T., prin intermediul martorei B.G., atât partea vătămată cât şi martora lucrând în domeniul imobiliar în calitate de consultanţi imobiliari.

Inculpata S.M. deţinea din cursul anului 2010 societatea S.C.S. SRL, având ca obiect de activitate oferirea de servicii de consultantă în vederea participării la proceduri de licitaţii sau achiziţionare directă a imobilelor supuse executării silite în realizarea creditelor bancare imobiliare.

Între inculpată şi partea civilă P.T. s-a dezvoltat o relaţie de prietenie şi strânsă colaborare, partea vătămată consiliind pe inculpată în activitatea acesteia de consultanţă imobiliară, în privinţa unor estimări rezonabile a potenţialelor sume oferite în cadrul unor oferte de cumpărare în cadrul diverselor proceduri de executare silită imobiliară.

În privinţa imobilului din str. Gârlei, Tribunalul reţine din relatările părţii vătămate P.T. că acesta cunoştea situaţia juridică a acestui imobil (anume faptul că urmează a face obiectul unei proceduri de licitaţie publică în vederea executării silite a unui credit ipotecar, şi a consiliat anterior o altă persoană, pe care o indică ca fiind numitul E.M., să nu achiziţioneze acest imobil întrucât preţul solicitat de bancă este prea ridicat.

Ulterior, conform declaraţiilor părţii civile, acesta are mai multe discuţii cu inculpata în legătură cu acest imobil, partea civilă opinând şi comunicând inculpatei că preţul de 185.000 euro ar fi unul rezonabil pentru achiziţionarea acestui imobil, având în vedere situaţia juridică problematică a construcţiei şi întârzierile posibile în luarea în posesie a acestui imobil, ca urmare a procedurilor de evacuare a chiriaşilor.

Conform declaraţiilor părţii vătămate, pe care Tribunalul le a reţinut ca veridice, inculpata s-a oferit să obţină, folosindu-se de relaţii avute în rândul angajaţilor R., imobilul în cauză, cu exact suma de 185.000 euro. Metodele ce urmau a fi folosite de lichidatorii cunoscuţi de inculpată la cererea acesteia (şi despre care partea civilă P.T. precizează că ar fi folosite uzual în cadrul procedurilor de executare silită în scopul cumpărării unor imobile la un preţ mai mic decât cel stabilit de bancă) ar fi constat în blocarea accesului altor persoane la licitaţie, pentru ca partea civilă să fie singurul licitator, putând astfel ca la al doilea termen de licitaţie să cumpere imobilul ca singur ofertant, la acest moment adjudecarea nemaifiind condiţionată de formularea unei oferte de preţ peste cel minim impus de bancă. Pe de altă parte, suma de 185.000 euro ar fi satisfăcut creanţa băncii existând astfel şi interesul creditorului să vândă imobilul la preţul respectiv.

Tribunalul a mai reţinut că acest preţ a fost discutat de partea civilă şi inculpată în condiţiile în care imobilul din strada Gârlei era evaluat la 720.000 euro iar pragul minim de licitaţie stabilit de bancă era de 540.000 euro.

Cei doi au încheiat contractul de consultanţă nr. 149 din 28 martie 2011 (partea vătămată indică ca dată a semnării acestui contract pe cea de 11 aprilie 2011, împrejurare credibilă, existând posibilitatea antedatării contractului, fără ca acest fapt prin el însuşi să producă consecinţe juridice) cauţiunea în valoare de 275.513 lei (echivalentul a 54.000 euro - 10 la sută din preţul minim de licitaţie, plus TVA-ul aferent), fiind virată de partea civilă P.T. imediat în contul SC S.N.S., graba depunerii acestei sume fiind determinată de faptul că inculpata i-a comunicat acestei părţi că licitaţia se va ţine în zilele imediat următoare. Depunerea cauţiunii, conform şi declaraţiilor martorilor M.I. şi S.A.C., angajaţi ai SC R. SRL, era o condiţie obligatorie pentru participarea la licitaţie. Inculpatul a emis ordin de plată pentru suma de 275.513,62 lei la data de 11 aprilie 2011.

Tribunalul a reţinut că în cuprinsul contractului de consultanţă nr. 149 din 28 martie 2011 este inserată în mod expres o clauză de confidenţialitate. Chiar dacă această clauză putea fi ignorată de partea civilă (care aşa cum a declarat în cursul cercetării judecătoreşti a considerat obligaţia de confidenţialitate mai degrabă ca decurgând din relaţiile strânse de colaborare cu inculpata decât din contract), inculpata nu putea invoca ignoranţa cu privire la cuprinsul contractului, pe care l-a redactat personal, şi, aşa cum Tribunalul va constata mai jos, a încălcat în mod evident această obligaţie de confidenţialitate prin prezentarea unor date legate de acest contract către partea civilă P.P.

Ulterior virării acestei sume către inculpată, întrucât nici după trecerea unei perioade de o lună de zile licitaţia în cauză nu s-a ţinut, partea civilă P.T. i-a cerut inculpatei să îi restituie suma de bani, fără a face şi demersurile formale datorită relaţiilor de prietenie în care încă se afla cu aceasta. Inculpata a folosit diverse pretexte pentru a amâna restituirea banilor, invocând cheltuielile necesitate de organizarea viitoarei sale nunţi, ce urma să aibă loc în toamnă, sau împrejurarea că banii ar fi fost blocaţi în conturile R. ( aspect ce partea civilă cunoştea că nu poate fi real), ulterior inculpata promiţând părţii civile că va obţine pentru acesta un alt imobil, la aceeaşi sumă. Ulterior, inculpata a emis două bilete la ordin, numai unul dintre acestea fiind onorat, şi numai parţial, pentru suma de 7000 lei.

Tribunalul a reţinut că în cursul acestei perioade partea civilă a luat legătura cu martorul M.I. din cadrul SC R., care l-a informat că nu s-a ţinut licitaţie şi nici nu urma să fie organizată vreo procedură de licitaţie cu privire la imobilul din str. Gârleanu.

În cursul lunii septembrie, partea civilă P.T. a formulat plângere penală împotriva inculpatei, în aceeaşi perioadă fiind contactat şi de partea civilă P.P. care i-a relatat că fusese indusă în eroare de inculpată, în mod similar, şi cu privire la acelaşi imobil.

2. Tribunalul a reţinut în continuare că, într-o modalitate similară, inculpata a indus în eroare pe partea vătămată P.P., determinând-o să încheie un alt contract de consultanţă, în vederea achiziţionării tot prin procedura licitaţiei, a aceluiaşi imobil, situat în str. Gârleanu, cu consecinţa achitării de către această parte civilă a sumei de 54.000 euro şi TVA aferent, sumă ce nu a mai fost restituită de inculpată ulterior.

Partea vătămată P.P. a cunoscut pe inculpata S.M. tot prin intermediul martorei B.G., pe care o cunoştea întrucât este mama unuia dintre colegii de şcoală ai fiului său. Întrucât partea civilă era interesată în achiziţionarea unui imobil mai spaţios şi la un preţ redus, martora B.G. i-a prezentat-o pe inculpata S.M., care ar fi avut posibilitatea de a consilia partea civilă şi a-i înlesni acesteia cumpărarea unui imobil în cadrul unei proceduri de executare silită imobiliară.

Inculpata i-a prezentat părţii civile acelaşi imobil, din strada Gârleanu, pe care i l-a prezentat ca o investiţie avantajoasă şi i-a indicat că, poate cumpăra acest imobil la preţul de 185.000 euro, sumă ce ar fi satisfăcut creanţa băncii creditoare.

Inculpata i-a comunicat părţii vătămate că preţul de pornire stabilit de bancă pentru primul termen de licitaţie este de 540.000 euro, la care a calculat cauţiunea de 10 la sută ce trebuia achitată pentru participarea la licitaţie. Partea vătămată a recepţionat ca rezonabilă propunerea inculpatei, în sensul că imobil poate fi achiziţionat la o sumă mult mai mică, de 185.000 euro, gândindu-se la situaţia pieţei imobiliare, în cădere, şi la faptul că în mod uzual în cadrul procedurilor de licitaţie imobilele pot fi cumpărate la preţuri mult mai mici decât valoarea lor reală.

Ambele argumente au apărut şi în opinia Tribunalului ca rezonabile, în ciuda diferenţei aparent mari între preţul de pornire stabilit de bancă şi cel ce ar fi trebuit ofertat de partea civilă în procedura de licitaţie. La momentul încheierii contractului de consultanţă (şi situaţia se menţine şi în prezent), preţurile imobilelor sunt într-adevăr mai reduse, această împrejurare este în opinia Tribunalului una de notorietate naţională, şi nu a putut fi ignorată nici împrejurarea că, într-adevăr, există în rândul persoanelor ce nu au expertiză în domeniul imobiliar, reprezentarea faptului că în cadrul procedurilor de licitaţie în executarea silită imobiliară, imobilele pot fi achiziţionate la preţuri mult reduse faţă de valoarea lor reală. îndreptăţită sau nu, această reprezentare în rândul publicului a fost un fapt real, şi în condiţiile date, având în vedere mai ales faptul că la încheierea contractului de consultanţă şi la discuţiile avute cu inculpata partea civilă a fost însoţită şi de martora B.G., agent imobiliar, ce a sfătuit pe partea civilă să accepte termenii contractului întrucât oferta inculpatei era una avantajoasă, Tribunalul apreciază ca rezonabilă şi credibilă poziţia părţii civile, ce a acceptat la sugestia inculpatei, posibilitatea achiziţionării imobilului în cauză la un preţ atât de redus, ca reală.

La formarea convingerii părţii civile au contribuit în plus atât atitudinea inculpatei, care a încercat să dea dovadă de solicitudine prezentându-i şi un al doilea imobil, în str. Nicolae Iancu, cât şi faptul că martora B.G., cu bună credinţă, i-a creat inculpatei o imagine de profesionist, prezentând părţii civile un imobil situat în zona Unirii ce ar fi fost achiziţionat anterior, de o altă persoană, tot prin intermediul inculpatei.

Contractul de consultanţă a fost încheiat între partea civilă şi SC S.C.S. reprezentată de inculpată şi partea civilă în biroul ce reprezenta şi sediul societăţii inculpatei, la data de 16 mai 2011, în prezenţa şi a martorei B.G. în ziua imediat următoare, inculpata a insistat ca partea civilă să achite cauţiunea de 54.000 euro plus TVA, pretextând că licitaţia pentru acest imobil urma să aibă loc în chiar zilele respective, fără a preciza însă o dată exactă. Insistenţele inculpatei au fost transmise telefonic părţii civile de către martora B.G., partea civilă depunând la două zile după încheierea contractului de consultanţă în contul S.C.S. suma de 54.000 euro şi tva-ul aferent. Partea civilă a emis de asemenea şi o procură prin care împuternicea pe inculpată să facă în numele şi interesul său demersurile necesare pentru achiziţionarea imobilului în cauză.

Întrucât la un interval de o lună de la data încheierii contractului de consultanţă inculpata nu făcuse nici un demers cu privire la imobilul respectiv, partea civilă s-a interesat personal, luând legătura cu angajaţii lichidatorului SC R., aflând că nu fusese organizată şi nici nu urma să fie organizată o licitaţie pentru imobilul din strada Gârleanu I s-a comunicat de asemenea că nu a fost depusă nici o cauţiune în numele său de către SC S.C.S.

De altfel, în cadrul unei discuţii cu inculpata, aceasta din urmă a recunoscut faptul că nu a avut loc nici o licitaţie, şi a fost de acord să restituie suma de bani.

Partea civilă a transmis datele personale inculpatei prin intermediul martorei B.G., în vederea virării sumei de bani în contul său personal. Inculpata a emis un ordin la plată ce nu a fost onorat ca urmare a unei erori de redactare.

Până la data formulării plângerii penale, la începutul lunii iulie 2011, partea civilă a contactat de mai multe ori pe inculpată, telefonic, aceasta angajându-se de fiecare dată să restituie banii, fără însă a face acest lucru.

3. Tribunalul a reţinut că, într-un mod similar, inculpata a indus în eroare pe partea vătămată M.M., de la care a primit suma de 9000 de euro, în baza unui contract de consultanţă similar.

Această parte vătămată a cunoscut pe inculpată prin intermediul viitorului soţ al inculpatei, între partea vătămată şi viitoarea sa soţie pe de o parte şi inculpată şi viitorul soţ pe de altă parte stabilindu-se relaţii strânse de prietenie.

Cu ocazia primei întâlniri, a reţinut Tribunalul din declaraţiile acestei părţi vătămate, inculpata şi-a oferit serviciile pentru a-i facilita numitului M.M. cumpărarea unui apartament la un preţ rezonabil.

Ulterior, partea vătămată luând decizia de a achiziţiona un imobil - garsonieră, a fost consiliat de inculpată, care i-a prezentat mai multe imobile ce puteau fi achiziţionate în procedura licitaţiei şi a încheiat cu această parte civilă un contract de consultanţă privind achiziţionarea unei garsoniere, printr-o astfel de procedură, la un preţ foarte scăzut. La propunerea inculpatei, însuşită de partea civilă, acesta urma să speculeze această situaţie, urmând a cumpăra imobilul prin licitaţie la un preţ redus şi apoi a-l revinde la un preţ mai mare, profitul astfel obţinut urmând a fi folosit la cumpărarea unui imobil mai mare pentru sine.

Pentru imobilul ce urma să fie cumpărat prin licitaţie, partea civilă a achitat suma de 9000 de euro cu titlul de cauţiune în vederea participării la licitaţie, inculpata urmând, în baza unei procuri, să facă toate demersurile pentru achiziţionarea acestui imobil. Cauţiunea a fost achitată de partea civilă la un foarte scurt interval după semnarea contractului de consultanţă, întrucât inculpata S.M. i-a comunicat că licitaţia urma să aibă loc în chiar zilele următoare.

Partea civilă a emis în favoarea inculpatei şi procura autentificată sub nr. 941 din 15 iunie 2011 prin care împuternicea pe inculpată să cumpere orice imobil, teren, cu sau fără construcţie sau apartament pe raza mun. Bucureşti.

Partea civilă M.M. a depus în contul SC S.C.S. SRL suma de 37.080,00 lei conform chitanţei de depunere numerar din data de 15 iunie 2011. Inculpata a emis în urma acestei plăţi, către partea civilă, factura fiscală în valoare de 41.164 lei.

Licitaţia în cauză nu a avut loc şi imobilul nu a fost achiziţionat, iar în perioada următoare inculpata a invocat diverse pretexte pentru a motiva nerestituirea banilor către partea civilă, inclusiv împrejurarea că a cumpărat imobilul respectiv şi urma să îl revândă. Datorită relaţiilor apropiate dintre cele două cupluri, partea civilă participând la nunta inculpatei iar aceasta din urmă şi soţul său urmând să fie naşi la nunta părţii civile.

Din suma primită de la partea civilă, la insistenţele acesteia, inculpata a restituit părţii civile M.M. suma de 100 milioane lei.

4. În ceea ce priveşte inducerea în eroare a părţii civile S.M.A., Tribunalul reţine următoarele:

Această din urmă parte vătămată este socrul inculpatei. în cursul lunii iulie 2011 a solicitat sprijinul inculpatei pentru cumpărarea unui imobil. Partea vătămată i-a remis inculpatei sumele de 2880 lei şi 7000 euro. Sumele au fost plătite de partea vătămată şi de soţia sa, în două tranşe, în baza relaţiilor de încredere avute faţă de inculpată, în baza aceloraşi relaţii de încredere partea vătămată neinteresându-se de natura juridică a contractului pe care l-a semnat, şi fără a primi o dovadă a achitării sumelor respective. Actul semnat de partea vătămată a fost şi în acest caz un contract de consultanţă - natura juridică, teoretic, a sumelor remise către inculpată fiind şi în acest caz de cauţiune. Pentru a întări convingerea părţii vătămate, inculpata a condus pe acesta la imobilul în cauză, pe care i l-a prezentat însă numai din exterior, sub pretextul că este ocupat de chiriaşi. Contractul semnat de această parte civile este de asemenea un contract de consultanţă, cu un conţinut identic celor semnate de celelalte părţi civile.

Partea civilă a achitat sumele de 28.039 lei şi de 28.810,00 lei.

Şi acest imobil ar fi urmat să fie achiziţionat prin procedura licitaţiei publice, în cadrul executării silite.

Ca şi în cazul primelor trei părţi vătămate, inculpata nu a restituit părţii vătămate sumele achitate de aceasta, şi nu a făcut nici un demers pentru a achiziţiona apartamentul în cauză.

Astfel, cum a rezultat din extrasul contului SC S.C.S. SRL, sumele de bani ce au fost virate de părţile civile în conturile inculpatei au fost ridicaţi de aceasta în numerar de la diverse ATM - uri, o sumă importantă de bani fiind ridicată în Germania, unde inculpata a declarat că a cumpărat un autoturism.

Tribunalul a reţinut situaţia de fapt astfel cum a fost expusă mai sus în baza declaraţiilor concordante ale părţilor vătămate şi înscrisurile aflate la dosar.

Cu privire la latura subiectivă, Tribunalul a apreciat că modalitatea în care inculpata a acţionat, astfel cum a fost descrisă mai sus, relevă dincolo de dubiu intenţia acesteia de a determina părţile civile să îi achite sume de bani (în baza unor contracte de consultanţă şi cu titlul de cauţiune în vederea participării la prezumtive licitaţii) fără a avea vreo intenţie de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale şi de a restitui sumele de bani către victime.

Împrejurarea că inculpata nu a avut niciodată intenţia de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale asumare a rezultat din elemente de fapt ce sunt comune celor patru situaţii reţinute mai sus: aceasta a determinat pe toate cele patru părţi vătămate să îi remită sumele de bani de urgenţă, invocând iminenţa şi apropierea procedurii de licitaţie; în toate cazurile, s-a folosit de relaţiile de încredere create cu părţile, fie prin colaborare profesională sau în baza unor relaţii de rudenie sau prietenie (ca în cazul părţilor vătămate P.T., S.M.A., M.M.), fie în baza unei aparente reputaţii profesionale, create prin recomandările martorei B.G., în cazul părţii vătămate P.P.

A fost stabilit cu caracter de certitudine că licitaţiile invocate de inculpată ca urmând a se desfăşura imediat după semnarea contractelor de consultanţă erau o împrejurare nereală, în cazul imobilului din str. Gârlei acest fapt fiind confirmat de martorii M.I. şi S.A.C., lichidatori judiciari în cadrul SC R. SRL.

A fost, de asemenea, cert că inculpata nu a depus cauţiunea cerută părţilor civile în cadrul nici unei proceduri de licitaţie publică şi nici nu a făcut vreo ofertă de preţ sau orice alt act care să fi dovedit intenţia sa de a participa efectiv la vreo astfel de procedură.

Această concluzie s-a menţinut chiar având în vedere declaraţia martorului V.H., care a arătat că din cunoştinţele sale inculpata a participat cu succes la cel puţin un număr de 3 licitaţii, întrucât împrejurarea că inculpata a desfăşurat sau s-a implicat în alte proceduri pe care le-a şi finalizat nu înlătură reţinerea relei credinţe în cele 4 cazuri date. Deşi a făcut referire în şedinţă publică la numeroase şi importante contracte de consultanţă ce s-ar fi finalizat prin achiziţionarea unor imobile de valoare ridicată, şi deşi i s-a pus în vedere să depună dovezi în acest sens, inculpata nu a depus la dosar acte care să susţină aceste apărări. Practic, singurele elemente ce ar susţine aceste alegaţii ale inculpatei rezultă din declaraţiile martorului menţionat mai sus.

Teza susţinută de inculpată în apărare, în sensul că fapta sa s-ar încadra exclusiv în ipoteza neexecutării culpabile a unor obligaţii contractuale, nu a fost susţinută, întrucât se poate observa cu uşurinţă că unul din cele mai evidente elemente comune ale activităţii inculpatei în raport de cele patru părţi vătămate constă în solicitarea sumelor de bani de urgenţă, sub pretextul că licitaţia se va ţine în zilele imediat următoare.

Apărarea inculpatei, în sensul că nu a restituit părţilor vătămate sumele de bani remise cu titlul de cauţiune întrucât acestea nu au notificat-o expres a avut caracter pro causa şi a fost apreciată de Tribunal ca invocată cu rea - credinţă, întrucât declaraţiile părţilor vătămate au fost concordante, în sensul că inculpata le-a promis în mai multe rânduri că le va restitui sumele de bani, fără a condiţiona acest lucru de o notificare sau o altă formalitate. Teza părţilor vătămate este sprijinită şi de faptul că inculpata le-a emis bilele la ordin şi ordine de plată, acte ce se află la dosar, or dacă inculpata ar fi socotit necesar primirea unei notificări pentru restituirea sumelor nu ar fi emis aceste instrumente de plată.

În ceea ce priveşte teza inculpatei, în sensul că părţile vătămate P.P. şi P.T. au formulat plângerile penale pentru a determina arestarea sa preventivă şi cu intenţia de a o elimina de pe piaţa imobiliară, această apărare are un vădit caracter ilogic, absurd.

Declaraţiile inculpatei au fost înlăturate de instanţa de recurs, împrejurările la care inculpata a făcut referire în declaraţiile date în faţa instanţei, că ar fi avertizat pe partea vătămată P.T. că oferta de 185.000 euro nu va fi acceptată, fiind infirmată atât de declaraţiile acestei părţi, cât şi de cele ale martorei B.G., care a relatat că inculpata însăşi a recomandat acelaşi preţ părţii vătămate P.P., or apărarea inculpatei în aceste condiţii nu este numai neveridică, dar şi ilogică. Susţinerile inculpatei, că ar fi transmis oferta către SC R., este infirmată de declaraţiile martorilor angajaţi ai acestei societăţi şi verificările organelor de poliţie, din care rezultă că inculpata nu a înregistrat nici o astfel de ofertă la societatea în cauză. Chiar şi în cazul refuzului acestei oferte, o atare cerere ar fi fost în mod necesar înregistrată în scriptele societăţii, fapt confirmat şi de martorii S.M.A. şi M.I. Şi apărările inculpatei în sensul că nu a putu restitui sumele de bani întrucât a fost reţinută şi arestată preventiv sunt vădit formulate cu rea - credinţă, discuţiile despre restituirea sumelor având loc cu mult înainte de sesizarea organelor de poliţie de către părţile vătămate. Inculpata a beneficiat de altfel de clemenţa organelor de poliţie, în declaraţiile date în faţa instanţei inculpata însăşi declarând că organele de cercetare penală i-au acordat un termen pentru a restitui sumele de bani şi au intenţionat să îi remită şi actele (notificările) emise de părţi, inculpata refuzând orice colaborare.

În raport de elementele de fapt reţinute mai sus, Tribunalul a constatat că activitatea inculpatei se circumscrie dincolo de dubiu ilicitului penal şi nu celui civil.

Sub aspectul încadrării juridice, faptele inculpatei care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada martie - august 2011, a indus în eroare părţile vătămate P.T., P.P., M.M., şi S.M.A., promiţându-le că le achiziţionează locuinţe scoase la vânzare prin procedura executării silite, fără a depune vreo diligentă în acest sens, şi de la care a primit suma totală de 645.419 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP),

Forma continuată a infracţiunii a fost reţinută având în vedere că intervalul scurt de timp dintre actele materiale şi modalitatea similară în care inculpata a acţionat relevă o rezoluţie infracţională unică.

Tribunalul a apreciat că nu se justifică reţinerea şi a dispoziţiilor alin. (2) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), întrucât nu există date de fapt care să indice că inculpata a folosit nume, calităţi mincinoase sau mijloace frauduloase pentru a determina pe părţile vătămate să încheie contractele respective. Inculpata deţinea legal societatea de consultanţă în cauză şi teoretic activitatea sa se circumscria obiectului de activitate al firmei. Conform declaraţiilor martorului V., dar şi ale martorilor S. şi M.I., inculpata nu era vădit străină de procedurile de licitaţie publică organizate în procedurile de executare silită imobiliară. Atât martora B.G., cât şi partea civilă P.T. au relatat că inculpata avea, cel puţin aparent, şi alţi clienţi, şi nu există date certe care să conducă Tribunalul la concluzia că toate celelalte activităţi de consultanţă ale inculpatei ar fi avut caracter fictiv. Ca atare, teoretic, inculpata avea aptitudinea de a finaliza contractele respective.

Aceasta nu a avut însă niciodată intenţia de a face demersurile contractuale asumate, iar această poziţie psihică transferă activitatea sa în sfera răspunderii penale.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, s-au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi se va raporta la limitele speciale de pedeapsă stabilite pentru forma agravată a infracţiunii de înşelăciune. Ca elemente de individualizare, s-a avut în vedere maniera elaborată de comitere a faptelor, raporturile părţilor vătămate cu inculpata (aceasta a profitat de relaţiile sale de prietenie, amiciţie, rudenie, una din părţile vătămate este chiar socrul său), lipsa oricărei intenţii de a colabora cu acestea sau cu organele de poliţie pentru recuperarea prejudiciului, şi mai ales poziţia procesuală vădit nesinceră şi de rea - credinţă.

Nu a fost ignorată nici împrejurarea că inculpata a fost cercetată şi condamnată pentru o altă faptă de înşelăciune, comisă în aceeaşi perioadă, faptă constând în determinarea altei persoane la obţinerea prin mijloace frauduloase a unor credite bancare şi întocmirea de acte false în acest scop.

În aceste condiţii s-a aplicat inculpatei pedeapsa prevăzută de minimul special, apreciind că, cuantumul de 10 ani închisoare este suficient pentru a asigura atingerea atât scopului de reeducare, a fost evident că la acest moment inculpata nu a perceput, nici măcar într-o măsură minoră, semnificaţia procesului penal, cât şi scopului preventiv şi de exemplaritate.

S-a aplicat pedeapsa complementară a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (acesta din urmă constând în deţinerea funcţiei de administrator, asociat, reprezentant al vreunei societăţi comerciale, funcţie de care s-a folosit inculpata în comiterea faptei), pe perioada maximă.

S-a interzis şi dreptul de vot, pentru următoarele argumente: atât prin prisma naturii faptei, inducerea în eroare a unor persoane relativ apropiate cu consecinţa producerii lor a unor prejudicii materiale semnificative, cât şi prin prisma poziţiei procesuale a inculpatei, s-a reliefat lipsa unui minim grad de răspundere şi responsabilitate morală şi civică, absolut necesar pentru exercitarea dreptului de a-şi exprima opinia în probleme şi chestiuni de importanţă naţională.

În temeiul art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea condiţionată a pedepsei rezultante de 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 824 din 9 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, definitivă prin nerecurare la data de 29 noiembrie 2011, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 luni în pedepsele componente, de 9 luni, o lună şi o lună închisoare, aplicate pentru infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art. 20 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 320¹ C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 320¹ C. proc. pen., raportat la art. 74 lit. a) C. pen., şi art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi s-au contopit în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) aceste pedepse cu prezenta, inculpata urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., constând în dreptul de a exercita funcţia de administrator, asociat, reprezentant, al vreunei societăţi comerciale, pe o perioadă de 10 ani.

S-a făcut aplicarea art. 64 – art. 71 lit. a), b) şi c) C. pen., în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatei, întrucât şi la acest moment procesual se menţin temeiurile avute în vedere la luarea iniţială a măsurii, respectiv dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., Condiţia pericolului social a rezultat în opinia Tribunalului din analiza de ansamblu a elementelor de individualizare analizate anterior, pe care nu le mai reia, privite şi prin prisma reacţiei opiniei publice faţă de frecvenţa unor fapte de genul celor ce fac obiectul cauzei, necesitatea prezervării securităţii şi ordinii publice astfel afectate.

S-a dedus prevenţia de la din data de 27 august 2009 (reţinere de 24 de ore) şi de la 10 noiembrie 2011 lăzi.

Sub aspectul acţiunii civile, s-au reţinut următoarele: Situaţia de fapt expusă mai sus a relevat cu evidenţă întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în persoana inculpatei.

În ceea ce priveşte părţile vătămate M.M. şi S.M.A., acestea s-au constituit părţi civile cu sumele de 27.080 lei şi respectiv 20.100 euro, sume pe care inculpata le datora acestora la momentul sesizării instanţei, cuantumul acestor sume şi faptul remiterii lor către inculpată fiind dovedite de chitanţele depuse de părţi în cursul urmăririi penale şi la care Tribunalul a făcut referire mai sus.

S-au admis acţiunile civile ale acestor părţi astfel cum au fost formulate, obligând inculpata la plata către acestea a sumelor solicitate, în cazul sumei de 20.100 euro urmând a fi achitată în echivalent lei la data plăţii efective.

Partea civilă P.P. s-a constituit parte civilă cu suma de 347.860 lei, constând în suma de 275.206 lei, achitaţi la data de 18 mai 2011, plată efectuată în baza contractului de prestări servicii, şi suma de 72.654 lei reprezentând penalităţi contractuale de întârziere, calculate conform contractului de consultanţă semnat de inculpată, pe perioada 18 mai 2011 - 2 februarie 2012, data formulării acţiunii civile în instanţei.

Plata sumei de 275.206 lei a fost dovedită de actele depuse în cursul urmăririi penale, reprezentând echivalentul sumei de 54.000 euro şi TVA aferent.

În ce priveşte penalităţile contractuale, Tribunalul a apreciat că partea civilă a fost îndreptăţită la aceste sume, în realizarea principiului reparării în integralitate a prejudiciului suferit. În condiţiile în care răspunderea civilă a inculpatei are un dublu temei, cel delictual, izvorât din fapta penală, şi cel contractual, iar pe de altă parte contractul încheiat cu partea civilă subzistă încă, nefiind anulat de o instanţă civilă,Tribunalul nu a găsit temei pentru a limita răspunderea inculpatei la temeiul delictual. Inculpata nu a contestat modul de calcul al acestor penalităţi. Pe de altă parte, partea civilă nu a solicitat penalităţile de întârziere decât până la data de 2 februarie 2012.

În raport de argumentele de mai sus şi de modalitatea în care părţile au dispus de drepturile procesuale pe latură civilă, Tribunalul a admis acţiunea civilă a părţii vătămate P.P. aşa cum a fost formulată.

În ceea ce priveşte pe partea civilă P.T., Tribunalul a reţinut că deşi în persoana inculpatei sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, nu mai puţin, la momentul remiterii sumelor de bani către inculpată, partea vătămată P.T. a avut reprezentarea caracterului fraudulos al mijloacelor ce urmau a fi folosite în procedura de licitaţie, partea vătămată specificând expres în cursul declaraţiilor că a remis suma de bani numai în considerarea faptul că a crezut că inculpata are posibilitatea reală de a bloca licitaţia, ceea ce constituie, fără îndoială, o modalitate nelegală de câştigare a unei astfel de proceduri. Aparenta naivitate a părţii vătămate care a susţinut că aceasta era o modalitate obişnuită de derulare a acestor proceduri nu este credibilă însă, instanţa neputând accepta teza că practicarea frecventă a unor operaţiuni nelegale în cadrul procedurilor de licitaţie ar transforma aceste practici într-o cutumă acceptată.

Chiar dacă acest aspect nu are relevanţă asupra răspunderii penale a inculpatei, ce este antrenată indiferent de reprezentarea avută de partea civilă, aceasta din urmă a pierdut dreptul de a recupera suma plătită inculpatei, în temeiul principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

A fost respinsă, ca atare, acţiunea civilă, suma obţinută de inculpată prin comiterea acestui act material urmând a fi confiscată în folosul statului în temeiul art. 118 lit. e) C. pen.,

II. Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpata T. (S.M.) şi partea civilă P.T.

Parchetul a criticat sentinţa penală pentru greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatei, neaplicarea măsurii de siguranţă constând în interzicerea de a se afla în anumite localităţi şi greşita soluţionare a laturii civile.

Inculpata a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., considerând că nu au fost întrunite elementele constitutive al infracţiunii de înşelăciune. Totodată, a apreciat că pedeapsa aplicată a fost prea aspră.

Partea civilă P.T. a solicitat obligarea inculpatei la plata despăgubirilor civile.

Analizând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, a reţinut următoarele:

Referitor la apelul declarat de parchet, acesta este întemeiat, în parte, cu privire la greşita soluţionare a laturii civile şi, respectiv că în cauză nu se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatei, pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată de către instanţa de fond îndeplinind condiţiile unei juste individualizări sub aspectul cuantumului.

Majorarea pedepsei raportat la modalitatea concretă de comitere a faptelor nu s-au justificat, în opinia Curţii, având în vedere că acest aspect a determinat încadrarea juridică a faptelor comise în infracţiunea de înşelăciune, ale cărei limite sunt stabilite de legiuitor, ca expresie a pericolului pe care îl reprezintă infracţiunile de acest gen.

E adevărat că inculpata nu era la primul conflict cu legea penală fiind condamnată prin sentinţa penală nr. 824 din 09 noiembrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, însă faptele pentru care s-a dispus condamnarea acesteia au fost concurente cu cele din prezenta cauză, aşa încât, Curtea a apreciat că nu se impune majorarea pedepsei aplicată de tribunal pe acest motiv.

Nici nivelul de pregătire al inculpatei, care ar fi permis acesteia, în opinia parchetului, să săvârşească faptele mai uşor nu conduce la majorarea pedepsei aplicate în cauză, nefiind un element, care apreciat singular, ar fi interpretat ca şi o circumstanţă în defavoarea inculpatei.

În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că motivele invocate de apelant pentru majorarea pedepsei sunt nefondate, aşa încât a menţinut cuantumul pedepsei stabilit de către instanţa de fond.

În ceea ce priveşte, neaplicarea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 112 lit. d) C. pen., constând în interzicea de a se afla pe teritoriul municipiului Bucureşti, Curtea a apreciat că măsura nu se impune.

În cauză nu au fost îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 116 C. pen., nefăcându-se dovada că prezenţa inculpatei în municipiul Bucureşti constituie un pericol grav pentru societate.

Justificarea măsurii de către apelant prin faptul că inculpata s-a folosit la comiterea faptelor de o societate specializată la care avea calitatea de administrator nu este întemeiată, în condiţiile în care instanţa de fond a interzis inculpatei dreptul de a exercita funcţia de administrator, asociat, reprezentant, al vreunei societăţi comerciale, atât ca pedeapsă accesorie, pe perioada executării pedepsei, dar şi ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 10 ani.

Ori, având în vedere împrejurarea arătată nu mai există riscul ca inculpata să repete activitatea infracţională ce a făcut obiectul prezentei cauze, interdicţia de a se afla pe teritoriul municipiul Bucureşti nu se justifică.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, a constatat că apelul parchetului a fost întemeiat în ceea ce priveşte critica adusă laturii civile a cauzei cu privire la greşita respingere a acţiunii civile exercitate de partea civilă P.T. şi confiscarea specială a sumei de bani plătite de acesta inculpatei. Astfel, în cauză au fost îndeplinite condiţiile legale privind angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatei, independent de posibila reţinere a culpei concurente a părţii civile P.T.

Totodată, eventuala culpă a părţii civile, aşa cum s-a arătat în considerentele sentinţei penale atacate, nu exclude obligarea inculpatei la repararea prejudiciului cauzat.

Pe de altă parte, în absenţa unei forme de participaţie penală a părţii civile la activitatea infracţională a inculpatei, nu se poate dispune sancţionarea părţii civile prin respingerea pretenţiilor acesteia şi, pe cale de consecinţă, a confiscării sumei de bani de la inculpată.

Din declaraţia părţii civile a rezultat că destinaţia sumei de bani înmânată inculpatei nu a avut drept scop iniţierea unor practici ilegale cu ocazia licitaţiei, ci suma de bani a fost dată ca şi contravaloare a cauţiunii ce trebuia depusă ca o condiţie eliminatorie pentru participarea la licitaţie.

Ori, aşa cum s-a arătat mai sus, în condiţiile în care, nu se poate reţine o activitate ilicită a părţii civile cu privire la suma de bani remisă inculpatei, partea civilă este îndreptăţită la restituirea acesteia, prin obligarea inculpatei conform cererii de constituire de parte civilă.

Faţă de cele arătate mai sus, Curtea a admis apelul parchetului, a desfiinţat parţial sentinţa penală în sensul înlăturării măsurii confiscării de la inculpată a sumei de 285.000 lei.

Totodată, a dispus obligarea inculpatei la plata sumei de 285.000 lei către partea civilă P.T.

Având în vedere că motivele părţii civile au fost aceleaşi cu cele ale parchetului, Curtea a dispus admiterea apelului declarat de partea civilă pentru aceleaşi considerente.

Referitor la apelul declarat de inculpata T. (S.M.), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, a apreciat că motivele invocate au fost neîntemeiate.

Din analiza materialului probator administrat în cauză, a rezultat, fără dubiu, intenţia inculpatei de inducere în eroare a părţilor vătămate, prin determinarea acestora de a-i înmâna sume importante de bani, sub pretextul achiziţionării unor imobile, prin procedura licitaţiei, inculpata nefăcând nici un demers în vederea iniţierii procedurilor legale în acest sens.

Faptul că acţiunile ilegale ale inculpatei au fost iniţiate, în cadrul încheierii formale a unor contracte de consultanţă cu firma acesteia, nu înlătură caracterul penal al faptelor săvârşite de inculpată. Apărarea apelantei în sensul că relaţiile dintre părţi sunt de natură comercială, dat fiind încheierea respectivelor contracte de consultanţă, nu poate subzista, în cauză nefiind vorba de o nerespectare a clauzelor contractuale.

Mai mult, împrejurarea că inculpata nu a avut intenţia de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale asumate, nici la momentul încheierii contractelor şi nici ulterior, rezultă din modalitatea concretă în care inculpata şi-a pus în aplicare planul infracţional, identic sub aspect factual, cu privire la toate cele patru părţi civile din prezenta cauză. La comiterea infracţiunilor, inculpata s-a folosit de încrederea acordată de părţile civile determinată fie de relaţii de rudenie, prietenie sau de recomandare din partea unor persoane de încredere, cunoscute părţilor vătămate. Totodată, inculpata a solicitat părţilor civile remiterea de urgenţă a sumelor de bani invocând pretinsa apropiere a datei licitaţiilor, deşi în realitate aceste licitaţii nici nu au avut loc. Mai mult, inculpata nu a întreprins nici un demers din cele arătate părţilor civile, iar sumele de bani şi le-a însuşit, cheltuindu-le în interes personal.

În urma demersurilor efectuate de către părţile civile, s-a constatat, cu privire la imobilul situat în strada Gârlei, că nu s-a organizat nicio licitaţie, nu s-a primit nicio ofertă de preţ de la inculpată sau firma acesteia şi nici nu a fost depusă în conturile lichidatorului R. SRL vreo sumă de bani reprezentând cauţiunea de participare la licitaţie.

Pretinsa disponibilitate a inculpatei de a restitui sumele de bani încasate de la părţile vătămate s-a realizat doar la nivel formal, verbal, fără ca inculpata să le restituie efectiv, cu excepţia unor sume modice. Eliberarea unor bilete la ordin completate cu date contradictorii tocmai în scopul imposibilităţii operării de către bancă, amânarea discuţiilor cu părţile vătămate pe tema restituirii sumelor de bani remise de acestea sub diverse pretexte sau refuzul de a răspunde la apelurile telefonice ale părţilor civile, sunt elemente care demonstrează, în continuare, intenţia infracţională a apelantei inculpate.

Probele administrate în cauză au condus către concluzia că apelanta inculpată nu a avut intenţia de a face demersurile contractuale asumate, iar această poziţie psihică transferă activitatea sa în sfera ilicitului penal.

Apărarea apelantei în sensul că anterior societatea pe care o administra a desfăşurat o activitate reală, participând şi câştigând la mai multe licitaţii nu a avut relevanţă asupra activităţii infracţionale din prezenta cauză, atâta vreme cât din probele administrate rezultă cu certitudine vinovăţia inculpatei sub aspectul infracţiunii de înşelăciune în dauna părţilor vătămate P.P., P.T., M.M. şi S.M.A. Desfăşurarea unor activităţi anterioare licite ale inculpatei prin aceeaşi societate comercială nu a înlăturat caracterul penal al faptelor comise pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei de către instanţa de fond.

Alegaţiile apelantei referitoare la o pretinsă înţelegere a părţilor vătămate prin depunerea plângerilor penale la acelaşi anchetator nu a fost dovedită în nici un fel, după cum nu a fost dovedită nici pretinsa legătură dintre depunerea plângerii părţii vătămate M.M. şi arestarea inculpatei, susţinerile acesteia rămânând la stadiul de simple afirmaţii.

Totodată, apelanta critică soluţia tribunalului pe aspectul că instanţa de fond nu a avut în vedere apărările formulate, în sensul că a întreprins demersurile necesare pentru participarea la licitaţii, dar fără a aduce vreo dovadă în acest sens.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, a constat că inculpata prezintă, în memoriul depus, varianta proprie de desfăşurare a evenimentelor, fără a face referire la probe concrete, ci formulând simple afirmaţii. Inculpata contestă realitatea declaraţiilor martorilor angajaţi la R., afirmând că sunt probe contrare celor susţinute de aceştia, dar nu aduce ca argument nicio probă, făcând doar afirmaţia că a formulat plângere penală împotriva acestora.

În consecinţă, faţă de cele arătate mai sus şi având în vedere lipsa de temeinicie a criticilor apelantei privind lipsa sa de vinovăţie, Curtea a apreciat că în cauză nu s-a impus achitarea acesteia, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

În ceea ce priveşte, cuantumul pedepsei aplicate inculpatei, Curtea a constatat că pentru reducerea acesteia a fost necesară reţinerea în favoarea inculpatei de circumstanţe atenuante judiciare, în condiţiile în care instanţa de fond a aplicat pedeapsa minimă prevăzută de lege.

Însă, din analiza actelor dosarului, Curtea nu a reţinut incidenţa în cauză a nici uneia dintre situaţiile menţionate în art. 74 C. pen.

Referitor la persoana inculpatei, Curtea a constatat că aceasta nu este la primul conflict cu legea penală, fiind condamnată definitiv pentru acelaşi gen de infracţiuni, prin sentinţa penală nr. 824 din 09 noiembrie 2011 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, infracţiuni de înşelăciune şi fals.

De asemenea, nu s-a reţinut nici împrejurarea stăruinţei depuse pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită, sumele modice restituite părţilor civile P.T. şi M.M., neputând fi calificate ca şi circumstanţă atenuantă prevăzută de art. 74 lit. b) C. pen.

Iar în ceea ce priveşte atitudinea procesuală a inculpatei, Curtea a calificat-o, în acord cu instanţa de fond, ca fiind nesinceră şi de îngreunare a desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.

Totodată, Curtea nu a mai constatat vreo altă împrejurare din cele enumerate în art. 74 C. pen., sau altele asemănătoare care să justifice, prin ele însele, considerarea ca circumstanţe atenuante de natură să conducă la reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege.

Deşi a solicitat reducerea pedepsei aplicată în cauză, apelanta nu a arătat nici un motiv justificat în acest sens, făcând doar afirmaţia că pedeapsa este prea mare.

Ori, în condiţiile în care nici apelanta nu a precizat vreun motiv la care instanţa să se raporteze privind justificarea reducerii pedepsei, în condiţiile în care minimul pedepsei prevăzut de lege este de 10 ani închisoare, Curtea a apreciat că nu se impune desfiinţarea sentinţei penale apelate pe acest aspect.

Faţă de cele arătate, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 325/ A din 05 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de partea civilă P.T., s-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 295 din 11 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală şi rejudecând:

A fost înlăturată măsura confiscării de la inculpată a sumei de 285.000 lei.

A fost obligată inculpata la plata sumei de 285.000 lei către partea civilă P.T.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale. S-a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpata T. (S.M.), pe care a obligat-o la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu apărător din oficiu a fost avansat din fondul M.J.

S-a dedus prevenţia din data de 27 august 2009 şi de la 10 noiembrie 2011 lăzi.

S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatei. III. împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpata T. (fostă S.M.), criticând-o ca nelegală şi netemeinică prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹pct. 18, 10 şi 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului şi achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru ca aceasta să se pronunţe pe toate cererile formulate şi într-un alt subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatei.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., s-a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată, nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective a infracţiunii, întrucât nu le-a indus în eroare pe părţile vătămate, ci acestea au fost în deplină cunoştinţă de cauză.

În dezvoltarea cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., s-a arătat că instanţele nu s-au pronunţat asupra unor probe, cum ar fi corespondenţa dintre inculpată şi lichidator, din care rezultă că inculpata a făcut tot posibilul pentru finalizarea vânzării şi nu este vina sa că vânzarea nu a putut fi efectuată.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., s-a solicitat reindividualizarea pedepsei, întrucât instanţele nu au avut în vedere circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., respectiv buna conduită a inculpatei înainte de săvârşirea infracţiunii. În acest sens, s-a arătat că inculpata are studii superioare de drept, a lucrat 10 ani în domeniul bancar, iar din declaraţia martorului V.H., de profesie executor bancar, rezultă că în această perioadă inculpata a respectat toate regulile impuse de bancă şi nu au fost probleme de legalitate.

Concomitent s-a mai arătat că se pretinde şi incidenţa motivului de casare privitor la schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen., precum şi a celor privind necompetenţa teritorială a organului de poliţie cu privire la faptul că nu ar fi competent S.I.F. - Sector 2.

Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică mai sus-menţionate şi de cazurile de casare deja indicate, Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursul declarat de inculpata T. (fostă S.M.) se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

a) Cu referire la primul motiv de critică, prin care se pretinde necompetenţa teritorială a organului de poliţie ce a efectuat cercetarea penală în cauză şi anume, în speţă a Poliţiei Sectorului 2 Bucureşti – S.I.F. şi care va fi examinat în tiparul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² teza I C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere nepertinenţa acestuia, întrucât prin rechizitoriul scris nr. 4341/P/2011 din 29 noiembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii în formă continuată şi având consecinţe deosebit de grave prevăzute de art. 215 alin. (l), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); inculpata recurentă nominalizată, fiind investită în baza art. 262 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca instanţă de fond material competentă Tribunalul Bucureşti.

Aşadar, ceea ce primează în speţa este aspectul că urmărirea penală a fost supravegheată prin conformare la dispoziţiile art. 209 alin. (l) şi (4) C. proc. pen., de către procurorul competent de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inclusiv având în vedere competenţa teritorială stabilită după primul criteriu, instituit prin dispoziţiile art. 30 alin. (l) lit. a) C. proc. pen. (locul unde a fost săvârşită infracţiunea imputată), cu arătarea că prin „locul săvârşirii infracţiunii” în sensul dispoziţiilor art. 50 alin. (4) C. proc. pen., se înţelege atât locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională în totul, precum şi locul unde s-a produs rezultatul acesteia.

În fine, este esenţial şi aspectul că, deoarece prin dispoziţiile art. 207 C. proc. pen., cu denumirea marginală „competenţa organelor de cercetare ale poliţiei judiciare”, nu este instituită o ordine de prioritate a sesizării vreuneia din unităţile de poliţie şi pe cale de consecinţă a competenţei vreunuia din organele de cercetare ale poliţiei judiciare, rezultă fără dubiu că oricare din organele de cercetare ale poliţiei judiciare din sectoarele Municipiului Bucureşti puteau ii sesizate; aspect cu referire la care se reţine că la data de 14 iulie 2011, prima din părţile vătămate din cauză, şi anume numita P.P. a formulat plângere penală scrisă în sensul dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen., către Poliţia sectorului 2 Bucureşti – S.I.F., în care a arătat faptul că a fost înşelată de către recurenta inculpată de faţă.

b) Nu este fondată critica secundă din recursul de faţă întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., prin care se pretinde că instanţele de fond şi de apel nu s-au pronunţat asupra unor probe, cum ar fi corespondenţa dintre inculpată şi lichidator, din care rezultă că inculpata recurentă a făcut tot posibilul pentru finalizarea vânzării şi nu este vina sa că vânzarea nu a putut li efectuată.

Aceasta, întrucât se are în vedere că ambele instanţe, de fond şi prim control judiciar au examinat în totalitate probele administrate în cauză, inclusiv înscrisurile la care face referire recurenta inculpată T. (fostă S.M.) M. şi au statuat că apărarea acesteia în sensul că fapta sa s-ar încadra exclusiv în ipoteza neexecutării culpabile a unor obligaţii contractuale, nu este pertinentă, întrucât unul din cele mai evidente elemente comune ale activităţii acesteia în raport de cele patru părţi vătămate a constat în solicitarea sumelor de bani de urgenţă, sub pretextul că licitaţia se va ţine în zilele imediat următoare.

c) Nu este fondat nici următorul motiv de critică din recursul declarat de inculpata T. (fostă S.M.) prin care, pretinzându-se incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., s-a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată, nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective a infracţiunii, întrucât nu le-a indus în eroare pe părţile vătămate, ci acestea au fost în deplină cunoştinţă de cauză.

Cu titlu de premisă, la analiza acestui motiv de critică, Înalta Curte are în vedere că pentru subzistenţa sus-menţionatului caz de casare se impune existenţa unei contradicţii esenţiale, intrinseci, necontroversată şi manifestă între actele, lucrările şi probele dosarului şi soluţia de condamnare dispusă în cauză; ceea ce nu este cazul în speţa de fată.

Astfel, ambele instanţe de fond şi de apel au examinat complet şi convingător materialul probator administrat în cauză şi anume:

- plângerile şi declaraţiile date de către părţile vătămate: P.T., P.P., M.M. şi S.M.A. în care acestea descriu comiterea faptelor astfel cum au fost expuse în situaţia de fapt;

- înscrisurile întocmite între părţile vătămate şi inculpata S.M. (fostă T.), precum contracte de consultanţă, solicitări de achiziţii, procuri autentificate, bilete la ordin, facturi;

- raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 215.195 din 16 noiembrie 2011 întocmit de către specialişti din cadrul D.G.P.M. Bucureşti - Serviciul Criminalistic;

- actele constitutive ale SC S.C.S. SRL şi datele privind tranzacţiile bancare efectuate pe contul acesteia deschis la Banca Transilvania, sucursala Pantilimon;

- publicaţii de vânzare întocmite de către R. SPRL cu privire la imobilul situat în Municipiul Bucureşti, str. Gârlei;

- declaraţiile martorilor M.I. şi S.A.C., reprezentanţi ai R. SPRL, din care rezultă că nici un reprezentant al SC S.C.S. SRL sau inculpata recurentă personal, nu au contactat firma de insolvenţă în vederea achiziţionării imobilului sus-menţionat;

- înscrisuri ce dovedesc corespondenţa purtată între partea vătămată P.P., învinuita B.G. şi inculpata recurentă S.M. (fostă T.) ulterior încheierii contractului de consultanţă;

- declaraţiile martorei B.G. în care a declarat că le cunoaşte atât pe partea vătămată P.P. şi P.T. cât şi pe inculpata S.M. (fostă T.)

Din acest punct de vedere, se reţine că în cursul lunii martie 2011 inculpata recurentă S.M. a cunoscut pe partea vătămată P.T., prin intermediul martorei B.G., atât partea vătămată cât şi martora lucrând în domeniul imobiliar în calitate de consultanţi imobiliari.

Inculpata S.M. deţinea din cursul anului 2010 societatea S.C.S. SRL, având ca obiect de activitate oferirea de servicii de consultanţă în vederea participării la proceduri de licitaţii sau achiziţionare directă a imobilelor supuse executării silite în realizarea creditelor bancare imobiliare.

În privinţa imobilului din str. Gârlei, se reţine din relatările părţii vătămate P.T. că acesta cunoştea situaţia juridică a acestui imobil (anume faptul că urmează a face obiectul unei proceduri de licitaţie publică în vederea executării silite a unui credit ipotecar, şi a consiliat anterior o altă persoană, pe care o indică ca fiind numitul E.M., să nu achiziţioneze acest imobil întrucât preţul solicitat de bancă este prea ridicat.

Ulterior, conform declaraţiilor părţii civile sus-indicate, acesta a avut mai multe discuţii cu inculpata în legătură cu acest imobil, partea civilă comunicând inculpatei recurente că preţul de 185.000 euro ar fi unul rezonabil pentru achiziţionarea acestui imobil, având în vedere situaţia juridică problematică a construcţiei şi întârzierile posibile în luarea în posesie a acestui imobil, ca urmare a procedurilor de evacuare a chiriaşilor.

Conform declaraţiilor aceleiaşi părţi vătămate, pe care instanţa de recurs le reţine ca veridice, inculpata nominalizată s-a oferit să obţină, folosindu-se de relaţii avute în rândul angajaţilor R., imobilul în cauză, cu exact suma de 185.000 euro, pretinzând că metodele ce urmau a fi folosite de lichidatorii cunoscuţi de inculpată la cererea acesteia (şi despre care partea civilă P.T. precizează că ar fi folosite uzual în cadrul procedurilor de executare silită în scopul cumpărării unor imobile la un preţ mai mic decât cel stabilit de bancă) ar fi constat în blocarea accesului altor persoane la licitaţie, pentru ca partea civilă să fie singurul licitator, putând astfel ca la al doilea termen de licitaţie să cumpere imobilul ca singur ofertant, la acest moment adjudecarea nemaifiind condiţionată de formularea unei oferte de preţ peste cel minim impus de bancă, iar pe de altă parte, suma de 185.000 euro ar fi satisfăcut creanţa băncii existând astfel şi interesul creditorului să vândă imobilul la preţul respectiv.

Înalta Curte mai are în vedere că acest preţ a fost discutat de partea civilă şi inculpată în condiţiile în care imobilul din strada Gârlei era evaluat la 720.000 euro, iar pragul minim de licitaţie stabilit de bancă era de 540.000 euro.

Cei doi au încheiat contractul de consultanţă nr. 149 din 28 martie 2011 (partea vătămată indică ca dată a semnării acestui contract pe cea de 11 aprilie 2011, împrejurare credibilă, existând posibilitatea antedatării contractului, fără ca acest fapt prin el însuşi să producă consecinţe juridice) cauţiunea în valoare de 275.513 lei (echivalentul a 54.000 euro - 10 la sută din preţul minim de licitaţie, plus TVA-ul aferent), fiind virată de partea civilă P.T. imediat în contul SC S.C.S., graba depunerii acestei sume fiind determinată de faptul că inculpata recurentă i-a comunicat acestei părţi că licitaţia se va ţine în zilele imediat următoare.

Depunerea cauţiunii, conform şi declaraţiilor martorilor M.I. şi S.A.C., angajaţi ai SC R. SRL, a fost o condiţie obligatorie pentru participarea la licitaţie. Partea civilă deja menţionată a emis ordin de plată pentru suma de 275.513,62 lei la data de 11 aprilie 2011.

Se mai reţine că în cuprinsul contractului de consultanţă nr. 149 din 28 martie 2011 este inserată în mod expres o clauză de confidenţialitate, chiar dacă această clauză putea fi ignorată de partea civilă (care aşa cum a declarat în cursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond a considerat obligaţia de confidenţialitate mai degrabă ca decurgând din relaţiile strânse de colaborare cu inculpata decât din contract), inculpata recurentă nu putea invoca ignoranţa cu privire la cuprinsul contractului, pe care l-a redactat personal şi pe care a încălcat-o în mod evident prin prezentarea unor date legate de acest contract către partea civilă P.P.

Ulterior virării acestei sume către inculpata recurentă nominalizată, întrucât nici după trecerea unei perioade de o lună de zile licitaţia în cauză nu s-a ţinut, partea civilă P.T. i-a cerut acesteia să îi restituie suma de bani, fără a face şi demersurile formale datorită relaţiilor de prietenie în care încă se afla cu aceasta. Ulterior, inculpata recurentă a folosit diverse pretexte pentru a amâna restituirea banilor, invocând cheltuielile necesitate de organizarea viitoarei sale nunţi, ce urma să aibă loc în toamnă, sau împrejurarea că banii ar fi fost blocaţi în conturile R. (aspect ce partea civilă cunoştea că nu poate fi real), ulterior inculpata promiţând părţii civile că va obţine pentru acesta un alt imobil, la aceeaşi sumă, iar în final, inculpata a emis două bilete la ordin, numai unul dintre acestea fiind onorat, şi numai parţial, pentru suma de 7000 lei.

Deşi în cursul acestei perioade partea civilă a luat legătura cu martorul M.I. din cadrul SC R., care l-a informat că nu s-a ţinut licitaţie şi nici nu urma să fie organizată vreo procedură de licitaţie cu privire la imobilul din str. Gârleanu, în cursul lunii septembrie, partea civilă P.T. a formulat plângere penală împotriva inculpatei, în aceeaşi perioadă fiind contactat şi de partea civilă P.P. care i-a relatat că fusese indusă în eroare de inculpată, în mod similar, şi cu privire la acelaşi imobil.

Se mai reţine că, într-o modalitate similară, inculpata recurentă a indus în eroare pe partea vătămată P.P., determinând-o să încheie un alt contract de consultanţă, în vederea achiziţionării tot prin procedura licitaţiei, a aceluiaşi imobil, situat în str. Gârleanu, cu consecinţa plăţii de către această parte civilă a sumei de 54.000 euro şi TVA aferent, sumă ce nu a mai fost restituită de inculpată ulterior.

Partea vătămată P.P. a cunoscut pe inculpata recurentă S.M. tot prin intermediul martorei B.G., pe care o cunoştea întrucât este mama unuia dintre colegii de şcoală ai fiului său şi întrucât partea civilă era interesată în achiziţionarea unui imobil mai spaţios şi la un preţ redus, martora B.G. i-a prezentat-o pe inculpata S.M., care ar fi avut posibilitatea de a consilia partea civilă şi a-i înlesni acesteia cumpărarea unui imobil în cadrul unei proceduri de executare silită imobiliară.

Inculpata recurentă i-a prezentat părţii civile acelaşi imobil, din strada Gârleanu, pe care i l-a prezentat ca o investiţie avantajoasă, şi i-a indicat că, poate cumpăra acest imobil la preţul de 185.000 euro, sumă ce ar fi satisfăcut creanţa băncii creditoare.

Inculpata deja menţionată i-a comunicat părţii vătămate că preţul de pornire stabilit de bancă pentru primul termen de licitaţie este de 540.000 euro, la care a calculat cauţiunea de 10 la sută ce trebuia achitată pentru participarea la licitaţie. Partea vătămată a recepţionat ca rezonabilă propunerea inculpatei, în sensul că imobil poate fi achiziţionat la o sumă mult mai mică, de 185.000 euro, în ciuda diferenţei aparent mari între preţul de pornire stabilit de bancă şi cel ce ar fi trebuit ofertat de partea civilă în procedura de licitaţie, gândindu-se la situaţia pieţei imobiliare, în cădere, şi la faptul că în mod uzual în cadrul procedurilor de licitaţie imobilele pot fi cumpărate la preţuri mult mai mici decât valoarea lor reală.

Se constată în acest punct de analiză că, la momentul încheierii contractului de consultanţă, preţurile imobilelor erau într-adevăr mai reduse, împrejurare de notorietate naţională, coroborat cu aspectul că a existat în rândul persoanelor ce nu au expertiză în domeniul imobiliar, reprezentarea faptului că în cadrul procedurilor de licitaţie în executarea silită imobiliară, imobilele pot fi achiziţionate la preţuri mult reduse faţă de valoarea lor reală. îndreptăţită sau nu, această reprezentare a părţii civile este un fapt real, şi în condiţiile date, având în vedere mai ales faptul că la încheierea contractului de consultanţă şi la discuţiile avute cu inculpata, aceasta a fost însoţită şi de martora B.G., agent imobiliar, ce a sfătuit pe partea civilă să accepte termenii contractului întrucât oferta inculpatei era una avantajoasă, este credibilă poziţia părţii civile, ce a acceptat la cererea inculpatei recurente, posibilitatea achiziţionării imobilului în cauză la un preţ atât de redus, ca reală.

Astfel, contractul de consultanţă a fost încheiat între partea civilă sus-menţionată şi SC S.C.S. reprezentată de inculpată şi partea civilă în biroul ce reprezenta şi sediul societăţii inculpatei, la data de 16 mai 2011, în prezenţa şi a martorei B.G.

În ziua imediat următoare, inculpata recurentă a insistat ca partea civilă să achite cauţiunea de 54.000 euro plus TVA, pretextând că licitaţia pentru acest imobil urma să aibă loc în chiar zilele respective, fără a preciza însă o dată exactă. Insistenţele inculpatei au fost transmise telefonic părţii civile de către martora B.G., partea civilă depunând la două zile după încheierea contractului de consultanţă în contul S.C.S. suma de 54.000 euro şi tva-ul aferent.

Partea civilă a emis, de asemenea, şi o procură prin care împuternicea pe aceeaşi inculpată să facă în numele şi interesul său demersurile necesare pentru achiziţionarea imobilului în cauză.

Întrucât la un interval de o lună de la data încheierii contractului de consultanţă inculpata nu făcuse nici un demers cu privire la imobilul respectiv, partea civilă s-a interesat personal, luând legătura cu angajaţii lichidatorului SC R., aflând că nu fusese organizată şi nici nu urma să fie organizată o licitaţie pentru imobilul din strada Gârleanu, precum şi că nu a fost depusă nici o cauţiune în numele său de către SC S.C.S.

De altfel, în cadrul unei discuţii cu inculpata recurentă, aceasta din urmă a recunoscut faptul că nu a avut loc nici o licitaţie, şi a fost de acord să restituie suma de bani.

Partea civilă a transmis datele personale inculpatei prin intermediul martorei B.G., în vederea virării sumei de bani în contul său personal, iar inculpata a emis un ordin la plată ce nu a fost onorat ca urmare a unei erori de redactare.

Pe de altă parte se reţine că, într-un mod similar, inculpata nominalizată a indus în eroare pe partea vătămată M.M., de la care a primit suma de 9000 de euro, în baza unui contract de consultanţă similar.

Această parte vătămată a cunoscut pe inculpată recurentă prin intermediul viitorului soţ al inculpatei, între partea vătămată şi viitoarea sa soţie pe de o parte şi inculpată şi viitorul soţ pe de altă parte stabilindu-se relaţii strânse de prietenie.

Cu ocazia primei întâlniri, a reliefat în declaraţiile sale, această parte vătămată, inculpata şi-a oferit serviciile pentru a-i facilita numitului M.M. cumpărarea unui apartament la un preţ rezonabil.

La propunerea inculpatei, însuşită de partea civilă, acesta urma să speculeze această situaţie, urmând a cumpăra imobilul prin licitaţie la un preţ redus şi apoi a-1 revinde la un preţ mai mare, profitul astfel obţinut urmând a fi folosit la cumpărarea unui imobil mai mare pentru sine.

Pentru imobilul ce urma să fie cumpărat prin licitaţie, partea civilă a achitat suma de 9000 de euro cu titlul de cauţiune în vederea participării la licitaţie, inculpata recurentă urmând, în baza unei procuri, să facă toate demersurile pentru achiziţionarea acestui imobil.

Cauţiunea a fost achitată de partea civilă la un foarte scurt interval după semnarea contractului de consultanţă, întrucât inculpata S.M. i-a comunicat că licitaţia urma să aibă loc în chiar zilele următoare.

Partea civilă a emis în favoarea inculpatei recurente şi procura autentificată sub nr. 941 din 15 iunie 2011 prin care împuternicea pe aceasta să cumpere orice imobil, teren, cu sau fără construcţie sau apartament pe raza municipiului Bucureşti.

Licitaţia în cauză nu a avut loc şi imobilul nu a fost achiziţionat, iar în perioada următoare inculpata recurentă a invocat diverse pretexte pentru a motiva nerestituirea banilor către partea civilă, inclusiv împrejurarea că a cumpărat imobilul respectiv şi urma să îl revândă.

Ulterior, datorită relaţiilor apropiate dintre cele două cupluri, partea civilă participând la nunta inculpatei, iar aceasta din urmă şi soţul său urmând să fie naşi la nunta părţii civile, din suma primită de la partea civilă, la insistenţele acesteia, inculpata recurentă a restituit părţii civile M.M. suma de 100 milioane lei.

În ceea ce priveşte inducerea în eroare a părţii civile S.M.A., se reţine că această din urmă parte vătămată este socrul inculpatei şi în cursul lunii iulie 2011 a solicitat sprijinul inculpatei pentru cumpărarea unui imobil.

Partea vătămată i-a remis inculpatei sumele de 2880 lei şi 7000 euro plătite în două tranşe, în baza relaţiilor de încredere avute faţă de inculpată; în baza aceloraşi relaţii de încredere partea vătămată neinteresându-se de natura juridică a contractului pe care l-a semnat, şi fără a primi o dovadă a achitării sumelor respective.

Actul semnat de partea vătămată a fost şi în acest caz un contract de consultanţă, natura juridică, a sumelor remise către inculpată fiind şi în acest caz de cauţiune. Pentru a întări convingerea părţii vătămate, inculpata a condus pe acesta la imobilul în cauză, pe care i l-a prezentat însă numai din exterior, sub pretextul că este ocupat de chiriaşi.

Şi acest imobil ar fi urmat să fie achiziţionat prin procedura licitaţiei publice, în cadrul executării silite.

Ca şi în cazul primelor trei părţi vătămate, inculpata recurentă nu a restituit părţii vătămate sumele achitate de aceasta, şi nu a făcut nici un demers pentru a achiziţiona apartamentul în cauză.

Cu titlu de generalitate, astfel cum rezultă din extrasul contului SC S.C.S. SRL, sumele de bani ce au fost virate de părţile civile în conturile inculpatei au fost ridicaţi de aceasta în numerar de la diverse ATM - uri, o sumă importantă de bani fiind ridicată în Germania, unde inculpata a declarat că a cumpărat un autoturism.

Distinct de analiza situaţiei de fapt imputată în sarcina recurentei inculpate T. (fostă S.M.), Înalta Curte are în vedere pe palierul cercetării laturii subiective a infracţiunii imputate că în cauză, rezultă, fără dubiu, intenţia sa de inducere în eroare a părţilor vătămate, prin determinarea acestora de a-i înmâna sume importante de bani, sub pretextul achiziţionării unor imobile, prin procedura licitaţiei, inculpata nominalizată nefăcând nici un demers în vederea iniţierii procedurilor legale în acest sens.

În speţă, faptul că acţiunile ilegale ale inculpatei recurente au fost iniţiate, în cadrul încheierii formale a unor contracte de consultanţă cu firma acesteia, nu înlătură caracterul penal al faptelor săvârşite de inculpată, iar apărarea sa, în sensul că relaţiile dintre părţi sunt de natură comercială, dat fiind încheierea respectivelor contracte de consultanţă, nu subzistă, în cauză nefiind vorba de o nerespectare a clauzelor contractuale.

De altfel, împrejurarea că inculpata recurentă nu a avut niciodată intenţia de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale asumare rezultă din elemente de fapt ce sunt comune celor patru situaţii reţinute mai sus, şi anume: aceasta a determinat pe toate cele patru părţi vătămate să îi remită sumele de bani de urgenţă, invocând iminenţa şi apropierea procedurii de licitaţie; în toate cazurile, s-a folosit de relaţiile de încredere create cu părţile, fie prin colaborare profesională sau în baza unor reiaţii de rudenie sau prietenie (ca în cazul părţilor vătămate P.T., S.M.A., M.M.), fie în baza unei aparente reputaţii profesionale, create prin recomandările martorei B.G., în cazul părţii vătămate P.P.

În cauza de faţă, la comiterea infracţiunilor imputate, inculpata recurenta s-a folosit de încrederea acordată de părţile civile determinată fie de relaţii de rudenie, prietenie sau de recomandare din partea unor persoane de încredere, cunoscute părţilor vătămate.

Totodată, inculpata sus-menţionată a solicitat părţilor civile remiterea de urgenţă a sumelor de bani invocând pretinsa apropiere a datei licitaţiilor, deşi în realitate aceste licitaţii nici nu au avut loc. Mai mult, inculpata nu a întreprins nici un demers din cele arătate părţilor civile, iar sumele de bani şi le-a însuşit, cheltuindu-le în interes personal.

În urma demersurilor efectuate de către părţile civile, s-a constatat, cu privire la imobilul situat în strada Gârlei sector 1, că nu s-a organizat nicio licitaţie, nu s-a primit nicio ofertă de preţ de la recurenta inculpată sau firma acesteia şi nici nu a fost depusă în conturile lichidatorului R. SRL vreo sumă de bani reprezentând cauţiunea de participare la licitaţie.

Aşadar, rezultă cu certitudine că licitaţiile invocate de inculpată ca urmând a se desfăşura imediat după semnarea contractelor de consultanţă erau o împrejurare nereală, în cazul imobilului din str. Gârlei acest fapt fiind confirmat de martorii M.I. şi S.A.C., lichidatori judiciari în cadrul SC R. SRL.

Este, de asemenea, cert că inculpata recurentă nu a depus cauţiunea cerută părţilor civile în cadrul nici unei proceduri de licitaţie publică şi nici nu a făcut vreo ofertă de preţ sau orice alt act care să fi dovedit intenţia sa de a participa efectiv la vreo astfel de procedură.

Această concluzie se menţine chiar având în vedere declaraţia martorului V.H., care a arătat că din cunoştinţele sale inculpata a participat cu succes la cel puţin un număr de 3 licitaţii, întrucât împrejurarea că inculpata recurentă a desfăşurat sau s-a implicat în alte proceduri pe care le-a şi finalizat nu înlătură reţinerea relei-sale credinţe în speţă.

Cu această ultimă proiecţie, se are în vedere că apărarea recurentei inculpate deja indicată în sensul că anterior în timp, societatea pe care o administra a desfăşurat o activitate reală, participând şi câştigând la mai multe licitaţii nu are relevanţă asupra activităţii infracţionale din prezenta cauză, atâta vreme cât din probele administrate rezultă cu certitudine vinovăţia inculpatei sub aspectul infracţiunii de înşelăciune în dauna părţilor vătămate P.P., P.T., M.M. şi S.M.A.

În fine, nici apărarea aceleiaşi recurente inculpate T. (fostă S.M.)., în sensul că nu a restituit părţilor vătămate sumele de bani remise cu titlul de cauţiune întrucât acestea nu au notificat-o expres este invocată cu rea-credinţă, întrucât declaraţiile părţilor vătămate deja menţionate sunt concordante în sensul că inculpata recurentă le-a promis în mai multe rânduri că le va restitui sumele de bani, fără a condiţiona acest lucru de o notificare sau o altă formalitate.

Or, susţinerile părţilor vătămate sunt coroborate cu faptul că inculpata le-a emis bilele la ordin şi ordine de plată, acte ce se află la dosar, or dacă inculpata ar fi socotit necesar primirea unei notificări pentru restituirea sumelor nu ar fi emis aceste instrumente de plată.

Concomitent, în mod judicios prin hotărârea instanţei de fond ce a fost menţinută prin decizia instanţei de apel, au fost înlăturate ca neverosimile susţinerile recurentei inculpate T. (fostă S.M.), în sensul că ar fi avertizat pe partea vătămată P.T. că oferta de 185.000 euro nu va fi acceptată, fiind infirmată atât de declaraţiile acestei părţi, cât şi de cele ale martorei B.G., care a relatat că inculpata însăşi a recomandat acelaşi preţ părţii vătămate P.P., or apărarea inculpatei în aceste condiţii nu este numai neveridică, dar şi ilogică.

Susţinerile inculpatei recurente, că ar fi transmis oferta către SC R., este infirmată de declaraţiile martorilor angajaţi ai acestei societăţi şi verificările organelor de poliţie, din care rezultă că inculpata nu a înregistrat nici o astfel de ofertă la societatea în cauză.

Or, chiar şi în cazul refuzului acestei oferte, o atare cerere ar fi fost în mod necesar înregistrată în scriptele societăţii, fapt confirmat şi de martorii S. şi M.I. Pe de altă parte, şi apărările inculpatei în sensul că nu a putut restitui sumele de bani întrucât a fost reţinută şi arestată preventiv sunt vădit formulate cu rea - credinţă, discuţiile despre restituirea sumelor având loc cu mult înainte de sesizarea organelor de poliţie de către părţile vătămate.

De altfel, inculpata a beneficiat de altfel de clemenţa organelor de poliţie, în declaraţiile date în faţa instanţei de fond inculpata însăşi declarând că organele de cercetare penală i-au acordat un termen pentru a restitui sumele de bani şi au intenţionat să îi remită şi actele (notificările) emise de părţi, inculpata refuzând orice colaborare.

Se conchide în raport de toate cele mai sus expuse că solicitarea recurentei inculpate T. (fostă S.M.) de achitare a sa în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., este nefondată, deoarece sunt întrunite pe deplin elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune având consecinţe deosebit de grave.

d) De asemenea, nu este întemeiată nici critica iterată de recurenta inculpată T. (fostă S.M.), prin care se tinde la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune în cea de abuz de încredere prevăzută de art. 213 C. pen.; nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen.

Aceasta, deoarece în mod judicios ambele instanţe de fond şi prim control judiciar, au statuat că faptele comise de către inculpata S.M. (fostă T.) care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada martie - august 2011 indus în eroare părţile vătămate P.T., P.P., M.M., şi S.M.A., promiţându-le ca achiziţionează locuinţe scoase la vânzare prin procedura executării si nedepunând nici o diligentă în acest sens şi de la care a primit suma totală de 645.419 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (l), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), având în vedere că intervalul scurt de timp dintre actele materiale şi modalitatea similară în care inculpata a acţionat relevă o rezoluţie infracţională unică.

În analiza acestui motiv de critică, Înalta Curte reţine că părţile civile au fost induse în eroare atât la încheierea cât şi pe parcursul derulării contractului, inculpata speculând relaţiile de rudenie şi de prietenie.

Pe de altă parte, reţinându-se că de fapt nu a avut loc nicio licitaţie, iar inculpata recurentă a pretins anumite sume de bani cu titlu de cauţiune, pe care însă nu le-a depus niciodată şi până la acest moment nu a restituit prejudiciul creat părţilor civile, rezultă că încă de la momentul încheierii contractelor, dar şi pe parcursul executării acestora, inculpata recurentă nu a intenţionat să-şi execute obligaţiile contractuale.

e) În fine, nu este fondat nici ultimul motiv de critică întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., prin care se tinde la reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. şi în consecinţă, la reducerea pedepsei stabilite.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte apreciază în pedeapsa aplicată într-un cuantum de 10 ani închisoare, aşadar la limita minimă a textului de lege sancţionator este aptă în totalitate să satisfacă scopurile şi finalităţile definite prin dispoziţiile art. 52C.pen ., respectiv să constituie o reală măsură de constrângere şi reeducare a recurentei inculpate T. (fostă S.M.), precum şi să prevină în viitor săvârşirea unor atari fapte, cât şi are aptitudinea de a forma inculpatei o atitudine de respect faţă de legea penală şi faţă de valorile sociale pe care aceasta le ocroteşte.

Pe de altă parte, întrucât din examinarea coroborată a mijloacelor de probă administrate a rezultat că inculpate recurentă, prin modul de operare folosit, a reuşit să determine părţile vătămate să-i remită sume foarte mari de bani doar în schimbul unor promisiuni, în absenţa oricăror garanţii concrete şi proporţionale rezultă că un atari comportament nu poate justifica reducerea pedepsei minime prevăzute de lege, cu atât mai mult cu cât pe parcursul procesului aceasta a pretins că singura formă de răspundere ce ar putea fi antrenată a fost răspunderea pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale asumate.

Nici împrejurarea că ar fi fost dispusă la restituirea sumelor de bani percepute de la părţile vătămate nu poate fi reţinută şi valorificată într-un nou proces de individualizare a pedepsei, întrucât organele de cercetare penală ale poliţiei i-au dat suficient timp pentru adoptarea unei asemenea conduite, iar o asemenea obligaţie putea fi executată şi prin intermediul unui mandatar aflat în libertate.

Concomitent, Înalta Curte mai are în vedere că prin hotărârea de primă instanţă, menţinută prin decizia instanţei de apel, cuantumul pedepsei sus-menţionate şi modalitatea de executare în regim de detenţie a acesteia au fost stabilite în mod judicios prin prisma criteriilor legale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, în raport de natura faptei infracţionale comise, constând în inducerea în eroare a mai multor persoane vătămate şi având în consecinţă, producerea unor prejudicii materiale substanţiale; de aspectul că inculpata recurentă nominalizată a conceput un plan detaliat pentru inducerea în eroare şi prejudicierea părţilor vătămate, apelând la serviciile martorei B.G. pentru a crea părţilor vătămate convingerea că este un partener contractual serios.

Tot astfel, au fost avute în vedere pericolul social generic şi concret, extrem de sporit, ce a fost creat pentru valoarea ocrotită de norma penală încălcată, precum şi gravitatea rezultatului socialmente periculos produs, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, precum şi conduita adoptată după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, dar şi nivelul de educaţie, vârsta şi situaţia socială.

Cu referire la configurarea datelor care circumstanţiază persoana recurentei inculpate T. (fostă S.M.) şi care generează imposibilitatea satisfacerii cererii acesteia de reţinere a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., Înalta Curte mai are în vedere că existenţa unei condamnări anterioare pentru săvârşirea unei fapte de aceeaşi natură, în dauna unei instituţii bancare, demonstrează o perseverenţă accentuată în comiterea infracţiunilor de înşelăciune, modul de operare pus în executare prin metode de inducere în eroare şi determinare a părţilor vătămate să-i fie remise mari sume de bani, iar prin mijloacele folosite reuşind inducerea în eroare inclusiv a familiei fostului său socru, partea vătămată S.M.A.

Totodată, cu referire la situaţia familială şi socială, ca şi criteriu de individualizare a pedepsei stabilite, se are în vedere că unul din actele materiale pentru care inculpata a fost trimisă în judecată este îndreptat chiar împotriva socrului acesteia, respectiv împotriva părţii vătămate S.M.A., aspect care demonstrează existenţa unor carenţe afective specifice persoanelor cu experienţă în domeniul infracţional pentru care existenţa unor relaţii de familie sau de afinitate nu constituie un impediment pentru punerea în executarea a rezoluţiei infracţionale.

În ceea ce priveşte nivelul său de educaţie, existenţa studiilor superioare juridice nu poate genera reducerea pedepsei aplicate.

În condiţiile unei asemenea pregătiri, inculpata nu se poate prevala de necunoaşterea unor dispoziţii legale în materie imobiliară, iar apărările acesteia conform cărora în cauză nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, ci ale unei neexecutări culpabile a unor obligaţii contractuale nu pot fi primite, probele administrate demonstrând că încă de la momentul primirii sumelor de bani de la părţile vătămate, aceasta nu a avut intenţia de a demara vreo formalitate necesară participării la licitaţie, unicul scop urmărit fiind obţinerea unui folos personal prin prejudicierea părţilor vătămate.

Or, nivelul studiilor superioare juridice i-a permis însă inculpatei recurente să folosească acele mijloace apte să inducă în eroare părţile vătămate, acestea fiind convinse că au remis sumele de bani unei persoane cu experienţă în domeniul achiziţionării de bunuri imobile în urma unei proceduri de licitaţie.

Faţă de toate cele sus-expuse, rezultând fără echivoc inexistenţa unor alte elemente care să justifice admiterea cererii recurentei inculpate T. (fostă S.M.) de reducere a cuantumului pedepsei stabilite, Înalta Curte priveşte ca lipsit de pertinenţă şi ultimul motiv de critică formulat de către aceasta.

Urmează ca în baza art. 385¹⁶ alin. (2) combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen., să se compute din pedeapsa aplicată recurentei inculpate T. (fostă S.M.) reţinerea din data de 28 august 2009 şi arestarea sa preventivă de la 10 noiembrie 2010 la zi.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpata T. (fostă S.M.) împotriva deciziei penale nr. 325/ A din 05 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia Il-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentei inculpate reţinerea din data de 27 august 2009 şi arestarea preventivă de la 10 noiembrie 2011 la 20 martie 2013.

Obligă pe recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 martie 2013 .

#Inselaciune. Jurisprudenta

← ICCJ. Decizia nr. 938/2013. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 1601/2013. Penal. Prelungirea duratei... →

ICCJ. Decizia nr. 974/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 974/2013. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs